Știri

Prevalență „alarmantă” a factorilor de risc pentru cancer în România

România se confruntă cu rate ridicate ale consumului excesiv de alcool, ale fumatului, obezității, dar și ale poluării, elemente considerate factori de risc pentru apariția cancerului.


Cristina Ghioca
04 Februarie 2025
Știri
04 Februarie 2025

Prevalență „alarmantă” a factorilor de risc pentru cancer în România

România se confruntă cu rate ridicate ale consumului excesiv de alcool, ale fumatului, obezității, dar și ale poluării, elemente considerate factori de risc pentru apariția cancerului.


Cristina Ghioca

Cel mai recent raport al OCDE privind cancerul, publicat în contextul Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Cancerului, plasează România în partea inferioară a clasamentului UE în ceea ce privește consumul de alcool, excesul de greutate și obezitatea, activitatea fizică, consumul de fructe și legume, poluarea aerului și vaccinarea împotriva HPV.

Potrivit raportului, la nivelul anului 2022, în România, consumul de alcool ajunsese la 12 litri de alcool pur pe an de persoană, la persoanele cu vârsta mai mare de 15 ani, o valoare mai mare decât media europeană de 10 litri pe an.

Totodată, pentru același interval, în țara noastră, prevalența excesului de greutate, inclusiv a obezității în rândul femeilor a fost de 52%, peste media europeană de 44%. De asemenea, în ciuda unei ameliorări înregistrate în ultimul deceniu, expunerea medie a populației la poluarea atmosferică cu particule în suspensie (PM2,5) se situează în continuare peste media UE.

Una dintre principalele cauze de deces

În ceea ce privește mortalitatea asociată cancerului, în România, acesta rămâne una dintre principalele cauze de deces. Datele cele mai recente arată că, în țara noastră, în anul 2023 s-au înregistrat 56.216 decese asociate acestei patologii.

Mai mult decât atât, potrivit estimărilor OCDE, în țara noastră se înregistrează anual, 18.700 de decese premature cauzate de cancer, ceea ce reprezintă 1 din 5 decese la nivel național. În plus, potrivit statisticilor, România înregistrează cea mai ridicată mortalitate prin cancer de sân și cancer de col uterin din Europa.

Relativ la frecvența tipurilor de cancer, raportul european arată că, în rândul bărbaților români, cele mai des întâlnite neoplazii sunt cancerul de prostată (18,2%), cancerul pulmonar (14.8%) și cancerul colorectal (14,1%). În rândul femeilor predomină cancerul de sân (26.8%), cancerul colorectal (11.6%) și cel de col uterin (7.1%).

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerului este marcată anual, la 4 februarie. Tema campaniei de anul acesta este „Unitate în unicitate”, ea atrăgând atenția asupra necesității plasării nevoilor individuale ale persoanei în centrul îngrijirilor medicale. Scopul acesteia este atât creșterea gradului de conștientizare privind cancerul, cât și luarea unor măsuri, care să ofere o mai bună îngrijire pacienților cu cancer. 

Oncolog

OCDEcancerprevalentafactori de riscmortalitatetutunalcoolpoluare
Te-ar mai putea interesa
Știri

Premieră la Institutul Regional de Oncologie Iași

Cristina Ghioca
...

Știri

INSP: Sănătatea mamei și copilului este temelia unei societăți prospere

Florentina Ionescu
...

Știri

Tumoră rară (adenocarcinom de palat dur), îndepărtată la Spitalul Colentina

Florentina Ionescu
...