Șefa Clinicii Psihiatrie III, din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, prof. dr. Doina Cozman este percepută drept „serioasă” de către unii studenți. Sub această aparență, se află o compasiune incomensurabilă pentru oameni. Președinte fondator al Alianței Române de Prevenție a Suicidului, a înființat în 2013 Telefonul Verde Antisuicid. Cea mai lungă intervenție telefonică în criză suicidară a fost de 8 ore, în 2016. „Pot să vină budiștii să vadă compasiunea românilor pentru români”, spune prof. dr. Cozman despre voluntarii care lucrează la Linia Verde. Povestim cu dumneaei despre munca de cercetare care o fascinează, dar și despre activitatea academică și voluntariat.

MedicHub: Ultimul dvs. editorial din revista Psihiatru.ro, al cărei redactor-șef sunteți, se intitulează „Cui i-e frică de psihiatrie?”. Cum sunt studenții din ziua de azi, le este lor frică de psihiatrie?

Prof. dr. Doina Cozman: Studenții se selectează până în anul 6, când se face psihiatria. Se cam știu cei care vor să plece în străinătate, în primul rând. În al doilea rând, sunt cei care vor să facă chirurgie, mai ales băieții și cei care vor specialități medicale. Așa că abordează și psihiatria cu multă încredere, mai ales că se știe că în străinătate, în Europa de Vest, este o specialitate cu lipsă de personal și atunci ar avea șanse să lucreze ca și psihiatri. Este o profesie care le oferă șanse. Aș îndrăzni să spun că studenților nu le este frică de psihiatrie.

În schimb, psihologii sunt cei care intra în concurență cu noi, psihiatrii. Și aceasta nu de acum și nu numai în România, ci și în alte părți din lume.

Există în România o graniță bine delimitată între psihologi și psihiatri?

În România există o graniță datorită faptului că psihiatrul prescrie medicație, efectuează operații, acționează asupra corpului, a biologie persoanei. Pe când psihologii au parafă, dar nu pentru a prescrie medicamente. Ei pun un diagnostic, dar un diagnostic de evaluare psihologică. Noi, prin diagnosticul pe care îl punem, încadrăm omul într-un cod.

De aceea, noi suntem și căutați, și huliți. Huliți de către pacienții care nu vor să-și accepte diagnosticul, respectiv codul. Gândiți-vă la un intelectual sau chiar la o doctoriță cu diagnosticul de schizofrenie paranoidă. Mereu și mereu va încerca să își convingă doctorul psihiatru curant că nu este chiar așa.

Vorbesc în cunoștință de cauză. Chiar săptămâna trecută am avut un astfel de caz, o rezidentă în psihiatrie care tot încerca să mă convingă că nu are acest diagnostic, în pofida faptului că recunoștea că a trecut prin trei episoade psihotice, dar și că aceste episoade s-ar putea explica prin probleme de familie, prin conflicte, printr-o copilărie mai tristă.

Cum s-a schimbat abordarea și felul în care societatea privește psihiatria din momentul în care dvs. ați absolvit facultatea și până în prezent?

Probabil că eu sunt subiectivă. Mi s-a părut că persoanele care au venit pentru consult, chiar și la clinică, în instituție, au venit cu deschidere, ca să fie ajutate. Eu știu că în public, prima recomandare care se face între prieteni este psihologul, „Ai o problemă, du-te la psiholog”.

Aici poate apărea o problemă. Și anume, dacă psihologul recunoscând un sindrom bine consolidat psihiatric va trimite pacientul mai departe la psihiatru. A doua problemă: în marele public, probabil că nu se cunoaște foarte bine diferența între psiholog și psihiatru. Să trimiți un schizofren la psiholog, cu bună știință, să tratezi alcoolismul cronic într-o fază avansată în care există consecințe inclusiv somatice, nu numai psihiatrice, să trimiți un autist doar la psiholog, cred că acestea sunt totuși niște minusuri care țin, pe de-o parte, de mentalitate și, pe de altă parte, de o rejecție inexplicabilă a mersului la această specialitate.

Așa, am putea să ne jenăm să mergem și la ginecolog. Ar fi cam același grad de intimitate. La psihiatru îți deschizi sufletul, deci tot ceva extrem de intim și însăși calitatea actului terapeutic depinde de gradul de deschidere și de sinceritate, dar și de abilitatea de comunicare a psihiatrului, abilitate care trebuie să fie la fel de bună ca cea a psihologului.

