Rezumatele Celui de-al 7-lea Congres al Societăţii Române de Ultrasonografie în Obstetrică și Ginecologie Târgu-Mureș 11-13 Aprilie 2019

Rezumatele Celui de-al 7-lea Congres al Societăţii Române de Ultrasonografie
în Obstetrică și Ginecologie, Târgu-Mureș, 11-13 Aprilie 2019

 

 

Integrarea alfo-feto-proteinei (AFP) în screeningul biochimic

 

Mihaela Steriu

Medlife București

 

Scopul prezentării este de a readuce la suprafață aspectele predictive oferite de dozarea alfo-feto-proteinei (AFP). Pornind de la piramida de screening prenatal, care cu ajutorul markerilor biochimici predictivi din tri­mes­trul I oferă un traseu al evoluției sarcinii pe parcur­sul următoarelor două trimestre și în special pentru tri­mes­trul al treilea, am încercat să cobor unul dintre mar­kerii specifici trimestrului al doilea în trimestrul întâi și astfel să îi demonstrez utilitatea în predicția aneu­ploi­diilor, a defectelor de tub neural, a restricţiei de creştere uterină, a nașterii premature și a morții fetale intrauterine. Dar, atunci când asocierea cu ceilalți mar­keri predictivi elimină prognosticul nefavorabil al sar­ci­nii, valoarea modificată a AFP trage un semnal de alar­mă asupra caracteristicilor materne subclinice.

Cuvinte-cheie: alfa-feto-proteină, screening

 

 

 

Small data

 

Mihaela Steriu

Medlife București

 

EUROCAT (Registrul European de Supraveghere a Anomaliilor Congenitale) raportează un procent cuprins între 39% şi 90% a ratei de detecție prenatală a defectelor structurale fetale, în funcție de experiența centrelor de diagnostic prenatal. Conform ghidurilor de consens pentru supravegherea ecografică fetală, sondajul anatomic din cursul celor trei examinări morfologice stabileşte:

1. Anomalii clar patogenice, incompatibile cu viața (de exemplu, anencefalia, hidrocefalia, HLHS, pentalogia Cantrell, displazia tanatoforică etc.).

2. Anomalii benigne asociate cu un prognostic bun (de exemplu, chisturile de plex coroid, focusul hiperecogen intracardiac, artera ombilicală unică).

3. Semne ecografice cu semnificație incertă, pentru care trebuie urmărită în dinamică evoluția ecografică, în vederea stabilirii prognosticului fetal (ventriculomegalia borderline, DSV muscular, insuficiență cardiacă dreaptă, pielectazia etc.).

Dar, dincolo de imaginile standard, obligatoriu de obținut, este necesar să integrăm și micile indicii care pot scoate la lumină defecte structurale și genetice fetale majore, evolutive în dinamica sarcinii şi a prognosticului fetal.

Cuvinte-cheie: anomalii congenitale, ecografie fe­tală, defecte structural

 

 

 

Aportul explorării ecografice a endometrului în practica ginecologică

 

Dan Ona^1,2, Ioana Rotar^1,2, Mariana Pușcaș², Daniel Mureșan^1,2, Andreia Preda¹

1. Catedra Obstetrică-Ginecologie I, Universitatea de Medicină și Famacie „Iuliu Hațieganu”, Cluj-Napoca

2. Clinica de Obstetrică-Ginecologie I, Spitalul Clinic Județean de Urgenţă, Cluj-Napoca

 

Introducere. Examenul ecografic reprezintă o metodă de elecție în urmărirea modificărilor pe care le suferă endometrul în diverse perioade ale vieții, având un rol important în diagnosticul și tratamentul infertilității, în diagnosticul modificărilor anatomice locale și în depistarea precoce a stărilor precanceroase. Materiale și metodă. Alegerea metodei de investigare a endometrului, fie prin abord transvaginal, considerat cel mai fidel, fie prin abord transabdominal, trebuie făcută în funcție de contextul clinic ce susţine oportunitatea examinării. Datele obținute permit completarea acestei metode de investigare cu explorarea histeroscopică sau cu alte metode de imagistică de tipul RMN sau al histerosalpingografiei cu substanță de contrast, selecționând cazurile ce impun controlul biopsic al cavitații uterine. Un rol important îi revine asocierii explorării standard cu ecografia 3D și 4D completată cu ultrasonografie power Doppler. Rezultatele obținute permit evaluarea receptivității endometrului la tratamentul infertilității. O interpretare corectă a leziunilor anatomice decelate permite stabilirea oportunității utilizării altor metode de investigare și luarea unei decizii medico-chirurgicale corecte, având un rol esențial în atitudinea față de o hemoragie atât din perioada de activitate genitală, cât și la pacientele în menopauză.

Cuvinte-cheie: endometru, ecografie, infertilitate

 

 

 

Evaluarea circulației feto-placentare în cursul travaliului prin ecografie Doppler

 

Dan Mihu, Doru Diculescu, Răzvan Ciortea, Andrei Măluțan, Ligia Blaga, Carmen Bucuri, Răzvan Băltoaica, Mihaela Oancea, Cristian Iuhaş

Clinica de Obstetrică-Ginecologie „Dominic Stanca”, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, Cluj-Napoca

 

Obiectivul principal al monitorizării intrapartum îl constituie identificarea momentului de apariție a hipoxiei fetale. Ecografia Doppler constituie o metodă neinvazivă de evaluare a fluxurilor sangvine feto-placentare. Valoarea indicelui de pulsatilitate (IP) la nivelul arterelor uterine crește în cursul contracțiilor uterine. Se constată o reducere cu 40-60% a velocității fluxului de sânge pentru o presiune intrauterină de 60 mmHg. Fluxul diastolic poate deveni nul la o presiune intrauterină de 80 mmHg. Fluxurile vasculare la nivelul arterelor ombilicale nu se modifică în raport cu dinamica uterină, aspect care confirmă schimbul permanent feto-placentar în cursul travaliului. În cazul suferinței fetale intrapartum, valoarea IP ombilical crește. La nivelul arterei cerebrale medii se constată o creștere a IP în timpul contracțiilor uterine, creștere care este explicată prin presiunea exercitată asupra craniului fetal. În contextul suferinței fetale intrapartum, valoarea IP cerebral scade. Alte situsuri de explorare a circulației fetale în timpul travaliului care pot fi evaluate sunt: artera aortă, artera vertebrală, ductul venos. În cursul analgeziei peridurale, evaluarea fluxurilor sangvine feto-placentare permite monitorizarea stării fetale intrauterine.

Cuvinte-cheie: ecografie Doppler, travaliu, circulație fetală

 

 

 

O provocare a diagnosticului imagistic într-un caz atipic: sarcină ectopică post-histerectomie de hemostază în urmă cu opt ani

 

Ciprian Ilea^1,2, Irina Stoian², Demetra Socolov^1,2

1. Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Cuza Vodă”, Iași

2. Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”, Iași

 

Introducere. Sarcina ectopică post-histerectomie reprezintă o situație extrem de rară, diagnosticul imagis­tic reprezentând o adevărată provocare în aceste cazuri atipice. Materiale şi metodă. Prezentăm experiența noastră în diagnosticul imagistic al unui caz atipic de sarcină ectopică post-histerectomie de hemostază efectuată în urmă cu opt ani, pacienta adresându-se serviciului nostru acuzând dureri pelviene și metrora­gii de aproximativ şapte zile. Managementul diagnostic imagis­tic a cuprins explorare ecografică, rezonanţă magnetică și explorarea laparoscopică în corelație cu diagnosticul paraclinic. Rezultate. Managementul multidisciplinar a permis un diagnostic corect și la timp al acestui caz atipic, înaintea dezvoltării complicațiilor cu potenţial vital. Concluzii. Sarcina ectopică după histerec­tomie este rară, dar cu posibile complicații fatale, o întârziere a diagnosticului și a tratamentului specific putând fi catastrofală.

Cuvinte-cheie: ecografie, sarcină ectopică, his­­te­rectomie

 

 

 

Important vasodilatation in fetuses with single umbilical artery at 21-38 weeks of gestation as compensatory mechanism for diminished bloodflow section

 

Marius Vicea Calomfirescu

Proxima Clinic, Bucharest

 

Objectives. To assess the PI through UA and MCA and to assess the CPR in fetuses with SUA after 21 weeks of gestation. To identify if differences in measurement could change the significance/interpretation and potentially the case management. Method. A retrospective observational study identified patients with SUA from fetuses examined between 15.11.2011 and 25.02.2018 by single operator. Fetuses with structural or chromosomal abnormalities were excluded from the study. We analyzed the measured UA’s and MCA’s PI and calculated CPR for fetuses examined with a gestational age between 20 and 38 weeks by transforming it to MoM and calculating the mean MoM for this group of patients. Results. There were 4218 distinct patients and 57 fetuses with SUA (1.35% SUA) and the gestational age at the exam was between 21 and 38 weeks. Ten fetuses were excluded for other associated abnormalities. Forty-seven cases were analyzed. UA PI was transformed into MoM. Mean MoM PI for SUA was 0.9 while mean MoM for MCA PI was 0.93. Calculating CPR MoM resulted in a mean of 1.01. Conclusions. Vasodilatation in SUA is a reasoned adaptation consequence to compensate for diminished bloodflow vascular section. This is proven through the reduction in expected PI in SUA by 10%. In order to maintain the blood/bloodflow in fetal territory, a proportional response within fetal cardiovascular system is observed with reduction in expected MCA PI by 7%. Balanced vasodilatation appears to be the rule for otherwise normal fetuses with SUA. When interpreting and making clinical decision based on individual values either for SUA PI or MCA PI compared with nomograms established for normal fetuses, one should take into account the 10% bias due to adaptive balanced vasodilatation in fetuses with SUA. Only CPR should be used uncorrected for clinical interpretation and decision making in fetuses with SUA.

Keywords: fetal ultrasound, single ombilical artery, vasodilatation

 

 

 

Important differences between the proximal and distal MCAs (medial cerebral arteries) measurments in fetuses at 20-38 weeks of gestation

 

Marius Vicea Calomfirescu¹, Dominic Gabriel Iliescu², Ştefania Tudorache²

1. Private Medical Practice, Bucharest

2. University of Medicine and Pharmacy of Craiova, Emergency County Hospital of Craiova

 

Objectives. To assess the correspondence of PI and PSV measurements between the proximal and distal MCAs relative to probe in fetuses after 20 weeks of gestation. To identify if the site measurement differences could change the significance/interpretation and potentially the case management. Method. A multicenter, multioperator snapshot observational study between February and May 2018 regarding MCA’s PI and PSV measurements, using sonographic automated trace method, for both proximal and distal MCAs relative to the probe, in 149 consecutive fetuses with gestational age between 20-38 weeks. The difference in values and absolute percentage for each pair of proximal-distal measures, mean delta for all measures and mean percentage delta were calculated for PI and for PSV. Each fetus represents its own control for cofounders. Results. The gestational age distribution within study group was unbalanced, most of our patients being in 32-38 weeks of gestation. For MCA’s PI, the difference range was 0-37.93%. For MCA’s PSV, the difference range was 0.11-58.64%. MCA’s PI mean percentage delta was 10.7% and MCA’s PSV mean percentage delta was 11.47%. MCA’s PI and PSV mean values delta were close to 0 (-0.00778 and -0,44) for the entire group. We consider the differences to be generated by two main particularities:

the bony structure environment where MCA is located implies interfaces prone to change the ultrasound wave propagation; consequently, the difference in speed evaluated by Doppler may vary with the amount of bone tissue passed by ultrasound beam;

the spatial architecture of bones at the base of the skull results in spatial angulations not only in horizontal plane, that can’t be compensated for.

We found eight cases (5.3%) where the difference in MCA’s PSV could change the clinical interpretation. Conclusions. Inferring our results at populational level, one could interpret that there is no difference since mean values delta were close to 0. Indeed, it seems that measuring systematically either proximal or distal MCA will result in the same mean/distribution across gestational age. On the other hand, substituting parts/subgroups/individual values of measurements will not lead to the same result. This is evidenced when absolute values and percentages of differences are considered as in our present study, and when both measurements of the same fetus are compared. Considering the distal MCA measurement (when addressing the proximal MCA is more difficult) will generate a bias (not accounted for clinical use in present practice), this has the potential to change the interpretation and patient management. This is why in cases with abnormal distal MCA values or for fetuses at risk, we would recommend to measure and use for clinical decision the proximal MCA Doppler.

Keywords: fetal ultrasound, medial cerebral artery

 

 

 

Elastografia în timp real în evaluarea leziunilor preneoplazice și neoplazice ale colului uterin – rezultate preliminare

 

Marina Dudea-Simon¹, Alexandru Burde², Răzvan Ciortea¹, Doru Diculescu¹, Andrei Măluţan¹, Dan Mihu¹

1. Clinica de Obstetrică-Ginecologie „Dominic Stanca”, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, Cluj-Napoca

2. Propedeutică dentară și estetică dento-facială, Departamentul Protetică și Materiale Dentare, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, Cluj-Napoca

 

Introducere. Elastografia este o tehnică imagistică ce apreciază rigiditatea structurilor și care este complementară ultrasonografiei convenționale. Metoda elastografică are în prezent o largă utilizare în evaluarea leziunilor mamare, tiroidiene și prostatice. Scopul acestui studiu este de a evalua utilitatea elastografiei în timp real în analiza ţesutului cervical normal, precum și a leziunilor preneoplazice și neoplazice ale colului uterin. Materiale și metodă. Au fost incluse în studiu 28 de paciente, repartizate în trei grupuri, după cum urmează: grupul A – fără leziuni ale colului uterin (n=10), grupul B – displazie col uterin (n=10), grupul C – neoplasm de col uterin (n=8), confirmate prin biopsie și analiză anatomopatologică. Au fost realizate 28 de dispozitive identice din silicon de adiţie, cu dimensiuni de 35/10/10 mm, care au fost considerate reper al ridigităţii în evaluarea colului uterin. S-a realizat ecografie bidimensională cu sondă endovaginală pentru identificarea și reperarea colului uterin și a dispozitivului din silicon, poziţionat în proximitatea colului, urmată de elastografie în timp real. S-a calculat raportul de dislocare (Strain Ratio; SR) între colul uterin și dispozitivul din silicon. Analiza datelor a fost realizată utilizând programul SPSS 16.0. Au fost comparate rezultatele SR din cele trei grupuri. Pentru fiecare pacientă, s-a considerat media a 10 determinări consecutive ale SR. Rezultate şi concluzii. Analiza datelor a indicat diferenţe semnificative (p<0,05) ale SR între toate cele trei grupuri, cu cele mai mici valori ale SR în grupul A şi cele mai mari valori pentru grupul C. În concluzie, elastografia în timp real, realizată cu sonda endovaginală, utilizând un dispozitiv din silicon ca reper, este o tehnică utilă în evaluarea rigidității colului uterin. Rezultatele acestui studiu sugerează capacitatea elastografiei de a diferenția, neinvaziv, între leziunile preneoplazice și neoplazice ale colului uterin.

Cuvinte-cheie: elastografie, displazie col uterin, cancer col uterin

 

 

 

Importanța evaluării ecografice a circularelor și a nodului de cordon ombilical

 

Doru Diculescu, Dan Mihu, Răzvan Ciortea, Carmen Bucuri, Andrei Măluțan, Daria Pop, Renata Nicula, Fulga Florescu, Oancea Mihaela, Ligia Blaga, Cristian Iuhaş

Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, Cluj-Napoca

 

Nodul adevărat de cordon ombilical poate fi găsit la 0,3-2,1% din totalul sarcinilor. Această situație pare să se întâlnească mai frecvent în cazul multiparității, sarcinii gemelare monoamniotice, sexului bărbătesc, polihidramniosului, diabetului gestațional, fătului mic și al cordonului ombilical lung. Însă aceleași situații determină mai des apariția circularelor de cordon. Nodul adevărat de cordon pare să fie asociat cu o rată mai mare a mortalității fetale față de populația obstetricală generală și poate provoca un model de ritm cardiac anormal pe cardiotocogramă, care de multe ori duce la operație cezariană. Este neobișnuit ca un nod să se strângă, mai ales înainte de debutul travaliului. În prezent, echipamentele moderne de ultrasonografie permit identificarea unui nod adevărat de cordon, chiar dacă este posibil ca acesta să treacă neobservat la scana­rea de rutină. Circularele unice ale cordonului ombilical sunt întâlnite la 20-33% din sarcinile normale, mai rare fiind circularele duble (2,5-8,3%) sau multiple (0,5%). Rezultatul nașterii nu este de obicei afectat, exceptând unele cazuri cu circulare multiple. Având în vedere rezultatele nașterii, dar și frecvența crescută, circulara de cordon trebuie să fie considerată mai degrabă un eveniment fiziologic. Prezența circularei sau circularelor de cordon nu este în mod uzual asociată cu alterări ale oxigenării fetale. Tehnologia avansată oferă posibilitatea de a vizualiza tot mai detaliat structurile obstetricale. Din punctul de vedere al beneficiului, există autori care s-au întrebat dacă în unele cazuri nu vedem totuși prea multe. Se pune problema, pe lângă anxietatea pe care o aduce această cunoaștere, dacă pacienta are ceva de câștigat din această informație.

Cuvinte-cheie: nod adevărat de cordon, circulară de cordon

 

 

 

Diagnosticul ecografic al ascitei fetale secundare peritonitei meconiale – prezentare de caz

 

Ioana Corina Gorgoi¹, Andreea Ruxandra Albu^1,2, Oana Eliza Creţu¹, Florina Magdalena Mihai¹, Adriana Mihaela Dan¹, Monica Mihaela Cîrstoiu^1,2

1. Spitalul Universitar de Urgență București

2. Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” Bucureşti, Spitalul Universitar de Urgență București

 

Volvulusul intestinal fetal reprezintă o patologie rară dar amenințătoare de viață, cu grade diferite de severitate și evoluție. Prezentăm o revizuire a literaturii de specialitate cu privire la patogeneza și diagnosticul volvulusului fetal pornind de la cazul unei paciente cu sarcină de 35 de săptămâni care s-a prezentat la camera de gardă a Spitalul Universitar de Urgență din București pentru CUD și metroragie. La evaluarea ecografică s-a evidențiat ascită fetală voluminoasă, izolată, iar nașterea s-a produs ulterior prin operație cezariană ST de urgență. Puncția abdominală a relevat lichid brun-închis, iar nou-născutul a fost transferat într-un serviciu de chirurgie pediatrică și supus unei laparotomii exploratorii de urgență, cu rezecție intestinală secundară. Patologia fetală apărută în trimestrul al treilea de sarcină contribuie la creșterea ratei morbidității și mortalității și de aceea se recomandă ca ecografia de morfologie fetală de la 32-34 de săptămâni de amenoree să fie făcută de rutină și să includă o evaluare minuțioasă a organelor fetale, inclusiv a intestinului fetal.

Cuvinte-cheie: volvulus fetal, peritonită meconială, ecografie

 

 

 

Patologia de cordon ombilical – diagnostic, semnificație şi prognostic

 

Cristina Vasiliu, Simona Elena Albu, Mara Cârşote, Adela Şerban

Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, București

 

Introducere. Cordonul ombilical reprezintă o componentă importantă a unității funcționale feto-placentare, cu rol major în oxigenarea fetală. Diagnosticul prenatal al anomaliilor de cordon ombilical ajută la anticiparea unei suferințe fetale hipoxico-ischemice perinatale și poate ghida atitudinea privind continuarea sau terminarea sarcinii în funcție de gravitatea suferinței fetale. Materiale. Anomaliile cordonului ombilical sunt de două feluri: anomalii de inserție și anomalii morfologice. Inserția velamentoasă de cordon ombilical se asociază frecvent cu placenta praevia și are risc crescut de dezlipire de placentă și chiar decese fetale. Vasa praevia este asociată cu inserția velamentoasă de cordon ombilical. Neidentificarea prenatală a acestei entități poate evolua fatal în peste 50% din cazuri. Aceste anomalii pot fi diagnosticate ecografic. De aceea, examinarea cordonului ombilical este o componentă importantă a sonografiei obstetricale. Anomaliile cordonului ombilical pot fi izolate, dar uneori ele se asociază cu aneuploidii sau alte anomalii fetale. De aceea, în cazul în care le decelăm, este indicată ecografia țintită pentru a evalua prezența anomaliilor fetale asociate. Concluzii. Patologia de cordon ombilical poate fi diagnosticată prin examinare ecografică în trimestrele doi și trei de sarcină. Conduita și prognosticul în anomaliile de cordon ombilical diferă în funcție de momentul diagnosticului și de eventualele anomalii fetale asociate.

Cuvinte-cheie: cordon ombilical, suferinţă fetală, ultrasonografie

 

 

 

Ecografia Doppler fetală în trimestrul I de sarcină

 

Răzvan Ciortea, Doru Diculescu, Andrei Măluțan, Costin Berceanu, Radu Mocan-Hognogi, Carmen Bucuri, Maria Rada, Răzvan Băltoaica, Mihaela Oancea, Cristian Iuhaş, Dan Mihu

Clinica de Obstetrică-Ginecologie „Dominic Stanca”, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, Cluj-Napoca

 

Pe măsură ce structurile fetale și cele placentare se dezvoltă, rețeaua lor vasculară devine mai pronunțată. Prin urmare, pe timpul sarcinii este posibilă observarea a trei unități separate și totuși unite: circulația maternă, placentară și fetală. Partea maternă a circulației placentare este reprezentată de arterele uterine și de ramurile acestora, care se ramifică până la placa deciduală a placentei. Cu ajutorul ecografiei Doppler se poate identifica și caracteriza, chiar din trimestrul I de sarcină, fluxul vascular de la nivelul arterei uterine, arterelor arcuate, radiale, precum și de la nivelul arterelor spiralate. Placenta este organul unde se întâlnesc două sisteme circulatorii perfect distincte: unul deschis – matern şi altul închis – fetal. În nicio parte a placentei nu există o comunicare directă între sângele matern şi cel fetal. Aceste evenimente pot fi studiate cu acuratețe prin ecografia 2D, 3D color sau power Doppler. Analiza Doppler pulsat arată două tipuri de unde obținute din spațiul intervilos: unda pulsatilă arterială și flux venos continuu. Trimestrul I de sarcină permite evaluarea circulației fetale la diferi­te niveluri: circulația ombilicală, vasele arteriale perife­rice (aorta descendentă, vasele intracerebrale), cordul, structuri venoase (vena cavă inferioară, ductul venos). Circulația ombilicală este prezentă începând de la şase săptămâni de amenoree, când vascularizația viloasă confluează cu tubul cardiac primitiv. Spectrul Doppler obţinut din circulația centrală venoasă a embrionului aduce informații referitoare la aspectul fiziologic al ventriculului drept. Astfel, informații specifice legate de presarcină, complianța miocardului şi de presiunea la sfârșitul diastolei pot fi obținute prin urmărirea Doppler a DV, precum şi a venei cave inferioare (VCI). După şase săptămâni de gestație, pot fi detectate semnale spectrale și de culoare Doppler de flux pulsatoric de sânge în inima fetală și vasele mari. În ultima parte a primului trimestru de sarcină, ultrasonografia și înregistrarea Doppler pot fi realizate transabdominal.

Cuvinte-cheie: Doppler, trimestrul I, ultrasonografie

 

 

 

Cord stâng hipoplazic în asociere cu stenoză aortică severă şi atrezie mitrală

 

Aurora Eugenia Ilian, Laurențiu Pirtea, Dorin Grigoraş, Adrian Lăcătuș

Spitalul Clinic Municipal de Obstetrică-Ginecologie din Timișoara

 

Introducere. În prezenta lucrare, obiectivul este de a sublinia importanţa de efectuării ecografiei de morfologie fetală timpurii în ceea ce privește managementul adecvat, prezentând un caz de sarcină insuficient dispensarizată care la 17 săptămâni prezintă patologii cardiace asociate, fără decelarea altor anomalii structurale fetale. Materiale și metodă. O pacientă primipară, în vârstă de 27 de ani, fără screening cromozomial ori morfologie fetală efectuată în cursul sarcinii, se prezintă în clinică noastră cu o vârstă gestațională de 17 săptămâni, în vederea efectuării ecografiei de morfologie fetală. Se decelează ventricul stâng hipoplazic, atrezie mitrală și stenoză aortică severă, motiv pentru care se programează o reevaluare împreună cu cardiologul pediatru. Se confirmă de către cardiologul pediatru cele suspicionate ecografic și se consiliază pacienta, oferindu-i-se date privind prognosticul și modalitățile terapeutice existente, atât tratament conservator, intervenţional, cât și terminarea sarcinii, din cauza severității stenozei aortei și a prognosticului nefavorabil. Se provoacă un avort medicamentos, iar pacienta avortează un produs de concepție care urmează să fie necropsiat. În urma necropsiei se certifică hipoplazia de cord stâng, atrezia mitrală și stenoza aortică severă asociată, patologie documentată prin poze la disecția cordului. Precizăm că anomaliile cordului au fost izolate, iar familia nu a dorit testarea genetică a produsului de concepție avortat. Concluzii. În urma screeningului ecografic efectuat și a colaborării interdisciplinare cu medicul cardiolog pediatru, obstetrician și cu specialistul de medicină materno-fetală, se pot decela malformații fetale care permit o consiliere adecvată atât în ceea ce privește cursul sarcinii, cât și opțiunea consilierii genetice adecvate a cuplului.

Cuvinte-cheie: cord stâng hipoplazic, stenoză aortică, atrezie mitrală

 

 

 

Izomerism atrial stâng fetal în context sindromic

 

Aurora Eugenia Ilian, Laurenţiu Pirtea, Dorin Grigoraş, Adrian Lăcătuş

Spitalul Clinic Municipal de Obstetrică-Ginecologie din Timișoara

 

Introducere. În prezenta lucrare, obiectivul este de a prezenta un caz rar de malformație congenitală cardiacă fetală documentată ecografic. Menționăm că aceasta face parte dintr-un sindrom genetic, fătul prezentând multiple anomalii structurale fetale. Materiale și metodă. O pacientă primipară, în vârstă de 26 de ani, se prezintă în clinica noastră cu o vârstă gestațională de 26 de săptămâni, acuzând dureri pelviabdominale, motiv pentru care este efectuată ecografia de biometrie a sarcinii. Se decelează lipsa septului interatrial, în asociere cu atriul drept mărit, dominant. La efectuarea ecografiei de morfologie fetală detaliată, se decelează multiple anomalii fetale: micrognaţie ușoară, hipoplazie renală bilaterală, cu deplasare în pelvis, dolicocefalie, hipoplazie cerebeloasă și fold nucal crescut. Se programează și se efectuează un control împreună cu cardiologul pediatru, care confirmă cele găsite ecografic și ridică suspiciunea de sindrom heterotaxic. Se decide și se efectuează amnio­centeza diagnostică, identificându-se prin metoda de cariotipare genetică de microarray un profil masculin anormal ce prezintă deleţie a cromozomului 18 în regiunea q și o duplicație asociată a cromozomului 20 în poziția p. Din cauza prognosticului rezervat dat se asocierea anomaliilor fetale, se hotărăște și se practică feticid și terminarea sarcinii. Se efectuează necropsia fătului la cerere, cu evidențierea aceluiaşi aspect ecografic menționat anterior, cu plămâni bilobaţi corespunzători izomerismului atrial stâng, ce poate face parte dintr-un sindrom heterotaxic (imagini ale cordului şi plămânilor efectuate în cadrul necropsiei). Pacienta urmează sfatul genetic, consilierea și analiza cariotipului din sânge a ambilor parteneri. Concluzii. În urma screeningului ecografic efectuat și a colaborării interdisciplinare cu medicul cardiolog pediatru, genetician, obstetrician și cu specialistul de medicină materno-fetală, se pot decela malformații fetale atât letale, cât și neletale, afecțiuni ce impun o diagnosticare genetică și consiliere adecvată atât în ceea ce privește cursul sarcinii, cât și consilierea genetică adecvată a cuplului.

Cuvinte-cheie: izomerism, cariotipare, malformaţii

 

 

 

Elastografia cervicală în sarcină – o metodă complementară în aprecierea riscului de naștere prematură?

 

Cristian-Ioan Iuhaş, Ciortea Răzvan, Andrei Măluțan, Carmen Bucuri, Ciprian Porumb, Daria Pop, Doru Diculescu, Dan Mihu

Catedra Obstetrică-Ginecologie II, Facultatea de Medicină, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca

 

Introducere. Nașterea prematură reprezintă una dintre cele mai importante probleme de sănătate publică. Există o preocupare continuă pentru evaluarea factorilor de risc și a parametrilor clinici și paraclinici care anunță un risc crescut de naștere prematură. Lungimea colului nu poate fi în prezent corelată de o manieră reproductibilă și cuantificabilă cu modificările de consistență ale colului. Aceste modificări de consistență (elasticitate), la momentul evaluării clinice, sugerează că ar putea exista corelații între consistența și lungimea colului, cu implicații în evaluarea riscului de naștere prematură. Elastografia a deschis noi perspective de evaluare calitativă și cantitativă a elasticității cervicale, cu o serie de impedimente legate de reproductibilitatea măsurătorilor și de intervale de normalitate largi și imprecis stabilite. Unele dintre aceste probleme le reprezintă modificarea fiziologică a consistenței odată cu înaintarea vârstei gestaționale și lipsa unui reper tisular de vecinătate care să nu fie supus modificărilor hormonale ce apar pe parcursul sarcinii, făcând astfel dificilă evaluarea corectă a modificărilor elastografice de-a lungul gestației la aceeași pacientă. Altfel spus, consistența și elasticitatea tisulară cervicală sunt dife­rite la aceeași pacientă pe parcusul sarcinii și între diferite paciente la momentul evaluării inițiale. În aceste condiții, elastografia nu poate oferi informații pertinente în legătură cu modificarea consistenței colului. Materiale și metodă. Pentru rezolvarea acestor impedimente am propus efectuarea elastografiei cervicale în prezența unui reper din silicon cu caractere structurale și elastografice cunoscute și care să ofere posibilitatea unor comparații pertinente la aceeași pacientă la diferite vârste gestaționale și între diferite paciente. Au fost selectate 17 paciente care au născut la termen și 9 cazuri de naștere prematură, toate urmărite din al doilea trimestru de sarcină, utilizând acest reper. Rezultate și concluzii. Rezultatele obținute sugerează că reperul propus ar putea fi utilizat în viitor pentru evaluarea riscului de naștere prematură (cu variații cuprinse în intervalul 27-41 Kpa).

Cuvinte-cheie: elastografie cervicală, naștere premature

 

 

 

Importanţa microcefaliei şi a biometriei fetale în detectarea sindroamelor genetice congenitale

 

Aurora Eugenia Ilian¹, Laurenţiu Pirtea¹, Dorin Grigoraş¹, Daniela Veronica Chiriac¹, Adrian Rațiu¹, Simona Farcaș²

1. Spitalul Clinic Municipal de Obstetrică-Ginecologie din Timişoara

2. Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă din Timișoara

 

Introducere. În prezenta lucrare, obiectivul este de a prezenta două cazuri de sindroame genetice depistate în urma microcefaliei ca marker izolat anormal al screeningului din trimestrul al doilea de sarcina. Primul caz este o sarcină cu suspiciune de duplicație a cromozomului 22 ce a fost dusă la termen, iar al doilea caz prezintă o microcefalie severă, debutată în trimestrul al doilea, la care s-a practicat feticid. Aceste cazuri sunt documentate cu imagini ecografice 2D și 3D, cât și prin RMN fetal. Materiale și metodă. Pacientele se prezintă în serviciul nostru la 25 de săptămâni de gestație. Acestea prezintă antecedente obstetricale de cromozomopatii: pacienta cu circumferința craniană sub percentila 5 prezintă istoric de copil cu sindrom Wolf-Hirschhorn, iar pacienta îndrumată târziu pentru morfologia fetală de trimestru al doilea din cauza microcefaliei prezintă, de asemenea, în istoric un copil cu trisomie 21. Tesarea serologică exclude riscul infecțiilor congenitale. La cariotiparea PCR (polimeraise chain reaction), efectuată în urma amniocentezei diagnostice, profilurile cromozomiale sunt normale. Ca abordare, din cauza istoricului de sindrom Wolf-Hirschhorn se efectuează testarea genetică microarray și se ridică suspiciunea de duplicație a cromozomului 22, efectuându-se RMN fetal la momentul diagnosticului, cât și la 36 de săptămâni, în vederea stabili­rii giraţiei cerebelare, apoi supraveghere și naștere la termen. În ceea ce privește microcefalia persistentă severă cu debut precoce, din cauza prognosticului nefavorabil se optează pentru feticid și terminarea sarcinii. Concluzii. Datarea corespunzătoare a sarcinii şi colaborarea interdisciplinară între medicul de medicină materno-fetală, medicul imagist, medicul genetician și medicul obstetrician pot ghida etapele necesare consilierii și managementul adecvat, acțiuni care vin în ajutorul cuplurilor în ceea ce privește opțiunile posibile și luarea deciziilor în funcție de diagnostic și prognostic.

Cuvinte-cheie: microcefalie, cariotipare, sindroame

 

 

 

Spectrul modificărilor comportamentului psihoemoțional la copiii cu malformații cardiace congenitale operate

 

Amalia Făgărășan

Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu-Mureș

 

Introducere. În ultimele decenii, progresele pri^­vind diagnosticul precoce al malformațiilor congenitale cardiace (MCC) încă din viața intrauterină a deschis calea perfecționării metodelor inovatoare în tratamentul intervențional și chirurgical. Consecințele sunt scăderea ratei de deces pentru malformațiile simple, creșterea ratei de supraviețuire în rândul copii­lor cu malformații complexe, dar și a numărului de reintervenții în diferite etape ale copilăriei. Stresul gene­rat de intervențiile chirurgicale este resimțit de copii și exteriorizat prin manifestări psihoemoționale care le face dificilă integrarea printre copiii de aceeași vârstă considerați sănătoși. Materiale și metodă. Studiul a fost prospectiv, derulat în Clinica Cardiologie III Copii Targu-Mureș, centru terțiar de diagnostic și tratament chirugical în patologia cardiacă la nou-năs­cuţi și copii, fiind realizat în perioada 2015-2017 pe un lot de copii cu vârste între 6 şi 18 ani, cu MCC operate, fără istoric de distres psihoemoțional, la care s-a efectuat o primă evaluare psihologică. Scopul a fost de a analiza randamentul școlar, corelația între severitatea MCC, momentul la care s-a efectuat corecția și comportamentului neuropsihic al pacienților. Rezultate și concluzii. Vârsta medie a lotului fost de 11 ani ± 3,3 DS, iar valoarea medie a nivelului de inteligenţă a fost de 86,36 ± 18,83 DS. Anxietatea a fost întâlnită la 52% dintre copii, cel mai frecvent la cei la care corecția s-a efectuat în perioada 1-3 ani, comparativ cu cei operați până la 1 an (p=0,048). Corelația între tipul de MCC, clasa NYHA și anxietate a arătat că acei copii cu MCC de complexitatea mare, clasa NYHA III, au avut o corelație pozitivă cu anxietatea (p=0,002).

Cuvinte-cheie: malformații cardiace congenitale, copii, modificări comportamentale

 

 

 

Rolul ecografiei 3D în primul trimestru de sarcină

 

Cristian-Ioan Iuhaş, Răzvan Ciortea, Andrei Măluțan, Carmen Bucuri, Mihaela Oancea, Doru Diculescu, Dan Mihu

Catedra Obstetrică-Ginecologie II, Facultatea de Medicină, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca

 

Introducere. Puține tehnici de investigație para­clinică au avut în medicină impactul pe care l-a avut ecografia. Aprecierea unei dezvoltări normale a embrio­nului și ulterior a fătului este completată de tehnici 3D care au deschis noi posibilități de cercetare a diferențierii și creșterii embrionare și fetale, oferind perspectiva unei vizualizări mai detaliate a produsului de concepție in utero. 3D HD Live este o tehnică de obținere a unor ima­gini „realiste” printr-o postprocesare a imaginilor care se bazează pe recunoașterea automată a componentelor structurale analizate cu augmentarea elementelor de suprafață și utilizarea unui spectru de culori asemănător cu cel al țesuturilor examinate. Silhouette este un algoritm de dată relativ recentă care permite vizualizarea interfețelor tisulare cu densități diferite, permițând obținerea unor imagini tridimensionale în care sunt conturate cavitățile care apar sub forma unui conținut transparent. Materiale și metodă. Au fost evaluate săptămânal, între 6 şi 12 săptămâni, 31 de cazuri în 2D și concomitent, prin diferite tehnici tridimensionale, pentru aprecierea corectă a aportului ecografiei 3D. De asemenea, au fost analizate informaţiile din literatură pe această temă pentru compararea datelor. Rezultate și concluzii. 3D HD Live şi 3D HD Live Silhouette permit constant evidențierea primelor structuri cerebrale la embrioni măsurând lungimi craniopodale de la 9,3-23,9 mm. Numeroasele tehnici tridimensionale au permis îmbunătățirea evaluării 2D, cu apariția progresivă a unor algoritmi care permit evidențierea unor aspecte inaccesibile vizualizării până nu de mult. Trebuie însă menționat că aportul ecografiei 3D este aditiv, existând în literatură un impresionant număr de articole care dezbat utilitatea reală a ecografiei 3D în primele 12 săptămâni de sarcină. Totuşi, progresul constant al tehnologiei, cu îmbunătățirea periodică a imaginilor obținute, vor impune cu siguranță tot mai mult utilizarea 3D în prima parte a sarcinii.

Cuvinte-cheie: ecografie 3D, prim trimestru

 

 

 

Aspecte ecografice în neoplaziile trofoblastice gestaționale

 

Daria Maria Pop, Renata Nicula, Ciprian Porumb, Doru Diculescu

Departamentul „Mama şi Copilul”, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, Cluj-Napoca

 

Formele maligne ale bolii trofoblastice gestaționale sunt denumite neoplazii trofoblastice gestaționale (NTG). Este cunoscut faptul că trofoblastul normal are intrinsec caractere de țesut malign, astfel că trecerea de la țesutul trofoblastic din sarcina normală la cel tumoral este foarte labilă, factorul primar al acestei degenerescențe regăsindu-se la nivel vascular. NTG-urile sunt patologii rare, agresive, care metastazează precoce şi au un prognostic rezervat. Se clasifică în: mola invazivă, coriocarcinomul, tumorile de sit placentar şi tumorile trofoblastice epitelioide, această diferențiere fiind posibilă doar în urma examinării histopatologice. Deşi nu reprezintă gold standard în diagnosticul acestor afecțiuni, ultrasonografia 2D este invariabil prima examinare paraclinică ce atrage atenția asupra gravității diagnosticului. Aspectul ecografic sugerează prezența unei mase ecogene/heterogene, cu arii de necroză şi/sau hemoragie, iar ecografia Doppler evidențiază o vascularizație extrem de abundentă. Lucrarea de față îşi propune să treacă în revistă aspectele ecografice particulare din neoplaziile trofoblastice gestaționale diagnosticate şi tratate în clinica noastră.

Cuvinte-cheie: neoplazii trofoblastice gestaționale, coriocarcinom, trofoblast, ultrasonografie 2D, Doppler

 

 

 

Sindromul absenței valvei pulmonare. Diagnostic ecografic în primul trimestru de sarcină. Prezentare a trei cazuri

 

Gheorghe Iliev¹, Vlad Gorduza², Violeta Martiniuc³

1. Centrul Medical „Dr. Gheorghe Iliev”, Iași

2. Disciplina de Genetică Medicală, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”, Iași

3. Laboratorul de Genetică, Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie „Cuza Vodă”, Iași

 

Introducere. Sindromul absenței valvei pulmonare (SAVP) este o cardiopatie congenitală rară definită prin valve pulmonare absente sau rudimentare. Diagnosticul SAVP în primul trimestru se bazează în principal pe detectarea fluxului de „du-te-vino” prin valvele pulmonare și canalul arterial (CA). Prezentăm trei cazuri cu SAVP diagnosticate la 12-13 săptămâni de amenoree (SA). Materiale și metodă. Am folosit protocolul extins The Fetal Medicine Foundation pentru screeningul combinat din primul trimestru. Am examinat în Doppler color cordul fetal: patru camere, aorta ascendentă (AOasc), artera pulmonară (AP), CA, arcul aortic (AAO). În cazurile cu flux color de „du-te-vino” în AP am practicat Doppler pulsat pe AAO, AOasc, AOdesc și artera ombilicală (AOmb). Pentru diagnosticul SAVP am identificat: AP și ramuri pulmonare cu calibru normal, fluxul de „du-te-vino” în AP și regurgitare pulmonară (RP), revers flow (RF) important în DV, AAO, AOasc, AOdesc și AOmb. În cazul ageneziei de CA nu am identificat RF în AAO și AOdesc. Am practicat testele genetice de diagnostic pentru aneuploidii și microdeleția 22q11. Rezultate. În perioada 1.12.2009 – 31.01. 2019, am diagnosticat trei cazuri de SAVP. Primul caz a fost o sarcină de13+1 SA, fătul cu pliu nucal (PN) >percentila 99, agenezie de CA și ambele teste genetice negative. Al doilea caz a fost o sarcină de 12+0 SA, fătul cu trisomie 18, PN >percentila 99, DSV, CA patent și omfalocel. Al treilea caz a fost o sarcină de 13+0 SA, fătul cu PN=1,7 mm, DSV larg, CA patent, megavezică și testul FISH negativ pentru microdeleție 22q11. În toate cazurile s-a practicat avortul terapeutic. Concluzii. Diagnosticul ecografic prenatal al SAVP este fezabil în primul trimestru de sarcină. Conduita obstetricală va fi stabilită în funcție de rezultatele testelor genetice și de forma anatomică a SAVP.

Cuvinte-cheie: sindromul absenței valvei pulmonare, trimestrul întâi, diagnostic prenatal

 

 

 

Evaluarea mobilității colului vezical la paciente cu cistocel și incontinență urinară
prin intermediul ecografiei transperineale

 

Maria-Patricia Rada, Răzvan Ciortea, Doru Diculescu, Andrei Măluțan, Mihaela Oancea, Cristian Iuhaş, Carmen Elena Bucuri, Dan Mihu

Clinica de Obstetrică-Ginecologie „Dominic Stanca”, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, Cluj-Napoca

 

Introducere. La nivelul compartimentului pelvian anterior există trei grupe de ligamente care au rol suportiv pentru uretră: ligamentele periuretrale, parauretrale și pubouretrale. Acestea împreună cu peretele vaginal anterior asigură continența urinară. O leziune a structurilor menționate poate determina apariția cistocelului, a hipermobilității uretrale sau a incontinenței urinare de efort (IUE). Cuantificarea leziunilor se poate realiza prin examinarea clinică, în asociere cu ultrasonografia transperineală. Materiale și metodă. A fost realizat un studiu transversal în care au fost incluse 70 de paciente cu disfuncții ale compartimentului pelvian anterior și paciente de control. Pacientele au fost evaluate clinic, utilizând sistemul de cuantificare a prolapsului organelor pelviene (POP-Q), și ultrasonografic, prin abord transperineal. Parametrii prin care s-a definit mobilitatea colului vezical au fost diferența dintre distanţa simfiză pubiană (SP) – col vezical (CV) în repaus și în timpul manevrei Valsalva și deplasarea înspre posterior a colului vezical (DPCV). În aceleași condiții s-a evaluat și modificarea unghiului uretro-vezical posterior (UVP). Rezultate. Din totalul pacientelor, 52% au prezentat stadiul POP-Q ≥2. Cel mai frecvent simptom asociat a fost pierderea involuntară de urină. La pacientele cu POP-Q≥2 care au prezentat IUE, distanța SP-CV s-a redus în medie cu 13,8 mm, PCV a crescut în medie cu 5,59 mm, iar media diferențelor UVP (repaus versus Valsalva) a crescut cu 27,69°. La pacientele cu POP-Q≥2 fără IUE, distanța SP-CV s-a redus în medie cu 19,5 mm, PCV a crescut în medie cu 14 mm, iar media diferențelor UVP (repaus versus Valsalva) a crescut cu 7°. Concluzii. În grupul pacientelor cu IUE s-a înregistrat o creștere semnificativ mai mare a unghiului UVP, comparativ cu grupul fără IUE. În grupurile studiate comparativ, reducerea distanței SP-CV și, respectiv, creșterea DPCV nu au fost semnificative statistic.

Cuvinte-cheie: col vezical, POP-Q, ecografie transperineală

 

 

 

 

Valoarea examinării ecografice a uterului post-partum

 

Octavian Gabriel Olaru¹, Liana Pleș²

1. Șef de Lucrări, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, Bucureşti

2. Conferențiar, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, Bucureşti

 

Introducere. Cu toate că examinarea ecografică a fost introdusă în obstetrică de mult timp, nu există încă recomandări clare în ghidurile de procedură în ceea ce privește indicațiile examinării ecografice a uterului post-partum, cât și în ceea ce privește interpretarea rezultatelor și conduita ulterioară. Din dorința de evitare a complicațiilor puerperale în Maternitatea Bucur, a fost introdusă examinarea ecografică sistematică a lăuzelor post-partum și înaintea externării. Obiectiv. Stabilirea utilității și a momentului optim în vederea efectuării exa­menului ecografic al uterului după naștere. Materiale și metodă. Am realizat un studiu retrospectiv analizând cazuistica din Maternitatea Bucur în ultimii doi ani. În primul lot au fost incluse toate pacientele care au născut în ultimele şase luni și care au fost examinate sistematic post-partum și înaintea externării. Cel de-al doilea lot a fost constituit din toate pacientele care au născut în şase luni corespunzătoare omonime în anul anterior, care nu au fost examinate sistematic post-partum și înaintea externării. Loturile au fost subdivizate în funcție de modalitatea de naștere pe cale naturală sau prin operație cezariană. Au fost reținute aspectele ecografice echivoce și complicațiile depistate, precum și rata reinternărilor pentru patologie puerperală de cauză uterină din perioadele studiate. Rezultate. Deși imagini de mase ecogenice intracavitare au putut fi identificate la până la 21% dintre paciente, resturi membranare sau placentare au fost suspicionate la aproximativ 1% dintre paciente, la doar 0,3% fiind necesare intervenții pentru obținerea vacuității. Rata reinternărilor pentru patologie puerperală de cauză uterină din perioadele studiate a scăzut semnificativ de la 1,5% la 0,1% pentru perioa­dele echivalente. Concluzii. Examinarea ecografică sistematică a lăuzelor post-partum și înaintea externării a condus la o creștere semnificativă a diagnosticării complicațiilor uterine puerperale. Deși numărul pacientelor tratate medicamentos a crescut, rata reinternărilor pentru patologie puerperală de cauză uterină a scăzut semnificativ.

