Din aceeași categorie
Coordonate clinice și de diagnostic în principalele afecţiuni urologice la câine
Introducere
Sindromul de disfuncţie cognitivă canină este o patologie progresivă, determinată de procese vasculare şi degenerative, care conduc la reducerea treptată a funcţiei cognitive la câinii geriatrici. Consecutiv instalării acestor procese, se constată modificări de natură neurocomportamentală care afectează câinii geriatrici şi generează deficite ce vizează capacitatea de învăţare, memoria, orientarea spaţială, perturbarea ciclului normal somn-veghe şi reducerea interacţiunii cu stimulii mediului înconjurător(1,2).
Raportările privind prevalenţa acestui sindrom sunt variabile, întrucât un număr mare de proprietari asociază modificările comportamentale pe care le observă la animalele lor de companie cu procesul natural de îmbătrânire şi nu înştiinţează medicul veterinar, considerând instalarea acestui proces ca fiind ireversibilă.
Cifrele obţinute de rezultatele unui studiu epidemiologic recent bazat pe un chestionar online care a inclus 497 de câini cu vârsta cuprinsă între 8 şi 19 ani au arătat că prevalenţa sindromului de disfuncţie cognitivă canină a fost de peste 41% la câinii cu vârsta de peste 14 ani(10).
Cu toate acestea, lipsa de informare a proprietarilor şi anumite idei preconcepute existente în comunitatea veterinară referitoare la procesul de îmbătrânire conduc la lipsa de diagnostic sau la diagnosticarea tardivă a acestei maladii, ceea ce afectează considerabil calitatea vieţii pacientului.
Deşi există multe asemănări între sindromul de disfuncţie cognitivă canină şi boala Alzheimer de la oameni, cercetările arată că la animale boala se manifestă mai puţin sever şi răspunsul la terapie este mult mai bun, în special dacă aceasta se instituie în stadiile incipiente ale bolii(9).
De aceea, coroborarea elementelor de predispoziţie (specie, vârstă, sex) cu rezultatele examenului neurologic şi investigaţiile paraclinice reprezintă elemente primordiale în diagnosticul acestui sindrom(5,7).
Datele de identificare şi anamneza
Manifestările caracteristice se instalează la câinii cu vârsta mai mare de opt ani şi includ o serie de modificări comportamentale ce au un caracter progresiv. Studii anterioare au raportat o incidenţă mai mare la rasele de talie mică şi la exemplarele sterilizate. Referitor la distribuţia pe sexe, procentajul femelelor afectate a fost mai ridicat decât cel al masculilor. Totuşi, cercetările în această direcţie sunt într-o continuă dinamică, factorii predispozanţi anterior enumeraţi nefiind confirmaţi de toate studiile epidemiologice care au abordat această temă(2).
Într-un studiu-pilot derulat în anul 2021 în Clinica Facultăţii de Medicină Veterinară din Bucureşti, au fost identificaţi 21 de pacienţi canini pentru care proprietarii au raportat semne clinice compatibile cu instalarea sindromului de disfuncţie cognitivă, iar examenul clinic şi investigaţiile complementare nu au indicat prezenţa altor afecţiuni care să justifice instalarea simptomatologiei.
Cei 21 de câini incluşi în studiu au aparţinut raselor: Metis (n=13), Bichon (n=4), Shih-tzu (n=2), Pechinez (n=1), Caniche (n=1). Analiza rezultatelor redate de graficul 1 arată că 33% dintre pacienţi sunt câini ce aparţin raselor de talie mică, ceea ce confirmă rezultatele obţinute de alte studii similare.
Pacienţii s-au încadrat în limitele de vârstă 9-18 ani, media în populaţie fiind de 14 ani, valoare sugestivă pentru predispoziţia crescută a animalelor geriatrice în a dezvolta această patologie degenerativă.
Distribuţia pe sexe în populaţie nu a arătat o diferenţă semnificativă pentru cele două sexe, 11 exemplare fiind femele şi 10 exemplare fiind masculi.