Cred că cea mai bună cale de urmat este ca psihologul, care este pregătit din facultate, recunoaște un sindrom constituit de medicină, să trimită pacientul și la psihiatrie.

Am observat în Cluj o practică a psihologilor foarte bună, care probabil că este și în alte părți din țară, și anume: li se adresează clienții pentru o psihoterapie și, ca o regulă clară, trimit la psihiatru pentru siguranța că acea persoană nu are vreo afecțiune psihiatrică sau dacă are un sindrom psihiatric, care este acesta? Este de intensitate nevrotică sau este altceva?

Noi, psihiatrii, suntem și căutaţi, și huliţi. Huliţi de către pacienții care nu vor să-și accepte diagnosticul. Gândiți-vă la o doctoriță cu diagnosticul de schizofrenie paranoidă.

Ați demerat în Cluj și în țară o serie de acțiuni pentru prevenția suicidului, inclusiv Telefonul Verde Antisuicid, linie apelabilă în fiecare noapte, între orele 19 seara și 7 dimineața. Au început să se vadă rezultatele acestor acțiuni?

Evaluare la nivel populațional nu putem face. Putem face o evaluare doar pe linia Telefonului Verde. De la an la an, a crescut adresabilitatea la telefon, lucru pe care îl putem observa în numărul de apeluri, dar și ca minute și ore vorbite.

Sigur că avem apeluri de 7 minute, de 10 minute, de o oră, de două ore. Performanța noastră este de 8 ore, o intervenție în criză suicidală.

Impresionant. Până și din punct de vedere fizic, să stai 8 ore la telefon este...

O performanță.

Sunt voluntari cei care lucrează la Linia TelVerde Antisuicid?

Da, voluntari. Și îi apreciez, îi admir din tot sufletul. Sunt persoane diverse, fie că s-au întâlnit în viață cu situații similare și ar fi vrut să știe mai multe sau să ajute mai mult, fie n-au avut conjunctură de persoane suicidare în anturaj, dar, din punct de vedere profesional, au ajuns la concluzia că trebuie să învețe ceva și în această direcție. Pentru că facultățile de profil nu pregătesc deloc studenții pe această direcție.

Care a fost rezultatul acelei intervenții telefonice de 8 ore?

Persoana, până la urmă, a plecat de pe malul râului. Era pe pod, a plecat de pe malul râului, în continuu a dat feedback și a ajuns acasă. A zis că e mai liniștit, dar totuși ideea parcă îi mai persistă. Au mai discutat și, la un moment dat, a zis „Cred că mă voi culca. Sunt obosit. Puteți să fiți liniștită că nu fac acest lucru, vă promit. M-am liniștit. Simt că m-am eliberat de o tensiune”. Deci, a dat feedback-uri extrem de bune.

Pentru că avem o regulă, nu avem voie să închidem noi, ci apelantul închide.

Dar au existat și alte intervenții în criză suicidară. O doamnă din București care ne-a sunat și ne-a spus „Sunt cu 20 de pilule în față, mi le-am aranjat pe căprării și acuma o să încep să le iau”. Și voluntara a început să vorbească cu ea, să o întrebe „Totuși ce vă face să vreți să luați atâtea pilule?” etc.

Există o anumită tehnică de dialog și de ascultare activă, există anumite teme care trebuie abordate obligatoriu pentru evaluarea riscului suicidar. Voluntarii sunt școliți, au parte de un anumit training.

Am și scris o carte de consiliere telefonică pentru consilierii noștri și își fac treaba extraordinar de bine, impecabil. Eu nu încetez să îi admir pentru că vezi cum intră novici și ies experți.

Înainte de intra la linie, trebuie să treacă prin 12 sesiuni de pregătire cvasi-concretă, mai ales prin jocuri de roluri. Dar și pregătirea continuă, în fiecare săptămână avem ședința de grup și dezbatem dacă a fost o convorbire mai consistentă, vin și dau raportul. Folosim terminologia din medicină, raportul de gardă. Și, cu aportul celorlalți voluntari, continuă dialogul pe marginea cazului. Așa că pregătirea este pre și post intrare la linie.

