Din aceeași categorie
Cu peste 20 de ani în industria farmaceutică, Daniel Bran a fost ales în funcția de președinte al Asociației Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR). În prezent, el ocupă funcția de Country Director la Accord Healthcare, iar în trecut a lucrat la companii precum Sandoz, Teva, GlaxoSmithKline.
Obiectivul acestuia în noul mandat este consolidarea accesului pacienților la medicamente esențiale și susținerea unui cadru legislativ predictibil și sustenabil pentru producătorii de medicamente generice și biosimilare din România.
„Este o onoare o mare responsabilitate să coordonez activitatea APMGR într-un context atât de provocator pentru industria farmaceutică. De la politica de prețuri și taxa clawback, până la reglementările care amenință disponibilitatea medicamentelor accesibile, avem de gestionat provocări esențiale”, a declarat Daniel Bran.
Provocările industriei medicamentelor generice
Industria medicamentelor generice asigură tratamente esențiale pentru milioane de pacienți din România, însă se confruntă cu bariere majore care riscă să afecteze aprovizionarea și accesibilitatea tratamentelor, se arată într-un comunicat de presă.
Una dintre cele mai mari probleme rămâne taxa clawback. În prezent, 90% dintre medicamentele generice au prețuri sub 50 de lei, iar orice creștere a costurilor ar putea duce la retragerea acestora de pe piață.
O altă provocare majoră este Directiva UE privind epurarea apelor uzate urbane, care prevede taxe suplimentare pentru industria farmaceutică. Această măsură ar putea determina închiderea unor fabrici de medicamente din România și relocarea producției în afara UE, punând în pericol accesul pacienților la tratamente accesibile, se mai arată în comunicat.