Din aceeași categorie
Colegiul Medicilor Stomatologi din România (CMSR) colaborează în mod deschis și transparent cu Consiliul Concurenței pentru clarificarea procedurilor privind aplicarea legislației în domeniul concurenței, în urma verificărilor inițiate recent.
Prevederile actuale ale Codului Deontologic al medicului stomatolog din România, la care fac referire verificările Consiliului Concurenței, au fost adoptate în anul 2021 și au intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2022.
Este important de menționat că noua conducere a CMSR, care și-a început mandatul la finalul anului 2023, a inițiat deja un amplu proces de revizuire și actualizare a Codului Deontologic, astfel încât acesta să fie armonizat cu realitățile din domeniul stomatologic și să reflecte clar prevederile legislative privind publicitatea în stomatologie.
Astfel, după ce s-a aflat în transparență decizională și a fost dezbătut public, noul Cod Deontologic al medicului stomatolog va fi supus la vot, zilele următoare, în cele mai înalte foruri reprezentative ale CMSR – Consiliul Național al CMSR (20 martie) și Adunarea Generală a CMSR (21 martie), se arată într-un comunicat de presă transmis redacției.
Această inițiativă are drept obiectiv modernizarea cadrului de exercitare a profesiei de medic stomatolog și asigurarea unei abordări unitare și coerente privind comunicarea și promovarea serviciilor stomatologice. În acest sens, CMSR se află în contact permanent cu reprezentanții Colegiului Medicilor din România (CMR) pentru stabilirea unor principii comune, menite să protejeze demnitatea profesiei și să consolideze încrederea publicului în serviciile medicale.
Totodată, CMSR derulează aceste demersuri printr-un dialog constructiv și constant cu Consiliul Concurenței, pentru ca reglementările din domeniul stomatologic să fie conforme legislației în vigoare privind concurența.
Crearea unui cadru clar și corect
„Scopul nostru este să protejăm atât profesia medicală, cât și interesele și drepturile pacienților, beneficiari ai serviciilor stomatologice”, au transmis reprezentanții CMSR.
În concluzie, CMSR își reafirmă angajamentul pentru crearea unui cadru clar și corect de desfășurare a activităților de publicitate în domeniul stomatologic, care să respecte atât normele deontologice, cât și legislația în vigoare.
„Suntem angajați în găsirea celor mai bune soluții pentru a proteja atât profesia de medic stomatolog, cât și pacienții noștri. Mai mult decât atât, colaborarea cu Consiliul Concurenței și cu Colegiul Medicilor din România este esențială pentru a asigura un cadru corect și echilibrat în promovarea serviciilor stomatologice, care să ofere pacienților informații complete și oneste”, se mai arată în comunicat.
Fotografie de la cottonbro studio: https://www.pexels.com/ro-ro/fotografie/din-i-proteza-dentara-stomatologie-protetica-6502343/
cod deontologicstomatologimedici stomatologiconsiliul concurentei
Medicii stomatologi au un nou Cod Deontologic
Cristina Ghioca
Noul Cod Deontologic introduce, între altele, prevederi clare privind reglementarea publicității în domeniu și transparența în relația medic-pacient.
...CMSR, vizat într-o investigație a Consiliului Concurenței
Cristina Ghioca
Consiliul Concurenței a declanșat o investigație privind posibila încălcare a legislației din domeniul concurenței de către CMSR. La rândul său, CMSR a făcut mai multe precizări în acest sens.
...CMSR vine cu precizări despre actualizarea normelor în publicitatea stomatologică
Florentina Ionescu
Colegiul Medicilor Stomatologi din România (CMSR) continuă eforturile de armonizare şi modernizare a cadrului de exercitare a acestei profesii în ţara noastră.
...