SUPLIMENT PALIAŢIE

Limbajul alinării în medicina paliativă

 The language of relief in paliative medicine

First published: 26 noiembrie 2018

Editorial Group: MEDICHUB MEDIA

DOI: 10.26416/MED.126.6.2018.2064

Abstract

The statistics confirms that in Romania, as in the European Union countries, the quality of life and the longevity of the inhabitants have increased. This article addresses the issue of caring for patients in the terminal stage of their life, so as they are given the chance to die in dignified, peace­ful and self-satisfied conditions, with the family and dearest one and reconciled to God in the case of those who have a religious faith. The palliative medicine pro­vides support for both these patients and their fa­­mi­lies to overcome easily the period of psychological trau­ma and bereavement, generated by the loss of loved ones. For this purpose, the knowledge of the language of relief in palliative medicine becomes a desideratum de­ser­ving to be followed. The article contains 10 practical tech­niques for empathic communication in palliative me­di­cine, that can provide relief to those who need it.

Keywords
language of relief, palliative medicine, empathic communication, emotion, stress

Rezumat

Statistica confirmă faptul că în România, ca şi în ţările Uniunii Eu­ro­pene, au crescut calitatea vieţii şi longevitatea locuitorilor, iar nu­mă­rul deceselor la vârste înaintate din cauza bolilor de­ge­nerative şi a bolilor civilizaţiei s-a mărit. Articolul de faţă abor­dează problematica îngrijirii pacienţilor aflaţi în ultima etapă a vieţii lor, în aşa fel încât să li se ofere şansa de a muri în condiţii demne, liniştiţi şi împăcaţi cu sine, cu familia, cu apropiaţii şi cu Dumnezeu, în cazul celor care au o credinţă religioasă. Me­di­ci­na paliativă oferă suport atât acestor bolnavi, cât şi familiilor aces­tora pentru a depăşi mai uşor perioada de traumă psihică şi de doliu generată de pierderea celor dragi. În acest sens, cu­noaş­terea limbajului alinării în medicina paliativă, atât de către specialiştii din sănătate, cât şi de către membrii familiei celui aflat în suferinţă, devine un deziderat demn de urmat. Articolul conţine 10 tehnici practice de comunicare empatică valabile şi în medicina paliativă, care pot oferi alinare celor care au nevoie.

Introducere

Faptul că trăim în epoca digitală şi că avem acces la informaţie din toate domeniile de activitate şi la o serie întreagă de reţele de socializare ne oferă şansa de a fi la curent cu noutăţile lumii noastre în timp real. O parte din ştirile pe care le primim se referă şi la diverse situaţii prin care trec semenii noştri. Unii se bucură de viaţă, de prosperitate sau succes, pe când alţii sunt pe patul de suferinţă. Este cunoscută întâmplarea prin care un medic oncolog, după ce a consultat cu atenţie şi a verificat analizele de laborator a doi pacienţi, le-a trimis prin poştă diagnosticul. Din păcate, unul dintre cei doi pacienţi avea cancer, iar celălalt nu. Probabil din grabă, medicul a inversat adresele celor doi pacienţi. Şi ce s-a întâmplat cu cei doi bărbaţi? Bolnavul de cancer, când a citit că nu are cancer, s-a vindecat într-un mod inexplicabil, iar pacientul care nu avea cancer a făcut cancer şi a decedat după un timp. Cât de mult contează cuvintele transmise cu încredere de către un specialist? Ce efect au cuvintele care vindecă în comunicarea medic – pacient – farmacist? Ce impact are managementul reputaţiei în cazul specialiştilor din sănătate (medici, farmacişti, psihologi clinicieni, psihoterapeuţi, psihologi, asistenţi medicali)? În cazul medicinei paliative, care este rolul limbajului alinării?

Medicina confirmă faptul că un nivel ridicat al stresului în viaţa unui om poate genera îmbolnăvirea, alături şi de alţi factori favorizanţi, cum ar fi: imunitatea scăzută, ereditatea, expunerea la agenţi patogeni sau un stil de viaţă defectuos. Literatura medicală identifică stresul profesional sau/şi familial ca factor principal în declanşarea următoarelor afecţiuni: cardiace, HTA de stres, gastrită de stres, diabet, sindrom burnout, obezitate, astm, depresie, cancer, colon iritabil etc.

