Din aceeași categorie
Coordonate clinice și de diagnostic în principalele afecţiuni urologice la câine
Introducere
Sindromul de colică la cabaline, prin complexitatea agenţilor favorizanţi, predispozanţi şi determinanţi implicaţi în geneza acestuia, presupune o abordare clinică şi terapeutică extrem de judicioasă.
Cazurile de colică, cu cauze şi de grade diferite, prezentate şi incluse în acest studiu, fac parte din cele întâlnite majoritar în cadrul circumscripţiilor sanitar-veterinare din Bucureşti şi Glina, cluburi sportive sau adăposturi de cai unde componenta materială uneori limitativă a impus abordarea lor în condiţii de teren.
Tipul evolutiv, dramatismul exprimării clinice şi prognosticul cel puţin rezervat al colicii la cabaline o plasează în categoria urgenţelor clinice, în care precocitatea, acurateţea şi consecvenţa aplicării măsurilor terapeutice condiţionează recuperarea pacientului.
În abordarea cazurilor incluse în prezentul studiu am urmărit un protocol investigaţional unitar, vizând înregistrarea, întocmirea fişelor de observaţie clinică, examenul clinic general, cel funcţional şi fizic al aparatului digestiv (în corelaţie cu datele celorlalte aparate existente), investigaţiile biochimice vizând în special lactacidemia şi caracterul lichidului peritoneal. Determinarea acestuia ne-a orientat în suspiciunea enteropatiilor topografice sau obstruante (ca expresie a afectării perfuziei tisulare).
Cercetările efectuate pe grupurile de studiu cu exprimare în diferite grade şi cu diferite origini au fost structurate în baza unui screening clinic şi paraclinic unitar care să permită identificarea şi aprecierea corelată integrată a acestora în funcţie de tipul procesului inductor.
Materiale şi metodă
Studiul de faţă a fost realizat în cadrul Facultăţii de Medicină Veterinară şi în circumscripţiile sanitar-veterinare din Bucureşti şi Glina, judeţul Ilfov, dar şi în cadrul cluburilor sportive sau al adăposturilor de cai, în perioada iunie 2019 – august 2020. Animalele din exploataţii sunt folosite pentru muncă, în timp ce la hipodrom şi la cluburile sportive din Bucureşti se regăsesc cabaline pentru concurs, agrement, dar şi animale retrase din circuitul sportiv.
Cercetările s-au realizat pe 15 pacienţi cu diferite vârste şi rase, între 4 şi 23 de ani şi cu greutăţi cuprinse între 500 şi 750 de kilograme.
Examinarea funcţională s-a realizat prin recoltarea sângelui periferic de la nivelul venei jugulare (figura 1), cu ajutorul unei seringi cu ac de 18 Gauge.
Sângele astfel recoltat a fost prelucrat cu ajutorul unui analizor pentru acid lactic (analizorul Lactate Pro2 L-T-1370 – figura 2), care foloseşte metoda electrochimică utilizând o reacţie enzimatică.
Tehnica de colectare a probei de sânge a constat în recoltarea prin metode clasice conform protocoalelor standard – puncţionarea venei jugulare, după ce în prealabil locul deservit recoltării a fost dezinfectat cu soluţie de alcool sanitar 70%, o picătură din sângele recoltat urmând a fi pusă în contact cu stripul aparatului de evaluare al acidului lactic.
Analiza statistică indică faptul că cea mai mare pondere din cadrul numărului total de cazuri este reprezentată de patologii cu modificarea topografică a organului afectat (tabelul 2), valoarea cea mai mare a acidului lactic aparţinând volvulusului intestinal, fiind urmată imediat de deplasarea colonului şi obstrucţia intestinală, relevând astfel creşterea alarmantă a concentraţiei serice a lactatului în cazul patologiilor care implică hipoperfuzie tisulară.
Rezultate şi discuţie
Din numărul total de cazuri abordate prin măsurarea lactatului sangvin (figura 3), cea mai mare pondere este reprezentată de pacienţii cu diagnostic de volvulus intestinal (24%), urmaţi de cei cu deplasarea colonului (23%) şi de cei cu constipaţie (22%).
Rezultatele obţinute (figura 4) indică o valoare ridicată a concentraţiei acidului lactic în cazul patologiilor cu modificări topografice şi obstruante, relevând ipoteza pe care se bazează cercetarea.
Se poate observa faptul că peakurile înregistrate se regăsesc în cadrul patologiilor cu modificare topografică şi obstruantă.
Aşadar, cazurile în care diagnosticul de certitudine a fost de volvulus intestinal, obstrucţie intestinală şi deplasarea colonului au înregistrat paraclinic cele mai mari concentraţii ale lactatului.
Reprezentarea grafică a peakurilor de acid lactic sugerează faptul că valorile cele mai mari ale concentraţiei lactatului aparţin patologiilor cu modificări obstruante, cele care creează stază şi hipoperfuzie tisulară, concepând un mediu perfect pentru anaerobioză şi care pot duce la necroza ţesutului, ilustrând astfel cazurile cu cel mai grav prognostic, a căror singură opţiune de manageriere terapeutică este intervenţia chirurgicală (figura 5).
Concluzii
1. Analiza integrată a valorilor semnificativ mai mari ale concentraţiei acidului lactic înregistrate la cazurile de colică determinată de modificări topografice permite o corelaţie directă între creşterile severe ale lactacidemiei (consecinţă directă a hipoperfuziei tisulare postobstructive) şi originea obstructiv-ocluzivă a acestui sindrom, ceea ce indică faptul că parametrul are o valoare diagnostică certă (100%) în cadrul studiului nostru.
2. Cazurile de colică cu altă etiologie decât cea determinată de modificările topografice au înregistrat creşteri nesemnificative (p>0,05) şi necorelabile cu tipul şi intensitatea colicii.
3. Valorile crescute ale lactacidemiei la pacienţii cu volvulus sugerează includerea acestui parametru în diagosticul etiologic, diferenţial, în evoluţie, al sindromului de colici, constituindu-se pe această cale într-un veritabil factor de prognostic, în afara intervenţiei chirurgicale corective.
sindromul de colicăcabalinelactacidemie