Control oncologic de lungă durată după tratamentul multimodal al unui sarcom pleomorf nediferențiat al gambei: prezentare de caz

 

Măriuca-Mădălina Acatrinei¹, Anca Munteanu^1,2

1. Department of Radiation Oncology, Regional Institute of Oncology Iași, Romania

2. “Grigore T. Popa” University of Medicine and Pharmacy, Iași, Romania

Introduction. Undifferentiated pleomorphic sarcoma is an aggressive mesenchymal neoplasm characterized by a significant risk of local recurrence and distant dissemination. In soft-tissue sarcomas, metastases occur predominantly via the hematogenous route, with the lungs representing the most common site of metastatic disease; approximately 20-25% of patients develop pulmonary metastases during the course of the disease, with the risk being significantly influenced by histological grade and the characteristics of the primary tumor. Achieving adequate local control through surgery with negative margins, combined with radiotherapy when indicated, is a key component of treatment for localized disease. We present the long-term clinical course of a patient with undifferentiated pleomorphic sarcoma of the right lower leg treated with a multimodal approach. Case presentation. A 62-year-old patient was diagnosed in April 2017 with undifferentiated pleomorphic sarcoma located in the middle third of the anterior aspect of the right lower leg. The tumor had initially been excised without adequate surgical margins. Preoperative imaging staging revealed no evidence of metastatic disease. In May 2017, oncological re-excision was performed, including tibial crest deperiostation and excision of the superficial portion of the tibialis anterior muscle. Histopathological examination confirmed undifferentiated pleomorphic sarcoma, with an approximately 4.5-mm deep surgical margin and no infiltration of the examined muscle bundles. The resulting soft-tissue defect required reconstruction with a fasciocutaneous flap and a split-thickness skin graft. The patient subsequently received adjuvant external-beam radiotherapy, with a total dose of 50 Gy delivered in 25 fractions. Subsequent imaging surveillance revealed no evidence of local recurrence or thoracoabdominal metastatic disease (CT reevaluation of the chest, abdomen and pelvis and ultrasound examination of the right lower leg, September 2026). Conclusions. This case highlights the importance of a multidisciplinary approach and of achieving local control through oncological surgery followed by adjuvant radiotherapy in the management of undifferentiated pleomorphic sarcoma. The favorable long-term outcome underscores the role of prolonged oncological surveillance in this disease, given its significant potential for recurrence.

*

Introducere. Sarcomul pleomorf nediferențiat reprezintă o neoplazie mezenchimală agresivă, caracterizată printr-un risc important de recurență locală și diseminare la distanță. În sarcoamele de părți moi, metastazarea este predominant hematogenă, plămânul reprezentând principalul sediu metastatic; aproximativ 20-25% dintre pacienți dezvoltă metastaze pulmonare pe parcursul evoluției, riscul fiind semnificativ influențat de gradul histologic și de caracteristicile tumorii primare. Obținerea unui control local adecvat prin chirurgie cu margini negative, asociată, atunci când este indicată, cu radioterapia, reprezintă un element esențial al tratamentului bolii localizate. Prezentăm evoluția pe termen lung a unui pacient cu sarcom pleomorf nediferențiat al gambei drepte, tratat multimodal. Prezentarea cazului. Un pacient în vârstă de 62 de ani, a fost diagnosticat în aprilie 2017 cu sarcom pleomorf nediferențiat localizat la nivelul treimii medii a feței anterioare a gambei drepte, excizat inițial fără margini de siguranță. Stadializarea imagistică preoperatorie nu a evidențiat determinări secundare. În mai 2017 s-a practicat reexcizia în limite oncologice, cu deperiostarea crestei tibiale și excizia porțiunii superficiale a mușchiului tibial anterior. Examenul histopatologic a confirmat sarcomul pleomorf nediferențiat, cu margine profundă de aproximativ 4,5 mm și fără infiltrarea fasciculelor musculare examinate. Defectul tisular a necesitat reconstrucție prin lambou fasciocutanat și grefă de piele liberă. Ulterior, pacientul a efectuat radioterapie externă adjuvantă, cu o doză totală de 50 Gy în 25 de fracții. Monitorizarea imagistică efectuată ulterior nu a evidențiat recidiva locală sau determinări secundare toraco-abdominale (reeevaluare CT torace-abdomen-pelvis/septembrie 2026 și ecografie gambă dreaptă/septembrie 2026). Concluzii. Acest caz evidențiază importanța abordării multidisciplinare și a obținerii controlului local prin chirurgie oncologică urmată de radioterapie adjuvantă în managementul sarcomului pleomorf nediferențiat. Evoluția favorabilă pe termen lung subliniază rolul supravegherii oncologice prelungite în această patologie cu potențial crescut de recurență.

