EDITORIAL

Împreună şi în noul an

Cristina Vlaicu

25 Martie 2019

Dragi colegi şi prieteni,

Cu speranţa că şi în noul an vom continua drumul împreună, ne-am apucat de treabă şi aducem în faţa dumneavoastră primul număr din acest an al revistei Alergologia. În paginile acestui număr veţi regăsi articole dedicate alergiei alimentare, dar şi articole care abordează alte teme ale specialităţii noastre, cum ar fi angio­edemul ereditar, dermatita de contact alergică şi sindromul Melkersson-Rosenthal.

De curând ne-a părăsit domnul conferenţiar dr. Dumitru Moldovan, a cărui implicare bine cunoscută în angioedemul ereditar a făcut ca pacienţii cu această afecţiune să beneficieze de cele mai bune îngrijiri medicale disponibile, revista cuprinzând un articol In memoriam conf. dr. Dumitru Moldovan.

În primul articol al rubricii Referate generale, doamna dr. Irena Nedelea şi colab. realizează o trecere în revistă a mecanismelor patologice ale alergiei alimentare, a căror elucidare constituie premisa unei abordări diagnostice şi terapeutice eficiente, şi aduc în discuţie ipoteze ale prevalenţei înalte a acesteia.

Doamna dr. Ana-Maria-Antoaneta Cristea şi colab. prezintă în cel de-al doilea articol actualităţi în dermatita de contact alergică neocupaţională la metacrilaţi, în ultimii ani crescând semnificativ numărul cazurilor raportate ca urmare a utilizării metacrilaţilor în multe domenii, depăşind procentul solicitat de Societatea Europeană a Dermatitei de Contact în populaţia generală pentru a introduce un nou alergen în Seria de Referinţă Europeană.

În cel de-al treilea articol al acestei rubrici, doamna dr. Sabina-Loredana Corcea şi colab. aduc în discuţie sindromul Melkersson-Rosenthal, un sindrom neuromucocutanat rar, al cărui diagnostic se face pe baza caracteristicilor clinice, investigaţiile având rol în special în excluderea afecţiunilor care intră în diagnosticul diferenţial.

Rubrica specialistului este deschisă de articolul doamnei dr. Selda Ali şi colab., dedicat sensibilităţii la gluten. În evaluarea pacienţilor cu simptome determinate de ingestia de grâu, pe lângă alergia la grâu şi boala celiacă – afecţiuni bine cunoscute – trebuie avută în vedere şi sensibilitatea nonceliacă la gluten, entitate nouă, a cărei incidenţă este în creştere. În cel de-al doilea articol al acestei rubrici, doamna dr. Noémi-Anna Bara şi colab. aduc în discuţie tema angioedemului dobândit prin deficienţă de C1-inhibitor esterază, afecţiune rară, mult subdiagnosticată şi potenţial letală, din cauza edemului laringian, un diagnostic corect şi un tratament adecvat putând reduce riscul de deces aproape la zero. În ultimul articol al Rubricii specialistului, doamna dr. Ioana Adriana Muntean şi colab. prezintă aspecte clinice şi de management în alergia la grâu, cea mai frecventă alergie la cereale.

Ne dorim ca şi articolele din acest număr să vă fie de un real folos în practica zilnică şi vă invităm să le citiţi.

De asemenea, vă aşteptăm cu mare drag şi în număr cât mai mare la cel de-al IV-lea Congres Naţional al Societăţii Române de Alergologie şi Imunologie Clinică, „Noi direcţii în alergologie – abordare interdisciplinară”, care va avea loc la Sinaia, în perioada 16-18 mai 2019

Articole din ediția curentă

RUBRICA SPECIALISTULUI

Alergia la grâu – aspecte clinice şi de management

Adriana Muntean, Corina Bocșan, Diana Deleanu
Alergia la cereale este printre cele mai comune forme de alergie alimentară. Răspunsurile imunologice induse de proteinele din cereale pot fi IgE şi/sau non-IgE mediate. Alergia la grâu este cea mai frecventă alergie la cereale. De obicei debutează în copilărie şi poate să dispară în adolescenţă, deşi la unii...
RUBRICA SPECIALISTULUI

Angioedemul dobândit prin deficienţă de C1-inhibitor esterază – asemănări şi diferenţe faţă de angioedemul ereditar

Bara Noémi-Anna , Nădăşan Valentin
Angioedemul dobândit prin deficienţă de C1-inhibitor esterază este o afecţiune rară, manifestată prin episoade recurente de edem nepruriginos, fără urticarie. Simptomele sunt similare cu cele din angi...
RUBRICA SPECIALISTULUI

Sensibilitatea la gluten – adevăr sau tendinţe?

Selda Ali, Roxana Silvia Bumbăcea
În ultima decadă, ingestia glutenului, un complex de componente proteice de origine vegetală, a fost asociată cu diverse afecţiuni, cum sunt boala celiacă, alergia la grâu, sensibilitatea nonceliacă la gluten sau intoleranţa la gluten, estimându-se o prevalenţă globală a acestora de 5%. Din punct de vedere fi...
Articole din edițiile anterioare

EDITORIAL

Împlinim 2 ani

Cristina Vlaicu
Revista Alergologia împlineşte, în noiembrie, doi ani de la lansarea sa, prilej cu care dorim să le mulţumim tuturor colaboratorilor noştri pentru încrederea acordată, cititorilor noştri şi companiei MedicHub pentru colaborarea reuşită....

Mergem mai departe

Cristina Vlaicu
În pragul celui de-al IV-lea Congres Naţional al Societăţii Române de Alergologie şi Imunologie Clinică, „Noi direcţii în Alergologie – abordare interdisciplinară”, organizat la Sinaia, în perioada 16-18 mai 2019, vă întâmpinăm cu numărul 2 din acest an al revistei Alergologia....
EDITORIAL

Între împliniri şi speranţe

Cristina Vlaicu
Iată-ne ajunşi la ultimul număr din acest an al revistei Alergologia! Revista a împlinit de curând un an de apariţie, un an în care ne-am fi dorit ca lucrurile să decurgă mai lin, dar în care, chiar dacă uneori a fost greu, ne-am îndeplinit obiectivele. Şi nu am fi putut realiza acest lucru fără colaborarea d...