Cuvinte-cheie: uter, post-partum, ecografie

 

 

 

Assessment of Doppler flow indices in pregnant women during the 11 weeks + 0 days and 13 weeks + 6 days gestational ages

 

Voicu Daşcău¹, Gheorghe Furău¹, Cristina Onel¹, Luminiţa Pilat², Maria Puşchiţă³

1. Department of Obstetrics and Gynecalogy, “Vasile Goldiş” Western University, Arad

2. Department of Biochemistry, “Vasile Goldiş” Western University, Arad

3. Department of Internal Medicine, “Vasile Goldiş” Western University, Arad

 

Introduction. Uterine artery Doppler flow studies during the 11^th and 14^th weeks of pregnancy are important in the prediction of preeclampsia and IUGR in pregnant women. Method. Our study of the Doppler flow indices of the uterine arteries involves 310 patients, with pregnancies ranging from 11 weeks + 0 days to 13 weeks + 6 days. Results. There were 108 patients from 11 weeks + 0 days to 11 weeks + 6 days (34.84%), 104 from 12 weeks + 0 days to 12 weeks + 6 days (33.55%), and 98 from 13 weeks + 0 days to 13 weeks + 6 days (31.61%). The values of the Doppler indices were: PI 1.80±0.77, 1.96±0.79, 1.81±0.80, and 1.62±0.69; RI 0.73±0.13, 0.76±0.13, 0.74±0.12, and 0.71±0.13, and PI/RI 2.36±0.70, 2.49±0.72, 2.37±0.71, and 2.21±0.63 for the entire group and for the three intervals, respectively. There were 175 (56.45%), 47 (15.16%, with 25 cases or 53.19% on the left side), and 88 (28.39%) patients with bilateral, unilateral and absent uterine artery notching, respectively. The Doppler indices for the three aforementioned groups were: 2.11±0.75, 1.55±0.67, and 1.33±0.56 for the PI; 0.78±0.10, 0.70±0.13, and 0.66±0.14 for the RI, and 2.63±0.69, 2.15±0.61, and 1.95±0.50 for the PI/RI, respectively. Conclusions. The mean uterine artery PI, RI and PI/RI decrease with increasing gestational age, and from pregnant patients with bilateral uterine artery notching to those without notching. Our results are similar to those from literature.

Keywords: fetal ultrasound, uterine artery Doppler, uterine artery notching

 

 

 

Aspecte imagistice în placenta accreta

 

Ioana Rotar, Antonia Levai, Daniel Mureşan

Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, Cluj-Napoca

 

Rata crescută de nașteri prin secțiuni cezariene a dus la o creștere a incidenței placentelor cu aderențe anormale. Frecvența crescută a complicațiilor și riscurile materne importante pot fi evitate prin diagnosticarea precoce a placentei cu aderențe anormale. Ecografia permite în majoritatea cazurilor diagnosticarea placentei percreta. În situații neclare, RMN-ul, utilizat de un examinator experimentat, este, de asemenea, un instrument util. Suspiciunea unei placente cu aderențe anormale va permite o gestionare optimă a cazului, cu implicarea medicilor din specialități conexe, garantând un prognostic optim al cazului.

Cuvinte-cheie: ultrasonografie fetală, placenta accreta, placentaţie anormală

 

 

 

Circulația hepatică fetală și implicarea sa în IUGR

 

Liana Pleş, Romina Sima, Mircea Octavian Poenaru, Gabriel Octavian Olaru, Anca Stănescu

Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, Bucureşti

 

Introducere. Restricția de creștere intrauterină (IUGR) reprezintă o entitate multifactorială cu implicații potențial severe asupra fătului, implicarea placentației deficitare fiind unul dintre mecanismele cele mai studiate. Materiale și metodă. Am efectuat un studiu al literaturii cu privire la implicațiile și rolul circulației hepatice fetale în compensarea şi evoluția IUGR. Au fost interogate bazele de date PUBMED, Embase şi Cochrane, utilizând cuvintele-cheie: circulație hepatică fetală, IUGR, hipoxie. Rezultate și discuții. A fost identificat un număr de 216 publicații, dintre care au fost selectate doar publicațiile in extenso. După selecția relevanței, am identificat opt studii care au îndeplinit crite­riile de selecție. Majoritatea studiilor sunt bazate pe evaluarea Doppler a arterei hepatice, ductus venosus, evaluarea Doppler tridimensională a circulației hepatice sau sunt experimentale, pe şoareci. Studiile atribuie modificări importante ale circulației hepatice la feții afectați de IUGR, cu modificarea profilului Doppler și a volumului hepatic. De asemenea, adenosina a fost identificată ca modulator al acestor modificări. Volumul ficatului se reduce, iar profilul circulaţiei în artera hepatică este reprezentat de o creştere a indicelui de pulsatilitate. În acelaşi timp, ficatul reprezintă un rezervor important de sânge care intervine în reglarea debitului cardiac, mai ales în caz de hipoxie. Concluzii. Ficatul se comportă în viața intrauterină ca un veritabil „creier metabolic”, reglând metabolismul și creșterea fetală. Studiul Doppler al circulației fetale poate fi un instrument util în evaluarea și monitorizarea feților cu IUGR.

Cuvinte-cheie: IUGR, ultrasonografie fetală, circulaţie fetală

 

 

 

Diagnostic și consiliere în anomaliile chistice abdominale fetale

 

Liana Pleş, Romina Sima, M. Poenaru, G.O. Olaru, Anca Stănescu

Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, Bucureşti

 

Introducere. Imaginile chistice abdominale fetale sunt diagnosticate cel mai adesea în trimestrul al II-lea sau al III-lea de sarcină şi reprezintă o eventualitate puțin frecventă, existând dificultăți de stabilire a substratului etiologic și, prin urmare, și privind consilierea și atitudi­nea. Materiale și metodă. Am analizat retrospectiv pe o perioadă de cinci ani ecografiile efectuate în Maternitatea Bucur la gravidele aflate în trimestrele al II-lea și al III-lea de sarcină. Parametrii urmăriți au fost: vârsta de gestație, măsurătorile biometrice, sexul fătului, asocieri cu alte malformații, prezența unor anomalii similare la sarcinile precedente, evoluția imaginilor pe parcursul sarcinii şi diagnosticul postnatal. Rezultate și discuții. Am identificat un număr de 35 de cazuri de imagini chistice abdominale fetale care au inclus: şase chisturi renale, zece chisturi ovariene, trei chisturi de duplicație intestinală, două chisturi mezenterice, patru dilatații intestinale, două anomalii vasculare, trei imagini de double bouble, două chisturi hepatice. În cinci cazuri, imaginile chistice au regresat pe parcursul sarcinii sau au fost infirmate post-partum. În două cazuri, chisturile au fost asociate cu alte anomalii (cardiace, renale). Vârsta mediană pentru diagnostic a fost 27,4 săptămâni, iar sarcina s-a finalizat, în medie, la 36,2 săptămâni. Evoluția fătului a fost infaustă într-un caz de anomalie cardiacă fetală asociată care s-a complicat cu hidrops fetal la 31 de săptămâni. Stabilirea apartenenței structurale a imaginii chistice abdominale este cea mai importantă provocare în cazul acestor anomalii ecografice, deoarece are implicații importante asupra prognosticului, atitudinii și prognosticului fetal. Cu toate acestea, diagnosticul de certitudine în viața intrauterină este dificil și se bazează aproape exclusiv pe aspectul ecografic al leziunii. Examenul RMN al sarcinii poate fi util în unele anomalii chistice abdominale. Concluzii. Studiul nostru a demonstrat o corelare bună a diagnosticelor prenatale și postnatale, cu condiția unei analize amănunțite a imaginilor chistice abdominale, dar și posibilitatea ca acestea să regreseze pe parcursul sarcinii, ceea ce impune precauții în consilierea cuplului.

Cuvinte-cheie: ultrasonografie fetală, anomalie chistică abdominală

 

 

 

Ultrasound evaluation of endometrial malignancy

 

Mihaela Camelia Tîrnovanu¹, Ştefan Dragoş Tîrnovanu³, Sebastian Pasat², Cerasela Mucileniţa², Vlad Gabriel Tîrnovanu³,
Vasile Lucian Boiculese¹

1. “Grigore T. Popa” University of Medicine and Pharmacy, Iaşi

2. “Cuza Vodă” Clinical Hospital of Obstetrics and Gynecology, Iaşi

3. Student at “Grigore T. Popa” University of Medicine and Pharmacy, Iaşi

 

Aim. To investigate which endometrial morphological and vascular characteristics assessed by ultrasound are correlated with the grade of myometrial invasion. We wanted to establish which method of objective measurement of endometrial invasion is more reliable. Method. A total of 86 women were enrolled in a prospective study. They underwent transvaginal gray-scale and power Doppler ultrasound examination. We assessed endometrial morphology and vascularity using IETA Group criteria: endometrial uniformity, echogenicity, three-layer pattern, regularity of the endometrial-myometrial border, Doppler colour score, vascular pattern (vessel with branching, scattered vessels, color splashes). For the depth of tumor invasion we used Gordon – group 1 (47 patients) and Karlsson approaches – group 2 (39 patients). The sonographic and histopathological results were compared. Results. The mean age of the study population was 62.07 ± 9.17 years old (range: 36-87 years old). The mean endometrial thickness measured by transvaginal ultrasono­graphy was found to be 20.09 mm +/- 9 mm (range: 4.3-52 mm). The cut-off of endometrial thickness for the prediction of myometrial invasion was 22.5 mm, with a sensitivity rate (Se) of 52.27%, specificity rate (Sp) of 78.79%, and a positive predictive value (PPV) of 76.67%. Sp and Se values were 50% (Gordon method) and 75% (Karlsson method), and 64.71% (Group 1) and 68.18% (Group 2), respectively. The accuracy was 68% for the depth of myometrial invasion. Conclusions. Endometrial thickness, tumor extension in the uterine cavity, endometrial uniformity and vascular pattern had no correlation with the depth of myometrial invasion. The best ultrasound variable to predict myometrial invasion was Doppler colour score (p=0.042). Both methods of evaluation for myometrial invasion were without statistical differences. This preoperative triage by ultrasound is useful for a correct patients’ stratification.

Keywords: endometrial cancer, ultrasound, IETA, myometrial invasion

 

 

 

Holoprosencephaly – cases presentation

 

Mihaela Camelia Tîrnovanu¹, Sebastian Pasat², Vlad Gabriel Tîrnovanu³, Alexandra Iov³, Dragoș Huţanu², Monica Holicov¹,
Mircea Onofriescu¹

1. First Clinic of Obstetrics and Gynecology, “Grigore T. Popa” University of Medicine and Pharmacy, Iaşi

2. “Cuza Vodă” Clinical Hospital of Obstetrics and Gynecology, Iaşi

3. Student at “Grigore T. Popa” University of Medicine and Pharmacy, Iaşi

 

The term holoprosencephaly refers to a variety of congenital malformations of the CNS (central nervous system) deriving from failed or incomplete separation of the prosencephalon into the two telencephalic vesicles. The incidence is 1 in 6000-16000 births, but is much higher in aborted fetuses (1:250). The outcome is very poor in alobar and semilobar forms, and better in lobar form. The empiric recurrence risk is 5-6%. Aim. We evaluated the cases with holoprosencephaly from our clinic during 2018, and the differential diagnosis with severe hydrocephaly. Method. The type of holoprosencephaly was established after ultrasound evaluation (alobar, semilobar or lobar) according to the severity of malformation. All anomalies involve midline anatomic structures and can be diagnosed on the transverse view of the fetal head. Results. We detected three cases in the second trimester (at 15, 17, and 20 weeks of gestation) and other three cases in the third trimester (at 30, 34, and 40 weeks). Three patients were older than 35 years old (38, 40, and 41 years old) and the others were young. Five cases had alobar holoprosencephaly and one case had lobar type. The assessment of the fetal face didn’t find anomalies. Regarding associated malformation, we found only omphalocele at 17 weeks and spina bifida at 30 weeks. Only one woman made amniocentesis, with the detection of trisomy 13. Conclusions. For alobar or semilobar types the neonatal mortality rate is extremely high (the case delivered at term died during labor). Kariotyping should always be performed for all cases. The disclosure of a specific syndrome is important not only to formulate an appropriate prognosis, but also to calculate the recurrence risk.

Keywords: holoprosencephaly, ultrasound diagnosis, variants

 

 

 

Inserția velamentoasă a cordonului ombilical: inserție patologică, ramificații anormale
și ramuri aberante ale vaselor ombilicale

 

Serghei Puiu¹, Carolina Țâmbală², Cătălin Căuș³

1. Cursul de Ultrasonografie, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Chișinău, Republica Moldova

2. Centru Medical Ana Maria, Chișinău, Republica Moldova

3. Catedra de Obstetrică-Ginecologie 2, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Chișinău, Republica Moldova

 

Introducere/obiectiv. Inserția velamentoasă reprezintă inserția cordonului ombilical (CO) pe membrane la distanță de placa corială placentară. Inserția în furcă, definită ca ramificația CO până la inserția placentară, vasele ombilicale aberante și supranumerare, precum și vasa praevia sunt condiții frecvent asociate inserției velamentoase. Lipsa stratului protector de gelatină Wharton predispune vasele ombilicale la compresie și rupere, ce pot provoca hemoragie fetală și intrapartum, deces antenatal, restricția creșterii fetale, prematuritate, dezlipire de placentă și placentă reținută. Scopul studiului a fost de a determina fezabilitatea sonografiei prenatale în detectarea inserției velamentoase a CO în sarcinile monofetale și a condițiilor asociate: inserție furcată, vase ombilicale aberante și vasa praevia. Metodologie. Studiu retrospectiv al inserției cordonului ombilical la 4732 de sarcini monofetale, examinate ecografic în trimestrele al doilea și al treilea de sarcină. În cazuri suspecte, pentru a evalua locul de inserție a CO și cartografierea vaselor, am utilizat ecografia Doppler color, transvaginală și tridimensională (3D). Rezultate. Evaluarea inserției CO a fost posibilă în 4685 de cazuri (99%), cu detectarea a 13 cazuri de inserție velamentoasă a CO, dintre care două suspectate cu inserție furcată, 10 asociate cu vase aberante și vasa praevia. Anomalii fetale, restricție de dezvoltare a fătului sau modificări ale volumului lichidului amniotic nu au fost depistate. Diagnosticul a fost confirmat intranatal în toate cazurile (sarcinile au fost finalizate prin operație cezariană, fără complicații materne și fetale). Ecografia 3D nu a facilitat diagnosticul din cauza rezoluției reduse și a procedeului consumator de timp. Concluzii. Diagnosticul prenatal de inserție velamentoasă a cordonului ombilical și al condițiilor asociate poate fi obținut în mod fiabil prin ecografie, ce permite monitorizarea optimă a sarcinii și planificarea nașterii. Ecografia 3D contribuie mai puțin la diagnostic, acesta din urmă fiind ușor de realizat prin utilizarea combinată a ecografiei 2D și Doppler color .

Cuvinte-cheie:cordon ombilical, inserție vela­men­toasă, inserție furcată, vasa praevia, vase aberante

 

 

 

Arcul aortic la dreapta – anomalii cardiace și extracardiace asociate

 

Ana-Maria Petrescu¹, Ciprian-Laurenţiu Pătru², George Lucian Zorilă², Răzvan Grigoraş Căpitănescu², Dan Ruican¹, Nicolae Cernea², Ştefania Tudorache², Dominic-Gabriel Iliescu²

1. Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Craiova

2. Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Craiova, Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova

 

Obiective. Detecția antenatală a anomaliilor cardiace și extracardiace asociate fetușilor diagnosticați cu arc aortic la dreapta într-o populație neselectată de paciente. Materiale și metodă. Studiu retrospectiv observațional desfășurat pe o perioadă de 7 ani (2012-2018) în Clinica de obstetrică-ginecologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Craiova, ce a cuprins un lot neselectat de paciente. Au fost identificate cazurile diagnosticate cu arc aortic la dreapta asociate sau nu cu alte anomalii cardiace și extracardiace. Diagnosticul antenatal a fost corelat cu diagnosticul postnatal/anatomopatologic (în cazurile soldate cu avort terapeutic) și cu cel genetic. Rezultate. Au fost diagnosticate 14 cazuri cu arc aortic la dreapta/arc aortic dublu, dintre care patru cazuri au prezentat duct la dreapta (semnul V – tip 1), opt cazuri ce au prezentat duct la stânga (semnul U – tip 2) și două cazuri de arc aortic dublu. Dintre acestea, nouă cazuri au asociat alte anomalii cardiace sau extracardiace (os nazal hipoplazic, defect de sept atrioventricular, tetra­logie Fallot, higromă chistică, hernie diafragmatică, hipoplazie de oase lungi, hipoplazie de timus); cinci cazuri s-au soldat cu avort terapeutic. La restul de patru cazuri, outcome-ul a fost favorabil (naștere la termen, cu evoluție fetală pozitivă postnatal). Asocierea cu sindroame genetice (sindromul Di George/trisomii) a fost frecvent întâlnită. Concluzii. Diagnosticul antenatal al arcului aortic la dreapta asociat sau nu cu alte anomalii cardiace/extracardiace prezintă o importanță majoră în stabilirea prognosticului postnatal. Asocierea anomaliilor structurale atrage atenția asupra asocierii unui sindrom genetic, care este confirmat adesea prin examen genetic. Diagnosticul antenatal al acestor afecțiuni ajută la creșterea prognosticului postnatal, oferind posibilitatea întocmirii unui plan chirurgical încă din perioada prenatală.

Cuvinte-cheie:arc aortic la dreapta, anomalii cardiace, anomalii extracardiace, diagnostic antenatal

 

 

 

Malformaţiile fetale diagnosticate în Departamentul de medicină materno-fetală la Spitalul Clinic Filantropia – diagnostic şi conduită

 

Maria Bari

Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie Filantropia, Bucureşti, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, Bucureşti

 

În anul 2018, în Departamentul de medicină materno-fetală din cadrul Spitalului Clinic Filantropia, București, au fost efectuate aproximativ 6.000 de examene ecografice la aproximativ 3.000 de gravide. Dintre acestea, în 124 de cazuri au fost diagnosticate malformaţii fetale; prezentăm diagosticul şi conduita în aceste cazuri. Aceste malformaţii au fost fie izolate, fie în cadrul unor sindroame plurimalformative sau genetice. În populaţia examinată, nu au fost malformaţii structurale semnificative nediagnosticate prenatal. Marea majoritate a malformaţiilor congenitale diagnosticate au fost soluţionate la Spitalul Clinic Filantropia; cazurile cu indicaţie de terapie me­di­cală sau chirurgicală după naştere au fost abordate de echipe multidisciplinare (multiinstituţionale) coordonate de departamantul nostru. Spre deosebire de seriile clasice, experienţa noastră în anul 2018 arată că examinarea ecografică asigură diagnosticarea celor mai multe mal­for­maţii fetale semnificative.

Cuvinte-cheie: ultrasonografie fetală, malformaţii fetale

 

 

 

Importanța examinării ultrasonografice în post-partum

 

Ioan Sas¹, Dorin Grigoraș¹, Doru Ciprian Crișan¹, Laurenţiu Pirtea¹, Denis Șerban¹, Nicoleta Nicolae¹, Larisa Copotoiu²

1. Departamentul XII Obstetrică-Ginecologie, Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș”, Timișoara

2. Secția IV Obstetrică-Ginecologie, Spitalul Clinic Municipal de Urgență din Timișoara

 

Introducere. În toate ghidurile și protocoalele pri­vind screeningul prenatal şi urmărirea sarcinilor cu risc, examinarea ecografică și/sau ecografia Doppler sunt astăzi larg utilizate – ecografia în general și ecografia în obstetrică-ginecologie au devenit deja o supraspecializare sau o competență obligatorie (cu jurnale și congrese consacrate). Cu toate acestea, ecografia în post-partum nu este o rutină, astfel încât unele cazuri cu posibile complicații post-partum nu sunt diagnosticate precoce. Materiale și metodă. Lucrarea pornește de la constatarea unor cazuri cu evoluție nefavorabilă în post-partumul imediat – situații evitabile dacă s-ar fi efectuat o examinare ecografică (resturi cotiledonare, polipi placentari cu sângerare în post-partum), dar și din cauza faptului că în primele zile post-partum (fie după naștere naturală eutocică, fie după operații cezariene) s-au depistat hematometrii, hematoame parametriale, patologie anexială sau iatrogenă (comprese sterile în abdomen, uterine sau vaginale) toate la început asimptomatice și care apoi s-au rezolvat favorabil. Concluzii. Locul examinării ecografice în post-partum trebuie reconsiderat, fiind necesar a fi efectuată mai frecvent, de rutină, la orice nivel al asistenței medicale la gravide/lehuze (în secții, clinici, policlinici etc.).

Cuvinte-cheie:post-partum normal și patologic, ecografie

 

 

 

 

Incidența malformațiilor congenitale cardiace diagnosticate în secția de neonatologie
a scmut – erori de diagnostic prenatal

 

Denis Șerban^1,2, Costela Lăcrimioara Șerban³, Veronica Daniela Chiriac^1,2, Larisa Copotoiu², Ioan Sas^1,2

1. Departamentul de Obstetrică şi Ginecologie, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeș”, Timișoara

2. Clinica Obstetrică-Ginecologie IV, Spitalul Clinic Municipal de Urgență din Timișoara

3. Departamentul de Științe Funcționale, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeș”, Timișoara

 

Introducere. Boala congenitală cardiacă este una dintre cele mai frecvente malformații congenitale; cu toate acestea, mecanismele care stau la baza dezvoltării sale nu sunt pe deplin înțelese. La nivel mondial, între 4/1000 de nașteri și 50/1000 de nașteri sunt complicate de boala congenitală cardiacă, iar frecvența diferitelor tipuri de patologie cardiacă diferă semnificativ de la o regiune la alta. Diagnosticul prenatal al bolii cardiace congenitale s-a dovedit a reduce morbiditatea neonatală, în comparație cu diagnosticul postnatal. În acest scop, societăți profesionale precum ISUOG şi FMF au elaborat ghiduri de practică și cursuri în diagnosticul prenatal ecografic. În ciuda acestor eforturi, postnatal continuă să fie raportate numeroase cazuri de boală congenitală cardiacă, nedetectate în timpul examinărilor ecografice prenatale. Obiectivul acestui studiu este raportarea ratei de incidență globală a malformațiilor cardiace la copiii născuți în Secția de obstetrică-ginecologie a Spitalului Clinic Municipal de Urgența din Timișoara (SCMUT). Materiale și metodă. Studiul este descriptiv, iar datele au fost preluate din registrul de nașteri al secțiilor de obstetrică-ginecologie ale Spitalului Clinic Municipal de Urgența din Timișoara, pe parcursul a opt ani, între ianuarie 2011 şi ianuarie 2019, cuprinzând 28700 de nașteri. Rezultate și concluzii. În acest interval de timp au fost raportate 188 de malformații cardiace, dintre care incidența cea mai crescută o are defectul septal atrial (68/188 de cazuri), urmat de permeabilitatea canalului arterial (48/188 de cazuri) și de defectul septal ventricular (21/188 de cazuri). Proporția cazurilor diagnosticate postnatal este mai mare decât în alte studii raportate. Cu toate că în ultimii ani rata de diagnostic antenatal a crescut, prognosticul pacienților poate fi îmbunătățit atât prin diagnosticul precoce al acestor malformații, cât și prin dezvoltarea unor programe naționale de chirurgie cardiacă antenatală pentru leziunile congenitale.

Cuvinte-cheie:malformații cardiace, ecocardiografie fetală, boala congenitală cardiac

 

 

 

Diagnosticul tumorilor abdominale chistice – de la făt la copil

 

Cristina Oana Mărginean, Claudiu Mărginean

Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu-Mureș

 

Introducere. Tumorile chistice la nou-născuți și sugari reprezintă un panel destul de larg de boli, de la forme benigne la forme maligne de boală, de la leziuni ce nu ridică probleme deosebite la altele ce impun terapie de urgență. Materiale și metodă. Diagnosticul antenatal al tumorilor abdominale constituie punctul de plecare al evoluției și supravegherii. O serie de 11 feți cu tumori abdominale au fost monitorizați postnatal. Au fost notate caracterele ecografice, evoluția și corespondența cu diagnosticul copilului. Rezultate. Cele mai frecvente formațiuni chistice la nou-născut și sugar sunt hidronefroza congenitală, anomaliile chistice renale, chisturile de coledoc, duplicația intestinală, stenoza/atrezia duodenală, stenoza pilorică, duplicațiile intestinale, chisturile ovariene, precum și teratoamele. Schimbările de ecostructură intrauterine, dar mai ales cele din post-partum sunt frecvente, ceea ce face diagnosticul diferențial dificil. Doar 8 din 11 tumori fetale au fost corect diagnosticate antenatal. Concluzie. Diagnosticul ecografic antenatal al formațiunilor tumorale chistice este util la nou-născut, deoarece stabilește precoce conduita terapeutică, mărește șansele de supraviețuire și previne apariția complicațiilor.

Cuvinte-cheie:tumori abdominale, chist

 

 

 

 

Transpoziția de vase mari: diagnostic antenatal și operația de tip „switch arterial”

 

Claudiu Mărginean, Horațiu Suciu, Liliana Gozar, Iolanda Muntean, Rodica Togănel, Valentin Stroe

Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu-Mureș

 

Eforturile susținute pentru diagnostic antenatal în România, cât și cele pentru monitorizare neonatală au dus la creșterea numărului de transpoziții adresate centrului din Târgu-Mureș. Studiul retrospectiv își propune evaluarea tipului de transpoziție diagnosticat antenatal – forma completă (dTGA), forma corectată (cTGA) – și a asocierilor de anomalii cardiace, pe o perioadă de aproape 12 ani, cu 50 de cazuri. Pentru o perioadă asemănătoare, de 13 ani, intervențiile de „switch arterial” au fost evaluate la un număr de 192 de nou-născuți. Pentru seria de 50 de cazuri cu diagnostic antenatal, doar 26 de feți au avut dTGA simple, în timp ce alți 17 feți cu dTGA au avut asociate unele anoma­lii cardiace: defect de sept ventricular (VSD), stenoze pulmonare sau aortice, coarctație de aortă, tulburări de ritm cardiac, persistență de venă cavă superioară stângă. Astfel de anomalii asociate modifică prognosticul și terapia. Din cele şase cazuri cu cTGA, doar un singur făt a avut forma neasociată, iar la cinci cazuri au coexistat: VSD, stenoza de valvă pulmonară, hipoplazia de crosă aortică, anomalia Ebstein. Din cele 192 de operații de tip switch arterial, 78% din cazuri au fost practicate pe forma dTGA simplă, cu sept ventricular intact. Vârsta neonatală la momentul intervenției a fost între 6 și 24 de zile. Cazuistica operată a fost reprezentată în 69% din cazuri de nou-născuți de sex masculin. Complicațiile notate au fost stenozele pulmonare supravalvulare (5,2%) şi afectarea coronariană (2,6%), în timp ce mortalitatea generală a fost de 8,7% (5,6% pentru ultimii cinci ani). În concluzie, diagnosticul antenatal de dTGA este mai frecvent decât cTGA, iar asocierile altor anomalii cardiace sunt prezente foarte frecvent, aşa cum este descris şi în literatură. Complicațiile postoperatorii sunt rare la seria noastră, similar cu datele publicate.

Cuvinte-cheie:transpoziția marilor vase

 

 

 

Ecografia în endometrioza infiltrativă profundă

 

Anca-Daniela Stănescu^1,2, Romina-Marina Sima^1,2, Denisa-Oana Bălălău^1,2, Liana Pleș^1,2

1. Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, București

2. Maternitatea Bucur, Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Ioan”, București

 

Introducere. Endometrioza cu diferite grade de severitate afectează aproximativ 5% dintre femei. Aceasta poate implica ovarele, peritoneul pelvian, fundul de sac Douglas (POD), rectul, rectosigmoidul, septul rectovaginal (SRV), ligamentele uterosacrate (LUS), vaginul și vezica urinară. Ecografia este tehnica imagistică de primă linie utilizată în diagnosticul endometriozei ovariene, dar recent şi-a dovedit aplicabilitatea şi pentru endometrioza infiltrativă profundă. Materiale și metodă. Am evaluat bazele de date medicale şi ghidurile internaţionale cu privire la evaluarea ecografică a endometriozei infiltrative profunde (EIP). Rezultate. Datele recente demonstrează că scopul efectuării unui examen ecografic la o femeie suspectată cu endometrioză este de a explica simptomele de bază, de a localiza leziunile și de a stabili severitatea bolii înainte de terapia medicală sau chirurgicală. Utilizând ecografia transvaginală ca instrument de imagistică de primă linie, examinatorul trebuie să evalueze iniţial uterul și anexele. Endometrioamele ovariene sunt asociate frecvent cu alte leziuni endometriotice, cum ar fi aderențele și EIP. Al doilea pas este de a căuta „soft markeri” sonografici, adică sensibilitatea zonei și mobilitatea ovarelor. Prezența acestor markeri crește probabilitatea endometriozei profunde și a ade­ren­țelor. Prin aplicarea presiunii între uter și ovar, se poate evalua dacă ovarul este fixat medial, lateral sau la LUS. Al treilea pas este evaluarea fundului de sac Douglas utilizând un „indicator de alunecare”. Al patrulea pas este identificarea nodulilor de EIP în compartimentele anterioare și posterioare. Concluzii. Ecografia transvaginală este metoda imagistică de primă intenţie în evaluarea pacientelor cu endometrioză ovariană și EIP. Predicția formelor severe de EIP, precum și oblitera­rea fundului de sac Douglas sunt esenţiale în planificarea unei abordări chirurgicale multidisciplinare.

Cuvinte-cheie:ecografie transvaginală, endometrioză

 

 

 

Ecografia în secolul 21 – creșterea calității și acurateței prin folosirea Internetului

 

Răzvan Socolov, Ioana Păvăleanu, Demetra Socolov, Oana Neumann, Roxana Covali, Mona Akad

Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”, Iași

 

Cantitatea mare de informații în ceea ce privește utilizarea ecografiei în obstetrică și ginecologie poate crea dificultăți medicilor specialiști. Particularitatea examinării ultrasonografice solicită de multe ori decizii și analize rapide, pacienta trebuind, mai ales în cazul ecografiei obstetricale, să primească un diagnostic cât mai complet și un prognostic cât mai realist în urma unei examinări limitate în timp. Materiale și metodă. Am analizat în acest review site-uri și baze de date legate de ecografia în specialitatea noastră, organizate în patru categorii: informații teoretice, programe de calcul, baze de date imagistice și instrumente de analiză a imaginii. Evaluarea a constat în analiza a circa 30 de site-uri, din punctul de vedere al accesului, al conținutului şi al utilității evaluate în practica de zi cu zi. Rezultate. Dintre site-urile consultate, în jumătate din cazuri investigatorii au apreciat dificultăți de acces rapid, legate de găsirea informației, probleme de limbă şi viteza de obținere a informației. O problemă este și limitarea accesului de abonament sau de înscrierea în baze de date. În final, s-a acordat câte o notă de la 1 la 5 pentru fiecare site de investigatori. Concluzii. Deși site-urile pot conține informații importante pentru practică, sunt importante accesibilitatea și rapiditatea informațiilor. Ele trebuie să suplinească situațiile în care echipamentele ecografice prezintă o eterogenitate a mijloacelor de evaluare.

Cuvinte-cheie:ecografie, internet, bază de date

 

 

 

Explorarea imagistică în post-partum – recomandări şi limite. Studiu clinic şi analiza literaturii

 

Răzvan Socolov, Mona Akad, Tudor Butureanu, Diana Popovici, Roxana Covali

Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”, Iași

 

Ecografia și-a câștigat deja un rol fundamental în obstetrică. Dacă explorarea în timpul sarcinii oferă informații esențiale despre făt, anexe și patologia asociată sarcinii, după naștere rolul ecografiei nu este la fel de clar. Prezentăm un studiu al sensibilității ecografiei în monitorizarea uterului în post-partum și analizăm alte elemente important de urmărit la examenul ultrasonografic post-partum. Materiale și metodă. Acesta este un studiu prospectiv, realizat în Spitalul „Elena Doamna” din Iași, constând în măsurarea IFU (înălțimea fundului uterin) clinic și ecografic și încadrarea într-un scor în funcție de dimensiuni și imagini ecografice, între 0 (uter fără conținut) şi 4 (conținut endocavitar ocupând peste ¾ din cavitate). Examinarea s-a făcut în primele 48 de ore la paciente cu naștere cezariană și în primele 72 de ore la cele cu cezariană. În cazul în care scorul era diferit de 0 sau 1, s-a făcut urmărirea în dinamică până la atingerea acestui scor. Am analizat evoluția post-partum în funcție de mediul de proveniență, de modul de naștere, de gestație, paritate și de tratamentul cu uterotonice. Rezultate. Au fost incluse 131 de cazuri, cu vârsta medie de 27 de ani, iar factorii de risc ai persistenței unui scor mai mare decât 1 la trei zile au fost: multiparitatea, nașterea naturală şi tratamentul cu oxitocin. Nu au fost obținute diferențe semnificative pentru mediul de proveniență, utilizarea ergometului post-partum sau controlul cavității (instrumental/manual) versus fără control. Cu cât diminuarea scorului a fost mai rapidă, cu atât evoluția a fost favorabilă, fără a necesita controlul ulterior al cavității. Discuții și concluzii. Ecografia poate fi utilă în post-partum pentru mai multe elemente: evaluarea cicatricei post-cezariană, modificarea poziției uterului post-cezariană, inserția corectă a steriletului post-partum, modificările Dopplerului uterin post-partum și evoluția conținutului uterin. Privind acest din urmă element, studiul nostru confirmă rolul fundamental al evaluării ecografice, eventual seriate, în a decide un eventual gest chirurgical post-partum, care poate determina complicații la distanță.

Cuvinte-cheie:ecografie post-partum, cicatrice post-cezariană, Doppler uterin

 

 

 

 

Sonographic examination of lower uterine segment in the diagnosis of isthmocele

 

Nicolae Gică, Corina Mâț, Radu Botezatu, George Iancu, Gheorghe Peltecu, Anca Panaitescu

Filantropia Clinical Hospital of Obstetrics and Gynecology, Bucharest

 

Objective. The aim of our study was to evaluate the accuracy of ultrasonographic evaluation techniques in the diagnosis of isthmocele. Method. We performed a systematic literature review. Medline and PubMed databases were searched for clinical studies reporting ultrasonographic evaluation of the uterine scar defect, in order to diagnose isthmocele, using the keywords: isthmocele, ultrasonographic examination, transvaginal ultrasound examination of the uterine scar defect. Results. We found a total of 26 studies and only four met the inclusion criteria. A total number of 2851 patients were included in our study and all patients underwent transvaginal ultrasound examination at 6-24 months after caesarean section. The prevalence of isthmocele was 45.87%. All studies described the isthmocele as a myometrial defect, anechogenic area or hypoechogenic area. Conclusions. Transvaginal ultrasound examinations of the lower uterine segment is an acceptable method for the diagnosis of isthmocele.

Keywords:transvaginal ultrasound, isthmocele

 

 

 

 

Evaluarea ecografică a uterului în cadrul reproducerii umane asistate

 

Natalia Cauș^1,2, Cătălin Cauș^1,2, Valentin Friptu²

1. Clinica Familia, Chişinău, Republica Moldova

2. Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Chişinău, Republica Moldova

 

Introducere. Infertilitatea feminină poate fi cauzată de orice tip de anomalii: cervicale, uterine/endometria­le, tubare, peritoneale, ovariene. Endometrul este o componentă a sistemului reproductiv feminin, ce se transformă sub acțiunea hormonilor și suferă modificări funcționale ritmice ca răspuns la schimbările ovariene. Modificările fiziologice ale endometrului sunt dirijate astfel încât să se creeze condiții optime pentru implantarea la momentul oportun a ovulului fecundat. Uterul este locul de creștere a sarcini în evoluție, iar factorii uterini care pot compromite fertilitatea feminină sunt: malformațiile corpului uterin, polipii endometriali, sinechiile intrauterine, corpii străini, fibromioame etc. Examenul ecografic poate evalua și diagnostica o mare majoritate din acești factori enumerați. Materiale și metodă. Măsurarea ecografică a endometrului re­pre­zin­tă acum o componentă indispensabilă a mo­ni­to­ri­ză­rii în cadrul tehnologiilor de reproducere umană. Grosimea endometrului poate fi apreciată cu ajutorul ecografiei endovaginale, pe secțiune sagitală. Ecografia transvaginală este superioară ecografiei transabdominale datorită utilizării transductorului de înaltă frecvență și cu rezoluție net crescută. Rezultate. Leziunile uterine de tip mioame, polipi, corpi străini, malformații etc. au anumite caracteristici ultrasonografice care pot fi recunoscute la examenul ecografic cu o rată crescută de sensibilitate și specificitate, ce permite diagnosticul corect și în timp util pentru o conduită medico-chirurgicală adecvată sau pentru stabilirea cauzei infertilității feminine legate de uter. Concluzii. Modificările patologice ale uterului asociate cu cele endometriale pot determina performanța reproductivă scăzută. Evaluarea ecografică a endometrului și a corpului uterin a permis progresul în tratamentul infertilității.

Cuvinte-cheie:uter, endometru, reproducere umană asistată

 

 

 

Importanța evaluării ultrasonografice a inserţiei placentare anterioare pe uterul cicatricial – între agonie şi extaz

 

Vlad Iustin Tica, Corina Nour, Eduart Bălaşa, Silvia Izvoranu, Liliana Steriu, Costin Niculescu, Roxana Penciu, Iulia Postolache

Facultatea de Medicină, Universitatea „Ovidius”, Constanţa, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei”, Constanţa

 

Explorarea ultrasonografică are atât baze istorice, cât și de beneficiu actual în explorarea poziției și aspectului placentar. Inserția placentară anterioară pe uter cicatricial ridică problema penetrației placentare în (și dincolo de) miometru, ceea ce are importante conotații practice. Prezentarea își propune studiul literaturii, având ca obiective identificarea incidenței acestei situaţii, posibilitățile de diagnostic (imagistic), consecințele posibile, precum și cea mai adecvată atitudine într-un asemenea caz. Examenul ecografic ne oferă o excelentă abordare (sau/și un bun punct de plecare) pentru adaptarea managementului clinic. Exemplificăm subiectul cercetării printr-un caz în care ecografia a identificat poziția anterioară a placentei, la o pacientă cu cicatrice uterină segmento-transversală post-operație cezariană. În mod regretabil (dar descris în literatură), examenul ultrasonografic nu a dispus de elemente care să diagnosticheze și gradul de penetrare a placentei – placentă percreta. La această pacientă, care dorea o naştere pe cale vaginală post-operație cezariană, absența acestui diagnostic prepartum a avut consecințe importante. Concluzie. Deși examenul ecografic este esențial în aprecierea inserției placentare și deși o asemenea explorare – detaliată – este deosebit de importantă în aprecierea penetrării placentei (în asemenea cazuri) în miometru, rezultatele ultrasonografiei nu sunt întotdeauna concordante cu situația clinică. Această informație este crucială în determinarea strategiei peripartum.

Cuvinte-cheie:placentă anterioară, percreta, uter cicatricial, ecografie, naştere

 

 

 

Relevanța explorării cicatricei uterine post-operație cezariană cu substanță de contrast, ecografie 2D și 3D

 

Vlad Iustin Tica, Corina Nour, Eduart Bălaşa, Silvia Izvoranu, Liliana Steriu, Costin Niculescu, Roxana Penciu, Iulia Postolache, Irina Tica

Facultatea de Medicină, Universitatea „Ovidius”, Constanţa, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei”, Constanţa

 

Introducere. Peste tot în lume, rata operațiilor cezariene este în continuă creștere. Odată cu această ascensiune, au apărut defectele de cicatrizare. Ex­plo­ra­rea cicatricei uterine se poate face prin examinare eco­grafică în modulul 2D sau 3D sau prin examinare IRM. Materiale și metodă. În această lucrare am studiat modalitățile de explorare imagistică a cicatricei ute­rine post-operație cezariană folosite în literatura de specialitate. Cea mai frecventă metodă este ecografia în modul 2D. Ultrasonografia tridimensională a început să fie tot mai apreciată, deoarece permite o vizualizare controlată și detaliată a întregii adâncimi, lățimi şi lărgimi ale nișei. Mai mult, se pot obține volume ale de­fectului, crescând fiabilitatea măsurătorilor la pacien­tele cu nișă cu formă complexă. Examinarea IRM cu sub­stanță de contrast permite vizualizarea defectelor de cicatrizare care nu se evidenţiază ecografic, dar are dez­avantajul costului ridicat. Discuţii şi concluzii. Eco­grafia tridimensională este superioară examinării bi­di­mensionale. Explorarea IRM, în cazuri selectate, poa­te ajuta clinicianul în diagnosticul diferențial al sân­gerării uterine anormale la pacientele cu cezariană în antecedente.

Cuvinte-cheie:cicatrice uterină, IRM, ecografie 3D

 

 

 

Screeningul pentru nou-născuţii mici pentru vârsta gestaţională: factorii materni, biometria fetală şi biomarkeri la 35-37 de săptămâni de gestaţie

 

Anca Ciobanu, K. Nicolaides

Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie Filantropia, Bucureşti

 

Nou-născuții mici pentru vârsta gestațională sunt la risc crescut de mortalitate și morbiditate perinatală, dar riscurile pot fi reduse substanțial prin identificarea prenatală a condiției, prin monitorizarea atentă și prin alegerea momentului optim al nașterii în cazurile selectate. Studiile anterioare au demonstrat că screeningul prin biometrie fetală efectuat la 30-34 de săptămâni de gestație poate identifica aproximativ 80% din feţii cu greutate sub percentila 10 născuți înainte de 37 de săptămâni de sarcină, dar numai 50% din cei născuți la termen. Ultimele evidenţe sugerează că screeningul prin biometrie fetală efectuat la 36 de săptămâni de gestație este superior în identificarea acestor cazuri. Obiective. De a investiga performanța screeningului folosind factorii materni, evaluarea ecografică biometrică la 35-37 de săptămâni gestație și markerii insuficienței placentare în predicția nou-născuților mici pentru vârsta gestațională. Metodă. Într-un studiu prospectiv, 19.209 sarcini unice evaluate la 35-37 de săptămâni de gestație au fost împărțite aleatoriu într-un grup de dezvoltare a modelului de screening (training dataset) și un grup de testare a modelului (validation dataset). În primul grup s-a utilizat metoda regresiei logistice multivariate pentru a se determina dacă integrarea indicelui de pulsatilitate pe arterele uterine (PI UtA), indicii de pulsatilitate pe artera ombilicală (PI UA) și artera cerebrală medie (PI MCA) sau markerii serici de insuficienţă placentară – și, anume, PLGF (placental growth factor) și sFLT (soluble fms-like tyrosine kinase-1) – au îmbunătățit performanța screeningului utilizând factorii materni și estimarea ecografică a greutății fetale. Modelul obținut prin regresie multivariată a fost ulterior testat folosind cel de-al doilea grup de validare. Rezultate. Prin analiza regresiei multivariate, o contribuție semnificativă în predicția nou-născuților cu greutatea sub percentila 10 s-a observat pentru factorii materni, estimarea greutății fetale exprimate ca scor-Z, indicii de pulsatilitate ai arterelor uterine și arterei cerebrale medii și PLGF, valori exprimate ca multipli de mediană (MoM). Predicția a 90% din nou-născuții cu greutatea sub percentila 10 se obține pentru o specificitate de 34% dacă folosim screeningul prin factorii materni, 68% în screeningul pe baza factorilor materni și biometriei fetale, respectiv 70% prin integrarea parametrilor placentari (fluxuri Doppler și factori serici antiangiogenici). Concluzii. Adăugarea markerilor de insuficienţă placentară îmbunătățeşte marginal screeningul ultilizând factorii materni și biometria fetală pentru predicția nou-născuților cu greutate mică la naștere.

