Din aceeași categorie

Farmacist.ro

Strategii curente de fotoprotecţie

Farmacist.ro

Radiaţia solară şi efectele asupra pielii sănătoase

Farmacist.ro

Vaccinurile şi vaccinarea – cea mai importantă şi eficientă strategie pentru prevenirea unor boli infecţioase grave

Introducere

Apicultura (apis = albină, cultura = cultivare) este ştiinţa care studiază viaţa, creşterea şi îngrijirea albinelor, în scopul obţinerii şi folosirii produselor apicole.

Pe teritoriul românesc, activitatea apicolă a constituit o ocupaţie de bază încă din cele mai vechi timpuri, mărturie stând scrierile lui Herodot, iar denumiri de localităţi precum Stupina, Prisaca, Matca dovedesc, încă o dată, practicarea stupăritului pe meleagurile noastre^{(1, 2, 3)}.

Mierea este un produs fabricat de albine din nectarul florilor sau din secreţiile culese de pe frunzele, ramurile sau tulpinile plantelor, prelucrat specific şi îmbogăţit cu substanţe proprii albinelor, care este depozitat în celulele fagurilor sub forma unui lichid vâscos, semifluid, cu gust dulce, culoare şi aromă caracteristice.

Farmacopeea Europeană descrie mierea în monografia Mel şi o defineşte ca produs elaborat de albine (Apis melifica L)⁽⁴⁾, iar produsul purificat prin îndepărtarea polenului poartă numele de Mel depuratum⁽⁵⁾.

Mierea are o compoziţie complexă, conţinând substanţe zaharoase, substanţe nezaharoase şi apă. Substanţele zaharoase (glucoza şi fructoza) reprezintă componenta cea mai importantă, cunoscută sub numele de zahăr invertit, şi depăşesc valoarea de 70%. Substanţele nezaharoase sunt reprezentate de acizi organici, enzime, aminoacizi, carotenoide, vitamine, minerale şi polifenoli. Apa care poate să ajungă până la 18% determină gradul de maturare şi calitatea mierii⁽⁵⁾.

Apa influenţează şi gradul de cristalizare a mierii, astfel un conţinut ridicat de apă împiedică formarea cristalelor de zahăr, cum este cazul mierii de salcâm.

Scopul lucrării constă în stabilirea relaţiei dintre originea florală, conţinutul în polifenoli şi culoarea a patru sorturi de miere.

Material şi metodă

Materialul este reprezentat de patru sorturi de miere recoltate în anul 2011, din localitatea Dorobanţu, judeţul Tulcea. Pentru comparaţie s-a pregătit un analog de miere cu compoziţia: 40% fructoză, 30% glucoză şi 10% zaharoză. Probele de analizat au fost codificate conform datelor din tabelul 1.

Determinarea polifenolilor totali s-a realizat prin metoda spectrofotometrică cu reactiv Folin-Ciocâlteu şi conţinutul s-a exprimat în mg GA/Kg miere^(6,7,8,9,10).

Absorbanţa probelor de miere luate în lucru, diluate cu apă 1:1, s-a determinat la lungimea de undă l = 765 nm şi s-a calculat conţinutul în polifenoli totali conform formulei:

Ca standard s-a folosit acidul galic (GA).

Determinarea culorii mierii s-a realizat prin metoda spectrofotometrică, iar conversia valorii absorbanţei în mm Pfund şi interpretarea s-au făcut conform scalei Pfund^{(11, 12, 13)}.

Absorbanţa probelor de miere luate în lucru, diluate cu apă 1:1, s-a determinat la lungimea de undă l = 635 nm şi s-a calculat valoarea în mm conform formulei:

La nivel mondial, aprecierea culorii sorturilor de miere se face cu aparatul Pfund de determinare a culorii. Scala aparatului are 140 de diviziuni exprimate în milimetri, care clasifică intensitatea cromatică de la incolor, galben-pal la galben-chihlimbar, maro foarte închis şi chiar negru (tabelul 2).

Toate determinările au fost repetate de 3 ori.

Rezultate şi discuţii

În urma determinării spectrofotometrice a polifenolilor totali exprimaţi în acid galic, s-au obţinut valori diferite pentru cele patru sorturi de miere, cea mai bogată în polifenoli fiind mierea de tei, iar cea mai săracă, mierea de rapiţă. Datele sunt prezentate în tabelul 3.

Efectul antimicrobian al mierii se explică prin prezenţa, în compoziţia ei chimică, a polifenolilor ca flavonoide (pinocembrin, quercetin, kaempferol, luteolina, galangin, apigenina, hesperetin) şi acizi fenolici (cafeic, cumaric, ferulic, elagic, clorogenic), dar şi a enzimelor (catalaza, peroxidaza).

Culoarea mierii, alături de gust şi aromă, este una din proprietăţile fizice care servesc pentru precizarea originii vegetale.

Culoarea variază de la galben foarte deschis la chihlimbar sau de la roşu la brun închis şi este legată de conţinutul în minerale, polen şi polifenoli, caracteristice florii de la care provine.

Modificarea culorii mierii în timpul stocării poate să apară din cauza reacţiilor Maillard, caramelizării fructozei şi reacţiilor polifenolilor.

Rezultatele obţinute la determinarea culorii arată că în afară de culoarea propriu-zisă intervine şi luminozitatea (figura 1), iar conţinutul în polifenoli nu se corelează cu intensitatea culorii sorturilor de miere.

Mierea poate preveni reacţiile de oxidare în produsele alimentare, cum ar fi înnegrirea enzimatică la fructe şi legume, oxidarea lipidelor din carne şi inhibă creşterea de agenţi patogeni şi deci alterarea alimentelor.

Concluzii

Originea florală influenţează conţinutul în polifenoli şi culoarea sorturilor de miere. Corelaţia dintre conţinutul în polifenoli şi culoarea sorturilor de miere este slabă. Mierea de salcâm, care are cea mai deschisă culoare, nu are cel mai scăzut conţinut în polifenoli şi nici mierea de floarea-soarelui, care are cea mai închisă culoare, nu are cel mai mare conţinut în polifenoli.