Medicul american psihiatru Thomas Holmes şi colegul său Richard Rahe, analizând starea de sănătate a peste 5000 de pacienţi, au elaborat în anul 1967 o scală a stresului(1), cu ajutorul căreia au cotat de 1 la 100 cele mai importante evenimente generatoare de stres din viaţa unui om (moartea soţului/soţiei, divorţul, întemniţarea, moartea unei rude, căsătoria, pierderea serviciului etc.). Din punct de vedere statistic, dacă o persoană acumulează în 12 luni un scor sub 150 de puncte, are un risc de 37% de a se îmbolnăvi în următorii doi ani. Un rezultat al evenimentelor nefaste între 150 şi 300 de puncte creşte riscul unei îmbolnăviri la 51%, iar depăşirea a 300 de puncte măreşte riscul de îmbolnăvire la 80%. Dacă evenimentul biografic s-a întâmplat o dată în ultimele 12 luni, se trece o singură dată, dacă s-a repetat de mai multe ori într-un an, se multiplică scorul cu numărul de apariţii(1,2). Odată ce boala s-a instalat şi diagnosticul a fost sumbru, iar tratamentul nu a dat rezultate, pacientul se îndreaptă spre medicina paliativă, pentru ultima etapă a vieţii sale.

Medicina paliativă

Ce este medicina paliativă?

Domeniul de definiţie al medicinei paliative se referă la modalitatea de a acorda îngrijire medicală pentru ameliorarea simptomelor bolii incurabile, fără a o vindeca, şi de a oferi sprijin psihoemoţional, moral şi spiritual bolnavilor aflaţi în faze terminale. „Îngrijirea de tip hospice este o îngrijire caldă, personală, centrată pe pacient şi pe familie, pentru persoana cu o boală în stadiu terminal. Ea se axează pe îngrijire paliativă (numită şi îngrijire de confort) şi cuprinde: atenuarea durerii şi a suferinţelor, controlul simptomelor, menţinerea unei calităţi satisfăcătoare a vieţii şi oferirea posibilităţii ca pacientul să moară împăcat, liniştit şi cu demnitate”(3). De asemenea, familia bolnavului asistat poate beneficia de consiliere psihologică şi spirituală pentru depăşirea traumei prin care trec şi în perioada de doliu ce va urma. În cazul pacienţilor aflaţi în suferinţă din cauza bolii incurabile, îngrijirile paliative vizează: oferirea unui ambient adecvat îngrijirilor paliative, într-un spaţiu special amenajat şi avizat, reducerea simptomelor bolii, managementul durerii prin administrarea de analgezice (opiacee), administrarea medicamentelor prescrise de către medicul curant conform schemei recomandate, evitarea complicaţiilor datorate şederii prelungite în pat, intervenţii chirurgicale de confort, care să reducă influxul nervos ce difuzează durerea, consiliere psihologică şi spirituală împotriva depresiei, anxietăţii, stresului şi a fricii legate de iminenţa sfârşitului vieţii.

Limbajul alinării

Care este rolul limbajului alinării în medicina paliativă?