Cuvinte-cheie:restricţie de creştere fetală, evaluare ecografică fetală, factori antiangiogenici

 

 

 

Defectele de închidere ale peretelui abdominal fetal – diagnosticul şi conduita prenatală

 

Anca A. Simionescu¹, Dimitrie Pelinescu Onciul²

1. Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, București, Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie Filantropia, Bucureşti

2. Hyperclinica Medlife Griviţa, Bucureşti

 

Introducere. Defectele de închidere ale peretelui abdominal cuprind un spectru larg de patologii fetale. Cu o frecvenţă relativ stabilă, ele pot fi diagnosticate prenatal încă din primul trimestru al sarcinii. Dintre ele, gastroschizisul (incidenţă de 3-4 cazuri la 10.000 de nașteri) și omfalocelul (incidenţă de 2,5 cazuri la 10.000 de nașteri) sunt cele mai frecvente, putând fi diferenţiate ecografic după semiologia specifică. Totuși, sensibilitatea diagnostică este de 95%, cu o specificitate mult mai mică. Materiale și metodă. A fost efectuat un studiu retrospectiv a 10 cazuri de feţi cu defect de închidere al peretelui abdominal, dintre care unul asociat cu defect de închidere al peretelui toracic. Scopul studiului este precizarea criteriilor de diagnostic pozitiv și a elementelor ecografice de supraveghere pentru feţii cu gastroschizis și cei cu omfalocel şi cariotip normal, cu prognostic favorabil. Rezultate. Gastroschizisul și omfalocelul prezintă risc de restricţie de creștere intrauterină, moarte fetală intrauterină, oligoamnios şi de anomalii digestive asociate. Gastroschizisul are cauze necunoscute și este sporadic. Se poate asocia cu atrezie sau stenoză intestinală. Omfalocelul se asociază frecvent cu anomalii cromozomiale, malformaţii cardiace şi cu alte malformaţii. Aceste patologii fetale permit diferite opţiuni legate de avortul terapeutic sau de continuarea sarcinii cu monitorizarea prenatală şi tratament chirurgical postnatal. Concluzii. Defectele de închidere ale peretelui abdominal au fost diagnosticate corect prenatal în toate cazurile. Consilierea familială, stabili­rea conduitei pentru malformaţia fetală, gestionarea complicaţiilor și nașterea programată într-o maternitate de nivel III prin operaţie cezariană (previne ruptura sau distocia) permit tratamentul optim, în colaborare cu chirurgii pediatri.

Cuvinte-cheie:omfalocel, gastroschizis, pentalogia Cantrell, sindrom Beckwith Wiedemann

 

 

 

Holoprozencefalie asociată triploidiei fetale – prezentare de caz şi scurt review al literaturii de specialitate

 

Andreea Boiangiu¹, Andreea Ştefănescu², Alexandru Filipescu^1,2, Radu Vlădăreanu^1,2, Simona Vlădăreanu^1,2

1. Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, București, Clinica de Obstetrică-Ginecologie şi Neonatologie, Spitalul Universitar de Urgenţă „Elias”, Bucureşti

2. Clinica de Obstetrică-Ginecologie şi Neonatologie, Spitalul Universitar de Urgenţă „Elias”, Bucureşti

 

Holoprozencefalia reprezintă un defect structural complex al compartimentului anterior al creierului rezultat din scindarea anormală a prozencefalului în diencefal, teleencefal și ventriculi laterali. De obicei asociază și malformații ale feţei și este cea mai frecventă malformație a sistemului nervos central, având o incidență de 1:250 în timpul vieții fetale și de 1:6000 de nașterii vii. Divizarea incompletă a prozencefalului va duce la o fuziune completă sau parțială a creierului mare sau la formarea unui singur ventricul. În funcție de severitate, holoprozencefalia se împarte în: holoprozencefalie alobară, semilobară și lobară; de asemenea, este descrisă și o variantă interemisferică medie. Holoprozencefalia se poate asocia cu unele sindroame genetice, expunere la factori teratogeni sau poate apărea în cadrul unor sindroame cum ar fi sindromul Smith-Lemli-Opitz. Diagnosticul prenatal al holoprozencefaliei alobare sau semilobare depinde de confirmarea prezenței unui singur ventricul cere­bral, iar acești copii au un prognostic nefavorabil. Prezentăm un caz de holoprozencefalie alobară diagnosticat la 12 săptămâni de gestație la o pacientă cu tuberculoză pulmonară în antecedente, cu rezecţie de noduli pulmonari în urmă cu 8 luni și cu întreruperea tratamentului antituberculos cu 6 luni înainte de momentul concepției.

Cuvinte-cheie: defect de linie mediană, prognostic, triploidie

 

 

 

Factori predictivi pentru nașterea prematură

 

Maria Magdalena Manolea, Sidonia Săndulescu, Sidonia Vrabie, Simona Neamțu, Ioana Camen, Liliana Novac, Lorena Dijmărescu

Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova

 

Introducere. În naşterea prematură, etiologia este complexă şi multifactorială. Astfel, în majoritatea cazurilor, prevenţia primară este dificil să fie pusă în aplicare, dat fiind faptul că mulţi factori de risc nu pot fi modificaţi înaintea sau în timpul sarcinii, lăsând astfel loc prevenţiei secundare sau terţiare. Prevenţia secundară depinde de factorii predictori şi, printre aceştia, cei mai valoroşi sunt modificările clinice ale colului uterin detectate prin ecografie transvaginală şi metodele biochimice. Materiale și metodă. Am examinat în cadrul studiului prospectiv un număr de 152 de gravide care au îndeplinit următoarele criterii: sarcină cu făt unic, vârsta gestațională cuprinsă între 22 și 28 de săptămâni, risc crescut pentru naștere prematură. Am efectuat examinări ecografice endo­vaginale la 22, 25, respectiv 28 de săptămâni. Colul uterin a fost clasificat în scurt (cu o lungime mai mică sau egală cu 25 mm, cu sau fără funneling, dar cu orificiul cervical extern închis), respectiv normal (peste 25 mm); a fost examinată, de asemenea, zona glandulară cervicală (prezentă/absentă), precum și fibronectina fetală (fFN) în secrețiile cervico-vaginale (test rapid calitativ – pozitiv/negativ). Rezultate și concluzii. Din rândul pacientelor cu lungimea colului uterin mai mică de 30 mm și prezența zonei glandulare cervicale, 81,4% au dus sarcina până la termen. În rândul celor la care zona cervicală glandulară nu a fost identificată ecografic, sarcina a evoluat până la termen într-un procent de numai 41,8%. În ceea ce privește fFN, dintre gravidele cu determinări negative între 22 şi 25 de săptămâni gestaționale, cele cu colul scurtat au avut o rată mai mare de rezultate pozitive la 28 de săptămâni, iar cele cu o lungime cervicală normală și fFN pozitivă au prezentat într-o proporție crescută un col scurtat la determinările ulterioare. 72% dintre gravidele cu fFN pozitivă la 22-25 de săptămâni au avut rezultate negative la 28 de săptămâni, în timp ce 91% dintre gravidele cu un col scurtat la 22-25 de săptămâni au avut colul scurt și la 28 de săptămâni gestaționale. Absența zonei glandulare cervicale a fost constatată în 69% din cazuri. Sensibilitatea, specificitatea și valoarea predictivă pozitivă/negativă atât a unui col sub 25 mm, cât și a unui col cu funneling mai mare de 25% au fost de 75%, 68%, 35%, respectiv 90%. Un rezultat fFN pozitiv și un col scurt cu absența zonei glandulare cervicale sunt factori predictivi independenți pentru nașterea prematură (p mai mic decât 0,0001). Absența zonei glandulare cervicale evidențiate prin ecografie endovaginală, mai ales dacă se asociază cu o lungime a colului uterin mai mică de 25 mm poate fi considerată un semn predictiv pentru nașterea prematură. Utilizarea combinată a testelor rapide pentru determinarea fFN, împreună cu examinarea ultrasonografică a colului uterin cresc eficiența diagnosticării și permit identificarea femeilor cu risc pentru naștere prematură care au nevoie ulterior de intervenții profilactice sau terapeutice.

Cuvinte-cheie: ultrasonografie fetală, col uterin, fibronectina fetală

 

 

 

Aportul tehnicilor ecografice volumetrice în diagnosticul precoce al anomaliilor structurale faciale. Efectele psihologice asupra cuplului

 

Maria Șorop-Florea^1,2, Cristina Roxana Drăgușin^1,2, Ciprian Laurențiu Pătru^1,2, George Lucian Zorilă^1,2, Marina Dinu², Andreea Docea², Andreea Ceaușescu¹, Dominic Gabriel Iliescu^1,2, Ștefania Tudorache^1,2, Nicolae Cernea^1,2

1. Departamentul 8 „Mama şi Copilul”, Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova

2. Unitatea de Diagnostic Antenatal, Clinica de Obstetrică-Ginecologie, Spitalul Clinic Județean de Urgență din Craiova

 

Obiective. Stabilirea aportului tehnicilor ecografice 3D în diagnosticul precoce al anomaliilor structurale faciale și a efectelor psihologice ale diagnosticului asupra cuplului. Materiale și metodă. Am inclus sarcinile eva­luate consecutiv la finalul primului trimestru în Unitatea de Diagnostic Prenatal Craiova. Toate cazurile au fost abordate inițial transabdominal (cu sonde de 4-8 MHz). Protocolul morfologic extins a inclus evalua­rea feței fetale. Suspiciunea de anomalii faciale a impus reevaluarea în comisii de specialiști. Datele au fost corelate cu cele obținute în trimestrele al doilea și al treilea, post-abortum și post-partum. Au fost prelucrate datele obținute la ședințele de consiliere după precizarea diagnosticului. Rezultate. Au fost examinate 5964 de gravide în perioada ianuarie 2017 – ianuarie 2019. În 166 de cazuri (2,8%) nu s-au putut obține detalii despre anatomia feței. Un număr de 14 feți (0,23%) au fost diagnosticați cu defecte faciale (9,39% din totalul anoma­liilor diagnosticate pe perioada studiului). Niciun caz nu a fost diagnosticat cu ajutorul ecografiei volumetrice, dar aceasta a fost folosită în toate. S-au diagnosticat: patru cazuri de cheilognatopalatoschizis (CGPS) unilate­ral izolat, un caz de CGPS izolat bilateral, trei cazuri de CGPS asociat cu anomalii cardiace și şase cazuri de defecte faciale în contextul anomaliilor cromozomiale sau sindromice. Un caz (defect median de palat osos anterior) a fost diagnosticat post-partum. Reacțiile părinților au fost diferite, discordante față de severitatea anomaliei. S-au înregistrat intensități mari de anxietate și stres, în special în cuplurile cu nivel înalt socioeconomic și educațional. Concluzii. Ecografia de prim trimestru este o metodă de screening eficientă în detecția anomaliilor structurale faciale. Ecografia 3D nu are valoare de diagnostic, dar creează condiții mai bune pentru procesul de consiliere. Reacția psihologică a părinților poate fi paradoxală în anomaliile faciale, iar sexul fătului este un factor important în procesul decizional. În aceste cazuri, se impune colaborarea interdisciplinară.

Cuvinte-cheie: anomalii faciale fetale, diagnostic prenatal precoce, consiliere

 

 

 

Restricția de creștere intrauterină – beneficiile și limitele protocolului de supraveghere intensivă

 

Marina Dinu¹, Roxana Drăguşin², Maria Șorop-Florea², N. Cernea², Ștefania Tudorache²

1. Clinica de Obstetrică-Ginecologie, Spitalul Clinic Județean de Urgență din Craiova

2. Clinica de Obstetrică-Ginecologie, Spitalul Clinic Județean de Urgență din Craiova, Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova

 

Introducere. Greutatea fătului la naștere este de­ter­minată genetic, dar este modulată de factori materni, fetali și placentari. Deși există multiple procese implicate în absența atingerii potențialului de creștere (restricția de creștere intrauterină; RCIU), disfuncția placentară rămâne cea mai relevantă, fiind implicată în morbiditatea și mortalitatea fetală și neonatală. Încetinirea procesului de creștere fe­ta­lă este considerată încă semn de hipoxie cronică. Niciunul dintre criteriile propuse pentru monitorizare nu poate fi folosit drept criteriu unic în luarea deciziei de extracție. Materiale și metodă. Am inclus în studiu cazuri de sarcină în trimestrul al III-lea spitalizate în Spitalul Clinic Județean de Urgență din Craiova (1640). Am selectat feții cu vârstă gestațională stabilită prin măsurarea lungimii cranio-caudale a embrionului, la 6-12 săptămâni de amenoree, și cu creș­tere suboptimală în trimestrul al III-lea (în per­cen­tila 10 sau sub acesta, pe nomogramele Hadlock 4). Am folosit în supraveghere: estimarea greutății fe­ta­le la două săptămâni, interogarea Doppler (artera ombilicală, artera cerebrală medie, raportul dintre aces­tea, ductul venos), scorul biofizic Manning (evaluarea volumului lichidului amniotic, tonusul fetal, mișcările fetale active – MFA și respiratorii, cardiotocografia). A fost luată în considerare raportarea subiectivă a MFA de către mamă. Rezultate. Ritmul reexaminărilor a variat între una la 14 zile și două pe zi. Toți feții sub percentila 5 au fost extrași prin operație cezariană (OC). Ratele de OC au fost de 94% în acest grup. S-a înregistrat un caz de deces in utero. Trei nou-născuți au fost diagnosticați cu rectocolită ulceronecrotică. Cohorta este în urmărire pe termen lung. Până în prezent, raportăm o incidență de 1,3% a deficitelor neurologice. Concluzii. Momentul extracției fătului rămâne o etapă critică în managementul feților cu RCIU. Aceştia necesită diagnostic de acuratețe și manage­ment personalizat. Estimarea greutății fetale este fundamentală, chiar dacă eroarea absolută medie a acestei estimări a fost de aproximativ 9%.

Cuvinte-cheie: RCIU, ultrasonografie fetală, greutate fetală

 

 

 

 

Evaluarea Doppler a arterei uterine în trimestrele II și III de sarcină – corelații cu restricția de creștere fetală. Studiu clinic pe 45 de cazuri

 

Mona Akad^1,2, Răzvan Socolov^1,2, Valeria Vişan¹, Mădălina Ciuhodaru^1,2, Demetra Socolov^1,3

1. Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”, Iași

2. Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie „Elena Doamna”, Iași

3. Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie „Cuza Vodă”, Iași

 

Introducere. Restricția de creștere fetală este definită ca fiind greutatea fetală estimativă sub percentila 10. Dezvoltarea fetală poate fi afectată de un mediu intrauterin neadecvat, asociat cu o reducere cronică a aportului de oxigen și nutrienți. Detectarea cât mai rapidă a acestor anomalii de aport este esențială pentru o intervenție eficientă a obstetricianului. Între elementele propuse pentru depistarea sa, indicii Doppler – și mai ales cel uterin – par a fi corelaţi cu greutatea fetală. Indicele de pulsatilitate medie pe arterele uterine (IP-AUt) mai mare de percentila 95, măsurat în trimestrul al doilea și în trimestrul al treilea, se asociază cu restricția de creștere intrauterină, dar și cu dezlipirea de placentă, preeclampsie și cu decesul fetal intrauterin. Utilizarea IP-AUt poate constitui o metodă de screening pentru evaluarea riscului obstetrical și ajută la o selecție a pacientelor care necesită o monitorizare atentă. Materiale și metodă. S-a efectuat un studiu prospectiv observațional la paciente care s-au adresat pentru ecografia morfologică de trimestrul al doilea și la cea de evaluare a creșterii în trimestrul al treilea. S-au identificat 28 de gravide cu sarcini unice, cu vârsta gestațională între 19 și 26 de săptămâni, cu feţi având greutatea estimată mai mică decât percentila 10, şi un grup de 17 gravide, cu vârsta gestațională între 32 și 38 de săptămâni, cu feți având greutate estimată mai mică decât percentila 10. S-a efectuat examenul ecografic, cu măsurarea indicilor Doppler și a biometriei fetale. Au fost luați în considerare și factorii de risc materni, precum hipertensiunea arterială gestaţională, diabetul zaharat, obezitatea şi consumul de tutun. Rezultate şi concluzii. În urma efectuării studiului, s-a observat o corelație între feții cu greutatea estimativă mică pentru vârsta gestațională și IP-AUt crescut. În cadrul efectuării indicilor Doppler, s-a remarcat că, în grupul de trimestrul al doilea, trei dintre paciente aveau IP-AUt peste valorile normale (10,7%), iar în grupul gravidelor de trimestrul al treilea, cinci paciente aveau IP-AUt crescut (29,5%). În niciun caz cu IP-AUt crescut nu s-a detectat vreo altă patologie obstetricală semnificativă (preeclampsie, hematom retroplacentar), dar un caz din cele de trimestru trei s-a soldat cu moarte fetală in utero. În concluzie, măsurarea IP-AUt s-a corelat mai bine cu restricția de creștere fetală în trimestrul al treilea, iar studiile viitoare pe loturi mai mari pot confirma importanța evaluării acestui indice inclusiv la ecografia de trimestru trei.

Cuvinte-cheie: restricție de creștere fetală, Doppler arteră uterină, prognostic fetal

 

 

 

Importanţa cariotipului molecular în diagnosticul pozitiv al anomaliilor fetale

 

Paul Costin Gache¹, Alina Mihaela Călin¹, Doiniţa Gache³, Anca Stănescu¹

1. Maternitatea Bucur, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, Bucureşti

2. Universitatea Dunărea de Jos, Galaţi

3. Clinica Medlife, Bucureşti

 

Screeningul integrat pentru diagnosticul aneuploidiilor, efectuat precoce în trimestrul I, oferă nu de puține ori rezultate contradictorii: risc global scăzut, dar anomalii biochimice care ridică suspiciunea existenței altor aneuploidii decât T13, T18 sau T21. Valori mult peste normal ale beta-HCG sau, din contra, foarte mici, și valori foarte mici ale PAPP-A sunt întâlnite nu numai în situații corelate cu anomaliile placentei, ci și în numeroase alte situații cu manifestări tardive, importante, ce pot afecta grav fătul. Astfel de situații nu pot fi ignorate și de cele mai multe ori cariotipul clasic, din păcate, nu poate oferi răspunsul corect. Clarificarea intervine cel mai adesea însă cu ajutorul cariotipului molecular. Prezentăm experiența noastră prin exemplificarea unor cazuri cu biochimie modificată, sugestivă pentru anomalii, dar cu risc global scăzut, însoțită în unele situaţii de anomalii grave multiple, iar în altele, fără traducere structurală. De aici importanţa cariotipului molecular coroborat cu sfatul genetic în elucidarea diagnosticului corect în interesul pacientului.

Cuvinte-cheie: aneuploidii, cariotip molecular, risc biochimic, anomalii structural

 

 

 

 

Ventriculomegalia. Aspecte ecografice

 

Oana Alina Solomon¹, A.G. Boiangiu^1,2, A. Milulescu^1,2, G. Dinu¹, S. Ali¹, C. Andrei², G.A. Filipescu^1,2

1. Clinica de Obstetrică-Ginecologie, Spitalul Universitar de Urgență „Elias”, București

2. Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, Bucureşti

 

Introducere. Ventriculomegalia este definită ca o creștere a dimensiunii ventriculilor laterali peste 10 mm la nivelul atriumului (corn posterior al ventriculului lateral). Ventriculomegalia poate fi unilaterală sau bilaterală. Dimensiunea normală a ventriculilor prezintă o diferență fiziologică determinată de sexul fetal, fiind ușor mai crescută la feții de sex masculin în comparație cu feții de sex feminin. Feții de sex masculin prezentă o ventriculomegalie minoră fiziologică, aceasta fiind de multe ori interpretată greșit. Materiale și metodă. Monitorizarea ecografică a ventriculilor laterali face parte obligatoriu din screeningul pentru anomalii fetale. Aceștia pot fi monitorizați ecografic încă din săptămâna a 15-a, având o dimensiune aproape constantă până la 40 de săptămâni. Ventriculomegalia este împărțită în funcție de dimensiunea atriumului în trei grade: 10-12 mm – forma ușoară, 12-15 mm – forma moderată și >15 mm – forma severă. Aceasta poate indica prezența unor sindroame genetice sau a diverselor anomalii structurale ale sistemului nervos central. Se recomandă completarea investigațiilor cu RMN-ul cerebral fetal, amniocenteză și bilanț bioumo­ral complet. Cauzele apariției ventriculomegaliei pot fi structurale (stenoza apeductului Sylvius, holoprozencefalie, hidranecefalie, porencefalie, schizencefalie, chist arahnoid etc.), infecțioase (toxoplasmoză, infecție cu CMV, infecție cu virusul Zika etc.) și genetice (trisomia 21, sindrom Walker-Warburg, sindrom Bardet-Biedl, sindrom Meckel, sindrom Joubert). Prognosticul fetal este influențat de cauza ventriculomegaliei, de gradul acesteia și de creșterea dimensiunii între evaluările ecografice. Trebuie stabilite cu exactitate gradul ventriculomegaliei și posibila cauză, astfel încât viitori părinți să fie informați cât mai bine despre prognosticul fetal.

Cuvinte-cheie: ecografie, ventriculomegalie, monitorizare

 

 

 

Rolul ecografiei în cadrul evaluării afectării ganglionare în neoplasmul cervical

 

Alexandru Filipescu^1,2, O.A. Solomon², A.G. Boiangiu^1,2, S. Ali²

1. Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, Bucureşti

2. Spitalul Universitar de Urgență „Elias”, București

 

Neoplasmul de col uterin este a patra cauză de malignitate, reprezentând a doua cauză de deces prin cancer în rândul populației feminine. Cancerul de col uterin are în general un prognostic bun, din acest motiv obiectivul principal al tratamentului cancerului de col uterin este curativ. Evaluarea ecografică este o metodă imagistică de rutină și neinvazivă, care odată cu îmbunătățirea aspectelor tehnice a devenit o metodă utilizată în stadializarea neoplasmelor ginecologice, alături de CT, IRM și PET-CT. Aceasta are rol în evaluarea inițială, în diagnostic și în cadrul evaluării extensiei la nivelul paracolposului, parametrelor, rectului, colonului sigmoid, vezicii urinare și al ganglionilor limfatici. Toate neoplaziile ginecologice ar trebui evaluate ultrasonografic endocavitar utilizând o sondă transvaginală/transrectală și cu ajutorul ecografiei transabdominale. Examinarea ultrasonografică este, de asemenea, specifică în cadrul detecției şi evaluării extensiei la nivelul cavității abdominale (carcinomatoză, afectare ganglionară limfatică, omentulă sau mezenterică). Modificările la nivelul ganglionilor limfatici includ vascularizația periferică, mixtă și/sau redistribuția vasculară şi reprezintă un criteriu în cadrul diagnosticului metastazelor ganglionare limfatice. Deși ecografia este o metodă limitată în evaluarea ganglionilor limfatici, există studii care raportează existența criteriilor imagistice care se corelează și contribuie la diagnosticul și evaluarea invaziei spațiului limfovascular și a metastazelor ganglionare.

Cuvinte-cheie: neoplasm de col uterin, ecografie, ganglioni

 

 

 

Anomaliile coloanei vertebrale – spina bifida, cifoza şi scolioza. Aspecte ecografice

 

Alexandru Filipescu^1,2, Andreea Boiangiu^1,2, Andreea Ştefănescu², Oana Solomon², Radu Vlădăreanu^1,2, Simona Vlădăreanu^1,2

1. Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, Bucureşti

2. Clinica de Obstetrică-Ginecologie şi Neonatologie, Spitalul Universitar de Urgență „Elias”, București

 

Defectele de tub neural reprezintă cea mai frecventă formă de malformație a coloanei vertebrale la făt. Evoluția tehnologică a ultrasonografiei permite actualmente o mai bună individualizare a malformațiilor coloanei vertebrale începând cu primul trimestru de sarcină. Din punct de vedere embriologic, coloana se dezvoltă începând cu săptămâna a doua a vieții embrionare, în săptămâna a şasea structurile vertebrale încep să fuzioneze, semnalele transmise de notocord și tubul neural inducând condrificarea, iar din săptămâna a opta începe mineralizarea coloanei. Din punct de vedere ecografic, trebuie descriși trei centri de osificare vertebrală începând cu săptămâna a 13-a a vieții intrauterine. Evaluarea atentă a coloanei vertebrale este parte a screeningului de rutină în cadrul morfologiei de trimestru doi. Defectele de coloană vertebrală se împart în defecte de fuziune (mielomeningocel, malformaţia Chiari II, spina bifida), defecte de formare (hemivertebră, anomalii de curbură) și defecte de segmentare (agenezie sacrală, disgenezie spinală segmentară). Anomaliile coloanei vertebrale fetale diagnosticate în primul trimestru sunt de obicei severe și asociază frecvent și alte defecte majore. Diagnosticul defectelor mici este dificil, iar scanarea din al doilea trimestru este încă necesară pentru a detecta majoritatea cazurilor de spina bifida. Aprecierea compromiterii fetale neurologice joacă un rol crucial în consilierea și managerierea cursului sarcinii cu anomalii de coloană vertebrală.

Cuvinte-cheie: ultrasonografie, coloană vertebrală, outcome fetal

 

 

 

Hidrocefalia congenitală pe malformație arterio-venoasă: prezentare de caz

 

Mihaela Oancea¹, Ligia Blaga², Diana Bodean³, Răzvan Ciortea¹, Doru Diculescu¹, Cezarin Todea¹, Cristian Iuhaş¹, Carmen Bucuri¹, Dan Mihu¹

1. Disciplina Obstetrică-Ginecologie II, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, Cluj-Napoca

2. Disciplina Neonatologie, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, Cluj-Napoca

3. Spitalul privat de Obstetrică-Ginecologie Novogyn, Cluj-Napoca

 

Introducere. Hidrocefalia este rezultatul dezechilibrului dintre producția și resorbția lichidului cefalorahidian, ce determină creșterea presiunii intracraniene, cu dilatarea sistemului ventricular. Criteriile de gravitate sunt: reducerea spațiului pericerebral, subțierea cortexului și caracterul progresiv. Incidența hidrocefaliei este de 1:1000 de nașteri, iar riscul asocierii cu anomalii cromozomiale este de 1,5-12%. Mecanismul fiziopatologic determinant descrie două tipuri: hidro­ce­falie noncomunicantă și comunicantă. Materiale și metodă. Prezentăm cazul unei paciente în vârstă de 27 de ani, secundipară, gravidă în 35 de săptămâni, cu sarcină cu evoluție fiziologică, căreia i se stabilește diagnosticul de hidrocefalie fetală. IRM-ul fetal evidențiază hemoragie la nivelul ventriculului lateral drept. Pacienta a născut la termen, prin operație cezariană, un făt viu de sex feminin, scor Apgar 9. Postnatal, ecografia transfontanelară confirmă diagnosticul, iar tomografia computerizată relevă o formațiune tumorală la nivelul plexului coroid al ventriculului lateral drept, fără a putea exclude un hematom subacut/cronic. În ziua a şasea de viață se intervine chirurgical, cu evacuarea hematomul ventricular și cu identificarea unei malformații arterio-venoase și a sursei de sângerare, care se ablează macroscopic. Dilatația ventriculului lateral stâng impune inserția unui drenaj ventricular extern frontal stâng. Evoluția favorabilă, cu sistarea drenajului, a făcut posibilă externarea în ziua a 44-a de viață. Rezultate și concluzii. Prognosticul incert, cu o probabilitate de dezvoltare psihomotorie normală după rezolvarea chirurgicală de 60-80%, depinde de severitatea, de precocitatea instalării și de caracterul progresiv. În cazul nostru, la vârsta de 1,6 ani, dezvoltarea motorie corespunde unui sugar de 3 luni, iar examenul clinic evidențiază microcefalie, hemipareză și hemianopsie stângă, cu crize epileptice focale.

Cuvinte-cheie: hidrocefalie congenitală, malformație arterio-venoasă, dilatație triventriculară

 

 

 

 

Diagnostic şi prognostic ecografic în infecțiile cu cmv din sarcină – review

 

Oana Gabriela Dimienescu, Marius Alexandru Moga, Florina Aldea, Costin Vlad Anastasiu, Cristian Andrei Arvatescu, Andreea Bălan

Spitalul de Obstetrică-Ginecologie din Braşov

 

Introducere. Citomegalovirusul (CMV) este un virus ADN ce afectează indivizi de toate vârstele. În general, infecția la adulți este oligo- sau asimptomatică și nu produce modificări patologice în organism. Grupa de risc cea mai vizată, la care apar semne și simptome, este însă cea a nou-născuților care au contact cu virusul în timpul vieții intrauterine (infecție cu CMV congenitală). Materiale și metodă. S-a realizat un review al literaturii de specialitate în care s-au introdus studii din ultimii 15 ani, care atestă importanța ultrasonografiei în identificarea leziunilor fetale, cât și în prognosticul post-partum și pe termen lung al acestor feți. Rezultate. Infecția congenitală cu CMV este descrisă în numeroase studii ca fiind cea mai frecventă infecție la pacientele gravide, anticorpii IgM și IgG anti-CMV fiind găsiți la mai mult de jumătate din cazurile investigate pentru complexul TORCH. Citomegalovirusul este unul dintre virusurile care produc modificări fetale ce se pot observa ecografic începând, în medie, cu al doilea trimestru de sarcină. Printre aceste modificări se numără: calcificări cerebrale periventriculare, dilatație ventriculară, hipoplazie cerebeloasă, leucomalacie, microcefalie tradusă prin diametru biparietal și circumferință craniană mai mici, ascită fetală, defect de sept ventricular (DSV), restricție de creștere intrauterină (IUGR), oligohidramnios sau chiar anhidramnios. Aceste aspecte patologice pot influența atât evoluția sarcinii – unele gravide oprind chiar evoluția fătului –, cât și viața extrauterină. Deoarece în lipsa diagnosticului prenatal majoritatea nou-născuților cu infecție congenitală cu CMV sunt asimptomatici, căutarea modificărilor ecografice este importantă și pentru prognosticul pe termen lung al acestor pacienţi. Concluzii. Prin corelarea analizelor serice și a aspectelor ecografice în infecția din sarcină cu CMV, se pot recunoaște din timp malformații și modificări fetale care determină un prognostic negativ al sarcinii, cât și al fătului în viața extrauterină.

Cuvinte-cheie: infecție congenitală cu CMV, aspecte ecografice CMV, diagnostic ecografic prenatal

 

 

 

 

Transfuzia feto-maternă – cauză de anemie fetală severă în trimestrul al III-lea. Prezentare de caz

 

Dan Bogdan Navolan

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş”, Timişoara

 

Introducere. Transfuzia feto-maternă cauzatoare de anemie fetală acută severă este o complicație rară. Cauzele principale sunt traumele și intervențiile invazive, însă deseori cauza nu este cunoscută. Neidentificată și netratată, anemia fetală acută poate avea urmări dezastruoase. Rezultate. În această prezentare discutăm cazul unei primipare, cu vârsta gestațională de 36 de săptămâni, cu făt prezentând anemie acută severă, prin transfuzie feto-maternă. Principalul simptom a fost lipsa percepției mișcărilor fetale în ultimele 24 de ore. Consultul evidențiază o sarcină cu făt cu creștere normală, indice de lichid amniotic normal şi placentă de aspect normal. Cardiotocografia (CTG) relevă o frecvență cardiacă în limite normale, cu traseu hiporeactiv. Ecografia de monitorizare fetală efectuată la 20 de minute relevă mișcări fetale hipotone. Parametrii hemodinamici arteriali fetali (arteră ombilicală și arteră cerebrală medie) au avut valori normale, cu excepția vitezei maxime sistolice la nivelul arterei cere­brale medii, care a avut valori crescute (120 cm/s). Se suspicionează anemie fetală acută pin transfuzie feto-maternă, motiv pentru care se recoltează sânge matern pentru determinarea prin electroforeză a hemoglobinei fetale. Rezultatul de 4,3% a fost sugestiv pentru transfuzia feto-maternă masivă. Având în vedere traseul CTG nonreactiv, modificările hemodinamice sugestive pentru anemie fetală severă și vârsta gestațională a gravidei, se decide nașterea prin operație cezariană. Se extrage un făt palid, cu IA=5, având greutatea de 2650 g. Nou-născutul, având valoarea hemoglobinei de 3g/dl, prezintă valori crescute ale LDH-ului, care se normalizează la trei zile după transfuzia de sânge. Adaptarea neonatală a fost bună după compensarea anemiei. Concluzie. Prezentăm evoluția unei gravide cu făt prezentând anemie severă manageriat prin transfuzie feto-maternă, al cărui principal simptom clinic a fost hipokinezia fetală, iar paraclinic – alterarea variabilităţii CTG și creșterea marcantă a vitezei maxime sistolice pe artera cerebrală medie.

Cuvinte-cheie: ultrasonografie fetală, transfuzie feto-maternă, anemie fetală

 

 

 

 

RCIU – aplicaţii clinice ale screeningului ecografic

 

Costin Vlad Anastasiu, Andreea Banciu, Flavius Gliga, Silvia Moga, Natalia Vasilachi, Stela Casap

Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Dr. Ioan Aurel Sbârcea”, Braşov

 

Introducere. RCIU (restricţia de creştere intrauterină) este definită ca fiind imposibilitatea fătului de a atinge potențialul de creștere programat genetic și poate fi de­terminată de factori materni, fetali, placentari și externi. Diagnosticul se pune pe baza greutății fetale estimate ul­tra­sonografic situate sub percentila 10. RCIU continuă să fie printre cele mai comune anomalii ale condiţiilor fe­tale şi, de asemenea, reprezintă astăzi 6-7% din cazu­rile de moarte fetală. RCIU constituie a treia cauză de risc a mortalităţii şi participă dramatic la creşterea mor­bi­dităţii perinatale. Materiale și metodă. Studiul este unul de tip retrospectiv, pe o perioadă de un an, pe un lot de 210 gravide cu sarcină monofetală, cărora li s-au efec­tuat examinări ultrasonografice morfometrice, aprecieri ale volumului lichidului amniotic și înregistrări ale velocimetriei fluxului arterial. Rezultate. Din 210 sar­cini, s-au selectat 27 de feţi cu diverse grade de RCIU care mai apoi s-au născut în cadrul Spitalului Clinic de Ob­ste­trică-Ginecologie „Dr. Ioan Aurel Sbârcea” Brașov. 17 feți au dezvoltat suferinţă fetală în timpul travaliului și au necesitat operație cezariană, iar 10 feți s-au născut pe calea naturală, având înregistrări cardiotocografice reactive antepartum și intrapartum. Valorile indicelui cerebro-placentar şi ale velocimetriei Doppler pe artera uterină au stabilit, de asemenea, conduita terapeutică în cazul acestor feţi. Concluzii. Acurateţea diagnosticului depinde de consideraţiile privind morfologia fetală, de datele morfometrice şi de datele funcţionale derivate din examenul complex ecografic aplicat în forma unui screening în săptămâna a 27-a după definitivarea spectrului de velocimetrie în vasele fetale şi reevaluat în săptămâna 34-35, în vederea surprinderii schimbărilor condiţiilor materne. Acurateţea implementării unui management strategic variază în funcţie de vârsta estimată, precum şi de starea hipoxică a feţilor. Managementul selectiv poate determina o reducere semnificativă a mobidităţii şi mortalităţii feţilor cu RCIU, precum şi scăderea semnificativă a iatrogeniei create de această problemă diagnostică

Cuvinte-cheie: RCIU, screeningul sarcinii, Doppler

 

 

 

 

Managementul cazurilor cu hidronefroză fetală diagnosticate antepartum

 

Elena Bernad^1,2, Daniela Iacob^1,2, Andreea Moza^1,2, Emil Radu Iacob^1,3, Andrei Nanu⁴, Marius Craina^1,2

1. Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeș”, Timișoara

2. Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Pius Brînzeu”, Timișoara

3. Spitalul Clinic de Urgență petru Copii „Louis Ţurcanu”, Timișoara

4. Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, București

 

Introducere. Screeningul ecografic a permis, în ultimii ani, identificarea antenatală a unor aspecte patologice cum este și hidronefroza. În aceste cazuri, finalizarea sarcinii se recomandă să fie cât mai aproape de termen, ținând cont de toate aspectele identificate. Scopul lucrării este de a evidenția incidența hidronefrozei, comorbiditățile asociate și managementul cazurilor. Materiale și metodă. Studiul desfășurat este unul retrospectiv, derulat în cadrul clinicilor de obstetrică și ginecologie ale Spitalului Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu”, Timișoara, în perioada 1 ianuarie 2015 – 31 decembrie 2018. Criteriul de includere a fost prezența hidronefrozei fetale diagnosticate antepartum. Rezultate și concluzii. A fost identificat un număr de 24 de cazuri. Hidronefroza a fost prezentă unilateral în cele mai multe cazuri (19), iar în cinci cazuri a fost bilaterală. A fost evidențiată asocierea altor patologii, cum ar fi rinichi polichistic (un caz) și valva de uretră posterioară (două cazuri). Analizând afectarea fetală în funcție de gen, s-a remarcat faptul că sexul masculin a fost mai afectat decât cel feminin (67% versus 33%). Numărul complicațiilor a fost, de asemenea, mai mare la sexul masculin față de cel feminin (7/16 versus 1/8). În 20 de cazuri, nașterea s-a terminat prin operație cezariană, însă patologia reno-urinară a fost într-un singur caz indicația de cezariană. În două cazuri a fost descrisă în asociere și prezența unui defect septal atrial. Postnatal, în trei cazuri a fost descrisă prezența unui hemangiom. Deși cel mai adesea hidronefroza este o condiție benignă, o evaluare atentă este obligatorie pentru identifica­rea comorbidităților ce pot schimba uneori conduita medicală. Este recomandată consilierea cuplului legată de patologia identificată și posibilitățile evolutive postnatal, pentru a evita posibile litigii. Existența unui protocol de management pentru aceste cazuri ar fi utilă în practica medicală.

Cuvinte-cheie: hidronefroză, screening, ecografie

 

 

 

 

Evoluția săptămânală a unghiului de progresie la primiparele la termen înainte de debutul travaliului

 

Roxana-Cristina Drăgușin¹, Maria Șorop-Florea¹, Marina Donu², Rodica Daniela Nagy², Ciprian-Laurențiu Pătru¹, Lucian Zorilă², Ștefania Tudorache³, Dominic Gabriel Iliescu¹

1. Departamentul de Obstetrică și Ginecologie, Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova, Spitalul Clinic Județean de Urgență din Craiova, Departamentul Imagistică în Obstetrică
și Ginecologie, SC ENDOGYN AM

2. Departamentul de Obstetrică și Ginecologie, Spitalul Clinic Județean de Urgență din Craiova

3. Departamentul de Obstetrică și Ginecologie, Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova, Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova

 

Introducere şi obiective. Unghiul de progresie (UdP), evaluat prin ecografie transperineală, a fost inițial propus pentru evaluarea progresiei travaliului, fiind o măsurătoare angulară ce se pretează optim la traiectul curb al canalului de naștere. Numeroase studii au încercat stabilirea valorii predictive a UdP pentru calea de naștere. În acest studiu, am propus măsurarea ultrasonografică săptămânală a UdP la primiparele la termen înainte de debutul travaliului și compararea datelor între cele două populații, respectiv primiparele care au născut pe cale vaginală spontană (NV) și primiparele care au născut prin operație cezariană (OC). Metodă. În studiu au fost incluse toate primiparele la termen care s-au prezentat în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență din Craiova, pe o perioadă de trei ani. Au fost excluse din studiu sarcinile cu indicație pentru naștere prin OC, sarcinile multiple, precum și sarcinile cu feți în prezentație noncefalică. Protocolul a presupus examinarea săptămânală în planul transperineal infrapubic sagital cu măsurarea UdP. După obținerea datelor, acestea au fost prelucrate statistic și comparate între cele două populații. Rezultate. În grupul NV, UdP a înregistrat valori semnificativ superioare faţă de grupul OC la 37, 40 şi 41 de săptămâni, dar acestea nu au fost semnificative la 38 şi 39 de săptămâni. Global, mediana cazurilor cu NV a crescut de la 90° la 101,5°, iar în cazul grupului de naşteri prin OC, mediana a avut un trend oscilant şi cu o creştere redusă, de la 84,45° la 89,7°. Concluzii. UdP a fost considerat un parametru ultrasonografic adecvat pentru că a prezentat un trend lent ascendent din săptămâna 37 către săptămâna 41 gestațională, indiferent de calea de naștere. Totuși, nu am reușit să demonstrăm o acuratețe satisfăcătoare pentru estimarea prognosticului căii de naștere. Probabil, studii ulterioare ce includ corelații între diferiți parametri ecografici pot stabili o combinație care să ofere o predicție solidă asupra modului de naștere.

Cuvinte-cheie: ecografie, unghi de progresie, cale de naștere

 

 

 

 

Factori de prognostic în anomalii ale ductului venos fetal

 

Dan Ruican¹, Ana Maria Petrescu¹, Rodica Daniela Nagy¹, Ciprian Pătru^1,2,3, Dominic-Gabriel Iliescu^1,2,3

1. Departamentul de Obstetrică și Ginecologie, Spitalul Clinic Județean de Urgență din Craiova

2. Departamentul „Mama şi Copilul”, Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova

3. Departamentul de Obstetrică și Ginecologie, SC ENDOGYN AM, Craiova

 

Obiectiv. Ductul venos este un canal vascular care face conexiunea dintre porţiunea intraabdominală a venei ombilicale cu vena cavă inferioară. Anomaliile ductului venos sunt rare şi au un prognostic variabil, în funcţie de prezenţa altor malformații. Metodologie. Lucrarea de faţă reprezintă un review al literaturii de specialitate privind incidenţa acestor anomalii şi îşi propune evaluarea prognosticului sarcinii atât în perioada prenatală, cât şi postnatal. Sunt menționate cazuri din literatură şi sunt prezentate cazuri diagnosticate în Unitatea Universitară de Diagnostic Prenatal. Concluzii. Anomaliile ductului venos, deși rare, trebuie investigate folosind un protocol extins de morfologie fetală pentru punerea în evidenţă a anomaliilor asociate. Prognosticul este nefavorabil atunci când sunt asociate mai multe malformații fetale. Investigațiile genetice sunt necesare pentru stabilirea unui management corect, aceste anomalii fiind deseori incluse în anumite sindroame genetice (trisomia 21, trisomia 18, monosomia X).

Cuvinte-cheie: anomalii fetale, duct venos, prognostic

 

 

 

 

Decolarea prematură de placentă normal inserată

 

Chadiye Oana Akl¹, Roxana Drăgușin¹, Zorilă Lucian^1,2, Maria Șorop-Florea^1,2, N. Cernea^1,2, Ștefania Tudorache^1,2

1. Clinica de Obstetrică-Ginecologie, Spitalul Clinic Județean de Urgență din Craiova

2. Departamentul 8 „Mama și Copilul”, Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova

 

Introducere. Abruptio placentae se referă la detașarea parțială/totală a placentei de la nivelul peretelui uterin. Semnele clinice sunt sângerarea vaginală, durerea ab­do­minală, hipertonia uterină și suferința fetală. Dezlipirea prematură de placentă normal inserată (DPPNI) este o cauză importantă a creșterii mortalității și morbidității materne și fetale. Etiologia exactă nu este cunoscută, însă sunt mai mulți factori favorizanți implicați. Se pot enumera fumatul, paritatea, hipertensiunea arterială, sindromul de cordon ombilical scurt şi ruptura prematură a membranelor. Materiale și metodă. În lucrare sunt detaliate şase situații clinice din cazuistica recentă a Spitalului Clinic Județean de Urgență din Craiova (SCJUC), în care s-a precizat diagnosticul de DPPNI. În toate cazurile, semnele clinice au fost corelate cu ultrasonografia, combinația celor două metode având o sensibilitate și o specificitate bună, superioară fiecăreia. În patru cazuri, examinarea ecografică a permis vizualizarea hematomului și estimarea volumului acestuia, precum și diagnosticul diferențial cu placenta praevia. În toate cazurile, examinarea ecografică de urgență a permis estimarea stării fătului. Testele paraclinice au evidențiat în cinci cazuri trompocitopenie, prelungirea timpului Quick și Howell, hipofibrinogenemie și apariția produșilor de degradare a fibrinei. Testul Kleihauer a confirmat prezența hematiilor fetale în circulația maternă într-un caz. În cinci cazuri din cele şase, îngrijirea prenatală a fost suboptimală, iar prezentarea pacientelor pentru prima dată în instituție, în serviciul de urgență, a îngreunat culegerea datelor. În trei cazuri din cele şase, intervenția chirurgicală de urgență s-a soldat cu histerectomie totală, cu conserva­rea anexelor. În niciunul dintre cazuri nu s-a impus ane­xectomia bilaterală. Într-un caz, decesul fetal a precedat internarea în această serie. Concluzii. Riscurile materne (hemoragia, coagularea intravasculară diseminată) și cele fetale (nașterea înainte de termen sau decesul) pot fi diminuate considerabil dacă sunt identificați factorii de risc, dacă diagnosticul este rapid și dacă managementul este instituit precoce. Experiența noastră subliniază importanța îngrijirii prenatale și a disponibilității unui echipament ecografic în unitatea de primiri urgențe.

Cuvinte-cheie:abruptio placentae, ultrasonografie, diagnostic clinic

 

 

 

Pot fi anomaliile scheletale detectate în primul trimestru?