Asta este foarte frumos. Și din punctul de vedere al persoanelor care devin apoi resurse în societate. Foarte multe din voluntare sunt psiholoage la masterat, care au simțit nevoia ca în dezvoltarea lor personală să învețe și așa ceva, intervenția în criză. Multe au cabinete particulare și povestim cât de ajutor le este în practica lor psihologică experiența de viață pe care au trăit-o în cadrul activității de la Telefonul Verde Antisuicid.

Voluntarii de la Linia Verde Antisuicid sunt oameni cu responsabilitate, cu generozitate. Pot să vină budiștii să vadă compasiunea românilor.

De câți ani activează Telefonul Verde Antisuicid?

Din 2013.

Și este susținut cu fonduri de la bugetul local?

Foarte mici. În fiecare an depunem proiect și, în fiecare an, ne sunt repartizați 10.000 de lei. Atâta este fondul de la bugetul local. În rest, sponsorizări, când și când. Întreținem greu linia. Calculul este foarte clar: dacă vorbim, în medie, o oră pe noapte, adică 30 de ore pe lună, factura rezultă 1000-1100 de lei pe lună. Dar am avut și facturi de 2400, 2500 de lei.

Există intervale în care primiți mai multe apeluri?

Noi suntem numai telefonul de noaptea, așa ne-am declarat. Acoperim 12 ore de noapte. Nu avem suficientă resursă umană și suficientă resursă materială ca să ne putem dezvolta, resursă materială nu numai pentru plata convorbirilor telefonice, dar și ca să putem replica acest model în alte orașe, în București, spre exemplu. În București am avea resursă umană, probabil. Acolo selecția ar trebui să fie foarte puternică.

De ce ați ales să fie o linie telefonică de noapte?

Voluntarii așa pot. Ei lucrează ziua sau sunt la facultate. Majoritatea lucrează și, atunci, își dăruiesc orele de noapte. Da, e incredibil. O generozitate deosebită.

Sunt oameni cu responsabilitate, cu generozitate, cu compasiune. Pot să vină budiștii să vadă compasiunea românilor pentru români.

Dar dvs. de unde vă luați energia? Pentru că sunteți și medic, și profesor, coordonați și activitatea de la Linia Verde...

Cred că din entuziasm. Orice fac, fac din convingere. Nu am făcut nici măcar în comunism o acțiune de care să nu fiu convinsă. Și cred că acest aspect este foarte important ca și specialist, ca psihiatru.

Eu, în ultimii 10 ani, m-am dedicat foarte mult sănătății mintale, inclusiv în cercetare. Am făcut cercetare europeană, două proiecte extrem de valoroase, pe sănătatea mintală a adolescentului. Sigur, eu eram directorul de țară, directorul mare de proiect era de la Karolinska Institutet. A fost extraordinar să lucrăm în echipă, am recoltat date de la 20.000 de adolescenți din Europa. Partea mea și a echipei mele a fost de 4000 de adolescenți din România, în două proiecte.

Am fost la peste 100 de școli cu echipa. Populația de studiu a fost populația normală, nu ne-am dus nici la cei cu handicap, nici la cei din sărăcie, nici la cei de la colegiile naționale. Proiectul a început în 2007, s-a terminat în 2014, deci acei tineri pe care i-am luat succesiv de la 15 ani acum au 20 de ani. Peste 5 ani pot să fie secretari de stat.

Care au fost tema de cercetare și rezultatele studiului?

Tema de cercetare a fost „Saving and empowering young people in Europe”, punctul principal fiind pe riscul suicidar. Am vrut să vedem dacă există anumiți factori care corelează cu riscul suicidar sau anumiți factori protectivi.

Concluziile: comportamentele nesănătoase sunt extrem de periculoase pentru riscul suicidar, viața sexuală începută foarte devreme și neprotejată iarași are un risc de dezvoltare chiar al depresie; alcoolul și drugurile; apoi, stilul nesănătos de somn; adicția de internet. Și, bineînțeles, relațiile de familie și bullying-ul, foarte, foarte mulți factori.
 

Prof. Doina Cozman, MD, PhD

Professor of Psychiatry and Mental Health
Medical Psychology Department
Iuliu Hatieganu University of Medicine and Pharmacy

Consultant Psychiatrist
3rd Psychiatry Clinic
Cluj County Emergency Hospital