Din aceeași categorie
Introducere
Scufundările reprezintă o activitate recreativă și sportivă aflată în continuă expansiune, dar și o profesie pentru corpul scafandrilor civili și militari. Ele implică o serie de riscuri fiziologice și patologice, în special asupra aparatului otorinolaringologic, cu impact major asupra aparatului audiovestibular. Mediul subacvatic, caracterizat prin variații semnificative ale presiunii, expune scafandrul la multiple solicitări asupra cavităților pneumatice ale organismului, iar neadaptarea la aceste schimbări determină apariția accidentelor barice.
1. Barotraumatismele otice: mecanisme, localizări principale și forme clinice
Barotrauma reprezintă leziunea produsă de variația presiunii asupra cavităților aeriene ale organismului. Conform legii Boyle-Mariotte, la creșterea presiunii mediului ambiant, volumul gazului scade invers proporțional, generând modificări mecanice asupra structurilor anatomice închise (ureche, sinusuri, dinți, mască facială). Principalele localizări ale barotraumelor în sfera otică afectează urechea medie și urechea internă. Afectarea generală însă produce boala de decompresiune, cu forme variabile, de la ușoară la fatală.
1.1. Barotrauma urechii medii
În timpul coborârii, creșterea presiunii externe determină o deformare a timpanului. În mod normal, egalizarea presiunilor între urechea medie și mediul înconjurător se face prin trompa lui Eustachio, prin manevre precum Valsalva, înghițirea sau mișcările de mestecare. Când această egalizare nu este posibilă (din cauza unei infecții de căi respiratorii superioare, a rinitei acute sau a sinuzitei acute), apare o depresiune în urechea medie, care poate duce la otită barotraumatică sau chiar la perforația timpanului.
Se descriu cinci stadii evolutive, cu tratamente individualizate.
- Stadiile I-II: roșeață și retracție timpanică, ce se remit spontan.
- Stadiile III-IV: revărsat seros sau hemoragic în cavumul timpanic; necesită tratament local și sistemic antiinflamator și prevenția suprainfectării.
- Stadiul V: perforație timpanică, impune tratament antibiotic, antinflamator sistemic (corticoid) și, la nevoie, reparație chirurgicală.
Se impune interdicția temporară a scufundărilor și se ia în considerare rezolvarea cauzei obstructive nazale.
Prevenția constă în menținerea permeabilității trompei lui Eustachio și efectuarea corectă a manevrelor de echilibrare fără efort excesiv, plus evitarea scufundărilor în prezența infecțiilor respiratorii acute sau a alergiilor(1-4).
1.2. Vertijul alternobaric
Diferențele de presiune între cele două urechi medii pot genera un vertij alternobaric, caracterizat prin amețeli de scurtă durată, apărute în special în timpul ascensiunii. Acestea se remit spontan sau la restabilirea presiunii. Totuși, dacă vertijul persistă, trebuie suspectată o fistulă perilimfatică sau chiar o formă a bolii de decompresie. Scufundările efectuate în condiții de frig, efort intens și egalizare dificilă a presiunii cresc riscul acestor accidente vestibulare.
1.3. Barotrauma urechii interne
Barotrauma urechii interne se produce frecvent în timpul coborârilor rapide, afectând uneori „apneiștii”. Mecanismul implică transmiterea presiunii excesive din urechea medie către fereastra ovală și cea rotundă, ducând la rupturi perilimfatice (fistule) cu afectarea labirintului membranos.
Simptomatologia cuprinde hipoacuzie bruscă mixtă, tinitus intens, senzație de plenitudine auriculară, uneori vertij și greață/vomă. Diagnosticul este adesea întârziat, iar afectarea poate fi ireversibilă.
Tratamentul este o urgență și trebuie instituit în primele 24 de ore: repaus absolut, corticosteroizi intravenoși, vasodilatatoare și oxigenoterapie hiperbarică, menită să combată anoxia tisulară. În caz de suspiciune de fistulă perilimfatică (hipoacuzie mixtă ireversibilă), se recomandă poziție semișezândă, diuretice și, eventual, explorarea chirurgicală a urechii medii, cu închiderea fistulei(1,2,3,5).
2. Boala de decompresie a urechii interne (accident major de decompresie vestibulară)
Are ca mecanism aplicarea legilor lui Dalton și Henry, care explică comportamentul gazelor dizolvate în fluidele biologice sub presiune. În timpul coborârii, azotul din aerul comprimat se dizolvă în sânge și țesuturi; dacă urcarea însă este prea rapidă, scăderea presiunii determină formarea de microbule de azot care pot afecta (emboliza) circulația labirintică și din sistemul nervos.
2.1. Mecanisme patogenice
- Microbule în endolimfă și perilimfă, cu efecte distructive asupra structurilor senzoriale.
- Tulburări circulatorii locale labirintice, prin agregate bulo-lipido-plachetare.
- Ischemie la nivelul nucleilor cohleovestibulari.
- Embolii paradoxale (în cazul existenței unui foramen oval permeabil).
2.2. Manifestări clinice: vertij sever cu greață, vărsături și tulburări de mers, asociate cu nistagmus și cădere pe partea afectată (deviații sistematizate). Alte semne de afectare vasculară și nervoasă (pareze, tulburări vizuale, dispnee) sugerează extinderea sistemică a bolii de decompresie.
2.3. Tratamentul este o urgență vitală. Măsurile imediate includ(3,4,5):
- Oxigenoterapie la debit mare (10-15 L/min).
- Rehidratare intravenoasă și administrare de aspirină.
- Transfer rapid către un centru hiperbaric pentru recompresie în cameră de decompresie la presiuni de 2,5-3,5 atmosfere.
- Administrarea de vasodilatatoare, heparină cu greutate moleculară mică, corticosteroizi și oxigen pur, care favorizează dizolvarea bulelor de azot și restabilirea oxigenării tisulare.
Alte situații patologice: uneori, valurile pot produce chiar traume timpanice (până la perforații), atât la scufundători, cât și la surferi (mecanism de blast). Răul de mișcare poate apărea și la suprafața apei (scuba), din cauza hulei la care este expus înotătorul. Tratamentul este identic cu cel al kinetozei.
Măsuri de prevenție generală și concluzii
Patologiile otologice asociate scufundărilor sunt prevenibile în majoritatea cazurilor prin educația corectă a scufundătorului/scafandrului, respectarea regulilor de presiune și decompresie, precum și evitarea scufundărilor în timpul infecțiilor respiratorii acute. Respectarea măsurilor de siguranță, antrenamentul treptat și intervenția rapidă în caz de accident asigură nu doar protecția funcțiilor auditive și vestibulare, ci și siguranța vitală a scafandrului.
Recomandările esențiale pentru scufundările de agrement includ:
- efectuarea lentă a coborârii și ascensiunii;
- menținerea trompelor lui Eustachio libere (prin tehnici adecvate învățate);
- evitarea manevrelor Valsalva forțate;
- cunoașterea simptomelor precoce ale barotraumelor;
- acces rapid la centre medicale specializate și camere hiperbarice.
În cazul suspiciunii unei leziuni barice, scufundătorul/scafandrul (inclusiv cel profesionist) trebuie retras temporar din activitate, până la restabilirea completă a integrității structurilor ORL.
Autor corespondent: Luigi G. Mărceanu E-mail: marceanu@gmail.com
CONFLICT OF INTEREST: none declared.
FINANCIAL SUPPORT: none declared.
This work is permanently accessible online free of charge and published under the CC-BY.