 

Rodica Daniela Nagy¹, Nicolae Cernea², Ștefania Tudorache², Roxana Drăguşin², C. Pătru², Dominic Iliescu²

1. Clinica de Obstetrică şi Ginecologie, Spitalul Universitar Județean de Urgență din Craiova

2. Clinica de Obstetrică şi Ginecologie, Spitalul Universitar Județean de Urgență din Craiova, Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova

 

Introducere. În ultimii ani, ultrasonografia a avut un impact important în practica obstetricală și perinatală, deoarece a oferit informații valoroase care au ajutat la o mai bună înţelegere a dezvoltării structurale și fiziologice a fătului încă din timpul primului trimestru de sarcină. Examenul ecografic de prim trimestru pare a avea o sensibilitate crescută în detecția anomaliilor fetale în special când se folosește un protocol extins, care este realizat folosind resurse de timp, personal și echipament rezonabile. În prezentul studiu, am propus ca exa­minarea ecografică de prim trimestru să folosească un protocol extins de evaluare a malformațiilor scheletale majore fetale. Metodă. Colectarea datelor s-a desfășurat pe o perioadă de 12 luni (ianuarie-decembrie 2018). Au fost incluse în studiu gravide cu sarcini de prim trimestru care s-au prezentat în Unitatea de diagnostic antenatal din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență din Craiova. Protocolul extins de scanare a presupus examina­rea ecografică atât transabdominal, cât și transvaginal. Datele obținute au fost prelucrate statistic și comparate cu datele din studii anterioare. Rezultate și concluzii. Studiul a relevat că malformaţiile structurale scheletale fetale pot fi detectate. S-a demonstrat faptul că folosirea unui protocol extins reprezintă cel mai important factor în modularea ratei de detecție a anomaliilor. Totodată, rata de detecție a malformațiilor severe este mai mare în primul trimestru decât în celelalte trimestre de sarcină. Un examen ecografic de prim trimestru care utilizează un protocol extins reprezintă o metodă de screening eficientă în detecția anomaliilor structurale scheletale fetale la sarcinile cu risc scăzut. Detecția precoce a malformațiilor scheletale majore oferă posibilitatea unei finalizări timpurii a sarcinii, ceea ce implică un cost emoțional și material mai mic.

Cuvinte-cheie: ultrasonografie fetală, anomalii fetale

 

 

 

Evoluția sarcinii în sindromul Herlyn-Werner-Wunderlich – serie de cazuri

 

Andreea-Elena Ceaușescu^1,2, Maria Șorop-Florea^1,2, Cristina Roxana Drăgușin^1,2, Andreea Docea², Ștefania Tudorache^1,2

1. Departamentul 8 „Mama și Copilul”, Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova

2. Unitatea de Diagnostic Antenatal, Clinica Obstetrică-Ginecologie, Spitalul Clinic Județean de Urgență din Craiova

 

Introducere. Sindromul Herlyn-Werner-Wunderlich (HWWS) reprezintă o malformație congenitală complexă ce asociază triada uterul didelf, obstrucție vaginală/cervicală și anomalie renală unilaterală. Sindromul este cunoscut și sub acronimul OHVIRA (obstructed hemivagina/hemicervix with ipsilateral renal anomaly). Mult timp, anomaliile congenitale uterine au fost asociate în publicațiile de specialitate cu infertilitatea, avorturile recurente, prematuritatea și cu alte complicații obstetricale. Materiale și metodă. În lucrare sunt prezentate două cazuri cu evoluție favorabilă a sarcinii și sunt prezintă alte date publicate recent. Ambele paciente au fost primigeste. Sunt subliniate diferențele dintre cele două cazuri și complicațiile lor. Acestea confirmă variabilitatea extremă a structurile anatomice implicate în sindromul HWW. Se detaliază un caz de uter didelf cu vagin unic cu anatomie normală și hipoplazie unilaterală izolată a hemicervixului (al şaselea caz publicat). În acest caz, sarcina a avut o evoluție normală și s-a soldat cu naștere la termen, fără complicații materne sau fetale. Imagistica este esențială în diagnosticul HWWS/OHVIRA, rezonanța magnetică (RM) completând informațiile oferite de examinarea ecografică transvaginală (TVUS). În aceste două cazuri, ecografia tridimensională (3D)-TVUS, MR și laparoscopia/laparotomia au oferit informații complementare, iar examenul clinic a clarificat sediul și tipul obstrucției. În ambele cazuri s-au impus intervenții chirurgicale (puncții repetate, drenaj, salpingectomie). Concluzii. Sindromul HWWS/OHVIRA este o anomalie congenitală rară, cu semnificații clinice importante. Evoluția clinică a cazurilor nu este standard, fiecare necesitând o conduită terapeutică adaptată. Totuși, în HWWS este posibilă evoluția favorabilă a unei sarcini, cu naștere la termen sau în apropierea termenului. În viitor se pot analiza relațiile între diferitele variante anatomice caracteristice sindromului și impactul clinic al acestora, în special în ceea ce privește prognosticul obstetrical. Acumularea de date va optimiza consilierea cuplurilor care doresc o sarcină.

Cuvinte-cheie: sindrom Herlyn-Werner-Wunderlich, ecografie 3D, naștere

 

 

 

 

Evaluarea ultrasonografică a tiroidei și a glandei suprarenale fetale la feții proveniți din sarcini la termen, cu rciu și născuți prematur

 

Valentin Varlas, Georgiana Bostan, Oana Maria Ionescu

Departamentul de Obstetrică-Ginecologie, Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie Filantropia, Bucureşti; Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, București

 

Obiectiv. Acest studiu urmărește evaluarea mă­su­ră­torilor ultrasonografice ale tiroidei și glandei supra­re­nale fetale la feții născuți prematur (între 28 şi 37 de săptămâni de gestație), din sarcini cu restricție de creștere intrauterină (RCIU) și la termen. Un alt scop a fost acela de identificare a corelațiilor dintre mo­di­fi­cările măsurătorilor de la nivelul glandelor tiroidă și su­pra­renală și rezultatul nefavorabil al sarcinii (naștere pre­matură, RCIU). Metodă. Am realizat un studiu pros­pectiv, care a inclus 39 de femei gravide (11 sarcini cu RCIU, 13 nașteri premature și 15 naşteri la termen). Am măsurat ultrasonografic volumul tiroidian și volumul glandei suprarenale al feților, folosind echipament de înaltă rezoluție (Voluson E8 expert). Rezultate. Volumul tiroidian (VT) la feții din grupul cu RCIU a fost mai mic decât cel al feților născuți prematur, dar similar la feții născuți la termen sau prematur. Măsurătorile glandei suprarenale fetale sunt semnificativ mai mici la sarcinile complicate de RCIU comparativ cu sarcinile la termen. Concluzii. Volumul tiroidian și cel al glandei suprarenale la făt sunt dependente de severitatea RCIU și într-o proporție mai mică de prematuritate. Astfel, în apropierea termenului, evaluarea ultrasonografică a tiroidei fetale și a glandei suprarenale ar putea identifica acei feți cu prognostic nefavorabil, inclusiv pe aceia care au fost internați în NICU (unitatea de terapie intensivă neonatală).

Cuvinte-cheie: volumul tiroidian fetal, volumul glandei suprarenale fetale, ecografie

 

 

 

 

Semnificaţia evaluării ductului venos în restricţia de creştere intrauterină

 

Eduart Bălaşa¹, Vlad Tica²

1. Spitalul Municipal Medgidia, Constanţa

2. Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei”, Constanţa

 

Cazuri clinice. Prezentăm patru cazuri, între 28 și 36 de săptămâni de gestație. Aceste paciente au bene­ficiat de un diagnostic – referitor la vârsta de gestație (VG) – realizat cu acuratețe, din primul trimestru. Urmărirea sarcinilor în cauză a arătat la un moment dat discrepanța între VG evaluată după prima zi a ultimei menstruații și VG biometrică. Cazurile studiate au fost comparate cu datele din literatură, în ideea de a demonstra importanţa evaluării aspectului ductului venos (DV) în restricția de creștere. Vom discuta în ce măsură este oportun în momentul de față să folosim evaluarea DV ca marker în evaluarea restricției de creștere și, mai mult, în evaluarea stării fătului imediat post-partum. Concluzii. Credem că evalua­rea DV, dincolo de trimestrul I de sarcină (marker de importanţă cunoscută), făcută de un ecografist cu experiență, poate deveni un criteriu important în aprecierea evoluției fetale.

Cuvinte-cheie: ecografie, sarcină, duct venos, res­tric­ţie de creştere, evoluţie fetală

 

 

 

Markeri ultrasonografici prognostici în sarcina incipientă

 

Roxana Bohîlţea^1,2, Natalia Ţurcan², Ioniţă Ducu², Oana Teodor², Alexandru Baroş^1,2, Monica Cîrstoiu^1,2

1. Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, Bucureşti

2. Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti

 

Importanţa evaluării ecografice pe parcursul sarcinii este incontestabilă, oferind informații ce direcționează managementul ulterior. Examenul ecografic în primul trimestru de sarcină oferă posibilitatea diagnosticului precoce al multiplelor anomalii fetale majore și identificarea cazurilor ce asociază un risc crescut de preeclampsie. Examenul ecografic este prima linie de investigație în contextul unei sarcini cu risc crescut sau al condițiilor asociate pe parcursul sarcinii, ofe­rind un diagnostic prezumtiv ce poate fi stabilit în continuare prin investigații suplimentare (rezonanță magnetică nucleară, computer-tomograf, analize moleculare). Unele semne ecografice, cum ar fi o veziculă vitelină ce depășește 6 mm în stadiile incipiente ale sarcinii, sunt sugestive pentru un prognostic nefast. Screeningul de prim trimestru, prin coroborarea riscului asociat vârstei materne, valorii translucenţei nucale și valorilor markerilor serici placentari, a redus semnificativ necesitatea folosirii testelor invazive, respectiv la sub 3%, crescând în același timp rata de detecție a anomaliilor cromozomiale la peste 95%. Ne propunem sublinierea importanței evaluării ecografice precoce în primul trimestru prin prezentarea unei serii de cazuri clinice și, respectiv, evidențierea unor markeri ecografici atipici și a relevanței acestora în evoluția cazurilor prezentate. Pentru orice suspiciune de prognostic nefavorabil al unei sarcini bazată pe rezultatul examinării ecografice, un second-opinion ar trebui luat mereu în considerare, examinarea ecografică fiind dependentă de operator. Conform Organizației Mondiale a Sănătății, în ceea ce priveşte ultrasonografia, este mai importantă prezența resursei umane calificate, decât a echipamentului ecografic însuși.

Cuvinte-cheie: ecografie, prognostic, prim trimestru

 

 

 

 

Durerea pelviană cronică: importanța examinării ecografice

 

Ștefania Tudorache^1,2, Loredana Anghel¹, Maria Șorop-Florea^1,2, Roxana Drăgușin¹, Marina Dinu¹, N. Cernea^1,2

1. Clinica de Obstetrică-Ginecologie, Spitalul Clinic Județean de Urgență din Craiova

2. Departamentul 8 „Mama și Copilul”, Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova

 

Introducere. Durerea pelviană cronică (DPC) este extrem de frecvent întâlnită în practică și reprezintă o provocare deosebită de diagnostic, atât pentru medicii ginecologi, cât și pentru medicii de alte specialități implicați în îngrijirea femeii în perioada fertilă. Această situație morbidă deteriorează semnificativ calitatea vieții și poate fi atât simptomul unei boli, cât și o entitate nosologică per se. Materiale și metodă. În această analiză, autorii oferă o trecere în revistă a publicațiilor recente din domeniu și prezintă câteva situații deosebit de reprezentative din cazuistica instituției. Examinarea ecografică transvaginală, cu multiplele ei avantaje (metodă ieftină, rapidă, nedureroasă, neiradiantă, repetabilă, informativă, neinvazivă și de mare acuratețe), este folosită cel mai frecvent în evaluarea inițială a cazului. Performanțele ei sunt prezentate în raport cu cele ale tomografiei computerizate și ale rezonanței magnetice. Autorii prezintă patologia ginecologică și neginecologică ce poate duce la DCP și subliniază importanța explorării ecografice în diagnosticul pozitiv și diferențial al acesteia. Se discută insuficiența venoasă la nivel pelvian, adenomioza difuză și focală, endometrioza (cu subtipul endometrioză profundă infiltrativă), durerea cronică de cauză neurologică (nevralgia pudentală), fibromioa­mele, bolile inflamatorii (genitale și intestinale), boa­la aderențială, torsiunea cronică anexială, perforația uterină, retroversoflexia, cistita interstițială, bolile maligne și factorii psihologici. Sunt detaliate diagnosticul și implicațiile clinice ale diferitelor anomalii congenitale uterine, ca și factorii de predicție pentru prognosticul reproductiv la această categorie. Se prezintă tehnica de scanare pentru diagnosticul optim al poziției dispozitivelor intrauterine și diagnosticul complicațiilor după montarea lor. De asemenea, se oferă date recente cu privire la performanțele examinării ecografice în trierea și centralizarea pacientelor cu DPC. Se pledează argumentat pentru un abord multidisciplinar și este subliniată importanța unei anamneze detaliate și a unui examen clinic atent. Rezultate și concluzii. Autorii propun o atitudine standardizată și integrată în diagnostic și manage­ment, examinarea ecografică având o importanță centrală în managementul pacientelor cu DPC.

Cuvinte-cheie: durere pelviană cronică, examinare ecografică, algoritm de diagnostic

 

 

 

Nașterea înainte de termen: ce poate face azi obstetricianul ecografist? Frontiere noi în prevenție și management

 

Ștefania Tudorache^1,2, R.G. Căpitănescu^1,2, C.M. Marinaș¹, C.L. Pătru^1,2, N. Cernea^1,2

1. Clinica de Obstetrică-Ginecologie, Spitalul Clinic Județean de Urgență din Craiova

2. Departamentul 8 „Mama și Copilul”, Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova

 

Introducere. Nașterea înainte de termen (nașterea pretermen – NpT) este o afecțiune multifactorială ce asociază rate înalte de morbiditate și mortalitate neonatală și are o incidență în creștere. NpT complică 5-18% din sarcini (incidența globală: 9,6%). Între 66% și 75% din totalul NpT se produc spontan, restul survenind iatrogen (cel mai frecvent, pentru preeclampsie și restricție de creștere intrauterină). NpT se produce spontan, în afara oricărui factor de risc detectabil clinic, matern, fetal sau placentar, în 22% din cazuri. Predicția ei este extrem de dificilă, mai ales la primipare. Materiale și metodă. În această analiză, autorii realizează o trecere în revistă a celor mai recente publicații cu privire la aportul examinării ecografice în evaluarea cazurilor la risc de NpT și prezintă experiența proprie în ultimii cinci ani. Nu există o metodă de screening cu o sensibilitate suficient de mare încât să identifice cu adevărat toate cazurile ce se vor solda cu NpT și nici una cu o specificitate suficient de mare încât să împiedice măsurile nenecesare sau alocarea de fonduri importante pentru tratament. Măsurarea lungimii canalului cervical are cel mai bun raport cost-eficiență în practica clinică. Istoricul mamei, starea ei de sănătate și factorii sociodemografici își păstrează importanța în selecția cazurilor. Sunt discutate (pri­vind performanțele și disponibilitatea pentru testare în România) fibronectina fetală, proteina 1 de legare a factorului de creștere insulin-like (IGFBP-1), interleukina 6 și alfa-macroglobulina 1. Este prezentată utilitatea indicelui de consistență cervicală, a unghiului utero-cervical, a indicilor de pulsatilitate la nivelul arterelor uterine, a arterei cerebrale medii, a sonoelastografiei placentare și a măsurării zonei centrale a glandelor adrenale fetale. Rezultate și concluzii. NpT rămâne cea mai importantă problemă în medicina perinatală, cu puține soluții eficiente. Cele bazate pe examinarea ecografică par să rămână importante în modularea managementului. Selectarea corectă a cazurilor cu risc real ar permite elaborarea de strategii mai eficiente de prevenire a NpT.

Cuvinte-cheie: naștere înainte de termen, ecografie, ghiduri

 

 

 

Sterilitatea de cauză feminină: locul bilanțului ecografic

 

Ștefania Tudorache^1,2, Florentina Tănase^1,2, R.C. Pană¹, O. Sîrbu^1,2, N. Cernea^1,2

1. Clinica de Obstetrică-Ginecologie, Spitalul Clinic Județean de Urgență din Craiova

2. Departamentul 8 „Mama și Copilul”, Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova

 

Introducere. Examinarea ultrasonografică trans­vaginală (USTV) este o metodă ușor de executat, este rapidă, neinvazivă și are o mare acuratețe și reproductibilitate în diagnosticul afecțiunilor organelor genitale feminine. În afara relațiilor structurale, USTV oferă informații esențiale din punct de vedere funcțional. Materiale și metodă. În această lucrare se face o trecere în revistă a publicațiilor recente cu privire la importanța USTV în evaluarea cuplurilor infertile și se raportează experiența Clinicii I Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență din Craiova. Este subliniat aportul datelor obținute în ecografia convențională bidimensională (2D), al tehnicilor volumetrice (ce oferă planul coronal al corpului uterin) și informația adițională la folosirea Dopplerului color. Posibilitatea de a urmări în detaliu fenomenul ovulator, atât în ciclurile spontane, cât și în cele dirijate medicamentos, estimarea rezervei ovariene, evaluarea patenței tubare cu ajutorul sonohisterografiei, a transformărilor fiziologice la nivelul endometrului și endocolului și diagnosticul corect al proceselor focale endometriale fac din USTV o metodă indispensabilă în stabilirea conduitei optime în tratamentul cuplurilor infertile. Sunt discutate în contextul actual entități controversate, precum diagnosticul de sindrom de ovare polichistice/multifoliculare, metroplastia perhisteroscopică, histerosalpingografia și laparoscopia în scop explorator. Evoluția recentă a tehnicilor interactive de examinare, cu „maparea” durerii evocate și corelarea ei cu imaginile ecografice, a permis atingerea unor cifre fără precedent în acuratețea evaluării pacientelor cu endometrioză externă. Aceasta are potențialul de a evita intervențiile suboptimale și de a optimiza centralizarea acestor cazuri. Adenomioza (difuză și focală) poate fi diagnosticată în stadii precoce cu ajutorul USTV. Tehnicile de reproducere umană asistată (dirijarea medicației, evitarea complicațiilor și alegerea momentului optim pentru embriotransfer) nu pot fi concepute în absența USTV. Rezultate și concluzii. USTV a oferit cele mai semnificative progrese în diagnosticul și managementul modern al infertilității de cuplu de cauză feminină. Ea a revoluționat practica medicală în aceste cazuri.

Cuvinte-cheie: sterilitate feminină, examinare ecografică, contrast

 

 

 

Asocierea bolilor genetice cu defectele cardiace congenitale – management și consiliere

 

Doru Herghelegiu, Danae Stambouli, Cătălin Gabriel Herghelegiu, Daniela Nuți Oprescu, Nicolae Suciu

Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, București

 

Defectele cardiace congenitale (DCC) sunt cel mai frecvent tip de malformație, cu o incidență de 1 la 100 de nou-născuți vii, și reprezintă o treime din malformațiile congenitale majore. De asemenea, DCC pot fi identificate la până la 10% din feții morți antepartum. Deși s-a realizat un mare progres în ceea ce privește acuratețea diagnosticului și tratamentului, cunoașterea etiologiei DCC rămâne încă limitată. Ipotezele actuale despre cauzele DCC incriminează fie factori genetici, fie factori de mediu sau o combinație a celor doi. În cazul diagnosticării prenatale a DCC, testele genetice ar trebui prioritizate. Printre cauzele genetice care pot sta în spatele DCC, se numără: anoma­liile cromozomiale, microdelețiile, microduplicațiile sau mutațiile monogenice. Prezentăm o serie de cazuri diagnosticate cu DCC la care s-au efectuat teste geneti­ce. În total, peste o cincime din cazuri au avut o boală genetică dovedită. În cazurile cu multiple malformații a fost indicată consilierea genetică în vederea stabilirii unei posibile etiologii genetice și a unei transmiteri familiale. Prognosticul și eficiența metodelor terapeutice sunt mai slabe în cazurile în care există o componentă genetică asociată. De asemenea, variabilitatea clinică a sindroamelor genetice trebuie luată în considerare, astfel încât membrii aceleiași familii pot prezenta dife­rite fenotipuri. În concluzie, o înțelegere mai bună a cauzelor genetice care stau în spatele DCC ar putea să ducă la un management mai bun al acestor pacienți, la noi perspective în ceea ce privește diagnosticul prenatal și la noi mijloace terapeutice.

Cuvinte-cheie: ultrasonografie fetală, defecte cardiace congenitale

 

 

 

Placenta percreta – diagnostic și conduită terapeutică

 

Cătălin Gabriel Herghelegiu, Andrei Cristea, Doru Herghelegiu

Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, București

 

Placenta percreta reprezintă cea mai severă formă de placentă, cu grad crescut de aderență, vilii corionici străbătând toată grosimea miometrului și ajungând până la seroasă sau chiar depășind-o. Semnele ecografice ce pot ridica suspiciunea de placentă percreta sunt: lacunele vasculare, dispariția interfeței hipoecogene dintre placentă și miometru, întreruperea interfeței dintre uter și vezică. Adesea, examinarea RMN este utilă în cazul placentelor care se inserează posterior. Conduita terapeutică în aceste cazuri impune realizarea histerectomiei după scoaterea nou-născutului prin operație cezariană. Se preferă o echipă multidisciplinară care să includă și un chirurg generalist sau eventual un urolog, pentru a putea manageria complicațiile inerente. Se poate încerca o conduită conservatoarea, dar aceasta se asociază cu o morbiditate crescută maternă, fiind mai degrabă pretabilă în caz de placentă accreta/increta ce nu acoperă orificiul cervical intern.

Cuvinte-cheie: ultrasonografie fetală, anomalie de placentaţie, placentă percreta

 

 

 

Tahiaritmiile fetale – diagnostic și management

 

Daniela Oprescu Nuți, Cătălin Gabriel Herghelegiu, Alin Nicolescu, Nicolae Suciu

Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, București

 

Tahiaritmiile fetale sunt definite ca un ritm cardiac mai mare de 180-200 bătăi/minut. Marea majoritate sunt diagnosticate la examinarea ecografică de rutină din trimestrul al doilea sau al treilea. Din punct de vedere etiopatologic, în funcţie de nivelul la care apar, tahiarit­miile pot să aibă originea în atrii, sistemul excitoconductor sau ventriculi. Cea mai frecventă tahiaritmie la făt este tahiaritmia supraventriculară prin mecanismul de reintrare printr-o cale accesorie (70%), urmată apoi de flutterul atrial (25%), pe când tahicardia ventriculară este cel mai rar întâlnită. Folosirea Dopplerului Mod M simultan prin atriu și ventricul, în secțiunea de 4 camere, oferă informații despre transmiterea contracției miocardului și conducerea atrio-ventriculară. Tahiaritmia fetală susținută poate să conducă în timp la insuficiență cardiacă congestivă, creșterea presiunii venoase sistemice, hidromps fetal, edem placentar și polihidramnios. Funcția cardiacă, reprezentată de fracția de ejecție a ventriculilor, poate fi evaluată utilizând Dopplerul Mod M în secțiunea de 4 camere. În concluzie, în cazul unei tahiaritmii fetale, obstetricianul trebuie să răspundă la două întrebări esențiale: „Care este mecanismul fiziopatologic și în ce tip de tulburare de rimt se încadrează tahiaritmia?” și „Care este impactul hemodinamic pe care îl are tahiaritmia?”.

Cuvinte-cheie: ultrasonografie fetală, tahiaritmie fetală

 

 

 

 

Gradul de corelație între evaluarea ecografică și histeroscopia operatorie în cazul formațiunilor intracavitare uterine benigne

 

Valentin Varlas, Georgiana Bostan, Roxana Borş, Oana Maria Ionescu

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Bucureşti

 

Obiectiv. Corelarea rezultatelor ecografiei transvaginale 3D (3D-ETV) cu histeroscopia în diagnosticul preoperatoriu al patologiei benigne a cavității uterine la femeile infertile. Metodă. Acest studiu retrospectiv a fost realizat pe o perioadă de cinci ani, incluzând șaptezeci și patru de femei investigate pentru infertilitate. 3D-ETV (inclusiv tehnica de analiză virtuală computerizată de organ) și histeroscopia operatorie au fost efectuate pentru fiecare pacientă la distanţă de două sau trei zile una de cealaltă. Au fost evaluate precizia diagnosticului și gradul de corelare între ultrasonografie și histeroscopia operatorie. Rezultate. Histeroscopia a diagnosticat 34 de polipi endometriali, 16 mioame submucoase și 24 de mioame endocavitare. 3D-ETV a detectat de fiecare dată mioamele submucoase, cu o precizie de 87,5% în cazul mioamelor endocavitare și de 82,3% pentru polipii endometriali. În studiul nostru, ecografia transvaginală tridimensională a avut în ansamblu o precizie de diagnosticare a patologiei benigne uterine endocavitare de 87,8% în comparație cu histeroscopia. Concluzii. În cazul femeilor infertile, precizia diagnostică a 3D-ETV a fost de 87,8% pentru diagnosticul patologiei benigne a cavității uterine, având un grad ridicat de corelare cu rezultatele histeroscopiei operatorii.

Cuvinte-cheie: ecografie transvaginală 3D, miom, histeroscopie, diagnostic preoperatoriu

 

 

 

Tumori anexiale benigne – corelații între aspectele ecografice și algoritmul de apreciere a riscului de malignitate pentru diferite subtipuri histopatologice

 

Crîngu Ionescu, Alexandra Matei, M. Dimitriu

Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, Bucureşti, Departamentul de Obstetrică și Ginecologie al Spitalului Clinic de Urgență „Sf. Pantelimon”, București

 

Introducere. Tumorile ovariene constituie aproximativ 30% din totalul tumorilor de tract genital. Diagnosticul diferențial precoce între caracterul potențial malign și cel benign constituie cheia succesului terapeutic în practica ginecologică. Investigații paraclinice precum determinări ale markerilor serologici – CA 125, alături de integrarea algoritmilor de tipul scor ROMA și criterii IOTA –, precum și evaluarea ultrasonografică transvaginală a anexelor completează tabloul diagnostic prezumtiv, antici­pând cu acuratețe semnificativă diagnosticul histopatologic de certitudine. Materiale și metodă. În cadrul Departamentului de obstetrică și ginecologie al Spitalului „Sf. Pantelimon” București s-au pus bazele unui studiu observațional retrospectiv aferent perioa­dei ianuarie 2000 – iulie 2017. Baza de date necesară studiului a fost creată prin colectarea de date clinice și paraclinice corespunzătoare pacientelor diagnosticate cu formațiuni tumorale ovariene și tratate minim invaziv în cadrul clinicii. Analiza statistică a informațiilor obținute a vizat îndeosebi identificarea unor corelații între rezultatele investigațiilor preoperatorii și diagnosticul de certitudine histopatologic și imunohistochimic. Rezultate și concluzii. Rezultatele obținute au identificat endometrioza drept cea mai frecventă afecțiune ovariană benignă în grupul de studiu. Prin evaluare ultrasonografică transvaginală s-au stabilit prezumții diagnostice care ulterior au fost confirmate histopatologic în circa 50% din cazuri. La 90% dintre pacientele pentru care s-a calculat scorul ROMA, s-au obținut valori ale acestuia sub 15%. Managementul terapeutic al tumorilor ovariene benigne a constat în chistectomie laparoscopică într-o proporție majoritară, la 78,5% din pacientele investigate.

Cuvinte-cheie: tumori ovariene, scor ROMA, diagnostic histopatologic

 

 

 

Conduita actuală în restricţia de creştere fetală precoce

 

Alina Veduţă

Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie Filantropia, Bucureşti

 

Restricţia de creştere intrauterină de cauză pla­cen­tară care apare devreme în sarcină (RCIU preco­ce) este o patologie relativ rară, dar severă. RCIU este în prezent un domeniu dinamic al obstetricii. Pre­zen­tăm experiența echipei din cadrul Spitalului Clinic de Obstetrică-Ginecologie Filantropia din București în ceea ce privește RCIU precoce şi felul în care studiile recente (de exemplu, studiul TRUFFLE) au influenţat atitudinea noastră în aceste cazuri. Am studiat cazurile de feţi cu restricţie de creştere severă, la care sarcina s-a terminat la mai puţin de 32 de săptămâni de gestaţie (naştere sau moarte fetală) din 2010 până în 2018 inclusiv. Mortalitatea intrauterină şi morta­litatea neonatală au fost mici în această serie. Rezultatele noastre arată că restricţia de creştere intrauterină precoce este o patologie pentru care există soluţie terapeutică, în centre specializate cu infrastructură performantă de medicină fetală, obstetrică şi neonatologie.

Cuvinte-cheie: restricţie de creştere fetală, studiu

 

 

 

Screeningul combinat la 11-14 săptămâni de sarcină, în contextul analizei adn-ului fetal din sânge matern

 

Alina Veduţă

Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie Filantropia, Bucureşti

 

Evaluarea combinată, clinică, ecografică şi serologică, la 11-14 săptâmâni de sarcină, este folositoare pentru stabilirea prognosticului individual al sarcinii, încă din trimestrul I. Tehnica examinării ecografice a anatomiei fetale la 11-14 săptămâni de sarcină s-a dezvoltat în cadrul programului de screening combinat de trimestru I al Fundaţiei de Medicină Fetală (Fetal Medicine Foundation; FMF) din Londra. Extinderea utilizării clinice a analizei ADN-ului fetal liber din plasma maternă schimbă locul testului combinat de trimestru I în diagnosticul prenatal al aneuploidiilor frecvente (trisomia 21, de exemplu). Această schimbare este o oportunitate de a structura practica diagnosticului prenatal, în sensul stabilirii prognosticului individual, la începutul sarcinii. Propunem o discuţie despre rolul testului combinat FMF în acest context.

Cuvinte-cheie: trimestrul I, screening combinate

 

 

 

Fetal supraventricular tachycardia – treatment options

 

Elena Mihălceanu¹, Roxana Gireadă², Liliana Gozar³

1. “Cuza Vodă” Clinical Hospital of Obstetrics and Gynecology, Iaşi

2. Arcadia Hospital, Iaşi

3. Cardiology III Children Clinic, Târgu-Mureş

 

Introduction. Supraventricular tachycardia (SVT) is the most common fetal tachyarrhythmia, which can complicate up to 2% of pregnancies. Although usually isolated and benign, persistent fetal SVT leads to non-immune hydrops and ultimately fetal death in 50% of cases. The literature reports better fetal outcome through maternal antiarrhythmic treatment. Its purpose is to decrease the fetal heart rate, thus improving the myocardial performance and preventing/reversing the hydrops. Materials and method. A 28-year-old nulliparous patient presented at 35 weeks of gestation for reduced fetal movement, and she was diagnosed with fetal SVT (fetal heart rate 303/minute and elements of fetal hydrops). She was referred to our tertiary care hospital and, after consulting the pediatric cardiologist, therapy was started with digoxin, in order to delay the delivery. In less than 24 hours, fetal synus rhythm was restored, but SVT relapsed and amiodarone was added to the treatment. Cardioversion failed this time, leading to ultimately delivering the fetus via C-section two weeks after the initial diagnosis was made. After delivery, the evolution was favorable under treatment. This case motivated a thorough review of the existing literature, with an update on the approached topic. Results and conclusions. SVT is a serious risk for the fetal viability, and its approach must be modulated by specific maternal and fetal factors. An indirect treatment, by administering antiarrhythmics to the mother, can reverse fetal SVT. The literature on this topic is covered by studies on small case series, without controlled studies that would allow the development of concise, specific protocols. These cases should be managed by multidisciplinary teams, where the pediatric cardiologist and the fetal medicine specialist play the central role.

Keywords: fetal supraventricular tachycardia, antiarrhythmic, hydrops, fetal medicine

 

 

 

Limfom Hodgkin – boală evolutivă pe parcursul a două sarcini. Prezentare de caz şi trecere în revistă a literaturii

 

Liana Antal¹, Anca Huniadi¹, Andrea Sorian², Mihai Luncan²

1. Facultatea de Medicină şi Farmacie din Oradea

2. Spitalul Clinic Pelican, Oradea

 

În 2009, pacienta A.A., în vârstă de 21 de ani, este diagnosticată cu limfom Hodgkin în stadiul IIB. Pacienta urmează tratament cu AVBD și radioterapie, intrând în remisiune parțială. În 2014-2015: prima sarcină. RMN-ul evidențiază limfom Hodgkin de plămân stâng, mediastin posterior și anterior, grilaj costal anterior. La 18 săptămâni de sarcină, apare o tumoră de 15/13 cm la nivelul hemitoracelui drept (tumoră Hodgkin). Pacienta refuză chimioterapia intrapartum. Naște prin operație cezariană, la 37 de săptămâni, un făt masculin, de 2500 g, IA: 10. În perioada 2015-2016, apare a doua sarcină. Pacientei i se recomandă întreruperea sarcinii pentru riscul vital matern, însă aceasta refuză. Pe parcursul sarcinii, boala progresează mai mult, apărând numeroase manifestări clinice: hemoptizie, dispnee, tuse cu expectorații, dureri atroce la nivel toracic. La 26 de săptămâni, începe tratamentul cu canabis pur, care ameliorează semnificativ simptomatologia dureroasă. Examenul RMN evidențiază caracterul evolutiv al limfomului Hodgkin, cu interesare osoasă toracică și interesarea măduvei osoase. Pacienta naște la 34/35 de săptămâni, prin operație cezariană, un făt de sex masculin, de 2380 g, IA: 8/9. Fătul se naște cu atrezie intestinală de grad 3, pentru care se intervine chirurgical. Evoluția este favorabilă, copilul fiind în momentul de față normoponderal, având o dezvoltare psihoafectivă corespunzătoare vârstei. Evoluția post-partum: în perioada lăuziei, boala progresează, iar pacienta reîncepe chimioterapia și imunoterapia. La finalul celor nouă cure de chimioterapie, la interval de 21 de zile, țesutul tumoral involuează până la 20% din tumora primară. Se efectuează un transfer autolog de măduvă, fiind urmat de 100 de zile libere de tratament. În 2019, RMN-ul de control evidențiază atelectazie completă a plămânului stâng, multiple mase macronodulare ale plămânului drept şi aspect de infiltrare limfomatoasă și carcinomatoză peritoneală și retroperitoneală.

Cuvinte-cheie: limfom Hodgkin, sarcină, RMN

 

 

 

Chisturile paraovariene la pacientele pediatrice

 

Patricia Harea¹, Ana Mişina¹, Liliana Fuior-Bulhac²

1. Secția Ginecologie chirurgicală, Institutul de Cercetări Ştiinţifice în Domeniul Ocrotirii Sănătăţii Mamei şi Copilului, Chișinău, Republica Moldova

2. Secția Imagistică, Institutul de Cercetări Ştiinţifice în Domeniul Ocrotirii Sănătăţii Mamei şi Copilului, Chișinău, Republica Moldova

 

Introducere. Chisturile paraovariene (CP) se localizează în ligamentul lat şi provin din mezoteliu sau se consideră rămășițe ale ductului paramezonefric sau mezonefric. De regulă, CP se întâlnesc în decada a treia sau a patra a vieții. În același timp, CP la copii și adolescente sunt prezentate în literatura de specialitate ca fiind cazuri unice. Scopul studiului. Stabilirea incidenței CP la pacientele pediatrice, particularitățile diagnosticului radiologic, ale tratamentului chirurgical și caracteristicele morfologice. Materiale și metodă. A fost efectuată analiza bazei de date (n=131) a pacientelor pediatrice cu chisturi ovariene. Pentru diagnostic au fost utilizate: ultrasonografia, tomografia computerizată, imagistica prin rezonanță magnetică. Indexul morfologic ultrasonografic s-a apreciat după Jeoung HY (2008). Rezultate. CP au fost depistate în 48 de cazuri (36,6%), vârsta medie fiind 16,6±0,2 ani (95% CI; 16,08-17,05). Media Indicelui de Masă Corporală a fost 22,3±0,6 kg/m² (95% CI; 21,13-23,39). În funcţie de datele investigațiilor radiologice, dimensiunile maxime ale CP au fost de 9,1±0,5 cm (3,9-20,1); în 21 de cazuri s-au depistat chisturi mari (>8 cm), iar în cinci cazuri (10,4%) s-au depistat chisturi gigantice (>15 cm). Indicele mediu al indexului morfologic a fost 3,5±0,2 (2-5), punctul structural în 97,9% din cazuri fiind egal cu zero. Localizarea CP: dreapta – 23 (47,9%); stânga – 19 (39,6%); în şase cazuri (12,5%) s-au combinat cu formațiuni chistice din partea contralaterală. În patru cazuri (8,3%) a fost constatată torsiunea CP. Intervențiile chirurgicale au fost efectuate prin abordul minilaparotomiei Phannenstiel (26 de cazuri; 54,2%) și utilizând tehnologiile laparoscopice (22 de cazuri; 45,8%). Volumul intervențiilor chirurgicale a fost: chistectomie – 43 (89,6%), chistectomie + tubectomie – patru cazuri (8,3%), anexecomie – un caz (2,1%). Din partea contralaterală s-au efectuat: chistectomie (n=6) și diatermocoagularea ovarului (n=6). În urma exa­me­nu­lui morfologic, într-un singur caz (2,1%) s-a depistat cistadenom papilar proliferativ la limita malignității (tip borderline seros). Concluzii. CP ocupă un loc important în structura formațiunilor chistice ovariene. Aceste chisturi nu regresează spontan și în jumătate din cazuri ating dimensiuni avansate. Unica metodă de tratament este cea chirurgicală.

Cuvinte-cheie: chist paraovarian, pacient pediatric, tratament chirurgical

 

 

 

Sarcină implantată în cicatricea post-operație cezariană: conduită și rezultate

 

Andreea Ruxandra Albu^1,2, Oana Eliza Creţu¹, Ioana Corina Gorgoi¹, Bogdan Dorobăţ¹, Adela Dimitriade¹, Monica Mihaela Cristoiu^1,2

1. Spitalul Universitar de Urgență București

2. Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, Bucureşti, Spitalul Universitar de Urgență București

 

Sarcina inclavată în cicatricea post-operație cezariană este un tip de sarcină ectopică întâlnit din ce în ce mai frecvent ca urmare a creșterii numărului de operații cezariene. Implantarea anormală a placentei duce la apariţia complicațiilor cum ar fi: sângerări pe parcursul sarcinii, placenta praevia, placentă cu aderență anormală ce poate implica histerectomie de necesitate în momentul nasterii și chiar deces matern, naştere prematură. Ecografia este cea care stabileşte diagnosticul, iar tratamentul poate cuprinde mai multe atitudini terapeutice aplicate individual sau combinat: administrarea sistemică de metrotrexat, chiuretajul uterin aspirativ sau evacuator, embolizarea arterelor uterine, excizia prin laparotomie, exicizia laparoscopică, histeroscopia, injectarea de metotrexat în sacul gestațional ghidată ecografic, montarea unei sonde Foley la nivel supracervical. Managementul fiecărui caz trebuie individualizat, luând în considerare multipli parametri. Prezentăm două cazuri de sarcină inclavată în cicatricea post-operație cezariană tratate în Clinica de obstetrică-ginecologie a Spitalului Universitar de Urgență București, managementul acestora, rezultatele, precum şi o revizie a datelor din literatură.

Cuvinte-cheie: embolizare, inclavată în cicatrice

 

 

 

Piciorul strâmb congenital – elemente de diagnostic și tratament

 

Andreea Ruxandra Albu^1,2, Oana Eliza Creţu¹, Ioana Corina Gorgoi¹, Monica Mihaela Cîrstoiu^1,2

1. Spitalul Universitar de Urgență București     

2. Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, Bucureşti, Spitalul Universitar de Urgență București

 

Piciorul strâmb congenital reprezintă una din cele mai frecvente malformații ale membrelor inferioare ale nou-născutului, fiind descris de Hipocrate în anul 400 î.Hr. Etiologia piciorului strâmb congenital nu este pe deplin înțeleasă, fiind considerată multifactorială. Au fost propuse mai multe teorii menite să explice această patologie, incluzând: deficite vasculare, factori de mediu, poziția in utero, inserția anormală a mușchilor și factori genetici. Piciorul strâmb congenital poate fi asociat cu mielodisplazia, artrogripoza și multiple defecte congenitale, fiind considerat de obicei defect unic idiopatic. Severitatea deformărilor poate varia de la forme ușoare la forme severe, în care piciorul este extrem de rigid. În cele mai multe cazuri, diagnosticarea poate fi făcută ecografic, antenatal, urmând să fie confirmată la naștere. De-a lungul timpului au fost încercate diverse metode de tratament: imobilizări gipsate (Kite – începutul secolului XX), chirurgie extensivă (Turco), metoda funcțională (kinetoterapie şi ortezare – mobilizare continuă pasivă). În ultima perioadă, metoda Ponseti a fost pe deplin acceptată în întreaga lume, fiind considerată cel mai eficient tratament pentru această patologie. Prezentăm cazul unei gravide urmărite în Clinica de obstetrică-gincologie a Spitalului Universitar de Urgență București, al cărei făt a fost diagnosticat la 19 săptămâni cu picior stâmb congenital, și conduita ulterioară.

Cuvinte-cheie: picior strâmb congenital, defecte con­genitale

 

 

 

Duct arterial tortuos sau anevrism – diagnostic diferențial

 

Mircea Octavian Poenaru^1,2, Flavia Braicu¹, Alexandra Nistor¹, Romina Sima^1,2, Liana Pleș^1,2

1. Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Ioan”, București

2. Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, Bucureşti

 

Introducere. Ductul arterial, format din porțiunea distală a celui de-al patrulea arc aortic, asigură pasajul a 75% din debitul ventriculului drept în circulația sistemică fetală, datorită rezistenței crescute întâlnite în circulația pulmonară. Încă din anii ‘90 s-a demonstrat că lungimea și forma sa sunt variabile pe parcursul sarcinii. Ductul arterial tortuous este o entitate mai mult sonografică întâlnită din ce în ce mai frecvent și care trebuie diferențiată de dilatația anevrismală, chiar dacă ultima nu este asociată frecvent cu morbiditate severă. Materiale și metodă. Au fost analizate cazurile a 116 paciente care au efectuat pe parcursul anului 2018 atât screeningul anoma­liilor fetale din trimestrul al II-lea, cât și reevaluarea cordului fetal la 32 de săptămâni. Examinările au fost realizate de aceeași echipă de medici examinatori cu experiență în patologia malformativă fetală, pe același tip de aparat. Au fost stabilite criterii sonografice (formă, flux Doppler multidirecţional) care să diferențieze între ductul arterial tortuous și dilatația anevrismală. Rezultate și concluzii. Studiul a identificat în trimestrul al III-lea al sarcinii două cazuri de anevrism al ductului arterial (incidență de 1,72%). De asemenea, au fost găsite şase cazuri cu anomalii de formă și dimensiune ale ductului arterial (incidență de 5,17%), neînsoțite de perturbări ale fluxului sangvin la analiza Doppler – aliasing. Ambele anomalii au fost identificate exclusiv după 30 de săptămâni de gestație. Evoluția neonatală a tuturor celor opt copii nu a fost marcată de incidente. Totuși, complicațiile postnatale ale anevrismului ductului arterial, chiar dacă sunt rare, sunt potențial severe. Diagnosticul diferențial între cele două entități ar selecta astfel cazurile care necesită urmărire ulterioară.

Cuvinte-cheie: duct arterial, anevrism de duct arterial, duct arterial tortuos

 

 

 

 

Chilotorax fetal remis spontan – prezentare de cazuri

 

Mircea Octavian Poenaru^1,2, Flavia Braicu¹, Alexandra Maria Nistor¹, Romina Sima^1,2, Liana Pleș^1,2

1. Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Ioan”, București

2. Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, Bucureşti

 

Introducere. Chilotoraxul congenital are o incidență de 1/12000-15000 de sarcini. Etiopatogenia sa rămâne încă neclară. Este una dintre puținele patologii care pot beneficia de tratament in utero, dar și de măsuri neinvazive eficiente de tipul modificării dietei materne. Gold standardul terapeutic este considerat șuntul toracoamniotic montat sub control ecografic. De asemenea, în ultimii ani s-au dezvoltat tehnici de pleurodeză fetală prin injectarea unor agenți sclerozanți – sânge matern sau OK 432 preparat din Streptococcus pyogenes. Materiale și metodă. Prezentăm cazurile a două paciente care la screeningul de trimestrul al doilea (22 de săptămâni) au fost identificate cu hidrotorax unilateral. În ambele cazuri, diagnosticul de chilotorax a fost unul de excludere, după înlăturarea etiologiilor infecțioasă, malformativă şi genetică. În niciunul din cele două cazuri nu au fost constatate modificări velocimetrice sau semne de insuficiență cardiacă cu hidrops fetal. Acesta a fost motivul pentru care nu s-a considerat toracocenteza fetală ca fiind o primă opțiune. S-a trecut, în schimb, la modificarea dietei materne, în sensul scăderii aportului de lipide și al creșterii celui de acizi grași saturați cu lanț mediu C6-C12. Rezultate și concluzii. Reevaluarea ecografică seriată a dovedit scăderea treptată a cantității de lichid pleural până la dispariția sa completă, în ambele cazuri, pe parcursul următoarelor 4-6 săptămâni. Ambii fetuși au fost extrași prin operație cezariană la împlinirea a 39 de săptămâni de gestație. În concluzie, tratamentul neinvaziv, conservator, prin modificarea dietei materne, ar trebui încercat înaintea toracocentezei evacuatorii, atâta timp cât afecțiunea nu are un caracter evolutiv spre complicații ce pot pune în pericol viața fătului.