În general, limbajul este un sistem de comunicare alcătuit din sunete articulate, specific oamenilor, prin care aceştia îşi exprimă gândurile, sentimentele şi dorinţele, potrivit Dicţionarului explicativ al limbii române. Limbajul alinării este un mod prin care un specialist (medic, psiholog clinician, psihoterapeut, psiholog, consilier psihologic şi spiritual) sau o persoană instruită îşi exprimă compasiunea, empatia şi simpatia faţă de o altă persoană ce trece printr-o traumă psihică, emoţională sau fizică pentru a-i atenua durerile şi anxietatea, în aşa fel încât să poată depăşi cu bine episodul sau starea negativă prin care a trecut şi să-şi recapete tonusul emoţional şi încrederea că poate merge mai departe sau să accepte cu demnitate situaţia în care se găseşte. Limbajul alinării oferă argumente atât emoţionale, cât şi raţionale pentru a genera în persoana afectată dorinţa de a lăsa în urmă durerea şi de a găsi resursele necesare pentru a avea din nou echilibrul interior necesar parcurgerii etapelor vieţii, în mod realist şi cu speranţă într-un viitor mai bun. Limbajul alinării în medicina paliativă asigură elementele necesare ca bolnavul asistat şi aparţinătorii lui să beneficieze de susţinere emoţională de calitate, prin folosirea tehnicilor din programarea neurolingvistică, de terapia prin cuvânt sau de tehnicile de mediere a conflictului, în aşa fel încât pacientul şi familia sa să ajungă la o stare de bine emoţional, care să permită alinarea durerii emoţionale sau fizice, a bolilor cronice progresive, incurabile sau ameninţătoare de viaţă. Patologiile cărora li se adresează limbajul alinării în medicina paliativă sunt: HIV/SIDA, cancer, boli neurologice degenerative, insuficienţa cardiacă progresivă şi cronică în stadii avansate, boli pulmonare în stadii avansate, insuficienţa renală avansată, alte malformaţii congenitale grave, distrofii neuromusculare, scleroză multiplă. De cele mai multe ori, atunci când o persoană închide ochii şi i se pun mâinile pe piept, orice resentimente, orgolii şi neînţelegeri sunt uitate, sunt amintite doar faptele bune făcute şi se exprimă regretele tardive. De aceea, înainte de a se ajunge la acest moment dureros al experienţei umane, este bine ca persoana bolnavă şi familia sau cunoscuţii, dacă au avut neînţelegeri din diverse cauze, să-şi exprime iertarea şi regretul înainte de momentul decesului, în aşa fel încât fiecare să aibă conştiinţa împăcată. Astfel că pacienţilor aflaţi în ultima etapă a vieţii lor li se oferă şansa de a muri în condiţii demne, liniştiţi şi împăcaţi cu sine, cu familia şi apropiaţii, şi împăcaţi cu Dumnezeu, în cazul celor care au o credinţă religioasă. În cartea sa, „Eficienţa în 7 trepte”, Stephen R. Covey(4) ne recomandă „să începem cu gândul la final”, în aşa fel încât la sfârşit de cale viaţa noastră să fi avut sens şi împlinire. Acest lucru înseamnă ca în fiecare zi să facem alegeri înţelepte de care să ne amintim cu plăcere şi cu recunoştinţă. Să nu ezităm să spunem celor dragi, când încă sunt sănătoşi, cuvintele plăcute oricărui om: „Mulţumesc!”, „Te rog să mă ierţi!”, „Te iubesc!”.

Tehnici de comunicare empatică
în limbajul alinării

De obicei, putem vorbi cu o viteză de 100-150 de cuvinte/minut şi putem asculta cu o viteză, aproximativă, de 250-400 de cuvinte/minut şi mai ales putem gândi cu o viteză de 1.000-2.000 de cuvinte pe minut, în funcţie de abilităţile fiecăruia. Tocmai de aceea, conversaţia eficientă presupune atenţie, concentrare şi empatie în timpul în care devenim ascultători activi. Să nu uităm că emoţia este o reacţie mentală conştientă, ce poate fi însoţită de modificări fiziologice şi de comportament.

În general, pacienţilor le repugnă abordarea clinică, detaşată a bolnavului văzut ca un obiect. Pe de altă parte, comunicarea empatică măreşte încrederea, deoarece îi indică celui căruia ne adresăm că îl preţuim suficient de mult pentru a fi atenţi la gândurile, temerile, dorinţele şi valorile sale, încercând astfel să intrăm în universul său lăuntric şi să-i oferim alinare.

În continuare, voi prezenta câteva tehnici pentru ascultare empatică în consilierea psihologică.
 

Tabelul 1. Scala stresului
Tabelul 1. Scala stresului

1. Parafrazarea. Este tehnica prin care se răspunde la conţinutul şi la sensul mesajului verbal, comunicat în interacţiunea verbală. Această tehnică se referă la formularea în propriile cuvinte a mesajului emiţătorului pentru a clarifica acurateţea conţinutului. Se foloseşte pentru a-i arăta consiliatului că s-au auzit toate cuvintele sale şi, de asemenea, se foloseşte pentru a răspunde la semnificaţia mesajului verbal. Se introduce prin expresii ca: „Vreţi să spuneţi că...?”, „Să înţeleg că...?”, „Din ce mi-aţi relatat, am înţeles că... Este corect?” În acest mod se măreşte acurateţea înţelegerii mesajului verbal transmis şi se creează un grad de acceptare reciprocă, oferind consiliatului sentimentul că a fost ascultat cu atenţie şi înţeles corect.

2. Identificarea sentimentelor. Se referă la modalitatea prin care se răspunde comportamentului verbal, paraverbal şi nonverbal al consiliatului. În acest fel se exprimă preocupare pentru interlocutor, pentru sentimentele şi trăirile afective prin care a trecut sau trece şi se verifică dacă s-a înţeles corect mesajul emoţional, folosindu-se tehnica întrebărilor. Se transformă exprimarea nonverbală a celuilalt, adică se interpretează gesturile, expresiile şi tonul vocii şi se decodifică în emoţii. Această descriere poate fi probabilă şi este neacuzatoare. Se introduce prin expresiile: „Aş vrea să înţeleg ce simţi tu...!” – „Ar fi această stare... (descrierea indiciului comportamental legat de tonul vocii sau de limbajul corporal) ca să înţeleg ce simţi. Am dreptate?”, „Asta e ceea ce simţi?”, „Mă fac înţeles?”, „Are sens pentru tine?”.

