Din aceeași categorie
Decalaj de vânzări între Est şi Vest
Potrivit lui Seeliger, prezenţa firmei sale în regiunea CEE va influenţa pozitiv consumul de medicamente din zonă, care este mult mai redus decât în ţările vestice. În prezent, regiunea CEE este responsabilă de 45% din producţia grupului Strada şi de numai 11% din vânzări, dar estimările arată că vânzările de medicamente vor creşte cu 5-10% pe an, în această parte a Europei.
Seeliger a subliniat că producţia in-house va permite grupului să îşi reducă dependenţa de unii furnizori asiatici şi europeni care livrează produse angro, dar va păstra contractele cu producătorii de ingrediente farmaceutice active (API). De exemplu, în China, unii furnizori sunt obligaţi să îşi închidă uzinele pentru câteva luni pe fondul eforturilor autorităţilor de a reduce poluarea.
Creşterea producţiei in-house
„Acest lucru are un impact important pentru noi. Stada vrea să îşi asigure din interior din ce mai multe produse, să le producă in-house pentru o mai bună disponibilitate, costuri mai mici, calitate sporită şi o mai bună logistică”, a explicat Seeliger.
Reprezentanţii Strada au precizat că sunt interesaţi de preluarea unor companii cu o cifră de afaceri de 5 până la 15 milioane euro care realizează produse finite sau semi-finite.
Ronald Seeliger, directorul regional al Strada, a declarat că firma sa, cel mai probabil, va încerca să se extindă în Ungaria şi România, având în vedere ritmurile mari de creştere preconizate, şi în Serbia (unde Stada a preluat Hemofarm în 2006).
În regiunea Europei Centrale şi de Est, compania Strada este prezentă în România, Polonia, Slovacia, Slovenia, Bulgaria, Ungaria, Albania, Croaţia, Muntenegru, Serbia şi Bosnia şi Herţegovina.
Sursă: MedicalManager
Stada Arzneimittel AGindustria farmaceuticămedicamentePRIMER: România are stocuri suficiente de medicamente
Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România face un apel către populație să nu își facă stocuri individuale de medicamente în acest moment, întrucât stocurile existente în Rom&acir...
Echipamente medicale și medicamente esențiale, donate de Biroul OMS din România
OMS România rămâne angajată să sprijine eforturile naționale de promovare a prevenirii tuberculozei
...Creștere majoră a fondurilor europene de care beneficiază Ministerul Sănătății
Anul acesta, Ministerul Sănătății beneficiază de 5 miliarde de lei fonduri europene nerambursabile. Suma este dublă față de cea din 2025.
...