Cuvinte-cheie: chilotorax, toracocenteză, pleurodeză

 

 

 

 

Evaluarea ecografică a cicatricei uterine după nașterea prin operație cezariană – experiența personală și review al literaturii

 

Radu Chicea, Anca Chicea, Paula Niță

Universitatea „Lucian Blaga”, Sibiu

 

Introducere. Prevalența nașterii prin operație ce­za­ria­nă a înregistrat o creștere importantă în ultimele de­ce­nii. Incidența operației cezariane diferă în funcție de ță­ri­le studiate, precum și în funcție de sistemul servicii­lor de sănătate, public sau privat. Indiferent de regiunea geografică în care s-a desfășurat studiul, incidența nașterii prin operație cezariană a fost întotdeauna mai crescută în sectorul privat. Operația cezariană a adus beneficii incontestabile sănătății materne și fetale, însă în ultimii ani gândurile specialiștilor se îndreaptă spre complicațiile materne apărute în post-partum tardiv induse de defectele de consolidare ale cicatricei uteri­ne. Defectele de consolidare ale cicatricei uterine după operația cezariană pot provoca sângerări anormale, dismenoree, dureri abdominale, sterilitate secundară etc. Materiale și metode. Prin această lucrare prezentăm aspecte ale cicatricelor uterine post-operație cezariană depistate în practica curentă și ne propunem să evaluăm lucrările publicate în literatura de specialitate privind cicatricele uterine după nașterea prin operație cezariană și impactul acestora asupra sănătății și evoluției ulterioare a sarcinilor. Am căutat în baza de date PubMed toate studiile clinice legate de prevalența, factorii de risc și simptomele induse de consolidarea vicioasă a cicatricei uterine la femeile care au născut prin operație cezariană. Nu au fost incluse în studiu prezentările de caz. Rezultate și concluzii. Prevalența sindromului de nișă variază în funcție de metoda de detectare și de criteriile utilizate pentru definirea sindromului de nișă și a populației studiate. Factorii de risc potențiali pot fi împărțiți în patru categorii principale. Principalul simptom asociat cu această patologie este spottingul postmenstrual.

Cuvinte-cheie: operație cezariană, cicatrice, naștere

 

 

 

 

Ventriculomegalia izolată – experiența noastră și review al literaturii

 

Radu Chicea, Anca Lucia Chicea, Paula Niță

Universitatea „Lucian Blaga”, Sibiu

 

Introducere. Ventriculomegalia este una dintre cele mai frecvente anomalii fetale diagnosticate ecografic pe parcursul sarcinii. În majoritatea cazurilor, aceasta se asociază cu alte malformații fetale. Prevalența ventriculomegaliei severe la naștere este de 0,3-1,5 la 1000 de sarcini. Ventriculomegalia fetală este o condiție eterogenă, cu diverse etiologii și care se poate asocia cu o gamă largă de manifestări neurologice. Aceste manifestări sunt mai degrabă dependente de prezența sau absența anomaliilor asociate și de cauza directă a ventriculomegaliei, decât de gradul acesteia. Materiale și metodă. Prin această lucrare ne propunem să prezentăm aspecte ale ventricu­lomegaliei izolate depistate în practica curentă și să evaluăm lucrările publicate în literatura de specialitate privind ventriculomegalia izolată, evoluția acesteia pe parcursul sarcinii și a aspectelor imagistice ale acesteia. Am căutat în baza de date PubMed toate studiile clinice legate de ventriculomegalia fetală izolată, diagnosticată ecografic sau prin IRM, precum și studiile legate de dezvoltarea neurologică a nou-născuților. Nu au fost incluse cazurile la care au fost identificate și alte malformații fetale, înainte sau după identificarea ventriculomegaliei. De asemenea, nu au fost incluse în studiu lucrările care au prezentat ventriculomegalia izolată. Rezultate și concluzii. Întârzierea dezvoltării neurologice în cazurile cu ventriculomegalie izolată (sub 15 mm) este de 7,9%. Gradul ventriculomegaliei și progresia dilatării ventriculare sunt principalii factori care afectează rezultatele sarcinii și prognosticul.

Cuvinte-cheie: ventriculomegalie, fetal

 

 

 

 

Ectopic pregnancy. Difficulties in diagnosis and treatment

 

Ioan Ovidiu Gheorghe, Cristina Păun, Nicolae Raca

Filantropia Municipal Clinical Hospital, Craiova

 

The authors present the results of a study carried out over a period of 10 years reffering to the diagnostic and treatment of angular pregnancy in the second Clinic of Obstetrics and Gynecology from Craiova. The authors emphasize the small incidence of angular pregnancy. Usually, the suspicion of angular pregnancy was determined by the impossibility of complete evacuation of the uterine cavity by uterine curettage. Most of the cases necessitated surgical intervention that consisted usually in the resection of the uterine horn or subtotal hysterectomy. A long period of time was necessary until the patients were able to continue her work.

Keywords: ectopic, pregnancy, ectopic pregnancy complicated, angular pregnancy, immunological test in extrauterine pregnancy

 

 

 

 

Sarcina heterotopică

 

Adina Elena Lungu, Roxana Cercel, Vlad Munteanu, Doina Brănescu, Antoaneta Pungă, Mara Cârşote, Cristina Vasiliu

Spitalul Universitar de Urgență București

 

Introducere. Sarcina heterotopică reprezintă co­exis­ten­ța unei sarcini ectopice cu o sarcină intrauterină. Sarcina heterotopică este foarte rară, apare la 1:30000 de sarcini. În ultima perioadă, datorită dezvoltării tehnicilor de reproducere asistată, incidența sarcinii heterotopice a crescut la 1:100. În acest studiu de caz, prezentăm apariția unei sarcini intra- și extrauterine la o pacientă care a conceput sarcina pe ciclu natural. Materiale şi metodă. O pacientă de 27 de ani, IG, IP, cu amenoree de 8 săptămâni, se prezintă la camera de gardă ginecologie cu durere pelviană acută, dispnee și hipotensiune. Sarcina a apărut spontan, fără tratament pentru infertilitate. Eco TV arată sac gestaţional (SG) intrauterin cu embrion CRL – 1,18 cm (7 săptămâni și 3 zile), cu bătăi de cord embrionar, BCE – 141 bpm, precum și sac gestaţional (SG) extrauterin, cu embrion CRL – 1,11cm (7 săptămâni și 3 zile), cu bătăi de cord embrionar, BCE – 140 bpm, precum și lichid în cavitatea peritoneală. Rezultate. Se practică laparotomia cu AG IOT și se constată sarcină extrauterină dreapta, hemoperitoneu, ambele ovare cu aspect normal. S-au practicat salpingectomie dreaptă, lavaj peritoneal şi drenaj peritoneal. Ecografia de control în a doua zi postoperatorie arată sarcină intrauterină viabilă. Pacienta a fost spitalizată patru zile. Sarcina intrauterină a evoluat fără complicații, în prezent având 18 săptămâni. Concluzii. Diagnosticarea unei sarcini intrauterine la examinarea ecografică nu trebuie să omită vizuali­zarea anexelor uterine. Diagnosticul pus cât mai ra­pid limitează posibilele complicații ce pot apărea și asi­gură condiții optime pentru dezvoltarea sarcinii in­tra­ute­rine.

Cuvinte-cheie: sarcină heterotopică, sarcină extra­ute­rină, ecografie fetală

 

 

 

Restricţia de creştere intrauterină precoce – prezentare de caz

 

Camelia Constantinescu^1,2, Tina Bobei¹, Ioana Gabriela Calo¹

1. Maternitatea Bucur, Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Ioan”, București

2. Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, Bucureşti

 

Introducere. Restricţia de creştere intrauterină (RCIU) precoce este cea instalată sub 32 de săptămâni vâr­stă gestaţională şi are trei parametri definitorii: cir­cum­ferinţa abdominală (CA) sub a treia percentilă, estimarea greutăţii fetale (EFW) sub a treia percentilă şi absenţa fluxului end-diastolic în artera ombilicală (UA). Materiale şi metodă. O primipară de 35 de ani, cu screening cromozomial prin testul Panorama şi cu screening de risc pentru preeclampsie apreciat pe baza caracteristicilor maternale şi a istoricului medical, MAP, UTPI şi PAPP-A, ambele clasificate cu risc scăzut, la care începând cu săptămâna a 20-a de amenoree s-a constatat o diferenţă importantă în dezvoltarea fătului faţă de vârsta cronologică, EFW şi CA plasându-se sub percentila 1, AFI=7, iar examenul Doppler în UA evidenţia, inconstant, absenţa fluxului end-diastolic. Valoarea TA a început să crească progresiv de la 140/80 mmHg până la o valoare maximă de 190/120 mmHg în trei săptămâni. Începând cu săptămâna a 23-a de sarcină, valorile proteinuriei au început să se modifice, în 10 zile îmbrăcând tabloul sindromului nefrotic (proteinurie 22 g/24 h, hipoalbuminemie 2,8 g, hiperlipide­mie). La 26 de săptămâni de amenoree, starea fătului s-a deteriorat sever: lichid amniotic absent, absenţa fluxului diastolic în UA, pungă gastrică absentă, arii pulmonare hipoplazice. Evoluţia severă a RCIU se soldează cu decesul fetal la 27 de săptămâni de sarcină şi expulzia fătului pe cale vaginală. Greutatea sa a fost de 490 g (sub percentila 1), iar cea a placentei, de 100 g (mult sub percentila 3=160 g). Evoluţia ulterioară a mamei a fost favorabilă, TA la două zile după expulzia fătului menţinându-se în jurul valorii de 120/80 mmHg. Concluzii. Particularitatea cazului constă în instalarea preeclampsiei precoce, deşi rezultatele screeningului indicau un risc scăzut, care s-a complicat cu RCIU majoră şi rapid progresivă.

Cuvinte-cheie: restricţie de creştere intrauterină, screening, preeclampsie

 

 

 

Hipoplazia cerebeloasă unilaterală – prezentare de caz

 

Camelia Constantinescu^1,2, Tina Bobei¹, Ioana Gabriela Calo¹

1. Maternitatea Bucur, Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Ioan”, București

2. Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, Bucureşti

 

Introducere. Dezvoltarea cerebelului este un proces complex ce se întinde de la mijlocul trimestrului I de sarcină până la aproape doi ani de viaţă. Având în vedere activitatea metabolică intensă în săptămânile 24-32 de viaţă intrauterină, cerebelul este cel mai vulnerabil, în special la infecţiile prenatale şi hemoragii. Hipoplazia cerebeloasă unilaterală este o afecţiune rară, de origine prenatală, diagnosticată ultrasonografic şi prin imagistică prin rezonanţă magnetică, al cărei prognostic poate varia în funcţie de gradul afectării şi de asocierea cu alte afecţiuni, de la dezvoltare cvasinormală la afectare severă motorie şi dizabilitate intelectuală. Materiale şi metodă. Vă prezentăm un caz din experienţa clinicii noastre, cu hipoplazie cerebeloasă unilaterală diagnosticată la un făt de 25 de săptămâni, cu evaluări ecografice precedente în limite normale, la care imagistica prin rezonanţă magnetică a fost sugestivă pentru etiologia de cauză vasculară a hipoplaziei, fără alte afecţiuni sau malformaţii asociate. Concluzii. Hipoplazia unilaterală împreună cu un vermis normal se asociază cu un prognostic favorabil, aşa cum s-a demonstrat şi în cazul de faţă, a cărui evoluţie a fost una fără manifestări neurologice în perioada postnatală.

Cuvinte-cheie: hipoplazie cerebeloasă, imagistică prin rezonanţă magnetică, ultrasonografie

 

 

 

Curba de învățare a biometriei trimestrului al doilea de sarcină de către studenţii
la Medicină – un studiu-pilot

 

Romina-Marina Sima^1,2, Anca-Daniela Stănescu^1,2, Iulia Mărgărit², Mircea-Octavian Poenaru^1,2, Liana Pleș^1,2

1. Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, Bucureşti

2. Maternitatea Bucur, Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Ioan”, București

 

Introducere. Ecografia obstetricală reprezintă o metodă de bază pentru diagnosticul și managementul sarcinii normale, a celei complicate sau a conduitei în travaliu. Tehnica este aplicată la scară largă și poate fi efectuată de către examinatori experimentați sau începători în domeniu. Scopul studiului nostru a fost evaluarea curbei de învățare a biometriei trimestrului al doilea de sarcină de către studenţii la Medicină. Materiale și metodă. Am efectuat un studiu pilot care a inclus studenți la medicină între al doilea și al cincilea an de studiu, care au fost instruiți pentru măsurarea parametrilor obstetricali pentru trimestrul al doilea de sarcină. Am efectuat două sesiuni de evaluare a aptitudinilor lor clinice: după finalizarea expunerii teoretice și la două săptămâni, după 6 ore zilnice de practică clinică. Practica în timpul evaluării de formare a presupus cel puțin 15 măsurători per student. În studiul prezent expunem rezultatele pentru DBP (diametrul biparietal) și LF (lungimea femurului). Au fost păstrate doar măsurătorile corecte. Rezultate. Studiul a inclus 169 de studenți care au fost instruiți pentru a efectua măsurători obstetricale. În timpul primei sesiuni, timpul pentru măsurarea corectă a fost de 25,6 secunde pentru DBP (intervalul 5-38 secunde) și 18,5 secunde pentru LF (intervalul 5-25 secunde). Timpul nu include achiziția de imagini. A doua sesiu­ne a relevat un timp mediu de 10,6 secunde pentru DBP (intervalul 3-17 secunde) și 9,5 secunde pentru LF (intervalul 3-12 secunde). Diferența de timp dintre cele două momente de evaluare a fost semnificativă statistic (p≤0,05). Concluzie. Curba de învăţare a ecografiei obstetricale implică cunoştiinţe teoretice solide şi practică îndelungată. Studiul nostru demonstrează că măsurătorile standard de biometrie pot fi obținute rapid de către studenții la Medicină și îmbunătățite după practica clinică.

Cuvinte-cheie: ecografie fetală, biometrie, studenţi la Medicină

 

 

 

Valoarea evaluării prin ecografie transperinală a unghiului de progresare în travaliu – experiența clinicii noastre

 

Romina-Marina Sima^1,2, Anca-Daniela Stănescu^1,2, Irina Iurieț², Octavian-Olaru Gabriel^1,2, Liana Pleș^1,2

1. Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, Bucureşti

2. Maternitatea Bucur, Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Ioan”, București

 

Introducere. Ecografia transperineală s-a dovedit a fi o metodă reproductibilă și fiabilă pentru a evalua coborârea craniului fetal în timpul fazei active a travaliului. Scopul acestui studiu a fost evaluarea tehnicii ultrasonografice transperineale pentru aprecierea unghiului de progresie a travaliului ca factor de prognostic pentru naşterea vaginală neinstrumentală. Materiale și metodă. Am inclus gravidele în a doua fază a trava­liului, cu sarcină unică, la termen, cu făt în prezentare craniană, cu membrane rupte, care au beneficiat de monitorizare standard a travaliului şi examinare suplimentară transperineală cu ultrasunete. Pentru măsurători am aplicat un protocol care a inclus următorii parametri: linia pubiană, unghiul de progresie a craniului fetal, direcția capului, distanța pube-craniu, linia infrapubică și cea ischiatică. Rezultate. Studiul prezent a inclus 123 de gravide care au fost evaluate conform criteriilor noastre. Numărul mediu de imagini a fost de patru achiziții pentru fiecare pacientă, obţinute de un examinator experimentat. O asociere semnificativă a fost observată între examinarea clinică și unghiul capului fetal coborât. Un unghi de cel puțin 120° în timpul celei de-a doua etape a travaliului a fost asociat cu naştere vaginală neinstrumentală în 87% din cazuri. Un total de 16 cazuri au necesitat operație cezariană cu un unghi mediu de coborâre de 107°. Grupul cu cele mai mici unghiuri (≤135°) a avut un timp semnificativ mai mare până la naștere (p≤0,01). Concluzii. Rezultatele studiului nostru demonstrează că unghiul de progresie a capului fetal evaluat prin ecografie transperineală este o metodă fiabilă și simplă de apreciere a naşterii vaginale neinstrumentale.

Cuvinte-cheie: ecografie transperineală, unghi de progresare, travaliu

 

 

 

Torsiune izolată de hidrosalpinx: prezentare de caz și review al literaturii

 

Ileana-Maria Conea, Liana Pleş, Adina Corbu, Sanda Marinescu

Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, Bucureşti, Maternitatea Bucur, Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Ioan”, București

 

Introducere. Torsiunea izolată de hidrosalpinx este o cauză rară a durerii pelviene acute. Diagnosticul preoperatoriu este foarte dificil, din cauza tabloului clinic nespecific. Diagnosticul pozitiv este întotdeauna stabilit în momentul intervenției chirurgicale exploratorii efectuate pentru suspiciunea de torsiune de anexă, iar în majoritatea cazurilor se practică salpingectomia. Prezentare de caz. O pacientă de 43 de ani a fost internată în clinică pentru durere pelviană acută însoțită de greață, vărsături și stare subfebrilă. Examenul clinic şi paraclinic a decelat la nivelul zonei anexiale stângi o formațiune tumorală de circa 6/3 cm, dureroasă la palpare, aderența la peretele posterior uterin, cu conținut neomogen. Fundul de sac Douglas dureros. Pentru suspiciunea de abces tubo-ovarian, pacientei i s-au administrat antibiotice cu spectru larg în ambulatoriu trei zile anterior internării, fără ameliorarea semnificativă a simptomatologiei. La reevaluarea ecografică, se ridică suspiciunea de torsiune de hidrosalpinx, diagnostic confirmat intraoperatoriu. Se practică salpingectomie stângă, cu evoluție postoperatorie favorabilă. Laparotomia exploratorie a avut un rol important în efectuarea unui diagnostic precis și în evitarea întârzierilor inutile în tratament. Particularitatea cazului este reprezentată de torsiunea izolată de hidrosalpinx. În literatură există un număr limitat de cazuri de torsiune izolată de hidrosalpinx.

Cuvinte-cheie: hidrosalpinx, torsiune, durere pelviană

 

 

 

Asocierea pielectaziilor fetale cu anomaliile cromozomiale

 

Sidonia Cătălina Vrabie¹, Lorena Dijmărescu¹, Maria Magdalena Manolea¹, Sidonia Maria Săndulescu¹, Ioana Camen², Bogdan Voinea¹, Roxana Drăgușin³

1. Departamentul Obstetrică-Ginecologie, Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova, Spitalul Municipal Filantropia, Craiova

2. Spitalul Municipal Filantropia, Craiova

3. Departamentul Obstetrică-Ginecologie, Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova

 

Introducere. Ultrasonografia morfofetală detaliată a permis depistarea precoce a anomaliilor structurale izolate sau în contextul unui sindrom cromozomial. Dilatarea pelvisului renal fetal reprezintă cea mai frecventă anomalie evidențiată ecografic după 14 săptămâni de sarcină, ce poate reprezenta fie un „soft marker” pentru aneuploidii, fie un precursor al unor anomalii structurale de tract urinar, fără implicare genetică. Studiul și-a propus stabilirea gradului de asociere a pielectaziilor uni-/bilaterale cu aneuploidii la un grup de paciente cu screening genetic de trimestrul I cu risc crescut. Materiale și metodă. Au fost incluse în studiu 128 de gravide cu risc crescut de sindrom Down la screeningul genetic din trimestrul I care au dezvoltat pielectazii uni-/bilaterale după 14 săptămâni. Ultrasonografic, pielectazia rinichiului fetal este definită printr-un diametru anteroposterior al pelvisului renal de peste 4 mm până la 28 de săptămâni și de peste 7 mm în ultimul trimestru. La toate pacientele s-a practicat manevra invazivă la 16 săptămâni. Feții cu cariotip normal au fost monitorizați ecografic până la termen. Rezultate. Din analiza cariotipului, doar 11 cazuri au prezentat trisomie 21, fiind consiliate în vederea avortului terapeutic. Dintre acestea, 65% au prezentat pielectazii bilaterale, iar 10% au prezentat hidronefroza rinichiului fetal drept. Oligoamniosul precoce a fost prezent la 35% din aneuploidii. Din grupul feților cu cariotip normal, 34% au prezentat o evoluție progresivă a dilatațiilor, 10% necesitând intervenție chirurgicală post-partum, majoritatea fiind feți de sex masculin. Discuție. Pielectaziile fetale reprezintă o problemă deosebită, din cauza prevalenței ridicate în cadrul evaluărilor ultrasonografice de rutină, având însă un prognostic bun în absența cromozomopatiilor care se asociază rar acestor anomalii dacă sunt izolate.

Cuvinte-cheie: pielectazii, sindrom genetic, ultrasonografie

 

 

 

 

Arcul aortic la dreapta – rata de detecție în primul trimestru și outcome-ul sarcinii

 

Ana-Maria Petrescu¹, Ciprian-Laurenţiu Pătru², George Lucian Zorilă², Andreea Docea¹, Marina Dinu¹, Nicolae Cernea²,
Ştefania Tudorache², Dominic-Gabriel Iliescu²

1. Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova

2. Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova

 

Obiectiv. Să evaluăm rata de detecţie antenatală a arcului aortic la dreapta în primul trimestru de sarcină într-o populație neselectată de paciente și să corelăm aceste rezultate cu outcome-ul sarcinii. Materiale și metodă. Studiu retrospectiv observațional, desfășurat pe o perioadă de şapte ani (2012-2018), în Clinica de obstetrică-ginecologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Craiova, ce a cuprins o populație neselectată de paciente evaluate în primul trimestru ca screening. Au fost selectate cazurile diagnosticate cu arc aortic la dreapta; diagnosticul antenatal a fost corelat cu cel postnatal/anatomopatologic, genetic și cu outcome-ul sarcinii. Rezultate. În studiu au fost incluse 9600 de paciente. În total, au fost diagnosticate 14 cazuri de arc aortic la dreapta, dintre care patru cazuri în trimestrul I. Dintre acestea, două cazuri au prezentat arc aortic la dreapta de tip 2 (duct la stânga – semnul U), un caz diagnosticat cu arc aortic la dreapta de tip 1 (duct la dreapta – semnul V) şi un caz diagnosticat cu arc aortic dublu. Două dintre aceste patru cazuri au asociat și alte anomalii structurale fetale (soldate cu avort terapeutic), iar restul s-au soldat cu naşterea unor feți vii; în aceste cazuri, prognosticul postnatal a fost favorabil, iar anomalia a fost confirmată postnatal. Concluzii. Screeningul antenatal pentru diagnosticul arcului aortic la dreapta este fezabil încă din primul trimestru. În cele mai multe cazuri, anomalia este izolată și outcome-ul este favorabil. În cazurile ce asociază şi alte anomalii structurale, diagnosticul genetic este de multe ori pozitiv. În vederea îmbunătățirii prognosticului postnatal, o echipă multidisciplinară este necesară pentru managementul corect al anomaliei cardiace.

Cuvinte-cheie: arc aortic la dreapta, arc aortic dublu, screening antenatal, outcome

 

 

 

Factori de risc cu impact în predicția nașterii premature

 

Ioana Camen¹, Lorena Dijmărescu², Maria-Magdalena Manolea², Sidonia Vrabie², Alexandru Gogănău², Bogdan Voinea²,
Sidonia Săndulescu², Liliana Novac²

1. Spitalul Clinic Municipal Filantropia, Craiova

2. Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova

 

Introducere. Nașterea prematură este o cauză importantă de morbiditate și mortalitate perinatală. De aceea, obiectivul acestui studiu este de a evidenția corelația dintre lungimea colului uterin (măsurat transvaginal) – precum și aspectul acestuia – și biomarkerul fibronectină în predicția nașterii premature. Materiale și metodă. În lotul nostru am inclus 62 de paciente, cu vârsta gestațională de 22 de săptămâni. Criteriul iniţial de selecţie pentru screening a fost lungimea colului uterin, limita de cut-off fiind lungimea colului uterin de 25 mm, conform literaturii de specialitate. Parametrii studiați pe parcursul studiului au fost: lungimea colului uterin în dinamică; prezența/absența modificărilor ecografice la nivelul orificiului uterin (funneling); prezența/absența sludge-ului; prezența/absența ariei glandelor cervicale; dozarea fibonectinei fetale din secreția cervico-vaginală prin utilizarea kitului de determinare calitativa a FF. Gravidele au fost reevaluate apoi din două în două săptămâni. Rezultate. Pacientele incluse în studiu au avut vârste cuprinse între 20 și 39 de ani. Categoria de vârstă cu rata cea mai mare de nașteri premature a fost cea de peste 35 de ani, cu un procent de 35%. Dintre pacientele cu LCConcluzii. Deși fiecare test are propriile sale măsuri de performanță și utilizări adecvate, testele clinice sunt concepute pentru a fi la fel de precise, exacte, specifice și sensibile, atât cât este posibil. Aceste concepte de bază sunt pietrele de temelie ale fiabilității rezultatelor testelor, oferind astfel încredere furnizorilor de îngrijire a sănătății în utilizarea lor clinică.

Cuvinte-cheie: naştere prematură, ecografie, factori de risc

 

 

 

Leziuni cerebrale multiple asociate hipoxiei perinatale la prematur – prezentare de caz

 

Ligia Blaga¹, Mihaela Oancea², Melinda Matyas¹, Monica Hăşmăşanu¹, Doru Diculescu², Cristian Iuhaş², Dan Mihu², Gabriela Zaharie¹

1. Disciplina Neonatologie, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu”, Cluj-Napoca

2. Disciplina Obstetrică-Ginecologie, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu”, Cluj-Napoca

 

Introducere. Encefalopatia hipoxic-ischemică este un sindrom bine definit şi uşor de recunoscut la nou-născutul la termen, în timp ce la prematur definirea acesteia, aspectele clinice, evoluţia şi complicaţiile sunt mult mai complexe. Incidenţa leziunilor hipoxic-ischemice la prematur este subevaluată. Acestea se însoţesc de frecvenţa crescută a tulburărilor de dezvoltare neuromotorie, deficite senzoriale, de atenţie, cognitive şi de tulburări comportamentale. Leziunile clasice descrise sunt leucomalacia periventriculară şi hemoragia cerebrală însoţită sau nu de dilatare ventriculară. În prezent, se vorbeşte despre asocierea leziunilor şi la nivelul corpului calos sau al nuclei­lor bazali. Materiale şi metodă. Prezentăm cazul unui prematur născut la 33 de săptămâni de gestaţie, provenit din sarcină cu preeclampsie severă, cu sindrom Help şi naştere prin operaţie cezariană; greutatea: 1900 g, scor Apgar: 1/3/5. Nou-născutul a fost resuscitat la naştere pe sondă orotraheală şi a necesitat suport ventilator timp de 48 de ore, apoi nCPAP, suport vasoactiv şi corectarea în repetiţie a acidozei metabolice. Rezultate şi concluzii. Prima ecografie transfontanelară la 48 de ore postnatal relevă hemoragie cerebrală periintraventriculară care ocupă ventriculii laterali şi ventriculul III; arii de hemoragie intraparenchimatoasă şi epidurală; arii ischemice la nivelul nucleilor bazali. La două săptămâni postnatal, dezvoltă multiple leziuni chistice în substanţa albă periventriculară, cu extindere spre zona subcorticală. Nou-născutul asociază hidrocefalie obstructivă rapid progresivă. Mecanismele care au favorizat apariţia leziunilor cerebrale sunt intricate: hipoxia şi acidoza severă, tulburările hemodinamice, ischemia cerebrală, prematuritatea, dar şi factorii postnatali.

Cuvinte-cheie: prematuritate, hipoxie perinatală, hemoragie cerebrală

 

 

 

 

Moartea fetală intrauterină: evaluarea post-partum și consilierea maternă

 

Natalia Ţurcan, Roxana Bohîlţea, I. Ducu, A. Baroş, O. Teodor, Monica Cîrstoiu

1. Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, București

2. Departmentul de Obstetrică și Ginecologie, Spitalul Universitar de Urgență București

 

Ultima definiție a morții fetale, conform Organizației Mondiale a Sănătății, se referă la absența dovezilor de viabilitate fetală înainte de expulzia completă, indife­rent de vârsta gestațională. Numărul de decese fetale depășește numărul deceselor neonatale și infantile, având o incidență raportată de 15 decese la 1000 de nou-născuți vii la nivel mondial. Aproximativ 60% din aceste cazuri nu pot fi atribuite unei cauze identificabile. Cauze asociate statistic semnificativ cu decesul fetal sunt restricția de creştere intrauterină, abruptio placentae, anomalii genetice, diabetul gestaţional, anomalii ale cordonului ombilical și anomalii de placentaţie. După un deces fetal, în special de cauză necunoscută, testele de laborator împreună cu evalua­rea microscopică a placentei și a țesuturilor fetale sunt obligatorii. În majoritatea cazurilor, autopsia convențională, cu examinarea patologică a placentei și evaluarea completă clinică, pot clarifica diagnosticul la majoritatea cazurilor. Pe lângă testele obișnuite de sânge și urină, pot fi luate în considerare următoarele: culturi bacteriene placentare aerobe și anaerobe, test Kleihauer-Betke, flow-citometrie, toxicologie urinară, titruri de anticorpi pentru lupus și anticardiolipină, funcţia tiroidiană, teste funcționale hepatice și evalua­rea trombofiliei. Prin identificarea cauzei unei deces fetal intrauterin, putem adapta recomandările pentru gestionarea sarcinilor ulterioare în scopul reducerii recurenţei. În ceea ce privește consilierea maternă după decesul fetal, momentul naşterii nu ar trebui precipitat, cu excepția cazului în care există afecțiuni medicale care solicită intervenția imediată. Înainte de 24 de săptămâni de gestație, dilatarea cu evacuarea și, respectiv, declanşarea cu misoprostol induce o morbiditate maternă similară. După 24 de săptămâni de gestație, în contextul unui scor Bishop favorabil, se recomandă inducerea cu oxitocină în doze standard. Se recomandă întârzierea obţinerii unei sarcini viitoare cu 6 până la 12 luni. Cazurile de deces fetal intrauterin implică, pe lângă tratamentele specializate în ceea ce privește diagnosticul, și sprijinul psihologic, alături de confruntarea cu mânia și doliul părinților – o provocare pentru orice practicant.

Cuvinte-cheie: moarte fetală, post-partum, management

 

 

 

Utilitatea ecografiei volumetrice în diagnosticul anomaliilor faciale

 

Andreea Ruxandra Albu^1,2, Patricia Alexandra Mălușanu¹, Ioana Corina Gorgoi¹, Oana Eliza Crețu¹, Mihai Cristian Dumitrașcu^1,2,
Monica Mihaela Cîrstoiu^1,2

1. Spitalul Universitar de Urgență București

2. Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, Bucureşti, Spitalul Universitar de Urgență București

 

Malformațiile orofaciale precum cheiloschizisul sau cheilopalatoschizisul sunt foarte frecvente, re­pre­zen­tând aproximativ un caz la 500 de nou-născuți. Condiția se datorează migrației mezenchimale insuficiente în timpul formării palatului primar din săptămâna a patra până în săptămâna a şaptea de sarcină. Atunci când factorii de mediu interacționează cu un genotip susceptibil genetic, malformația apare într-un stadiu incipient de dezvoltare. Detectarea unei malformații faciale implică analiza minuțioasă morfologică a fătului, pentru excluderea unor malformații asociate. În caz de defect unic, consilierea familiei în cadrul unei echipe multidisciplinare împreună cu chirurgul pediatru, cu prezentarea conduitei ulterioare, diminuează îngrijorarea acestora asociată nașterii unui făt cu cheilopalatoschizis. În cele mai multe cazuri, diagnosticarea poate fi făcută ecografic, antenatal, urmând să fie confirmată la naștere. Ecografia poate stabili diagnosticul din primele 14-16 săptămâni de sarcină, iar tratamentul chirurgical este întotdeuna necesar, une­ori fiind nevoie de mai multe intervenții pe parcursul mai multor ani. Vorbitul, hrănirea, creșterea maxilo-facială și dentiția sunt doar câteva etape importante în dezvoltare care pot fi afectate. Managementul fiecărui caz trebuie individualizat, luând în considerare multipli parametri. Prezentăm cazul unei gravide urmărite în Clinica de obstetrică-gincologie a Spitalului Universitar de Urgență București, al cărei făt a fost diagnosticat la 20 de săptămâni cu cheilopalatoschizis, și conduita ulterioară.

Cuvinte-cheie: cheilopalatoschizis, defecte congenitale

 

 

 

Semne ecografice ale infecției cu Toxoplasma în timpul sarcinii

 

Florin Gorun^1,2, Sergiu Costache¹, Oana Bălan², Mărioara Boia¹, Tudor Rareş Olariu³, Dan Năvolan^1,2

1. Departamentul de Obstetrică-Ginecologie, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş”, Timișoara

2. Secția de Obstetrică-Ginecologie, Spitalul Municipal de Urgență Timișoara

3. Disciplina de Parazitologie, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş”, Timișoara

 

Introducere. Toxoplasmoza este cauzată de infecția cu parazitul intracelular Toxoplasma gondii (TG). La persoanele sănătoase, majoritatea infecțiilor sunt asimptomatice, conferind imunitate și eliminând aproape orice risc de transmitere verticală, dacă infecția se produce înaintea sarcinii. La femeile imunocompromise, având în vedere titrul scăzut de anticorpi, există o situație specială, fiind posibilă reactivarea infecției, determinând encefalită, retinocorodită, leziuni parenchimatoase, iar la gravide – transmitere verticală. Materiale și metodă. Prezentăm date actuale privind imunizarea la TG, metodele de diagnostic al infecției fetale cu TG și rolul ecografiei în stabilirea acesteia. Rezultate. Riscul de infecție fetală crește proporțional cu vârsta gestațională (VG), dar severitatea infecției este cu atât mai mare, cu cât VG este mai mică. Se estimează un risc de infecție de 15% la 13 săptămâni gestaţionale, de 44% la 26 de săptămâni gestaţionale şi de 71% la 36 de săptămâni gestaţionale. Toxoplasmoza congenitală a fost asociată cu creșterea ratei de naştere prematură, însă nu au fost găsite asocieri cu greutatea scăzută la naștere. Diagnosticul prenatal al infecției se face serologic, prin tehnica PCR și prin evaluare ultrasonografică. Detectarea TG în lichidul amniotic sau în sângele fetal, prin metoda PCR, are cea mai mare sensibilitate, aceasta fiind cu atât mai mare, cu cât este practicată mai tardiv în sarcină. Cele mai importante semne ecografice asociate toxoplasmozei congenitale sunt: calcificările intracraniene, corioretinita şi hidrocefalia, ascita, revărsatul pleural sau pericardic, calcifierile hepatice. Concluzii. Gradul de imunizare la Toxoplasma gondii în rândul femeilor de vârstă fertilă în regiunea de vest a României este de aproximativ 50%, iar rata de primoinfecții în sarcină este de aproximativ 0,5-1%. Ultrasonografia în timpul sarcinii oferă informații importante despre afectarea fetală şi despre evoluția sub tratament și poate îndruma către metode de diagnostic de certitudine.

Cuvinte-cheie:Toxoplasma gondii, toxoplasma congenitală, ultrasonografie

 

 

 

If the first ultrasound examination doesn’t find the cause of chronic pelvic pain, it doesn’t mean there is no cause

 

Diana Badiu¹, Dan Năvolan², Elvira Brătilă³

1. Faculty of Medicine, “Ovidius” University of Constanţa

2. Department of Obstetrics-Gynecology and Neonatology, “Victor Babeş” University of Medicine and Pharmacy, Timişoara, County Emergency Clinical Hospital, Timişoara

3. Department of Obstetrics and Gynecology, “Carol Davila” University of Medicine and Pharmacy, Bucharest

 

Combining transabdominal and transvaginal ultrasound (US), chronic pelvic pain (CPP) can be easily localized, allowing the operator to view the organs in the wider pelvis. The pain can have the origin either in pelvis, or below the line joining the two anterior superior iliac spines. Although many somatic (i.e., ligaments, muscle and fascia) and visceral disorders (i.e., genitourinary and gastrointestinal tracts) can cause CPP, a proper US can be used to help identify those for whom surgical intervention is appropriate. In case the first US examination doesn’t find the cause, second- and third-line US and neuropelveology experts are needed in order to determine the CPP cause. The present review shows the importance of US findings achieved by the experts to find out the real cause of CPP.

Keywords: ligaments, neuropelveology, ultrasound

 

 

 

First-trimester ultrasound screening for nuchal translucency

 

Diana Badiu¹, Silvia Izvoranu², Liliana Steriu², Corina Nour², Vlad I. Tica²

1. Faculty of Medicine, “Ovidius” University of Constanţa

2. Department of Obstetrics and Gynecology, Faculty of Medicine, “Ovidius” University of Constanţa

 

The present review shows the first-trimester nuchal translucency (NT) role in detecting congenital anomalies. The increased NT screening is associated with a high broad spectrum of fetal abnormalities, identifying chromosomal defects like trisomy 21. By measuring the small subcutaneous collections of fluids behind the fetal neck, the main advantage of the screening is represented by decreasing the surgical morbidity, allowing the option of an early pregnancy interruption. After 14 weeks of gestation, the translucent area disappears, the fluid becoming more echogenic. Without establishing the diagnosis, screening NT, such as other tests, could show the option in order to decide when to continue with chorionic villus sampling or amniocentesis tests. However, based on the potential of NT to early detect different congenital abnormalities, an early management could be implemented to reduce the psychological trauma of pregnant patients by proper counseling.

Keywords: nuchal translucency, chromosomal defects, congenital abnormalities

 

 

 

Fetal aneuploidy detection using maternal blood dna sequencing

 

Diana Badiu¹, Corina Nour², Liliana Steriu², Silvia Izvoranu², Vlad I. Tica²

1. Faculty of Medicine, “Ovidius” University of Constanţa

2. Department of Obstetrics and Gynecology, Faculty of Medicine, “Ovidius” University of Constanţa

 

Considering the progress of molecular biological technologies, the detection of cell-free fetal DNA (cffDNA) as a noninvasive prenatal testing (NIPT) will play an important role for the screening of different aneuploidies. Comparing with the invasive procedures such as amniocentesis and chorionic villus sampling, associated with a small risk of pregnancy loss, the use of NIPT will open new perspectives, having a reduced risk of complications. The common chromosome aneuploidies detectable are trisomy 21 (Down syndrome), trisomy 18 (Edwards syndrome), and trisomy 13 (Patau syndrome). Some techniques are available for isolating cffDNA, such as polymerase chain reaction, fetal single nucleotide polymorphism, massively parallel signature sequencing or directed DNA analysis, which selectively sequence relevant chromosomes. Therefore, a noninvasive test like cffDNA should be one of the most significant directions in the future of obstetrics, by reducing the number of invasive procedures and the loss of normal fetuses.

Keywords: aneuploidy, trisomy 21, cell-free fetal DNA

 

 

 

 

Semne ecografice ale infecției fetale cu virusul Rubella

 

Florin Gorun^1,2, Oana Bălan², Mărioara Boia¹, Tudor Rareş Olariu³, Sergiu Costescu¹, Dan Năvolan^1,2

1. Departamentul de Obstetrică-Ginecologie, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş”, Timișoara

2. Secția de Obstetrică-Ginecologie, Spitalul Municipal de Urgență Timișoara

3. Disciplina de Parazitologie, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş”, Timișoara

 

Introducere. Virusul rubeolic (VR) cauzează infecții minore în afara sarcinii și se manifestă prin febră și erupție maculopapulară generalizată. În sarcină, poate cauza sindromul rubeolic congenital (SRC), care se caracterizează prin: surditate neurosenzorială (cea mai comună complicație), retard mintal, defecte cardiace, defecte oculare (cataractă congenitală, glaucom congenital, retinopatie pigmentară), purpură neonatală, restricție de creștere intrauterină (RCIU), afectare osoasă, hepatosplenomegalie. La gravidele asimptomatice, ecografia are un rol important în detectarea cazurilor de SRC. Materiale și metodă. Am prezentat principalele semne ecografice fetale cauzate de infecția cu VR şi frecvența și momentul apariției după primoinfecție. Recenzia s-a realizat în PubMed. Se prezintă contextul epidemiologic din regiunea de vest a României. Rezultate. Primoinfecţia cu VR cauzează SRC la 90% din cazuri în primele 12 săptămâni de gestaţie, la 54% din cazuri la 13-14 săptămâni de gestaţie şi la 25% din cazuri spre sfârșitul trimestrului al doilea. Riscul crește din nou în ultimele patru săptămâni de gestaţie. VR poate cauza SRC sever și la gravide cu infecție subclinică. Semnele ecografice asociate SRC sunt: malformațiile cardiace, defecte oculare, microcefalia, hepatosplenomegalia, restricția de creștere intrauterină, cele mai specifice fiind defectele oculare și malformațiile cardiace. În regiunea noastră, 8% din femei sunt neimunizate la vârsta fertilă. Concluzii. În cele mai multe cazuri, feții apar normal ecografic, însă examinările seriate pot evidenția semnele descrise. Ecografia deține un rol important în detectarea infecției intrauterine cu VR, mai ales la cazurile cu defecte majore. Trebuie înţelese limitele ecografiei în depistarea semnelor neevidențiabile ecografic sau a defectelor minore. Având în vedere că aproximativ 8% din femei sunt neimunizate la vârsta reproductivă și limitele ecografiei în depistarea feților cu infecție congenitală cu VR, se înţelege că promovarea vaccinării la populația neimunizată reprezintă cea mai eficientă metodă de prevenție.

Cuvinte-cheie:Rubella, sindromul rubeolic congenital, ultrasonografie

 

 

 

Rolul ecografiei în prezicerea pierderii precoce a sarcinii

 

Sergiu Costescu, Florin Gorun, Oana Costescu, Ovidiu Bonțe, Mărioara Boia, Dan Năvolan

Departamentul de Obstetrică-Ginecologie și Neonatologie, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeș”, Timișoara

 

Introducere. Pierderea precoce a sarcinii (PPS), cu incidență de 10-20%, se prezintă sub formele clinice: avort spontan (AS), sarcină intrauterină neviabilă, sac gestațional gol. Incidența crescută justifică interesul pentru identificarea unor markeri ecografici şi biologici predictivi pentru PPS. Materiale şi metodă. Am efectuat o recenzie a literaturii din PubMed pentru a evalua puterea de predicție a semnelor ecografice pentru PPS. Rezultate. Sacul gestațional (SG) poate fi vizualizat de la 4 săptămâni + 3 zile, iar vizualizarea unui SG mai mare de 25 mm fără embrion prezice PPS. La fel şi ritmul lent de creștere al SG. Deoarece există o variabilitate de ±18,78% în măsurarea SG, aceste semne ecografice trebuie interpretate precaut. Lungimea cranio-caudală (LCC) este utilizată pentru determinarea vârstei gestaționale și a creșterii embrionare. Fiabilitatea măsurării LCC este mai mare când axa longitudinală depășește 18-22 mm. S-a arătat că absența creșterii embrionare la interval de şapte zile poate fi semn de PPS. Aspectul anormal al veziculei viteline poate prezice PPS sau anomaliile embrionare. Identificarea activității cardiace confirmă viabilitatea fetală. S-a constatat o corelație semnificativă între vârsta gestațională și frecvența cardiacă embrionară, arătându-se că frecvența cardiacă embrionară scăzută (mai puțin de 120 bătăi pe minut) la 7-9 săptămâni de gestație este asociată cu o rată ridicată a PPS. Frecvența cardiacă scăzută poate fi asociată și cu anomalii cromozomiale, cum ar fi trisomia 18 sau triploidia. Alte anomalii cromozomiale sunt asociate cu tahicardia fetală: trisomia 21, trisomia 13 și sindromul Turner. În alte cazuri asimptomatice, pot fi identificate hematoame placentare a căror semnificație depinde de mărimea și localizarea acestora. Concluzii. Ecografia este utilă în prezicerea PPS. Utilitatea acesteia crește atunci când este coroborată cu markeri biologici. Consilierea trebuie efectuată în context clinic, pentru a evalua corect evoluția sub tratatment.

