OMS a convocat o reuniune de urgenţă, pentru a lua în discuţie noua variantă a a SARS-CoV-2 detectată în Africa de Sud. Botezată B.1.1.529, varianta prezintă un număr „extrem de ridicat” de mutaţii, conform cercetătorilor - circa 30, în timp ce varianta Delta avea doar două mutaţii.


Conform primelor analize, noua variantă a suferit un număr important de mutaţii, peste 30, ceea ce o poate face mai rezistentă la vaccinuri, arată publicaţia Les Echos.  

Până la ora actuală, au fost depistate mai puţin de 30 de de cazuri de infectare – 22 în Africa de Sud, 4 în Botswana vecină, 2 în Hong Kong, la persoane vaccinate. Un caz a fost depistat în Israel, de la o persoană venind din Malawi.

„Ceea ce ne preocupă este că această variantă ar putea avea nu doar o capacitate de transmitere crescută, dar că ar fi capabilă şi să ocolească anumite laturi ale sistemului nostru imunitar”, a declarat profesorul Richard Lessells, om de ştiinţă sudafrican.

Virusul are un potenţial de propagare foarte mare, mai arată cercetătorii. 

În aşteptarea mai multor informaţii ştiinţifice, numeroase ţări au început să ia măsuri de precauţie, pentru a limita riscurile. Marea Britanie a acţionat cel mai prompt şi a decis, de joi, 25 noiembrie, seara, să interzică intrarea în ţară a călătorilor provenind din şase ţări africane. Nici Singapore nu va permite intrarea non-rezidenţilor provenind din Africa de Sud şi din şase ţări africane, restricţii asemănătoare luând şi autorităţile din Israel. Comisia Europeană va propune activarea unei proceduri de urgenţă, pentru a bloca flegăturile aeriene cu regiune de sud a Africii, a declarat preşedinta executivului european, Ursula von der Leyen.


ORL