Analiza datelor furnizate de către proprietari în cadrul anamnezei a arătat că simptomatologia exprimată de câinii afectaţi îmbracă aspecte diverse şi este lipsită de specificitate. Cele mai frecvente modificări vizează lipsa de atenţie, dezinteresul faţă de mediul înconjurător, uitarea unor deprinderi anterior învăţate, dromomanie – manifestată mai ales în timpul nopţii, tendinţa de blocare în spaţii înguste, nerecunoaşterea proprietarului sau a altor animale, incontinenţă urinară şi/sau de fecale, dificultăţi în urcarea/coborârea scărilor, imposibilitatea orientării în spaţii anterior familiare.
De asemenea, apariţia manifestărilor de frică sau a fobiilor la animalele geriatrice este comparabilă cu instalarea anxietăţii nejustificate la persoanele diagnosticate cu boala Alzheimer(3).
Această diversitate a simptomatologiei a condus la necesitatea implementării acronimului DISHAA, care sintetizează semnele cardinale în recunoaşterea sindromului de disfuncţie cognitivă: dezorientare, reducere a interacţiunii cu mediul, perturbări ale somnului, urinare şi defecare necontrolate, pierderea atenţiei şi instalarea anxietăţii.
Examenul clinic şi evaluarea neurologică
Rolul examenului clinic în diagnosticul sindromului canin de disfuncţie cognitivă este acela de a exclude alte patologii asociate care ar putea declanşa simptomatologii (durere, poliurie, hipertensiune arterială) ce pot mima afecţiunea amintită anterior.
Consecutiv aplicării metodelor generale de examinare, la cele 21 de exemplare canine incluse în studiu s-au constatat modificări degenerative, specifice populaţiei geriatrice, localizate la nivel ocular, bucal sau cutanat (figura 2).
Examenul neurologic s-a realizat conform protocolului deja implementat în Clinica Facultăţii de Medicină Veterinară din Bucureşti şi a inclus evaluarea statusului mental şi a comportamentului, posturii, mersului, propriocepţiei, nervilor cranieni şi a reflexelor spinale.
Din cele 21 de cazuri, 17 pacienţi (80,95%) au manifestat deficite neurologice caracteristice afectării emisferelor cerebrale, iar pentru patru cazuri (19,05%) localizarea a fost difuză. Modificările au vizat: status mental depresat, mers în cerc, dromomanie, tendinţă de blocare în colţuri, vocalizări, răspuns întârziat sau absent la evaluarea nervilor cranieni (figura 2).
Evoluţia cronică, progresivă, preponderent focală, impune diagnosticul diferenţial între afecţiunile degenerative şi cele tumorale, confirmarea etiologiei realizându-se pe baza rezultatelor imagisticii prin rezonanţă magnetică.
Managementul terapeutic al sindromului de disfuncţie cognitivă canină
Managementul terapeutic al acestui sindrom este unul complex şi presupune o abordare plurifactorială, care implică îmbogăţirea mediului de viaţă al animalului, îmbunătăţirea dietei şi administrarea unor medicamente care pot încetini progresia semnelor clinice.
S-a demonstrat că îmbogăţirea mediului de viaţă prin integrarea unor noi jucării sau a altor elemente care să îi permită animalului să exploreze, să se caţăre, să vâneze, să experimenteze noi mirosuri sau arome are un efect pozitiv asupra sănătăţii mentale, conducând la îmbunătăţirea calităţii vieţii şi la încetinirea modificărilor degenerative de ordin cognitiv(4,6). Managementul dietetic presupune introducerea în alimentaţie a antioxidanţilor care au capacitatea de a contracara efectele negative ale radicalilor liberi. Numeroşi producători de hrană au optat pentru introducerea trigliceridelor cu lanţ mediu (MCT) în lista ingredientelor sortimentelor destinate câinilor geriatrici. Aceste trigliceride sunt transformate în corpi cetonici la nivel hepatic şi oferă o sursă alternativă de glucoză, uşor de valorificat pentru pacienţii al căror metabolism cerebral este încetinit de procesele degenerative(8).
Deşi sindromul de disfuncţie cognitivă canină nu poate fi vindecat, există o serie de medicamente care pot îmbunătăţi funcţia cognitivă şi pot reduce intensitatea semnelor clinice (tabelul 1).
Cele mai bune rezultate se obţin prin coroborarea opţiunilor anterior prezentate, care necesită educarea şi implicarea constantă a proprietarului, sub îndrumarea medicului veterinar.
sindrom de disfuncţie cognitivă caninăcâini geriatriciDISHAA