Din aceeași categorie
Coordonate clinice și de diagnostic în principalele afecţiuni urologice la câine
Nefropatii neoplazice
Tumorile renale primare înregistrează o incidenţă redusă, de 0,3-1,7% la câinii masculi (Cocker Spaniol, Labrador, Rottweiler, Golden Retriever, Ciobănesc German, Poodle Pitic, Malamut, Springer Spaniol şi Ciobănesc de Shetland) şi de 1,5-2,5% la pisici. În funcţie de originea procesului neoplazic, au fost clasificate ca neoplazii epiteliale ale parenchimului renal, neoplazii epiteliale ale pelvisului renal, tumori nefroblastice şi tumori mezenchimale.
Neoplaziile epiteliale ale parenchimului renal, reprezentate de forma cea mai comună, carcinomul renal (figura 1), au natură chistică şi pot invada ţesuturile adiacente – pelvisul renal, ureterele şi vascularizaţia din vecinătate. Apar frecvent la vârsta medie de 8-9 ani şi sunt traduse clinic prin anorexie, depresie, scădere în greutate, masă abdominală palpabilă, dureri abdominale, vomă, disurie, polakiurie şi hematurie la aproximativ 33% dintre pacienţi.
Neoplasmul epitelial al pelvisului renal, descris drept carcinom tranziţional, este cel mai frecvent întâlnit la câine.
Tumorile mezenchimale la câine sunt rare, fiind de tip sarcom sau hemangiosarcom, hematuria fiind depistată la 50% din câinii diagnosticaţi conform unui studiu, leiomiosarcom şi fibrosarcom, iar la pisică cea mai frecventă tumoră este limfosarcomul (vârstă medie, frecvent la masculi, asociată cu retroviroze – FELV, FIV).
Tumorile benigne sunt rar întâlnite; la câine apare hemangiomul, iar la pisică, adenoamele renale şi leiomioamele.
Nefroblastomul, cunoscut şi ca adenocarcinom embrionar sau tumora lui Wilms, este o tumoră rară, ce apare la tineretul canin şi la adulţi. Nefroblastoamele renale sunt de obicei unilaterale, dar a fost raportată şi implicarea bilaterală. Nu au fost raportate predispoziţii de sex sau rasă, deşi câinii tineri intacţi sunt frecvent afectaţi.
Semnele cel mai frecvent raportate în neoplasmele renale includ: sindrom de retenţie azotată, distensie abdominală cu o masă palpabilă asociată, letargie, anorexie, emaciere, scădere în greutate, vomă şi hematurie microscopică.
Tumorile ureterale primare sunt foarte rare la animalele de companie şi includ aspecte histologice specifice leiomiomului, leiomiosarcomului, carcinomului tranziţional şi fibropapilomului.
Cistopatii neoplazice
Tumorile maligne vezicale ocupă locul principal al tumorilor tractului urinar la câine, cu o proporţie de 0,5%, frecvent depistate la femele, şi locul secundar, consecutiv limfosarcomului renal, la pisici.
Diversitatea tipurilor histologice ale tumorilor vezicii urinare este detaliată în tabelul 1, cu o incidenţă predominantă a carcinomului cu celule tranziţionale, cu similitudini histologice corespondentului din medicina umană.
Carcinomul cu celule tranziţionale este generat de o combinaţie de mai mulţi factori, inclusiv predispoziţie genetică, dar agentul etiologic nu este pe deplin identificat, fiind incriminaţi factori de mediu, precum pesticidele şi insecticidele, şi terapia cu ciclofosfamidă.
O predispoziţie genetică este puternic suspectată, deoarece carcinomul este mai frecvent la rase specifice de câini (Scottish Terrierul are risc de 18-20 de ori mai mare faţă de alţi câini, iar Ciobănescul de Shetland, Beagle, West Highland White Terrierul şi Fox Terrierul de 3 până la 5 ori).
Semnele clinice raportate la ambele specii sunt de natură disurică, stranguria şi hematuria.
Carcinomul cu celule tranziţionale se localizează frecvent la nivelul trigonului vezical, la câine (figura 2) determinând o cascadă patogenetică, prin obstrucţia acestuia implicând şi uretra.
Afecţiuni uretrale şi prostatice de natură neoplazică
Neoplazia uretrală primară este foarte rară, mai ales în cazul felinelor, fiind identificat cu predilecţie carcinomul cu celule tranziţionale. Alte tipuri de neoplazii ale uretrei includ: carcinomul cu celule scuamoase, leiomiosarcomul, hemangiosarcomul, fibrosarcomul şi osteosarcomul. Semnele clinice menţionate în tumorile uretrei sunt similare cu cele din cazul afectării vezicii urinare, la care se adaugă, în funcţie de gradul de obstrucţie uretrală, alterări ale stării generale, glob vezical şi, ulterior, sindromul de retenţie azotată.
Carcinoamele prostatice la câine au o incidenţă scăzută (0,43%), iar la câinii Ciobănesc de Shetland şi Scottish Terrier s-a remarcat o prevalenţă crescută la o vârstă medie de 10 ani. Castrarea la o vârstă fragedă este controversată şi considerată factor de risc pentru dezvoltarea afecţiunii. Câinii castraţi pot prezenta risc de dezvoltare a adenocarcinomului prostatic, fiind de până la 2,38 de ori mai mare decât la câinii necastraţi. În plus, carcinomul prostatic la câini este independent de androgeni; astfel, orhidectomia nu reprezintă o soluţie terapeutică, cu excepţia cazurilor asociate cu hiperplazia benignă a prostatei.
Semnele clinice identificate sunt stranguria, polakiuria şi hematuria, care apar consecutiv compresiei sau invaziei uretrei de către tumora prostatică, invaziei procesului malign în vezică sau prostatitei concurente. Infecţia secundară este frecvent raportată (36% din câinii afectaţi) şi poate exacerba simptomatologia tractului urinar inferior. Dischezia, tenesmele şi constipaţia sunt determinate de obstrucţia colonului descendent de către prostata mărită şi/sau ganglionii limfatici măriţi în regiunea sublombară. Metastazarea osoasă poate conduce, de asemenea, la şchiopături şi semne neurologice (ataxia şi pareza sau paralizia membrelor posterioare).
În plus, la examenul palpatoriu transrectal se decelează prostatomegalie asimetrică, cu/fără sensiblitate dureroasă exacerbată.
Semne sistemice precum letargie, anorexie, scădere în greutate, tuse şi intoleranţă la exerciţii fizice pot fi, de asemenea, prezente în stadiile avansate ale afecţiunii.
neoplazicanemiehematurie