Dual urological malignancies with distinct histological bone metastases

Malignități urologice duale cu metastaze osoase histologice distincte

Bianca Albină

Medical Oncology Department, “Elias” Emergency University Hospital, Bucharest, Romania

Introduction. Simultaneous primary malignancies present complex management scenarios, particularly in geriatric populations with substantial comorbidities. This case study details an 84-year-old male concurrently treated for synchronous metastatic clear cell renal cell carcinoma (ccRCC) and metastatic castration-resistant prostate cancer (mCRPC), complicated by clinical acute deterioration. Case presentation. In early 2024, the patient was admitted following a fall at home, resulting in trauma. His clinical status was poor, characterized by acute delirium, systemic symptoms (marked functional decline, anorexia) and severe laboratory derangements, including profound anemia and severe hypocalcemia. Historically, the patient was diagnosed with ccRCC (2018), being treated with nivolumab after sunitinib failure. Histology from a T11 vertebra (2020) confirmed metastatic ccRCC. Concurrently, mCRPC (2018) was diagnosed, experiencing rapid resistance breakthroughs through sequential therapies: apalutamide, abiraterone and docetaxel, within 18 months, by July 2024. A left iliac bone biopsy (2023) confirmed prostate adenocarcinoma. By mid-2024, the patient had extensive osteoblastic burden and significant therapeutic toxicity. Bone-targeted agents (zoledronic acid, denosumab) were withheld due to recurrent hypocalcemia and osteonecrosis risks. Severe encephalopathy developed, with CT imaging showing non-metastatic, multifactorial leukoencephalopathy. With ccRCC stable under nivolumab, the mCRPC resistance waterfall presented a crossroads. Standard cabazitaxel was deemed too high-risk; low-toxicity bicalutamide rechallenge or dedicated geriatric palliative care were the remaining options. Conclusions. This case highlights critical management principles. Firstly, distinct bone biopsies are mandatory to differentiate dual malignancy metastases. Secondly, extensive osteoblastic spread can lead to a severe hypocalcemia bottleneck, limiting supportive agents. Thirdly, in octogenarians, the priority must pivot from standard survival escalation towards toxicity minimization, multidimensional geriatric support and quality-of-life-focused palliation.

