Din aceeași categorie
Un robot performant de preparare a citostaticelor din țară se află, de puțin timp, în dotarea Spitalului Județean Galați, în urma unei investiții de peste 2 milioane de lei.
Cel mai performant dispozitiv automatizat de preparare a tratamentelor de chimioterapie din România a intrat în dotarea Spitalului Județean Galați. Este un pas uriaș pentru sistemul medical din regiunea aceasta a țării, spune Costel Fotea, președintele Consiliului Județean (CJ) Galați.
Datorită acestui gen de robot, riscul de erori în dozarea tratamentelor este zero, ceea ce înseamnă o siguranță absolută pentru pacienți.
„Cea mai mare schimbare adusă de acest sistem robotizat este eliminarea riscului de eroare umană. Totul este automatizat! Robotul pregătește dozele cu o precizie absolută, asigurându-se că fiecare pacient primește exact tratamentul de care are nevoie. De asemenea, utilizarea acestui echipament asigură o protecție chimică suplimentară inclusiv personalului care lucrează zilnic cu pacienții oncologici. Acest robot ultraperformant, recunoscut la nivel mondial pentru precizia și siguranța pe care le oferă, este rezultatul unei investiții în valoare de peste 2 milioane de lei (echivalentul a 400.000 euro) derulată de Consiliul Județean Galați prin Programul Sănătate”, a mai adăugat Costel Fotea.
Beneficiile utilizării acestui robot revoluționar sunt:
- Dozare perfectă, fără erori – elimină riscul greșelilor umane.
- Siguranță totală pentru personalul medical, protejat de contactul cu substanțele periculoase.
- Optimizarea medicamentelor, reducând pierderile și costurile.
- Eficiență crescută, esențială pentru cei peste 70 de pacienți care fac zilnic chimioterapie.
- Trasabilitate completă, fiecare doză fiind monitorizată și controlată.
- Timp redus de așteptare pentru tratamentele vitale.
După instalarea aparatului, echipa medicală va participa, săptămâna aceasta, la un instructaj pentru utilizarea optimă a echipamentului.
„Această investiție vitală contribuie la includerea Spitalului Județean Galați în topul unităților sanitare cu cele mai performante servicii medicale în domeniul oncologic”, a mai scris președintele CJ Galați.
citostaticegalatirobot ultraperformantspitalul judetean galati
Robot pentru prepararea soluţiilor citostatice la Sibiu
Cristina Ghioca
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu va fi dotat cu un robot pentru preparat soluţii citostatice, dar şi cu alte echipamente de imagistică necesare pentru monitorizarea pacienţilor cu cancer.
...