Cuvinte-cheie: pierderea precoce a sarcinii, aspecte ecografice, markeri de prognostic

 

 

 

Particularități de consiliere în translucența nucală crescută asociată cu cariotip normal: prezentare de caz și review al literaturii

 

Cristina Moisei¹, Anca Lesnic¹, Romina-Marina Sima^1,2, Liana Pleş^1,2

1. Maternitatea Bucur, Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Ioan”, Bucureşti

2. Maternitatea Bucur, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Bucureşti

 

Introducere. Translucenţa nucală (TN), sau pliul nu­cal, reprezintă imaginea ecografică a colecției de fluid subcutanate din zona nucală a fătului. La feţii cu ano­ma­lii cromozomiale, cardiace și cu sindroame ge­ne­tice, translucenţa nucală este mărită. Screeningul trans­lucenţei nucale poate detecta aproximativ 80% din feţii cu trisomie 21 sau cu alte aneuploidii majore, cu o rată de rezultate fals-pozitive de 5%. Coroborarea screeningului TN și a b-hCG și PAPP-A îmbunătățește detecția până la 90%. Există acum dovezi că rata de detecție poate fi crescută până la 95% şi rata de rezultate fals-pozitive poate fi scăzută la 3%, examinând osul nazal şi fluxul prin ductul venos și prin tricuspidă. Materiale și metodă. Prezentăm cazul unui făt cu translucenţă nucala de 56 mm asociată cu cariotip normal și morfologie fetală aparent normală. Studiile au arătat că feţii euploizi cu translucenţa nucală mărită pot prezenta anomalii cardiace, hernii diafragmatice, omfalocel, anomalii structurale diverse, precum și risc mare de defecte orofaciale. Mai mult, TN crescută prezintă un risc mai mare de avort sau deces fetal antepartum (mai frecvent în primele 20 de săptămâni de sarcină), riscul fiind direct proporțional cu creșterea TN, iar decesul fetal poate fi precedat de simptome ale insuficienței cardiace, cum este hidropsul fetal. Rezultate. Raportăm cazul unei sarcini investigate la care a fost detectat un făt cu translucenţă nucală de 56 mm la morfologia fetală de trimestrul I, cu risc calculat de 1:35 pentru trisomia 13 și de 1:721 pentru trisomia 18 la Dublul Test Kryptor. S-a recomandat biopsie de vilozități coriale, cu rezultat cariotip embrionar masculin 46 XY normal. Morfologia de trimestrul al II-lea a decelat o dezvoltare normală a fătului, fără anomalii cardiace sau scheletale vizibile. Sarcina este urmărită de un medic primar de obstetrică-ginecologie, iar pacienta a efectuat analizele uzuale de sarcină, Dublul Test Kryptor şi morfologia fetală de trimestrul al II-lea. Gravida nu prezintă antecedente personale patologice semnificative și neagă administrarea de medicamente înainte de sarcina curentă sau în timpul ei. În literatură (Vieira et al.), 54,4% din feţii cu TN crescută au fost euploizi și 93% din acești feți au fost normali la naștere și cu o dezvoltare postnatală imediată normală. Concluzii. Particularitatea acestui caz este reprezentată de faptul că la Dublul Test Kryptor s-a calculat un risc de 1:35 pentru trisomia 13, infirmat de rezultatul biopsiei de vilozități coriale. Numeroase studii au arătat că managementul TN crescute la feţii euploizi nu ar trebui să fie foarte diferit de managementul unei sarcini normale, în condițiile în care peste 90% din feţii euploizi cu TN crescută la morfologia de trimestrul I sunt normali la naștere. O morfologie fetală la 20-24 de săptămâni ar trebui interpretată alături de alte elemente, cum sunt markerii serici și istoricul clinic.

Cuvinte-cheie: Dublu Test Kryptor, trisomie 13, trisomie 18, biopsie vilozităţi coriale, cariotip

 

 

 

Pseudohermafroditismul masculin: prezentare de caz și review al literaturii

 

Cristina Moisei¹, Anca Lesnic¹, Romina-Marina Sima^1,2, Liana Pleş^1,2

1. Maternitatea Bucur, Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Ioan”, Bucureşti

2. Maternitatea Bucur, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Bucureşti

 

Introducere. Un pseudohermafrodit este o persoană ale cărei gonade corespund sexului cromozomial, dar care are organe genitale externe asemănătoare se­xu­lui opus. Pseudohermafroditismul masculin im­pli­că existența unor testicule normale, dar a unei mas­cu­li­nizări incomplete a ductului wolffian și a organelor ge­nitale externe. Cea mai frecventă cauză este sindro­mul rezistenței la androgeni de formă completă sau in­com­pletă. Acești indivizi prezintă un cariotip normal 46 XY, pre­zintă testicule necoborâte (criptorhidie bilaterală), dar absența receptorilor pentru androgeni în țesuturile-țintă duce la dezvoltarea unor organe genitale externe feminine, structurile wolffiene (epididimul, vas deferens și veziculele seminale sunt absente) și deficitul de 5-alfareductază fiind cel mai frecvent diagnosticate în perioada pubertății. Materiale şi metodă. Prezentăm cazul unui făt cu pseudohermafroditism masculin detectat la 21 de săptămâni, în timpul morfologiei de trimestrul al doilea. Rezultate. Raportăm cazul unei sarcini investigate la care a fost detectat un făt cu pseudohermafroditism masculin la 21 de săptămâni de sarcină. La morfologia fetală de trimestrul al doilea, organele genitale externe ale fătului erau atipice, cu o aparentă hipertrofie clitoridiană, vulva prezentă și testicule absente. Pacienta a fost trimisă pentru un second opinion și pentru un consult genetic și s-a hotărât efectuarea unei amniocenteze. Rezultatul a fost un număr diploid normal de cromozomi (46 XY), cu recomandare de completare cu analiza cariotipului, consult endocrinologic și reevaluare multidisciplinară. Sarcina este urmărită de un medic primar de obstetrică-ginecologie, iar pacienta a efectuat analizele uzuale de sarcină, Dublu Test Kryptor, morfologie fetală de trimestrul al doilea, toate în limite normale. Gravida nu prezintă antecedente personale patologice semnificative și neagă administrarea de medicamente înainte de sarcina curentă sau în timpul ei. Concluzii. Particularitatea acestui caz este reprezentată de faptul că supoziția inţială, de hipertrofie clitoridiană (pseudohermafroditism feminin), infirmată de amniocenteză, a dus la investigarea cauzei de masculinizare incompletă a fătului (pseudohermafroditism masculin). Tratamentul în cazul acestor pacienți trebuie individualizat. Identitatea de gen se stabilește până în 24 de luni, iar schimbările de gen după această vârstă ar trebui strict analizate. Testiculele necoborâte trebuie îndepărtate, din cauza riscului crescut de neoplazie. Pacientul trebuie îngrijit de o echipă multidisciplinară și poate fi tratat cu hormoni sexuali.

Cuvinte-cheie: pseudohermafroditism, hipertrofie clitoridiană, amniocenteză, analiza cariotipului

 

 

 

Corelaţia dintre aspectul ecografic şi diagnosticul intraoperatoriu în cadrul tumorilor ovariene. Caz clinic

 

Silvia Izvoreanu, Roxana Penciu, Liliana Steriu, Diana Mocanu, Costin Niculescu, Iulia Postolache, Corina Nour

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei”, Constanţa

 

Introducere. O masă tumorală anexială este o pro­ble­mă ginecologică obișnuită. Poate fi simptomatică sau poate fi descoperită întâmplător la examinarea ginecologică sau imagistică. Evaluarea unei mase tumorale anexiale se bazează în principal pe ecografia transvaginală, cu informații suplimentare din anamneză, examen clinic și teste de laborator. Eco­grafia transvaginală este de obicei primul pas pentru a evalua o masă tumorală anexială. Materiale şi me­to­dă. Vom prezenta cazul unei paciente în vârstă de 22 de ani cu formaţiuni tumorale ovariene bilaterale di­ferite din punct de vedere al aspectului ecografic. Concluzii. Aspectul ecografic nu coincide întotdeauna cu diagnosticul intraoperator.

Cuvinte-cheie: anexă, ecografie, masă tumorală

 

 

 

Utilizarea ultrasonografiei în monitorizarea postoperatorie a pacientelor cu reconstrucţie mamară post-mastectomie oncologică

 

Carmen Giuglea¹, Silviu Adrian Marinescu², Octav Ginghină³, Elena Cristina Burlacu⁴, Andreea-Antonia Gheorghe⁴, Alice Balaceanu⁵

1. Clinica de Chirurgie plastică şi microchirurgie reconstructivă, Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Ioan”, Şef Lucrări la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Bucureşti

2. Clinica de Chirurgie plastică şi microchirurgie reconstructivă, Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar Arseni”, Şef Lucrări la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Bucureşti

3. Clinica de Chirurgie generală, Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Ioan”, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Bucureşti

4. Clinica de Chirurgie plastică şi microchirurgie reconstructivă, Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Ioan”, Bucureşti

5. Clinica de Medicină internă, Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Ioan”, Şef Lucrări la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Bucureşti

 

Introducere. Investigațiile imagistice după re­con­struc­țiile mamare sunt recomandate pentru evaluarea post­ope­ratorie și diagnosticul eventualelor complicații pe termen scurt și lung, mai ales dacă sunt efectuate pro­cedee chirurgicale combinate. Dintre tehnicile ima­gistice, ultrasonografia este metoda cea mai fiabilă, ac­ce­sibilă, repetabilă, cu o acuratețe crescută, cu condiția uti­lizării unor aparate performante și a unui specialist cu experiență. Materiale şi metodă. Lucrarea este un studiu retrospectiv pe un lot de 52 de paciente cu re­con­strucție de sân, operate în perioada 2013-2018, într-un spital clinic de urgență, în cadrul departamentului de chi­rurgie plastică, la care s-au efectuat ultrasonografii mamare ca metodă paraclinică de evaluare postoperatorie. Rezultate și concluzii. Tipurile de reconstrucție au fost efectuate cu țesut autolog, proteze mamare siliconice sau proceduri combinate. Tipul de cancer cel mai frecvent diagnosticat anatomopatologic a fost carcinomul de tip ductal invaziv, iar reconstrucțiile mamare primare sau secundare au fost efectuate în funcție de recomandările oncologice. S-a urmărit ultrasonografic evidențierea posibilelor leziuni de tip inflamație, colecție, necroză de țesut adipos, chisturi de incluziune epidermică, adenopatii, recidivă tumorală, fisuri ale învelișului implantului, la toate reconstrucțiile cu implant siliconic. Din cele 52 de paciente cu reconstrucții, cu ajutorul ultrasonografiei s-au identificat complicații precoce la 27% din cazuri (seroame, granuloame) și complicații tardive (microcalcificări, lichid inflamator, adenopatii inflamatorii) la 2% din cazuri. Creșterea prevalenței cancerului de sân la grupe de vârstă din ce în ce mai mici și a numărului de reconstrucții mamare necesită evaluare ultrasonografica a caracteristicilor normale sau patologice la nivelul sânului reconstruit. Ultrasonografia folosită ca metodă de screening postope­ratoriu a condus la depistarea precoce a complicațiilor, implicit a recurenţelor tumorale.

Cuvinte-cheie: ultrasonografie, cancer de sân, reconstrucţie mamară

 

 

 

Corelații ultrasonografice în depistarea precoce a placentelor anormal invazive la sarcinile cu cicatrice uterină post-operație cezariană

 

Oana-Denisa Bălălău, Liana Pleș, Adina Teodora Corbu, Romina-Marina Sima, Anca Daniela Stănescu

Maternitatea Bucur, Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Ioan”, Bucureşti, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Bucureşti

 

Introducere. Numărul nașterilor prin operație cezariană a crescut semnificativ în ultimii 20 de ani, fapt ce a dus la mărirea numărului de complicații ale uterului cicatricial: ruptură uterină, placente anormal inserate, sarcină ectopică, istmocel și infertilitate. Implantarea sacului de gestație la nivelul cicatricei uterine poartă numele de sarcină cicatricială. Diagnosticul este stabilit în urma evaluării ultrasonografice, iar netrată, această afecțiune evoluează spre ruptură uterină, ducând la hemoragii severe, urmate în multe cazuri de histerectomie de necesitate. Atunci când acestea se opresc din evoluție, există două atitudini terapeutice: expectativa cu eliminare spontană sau efectuarea de manevre de evacuare (aspirație, chiuretaj), însoțite, din păcate, de riscul penetrării tranșei de histerotomie. S-a constatat o asociere crescută între sarcina cicatricială și anoma­liile de inserție placentară. Materiale și metodă. O căutare electronică în bazele de date MEDLINE, EMBASE şi ClinicalTrials.gov a fost efectuată în februarie 2017, utilizând cuvinte precum „cicatrice uterină” şi „sarcină cicatricială”. În studiu au fost incluse doar femeile diagnosticate ecografic cu sarcină cicatricială după următoarele criterii: sac gestațional sau placentă înglobate în cicatricea uterină ori situate la suprafața acesteia, col și cavitate uterină goale, sac gestațional triunghiular care umple nișa determinată de cicatrice, miometru subțire (1-3 mm) sau absent între sacul de gestație şi vezica uterină, prezența unui pol embrionar/fetal sau un sac ovular cu sau fără activitate cardiacă, prezența unui tipar vascular proeminent și bogat la nivelul sau în jurul sacului corionic și al placentei. Concluzii. Probabilitatea complicațiilor intra- sau postoperatorii depinde de întinderea, localizarea și de profunzimea invaziei placentare. Invazia extensivă în segmentele uterine superioare poate fi relativ ușor de gestionat în timpul intervenției chirurgicale, în timp ce invazia focală în partea inferioară a segmentului uterin inferior poate duce la o incidență crescută a complicațiilor intra- și postoperatorii. Evaluarea gradului de invazie placentară este foarte importantă și reprezintă abordarea optimă pentru identificarea femeilor cu risc crescut de complicații intraoperatorii, permițând astfel adaptarea strategiei chirurgicale optime.

Cuvinte-cheie: cicatrice uterină, operație cezariană, ecografie

 

 

 

Semne ultrasonografice în diagnosticul anomaliilor de placentație: placenta accreta
la nivelul cicatricei uterine

 

Oana-Denisa Bălălău, Liana Pleș, Adina Teodora Corbu, Romina-Marina Sima, Anca Daniela Stănescu

Maternitatea Bucur, Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Ioan”, Bucureşti, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Bucureşti

 

Introducere. Incidența operației cezariene a cunoscut o creștere remarcabilă în ultimii ani, fapt ce aduce cu sine și creșterea morbidității materne și fetale, din cauza complicațiilor ce survin în urma modificărilor structurii miometriale de la nivelul cicatricei uterine. Anomaliile de placentație cu risc crescut pentru mamă și făt se încadrează în grupul AIP (abnormally invasive placentation). Acestea rezultă în urma implantării placentei într-o zonă cu decidualizare defectuoasă şi țesut cicatricial, cum este cazul miometrului din aria cicatricei post-operație cezariana. Aproximativ 80% dintre cazurile de anomalii ale placentației sunt aso­cia­te cu istoric de naștere prin operație cezariană, chiu­re­taje sau miomectomii cu deschiderea cavității ute­rine. Materiale şi metodă. Lucrarea de față are ca scop evidențierea tehnicilor actuale de diagnosticare a ano­maliilor de placentație încă din primul trimestru de sarcină. Au fost evaluate studii din literatura de spe­cia­litate, publicate în ultimii ani (2015-2019) pe plat­for­ma PubMed, rezultatele fiind expuse sub forma unui review. Principalele semne ecografice evidențiate, care în prezent sunt folosite de majoritatea autorilor în studii de specialitate, sunt: pierderea/întreruperea zonei hipoecogene de la nivelul miometrului de sub patul placentar, lacune placentare (ce pot prezenta flux sangvin turbulent), întreruperea liniei hiperecogene reprezentate de peretele posterior vezical și seroasa uterină de la acest nivel, subțierea stratului miometrial (care ajunge Concluzii. Importanța stabilirii unui diagnostic cert, cât mai precoce, al unei anomalii de placentație este vitală. Atenta monitorizare a gravidei, cu ecografii seriate, realizate trimestrial, care să urmărească semnele identificate până în prezent în studiile de specialitate, cât și pregătirea unei echipe operatorii multidiscipli­nare cresc probabilitatea nașterii unui nou-născut viu, precum și șansa prezervării fertilității materne.

Cuvinte-cheie: anomalie de placentaţie, ecografie

 

 

 

Diagnosticul ultrasonografic al unui sindrom malformativ fetal la o gravidă cu diabet gestațional

 

Nicolae Gică¹, Corina Mâț¹, Gheorghe Peltecu^1,2, Anca Panaitescu^1,2

1. Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie Filantropia, București

2. Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Bucureşti

 

Scopul lucrării noastre este de a prezenta un caz rar de malformaţii fetale diagnosticate ecografic la o gravidă cu diabet gestațional necontrolat. Atrezia eso­fa­giană este o malformație rară, care asociată cu po­li­hi­dram­niosul și diabetul gestațional necontrolat pune probleme de diagnostic etiologic al excesului de li­chid amniotic. Prezentăm cazul unei gravide de 29 de ani, cu diabet necontrolat, internată în clinica noastră la 35 de săptămâni de gestație pentru diminuarea per­cep­ției mișcărilor fetale. Examinarea ecografică relevă o sar­ci­nă monofetală, în prezentație craniană, cu polihidramnios (indicele de lichid amniotic: 26,9), suspiciune de atre­zie esofagiană, agenezia ductului venos cu drenaj ex­tra­hepatic şi restricție de creștere intrauterină cu ra­port cerebroplacentar inversat și cariotip normal. Naș­te­rea a fost prin operație cezariană, rezultând un făt de 2400 g, cu scor Apgar 8/8. Fătul a prezentat mul­ti­ple malformații, cum ar fi atrezie esofagiană cu fis­tu­lă esotraheală, tratate chirurgical post-partum. Par­ti­cu­la­ri­tatea cazului a fost excesul de lichid amniotic, care pu­tea avea drept cauză polihidramniosul, precum și atre­zia de esofag.

Cuvinte-cheie: diabet gestațional, polihidramnios, examinare ecografică, fistulă esotraheală

 

 

 

Aspecte ecografice ale carcinomului papilar intrachistic mamar

 

Elena Cocîrță¹, Gheorghe Peltecu², Anca Maria Panaitescu², Corina Mâț¹, Nicolae Gică¹

1. Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie Filantropia, București

2. Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Bucureşti

 

Carcinomul papilar intrachistic reprezintă o formă rară de cancer de sân, cu prognostic excelent și rată scă­zu­tă de recidivă. Apare frecvent la femei în me­no­pau­ză, diagnosticul clinic sau mamografic putând fi incert. Ultrasonografia reprezintă o investigație va­lo­roasă în diagnosticul carcinomului intrachistic. Sco­pul lucrării este de a raporta o serie de patru cazuri cu carcinom papilar intrachistic confirmat la biop­sie. Examinarea ecografică a relevat prezența unor formațiuni tumorale cu ecogenitate mixtă, cu com­po­nen­ţă solidă intrachistică (vegetații intrachistice), bine vascularizată, cu dimensiuni cuprinse între 30 mm şi 70 mm. Puncția ghidată ecografic a fost necesară pentru diagnosticul histologic. Pacientele au fost tratate chi­rur­gical, cu evoluție bună și fără semne de recidivă până în prezent. Fiind o tumoră rară, diagnosticul și con­dui­ta în cazul carcinomului intrachistic rămân con­tro­versate, conduita fiind individualizată în funcție de caz.

Cuvinte-cheie:carcinom intrachistic mamar, exami­nare ecografică, vegetații intrachistice, puncție ghidată ecografic

 

 

 

Diagnosticul ecografic prenatal în cazul sarcinii cu gemeni conjuncţi

 

Nicolae Gică¹, Nicoleta Gana¹, Corina Mâț¹, Gheorghe Peltecu^1,2, Anca Panaitescu^1,2, Ana Maria Vayna¹

1. Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie Filantropia, București

2. Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Bucureşti

 

Incidența sarcinilor gemelare însumează 1% din toa­te sarcinile. Acestea apar ca urmare a fertilizării a do­uă ovocite – când rezultă o sarcină dizigotă (gemeni dis­tincți) – sau prin diviziunea unui singur ovocit fertilizat, rezultând o sarcină monozigotă (gemeni identici). Di­vi­ziu­nea masei embrionare se poate realiza în primele trei zile post-fertilizare (diamniotică-dicorială), între ziua a treia și ziua a noua (diamniotică-monocorionică), în­tre ziua a noua și ziua a 12-a (monoamniotică-mo­no­co­rio­ni­că). În cazuri rare, când acest eveniment se pro­duce după ziua a 12-a de la fertilizarea ovocitului, apa­re sarcina cu gemeni conjuncți sau siamezi. Incidența aces­tora din urmă este de 1 la 100.000 de nașteri. Pre­zen­tăm cazul unei paciente în vârstă de 32 de ani, pri­mi­pară, obeză, care se prezintă în departamentul nos­tru de medicină materno-fetală la 12 săptămâni de ame­­no­ree, în vederea screeningului prenatal pentru aneu­ploi­dii. Examinarea ecografică pune în evidență o sarcină cu un sac gestațional unic ce conține doi embri­oni conjuncți cu CRL corespunzător la 11 săptămâni și 5 zile. Diagnosticul precoce pus prin ultrasonografie dic­tea­ză conduita ulterioară și posibilitățile terapeutice. În cazul nostru, pacienta avortează produșii de concepție ne­via­bili corespunzători vârstei gestaționale, conjuncți în regiunea toracică, abdominală și pelviană.

Cuvinte-cheie:conjuncți, gemeni, diagnostic prenatal

 

 

 

Vasa praevia – diagnosticul ultrasonografic

 

Sandra Nedelea¹, Corina Mâț¹, Gheorghe Peltecu^1,2, Anca Panaitescu^1,2, Nicolae Gică¹

1. Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie Filantropia, București

2. Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Bucureşti

 

Vasa praevia este o patologie rară, cu o incidență ce variază între 1/1275 și 1/5000 de nașteri (în medie, 0,6/1000), în care vasele cordonului ombilical sunt situate direct pe membranele amniotice, neprotejate de țesutul placentar sau gelatina Wharton, acoperind orificiul cervical intern sau la o distanţă mai mică de 2 cm de acesta. Examinarea ecografică reprezintă singura metodă de diagnostic antepartum, iar nediagnosticată, această patologie are prognostic nefavorabil, cu consecințe fetale grave. Scopul lucrării este de a prezenta o serie de cazuri diagnosticate ecografic antenatal în clinica noastră. Pacientele au fost examinate la 20-23 de săptămâni de gestație, la screeningul de trimestrul al doilea, moment în care a fost ridicată suspiciunea de diagnostic. Pacientele au fost reevaluate la 28 și 32 de săptămâni de gestație. Conduita stabilită a fost nașterea prin operație cezariană, programată la 36 de săptămâni de gestație, cu rezultate materne și neonatale favorabile. Diagnosticul ecogra­fic prenatal este esențial pentru a evita mortalitatea perinatală crescută, exsangvinarea fetală fiind rapidă chiar și în cazul unei pierderi de sânge de 50-100 ml.

Cuvinte-cheie:vasa praevia, ecografie, cordon ombilical

 

 

 

Histerectomie sau nu într-un caz de cardiomiopatie dilatativă peripartum?

 

Carmen-Ioana Silaghi¹, Tiberiu Pop^1,2, Petru Chitulea^1,2, Katalin Babeș^2,3

1. Staționar III, Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea

2. Facultatea de Medicină și Farmacie, Universitatea din Oradea

3. Clinica de Cardiologie, Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea

 

Introducere. Cardiomiopatia peripartum este o car­dio­miopatie dilatativă de origine idiopatică. Apare la pa­cien­tele gravide în ultima lună de sarcină și până la cinci luni post-partum. Pacienta se prezintă cu insuficiență cardiacă secundară disfuncției sistolice ventriculare stângi, neavând o altă cauză identificată de insuficiență car­dia­că. Trebuie luați în considerare câțiva factori de risc, cum ar fi: vârsta maternală crescută, multiparita­tea, sarcina multiplă și sarcina complicată cu pree­clam­p­sia și hipertensiunea gestațională. Materiale și metodă. Acest studiu este o prezentare de caz a unei paciente în vârstă de 27 de ani, primipară, care a suferit o operație cezariană, având ca indicație ope­ra­to­rie pre­eclampsia de formă medie. Evoluția postope­ra­torie a pacientei a fost favorabilă, externându-se cu sta­re generală bună, afebrilă, uter normal involuat, lohii serosangvinolente, lactație prezentă și plagă ope­ra­torie în curs de cicatrizare în ziua a cincea de lăuzie. În ziua a şaptea de lăuzie, pacienta prezintă dispnee de re­paus, ortopnee și tuse seacă, fiind internată pentru in­ves­tigații și tratament cardiologic de specialitate. În urma investigațiilor se stabileşte diagnosticul de car­dio­miopatie peripartum, pneumonie dreapta şi in­su­ficiență ventriculară stângă de repaus. Pacientei i se ad­mi­nistrează medicație anticoagulantă, iar în ziua a 12-a de lăuzie este transferată, cu diagnosticul de me­tro­ragie masivă, șoc hemoragic și cardiomiopatie pe­ri­par­tum, pentru tratament ginecologic de spe­cia­litate. Ca tratament hemostatic pentru metroragia fudroaiantă, se pun în balanță variantele (histerectomie sau procedura Bakri) și se decide practicarea procedurii Bakri, având în vedere vârsta pacientei (27 de ani). Rezultate și concluzii. Postoperatoriu, lăuza evoluează favorabil, metroragia fiind sistată. La externare, starea lăuzei este favorabilă, afebrilă, cu uter normal conformat. Cazul descris demonstrează încă o dată importanța pregătirii profesionale și a colaborării interdisciplinare. De asemenea, în cazul unei metroragii fudroaiante, sunt important de aplicat procedurile minim invazive, care conservă organele genitale interne, dacă acest lucru este posibil.

Cuvinte-cheie: cardiomiopatie, histerectomie, Bakri

 

 

 

Teratom cervical fetal

 

Alexandra Biliana Belovan, Ioana Cojocaru, Irina Zorzoana, Marius Forga, Marcela Viasu, Adrian Claudiu Raţiu

Disciplina Obstetrică-Ginecologie II, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş”, Timişoara

 

Introducere. Teratoamele cervicale fetale apar cu o frecvență de 1:50000 de nașteri. Sunt de regulă be­nigne, provin din celulele germinale, au potenţial de malignizare în cazuri extrem de rare și nu se aso­cia­ză de obicei cu sindroame genetice. Materiale și metodă. Prezentăm cazul unei primigeste de 30 de ani, la 19 săptămâni de gestație, la care ecografic s-a de­ce­lat o formațiune tumorală, bine delimitată, la ni­ve­lul gâtului fetal, prelungită până la baza craniului, de 6/7/6 cm, cu ecostructură mixtă, predominant so­li­dă, cu vascularizație moderată, care fixează capul în hiperextensie, cu stomac absent și polihidramnios. Rezultate și discuții. Diagnosticul ecografic stabilit a fost de teratom cervical (solid/chistic, cu vascularizație moderată). Dintre diagnosticele diferențiale posibile (gușă, limfangiom, hemangiom, neuroblastom, higromă), cele mai importante de luat în considerare pentru posibilitatea de terapie intrauterină sunt: gușa (solidă, hipervascularizată) – administrare intrauterină de levotiroxină; limfangiomul (chistic, slab vascularizat) – scleroterapie cu OK-432 (Picibanil®). Particularitatea acestui caz constă în volumul tumoral mare la o vârstă mică de gestație; aceste tumori devin voluminoase de obicei după 24-26 de săptămâni de gestaţie, comprimând traheea și esofagul. Conduita pe parcursul sarcinii este de monitorizare a creșterii tumorale şi amniodrenaje repetate în caz de polihidramnios pentru a reduce riscul de naștere prematură secundară distensiei uterine. Nașterea este prin operație cezariană, cu procedură EXIT și chirurgie post-partum. În cazul nostru, având în vedere vârsta de gestație și volumul tumoral mare care disloca deja traheea și împiedica deglutiția, părinții au decis întreruperea sarcinii. Diagnosticul anatomopatologic a confirmat diagnosticul de teratom placentar. Concluzii. Evaluarea ecografică atentă a caracteristicilor tumorii poate diferenția cu succes posibilele forme clinice, care pot beneficia de terapie intrauterină.

Cuvinte-cheie: teratom cervical, diagnostic prenatal

 

 

 

Diagnosticul ecografic al fibroamelor ovariene

 

Alexandra Bouariu¹, Corina Mâț¹, Gheorghe Peltecu^1,2, Anca Panaitescu^1,2, Nicolae Gică¹

1. Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie Filantropia, București

2. Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Bucureşti

 

Tumorile solide ovariene au ca reprezentant principal fibroamele ovariene, tumori cu origine stromală, cu o incidență de numai 4% și cu o predispoziție de apariție la femeile cu vârste între 40 şi 50 de ani, aflate îndeosebi în menopauză. Coroborând date din literatura de specia­litate cu cele înregistrate în cadrul Spitalului Clinic de Obstetrică şi Ginecologie Filantropia București, ne propunem, prin această lucrare, stabilirea unor principii de diagnostic ecografic pentru fibroamele ovariene. De cele mai multe ori asimptomatice clinic sau cu o simptomatologie nespecifică, fibroamele ovariene sunt tumori benigne care pun probleme de diagnostic diferențial cu alte patologii pelviene și în special uterine. Studiul nostru raportează o serie de opt cazuri diagnosticate ecografic și tratate chirurgical în clinica noastră. Toate cazurile au prezentat tumori unilaterale, diagnosticate prin ecografie transvaginală și confirmate ulterior prin examenul anatomopatologic al piesei chirurgicale. Diagnosticul diferențial dificil cu fibromul uterin și patologia malignă ovariană impun explorarea chirurgicală.

Cuvinte-cheie: fibrom ovarian, diagnostic ecografic, tumori ovariene

 

 

 

Chist ovarian gigantic la o gravidă cu vârsta gestaţională de 28 de săptămâni – prezentare de caz

 

Liliana Steriu, Dumitru Smocvin, Silvia Izvoranu, Iulia Postolache, Costin Niculescu, Roxana Penciu, Corina Nour, Vlad Iustin Tica

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei”, Constanţa

 

Introducere. Incidența chisturilor ovariene în sarcină este de 1%, iar prezența acestora poate complica evoluția sarcinii prin mecanismele clasice (torsiune, eclatare, hemoragie) sau specifice (creșterea presiunii intraabdominale și reducerea spațiului de expansiune a uterului gravid). Materiale și metodă. Prezentăm cazul unei paciente gravide, în vârstă de 30 de ani, primipară, care s-a prezentat la medic la 28 de săptămâni de gestație cu senzație de plenitudine și sațietate precoce şi de tensiune la nivelul abdomenului superior. La ecografia de rutină s-a descoperit un chist abdominal cu diametrul de 35 cm, care ocupa epigastrul, hipocondrul drept și flancul drept. Nu s-a putut decela ecografic apartenența de organ, iar pacienta a fost îndrumată către IRM abdomino-pelvian, care a stabilit apartenența leziunii la ovarul drept. Având în vedere acuzele subiective ale pacientei și vârsta gestațională a sarcinii, s-a decis scăderea presiunii intraabdominale prin puncţia evacuatorie a chistului, ghidată ecografic, și evacuarea a 1800 ml de lichid clar, incolor, care s-a analizat citologic, rezultatul fiind benign. Rezultate și concluzii. Evoluția post-puncţie și cea a sarcinii au fost favorabile și în limite normale. Urmărirea imagistică a chistului și a sarcinii a fost realizată la interval de două săptămâni, fără creșterea în dimensiuni a chistului. Recomandăm puncţia evacuatorie a chisturilor ovariene gigantice care au semne de benignitate pentru scăderea presiunii intraabdominale și abordul acestora electiv post-partum sau intrapartum dacă nașterea se finalizează prin operație cezariană.

Cuvinte-cheie: chist, puncţie, sarcina

 

 

 

Excizia unui endometriom parietal în timpul unei operaţii cezariene

 

Liliana Steriu, Dumitru Smocvin, Silvia Izvoranu, Iulia Postolache, Costin Niculescu, Roxana Penciu, Corina Nour, Vlad Iustin Tica

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei”, Constanţa

 

Introducere. Endometriomul de perete abdominal este o patologie rară care apare la nivelul cicatricelor ab­do­minale după o intervenție în timpul căreia se des­chi­de uterul, cel mai frecvent după operație cezariană. In­ci­dența endometrioamelor parietale este de 0,03-0,4%. Ma­teriale și metodă. Prezentăm cazul unei paciente secun­di­pare, la termen, în vârstă de 31 de ani, care a născut pri­ma oară în urmă cu 5 ani, prin operație cezariană. Din anam­neză am reținut că, de aproximativ doi ani (deci cu un an și trei luni înainte de sarcina actuală), pacienta pre^­zin­tă o formațiune tumorală la nivelul cicatricei post-ope­ra­ţie cezariană – care, în afara sarcinii, prezenta toate sem­nele unui endometriom parieto-abdominal și care în timpul sarcinii actuale s-a redus în dimensiuni, chiar de­ve­nind nedureros. Pacienta a născut la termen prin ope­rație cezariană pentru iminenţă de ruptură uterină și în același timp operator s-a practicat și tumorectomie pa­rieto-abdominală, excizându-se o formațiune de 4/3 cm care a fost trimisă la examenul histopatologic. Rezultate și concluzii. Evoluția postoperatorie a fost favorabilă, iar pa­cienta s-a externat a doua zi postoperatoriu. Rezultatul his­to­patologic a confirmat endometrioza în mușchiul drept abdominal. Evoluția plăgii a fost spre vindecare și, la 5 luni postoperatoriu, era suplă, fără a se decela clinic sau imagistic nicio recidivă.

Cuvinte-cheie: endometriom, cezariană, tumorectomie

 

 

 

Corelaţia (sau absenţa acesteia) dintre aspectul ecografic şi diagnosticul histopatologic în cazul unor tumori ovariene – prezentare de caz

 

Costin Niculescu, Silvia Izvoreanu, Iulia Postolache, Liliana Steriu, Diana Mocanu, Corina Nour, Dumitru Smocvin, Vlad Iustin Tica

Secţia Obstetrică-Ginecologie I, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei”, Constanţa

 

Introducere. Cancerul ovarian este al doilea cancer din sfera genitală, al cincilea în topul cauzelor de deces la femei. Examenul ecografic joacă un rol important în evaluarea tumorilor ovariene și este utilizat pentru diagnosticul cancerului ovarian. Materiale și metodă. Prezentăm un caz al unei femei tinere, în vârstă de 26 de ani, la care la ecografia endovaginală s-a observat o cantitate mare de lichid în fundul de sac Douglas, cu ovarele de aspect normal şi la care nivelurile serice ale CA125 au relevat valori de peste 800 UI, iar scorul ROMA a fost 21. Toate acestea ne-au în­drumat către suspiciunea de cancer ovarian. Intervenţia chirurgicală şi examenul histopatologic reprezintă, în acest caz, soluţia diagnostică. Concluzii. Corelarea imaginilor ecografice cu analizele de laborator este relevantă pentru diagnosticul de cancer ovarian, dar examenul histopatologic este cel care ne dă verdictul.

Cuvinte-cheie: ecografie endovaginală, cancer ova­rian, examen histopatologic

 

 

 

Conduita terapeutică în cazul tumorilor de ovar asociate cu hiperplazie endometrială – prezentare de caz

 

Roxana-Cleopatra Penciu¹, Liliana Steriu¹, Silvia Izvoranu¹, Costin Niculescu¹, Corina Nour², Diana Mocanu¹, Vlad-Iustin Tica¹

1. Facultatea de Medicină, Universitatea „Ovidius”, Constanța

2. Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei”, Constanța

 

Introducere. Hiperplazia endometrială reprezintă creșterea grosimii endometriale >4 mm în cazul femeilor aflate la menopauză și >16 mm pentru femeile aflate în perioada fertilă. În situația asocierii hiperplaziei endometriale cu o altă patologie ginecologică, în climacteriu, este indicată biopsia de endometru și endocol, deoarece majoritatea hiperplaziilor endometriale sunt expresia neoplasmului de endometru. Materiale și metodă. O pacientă în vârstă de 64 de ani s-a internat în ianuarie 2019 în Clinica de Obstetrică-Ginecologie I a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Con­stan­ța pentru dureri pelviabdominale. La examenul eco­gra­fic s-a decelat prezența unei formațiuni tumorale pel­vi­ab­do­minale voluminoase, suspectată ca aparținând de ovarul drept, suspiciune confirmată imagistic prin IRM, precum și o hiperplazie endometrială de 5 mm. S-a decis efectuarea chiuretajului biopsic fracționat, care a relevat diagnosticul de adenocarcinom de endometru, iar examenul histopatologic extemporaneu, în timpul intervenţiei chirurgicale ulterioare, de adenocarcinom endometrioid ovarian, urmând ca examenul la parafină să stabilească aspectul sincron sau metastatic al celor două tumori. Concluzii. Explorarea ultrasonografică completă este esențială chiar și în cazul unor patologii evidente – inclusiv diagnosticate ultrasonografic. Chiuretajul biopsic fracționat este obligatoriu în cazul hiperplaziei endometriale asociate altei patologii ginecologice în climacteriu, deoarece ajută la stabilirea unui diagnostic corect şi complet și a unei conduite terapeutice adecvate.

Cuvinte-cheie: hiperplazie endometrială, tumoră ovariană, conduită terapeutică

 

 

 

Valoarea explorării ecografice a grosimii peretelui uterin în cazul placentei praevia

 

Roxana-Cleopatra Penciu¹, Silvia Izvoranu¹, Liliana Steriu¹, Corina Nour², Costin Niculescu¹, Diana Mocanu¹, Vlad-Iustin Tica¹

1. Facultatea de Medicină, Universitatea „Ovidius”, Constanța

2. Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei”, Constanța

 

Introducere. Placentația joasă este evidențiată ecografic, stabilind și conduita obstetricală. Printre cauzele care pot determina placentația joasă se pot menționa operația cezariană în antecedente, chiuretajele multiple, precum și embolizarea arterei uterine, utilizată pentru tratamentul fibroamelor uterine. Placenta praevia poate depăși grosimea peretelui uterin, invadând uneori chiar și vezica urinară, soldându-se cu histerectomie de necesitate. Materiale și metodă. Studiul nostru include şase paciente gravide, internate și operate în Clinica de Obstetrică-Ginecologie I a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța, diagnosticate cu placentă praevia centrală, în trimestrul al II-lea de sarcină. Doar într-un singur caz placenta a ascensionat, devenind marginală. În ceea ce privește cauza anomaliei de placentație, trei paciente au avut naștere prin operație cezariană în antecedente, una cu embolizare a arterei uterine și una cu chiuretaje și nașteri multiple. S-a explorat ecografic grosimea peretelui uterin – de precizat că toate placentele praevia centrale au fost localizate pe peretele ute­rin anterior. Examinarea ecografică a revelat absența peretelui uterin la nivelul vechii cicatrici în cazul a două utere cicatriciale și invazia placentei la acest nivel. În restul cazurilor, nu a fost evidențiat acest aspect. Celor trei paciente cu uter cicatricial li s-a recomandat şi IRM pelvian, care însă a avut rezultat echivoc. Concluzii. Explorarea ecografică a dovedit detalii net superioare examinării IRM, fapt confirmat și intraoperatoriu în cele două cazuri soldate cu histerectomie de necesitate.

Cuvinte-cheie: placenta praevia, ecografie, perete uterin

 

 

 

Diagnosticul ecografic prenatal versus explorări de laborator anormale

 

Cristian Țăroi, Alexandru Sabău, Diana Lodromănean, Andrei Damșa, D. Lodromănean

Clinica de Obstetrică-Ginecologie, Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu

 

Introducere. Examenul ecografic antenatal este cel mai rapid și ușor mod de a urmări o sarcină în vederea unei consilieri prenatale cât mai corecte. Deși investigațiile de laborator pot aduce noi informații despre făt, examenul ecografic poate infirma rezultatele anormale ale acestora atunci când se încadrează în parametrii normalității. Materiale și metodă. Prezentăm cazul unei gravide secundipare, în vârstă de 37 de ani, la care s-au efectuat ecografii în dinamică, precum și explorări de laborator (dublu test, amniocenteză). Din cauza vârstei pacientei, se efectuează dublu test la 11 săptămâni gestaționale, care nu se încadrează în limite normale, motiv pentru care se efectuează amniocenteză. În ciuda rezultatelor contradictorii ale explorărilor de laborator, în contrast cu examinările ecografice seriate, sarcina prezintă evoluție normală până la termen, consilierea antenatală bazându-se strict pe ecografii. Rezultate. Dublul test efectuat la 11 săptămâni gestaționale evidențiază risc crescut atât de vârstă (1:140), cât și biocimic (1:173) pentru trisomie 21, astfel încât se recomandă efectua­rea amniocentezei în scop diagnostic. La 17 săptămâni gestaționale se efectuează amniocenteză, iar rezultatul a evidențiat un mozaic diploid/tetraploid considerat mozaicism adevărat, deoarece analiza a fost efectuată din două culturi independente prin flaskuri. Testul FISH din lichidul amniotic nu confirmă anomalia din cele două culturi, motiv pentru care se efectuează consult genetic, care recomandă monitorizare ecografică periodică. Se efectuează examene ecografice în dinamică, ce arată aspect normal al fătului la fiecare dintre acestea. Având în vedere aspectele ecografice normale în dinamică, gravi­da este consiliată să mențină cursul sarcinii, în ciuda rezultatelor anormale ale dublului test și ale amniocentezei. Sarcina evoluează până la termen, iar gravida naște prin operație cezariană segmento-transversală un făt cu aspect normal, cu următoarele caracteris­tici morfofuncționale: G=3180 g, L=55 cm, PC=36 cm, IA=10. Concluzii. Subliniem importanța diagnosticului ecografic prenatal în consilierea antenatală a gravidelor, în ciuda unor explorări anormale de laborator.

Cuvinte-cheie: ecografie, amniocenteză, consiliere prenatală

 

 

 

Assessment of uterine scars throughout pregnancy – case presentation

 

Irina-Adriana Horhoianu, Adriana Klein, Corina Grigoriu, Monica Cîrstoiu, Vasile-Valerica Horhoianu

“Carol Davila” University of Medicine and Pharmacy, Bucharest, University Emergency Hospital, Bucharest,

 

A uterine scar throughout pregnancy is a potentially omnious aspect, as there can be a great deal of evolu­tion variation from normal pregnancy outcome to major feto-maternal loss. Uterine scars and niches with and without any pregnancy have been widely evalua­ted ranging normal, 3D ultrasound to magnetic resonance imaging. Herein we present the case of a normal preg­nancy outcome involving a uterine niche evaluated be­fore and throughout gestation. Despite the normal ute­rine appearance with a normal caesarean scar ultrasound before pregnancy, in the late first-trimester frontal middle caesarean scar buldging was observed, showing a typical appearance enhanced until the late second to early third trimester. In the third trimester, no evident ultrasound caesarean scar dehiscence was observed, despite the operative room aspect. In conclusion, we emphasise the simple ultrasound signs relevant for early diagnosis which can contribute to pathology prevention.

Keywords: uterine scar, ultrasound, 3D

 

 

 

Detecţia anomaliilor structurale la feţii fără aneuploidii în primul trimestru de sarcină

 

Irina Mihaela Zorzoană, Ioana Cojocaru, Biliana Belovan, Marcela Viașu, Marius Forga, Adrian Rațiu

Disciplina Obstetrică-Ginecologie II, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeș”, Timișoara

 

Obiectiv. Evaluarea acurateței ecografiei din primul trimestru în detecția anomaliilor structurale la feții fără aneuploidii. Materiale și metodă. Am evaluat prospectiv 2650 de sarcini care s-au adresat serviciului nostru pentru screening de trimestrul întâi sau au fost trimise pentru a doua opinie în perioada ianuarie 2016 – decembrie 2018. Gravidele au fost evaluate ecografic conform protocolului Fetal Medicine Foundation (FMF, Londra, Marea Britanie), iar pentru evaluarea morfologică s-a utilizat protocolul de examinare conform ghidului ISUOG. Toate cazurile incluse au fost urmărite până la naștere sau s-a efectuat necropsia, după caz, astfel că examinările din trimestrul întâi au fost comparate cu cele postnatale sau necropsice. Nu au fost luate în studiu decât sarcinile cu cariotip normal. Rezultate și discuții. A fost detectat un număr total de 46 (1,73%) anomalii structurale la feții cu cariotip normal. Dintre acestea, la ecografia de la 11-13+6 săptămâni au fost detectate 23 (50%), din care 100% din acranii (3/3), omfalocel 2/2 (100%), megavezică 1/1 (100%), polidactilie 1/1 (100%), duct venos absent 5/5 (100%), spina bifida 1/3 (33%), anomalii cardiace majore 9/22 (40%), anomalii de fosă posterioară 1/3 (33%). Concluzii. Evaluarea morfologică din primul trimestru detectează întotdeauna anomaliile cunoscute ca fiind întotdeauna detectabile, iar cu ajutorul unui protocol standardizat se poate detecta o proporție mare din alte anomalii.

Cuvinte-cheie: ecografie de primul trimestru, anomalii structural

 

 

 

 

Sarcină multiplă (tripleţi) monocorială diamniotică – prezentare de caz

 

Alexandru Radu Pintilie, Demetra Socolov

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa”, Iaşi, Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Cuza-Voda”, Iaşi

 

Introducere. Incidența sarcinilor multiple a crescut în ultimii ani de la 10 la 16/1000, în principal prin răspândirea reproducerii asistate. Procentul de nașteri cu feți multipli este acum de 3% din totalul nașterilor cu feți vii. Sarcina multiplă a rămas o sarcină cu risc crescut atât pentru mamă (anemie, hemoragii, preeclampsie, nașterea prin cezariană, histerectomie peripartum, depresie postnatală, deces matern), cât și pentru făt (avort,  prematuritate, oprirea în evoluție, IUGR, TTTS, sindrom Down). Prezentare de caz. Prezentăm cazul pacientei C.C., de 32 de ani, cu două sarcini în antecedente obținute prin FIV cu doi genitori diferiți, care este diagnosticată cu sarcină intrauterină de aproximativ şase săptămâni – multiplă (tripleţi) – obținută prin fertilizare naturală. Reevaluarea la 10 săptămâni relevă sarcină în evoluție, de tip monocorială biamniotică. Stabilirea corionicităţii s-a efectuat prin evidențierea unei singure placente și a cavității coriale unice cu semnul T (și nu lambda) prezent. Se indică efectuarea examinării de tip morfologie fetală – între 12 și 13 săptămâni şi 6 zile – într-un centru de referință, moment în care se constată oprirea în evoluție a gemenilor din aceeași cavitate amniotică. La aproximativ două săptămâni are loc avortul spontan. Discuții. Sarcina prezentată reprezintă rezultatul unei diviziuni a produsului de concepție în intervalul 4-8 zile de la concepție (apărând o sarcină gemelară monocorială biamniotică), urmată de o nouă diviziune în intervalul 8-12 zile într-unul din cei doi saci amniotici (apărând o sarcină triplă monocorială biamniotică – un sac amniotic cu un embrion și un sac cu doi embrioni). Este un caz rar de gestație multiplă care s-a subordonat complicațiilor mai frecvente ale acestui tip de sarcină: oprirea în evoluție a doi dintre embrioni și avortul spontan. Concluzii. Sarcina multiplă rămâne o probabilitate rară, grevată mai frecvent de complicațiile menționate. Particularitatea cazului rezidă în apariția sarcinii în mod natural, după două sarcini obținute prin FIV – indicată pentru infertilitate feminină și evidențierea tipului monocorial diamniotic prin prezența semnului T.