*

Introducere. Malignitățile primare simultane prezintă scenarii complexe de management, în special la populațiile geriatrice cu comorbidități substanțiale. Acest caz clinic detaliază un bărbat de 84 de ani tratat concomitent pentru carcinom renal cu celule clare în stadiul IV M1OSS (ccRCC) și cancer de prostată metastatic rezistent la castrare (mCRPC), complicate de o deteriorare clinică acută. Prezentare de caz. La începutul anului 2024, pacientul a fost internat în urma unei căderi la domiciliu, soldată cu traumatisme. Starea sa clinică a fost precară, caracterizată prin delir acut, simptome sistemice (declin funcțional marcant, anorexie) și dezechilibre biologice severe, inclusiv anemie severă și hipocalcemie severă. Istoric, pacientul a fost diagnosticat cu ccRCC (2018), tratat cu nivolumab după eșecul sunitinib (tolerantă digestivă precară). Histologia de la nivelul vertebrei T11 (2020) a confirmat ccRCC metastatic. Concomitent, a fost diagnosticat mCRPC (2018), prezentând rezistențe rapide prin terapii secvențiale: apalutamidă, abiraterone și docetaxel, în decurs de 18 luni până în iulie 2024. O biopsie osoasă din osul iliac stâng (2023) a confirmat adenocarcinomul de prostată. La jumătatea anului 2024, pacientul avea o boală osteoblastică extinsă și o toxicitate terapeutică semnificativă. Agenții țintiți (acid zoledronic, denosumab) au fost opriți din cauza riscurilor de hipocalcemie recurentă și osteonecroză. S-a dezvoltat o encefalopatie severă, imagistica CT arătând o leucoencefalopatie multifactorială, nonmetastatică. Cu ccRCC stabil sub nivolumab, cascada de rezistență mCRPC a prezentat o problemă. Cabazitaxelul standard a fost considerat cu risc prea mare – pacient fragil; reintroducerea bicalutamidei cu toxicitate scăzută sau îngrijirea paliativă geriatrică dedicată au rămas opțiunile disponibile. Concluzii. Acest caz subliniază principii critice de management. În primul rând, biopsiile osoase distincte sunt obligatorii pentru diferențierea metastazelor din malignitățile duale. În al doilea rând, răspândirea osteoblastică extinsă poate conduce la un blocaj sever de hipocalcemie, limitând agenții de susținere. În al treilea rând, la octogenari prioritatea trebuie să pivoteze de la escaladarea standard a supraviețuirii către minimizarea toxicității, suport geriatric multidimensional și paliație axată pe calitatea vieții.

Metastasis or second primary? The role
of re-biopsy in newly developed lesions
in cancer patients – a case series

Metastază sau al doilea cancer primar? Rolul rebiopsiei în cazul leziunilor nou apărute
la pacienții oncologici – serie de cazuri

Alexandra Anghel, Raluca Pătru

Colțea Clinical Hospital, Bucharest, Romania

Introduction. In patients with a previous history of malignancy, the appearance of a new suspicious lesion is frequently interpreted as disease progression. However, not every new lesion represents metastatic disease, and second primary malignancies may present with similar clinical and radiological features. Re-biopsy is therefore essential for accurate diagnosis and appropriate treatment selection. Materials and method. We retrospectively reviewed a series of patients with a previously diagnosed malignancy who developed a new suspicious lesion during follow-up and underwent rebiopsy. Clinical, radiological and pathological characteristics were analyzed, as well as the impact of rebiopsy on staging and treatment strategy. Results. Five cases were identified in which new lesions initially considered metastatic were subsequently diagnosed as second primary malignancies. The first patient, with a history of invasive ductal breast carcinoma, presented with a new pleural lesion and pleural effusion 10 months after the initial diagnosis. The re-biopsy revealed a stage IV lung adenocarcinoma with a RET fusion, leading to a change in treatment. The second patient, previously treated for carcinoma ex pleomorphic adenoma of the salivary gland, developed new pleural and lung lesions six years later. Histopathological examination ruled out metastasis, establishing a diagnosis of squamous cell non-small cell lung cancer (NSCLC). The third patient, with a history of breast cancer, developed pleural effusion and a new pleural lesion after 10 years, which proved to be metastatic clear cell renal cell carcinoma. The fourth patient, with rectal adenocarcinoma treated with TNT and surgery (ypT3N0), developed multiple pulmonary lesions one year later; biopsy confirmed a second primary lung adenocarcinoma (PD-L1 70%). The fifth patient, with previous lung adenocarcinoma and renal cell carcinoma, developed a progressive right hilar lymph node; biopsy confirmed lymph node metastasis from lung adenocarcinoma. In all these cases, the histological confirmation redefined the initial assessment, demonstrating the presence of a second primary malignancy and directly influencing both staging and therapeutic strategy. Conclusions. The development of a new lesion in a patient with a history of cancer should not automatically be interpreted as metastatic disease. Although radiological findings may suggest progression, re-biopsy and histological confirmation can reveal a second primary malignancy with significant implications for staging, prognosis and treatment selection.

