GEMOTERAPIE

2018 – an dublu aniversar pentru Asociaţia Română de Gemoterapie şi Homeopatie

Simona Nițu

30 Aprilie 2018

Asociaţia Română de Homeopatie şi Gemoterapie (ARGH) se reuneşte la a IX-a Conferinţă Naţională de Gemoterapie din acest an, celebrând 100 de ani de la naşterea „părintelui“ gemoterapiei, dr. Pol Henry.

Născut pe 22 octombrie 1918, în Profondeville – Belgia şi trecut în nefiinţă în 7 octombrie 1988, Pol Henry a fost un medic dedicat înţelegerii pacienţilor săi, preocupat de natură şi de misterele ei şi fascinat mai ales de energia şi forţa mugurilor, capabili să menţină viaţa şi să dezvolte un arbore întreg. 

Îşi petrece mult timp în natură, studiind aprofundat plantele, precum şi în laborator, pentru a găsi formula ideală pentru a putea „conserva“ şi extrage esenţa substanţelor active din ţesturile tinere de plantă şi pentru studierea mecanismelor de acţiune a acestora asupra ţesturilor bolnave. 

Şi-a publicat primele rezultate ale cercetărilor în 1959, în Analele homeopatiei din Normandia, iar ulterior a lucrat intens la studierea a numeroase specii de plante, unele care nu au fost folosite în fitoterapia tradiţională. 

În acest an aniversar, la conferinţa noastră dorim să aducem un omagiu şi recunoştinţa noastră acestei personalităţi medicale care le-a deschis multor medici şi farmacişti drum spre o nouă cunoaştere, o nouă perspectivă, nu numai în abordarea terapeutică a pacienţilor, ci şi spre înţelegerea mai profundă a tainelor şi forţei naturii, ascunsă în muguri. 

Sper ca acest gest al nostru să ajungă până departe în Univers, ca un dar izvorât din recunoştinţa pentru întreaga învăţătură şi cunoaştere lăsate de dr. Pol Henry, după mulţi ani de trudă.

Dacă orice domeniu nou îşi cere timpul de învăţare şi înţelegere, noi, prin apartenenţa la poporul român, toate aceste „taine“ ale naturii le-am asimilat cu multă uşurinţă, pentru că bunii şi străbunii noştri au lăsat în adâncurile noastre cele mai profunde, în ADN-ul nostru, toată dragostea lor pentru codri, care i-au protejat de atâţia vrăjmaşi, pentru natură, care i-a hrănit şi le-a vindecat şi trupul, şi rănile sufleteşti. 

Marea Unire este al doilea şi primul şi cel mai important moment aniversar din acest an, pentru că sărbătorim 100 de ani de când, asemenea modelului mugurilor, învăţăm că fiecare dintre noi este diferit dar important, şi numai împreună suntem puternici şi putem să ne păstrăm intactă integritatea noastră naţională. Prin studierea gemoterapiei şi transmiterea informaţiilor către mulţi medici şi farmacişti, am încercat să insuflăm toată această dragoste şi măreţie sufletească a poporului român celor care şi-au deschis inimile pentru această cunoaştere. Ca medici şi farmacişti, avem datoria morală să readucem sănătatea trupească şi sufletească acestui neam atât de încercat.

Acest an dublu aniversar înseamnă pentru ARGH recunoştinţă pentru creatorul gemoterapiei şi dragoste nesfârşită pentru neamul nostru. 

Articole din ediția curentă

SUPLIMENT - PRINCIPII DE TRATAMENT ÎN BOLILE NEOPLAZICE

Îngrijirea pacientului oncologic

Alexandra Tănase, Cristina Elena Zbârcea, Emil Ștefănescu
Îngrijirea pacientului oncologic prezintă două aspecte importante: gestionarea efectelor adverse determinate de chimioterapie şi îngrijirea paliativă. Reacţiile adverse sunt frecvente, severe şi apar la doze terapeutice. Pot fi acute sau cronice, permanente sau temporare, uşoare sau severe. Managementul reacţ...
SUPLIMENT - PRINCIPII DE TRATAMENT ÎN BOLILE NEOPLAZICE

Cancerul – de la etiologie la abordări terapeutice

Oana-Cristina Şeremet, Cristina Elena Zbârcea, Simona Negreş, Cristian Daniel Marineci
În 2012 au fost înregistrate 8 milioane de decese provocate de cancer, această afecţiune reprezentând cea de-a doua cauză de deces la nivel global, după bolile cardiovasculare. Apariţia cancerului este rezultatul interac...
SUPLIMENT - PRINCIPII DE TRATAMENT ÎN BOLILE NEOPLAZICE

Vechi şi nou în terapia antineoplazică

Cristian Daniel Marineci, Cornel Chiriţă
Explozia de cunoaştere din domeniul geneticii, care a culminat cu descifrarea genomului uman, şi înţelegerea mai bună a patogenezei cancerelor au condus la posibilitatea dezvoltării unor medicamente care să atace mult mai selectiv celulele canceroase, comparativ cu chimioterapia clasică. Avansul din imunologi...
Articole din edițiile anterioare

GEMOTERAPIE

Tratament gemoterapic eficient în dismenoree

Oana Socoliuc
Dismenoreea reprezintă durerea de la nivelul abdomenului inferior (hipogastru), de dinaintea sau din timpul menstruaţiei. Durerea poate fi şi în zona lombară sau să iradieze din abdomen în zona lombară sau în coapse. Apare cu câteva ore înaintea menstrei sau odată cu apariţia menstrei, sub forma unor dureri c...
GEMOTERAPIE

Un caz simplu pentru homeopatie

Simona Nițu
Arborele de China – Cinchona succirubra – este o plantă originară din America de Sud, din Anzii peruvieni. Proprietăţile curative ale scoarţei erau cunoscute indigenilor, dar folosirea pe scară largă a fost determinată de cuceritorii spanioli, care au beneficiat de efectele ei (utilizată ca antitermic în trat...
GEMOTERAPIE

Intervenţie eficientă prin gemoterapie în patologia acută de căi respiratorii

Simona Nițu
Una dintre cele mai frecvente infecții ale căilor respiratorii superioare la adulți este sinuzita, acută, subacută sau cronică, la copii manifestându-se sub forma rinoadenoiditelor. Pacientul cu suferință sinuzală prezintă: febră și stare generală proastă, dureri la nivelul frunții sau în regiunea facială (în...