Din aceeași categorie

Medic.ro

Medicul de familie în relaţia cu familia/aparţinătorii pacientului cu boala Alzheimer

Medic.ro

Medic 2.0 – avantaje şi dezavantaje în folosirea reţelelor sociale

Medic.ro

Arta, mijloc de comunicare şi dezvoltare

Din decembrie 2019, un nou virus din familia coronavirusului (denumit SARS-CoV-2) s-a răspândit în întreaga lume, fiind declarată pandemie din 11 martie 2020 şi generând aşa-numita boală COVID-19. Deşi COVID-19 nu pune în pericol viaţa majorităţii celor infectaţi, poate fi letală pentru unii. Rata exactă a mortalităţii variază mult între regiuni şi ţări, în special cu un risc crescut de deces la persoanele în vârstă de peste 70 de ani⁽¹⁾.

Mortalitatea pacienţilor internaţi în unitatea de terapie intensivă este de aproximativ 50%⁽²⁾. O comparaţie între rata cazurilor de fatalitate din Italia şi cea din China su­gerează că pacienţii de sex masculin cu vârsta ≥70 de ani au un risc mai mare de deces⁽²⁾. După cum s-a raportat anterior, bolile metabolice, cum ar fi diabetul zaharat de tip 2, sau bolile respiratorii şi cardiovasculare, inclusiv boala pulmonară obstructivă cronică, hipertensiunea arterială şi boala coronariană, accentuează severitatea infecţei^(3-7).

Obezitatea pare a fi legătura naturală dintre aceste afecţiuni, dar prevalenţa ei la pacienţii cu COVID-19 nu este cunoscută. Bhatraju şi colab.⁽¹⁾ au raportat că media indicelui de masă corporală (IMC) la pacienţii cu COVID-19 de la terapie intensivă a fost de 33,2±7,2 kg/m². Aceasta este în conformitate cu dovezile că obezitatea facilitează infecţia cu SARS-CoV-2⁽⁸⁾ şi ar trebui să fie considerată un factor de prognostic negativ la aceşti pacienţi, aşa cum este documentat într-o metaanaliză recentă în care bolnavii afectaţi sever au prezentat un IMC mai mare comparativ cu pacienţii cu afectare moderată sau uşoară⁽⁹⁾.

La ora actuală încă nu avem date specifice legate de impactul COVID-19 asupra persoanelor cu obezitate. Obezitatea severă la tineri este asociată cu o serie întreagă de complicaţii, inclusiv modificări ale echilibrului glicemic, care pot accentua disfuncţia ventilatorie şi agrava insuficienţa respiratorie şi evoluţia în cadrul unei posibile infecţii cu SARS-CoV-2. Diametral opusă este obezitatea la pacientul vârstnic, asociată şi cu diabetul zaharat de tip 2.

O luare de cuvânt foarte pertinentă, publicată în JAMA de curând, nu a prezentat obezitatea ca factor de risc pentru prognosticul infecţiei cu SARS-CoV-2 în Italia⁽¹¹⁾. Privind înapoi asupra unor focare infecţioase similare, în timpul pandemiei H1N1 din 2009, obezitatea a fost recunoscută ca un factor de risc independent pentru complicaţii ale gripei⁽¹²⁾, astfel încât nu este surprinzător faptul că obezitatea este un potenţial factor independent de risc pentru SARS-CoV-2.

Printre cauzele fiziopatologice ale acestor cazuri mai severe ale epidemiei de gripă se numără rezistenţa la leptină. Leptina este un reglator important al maturării limfocitelor B. De asemenea, ştim că există alte erori funcţionale şi numerice ale limfocitelor B şi T la pacienţii cu obezitate, iar acest aspect ar putea să aibă şi un alt impact⁽¹⁴⁾. Chiar dacă la acest moment nu avem încă un vaccin împotriva SARS-CoV-2, trebuie să avem în vedere că pacienţii cu obezitate pot să prezinte un răspuns imunologic uşor afectat. Persoanele obeze au arătat o protecţie diminuată împotriva imunizării antigripale, deoarece, în ciuda vaccinării, obezii sunt de 2-3 ori mai predispuşi să sufere de infecţie comparativ cu cei care nu sunt obezi. Acest lucru se datorează în primul rând unui răspuns suboptimal al activării macrofagelor la prezentarea antigenelor la persoanele obeze. În acelaşi context, putem preciza că persoanele cu un IMC crescut par să fie mai contagioase decât cele cu greutate normală.