Therapeutic challenges of locally advanced cervical adenocarcinoma synchronous with an ovarian teratoma

Provocări terapeutice ale unui adenocarcinom local avansat de col uterin sincron cu teratom ovarian

Raluca-Măriuca Anghel¹, Ioana-Raluca Mohîrță¹,
Bianca-Maria Pricop¹, Călin Pasere¹, Paula-Iuliana Cristei¹,
Elena Manea^1,2

1. Radiotherapy Department, Regional Institute of Oncology Iași, Romania

2. “Grigore T. Popa” University of Medicine and Pharmacy, Iași, Romania

Introduction. Concomitant chemoradiotherapy with cisplatin represents the standard of care for locally advanced cervical cancer. The addition of pembrolizumab, recently supported by data from the literature (KEYNOTE-A18), exploits the synergy between radiotherapy and immunotherapy, with radiotherapy enhancing the immune response through the release of tumor antigens and stimulation of lymphocytic infiltration. This combination is particularly relevant in cervical adenocarcinoma, a histological subtype traditionally associated with a more modest response to conventional treatments. Materials and method. A 48-year-old female patient, with no significant past medical history, was clinically, radiologically and histopathologically diagnosed in February 2026 with invasive cervical adenocarcinoma, FIGO stage IIIC1 (cT2bN1M0), synchronous with a right ovarian teratoma. The case was discussed by the multidisciplinary oncology board, and concomitant chemoradiotherapy and immunotherapy were decided for the cervical adenocarcinoma, followed by surgical intervention for the mature teratoma. The patient underwent definitive external beam radiotherapy, with a total dose of 45 Gy in 25 fractions, with a simultaneous integrated boost to 57 Gy in 25 fractions. The treatment protocol was consolidated with intracavitary uterovaginal brachytherapy at a total dose of 28 Gy in four fractions. Concomitantly, four cycles of cisplatin-based chemotherapy were administered, associated with pembrolizumab immunotherapy. The patient continued treatment with pembrolizumab. Imaging evaluation at three months demonstrated a favorable response, with the complete disappearance of the cervical tumor mass and lymphadenopathy; the ovarian teratoma remained radiologically stable. The patient was referred for surgical intervention for the mature teratoma. Conclusions. The addition of pembrolizumab to standard chemoradiotherapy resulted in a complete radiological response at three months, supporting the essential role of immunotherapy in the multimodal treatment of stage III cervical adenocarcinoma. This case also highlights the importance of an individualized multidisciplinary approach in the presence of concomitant pathology, namely a synchronous ovarian teratoma.

*

Introducere. Radiochimioterapia concomitentă cu cisplatin reprezintă standardul terapeutic în cancerul de col uterin local avansat. Adăugarea pembrolizumabului, susținută recent de date din literatură (KEYNOTE-A18), exploatează sinergia dintre radioterapie și imunoterapie, radioterapia potențând răspunsul imun prin eliberarea de antigene tumorale și stimularea infiltratului limfocitar. Această asociere este de actualitate în special în adenocarcinomul de col uterin, histologie cu răspuns tradițional mai modest la tratamentele convenționale. Materiale și metodă. O pacientă în vârstă de 48 de ani, fără antecedente personale patologice semnificative, a fost diagnosticată clinic, imagistic și histopatologic în februarie 2026 cu adenocarcinom invaziv de col uterin în stadiul FIGO IIIC1 (cT2bN1M0), sincron cu teratom ovarian drept. Cazul a fost discutat în cadrul comisiei oncologice și s-a decis radiochimioterapie concomitentă și imunoterapie pentru adenocarcinomul de col uterin și ulterior intervenție chirurgicală pentru teratomul matur. Pacienta a urmat radioterapie externă definitivă, în doză totală de 45 Gy în 25 de fracții, cu boost simultan integrat până la 57 Gy în 25 de fracții. Protocolul a fost consolidat cu brahiterapie intracavitară uterovaginală cu 28 Gy în patru fracții. Concomitent s-au administrat patru cure de chimioterapie cu cisplatin, asociate cu imunoterapie cu pembrolizumab. Pacienta a continuat tratamentul cu pembrolizumab. Evaluarea imagistică la trei luni a evidențiat un răspuns favorabil, prin dispariția completă a formațiunii tumorale de col uterin și a adenopatiilor; teratomul ovarian este de aspect staționar. Pacienta este orientată către intervenție chirurgicală pentru teratomul matur. Concluzii. Asocierea pembrolizumabului la chimioradioterapia standard a determinat un răspuns complet imagistic la trei luni, confirmând rolul esențial al imunoterapiei în tratamentul multimodal al adenocarcinomului de col uterin în stadiul III. Cazul evidențiază totodată importanța abordării multidisciplinare individualizate în prezența unei patologii concomitente (teratom ovarian sincron).

