Din aceeași categorie
Prioritatea este începerea şi menţinerea învăţământului faţă în faţă cât mai mult posibil, a subliniat Ioana Mihăilă, citată de Agerpres.
„În acest sens, se va opta pentru participare zilnică cu prezenţă fizică a tuturor preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie până când incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate se menţine sub 6 la mia de locuitori”, a spus ministrul la o videoconferinţă cu prefecţii, condusă de premierul Florin Cîţu, având ca temă măsurile pentru începerea noului an şcolar.
În cazul în care incidenţa va trece peste 6 la mia de locuitori, se lucrează la două posibile scenarii.
„Unul este trecerea în învăţământ online, integral sau sistem hibrid, cu învăţământ online pentru copiii care sunt nevaccinaţi, netrecuţi prin boală şi cu posibilitatea de a continua învăţământ faţă în faţă pentru copiii care sunt vaccinaţi, care au trecut prin boală în ultimele 180 de zile”, a spus Ioana Mihăilă.
Referitor la mijloacele de protecţie, ministrul Sănătăţii a spus că „se menţine obligativitatea purtării măştii în spaţiile închise”.
În spaţiile deschise, masca nu este obligatorie, cu excepţia ceremoniei de deschidere a noului an şcolar. Activitatea sportivă s-ar putea desfăşura, de preferat, în spaţiile exterioare. „Dacă condiţiile meteo nu permit, se poate desfăşura în interior până la incidenţă de 2 la mie fără mască de protecţie”, a arătat Mihăilă.
Ea a mai anunţat că „măştile utilizate de către elevii din învăţământul primar, gimnazial, liceal, precum şi la nivelul universităţilor şi facultăţile trebuie să fie măşti de uz medical”.
„Deci nu se mai permite utilizarea măştilor textile. Avem în vedere această modificare şi aceste menţineri a mijloacelor de protecţie, deoarece cifrele privind incidenţa infecţiei şi severitatea infecţiei cu COVID-19 la copii sunt îngrijorătoare atât la nivel internaţional, cât şi la nivel naţional. Ce vedem acum, în zilele acestea sunt rate destul de crescute de spitalizare pentru copii infectaţi cu COVID”, a încheiat ministrul Sănătăţii.
ministrul sanatatiiinvatamant fata in fatacursuri elevimasti de uz medicalMai multe categorii de pacienți vor beneficia de plata primei zile de concediu medical
Mai multe categorii de pacienți vor fi exceptate de la neplata primei zile de concediu medical în urma adoptării unui proiect de lege în acest sens.
...Ministrul Sănătății a discutat recent cu reprezentanții Băncii Mondiale
Discuțiile au vizat și viitorul colaborării cu Banca Mondială.
...Tratamentul pacienților critici cu leziuni traumatice acute
Ministerul Sănătății continuă să construiască un sistem de sănătate care răspunde mai rapid.
...