Se pare că persoanele cu obezitate care au făcut gripa H1N1 au avut o încărcătură virală mai persistentă decât cele cu un IMC normal. De asemenea, la persoanele cu obezitate a crescut riscul de apariţie a unor tulpini mai virulente comparativ cu persoanele normoponderale. Una dintre explicaţii a fost că IMC se corelează pozitiv cu numărul de particule virale eliminate prin expir, iar acest lucru este şi mai clar dovedit la sexul masculin, ridicând supoziţia implicării unui volum ventilator mai mare⁽¹³⁾. Astfel, potenţialele implicaţii pentru obezitate în focarul de SARS-CoV-2 ar trebui elucidate.

Astfel, persoanele cu obezitate trebuie să fie în permanenţă preocupate de măsurile de prevenire a creşterii în greutate, acest lucru având un impact nu numai asupra metabolismului, ci şi asupra răspunsului imunologic, iar efortul fizic are efecte pozitive în imunomodulare.

Subliniem în plus importanţa medicaţiei cu po­ten­ţial efect imunomodulator. Pacienţii care ur­mează un tratament cu metformin – pe care îl folosim atât la pacienţii cu diabet zaharat, dar şi în sindromul de in­su­li­no­re­zis­tenţă – trebuie încurajaţi să continue administrarea aces­tuia, deoarece acest activator al AMP-kinazei are şi efecte antioxidante, dar şi efecte antiinflamatoare, ceea ce ar putea fi similar cu efectul imunomodulator pe care îl are efortul fizic⁽¹⁵⁾.

În plus, activatorii PPAR gama, reglatori-cheie nu numai ai metabolismului lipidic, dar şi ai inflamaţiei (rosigitazona, pioglitazone), pot să aibă, de asemenea, un efect benefic⁽¹⁶⁾. Astfel, transmitem un mesaj pentru persoanele afectate de obezitate, şi anume să încerce să facă mişcare cât mai mult şi să ia toate măsurile de protecţie, pentru că s-ar putea ca totuşi contagiozitatea să fie ceva mai crescută decât la populaţia cu un IMC normal.

La polul opus se află malnutriţia, care a fost frecvent întâlnită la pacienţii critici şi este răspunzătoare de înrăutăţirea progresivă a statusului clinic. Din acest motiv, o evaluare nutriţională este obligatorie la aceşti pacienţi, recomandându-se un necesar nutriţional de până la 30 de calorii/kg corp la pacienţii cu un consum energetic crescut (cum sunt cei aflaţi în terapie intensivă, cu afecţiuni cu o formă severă) şi asigurarea acestui necesar pe cale enterală sau parenterală⁽¹⁷⁾.

În concluzie, atenţionăm că atât infecţia cu SARS-CoV-2, cât şi obezitatea sau denutriţia împărtăşesc unele căi comune de reacţie metabolică şi inflamatorie. Pe de o parte, obezitatea provoacă hiperglicemie prin rezistenţă la insulină, dar şi SARS-CoV-2 poate provoca hiperglicemie (prin mecanisme care nu sunt încă elucidate). Obezitatea şi SARS-CoV-2 împărtăşesc elemente comune ale procesului inflamator (şi posibil tulburări metabolice), exacerbând infecţia cu acest virus la obezi. Astfel, un stil de viaţă sănătos, o dietă personalizată şi păstrarea măsurilor igieno-dietetice de prevenţie pot reduce riscul de infecţie sau pot ajuta în câştigarea luptei cu acest virus.  

Conflict of interests: The authors declare no conflict of interests.