Beyond the esophagus: chasing recurrence through nodal battlegrounds

Dincolo de esofag: urmărind recidiva pe frontul ganglionar

Ioana-Bianca Anton, Monica Buzemurgă

Radiotherapy Department, Regional Institute of Oncology Iaşi, Romania

Objective. To present a case of locally advanced esophageal squamous cell carcinoma managed initially with curative-intent multimodal therapy, comprising surgical resection and adjuvant chemoradiotherapy. Following laterocervical nodal recurrence, the patient underwent salvage cervical lymphadenectomy and repeat chemoradiotherapy. Materials and method. We report the case of a 56-year-old male, a former chronic smoker with a positive family history of gastric malignancy (paternal), who presented in August 2023 with progressive dysphagia. Upper gastrointestinal endoscopy and biopsy confirmed a moderately differentiated (G2) squamous cell carcinoma of the distal thoracic esophagus. Staging CT established cT3N2M0/M1a disease. The patient underwent McKeown transthoracic esophagectomy with gastric conduit reconstruction in October 2023, with definitive pathology confirming pT3(m,2) N2, L1 V1 Pn1, R1 disease. Adjuvant external beam radiotherapy was delivered with sequential dose escalation to 66 Gy/36 fractions (45 Gy/25 fractions to the tumor bed and nodal regions, with boosts to 50.4 Gy/28 fractions and 66 Gy/36 fractions on PET-avid areas), concurrently with chemotherapy (carboplatin AUC2/paclitaxel, six cycles). Surveillance imaging in 2025 revealed progressively enlarging, hypermetabolic left laterocervical lymphadenopathy suspicious for recurrence. Results. Salvage modified radical cervical lymphadenectomy, performed in October 2025, confirmed metastatic squamous cell carcinoma in one of seven level IIB lymph nodes, while the remaining nodal groups, including level III, were negative. Postoperative adjuvant radiotherapy was subsequently administered, with dose escalation to 46-70 Gy across bilateral cervical/mediastinal and imaging-suspicious regions, concurrently with carboplatin/paclitaxel; the treatment was well tolerated, with no significant acute toxicity. Conclusions. This case underscores the risk of locoregional nodal recurrence in esophageal squamous cell carcinoma despite curative-intent multimodal therapy and demonstrates that combined salvage surgery with repeat chemoradiotherapy can be a feasible approach, thus highlighting the need for sustained long-term oncologic surveillance.