Cuvinte-cheie: sarcină multiplă, sarcină monocorială diamniotică, tripleţi

 

 

 

Ultrasonografia nodulară tiroidiană: de la screening la aspecte atipice

 

Cristina Vasiliu¹, Simona Elena Albu¹, Mara Cârşote², Ana Valea³, Adina Ghemigian², Ancuţa Augustina Gheorghişan-Gălăţeanu²

1. Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti

2. Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Institutul Naţional de Endocrinologie „C.I. Parhon”, Bucureşti

3. Universitatea de Medicină şi Farmacie „I. Haţieganu” Cluj-Napoca, Spitalul Judeţean Cluj-Napoca

 

Introducere. Ultrasonografia tiroidiană (UST) este un instrument accesibil util în completarea examinării clinice a femeilor în pre- şi postmenopauză, dată fiind incidenţa în creştere a patologiei tiroidiene. Materiale. Serie de cazuri selectate pe baza ultrasonografiei tiroidiene. Rezultate. O pacientă de 73 de ani, diabetică, hipertensivă, se prezintă pentru acuze cervicale constrictive nespecifice. UST relevă un lob drept (LD) de 1,8/2,5/4,3 cm, hipoecogen, cu nodul tiroidian (NT) de 3/1,9/2,47 cm, bine delimitat, mixt, uşor vascularizat periferic, lob stâng (LS) de 1,1/1,3/3,4 cm. Se recomandă tiroidectomie. O pacientă de 53 de ani prezintă crize hipertensive. UST de rutină relevă LD de 1,6/2/4 cm, LS de 1,4/1,6/2,4 cm, hipoecogen, neomogen, nodularizat, cu multipli NT cu diametrul maxim de 2,2/1,5/1,3 cm (conglomerat). Se exclude disfuncţia tiroidiană. O pacientă de 66 de ani, cu bilanţ osteoporotic anual, a efectuat o UST de rutină, care decelează guşă polinodulară: LD de 2,6/2,5/5 cm, NT de 2,7/2,8 cm, conglomerat de 1,1/1/1,2 cm, LS de 1,7/2,3/3,8 cm, conglomerat de 2,8/1,1/1,7 cm TIRADS4B. O pacientă de 43 de ani, fără antecedente medicale semnificative, este trimisă pentru un bilanţ endocrin în urma evaluării ginecologice pentru chisturi mamare. Funcţia tiroidiană este normală, fără autoimunitate. UST arată LD de 1,8/1,8/4,7 cm, LS de 1,8/1,7/5,4 cm, în jumătatea inferioară a LS se identifică un conglomerat de 3,3/1,8/1,9 cm, cu mici arii de ramoliţie, asociat cu câteva adenopatii laterocervicale nespecifice. O pacientă de 41 de ani, cu histerectomie subtotală pentru fibrom uterin în urmă cu 7 ani, prezintaă fenomene aritmice ce necesită evaluare TSH, respectiv UST. Eutiroidismul se asociază cu aspecte de LD având dimensiuni uşor crescute, de 2/1,6/4,3 cm, LS cu diametre normale, de 1,6/1,3/3,4 cm, asociat cu conglomerate micronodulare bilaterale, în LD 4-5 imagini de maximum 0,43 cm, în LS conglomerat neomogen de 0,9/0,9/0,8 cm. Concluzii. UST este o metodă extrem de utilă în practica de zi cu zi din ginecologia endocrină.

Cuvinte-cheie: tiroidă, ultrasonografie, nodul

 

 

 

 

Corelația aspectului ecografic cu rezultatul histopatologic în hematometria recidivantă inexplicată – prezentare de caz

 

Corina Mădălina Nour¹, Roxana Cleopatra Penciu^1,2, Constantin Viorel Cristurean^1,2, Diana Badiu², Vlad Tica^1,2

1. Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei”, Constanța

2. Facultatea de Medicină, Universtitatea „Ovidius”, Constanța

 

Introducere. Hematometria este o patologie ca­rac­te­ri­zată prin retenția sângelui menstrual intrauterin în ur­ma unei obstrucții care poate fi cauzată de: sinechii, tu­mori, postradioterapie, hipoestrogenism prelungit, in­ter­venții chirurgicale la nivelul cavității uterine sau ca­na­lului cervical, sindrom Asherman. Caz clinic. Articolul prezintă cazul unei paciente în vârstă de 29 de ani cu hematometrie care s-a prezentat în serviciul de urgență pentru sângerare pe cale vaginală. În urma examenului clinic și paraclinic, pacienta s-a internat în Clinica de Obstetrică-Ginecologie I cu diagnosticul de hematometrie, anemie secundară formă severă şi chist ovarian drept. Explorarea ecografică a avut un rol determinat în această situație. După rezolvarea în prima etapă a hematometriei (dilataţie, chiuretaj), hematometria s-a refăcut, chiar în ziua următoare, deși colul era permeabil. Monitorizarea ultrasonografică a fost esențială în urmărirea pacientei. Examenul histopatologic a relevat diagnosticul de endometrită acută, motiv pentru care după efectuarea tratamentului antibiotic și antiinflamator s-a repetat chiuretajul biopsic fracționat, pentru a se putea face diagnosticul diferențial.

Cuvinte-cheie: hematometrie, chiuretaj biopsic, dilatare cervicală

 

 

 

 

Posibilități imagistice de diagnostic al polipilor endometriali

 

Corina Mâț¹, Radu Botezatu¹, Gheorghe Peltecu^1,2, Anca Panaitescu^1,2, Nicolae Gică¹

1. Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie Filantropia, București

2. Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, București

 

Polipii endometriali reprezintă o patologie benignă ginecologică, frecvent întâlnită. Opțiunile comune de diagnostic al patologiei intrauterine includ ecografia transvaginală, biopsia endometrială și histeroscopia. În cazul pacientelor infertile, putem include ca metode de diagnostic histerosalpingografia și histerosonografia (HYSO). Coroborând datele din literatura de specia­li­tate cu cele înregistrate în cadrul Spitalului Clinic de Obstetrică şi Ginecologie Filantropia București, ne pro­pu­nem prin această lucrare stabilirea unor principii de diagnostic imagistic pentru polipii endometriali. Ar­ticolul nostru raportează o serie de cazuri în care am efectuat o corelație diagnostică între ecografia transvaginală 3D, HYSO și histerosalpingografie, cazuri care ulterior au fost confirmate și tratate histeroscopic în clinica noastră. Histerosalpingografia are o sensibilitate moderată în detecția polipilor endometriali, necesitând confirmarea prin ecografie 3D, histe­roscopie și ulterior prin examenul anatomopatologic al piesei chirurgicale.

Cuvinte-cheie: polip endometrial, ecografie transvaginală, histerosalpingografie, histeroscopie

 

 

 

 

Determinarea distanței craniu-perineu în estimarea prognosticului nașterii la gravidele primipare la termen

 

Rodica Daniela Nagy¹, Nicolae Cernea², Ștefania Tudorache², Roxana Drăguşin², C. Pătru², Dominic Iliescu²

1. Clinica de Obstetrică şi Ginecologie, Spitalul Universitar Județean de Urgență Craiova

2. Clinica de Obstetrică şi Ginecologie, Spitalul Universitar Județean de Urgență Craiova, Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova

 

Introducere. Ecografia transperineală intrapartum a fost testată ca metodă superioară evaluării cli­ni­ce. În 2006 a fost propus un parametru ecografic mă­su­rat transperineal, denumit distanța craniu fetal – pe­ri­neu (DCP), pentru a estima timpul de naștere sau ne­ce­si­tatea unei nașteri asistate. În prezentul studiu, am propus măsurarea săptămânală a DCP la primipa­re­le la termen înainte de debutul travaliului, pentru a stabili rolul predictiv al acestuia pentru tipul de naș­tere – vaginală (NV) sau prin operație cezariană (OC). Metodă. Colectarea datelor s-a desfășurat pe o perioadă de 12 luni (ianuarie-decembrie 2017). Au fost incluse în studiu primiparele după săptămâna 37 de gestație care s-au prezentat în Unitatea de diag­nostic antenatal din cadrul Spitalului Clinic Ju­de­țean de Urgență Craiova. Au fost excluse din studiu pacientele multipare, sarcinile cu indicație pentru OC, prezentațiile noncefalice şi sarcinile multiple. Pro­to­colul de scanare a presupus examinarea în planul trans­perineal transvers, cu măsurarea DCP. Datele ob­ținute au fost prelucrate statistic și comparate între cele două categorii, cu realizarea histogramelor săp­tă­mânale ale valorilor DCP. Rezultate. În urma pre­lu­crării statistice, mediana valorilor DCP a variat ușor în jurul valorii de 5 cm, fără diferențe semnifica­tive de la o săptămână la alta și nici în funcție de calea de naștere. În săptămânile 40 și 41 am înregistrat o me­diană a DCP în jurul valorii de 4,5 cm pentru pa­cien­tele care au născut pe cale vaginală și o mediană a DCP de 5 cm pentru pacientele care au născut prin OC. Concluzii. Datele studiului nostru nu corespund cu datele obținute din studii publicate anterior. Pro­cen­tual, am notat valori apropiate pentru primiparele care au născut pe cale vaginală și pentru primiparele care au născut prin operație cezariană ce au prezentat o DCP în intervalul 4-4,9 cm. Astfel, DCP determinată an­terior de debutul travaliului nu și-a demonstrat rolul pre­dictiv pentru calea de naștere.

Cuvinte-cheie:distanța craniu-perineu, prognostic naștere

 

 

 

Rolul evaluării prenatale a inserției placentare a cordonului ombilical

 

Lelia Popa¹, Marina Dinu¹, Roxana Drăguşin², Maria Șorop-Florea², Andreea Docea¹, Alina Dîrloagă¹, Akl Oana¹, N. Cernea², Ștefania Tudorache²

1. Clinica de Obstetrică-Ginecologie, Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova

2. Clinica de Obstetrică-Ginecologie, Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova

 

Introducere. Stabilirea ratelor de vizualizare a locului de inserție placentară a cordonului ombilical (CO) în primul și al doi trimestru de sarcină, aprecierea subiectivă a evolutivității acestuia și stabilirea incidenței complicațiilor perinatale legate de anomalii/accidente de CO. Materiale și metodă. Studiul pros­pectiv s-a desfășurat în Unitatea de diagnostic antenatal a Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova. Am înrolat 2640 de cazuri de sarcină cu făt unic, scanate atât în primul (11-13 săptămâni de amenoree), cât și în al doilea trimestru (20-23 de săptămâni de amenoree), și finalizate în aceeași instituție. Am exclus cazurile cu semne ecografice de aderență anormală. A fost notată impresia subiectivă a operatorului. Rezultate. În trimestrul întâi, 94,88% (n=2505) din cazuri au fost clasificate ca „inserție centrală/paracentrală” (grupul A), iar 5,11% (n=135) din cazuri au fost clasificate ca „inserție periferică” (grupul B). În cel de-al doilea grup, ratele de vizualizare au fost mai mici (86% versus 98%; p<0,001). În grupul A, 2480 au menținut inserția centrală/paracentrală, 19 au devenit periferice, şase cazuri au dezvoltat placentă bipartită (cu inserția CO localizată între cei doi lobi); în niciun caz inserția nu a devenit velamentoasă. În grupul B s-a înregistrat o „migrare” către centrul placentei în 71 de cazuri, menținerea inserției periferice în 53 de cazuri și în 11 cazuri s-a diagnosticat inserția velamentoasă. În grupul de risc major s-a dezvoltat restricția fetală de creștere in utero (patru cazuri), s-au impus extracții de urgență și s-a produs un deces in utero. Acesta a fost singurul caz cu complicație majoră peripartum. Toți medicii au admis modularea îngrijirii antenatale în funcție de detaliile ecografice legate de inserția CO. Concluzii. Inserția placentară a CO se vizualizează mai bine în primul trimestru decât în al doilea trimestru. Rezultatele noastre sugerează dinamica intrauterină a placentei, cu resorbția anumitor teritorii și menținerea dezvoltării altora. Există posibilitatea ca evaluarea prenatală să aibă efect protectiv, crescând frecvența consulturilor prenatale

Cuvinte-cheie: cordon ombilical, inserţie placentară, ecografie

 

 

 

Imaginea ultrasonografică – condiţia unui management eficient al sarcinilor ectopice

 

Andrada Gabor, Nicu Bagiu, C. Arvatescu, Roxana Dragomir, Diana Panait, Mircea Ticuşan

Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Dr. I.A. Sbârcea” Braşov

 

Introducere. Diagnosticul sarcinii ectopice utilizând ultrasonografia transvaginală este considerat în prezent una dintre cele mai eficiente metode neinvazive, făcând posibilă identificarea sarcinilor ectopice rupte şi a peste 50% din cazurile asimptomatice clinic. Obiective. Lucrarea urmărește să prezinte eficiența examinării ecografice transvaginale în diagnosticarea sarcinilor ectopice, precum şi tipul de tratament impus acestor cazuri în funcţie de aspectul ultrasonografic. Studiul nu exclude criteriile de diagnostic combinat (chiuretaj uterin biopsic, dozări în dinamică ale beta-HCG-ului). Materiale şi metodă. Studiul retrospectiv include 314 paciente diagnosticate cu sarcină ectopică, pe o durată de 5 ani, în cadrul Spitalului Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Dr. I.A. Sbârcea” din Braşov. Rezultate. Managementul terapeutic depinde de aspectul ecografic, corelat cu valorile serice ale beta-HCG-ului. Astfel, în Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie din Brasov, din cele 314 cazuri diagnosticate cu sarcină extrauterină, 5% au urmat tratament cu metotrexat. Abordul chirurgical este alt factor important în managementul acestor cazuri, depinzând în primul rând de prezenţa/absenta hemoperitoneului. În 45% din cazuri, sarcina ectopică (142 de cazuri) este asociată cu hemoperitoneu, constituindu-se astfel o urgență majoră chirurgicală. Abordul clasic chirurgical este de preferat în special în cazul unei sarcini extrauterine rupte, astfel încât, din cele 142 de cazuri, doar la 63 de cazuri s-a intervenit per laparoscopic, cazuri în care cantitatea de sânge intraperitoneal nu era mai mare de 200 ml. Concluzii. Diagnosticul ecografic, cu evidențierea unei imagini anexiale cu corp galben gestaţional, cât și a unei imagini sugestive pentru un sac gestaţional confirmă suspiciunea unei sarcini ectopice, însă este importantă corelarea cu valorile serice ale HCG-ului şi progesteronului.

Cuvinte-cheie: ultrasonografie, sarcină ectopică, tratament chirurgical

 

 

 

Diagnosticul ultrasonografic al pentalogiei Cantrell – prezentare de caz

 

Tudor Iacovache, Antoanella Sebestyen, Anca Dumitrescu, Stela Casap, Oana Dimienescu

Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Dr. I.A. Sbârcea” Braşov

 

Introducere. Pentalogia lui Cantrell este o anoma­lie congenitală cu mortalitate mare, descrisă de Can­trell, Haller și Ravitch în 1958, fiind formată din cinci malformații congenitale majore: (a) un defect în diafragma anterioară; (b) un defect de perete ab­do­mi­nal anterior pe linia mediană, supraombilical; (c) un defect în pericardul diafragmatic; (d) diverse mal­for­ma­ții congenitale cardiovasculare și (e) un defect în par­tea inferioară a sternului, de obicei cu ectopia cordis. Pre­va­len­ța variază de la 1:65000 la 1:200000 de nașteri, cu pre­do­minanță masculină de 2:1 și mai puțin de 200 de ca­zuri raportate în literatura medicală. În unele cazuri de anomalii cromozomiale, trisomii cum ar fi trisomia 13, 18 sau 21 și sindromul Turner sunt de asemenea im­pli­cate. Sindromul este asociat cu o mortalitate cres­cută, având o rată de supraviețuire mai mică de 5%. Ma­teriale și metodă. Vom prezenta cazul unei primi­pare în vârstă de 16 ani, cu o sarcină monofetală de 24 de săptămâni, neinvestigată, descoperită în serviciul de urgență, în cadrul Spitalului Clinic de Obstetrică Gi­ne­cologie „Dr. I.A. Sbârcea” din Brașov. Rezultate și con­cluzii. Examenul ecografic a relevat o malformație severă toraco-abdominală, ectopia cordis, laparoschizis, extrofie vezicală și anomalie a coloanei vertebrale. Împreună cu pacienta, ținând cont de șansele minime de supraviețuire extrauterină, din cauza severității defectelor prezente, s-a decis avortul terapeutic, rezultând un făt de sex masculin, de aproximativ 800 de grame, de 28 cm. Autopsia a arătat că plămânii, cordul, ficatul, splina, stomacul, intestinele, rinichii și vezica erau extracorporeale. De asemenea, cordul globulos prezenta un ventricul unic. Diagnosticul precoce ne oferă șansa de a reduce morbiditatea și mortalitatea maternă legată de terminarea sarcinii, ecografia 2D fiind mai mult decât suficientă pentru diagnosticul acestui sindrom, coexistența malformațiilor precum ectopia cordis și defecte de perete abdominal anterior pe linia mediană fiind caracteristici patognomonice.

Cuvinte-cheie:pentalogie Cantrell, malformație congenitală, avort terapeutic

 

 

 

De la ecografia pelviană la ultrasonografia adrenală

 

Cristina Vasiliu¹, Simona Elena Albu¹, Mara Cârşote², Ana Valea³, Adina Ghemigian², Ancuţa Augustina Gheorghişan-Gălăţeanu²

1. Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti

2. Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Institutul Naţional de Endocrinologie „C.I. Parhon”, Bucureşti

3. Universitatea de Medicină şi Farmacie „I. Haţieganu” Cluj-Napoca, Spitalul Judeţean Cluj-Napoca

 

Introducere. Tumorile adrenale nefuncţionale (TAN) pot evolua asimptomatic, iar ultrasonografia de rutină le poate detecta accidental. Incidenţa este legată de vârstă, mai ales după 40-50 de ani. Materiale şi metodă. Aceasta este o prezentare de caz la o pacientă la care, după o ecografie pelviană recomandată la un control ginecologic, s-a sugerat completarea examinării ultrasonografice cu cea de abdomen, unde s-a identificat o TAN. Rezultate. O pacientă de 65 de ani, cunoscută cu hipertensiune arterială parţial controlată medicamentos, cu menopauză de la 50 de ani, prezintă acuze nespecifice pelviene. S-a efectuat un control ginecologic, care a fost în parametrii vârstei, s-a recomandat o ultrasonografie pelviană, irelevantă ca rezultate, dar s-a sugerat şi un control ultrasonografic abdominal, unde se decelează o tumoră suprarenală stângă, cu diametrul maxim de 2 centimetri, cu formă regulată, omgenă, fără adenopatii locale. S-a completat imagistica suprarenală cu computer-tomografia, care a confirmat aceleaşi aspecte ultrasonografice. Profilul endocrin a reliefat un ACTH bazal matinal normal de 19 pg/mL (3-66 pg/mL), cu cortizol bazal matinal de 10,89 µg/dL (normal între 4,82 şi 19,5), cu supresie la testul la dexametazonă overnight; metanefrine plasmatice de 10,1 pg/mL (normal: 10-90), normetanefrine plasmatice de 88,3 pg/mL (normal: 20-200). S-a considerat tumora un incidentalom adrenal şi s-a recomandat monitorizare, cu reevaluare imagistică la 6 luni pentru un prim bilanţ post-diagnostic iniţial. Concluzii. Ultrasonografia poate reprezenta primul pas în decelarea unei TAN. Simptomele dureroase pelviene sunt incidentale şi nu sunt asociate uzual cu prezenţa tumorii.

Cuvinte-cheie:adrenală, ultrasonografie, tumoră

 

 

 

Evaluarea morfofuncţională a colului uterin în corelaţie cu riscul de naştere prematură

 

Lorena Dijmărescu, Liliana Novac, Sidonia Săceanu, Sidonia Vrabie, Simona Neamţu, Ştefania Tudorache, Dominic Iliescu, Magda Manolea

Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova

 

Introducere. În timpul sarcinii normale, cervixul funcționează ca o barieră mecanică de protecție care trebuie să rămână strânsă și închisă, putând rezista la mărirea conţinutului uterin şi la creşterea presiunii rezultante. Remodelarea prematură și scurtarea consecutivă a colului uterin au loc în multe cazuri de naștere prematură spontană. Proprietățile mecanice ale modificării colului uterin în timpul sarcinii pot fi evaluate utilizând scorul Bishop (lungimea canalului cervical şi a orificiului intern determinată ultrasonografic). Consistența este însă una dintre proprietățile cervicale care se schimbă în cursul procesului de maturare. Materiale şi metodă. Ecografia transvaginală (ETV) poate fi folosită ca o metodă obiectivă și reproductibilă pentru măsurarea lungimii canalului cervical pe parcursul sarcinii. Deoarece este posibil ca scurtarea colului uterin în cazurile de naştere prematură să nu fie evidentă în primul trimestru, deoarece aceasta are loc după 16 săptămâni, am început să măsurăm lungimea colului uterin de la 22 de săptămâni de sarcină, la gravidele la care la morfologia fetală a fost evidenţiată scurtarea colului uterin. Există o necesitate clinică pentru elastografia cervicală ca o evaluare a factorilor biomecanici, deoarece lungimea cervicală evaluează numai modificările morfologice. Concluzii. Indiferent de metodă, elastografia oferă informații despre rigiditatea colului; acest parame­tru, imposibil prin evaluarea manuală, s-a dovedit a fi corelat cu rezultatul sarcinii și este un predictor puternic al naşterii premature sau al inducerii cu succes a travaliului. Deși elastografia pare a fi o opțiune de diagnostic extrem de promițătoare, încă nu s-a ajuns la un consens cu privire la o metodă optimă pentru evaluarea colului uterin. Studiile viitoare trebuie să identifice metoda elastografică cea mai promițătoare și mai obiectivă, care poate servi drept instrument nou pentru gestionarea sarcinii, prevenind evenimentele adverse, cum ar fi naşterea prematură și inducerea fără succes a travaliului.

Cuvinte-cheie: elastrografie, col uterin, ecografie

 

 

 

Evaluarea absenței glandelor endocervicale ca marker în nașterea prematură

 

Sidonia Săndulescu, Ioana Camen, Sidonia Vrabie, Magdalena Manolea, Lorena Dijmărescu, Carmen Tabacu, Cristina Ştefănescu, Alexandru Gogaganau, Bogdan Voinea, Liliana Novac

Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova, Spitalul Clinic Municipal Filantropia, Craiova

 

Introducere. Nașterea prematură este o cauză majoră de morbiditate şi mortalitate perinatală și se asociază cu o prevalență mare a morbidității și mortalităţii infantile și neonatale. De aceea, găsirea unor markeri specifici pentru predicţia naşterii premature a preocupat şi preocupă încă cercetătorii şi practicienii. Semne mai mult decât predictive de travaliu prematur pot fi detectate prin ecografia prenatală, cum ar fi prezența ariei glandelor endocervicale. Obiectivul studiului a fost de a explora dacă o arie a glandelor endocervicale absentă este un factor predictiv pentru o naştere prematură Materiale şi metodă. Am efectuat un studiu ce a cuprins 150 de paciente gravide, cu vârsta gestaţională între 20 şi 34 de săptămâni de gestaţie, în perioada 2015-2017. Monitorizarea sarcinilor a fost făcută prin ecografie transvaginală, începând de la 22 de săptămâni de gestaţie, la un interval de două săptămâni, pentru a urmări evoluția sub tratament a fiecărei sarcini luate în studiu. Rezultate. În studiul nostru, am întâlnit absența zonei glandelor endocervicale la 96 de cazuri (70,59%) la lotul gravidelor care au născut prematur. La lotul gravidelor care au avut modificări de col uterin, dar au născut la termen, prezența zonei glandelor endocervicale a fost întâlnită la 18 dintre acestea (3,78%). Dintre gravidele care au născut prematur, la mai puţin de 34 de săptămâni, 27 de cazuri (19,85%) au avut zona glandelor endocervicale absentă, iar la gravidele care au născut la termen, doar 13 cazuri (7,73% din totalul lotului de studiu) au avut zona glandelor endocervicale absentă. Concluzie. Creșterea morbidității neonatale și ratele de mortalitate rezultate din nașterea prematură rămân o problemă, în ciuda tot mai multor dovezi cu privire la fiziologia procesului contractilității uterine. Rata de detecție a zonei glandelor endocervicale se reduce semnificativ după a 32-a săptămână de sarcină. Absența zonei înainte de această perioadă, începând din trimestrul al doilea de sarcină, poate arăta că este vorba despre o amenințare de naștere prematură.

Cuvinte-cheie: glande endocervicale, naștere prematură, sarcină

 

 

 

Cervicoistmic pregnancy – case presentation

 

Irina-Adriana Horhoianu¹, Alexandru Badiu², Mirela Moarcas², Vasile Valerică Horhoianu¹, Monica Cîrstoiu¹

1. Obstetrics and Gynaecology Department, “Carol Davila” University of Medicine and Pharmacy, Bucharest

2. Bucharest University Emergency Hospital

 

Introduction. Cervico-isthmic pregnancies represent a rare entity easily discovered and mostly associated from a diagnostic point of view with reduced spotting and typical ultrasound appearance. Materials and method. Herein we present the case of a young female patient presenting at the emergency ward for intense bleeding ceased after uterotonic treatment, with an initial suspicion of a failed normal uterine cavity pregnancy – secondary cervico-isthmic located gestational sac. Uterine curettage or medical abortion was postponed for sequel beta human chorionic gonadotropin (beta-HCG) results, which in association with serial ultrasound showed a primary cervico-isthmic pregnancy. Methotrexate therapy in association with following uterine artery embolization and immediate curettage were done successfully. Conclusions. In conclusion, a high degree of suspicion is needed whenever a failed normal pregnancy is suspected in association with intense bleeding and cervico-isthmic gestational sac. The aspects leading to a correct diagnosis in this particular case are made out of an association of ultrasound signs corroborated with beta-HCG values.

Keywords:beta-HCG, curettage, bleeding

 

 

 

Caracteristici ultrasonografice tiroidiene la pacientele cu cancer mamar

 

Simona Elena Albu¹, Cristina Vasiliu¹, Mara Cârşote², Ana Valea³, Adina Ghemigian², Ancuţa Augustina Gheorghişan-Gălăţeanu²

1. Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti

2. Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Institutul Naţional de Endocrinologie „C.I. Parhon”, Bucureşti

3. Universitatea de Medicină şi Farmacie „I. Haţieganu” Cluj-Napoca, Spitalul Judeţean Cluj-Napoca

 

Introducere. Cancerul de sân are o incidenţă crescută şi în creştere, iar odată diagnosticat, se impune un screeening computer-tomografic pentru stadializare. 70% din populaţia astfel evaluată are un nodul tiroidian de diverse dimensiuni, de obicei cu semnificaţie clinică redusă. Riscul de asociere a unei metastaze tiroidiene este extrem de mic, iar decelarea unei neoplazii sincrone tiroidiene este posibilă cu o frecvenţă mică. Materiale şi metodă. Aceasta este o serie de cazuri la paciente confirmate cu cancer de sân ce asociază diverse patternuri ultrasonografice tiroidiene incidentale. Rezultate. O pacientă de 38 de ani, cu cancer de sân operat, iradiat, chimiotratat, sub tamoxifen de doi ani, cu metastaze osoase sub acid zolendronic, cu hipercalcemie paraneoplazică, este trimisă pentru bilanţ tiroidian. Ecografic se decelează doi micronoduli de lob stâng, de 0,9/0,4 cm, respectiv 0,8/0,3 cm, fără semnificaţie clinică. O pacientă de 65 de ani, cu cancer de sân drept, operat, chimiotratat preoperatoriu, sub anastrozol de trei ani, este monitorizată începând de la diagnosticare şi pentru decelarea accidentală a unei guşi polinodulare cu eutiroidism (staţionară în peri­oada de urmărire ultrasonografică), cu cei mai mari noduli având diametrele ecografic apreciate de 0,2/0,4 cm, 0,5/0,3 cm, 1,22/0,8 cm la nivelul lobului drept, respectiv de 0,6/0,4 cm şi 0,3/0,5 cm la nivelul lobului stâng. O pacientă de 53 de ani, cu cancer de sân operat, chimiotratat, sub letrozol de trei ani, este identificată de doi ani cu o guşă polinodulară toxică care a necesitat terapie cu antitiroidiene de sinteză pentru doi ani, apoi tiroidectomie totală. Ultrasonografic s-a suspicionat un carcinom papilar la nivelul unuia dintre noduli, de 2,9 cm, cu microcalcificări, neconfirmat histopatologic. Concluzii. Numeroase fenotipuri ecografice pot fi accidental decelate la pacientele cu cancer de sân, iar ultrasonografia tiroidiană este o investigaţie la îndemână.

Cuvinte-cheie:cancer mamar, ultrasonografie, nodul tiroidian

 

 

 

Importanţa ultrasonografiei la femeile diagnosticate cu cancer tiroidian

 

Simona Elena Albu¹, Cristina Vasiliu¹, Mara Cârşote², Ana Valea³, Adina Ghemigian², Ancuţa Augustina Gheorghişan-Gălăţeanu²

1. Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti

2. Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Institutul Naţional de Endocrinologie „C.I. Parhon”, Bucureşti

3. Universitatea de Medicină şi Farmacie „I. Haţieganu” Cluj-Napoca, Spitalul Judeţean Cluj-Napoca

 

Introducere. Cancerul tiroidian diferenţiat (CTD) de tip papilar sau folicular are o prevalenţă în creştere la femeile de vârstă reproductivă, dar şi în postmenopauză, posibil legat de triggeri ce acţionează ca disruptori endocrini mai mult sau mai puţin cunoscuţi până în prezent sau corelat cu accesibilitatea din ce în ce mai mare a ultrasonografiei tiroidiene. Materiale şi metodă. Scopul lucrării este de a introduce o serie de cazuri clinice la care ecografia a reprezentat prima etapă în diagnosticul unei forme de CTD. Rezultate. O pacientă de 76 de ani, din zonă endemică, este cunoscută de trei ani cu un nodul tiroidian suspect ecografic la care s-a recomandat tiroidec­tomie, refuzată de pacientă. Actualmente, ultrasonografia identifică un lob drept de 3,3/3,2/4,3 cm, ocupat în totalitate de un conglomerat nodular, hipoecogen, neomogen, compus din numeroase imagini ce infiltrează lobul şi capsula anterioară, iar posterior o depăşeşte, mobil cu deglutiţia, de 4,3/3,4/3,3 cm, TIRADS 3C, istmul dislocuit în totalitate de un conglomerat de 1,3 cm şi multipli micronoduli la nivelul lobului stâng de maximum 0,52 cm. A fost menţinută indicaţia de tiroidectomie. O pacientă de 48 de ani, nefumătoare, din zonă neendemică, a efectuat o ecografie de rutină la nivelul tiroidei, unde s-a identificat un nodul suspect de 3 cm, fără invazie ganglionară. S-a practicat tiroidectomie totală, cu confirmarea unui carcinom papilar varianta foliculară. Postoperatoriu s-a iniţiat terapie supresivă cu levotiroxină, la care s-a adăugat radioiodoterapie. Concluzii. Ecografia tiroidiană este cel mai util instrument de identificare a nodulilor tiroidieni suspecţi, iar utilizarea sa are acceaşi aplicaţie independent de vârsta pacientelor.

Cuvinte-cheie: cancer tiroidian, ultrasonografie, nodul tiroidian

 

 

 

 

Chist mezenteric

 

Ioana Chiorean, Biliana Belovan, I. Zorzoana, M. Viasu, A. Raţiu

Disciplina Obstetrică-Ginecologie II, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş”, Timişoara

 

Introducere. Chistul mezenteric fetal este o afec­țiu­ne benignă rară, dată de obstrucția drenajului limfatic, cu o prevalență de 1:250.000 de cazuri, fiind un diagnostic ecografic prezumtiv. Materiale și metodă. Pacienta este primigestă, la 25 de săptămâni de gestație, în vârstă de 25 de ani, fără patologie asociată sarcinii sau antecedente personale patologice. Ecografic s-a decelat o formațiune chistică dreaptă, bine delimitată, situată în pelvis, transsonică, omogenă, nevascularizată, cu perete subțire, în raport cu polul inferior renal drept, de 1,7/1,2 cm diametru, prelungită până în vecinătatea vezicii urinare. Structuri ecografice intestinale de aspect normal, cu orificiul anal extern vizualizat, rinichi și vezica urinară de aspect normal. Rezultate și dis­cu­ții. Diagnosticul ecografic stabilit a fost de chist me­zen­teric, având ca diagnostice diferențiale duplicaţia in­testinală, chist retroperitoneal, chist hepatic, chist de coledoc, chist ovarian și, în cazul sexului feminin fe­tal, chist suprarenal. Ulterior, pacienta a efectuat RMN fetal, care a confirmat diagnosticul. Diagnosticarea și managementul corect al malformațiilor gastrointestinale se află în strânsă corelație cu evoluția patologiei, aceasta dictând și tratamentul, care poate fi conservativ sau intervențional, în cazul în care se complică cu obstrucție intestinală sau torsiune. Diagnosticul diferențial este îndelungat, fiind utilă abordarea sistematică a evaluării ecografice. Conduita pe parcursul sarcinii este de mo­ni­to­rizare a creșterii în dimensiune a chistului și de mă­surare a lichidului amniotic, amniodrenaj în cazul hi­dram­ni­osului, pentru evitarea nașterii premature, sau aspirația chistului în cazul creșterii în dimensiune. Concluzii. Evaluarea ecografică sistemică și RMN-ul fetal pot stabili diagnosticul și conduita atât antepartum, cât şi post-partum.

Cuvinte-cheie: chist mezenteric, diagnostic prenatal, management

 

 

 

Poate fi anticipată o evoluţie nefavorabilă a sarcinii de trimestrul I?

 

Carmen Elena Bucuri, Doru Diculescu, Răzvan Ciortea, Andrei Măluţan, Costin Berceanu, Radu Mocan-Hognogi, Mihaela Oancea, Cristian Iuhaş, Maria Rada, Dan Mihu

Clinica de Obstetrică-Ginecologie „Dominic Stanca”, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu”, Cluj-Napoca

 

Incidența sarcinii oprite în evoluție este de 25%. Complicațiile sarcinii de prim trimestru reprezintă o problemă actuală de sănătate. Etiologia opririi în evoluție a sarcinilor este plurifactorială, anomaliile cromozomiale fiind cele mai frecvente (40%). Alte cauze pot fi reprezentate de: defecte de fază luteală, anomalii tiroidiene materne, diabet zaharat matern, infecţii, trombofilii ereditare sau dobândite, precum şi agenţi exogeni. În cadrul monitorizării prenatale se doreşte creşterea eficienţei metodelor de screening şi îmbunătăţirea metodelor de diagnostic în cazul sarcinilor de prim trimestru al căror potenţial evolutiv poate fi rezervat. Iniţial, embrionul este detectat imediat adiacent veziculei ombilicale (VO). Dacă embrionul este separat de aceasta, separarea se datorează dezvoltării sale. Pe măsură ce crește lungimea cranio-caudală (LCC), creşte şi distanţa dintre embrion şi VO. Pentru embrionii cu un LCC de 5 mm sau mai mic, nu ar trebui să fie nicio separare a embrionului de VO sau una foarte mică (b-Human Chorionic Gonadotropin (beta-HCG), progesteron, forma solubilă a factorului de creştere endotelial (sFlt1), Human Inhibin A, Human Placental-Like Growth Factor şi Human Pregnancy Specific Beta 1 Glycoprotein, evidenţiindu-se corelaţii importante între aceşti factori serologici şi cel ultrasonografic în cazul pacientelor cu sarcină cu evoluţie nefavorabilă.

Cuvinte-cheie: ultrasonografie, serologie, trimestrul I

 

 

 

 

Rolul esențial al ultrasonografiei în diagnosticul și managementul terapeutic
al unui caz particular de sarcină ectopică

 

Manuela Neagu, Bogdan Dorobăţ, Bogdan Marinescu

Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sîrbu”, Bucureşti

 

Sarcina inserată la nivelul ciatricei post-cezariană este o formă rară de sarcină ectopică, cu morbiditate crescută și posibil fatală. Incidența acesteia se apreciază că va fi în creștere, din cauza numărului mare de operații cezariene. Astăzi, prognosticul este mult ameliorat datorită, pe de o parte, unui diagnostic ecografic precoce și, pe de altă parte, diversificării opțiunilor tera­peutice. O pacientă în vârstă de 32 de ani, cu amenoree secundară de opt săptămâni, se prezintă la un prim consult prenatal acu­zând metroragii. La examenul clinic se ridică suspiciunea de sarcină ectopica cervico-istmică. Examenul ecografic transvaginal şi transabdominal cu reconstrucție 4D diagnostichează o sarcină de 8,4 săptămâni în evoluție, cu localizare ectopică istmică implantată la nivelul cicatricei post-operație cezariană. Examenul Doppler evidențiază vascularizaţie intensă, dar fără invazia vezicii urinare. Se decide și se practică injectarea de metotrexat în sacul gestaţional, prin puncţie transvaginală ghidată ecografic, cu scopul de a opri în evoluție sarcina. Efectul metotrexatului este urmărit prin ecografii seriate și prin dozarea de beta-HCG și se constată oprirea în evoluție a sarcinii după două zile. Deoarece metroragia continuă, iar Dopplerul vascular prezintă vascularizaţie intensă la locul de nidație după opt zile, deși beta-HCG este în scădere semnificativă, se decide embolizarea temporară și selectivă a arterelor uterine, urmată imediat de evacua­rea prin aspirație a sarcinii ectopice, această manevră efectuându-se sub control ecografic transabdominal. Se continuă monitorizarea beta-HCG și ecografică transvaginală, evoluția pacintei fiind cu restitutio ad integrum. Abordarea terapeutică și soluționarea acestui caz de sarcină ectopică se datorează în mod esențial examinării performante ultrasonografice.

Cuvinte-cheie:sarcină ectopică, metroragii la debutul sarcinii, ultrasonografie

 

 

 

 

Aspecte ecografice ale placentei în nașterile premature

 

Larisa Copotoiu², Denis Șerban^1,2, Daniela Veronica Chiriac^1,2, Costela Lăcrimioara Șerban³, Ioan Sas^1,2

1. Departamentul de Obstetrică şi Ginecologie, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş”, Timişoara

2. Clinica Obstetrică-Ginecologie IV, Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara

3. Departamentul de Științe funcționale, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş”, Timișoara

 

Introducere. Formarea și dezvoltarea placentei – ca organ eminamente vascular – reprezintă un proces de complexitate înaltă. Nașterea prematură apare frecvent în sarcinile în care există anomalii în morfologia, implantarea sau funcționarea placentei. Materiale și metodă. Se discută experiența cazurilor din ultimul an într-un spital pluridisciplinar de urgență şi prezentăm o largă revizuire a literaturii de specialitate în scopul formulării unei abordări coerente și standardizate a pacientelor cu factori de risc, precum și a metodelor actuale optime de abordare terapeutică. Evaluarea cordonului ombilical și a placentei este o componentă importantă a sonografiei obstetricale. Diagnosticul antenatal al placentei cu anomalii în morfologie, implantare și funcționare prin ultrasonografie, îndeosebi cu funcție Doppler și prin RMN (rezonanță magnetică nucleară), este definitoriu pentru planificarea managementului ulterior. Rezultate și concluzii. Efectuarea testelor de laborator și a investigațiilor imagistice la momentul potrivit în timpul sarcinii, precum și o interpretare corectă a rezultatelor lor pot preveni debutul unor evenimente catastrofale, inclusiv moartea fătului în uter.

Cuvinte-cheie: placentă, ultrasonografie, naștere prematură

 

 

 

 

Importanţa ecografiei în diagnosticul şi managementul activ al gravidelor cu sarcină gemelară

 

Nicolae Raca, Cristina Păun, Gheorghe Ion

Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova

 

Studiul analizează nașterea unui număr de 46 de gravide cu sarcină gemelară în maternitatea din Craiova și rezultatele dispensării ecogafice a unui număr de 20 de gravide cu sarcină gemelară. Din cele 46 de gravide cu sarcină gemelară, 20 au născut prematur. Mortalitatea perinatală la naşterile gemelare studiate a fost 19%. Gravidele dispensarizate clinic și ecografic au născut într-o proporție mai mare decât cele nedispensarizate feţi la termen. Examenul ecografic a depistat unele anomalii privind creșterea și dezvoltarea intrauterină, patologia lichidului amniotic şi moartea intrauterină a fătului. Diagnosticul ecografic al sarcinii gemelare și managementul activ al evoluției impun necesitatea examenului ecografic în dinamică. Studii recente arată că morbiditatea și mortalitatea celui de-al doilea făt sunt mult mai scăzute dacă naşterea a fost prin cezariană.

Cuvinte-cheie: sarcină gemelară, ecografie

 

 

 

 

Ecografia – metodă de încredere în managementul sarcinilor cu diabet gestaţional,
în cadrul unei echipe multidisciplinare

 

Roxana-Elena Dumitru, Daniela Nuţi Oprescu, Nicolae Suciu

Institutul Naţional pentru Sănătatea Mamei şi a Copilului „Alessandrescu Rusescu”, Bucureşti

 

Introducere. Diabetul gestaţional este o afecțiune a metabolismului carbohidraților în sarcină, cu o incidență crescută (1-10%, în funcție de regiunea geografică) în ultimele decade, ca un rezultat multifactorial (obiceiuri alimentare, stil de viață, variații în standarde de diagnostic). Ratele crescute de morbiditate și mortalitate intrauterină în sarcinile cu diabet gestaţional sunt motive suficiente pentru îmbunătățirea standardelor de îngrijire bună, sub forma ghidurilor naționale și a protocoalelor locale. Țările cu o istorie susținută în cercetare și consistenţă în implementarea de ghiduri de bună practică pot reprezenta un model inspirațional care poate fi, bineînțeles, adaptat la condițiile locale, cu buna intenție de a minimiza riscurile atât pentru făt, cât și pentru mamă. Metodă. Discuție asupra practicilor medicale promovate de RCOG și aplicate local sub formă de ghiduri în cadrul unor spitale cu reputație bună din Londra, cum ar fi Chelsea and Westminster NHS Foundation Trust și Royal Free London NHS Foundation Trust. Rezultate. Ecografia care se bazează pe determinarea biometriei, indexului de lichid amniotic și a examenului Doppler la feţii normali structural din mame cu diabet gestaţional reduce în mod considerabil morbiditatea și mortalitatea, în special când rezultatele scanării sunt interpretate în cadrul unei echipe multidisciplinare (obstetrician, endocrinolog și dietetician) și „traduse” sub forma unui tratament optimal și a unei modalități plus timing de naștere. Concluzii. O bună cunoaștere, standardizare și interpretare a analizei ecografice creează premisele îmbunătățirii rezultatelor în managementul sarcinilor cu diabet gestaţional.

Cuvinte-cheie: morbiditate, standarde, multidisciplinar

 

 

 

 

Ajutorul ecografiei în aprecierea complicaţiilor cranio-cerebrale fetale într-o analiză comparativă forceps-ventuză

 

Roxana-Elena Dumitru, Daniela Nuţi Oprescu, Nicolae Suciu

Institutul Naţional pentru Sănătatea Mamei şi a Copilului „Alessandrescu Rusescu”, Bucureşti

 

Introducere. Extinderea indicațiilor de cezariană, creșterea numărului mare de cazuri de tocofobie, teama obstetricianului de malpraxis şi lipsa unui training susținut al tinerilor doctori în acest sens au condus în România la trendul conform căruia numai obstetri­cienii experimentați au curajul să-și asume responsabilitatea și să ia decizia unei nașteri instrumentale. Evoluția științei a reușit, într-o mare măsură, să aprecieze impactul folosirii instrumentelor asupra capului fetal în contextul nașterii instrumentale, ecografia fiind o modalitate utilă de a judeca extensia și gravitatea complicațiilor de la acest nivel (hemoragie subgaleală, intraventriculară, subarahnoidiană). Metodă. Un re­­view al trialurilor randomizate și al literaturii, ce ilus­trea­ză evaluarea ecografică a injuriilor capului fe­tal în favoarea nașterii prin forceps, decât a celei prin ventuză. Rezultate. Majoritatea studiilor arată for­cep­sul ca fiind mai sigur din punctul de vedere al com­pli­ca­țiilor fetale, în condițiile unei evaluări ecografice efectuate de către un expert. Concluzii. Studiile cu referire la ecografia capului fetal după nașterea instrumentală pot orienta obstetricianul în alegerea instrumentului în funcție de caz, luând, de asemenea, în considerație și contextul clinic (vârstă gestațională, patologii asociate).

