Tehnica de translocare și discuţie

Caii au fost tranchilizaţi de la distanţă (figura 1), cu o pușcă cu aer comprimat (Pneu-Dart® X-Caliber) de la 15-40 de metri, folosind săgeţi de 5 sau 6 ml, intramuscular, în crupă sau în spată.

Un exemplu de protocol de imobilizare chimică ar fi folosirea unei săgeţi de 6 ml, încărcată cu combinaţia standard de ketamină 775 mg/cal și medetomidină 30 mg/cal (Costea și col., 2021).

Pentru transport s-a utilizat următoarea metodă de imobilizare: caii aflaţi în poziţie laterală au fost trași pe targa de salvare (targă de salvare 8’ x 4’, L.A.R.G.E Inman, Carolina de Sud, SUA), prin tehnica „backside manner”, membrele au fost strânse și legate între ele cu legături (Nylon Hobbles, L.A.R.G.E. Inman, Carolina de Sud, SUA), s-au realizat noduri în 8 la nivelul membrelor și s-au fixat de orificiile laterale ale tărgii cu o curea lungă de 2 m (Gimenez et al., 2008). Capul a fost echipat cu un căpăstru și fixat la targa de salvare (figura 2), iar partea din faţă a tărgii a fost atașată la mașină cu o curea lungă de 1 metru.

Deoarece tehnica este inspirată din medicina de urgenţă a animalelor mari, putem să introducem targa sub calul în decubit lateral, printr-o manevră de tip „log-roll”, cu menţinerea alinierii coloanei vertebrale (Gimenez și col., 2009): două persoane stabilizează capul și gâtul (prin alinierea unui căpăstru și acoperirea capului cu un material moale pentru a proteja ochii), alte persoane controlează partea scapulară și pelviană, iar restul rulează animalul ușor pe hemitoracele de la nivelul solului şi introduc targa sub hemitorace, fără torsiuni ale coloanei. Fixarea pe targă se face cu chingi late la nivelul pieptului, abdomenului cranial și al pelvisului, lăsând spaţiu pentru destinderea toracelui în timpul respiraţiilor.

Caii sunt animale de pradă. Aceștia trăiesc cu frica de necunoscut, iar primul instinct faţă de orice eveniment ieșit din comun este să fugă, dar, dacă acest lucru nu este posibil, vor lupta pentru viaţa lor. Pot fi extrem de puternici și imprevizibili, având cel mai rapid timp de reacţie dintre toate animalele domestice. Chiar și când sunt tranchilizaţi, pot lovi brusc, cu precizie și forţă. Când se lucrează în jurul unui cal legat pe o targă de salvare, este ușor să te lași pradă unui fals sentiment de siguranţă dacă acesta nu se mișcă. Animalul prins va rămâne nemișcat pentru a evita să atragă prădătorii, conservându-și energia până la următoarea încercare de a se elibera. Medicii veterinari trebuie să rămână într-o poziţie sigură în permanenţă, ceea ce include să nu se aplece peste cal dacă acesta este culcat, deoarece poate să lovească oricând.

Toate manoperele directe trebuie efectuate într-o zonă de siguranţă, caudal faţă de coloana vertebrală a calului, pentru a preveni orice posibilă accidentare (figura 3).

Caii imobilizaţi pe targa de salvare atașată la mașină au fost scoși în afara gardului pădurii Letea, unul câte unul, folosind drumurile forestiere, încercând să protejăm vegetaţia din jur. Condiţiile de teren (zona în care calul anesteziat, unde a căzut și dificultatea de a-l găsi, garduri, copaci, vremea nefavorabilă: ploaie torenţială, ceaţă) au făcut ca extragerea animalului să fie dificilă în unele situaţii, prelungind astfel durata transportului.

Caii au fost monitorizaţi în timpul transportului din spatele mașinii prin geamul din sticlă, iar frecvenţa respiratorie a fost evaluată la fiecare zece minute prin numărarea mișcărilor toracice sau a aerului cald care ieșea din narine cu fiecare respiraţie. Monitorizarea cailor a fost continuă, de la distanţă sau de aproape, din momentul împușcării, după ce a adoptat decubitul lateral (figura 4), pe durata transportului și până la momentul trezirii și adoptării poziţiei patrupodale. Trezirea a fost asistată (calul a fost ajutat) sau neasistată (s-a ridicat singur), în funcţie de individ.

Concluzii și recomandări

• Cabalinele sălbăticite din Delta Dunării, Grindul Letea, au fost translocate în condiţii de siguranţă în afara pădurii Letea și monitorizate de la distanţă până la trezire completă.
• Prin supravegherea atentă a animalului în timpul transportului, se reduc riscurile asociate cu translocarea și trezirea.
• Translocarea presupune personal instruit, un protocol de imobilizare chimică prestabilit, tehnică adaptată condiţiilor de teren și echipament de specialitate. Intervenţiile fără aceste atribute presupun un risc mare de rănire atât pentru medicul veterinar, cât și pentru animalul transportat.
• Condiţiile de teren și vremea pot impune dificultăţi în gestionarea transportului.
• Este esenţială existenţa unui plan alternativ, deoarece apar evenimente imprevizibile care pot invalida planul iniţial.
• Personalul trebuie să rămână în afara zonelor cu pericol de accidentare (în zona de siguranţă) și să fie atent la riscul de accidentare pe tot parcursul manoperelor efectuate. Nu s-au înregistrat reacţii adverse locale sau generale pe întreaga durată a studiului. Niciun caz nu a prezentat edem, durere locală persistentă sau infecţie postinjectare. De asemenea, parametrii hematologici și biochimici evaluaţi la controalele de 30 și 90 de zile au rămas în limite fiziologice, confirmând profilul excelent de tolerabilitate al terapiei AH-triamcinolon.

Autor corespondent Ioana Ene (Roșu) E-mail: ene.m.ioana@gmail.com

CONFLICT OF INTEREST: none declared.

FINANCIAL SUPPORT: none declared.

This work is permanently accessible online free of charge and published under the CC-BY.