*

Obiectiv. Acest rezumat urmărește prezentarea unui caz de carcinom scuamocelular esofagian local avansat, tratat inițial cu viză curativă, ce a inclus rezecție chirurgicală și radiochimioterapie adjuvantă. În urma apariției unei recidive ganglionare laterocervicale, pacientul a beneficiat de limfadenectomie cervicală de salvare, urmată de radiochimioterapie. Materiale și metodă. Prezentăm cazul unui pacient în vârstă de 56 de ani, fost fumător cronic, cu antecedente heredo-colaterale oncologice, care s-a prezentat în august 2023 pentru disfagie progresivă. Endoscopia digestivă superioară, completată de biopsie, a confirmat existenţa unui carcinom scuamocelular moderat diferențiat, localizat la nivelul esofagului toracic distal. Examenul CT de stadializare a încadrat boala în stadiul clinic cT3N2M0/M1a. Pacientul a fost supus unei esofagectomii transtoracice McKeown cu reconstrucție gastrică în luna octombrie 2023, examenul anatomopatologic confirmând boala pT3(m,2) N2, L1 V1 Pn1, R1. Ulterior, s-a inițiat radioterapia externă adjuvantă, cu escaladare secvențială a dozei pornind de la 45 Gy/25 fracții la nivelul patului tumoral și al ariilor ganglionare, cu boosturi succesive până la 50,4 Gy/28 fracții la nivelul anastomozei esogastrice și al adenopatiilor active PET, respectiv până la doza finală de 66 Gy/36 fracții, concomitent cu șase cicluri de chimioterapie conform protocolului carboplatin/paclitaxel. Monitorizarea imagistică ulterioară a evidențiat adenopatii laterocervicale stângi în creștere progresivă, hipermetabolice, înalt suspecte de recidivă. Rezultate. Limfadenectomia cervicală radicală de salvare a relevat prezența metastazei de carcinom scuamocelular la nivelul unui singur limfonodul din cei șapte examinați, corespunzător regiunii IIB. Postoperatoriu s-a administrat radioterapie externă adjuvantă, cu escaladarea dozei până la 46-70 Gy la nivelul regiunilor cervicale/mediastinale bilaterale și a zonelor suspecte imagistic, concomitent cu administrarea de carboplatin/paclitaxel. Tratamentul a fost bine tolerat. Concluzii. Acest caz evidențiază riscul de recidivă ganglionară locoregională în carcinomul scuamocelular esofagian, subliniind fezabilitatea abordării combinate de salvare (chirurgie și radiochimioterapie) și necesitatea monitorizării oncologice pe termen lung.

Cognitive emotion regulation
and depressive symptoms in metastatic breast cancer: a case-control comparison with non-oncological outpatients

Reglarea cognitivă a emoțiilor
și simptomatologia depresivă în cancerul mamar metastatic: studiu de caz-control comparativ
cu pacienți nononcologici

Catinca Verga^3,4, Daria Molete¹, Ionuț-Lucian Antone-Iordache^1,2, Andreea-Iuliana Ionescu^1,2

1. Carol Davila” University of Medicine and Pharmacy, Bucharest, Romania

2. “Colțea” Clinical Hospital, Bucharest, Romania

3. “Victor Babeș” University of Medicine and Pharmacy, Timișoara, Romania

4. “Dr. Victor Popa” Emergency Military Clinical Hospital, Timișoara, Romania

Objective. To compare cognitive emotion regulation strategies and depressive symptoms between women with metastatic breast cancer (MBC) and non-oncological outpatients at a Romanian tertiary center. Materials and method. This was a cross-sectional study, performed between January and June 2025. Forty-one women at least six months beyond a diagnosis of MBC and 82 outpatients without cancer, enrolled in a 2:1 design from the outpatient clinic of “Colțea” Clinical Hospital, completed the Cognitive Emotion Regulation Questionnaire (CERQ) and the Beck Depression Inventory-II (BDI-II) on a single occasion. BDI-II was the pre-specified primary outcome; CERQ subscales were exploratory, with p-values reported unadjusted. Comparisons used the Mann-Whitney U test. Results. Groups were comparable in age (63.5 versus 62.3 years old), residence, marital status and number of children, but oncological patients were more often retired (80.5% versus 46.3%; p<0.001) and less often university educated (29.3% versus 53.7%; p=0.030). BDI-II scores did not differ (15.9 versus 15.1; p=0.321), both means lying within the range of mild depressive symptoms, although the variability was far greater among oncological patients (SD 12.5 versus 6.2; p<0.001). All four maladaptive strategies were endorsed less often by oncological patients: self-blame (6.6 versus 9.3), rumination (7.8 versus 11.9), catastrophizing (6.5 versus 8.4) and other blame (4.8 versus 7.2; all p<0.001). Among adaptive strategies, positive refocusing was higher in oncological patients (15.6 versus 11; p<0.001) and refocus on planning lower (11 versus 13; p=0.006); acceptance, positive reappraisal and putting into perspective did not differ. Conclusions. Women with metastatic breast cancer reported depressive symptoms comparable to non-oncological outpatients, together with substantially less maladaptive cognitive emotion regulation and greater positive refocusing, a profile consistent with preserved resilience. The much wider spread of BDI-II scores nevertheless points to a subgroup of oncological patients in marked distress, supporting routine screening and targeted psychological support.