Formule pentru începerea identificării emo­ţio­na­le:Mă întreb dacă nu cumva...”, „Ceea ce spui sună a...”, „Din câte simt, experienţa ta este...”, „Bănuiesc că tu tră­ieşti o...”, „Am simţământul că aceasta te-a făcut să rea­li­zezi că...”, „Este posibil ca tu să te simţi...”. Identificarea diverselor tipuri de emoţii este esenţială pentru a oferi consilierea adecvată.

Emoţii pozitive: bucuria, simpatia, încântarea, re­cu­no­ştinţa, ataşamentul, stima, încrederea, entuziasmul, si­guran­ţa, exaltarea, plăcerea, jovialitatea, mulţumirea, bu­nă­voinţa.

Emoţii negative: tristeţea, furia, frica, necazul, dis­pe­rarea, regretul, invidia, dezamăgirea, mâhnirea, plic­ti­seala, vinovăţia, zăpăceala, supărarea, indignarea, dez­gus­tul, laşitatea.

Emoţii neutre: mirarea, curiozitatea, indiferenţa, ne­li­niştea, îngândurarea, simţul răspunderii, plictiseala, echi­li­brul, resemnarea.

3. Descrierea comportamentului pentru păstrarea demnităţii pacientului aflat în stadii terminale ale bolii. Constă în a descrie comportamentul observabil al consiliatului şi a relata acţiunile lui specifice fără a recurge la acuzaţii, deducţii nepotrivite sau etichetări. Această tehnică îl ajută pe celălalt să devină conştient de propriul lui comportament şi de starea prin care trece. De exemplu: „Cât de confortabil vă simţiţi?”, „Este ceva ce am putea face ca să vă simţiţi mai confortabil?”, „Există alte aspecte ale bolii dvs. pe care aţi dori să le cunoaşteţi?(6).

4. Întrebările creatoare. Constau în a pune întrebări deschise, generatoare de dialog, bazate pe informaţiile oferite în mod liber de către consiliat. Aceste întrebări trebuie să creeze dispoziţia spre povestire, descriere sau naraţiune a consiliatului. De exemplu: „Ce părere aveţi despre...?”, „Cum puteţi descrie evenimentul prin care aţi trecut?”, „Care este povestea vieţii trăite de dvs.?”.

5. Ascultarea povestirilor. Consilierul creează cadrul optim pentru ca pacientul său să poată povesti liber trei întâmplări diferite şi scurte. Îşi va reţine contrapovestirea personală şi va fi atent la cuvintele, expresiile, acţiunile şi la  emoţiile relatate, care se repetă în cele trei povestiri, şi le va nota discret sau le va memora. Această tehnică poate oferi indicii importante despre profilul emoţional al consiliatului şi despre problemele care-l frământă.

6. Exprimarea directă a emoţiilor. Constă în identificarea stărilor emoţionale interioare ale consiliatului. Pentru aceasta se pot folosi diverse teste sau jocuri psihologice.

7. Programarea neurolingvistică. Se referă la folosirea tehnicilor specifice NLP pentru a asculta, a decodifica şi a răspunde nevoilor emoţionale ale consiliatului bazându-ne pe profilul său lingvistic. „Cheia se află în harta noastră mentală despre teritoriul pierderii”(7).

8. Tehnica ceţii. Poate fi folosită în cazul în care pot apărea disensiuni între consilier şi consiliat. Această tehnică se referă la a fi de acord cu ceea ce este adevărat în ceea ce te priveşte. Una dintre metodele cele mai rapide de a dezamorsa critica celuilalt este de a recunoaşte adevărul din afirmaţiile lui. Un astfel de răspuns este numit uneori „ceaţă”, pentru că un val de ceaţă nu ripostează nimănui atunci când este agresat, ci pur şi simplu absoarbe impactul, prin tăcere. Se porneşte de la premisa că e posibil să fie o parte de adevăr în declaraţia critică, dar este important să manifeşti empatie şi să asculţi până la capăt şi părerea celuilalt cu privire la aspectul relatat. Asta nu înseamnă să fii în totalitate de acord cu declaraţia celeilalte persoane, dar să ai tăria de caracter şi să recunoşti doar acea parte de adevăr pe care o cunoşti.

