Din aceeași categorie
Rata de acoperire vaccinală pentru ROR (rujeolă-oreion-rubeolă) a scăzut progresiv în România, arată rezultatele unui stiudiu realizat de Salvați Copiii.
Studiul a folosit o abordare calitativă, analizând perspectivele asistenților medicali comunitari și ale medicilor de familie care au în evidență peste 11.000 de copii din mediul rural. Eșantionul a provenit din zonele rurale a nouă județe: Argeș, Bihor, Brașov, Constanța, Dolj, Hunedoara, Olt, Sibiu și Timiș).
Acceptare bună a primei doze ROR
Astfel, dacă pentru prima doză de vaccin ROR rata de acceptare este relativ bună, la rapel aceasta scade dramatic, ajungând în unele comunități la doar 20%. Aceasta în condițiile în care România a înregistrat 77.8% dintre toate cazurile de rujeolă din UE, notează Salvați Copiii.
Datele culese în februarie 2024 pentru copiii născuți în anul 2018 – acoperire măsurată la două doze –, arată că media națională a vaccinării pentru ROR este de 69,4%, cu discrepanțe mari între județe. Cea mai mare rată de vaccinare se înregistrează în Giurgiu: 97.5%, iar cele mai scăzute în Neamț (44,9%), Hunedoara (48,6%), Caraș-Severin și Suceava (ambele cu 53,3%).
Principalele cauze țin de carențele informaționale, de dezinformarea din social media, precum și de bariere sistemice, cum ar fi birocrația excesivă, lipsa resurselor materiale, desființarea vaccinării în școli și lipsa transportului.
Vaccinul pneumococic, mai popular decât altele
Spre deosebire de alte vaccinuri precum ROR sau HPV, care generează frecvent reticență și necesită strategii specifice de abordare, vaccinul pneumococic este administrat de obicei fără probleme deosebite, adesea simultan cu alte vaccinuri.
Din datele culese în august 2024, pentru copiii născuți în luna iulie 2023 (acoperire măsurată la trei doze), reiese că media națională este de 63,1% . Și aici cea mai mare rată de vaccinare se înregistrează în Giurgiu - 95,6%, iar cele mai mici în Suceava (33,3%), Arad (36,6%) și Hunedoara (40,1%).
Potrivit rezultatelor studiului, atât medicii de familie, cât și asistenții medicali comunitari identifică o reticență generală și un interes scăzut cu privire la vaccinul anti HPV. Acest interes scăzut apare atât în rândul părinților, cât și în cazul unor medici.
Pentru a crește ratele de vaccinare, medicii identifică nevoi multiple și interconectate. La nivel național, ei solicită un cadru legislativ mai strict privind vaccinarea și campanii mass-media mai intense de informare și educare.
La nivel local și operațional, principalele nevoi includ: extinderea rețelei de asistență medicală comunitară, reducerea birocrației în raportarea vaccinărilor, asigurarea transportului pacienților către cabinete și o mai bună implicare a reprezentanților minorităților. O nevoie specifică frecvent menționată este reintroducerea vaccinării în școli, care în trecut asigura rate mai bune de acoperire vaccinală.