Investiţia aprobată recent de Guvernul României, privind construcţia unui ansamblu medical nou în care să funcţioneze Institutul Clinic Fundeni, va costa 2,6 miliarde de lei şi va fi realizată într-un termen de 36 de luni, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin.


„O altă investiţie majoră din infrastructura sistemului sanitar va fi construirea unui ansamblu medical nou în care să funcţioneze Institutul Clinic Fundeni, în vederea extinderii şi îmbunătăţirii condiţiilor de tratament pentru pacienţi. Infrastructura actuală, cu o vechime de peste 60 de ani, nu mai permitea realizarea circuitelor intraspitaliceşti a căilor de evacuare necesare”, a declarat Mihai Constantin, citat de Agerpres.

Clădirea care urmează a fi construită va dispune de 21 de săli de operaţie moderne, de unităţi de terapie intensivă pentru intervenţiile multidisciplinare şi pentru cele din domeniul transplantului.

„Va dispune, de asemenea, de spaţii de laborator performante şi de o infrastructură IT avansată. Investiţia se ridică la 2,6 miliarde lei, iar durata de execuţie a lucrărilor este de 36 de luni”, a spus Mihai Constantin, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

El a precizat că finanţarea obiectivului de investiţii se realizează din fonduri externe nerambursabile, prin Programul Operaţional Sănătate, dar şi de la bugetul de stat, prin Ministerul Sănătăţii.

 





Medic