Știri

Torticolis de cauză oftalmologică

Un pacient în vârstă de 6 ani se prezintă pentru consult oftalmologic de rutină; părinţii nu au sesizat nimic în neregulă până la această vârstă, astfel că acesta este primul control oftalmologic al băiatului. Fără istoric heredo-colateral semnificativ (traumatisme în antecedente sau afecţiuni oculare în familie).
Roxana Cozubaş
20 Aprilie 2017

figura 1 si 2

La examinarea pacientului se remarcă o poziţie compensatorie a capului: întors spre stânga, partea dreaptă a feţei expusă spre anterior, bărbia ridicată (figura 1).

La încercarea așezării capului în poziţie primară, pacientul dezvoltă diplopie, având ochiul drept hipertropic faţă de stângul. La privirea spre stânga, decalajul între cei doi ochi creşte şi mai mult, iar diplopia devine extrem de deranjantă, astfel că pacientul evită privirea în această direcţie (preferă să mişte capul în acea direcţie) (figura 2).

Se stabileşte diagnosticul pozitiv de pareză congenitală de nerv IV şi se recomandă ochelari pentru a compensa esoforia ce o însoţeşte (corecţia hipermetropiei). Dacă pareza se decompensează mai mult sau dacă aspectul estetic deranjează excesiv (torticolisul), atunci se va proceda la corecţia chirurgicală a strabismului generat de pareză.

Concluzie: este important de verificat motilitatea oculară de rutină la toţi pacienţii pentru a descoperi devieri mici. 

torticolisimagine clinică
Te-ar mai putea interesa