Cuvinte-cheie: forceps, ventuză, traumă

 

 

 

 

Displazia renală multichistică. Diagnostic antenatal

 

Iulia Huluță¹, Nicolae Gică¹, George Iancu², Gheorghe Peltecu², Anca Maria Panaitescu²

1. Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie Filantropia, Bucureşti

2. Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti, Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie Filantropia, București

 

Displazia renală multichistică, deşi este o afecțiune rară, reprezintă cea mai frecventă boală chistică renală la nou-născut. Caracterizată prin dezvoltarea anormală a parenchimului renal, displazia poate interesa întregul rinichi şi poate fi segmentară sau focală. În ceea ce privește prevalența, displazia renală multichistică este mai frecventă la sexul masculin, în schimb la sexul feminin există posibilitatea mai mare ca aceasta să fie bilaterală sau asociată cu malformații fetale non-renale. Displazia renală multichistică este caracterizată de defecte arhitecturale. Încă de la 14 săptămâni de gestație, pot fi observate dilatații chistice pe diferite segmente nefronale. În stadiile ulterioare, caracteristicile principale sunt: numeroase chisturi, dezorganizare arhitecturală, ţesut mezenchimal metaplaziat, atrezie ureterală bilaterală etc. Ecografia fetală permite evalua­rea sistemului urinar încă de la 12 săptămâni de gestație, oferind și date despre funcția renală prin evaluarea aspectului parenchimului renal și a cantității de lichid amniotic. Evoluția naturală este imprevizibilă; totuși, absența anomaliilor asociate, cariotipul normal, afectarea unilaterală şi cantitatea normală de lichid amniotic sunt factori de prognostic favorabil. Lucrarea își propune să clarifice diagnosticul ecografic antenatal în cazul displaziei renale multichistice, evidențiind caracteristicile ce o diferențiază de alte afecțiuni chistice ale rinichiului.

Cuvinte-cheie: displazie renală multichistică, ecografie, diagnostic

 

 

 

 

Efectuarea cerclajului de urgență în sarcini unice și multiple – cazuri clinice

 

Cătălin Căuș, Natalia Căuș, Sergiu Puiu, Valentin Friptu

Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Chişinău, Republica Moldova

 

Introducere. Cerclajul cervical a apărut ca tehnică în anii 1955-1957 și a fost extins în practica obstetricală globală din anii ’60 ca obiectiv de a preveni nașterea prematură. Insuficienței istmico-cervicală îi revine rolul primar în nașterea prematură, iar incidența acestei entități este estimată la 1/500 de nașteri. Tehnicile de cerclaj transvaginal nu s-au modificat radical de-a lungul anilor. Cerclajul de urgență are drept scop de a oferi o șansă în plus grupului de parturiente cu risc de naștere prematură în a prelungi durata de dezvoltare intrauterină a fătului și, combinat cu diverse terapii medicamentoase, crește rata de supraviețuire a nou-născuților. Obiectiv. Prevenirea nașterii premature și îmbunătățirea diagnosticului prenatal, cât și de a perfecționa tehnica de suturare în cazul cerclajului de urgență și de a elabora unele recomandări. Metodă. Tehnica de suturare a colului uterin în cadrul cerclajului de urgență a fost efectuată după procedeul autorului australian McDonald (1957). S-au cerclat cinci paciente, cu col uterin dilatat ≤4 cm, cu lipsa contracțiilor uterine regulate stabilită prin cardiotocografie, cu feți vii și pungă amniotică intactă confirmate ecografic. Rezultate. Toți feții s-au născut vii și au supraviețuit după naștere, dintre care două nașteri premature și trei nașteri la termen, durata de prelungire a sarcinii variind de la 6 la 10 săptămâni. La pacientele cu cerclaj de urgență nu s-au dezvoltat infecții intrauterine de tip corioamnionită sau cervicită şi, de asemenea, nu s-au observat alte complicații obstetricale, de tip lacerații grave de cervix, stenoză cervicală, ruptură de pungă amniotică în timpul procedeului de suturare, sângerare genitală etc. Concluzii. Diagnosticul ecografic prenatal, cât și investigarea antecedentelor personale și a factorilor de risc pot reduce numărul de paciente ce necesită cerclaj de urgență și pot oferi timp și condiții optime pentru cerclajul preventiv şi selectarea pacientelor pentru pisarii cervicale.

Cuvinte-cheie: cerclaj de urgență, cervix dilatat ≤4 cm, pungă amniotică intactă

 

 

 

 

Utilitatea ultrasonografiei în diagnosticul anomaliilor congenitale uterine – review

 

Cristian Andrei Arvatescu, Dana Gutu, C. Podasca, M. Moga, Nicuşor Bigiu, Lorena Dima

Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie din Braşov

 

Introducere. Cele mai frecvente anomalii de dezvoltare uterină sunt cele care rezultă din eroarea fuziunii ducturilor mülleriene. Variabilitatea acestora face clasificarea lor dificilă, iar mult mai dificilă este determina­rea incidenței acestora. Diagnosticul ecografic este una din cele mai utilizate metode în ziua de astăzi datorită progresului sistemelor ecografice atât în ceea ce privește rezoluția, cât și performanțele. Materiale şi metodă. S-a efectuat o căutare sistematică a literaturii de specialitate privind studiile ce au la bază identificarea ecografică a anomaliilor congenitale uterine. Au fost consultate bazele de date PubMed, Cochrane Central Register of Controlled Trials, ResearchGate şi Medline, folosind următorii termeni: „Müllerian anomalies”, „2D ultrasound”, „3D ultrasound” şi „infertility”. După aplicarea criteriilor de includere, a fost introdus în studiu un număr de 30 de studii. Rezultate. Studiul prezentat a constatat eficacitatea USG 3D și mai puțin a USG 2D în diagnosticul anomaliilor uterine. Principalele grupe de paciente care au apelat la diagnosticul prin ultrasonografie sunt cele cu infertilitate primară, avorturi spontane sau sarcini ectopice. În aprecierea subcategoriilor anomaliilor uterine trebuie considerată aplicarea ultrasonografiei transvaginale 3D ca o etapă revoluționară. În urma unui studiu efectuat pentru aprecierea informativității USG 3D, la 204 paciente cu anomalii uterine, s-a stabilit că sensibilitatea metodei ar fi de 86,6%, specificitatea – de 96,9%, iar acuratețea – de 88,2%. Concluzii. Anomaliile congenitale uterine sunt numeroase, fiind clasificate în șapte grupuri mari. Datorită progresului performanțelor ecografice, în special al ultrasonografiei tridimensiona­le, este posibilă determinarea și a subgrupurilor acestora, unele anomaliile satelite ale anexelor uterine sau vaginului. Ecografia 3D permite evaluarea simultană a conturului intern (cavitatea endometrială) și extern (conturul fundic) al uterului în planul coronal, ceea ce este mai puțin accesibil în ecografia 2D.

Cuvinte-cheie: anomaliile ductului müllerian, ano­ma­lii congenitale uterine, ultrasonografie 2D și 3D, infertilitate primară

 

 

 

Uterul bicorn şi sarcina

 

Iulia-Diana Mocanu, Silvia Izvoranu, Liliana Steriu, Roxana Penciu, Iulia Postolache, Vlad Iustin Tica

Universitatea „Ovidius”, Constanţa, Spitalul Clinic Judeţean de Urgență „Sf. Apostol Andrei”, Constanța

 

Introducere. Uterul bicorn este inclus în cadrul anomaliilor canalelor mülleriene. Rezultă din fuziunea defectuoasă a canalelor mülleriene, care duce la o separare a coarnelor uterine. În acest caz este vorba de un defect de fuziune laterală și apare în săptămâna a zecea de viață intrauterină. Limita inferioară o reprezintă o indentație a fundului uterin de 1 cm. Obiective. În această lucrare am studiat influența malformației congenitale, respectiv a uterului bicorn, asupra evoluției sarcinii. Materiale și metodă. Am verificat mai multe baze de date medicale internaționale și naționale cu privire la influența uterului bicorn asupra unei sarcini. Rezultate. Uterul bicorn reprezintă 10% din numărul anomaliilor de canal müllerian. În cadrul populației ge­ne­rale, incidența malformațiilor uterine este estimată la aproximativ 3-5%, iar la femeile cu rezultate de repro­ducere reduse, incidenţa este estimată la 5-10%. Din punct de vedere paraclinic, diagnosticul malformațiilor uterine se pune cu ajutorul ecografiei, histerosalpingografiei, imagisticii prin rezonanță magnetică, histerocopiei și laparoscopiei. Ultimele două au și rol terapeutic. Sarcinile care apar în uterul malformat, respectiv uterul bicorn, sunt relativ rare și multe dintre ele sunt asimptomatice. Uterul bicorn poate fi asimptomatic o perioadă lungă și poate rămâne nediagnosticat până la efectuarea unor intervenții chirurgicale abdominale. Femeile cu uter bicorn la care apare totuși sarcina prezintă un risc crescut de complicații obstetricale, precum prezentații patologice, restricție de creștere intrauterină, ruptură prematură a membranelor, naștere prematură, incompetență cervicală sau avorturi repetate. Aceste complicații pot fi și un indiciu diagnostic. Concluzii. Uterul bicorn reprezintă o anomalie uterină în care sarcina poate fi prezentă, cu riscul de apariție a anumitor complicații obstetricale. În lipsa lor, această afecțiune nu se poate suspecta simptomatic.

Cuvinte-cheie: uter bicorn, ecografie, anomalii uterine

 

 

 

 

Uterul fibromatos şi sarcina

 

Iulia-Diana Mocanu, Silvia Izvoranu, Liliana Steriu, Roxana Penciu, Iulia Postolache, Vlad Iustin Tica

Universitatea „Ovidius”, Constanţa, Spitalul Clinic Judeţean de Urgență „Sf. Apostol Andrei”, Constanța

 

Introducere. Fibromul uterin este una din cele mai frecvente afecțiuni depistate ecografic la femeile de vârstă reproductivă. Majoritatea acestora nu își schimbă mărimea în timpul sarcinii, dar o treime pot crește în primul trimestru. Fibromul uterin poate fi asociat cu o creștere a ratei în ceea ce privește avortul spontan, travaliul prematur, ruptura placentară, prezentațiile patologice, operația cezarienă și hemora­gia post-partum. Obiective. În această lucrare am studiat efectele uterului fibromatos asupra unei sarcini. Materiale și metodă. Am verificat mai multe baze de date medicale internaționale și naționale cu privire la influența uterului fibromatos asupra unei sarcini. Rezultate. Fibroamele uterine sau leiomioamele sunt tumori de tip benign cu originea la nivelul celulelor musculare netede ale uterului. Sunt frecvente, cu o incidență totală de 40% până la 60% la vârsta de 35 de ani și de 70% până la 80% până la vârsta de 50 de ani. În ceea ce privește etiologia exactă a fibroamelor uteri­ne, aceasta rămâne neclară. Diagnosticul fibroamelor în timpul sarcinii nu este simplu. Numai 42% dintre fibroamele mari (>5 cm) și 12,5% din fibroamele mai mici (3-5 cm) pot fi diagnosticate prin examinare fizică. Capacitatea ultrasunetelor de a detecta fibroamele în timpul sarcinii este chiar mai limitată (1,4-2,7%) în primul rând din cauza dificultății de diferențiere a fibroamelor de îngroșarea fiziologică a miometrului. Prevalența fibroamelor uterine în timpul sarcinii este astfel subestimată. În ciuda prevalenței lor în creștere, relația dintre fibromul uterin și sarcină nu este clar înțeleasă. Concluzii. Fibromul uterin este o afecțiune frecvent întâlnită în rândul femeilor de vârstă reproductivă, care poate crește ca dimensiune în primul trimestru de sarcină și al cărui efect clar asupra sarcinii încă nu este pe deplin cunoscut.

Cuvinte-cheie: fibrom uterin, ecografie, sarcină

 

 

 

O provocare în evaluarea Doppler a tumorilor maligne ovariene – limitări în conduita preoperatorie

 

Valentin Varlas, Georgiana Bostan, Oana Maria Ionescu

Clinica de Obstetrică-Ginecologie, Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie Filantropia, Bucureşti, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Bucureşti

 

Cancerul ovarian are cea mai mare rată de mortalitate dintre toate cancerele ginecologice, incidența sa atingând maximul la femeile aflate în postmenopauză. Dificultatea diagnosticului se datorează naturii hete­rogene a maselor ovariene și lipsei de simptome în sta­diile incipiente de cancer. Diferențierea dintre tumo­ri­le benigne și cele maligne ovariene este necesară pentru alegerea tipului de intervenție chirurgicală în funcție de stadiul de boală. Ecografia transvaginală (2D ETV) este o metodă ieftină, ușor reproductibilă și accesibilă care necesită un minimum de efort pentru diagnostic. Imaginile obținute prin 2D ETV, coroborate cu evaluarea Doppler color și analiză spectrală Doppler pulsat, permit analiza vascularizației tumorale și măsurarea cantitativă a vitezei fluxului sangvin. Lipsa unui cut-off pentru indicii de pulsatilitate și rezistență, diferențele interobservator, precum și suprapunerea între parametrii de flux ai tumorilor benigne și maligne constituie o provocare în găsirea unei metode care să permită identificarea cu acuratețe crescută a tumorilor maligne ovariene pe baza patternului vascular. Evaluarea combinată a morfologiei și neovascularizației tumorale prin ecografie tridimensională power Doppler (3D-PD) reprezintă o tehnică de investigare folosită la pacientele cu modificări sugestive la evaluarea ecografică clasică (2D ETV combinată cu Doppler color) care permite diagnosticul precoce al cancerului ovarian. În ciuda progreselor făcute de tehnicile ecografice, cancerul ovarian rămâne un adevărat „cameleon” care creează dificultăţi în ceea ce priveşte diagnosticul preoperatoriu şi implicit conduita preoperatorie.

Cuvinte-cheie: cancer ovarian, Doppler, management preoperator

 

 

 

 

Analiza receptorului de FSH – tehnica RFLP

 

E. Tănase¹, K. Iacob², R. Mătăsariu¹, M. Petică², A. Tibeică², B. Toma², M. Onofriescu^1,2

1. Departamentul de Obstetrică şi Ginecologie, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa”, Iași

2. Departamentul de Obstetrică şi Ginecologie, Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie „Cuza-Vodă”, Iași

 

Introducere. Principiul tehnicii se bazează pe compararea profilurilor de restricţie rezultate în urma digestiei ADN obţinut prin extracţie, clonare sau amplificare cu endonucleaze de restricţie. Eventualele mutaţii care apar la nivelul secvenţei ADN pot crea sau modifica un situs de restricţie, având drept rezultat obţinerea de fragmente de restricţie diferite. Enzimele de restricţie au fost descoperite în urma studierii fenomenului de rezistenţă bacteriană la atacul bacteriofagilor determinat de sinteza unor enzime de restricţie-modificare cu rol în degradarea materialului genetic fagic şi protejarea celui propriu. Metodă.Restriction Fragment Length Polymorphism (RFLP) este o tehnică ce utilizează capacitatea enzimelor de restricție de a tăia foarte specific anumite modele de secvențe de ADN. Enzimele de restricție, numite și endonucleaze de restricție, sunt enzime care taie ADN-ul la nivelul unor zone precise, numite și situsuri de restricție. Ele pot fi categorisite în funcție de mai multe caracteristici structurale, de modul de recunoaștere a secvenței etc. Situsul de recunoaștere variază în dimensiune de la 4-8 nucleotide și de obicei este un palindrom. Etapele tehnicii RFLP. În prima etapă se realizează amplificarea PCR cu primeri specifici care flanchează polimorfismul. Ulterior se realizează o migrare electroforetică pentru verificarea amplificării. Se migrează o cantitate de ~4 µl, iar restul se păstrează pentru digestie și controlul nedigerat. Cantitatea de produs de amplificare se împarte în două secțiuni: controlul nedigerat și produsul care va fi supus digestiei cu enzima de restricție. În ultima etapă, cele două secțiuni se migrează în paralel pentru a putea identifica diferenţele. Rezultate. Prezentăm analiza a 13 paciente cu frecvente mutaţii la nivelul acestui receptor, cea mai comună fiind A919G/12039G. Concluzii. Dozarea polimorfismului receptorului de FSH este utilă la pacientele care urmează tratamente pentru infertilitate, prin tehnici de reproducere umană asistată.

Cuvinte-cheie: FSH, polimorfism, infertilitate

 

 

 

 

Aportul ecografiei 3D/4D în diagnosticul prenatal al anomaliilor de cordon ombilical

 

Diana-Elena Comandașu^1,2, Cătălin Coroleucă^1,2, Ciprian Coroleucă^1,2, Diana Mihai^1,2, Elvira Brătilă^1,2

1. Departamentul de Obstetrică-Ginecologie, Universitate de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, București

2. Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sîrbu”, București

 

Introducere. Evaluarea ecografică a cordonului ombilical, deși nu este întotdeauna posibilă pe toată lungimea, poate ajuta la diagnosticarea unor anomalii congenitale importante. Evaluarea 3D permite o vizuali­zare mai bună comparativ cu ecografia 2D, crescând rata de detecție a anomaliilor. Materiale și metodă. În perioada 2018-2019 am evaluat un număr de 35 de cazuri de sarcini cu suspiciune de anomalii de cordon ombilical. Dintre acestea, s-au diagnosticat prenatal 31 de cazuri de anomalii de cordon ombilical, incluzând inserție velamentoasă, nod adevărat sau fals, procidență de cordon, vasa praevia, arteră ombilicală unică, chist și respectiv hiperspiralare de cordon ombilical. Rezultate. 27 de cazuri au prezentat sarcini unice, respectiv opt paciente sarcini gemelare (o pacientă – monoamniotică monocorială; trei paciente – biamniotice monocoriale; patru paciente – biamniotice bicoriale). La nouă paciente, feții au fost diagnosticați cu restricție de creștere intrauterină (RCIU), iar ecografia 2D a suspicionat inserție patologică de cordon. Reconstrucția 3D a decelat inserția velamentoasă în şapte cazuri, confirmate postnatal. Noduri adevărate de cordon s-au detectat în nouă cazuri prin ultrasonografie 3D/4D, dintre care au fost confirmate la naștere şapte, unul fiind nod fals, iar al doilea, un chist de cordon. Procidența de cordon s-a identificat la debutul travaliului în cinci cazuri suspicionate clinic și confirmate intrapartum. Vasa praevia asociată placentei praevia s-a diagnosticat în două cazuri, confirmate intrapartum. Hiperspiralarea de cordon s-a decelat la un făt dintr-o sarcină gemelară monoamniotică și, res­pectiv, la un făt din sarcină unică, ambele confirmate la naștere. Artera ombilicală unică s-a diagnosticat și confirmat în şase cazuri la screeningul de trimestrul întâi, dintre care două au ajuns la termen, celelalte prezentând anomalii asociate, pentru care s-a decis terminarea sarcinii. Concluzii. Evaluarea tridimensională a cordonului ombilical reprezintă o metodă fiabilă în identificarea anomaliilor acestuia. Metoda îmbunătăţește rata de detecție comparativ cu evaluare bidimensională, completând examinarea anexelor fetale.

Cuvinte-cheie: ecografie 3D/4D, anomalii de cordon ombilical, diagnostic prenatal

 

 

 

 

Utilizarea lungimii colului uterin pentru a prezice nașterea prematură

 

Ali Al Delbani¹, Roger Helou²

1. Universitate de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, București, România

2. Centre Hospitalier de Châteaudun, Franţa

 

Introducere. Numeroase studii de diferite modele au evaluat măsurarea lungimii cervicale pentru a prezice nașterea prematură într-o varietate de populații (de exemplu, femeile cu antecedente de naștere prematură, gestație multiplă, intervenții chirurgicale anterioare ale colului uterin sau anomalii uterine). Deși poate fi prezisă nașterea prematură, nu există dovezi clare că aceste cunoștințe pot ajuta la prevenirea nașterilor premature ulterioare (Berghella et al., 2009). Femeile cu factori de risc pentru nașterea prematură pot fi urmărite prin sonografie cervicală care începe la 16-18 săptămâni pentru a evalua probabilitatea unei nașteri premature recurente. Măsurarea lungimii cervicale poate fi utilă în managementul femeilor simptomatice atunci când diagnosticul de travaliu prematur este incert. Dintre femeile care continuă să nască prematur, 80-100% au o lungime cervicală Concluzii. Riscul absolut al nașterii premature corelat cu scăderea lungimii cervicale a fost raportat în mod consecvent.

Cuvinte-cheie: naștere prematură, lungime cervicală

 

 

 

 

Nuchal translucency in the first trimester of pregnancy

 

Ali Al Delbani¹, Roger Helou²

1. “Carol Davila” University of Medicine and Pharmacy, Bucharest, Romania

2. Centre Hospitalier de Châteaudun, France

 

Introduction. Nuchal translucency is the normal fluid-occupied subcutaneous space between the back of the fetal skin and the overlying skin. An increased NT was first described as a measure greater than the 95^th percentile for a given crown rump length. However, reports have highlighted that opposing results are much more common with an NT that exceeds a set threshold of 3.5 mm, a measurement that essentially represents the 99th percentile or more throughout the gestational age window for first trimester screening. Assessing the thickness of NT has become a well-established method in early pregnancy for the detection of aneuploidy. NT Measurement technique. Most experts recommend that NT should be measured between 11 and 13+6 weeks, corresponding to a CRL measurement of between 45 and 84 mm. This gestational age window is chosen because NT as a screening test performs optimally and fetal size allows the diagnosis of major fetal abnormalities, thus providing women who are carrying an affected fetus with the option of an early termination of pregnancy. How to measure NT? (ISUOG Practice Guidelines, 2013). A transabdominal or transvaginal route can measure NT. The fetus should be in the neutral position, a sagittal section should be obtained and the image should be magnified in order to include only the fetal head and upper thorax. Furthermore, the amniotic membrane should be identified separately from the fetus. The median view of the fetal face is defined by the presence of the echogenic tip of the nose and rectangular shape of the palate anteriorly, the translucent diencephalon in the center and the nuchal membrane posteriorly. If the section is not strict median, the tip of the nose will not be seen and the orthogonal osseous extension at the frontal end of the maxilla will show. The ultrasound machine should allow measurement precision of 0.1 mm. Calipers would be positioned perfectly (on-on) to measure NT as the maximum distance between the nuchal membrane and the edge of the soft tissue overlying the cervical spine. If more than one measurement meeting all the criteria is achieved, the maximum one should be recorded and used for risk assessment. Conclusions. NT detection by ultrasound is considered a powerful prenatal screening strategy to diagnose early fetal anomalies.

Keywords: nuchal translucence, fetal ultrasound, prenatal screening

 

 

 

 

Managementul pemfigusului vulgar în sarcină

 

B. Toma², A. Tănase¹, M. Petică², K. Iacob², M. Onofriescu¹

1. Departamentul de Obstetrică şi Ginecologie, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa”, Iași

2. Departamentul de Obstetrică şi Ginecologie, Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie „Cuza-Vodă”, Iași

 

Introducere. Dezvoltarea pemfigusului, incluzând pemphigus vulgaris (PV) și pemphigus foliaceus, asociată cu sarcina este rară, cu mai puțin de 50 de rapoarte publicate, iar sugarii acestor mame pot avea diferite rezultate la naștere. Efectele negative ale fătului sunt mai frecvente în cazul PV în comparație cu pemphigus foliaceus. Pemphigus vulgaris este o boală autoimună rară, provocată de autoanticorpi îndreptaţi împotriva glicoproteinelor transmembranare ale desmosomilor, care pot conduce la blocarea sterică a adeziunii homofilice a desmogleinelor. Dezvoltarea pemfigusului în timpul sarcinii este rară. Distrugerea echilibrului Th1:Th2 în boala autoimună în timpul sarcinii joacă un rol crucial și explică de ce unele studii au raportat exacerbarea bolii, în timp ce altele observă îmbunătățiri în timpul sarcinii. Prezentarea cazului. Prezentăm un caz clinic de primigravidă în vârstă de 31 de ani, diagnosticată cu pemphigus vulgaris în urmă cu doi ani și care a urmat tratament cu Medrol® 64 mg/zi și Imuran® 50 mg pe zi, sarcină gemelară dicorială-diamniotică. Pacienta a fost internată la 31 de săptămâni de gestație cu contracții nesistematizate de intensitate moderată. Constatările clinice au fost eroziuni multiple și vezicule care au fost accentuate în timpul celui de-al doilea trimestru și au fost remise după naștere. În prezent, tratamentul pemfigusului în timpul sarcinii nu este încă stabilit și toate aceste cazuri sunt evaluate individual, cu scopul principal de a controla boala şi siguranța fătului. Discuţie. Pemfigusul dezvoltat în timpul sarcinii este rar, puține cazuri fiind publicate în literatură. Boala poate apărea mai întâi în timpul sarcinii sau ca un episod de agravare a patologiei. În a doua situație, simptomele se dezvoltă în timpul primului trimestru de sarcină. Scopul tratamentului este de a remite simptomele și de a preveni noi recidive cu efecte secundare asupra fătului și ar trebui asociat cu monitorizarea obstetricală atentă. În forma ușoară a bolii, administrarea topică a steroizilor poate fi o opțiune terapeutică foarte utilă și sigură, dar tratamentul formei severe de boală este foarte dificil, din cauza medicamentelor imunosupresoare, cu efectele secundare asupra fătului.

Cuvinte-cheie: pemfigus, sarcină, steroizi, imunosupresive

 

 

 

Molă parţială cu embrion viabil plurimalformat la 17 săptămâni de sarcină – prezentare de caz

 

M. Mocanu², E. Pavel², K. Iacob², C. Mihăilă²,B. Scurtu², M. Onofriescu¹, A. Tănase¹

1. Departamentul de Obstetrică şi Ginecologie, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa”, Iași

2. Departamentul de Obstetrică şi Ginecologie, Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie „Cuza-Vodă”, Iași

 

Introducere. Termenul de mola a fost derivat din cuvântul grecesc hydatis, care înseamnă o picătură de apă, iar cuvântul latin molar înseamnă o masă. Mola hidatică poate fi parțială sau completă. Un făt, dacă există, prezintă stigmate de triploidie și prezintă caracteristici ale întârzierii simetrice de creștere intrauterină. O moleculă parțială trebuie diferențiată de molecula completă, deoarece șansele de boală persistentă după mola parțială sunt mai mici de 4%, dar cresc până la 20% cu mola completă. Obiective. Prezentarea unei sarcini nedispensarizate, descoperită accidental în trimestrul al doilea de sarcină, cu molă parţială şi făt plurimalformat. Prezentare de caz. O pacientă în vârstă de 26 de ani, cu sarcină de 17 săptămâni, incomplet dispensarizată, fără dublu test efectuat pe timpul sarcinii, cu o operaţie cezariană în antece­dente şi o sarcină oprită în evoluţie (august 2017), se internează în regim de gardă pen­tru hemoragie genitală în cantitate redusă. Examenul ecografic: data ultimei menstruaţii – 20.07.2018, VG cronologică 17 săptămâni + 3 zile, craniu cu aspect ecografic de „lemon sign”, cerebel cu aspect ecografic de „banana sign”, cu închiderea completă a cisternei magna, ventricul cerebral de 10,5 mm, reducerea ţesutului cerebral la o bandă de 3 mm la periferie; placentă cu lacune multiple; ovar drept cu aspect multifolicular (aspect similar de hiperstimulare) – aspect de molă parţială. HCG la internare: 741478 mUI/ml, valoare de zece ori mai mare decât intervalul de normalitate. Pe baza diagnosticului de sarcină de 17 săptămâni, ventriculomegalie severă, spina bifida, sarcină molară parţială, se întruneşte comisia de expertiză şi se decide întreruperea cursului sarcinii. Se efectuează amniocentează, recoltându-se 20 ml de lichid amniotic, care se trimite la examenul genetic. Rezultat. Sarcină de sex masculin, la care se evidenţiază trisomia cromozomului 18, care determină sindrom Edwards, prezenţa celor doi cromozomi X este asociată sindromului Klinefelter. La data de 22.11.2018 se efectuează examen radiologic pulmonar – torace şi cord –, cu aspect normal. Pacienta avortează spontan un produs de concepţie neviabil, de sex masculin, cu greutatea de 300 g, pol cefalic aspect malformat, spina bifida prezentă, placentă cu multiple formaţiuni chistice. Este practicat controlul instrumental al cavităţii uterine, extrăgându-se resturi placentare cu aspect de vezicule. HCG post-abortum: 189865 mUI/ml. Produsul de concepţie şi anexele au fost trimise către examenul anatomopatologic. Evoluţie favorabilă post-abortum, sub tratament antibiotic profilactic cu ampicilină 2 g. Externarea pacientei s-a realizat cu stare generală bună, primind tratament pentru ablactare cu Dostinex®, fără acuze subiective. Recomandarea respectării con­tra­cep­ţiei eficiente minimum un an, monitorizarea beta-HCG-ului săptămânal până la negativare şi apoi lunar timp de şase luni, repetarea radiografiei toracice peste şase luni şi adresarea la clinica de ginecologie în caz de valori de platou sau creşteri ale beta-HCG-ului sunt criteriile esenţiale în managementul acestei patologii. Concluzii. Mola parţială poate asocia embrion viabil chiar la vârste avansate de sarcină, diagnosticarea precoce a acestei patologii permiţând un outcome mai bun pentru pacientă, cât şi minimizarea riscurilor asociate, precum boală trofoblastică gestaţională, sau a manevrelor de chiuretaj uterin la vârste mari de sarcină.

Cuvinte-cheie: molă parţială, făt plurimalformat, beta-HCG

 

 

 

 

Osteogenesis imperfecta: case report

 

M. Petică², A. Tănase¹, B. Toma², K. Iacob², M. Onofriescu¹

1. Department of Obstetrics and Gynecology, “Grigore T. Popa” University of Medicine and Pharmacy, Iaşi

2. Department of Obstetrics and Gynecology, “Cuza-Vodă” Clinical Hospital of Obstetrics and Gynecology, Iaşi

 

Objective. To present the second-trimester ultrasound for osteogenesis imperfecta (OI) in a female fetus during the second trimester morphology ultrasound, despide a normal Panorama blood test. Case report. A 39-year-old secundigravid woman was referred for second opinion because of abnormal second trimester morphology ultrasound. She and her husband were non-consanguineous, and there was no family history of skeletal dysplasias. Her previous pregnancy with the same partner was uncomplicated and the child is healthy. The prenatal ultrasound at 22 weeks of gestation revealed indentation of the frontal bone (“lemon sign”), hypertelorism, protruding tongue, hypoplastic thorax, short ribs, right femoral fracture, and short nasal bone. There were no other anomalies seen on the ultrasound examination. There was normal amount of the amniotic fluid and the umbilical artery Doppler was normal as well. Our diagnosis based on the ultrasound images was osteogenesis imperfecta. The woman underwent amniocentesis. Unfortunately, the Panorama blood test performed at 10 weeks of gestation did not reveal any abnormalities. Conclusions. Prenatal ultrasound diagnosis OI (osteogenesis imperfecta) should include molecular analysis of type I collagen genes in both fetus and parents. Molecular genetic analysis of the family may incidentally identify a collagen gene mutation in the paucisymptomatic affected parent. Further genetic counseling is recommended, especially in the case the couple plans on further pregnancy.

Keywords:osteogenesis imperfecta, ultrasound, femoral fracture

 

 

 

 

Osteogenesis imperfecta – diagnostic prenatal. Prezentare de caz

 

Alina Georgiana Agache¹, Ana-Maria Adam², Tudor Ioan Lazăr³, Elena Mihălceanu³

1. Departamentul de Obstetrică-Ginecologie, Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Cuza Vodă”, Iași

2. Departamentul Clinic Chirurgical, Facultatea de Medicină şi Farmacie, Universitatea Dunărea de Jos, Galați

3. Departamentul de Obstetrică-Ginecologie şi Neonatologie, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”, Iași

 

Introducere.Osteogenesis imperfecta (sindromul Lobstein) este o boală rară, ce afectează, în medie, 1/20.000 de nou-născuţi, fiind determinată de apariţia unei mutaţii genetice în genele responsabile de producerea colagenului de tip 1. Formele letale sunt rare și se caracterizează prin micromelie cu deformare a membrelor. Materiale și metodă. O gravidă în vârstă de 24 de ani, gesta 2, para 1, cu vârsta gestațională de 17 săptămâni, se prezintă la spital pentru suspiciunea ecografică a unei displazii osoase fetale. Diagnosticul antenatal cu ultrasunete a urmărit lungimea diafizei și forma oaselor lungi, precum și aspectul calotei craniene. Ecografic s-a stabilit diagnosticul de osteo­ge­nesis imperfecta forma letală tipul 2. A fost indicată în­tre­ru­perea terapeutică a sarcinii. Diagnosticul ana­to­mo­patologic susține diagnosticul ecografic. Re­zul­ta­te și concluzii. Ecografia antenatală în tri­mes­trul al doilea de sarcină permite diagnosticarea ti­pu­ri­lor severe de osteogenesis imperfecta din clasifica­rea Silence. Vizualizarea ecografică a scurtării oaselor lungi ridică suspiciunea pentru diagnostic, dar nu este suficientă pentru a face diagnosticul diferențial cu alte displazii osoase fetale în trimestrul al doilea de sarcină. Scanarea ecografică detaliată de către un spe­cia­list cu experiență în medicină materno-fetală este imperios necesară.

Cuvinte-cheie:osteogenesis imperfecta, displazie osoasă, diagnostic antenatal

 

 

 

 

Implications of arterial duct constriction in pregnancy

 

K. Iacob², M. Onofriescu¹, M. Petică², A. Tănase¹, B. Toma², E. Mihălceanu¹

1. Department of Obstetrics and Gynecology, “Grigore T. Popa” University of Medicine and Pharmacy, Iaşi

2. Department of Obstetrics and Gynecology, “Cuza-Vodă” Clinical Hospital of Obstetrics and Gynecology, Iaşi

 

Introduction. The arterial duct (DA) is formed between weeks 6 and 8 of gestational age and represents the communication between the aortic artery and the trunk of the pulmonary artery. It is located under the origin of the left subclavian artery, below the lower edge of the aortic isthmus, having a calibre similar to the descending aorta. The arterial duct media consists of smooth muscle cells, unlike the aorta and pulmonary artery that have the wall formed by elastin. Objective. The constriction of the arterial duct begins in the perinatal period, with a multitude of implications on the development of the fetal heart, which is why we consider that there is a need for a literature review and information to identify the risk factors, pathogenesis and clinical manifestations. Materials and method. The paper represents a brief review and an update of the literature, and a case report about the maternal use of non-steroidal antiinflammatory drugs. Results. Prenatal constriction of the arterial duct exposes the right ventricle to increased pulmonary vascular resistance, which may lead to cardiac decompensation, pulmonary hypertrophy, pulmonary artery dilatation, cardiomegaly, dilatation of the right atrium, right ventricle, hypertrophy and dysfunction of the right ventricle, tricuspid and pulmonary regurgitation, and cardiac remodelling. Conclusions. The results indicate that the clinical significance of the ductal constriction is important, and may follow maternal exposure to doses of non-steroidal antiinflammatory drugs.

Keywords: arterial duct constriction, fetal echocardiography, prenatal diagnosis

 

 

 

Holoprozenecefalia – prezentare de caz și review din literatură

 

Radu Chicea, Anca Lucia Chicea, Paula Niță

 Universitatea „Lucian Blaga”, Sibiu

 

Introducere. Holoprozencefalia se caracterizează prin scindarea incompletă a prozencefalului. Cazurile severe se caracterizează prin fuzionarea ventriculilor laterali și apariția unei vezicule telencefalice unice. În formele mai puțin severe există un grad de scindare a prozenecefalului în cele două emisfere cerebrale, însă structurile situate pe linia mediană prezintă dezvoltare incompletă. Holoprozencefalia apare la 1/10.000 de nou născuți, însă este prezentă la 1/250 de sarcini. La 12 săptămâni de gestație, 1 din 1.300 de feți prezintă holoprozencefalie. Holoprozencefalia poate fi alobară, semilobară sau lobară. Mai este descrisă o variantă interemisferică medie. Holoprozencefalia lobară este detectabilă cel mai frecvent după 18 săptămâni de gestație, în timp ce formele celelalte pot fi detectate între 11 şi 13 săptămâni de gestație. Materiale și metodă. Această lucrare își propune să evalueze publicațiile din literatură legate de holoprozencefalie, de caracteristicile ecografice ale acesteia, precum și de prognosticul fetal în funcție de forma de holoprozencefalie prezentă. Baza de date folosită a fost PubMed. Pentru termenul holoprozencefalie, în baza de date au fost găsite 2062 de articole. Dintre acesteau au fost alese doar cele care au corespuns criteriilor menționate. De asemenea, tot în cadrul acestei lucrări am inclus o prezentare de caz din experiența noastră. Rezultate și concluzii. Examinarea ecografică este principala metodă pentru diagnosticul prenatal al holoprozencefaliei. Pe lângă anomaliile cerebrale, este important să căutăm alte malformații asociate, cum ar fi cele ale coloanei vertebrale sau ale membrelor. Diagnosticul precoce și precis al holoprozencefaliei este esențial pentru consilierea adecvată a familiilor în ceea ce privește gestionarea sarcinii. Holoprozencefaliile sunt foarte rar întâlnite la naștere din cauza mortalității intrauterine crescute.

Cuvinte-cheie: holoprozencefalie, ecografie, sarcină

 

 

 

 

Urinary and fecal incontinence repair using polypropylene sling: a case report

 

Diana Badiu¹, Peter Petros²

1. Faculty of Medicine, “Ovidius” University of Constanţa, Romania

2. University of NSW, Professorial Department of Surgery, St. Vincent’s Hospital, Sydney, Australia

 

Transperineal ultrasound is useful for detecting imbalance of pelvic muscle action on the organs. Normally, the raised intraabdominal pressure moves the rectum down, increasing the anorectal angle. We present a case report of 49 years old, a para 3 patient. The patient presented urinary and fecal incontinence, nocturia, pelvic pain, and a second-degree vault prolapsed. The preoperative ultrasound showed an anorectal angle without any response at straining. After the reconstruction of the uterosacral ligaments using a posterior poplypropylene sling, and the reconstruction of the pubourethral ligament by an anterior sling, the patient presented a normal anatomy of the organs without any prolapse or urinary and fecal incontinence. Therefore, by using polypropylene sling, the geometry of the forces stretching the organs can return at normal features. The restoration of structure and function in anorectal components can be easily achieved by surgery reinforcement of the suspensory ligaments and perineal body.

Keywords: fecal incontinence, uterosacral ligament, polypropylene sling

 

 

 

 

Sindromul Swyer – o provocare de diagnostic și revizuirea literaturii

 

Alexandra-Maria Tibeică², Alexandra Ursache², Adina-Elena Tănase², Mircea Onofriescu^1,2

1. Profesor, şeful Departamentului de Obstetrică-Ginecologie, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”, Iași

2. Clinica I, Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie „Cuza-Vodă”, Iași

 

Introducere. Cariotipul 46 XY reprezintă o tulburare de dezvoltare sexuală în care persoana cu un cromozom X și un cromozom Y în fiecare celulă – model care se găsește în mod normal la bărbați – are organe genitale ambigue, nefiind în mod clar bărbat sau femeie. Unele persoane cu cariotip 46 XY, cu tulburare de dezvoltare sexuală, prezintă organe de reproducere feminine dezvoltate complet sau parțial, în timp ce alte persoane nu prezintă deloc dezvoltarea acestor structuri. Persoanele cu tulburare de dezvoltare sexuală cu cariotip 46 XY pot fi crescute ca bărbați sau femei. Tratamentul implică intervenții chirurgicale și terapie de substituție hormonală. Aceste persoane prezintă un risc crescut de a dezvolta tumori gonadale și beneficiază de supraveghere sau tratament chirurgical pentru a elimina gonadele anormal dezvoltate. Demonstrăm importanța căutării atente a structurilor mülleriene, având în vedere vizualizarea dificilă uneori a acestora, și importanța laparoscopiei pentru diagnosticul corect și complet al sindromului Swyer. Diagnosticul diferențial între sindromul Swyer și sindromul de insensibilitate completă la androgeni reprezintă o provocare. Materiale și metodă. Prezentăm rezultatul unui caz particular de sindrom Swyer, cu agenezia unor structuri mülleriene (vagin), hipoplazia unor structuri mülleriene (uter hipoplazic) și dezvoltarea normală și completă a altor structuri mülleriene (trompe). Rezultate și concluzii. Demonstrăm că analiza citogenetică nu este utilă pentru diagnosticul diferențial între aceste două sindroame şi că vizualizarea structurilor mülleriene este dificilă și arătăm importanța efectuării laparoscopiei cu examenul histopatologic al țesuturilor gonadale pentru diagnosticul diferențial între aceste două sindroame.

Cuvinte-cheie: 46 XY, infertilitate, amenoree

 

 

 

 

Struma ovarii bilateral: raport de caz și revizuire a literaturii

 

Alexandra-Maria Tibeică², Alexandra Ursache², Adina-Elena Tănase², Mircea Onofriescu^1,2

1. Profesor, şeful Departamentului de Obstetrică-Ginecologie, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”, Iași

2. Clinica I, Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie „Cuza-Vodă”, Iași

 

Introducere.Struma ovarii este o tumoră benignă rară, cel mai frecvent unilaterală, care poate metastaza în cazuri rare. Este de obicei asimptomatică și nu este diagnosticată preoperatoriu din cauza absenței unor markeri imagistici sau biologici specifici pentru această entitate tumorală. Materiale și metodă. Prezentăm un caz rar de struma ovarii bilateral, diagnosticat după efectuarea tratamentului chirurgical, pe baza exame­nului histopatologic, și prezentăm totodată o revizuire a literaturii în ceea ce privește acest subiect. Rezultate și concluzii. Caracteristicile ecografice ale struma ovarii sunt nespecifice, dar poate fi observată o masă heterogenă, predominant solidă. Este dificil să se facă diagnosticul diferențial între struma ovarii și chisturile dermoide pe baza aspectului lor ecografic. Cu toate acestea, fluxul Doppler poate ajuta la diagnosticarea preoperatorie a struma ovarii. Semnalele de flux sangvin detectate din centrul leziunii şi rezistența scăzută la curgere pot fi mai frecvente în struma ovarii. Tratamentul chirurgical este de elecție în aceste cazuri, atât pentru stabilirea diagnosticului, cât și din punct de vedere curativ. După efectuarea histerectomiei totale cu anexectomie bilaterală, s-a constatat o evoluție favorabilă, cu normalizarea nivelului de CA125 la această pacientă și obținerea unui status normotiroidian postoperatoriu.

Cuvinte-cheie: teratom ovarian, struma ovarii, carcinom tiroidian, hipotiroidism

 

 

 

 

Examinarea ultrasonografică a axilei în patologia mamară malignă

 

Şerban Nastasia

Spitalul Clinic „Dr. Ion Cantacuzino”, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, Bucureşti

 

Introducere. În cancerul mamar, statusul axilar determină schema terapeutică, în prezenţa metastazelor axilare, supravieţuirea la cinci ani scăzând cu aproximativ 40%. Standardul de aur în evaluarea axilei este în prezent evaluarea ganglionului santinelă. Materiale şi metodă. Evaluarea ecografică preoperatorie orientează asupra statusului axilar. Demonstrarea preoperatorie a metastazelor axilare, prin biopsierea ghidată ecografic, face inutilă tehnica ganglionului santinelă şi orientează pacienta către tratamentul sistemic. Rezultate. La pacientele cu cancer mamar operabil, ecografia ajută la identificarea şi ghidarea biopsiei ganglionilor mamari suspecţi, o procedură percutană puţin invazivă, care evită în aproximativ 15% din cazuri efectuarea inutilă a tehnicii ganglionului santinelă şi orientează direct spre disecţie axilară completă. Pentru pacientele cu cancer mamar avansat local, ecografia facilitează identificarea ganglionilor axilari pozitivi şi permite îndrumarea pacientelor către tratament sistemic preoperatoriu. Concluzii. Evaluarea ecografică axilară poate ajuta la identificarea şi ghidarea biopsiei ganglionilor axilari suspecţi, o procedură percutană puţin invazivă, şi orientează direct spre disecţie axilară completă.

Cuvinte-cheie: biopsie ghidată ecografic, cancer mamar, ecografie axilară

 

 

 

 

Importanţa morfologiei de primul trimestru în diagnosticul malformaţiilor fetale

 

Mihai Mitran^1,2, Octavia Velicu^1,2, Doru Pană¹, Bogdan Botezatu^1,2, Elvira Brătilă^1,2

1. Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sîrbu”, Bucureşti

2. Universitatea de Medicina si Farmacie „Carol Davila”, Bucureşti

 

Prevalența malformațiilor fetale este descrisă de lite­ratura de specialitate ca fiind 6,5%, deşi dintre acestea doar 2-2,5% prezintă morbiditate și mortalitate crescute. Chiar dacă unele gravide sunt încadrate în categoria cu risc scăzut, iar unele în cea cu risc crescut, toate prezintă o șansă de a avea un făt malformat, implicaţiile unei astfel de sarcini și, mai departe, ale unui copil fiind atât sociale, cât mai ales psihologice. Ecografia, pornind de la 2D şi ajungând la 3D, 4D sau Doppler, a revoluţionat diagnosticarea malformaţiilor fetale în primul trimestru, oferind astfel părinţilor şansa de a alege continuarea sau întreruperea sarcinii. Lucrarea de faţă prezintă importanţa screeningului universal ecografic de primul trimestru, prezentând de asemenea şi o suită de malformaţii rare diagnosticate în cadrul Spitalului Clinic de Obstetrică şi Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sîrbu”.

Cuvinte-cheie: malformaţie fetală, ecografie, morfologie fetală, primul trimestru