9. Analiza tranzacţională. În fiecare om există un Adult, un Copil şi un Părinte, sau o Victimă, un Agresor şi un Salvator. Consilierul va aborda prin metode specifice de joc de rol şi teste proiective şi această latură emoţională a consiliatului sau va lansa o mediere a conflictului în cazul pacienţilor aflaţi în stadii terminale şi al familiei acestora, acolo unde este cazul.

10. Scala stresului. Instrument elaborat de către medicul american psihiatru Thomas Holmes şi colegul său Richard Rahe, foarte util în decelarea nivelului de stres acumulat de către consiliat în decurs de 12 luni.

Concluzie

Este de dorit ca profesioniştii în sănătate, indiferent de specialitatea lor, să cunoască şi să aplice şi tehnicile de comunicare empatică, pentru ca pacienţii lor să beneficieze de un suport emoţional care să favorizeze vindecarea sau ameliorarea mai rapidă a bolilor de care suferă. În cazul bolnavilor aflaţi în stadii terminale ale bolilor, personalul medical care îi îngrijeşte le va putea oferi echilibrul afectiv de care au nevoie ei şi familiile lor, apelând la suportul emoţional generat de limbajul alinării. Să ne amintim zi de zi că un cuvânt frumos spus la timp este ca un răsărit de soare!  

Conflict of interests: The author declares no conflict of interests.

Bibliografie

  1. Holmes TH, Rahe RH. The social readjustment rating scale. Journal of Psychosomatic Research. 1967 Aug 1;11(2):213-8.
  2. Holmes, TH. Dezvoltarea şi aplicarea unei măsurări cantitative a magnitudinii schim­bă­rii, JE Barret, RM Rose, şi GL Klerman (eds.), Stres şi tulburări mintale. New York: Raven, 1979.
  3. Papalia DE, Olds SW, Feldman RD. Dezvoltarea umană, Editura Trei, Ediţia a XI-a, Bucu­reşti, 2010, p. 620.
  4. www.dexonline.ro.
  5. Covey RS. Eficienţa în 7 trepte sau Un abecedar al înţelepciunii, Editura ALL, 2010.
  6. Chochinov HM, Hack T, Hassard T, Kristjanson LJ, McClement SE, Harlos M.  Dig­ni­ty in the terminally ill: A cross-sectional, cohort study. Lancet. 2002; 360(9350), 2026-2030.
  7. Hall LM, Belnap BP. Cartea cărţilor în NLP. Cel mai cuprinzător ghid al tiparelor de schimbare prin programare neurolingvistică, Editura Vidia, Ediţia a II-a, Bucureşti, 2014, p. 295.

Articole din ediţiile anterioare

CERCETARE ORIGINALĂ | Ediţia 1 145 / 2022

Telemunca: factor generator de stres profesional în perioada pandemiei de COVID-19

Raluca Andreea Smărăndescu, Andreea Neagoe, Anca A. Simionescu, Marina Ruxandra Oţelea

Stresul legat de muncă afectează productivitatea şi sănătatea. Efectele negative ale stresului asupra fiziologiei organismului au fost intens studi...

25 martie 2022
SINTEZE CLINICE | Ediţia 6 150 / 2022

Antioxidanţii: mecanisme de acţiune şi aplicaţii în actul terapeutic

Alina Monica Miftode

Oxigenul, element indispensabil vieţii, poate deveni în mod paradoxal toxic, deoarece, în anumite condiţii şi sub influenţa unor factori specifici,...

30 noiembrie 2022
TEMA EDITIEI | Ediţia 5 155 / 2023

Argumente pentru integrarea factorilor de risc profesional în evaluarea riscului de sindrom metabolic

Sorina Hohor, Marina Ruxandra Oţelea

Prevenţia sindromului metabolic a devenit una din cele mai însemnate provocări ale medicinei actuale. Consecinţă directă a creşterii incidenţei obe...

30 octombrie 2023
SUPLIMENT HTA | Ediţia 2 / 2016

Corelaţia dintre factorii de risc și biomarkerii de prognostic în hipertensiunea arterială

Laura Condur, Elena-Olga Lilios, Gabriela Lilios

Bolile cardiovasculare reprezintă, în acest moment, cea mai importantă cauză de deces prematur din Europa și din România, fiind o cauză importantă ...

06 februarie 2016