*

Obiectiv. Compararea strategiilor de reglare cognitivă a emoțiilor și a simptomelor depresive între femei cu cancer mamar metastatic (CMM) și pacienți nononcologici dintr-un centru terțiar. Materiale și metodă. Acesta este un studiu transversal, desfășurat între ianuarie și iunie 2025. Au fost incluse 41 de femei la cel puțin șase luni de la diagnosticul de CMM și 82 de pacienți fără cancer, în raport de 2:1, din ambulatoriul Spitalului Clinic Colțea; toți au completat o singură dată Cognitive Emotion Regulation Questionnaire (CERQ) și Beck Depression Inventory-II (BDI-II). BDI-II a fost obiectivul principal prestabilit, scalele CERQ fiind exploratorii, cu valori p neajustate. Comparațiile au fost realizate prin testul Mann-Whitney U. Rezultate. Grupurile au fost comparabile ca vârstă (63,5 versus 62,3 ani), mediu de rezidență, stare civilă și numărul de copii, însă pacientele oncologice erau mai frecvent pensionare (80,5% versus 46,3%; p<0,001) și mai rar absolvente de facultate (29,3% versus 53,7%; p=0,030). Scorurile BDI-II nu au fost diferite (15,9 versus 15,1; p=0,321), ambele medii fiind în intervalul simptomatologiei depresive ușoare, variabilitatea fiind însă mult mai mare la pacientele oncologice (SD 12,5 versus 6,2; p<0,001). Toate cele patru strategii maladaptative au fost raportate mai rar de pacientele oncologice: autoculpabilizare (6,6 versus 9,3), ruminație (7,8 versus 11,9), catastrofare (6,5 versus 8,4) și culpabilizarea celorlalți (4,8 versus 7,2; toate p<0,001). Dintre strategiile adaptative, refocalizarea pozitivă a fost mai frecventă la pacientele oncologice (15,6 versus 11; p<0,001), iar refocalizarea pe planificare mai redusă (11 versus 13; p=0,006); acceptarea, reevaluarea pozitivă și punerea în perspectivă nu au diferit. Concluzii. Pacientele cu cancer mamar metastatic au raportat simptome depresive comparabile cu ale pacienților nononcologici, alături de strategii maladaptative net mai reduse și refocalizare pozitivă mai accentuată, profil compatibil cu o reziliență păstrată. Dispersia mult mai mare a scorurilor BDI-II indică un subgrup de paciente oncologice cu scoruri de depresie mai mari, susținând screeningul de rutină și sprijinul psihologic țintit.

Neoadjuvant immune checkpoint inhibitors plus chemotherapy: a new standard of care for patients with potentially resectable non-small cell lung cancer

Inhibitorii punctelor de control imun utilizați
în neoadjuvanță în asociere cu chimioterapia:
un nou standard de tratament pentru pacienții cu cancer pulmonar nonmicrocelular

Georgiana Baciu, Dana Clement, Ioana Cârlan, Ana Muntenașu, Olivia Murariu

Regional Institute of Oncology Iași, Romania

Introduction. Non-small cell lung cancer (NSCLC) accounts for approximately 85% of all lung cancer cases, with about 20-25% of patients diagnosed with resectable early-stage (stage I-IIIA) disease. Chemo-immunotherapy combines chemotherapy with immune checkpoint inhibitors (ICIs), which has been shown to improve pathological complete response (pCR) and event-free survival (EFS) compared to chemotherapy alone. Management. The optimal treatment strategy requires a multimodal approach, and it is recommended that these cases be discussed by a multidisciplinary tumor board (MDT) to reach a consensus on the treatment plan. Stage IIIB is generally regarded as unsuitable for resection, with occasional exceptions as adjudicated by multidisciplinary team (MDT). PD-L1 status predicts the rate of pCR and helps guide the selection of the appropriate neoadjuvant treatment regimen. The main immunotherapeutic agents approved in our country for the neoadjuvant treatment of lung cancer are pembrolizumab (KEYNOTE 671), nivolumab (CheckMate 816/ CheckMate 77T) and durvalumab (AEGEAN). The recommended chemotherapy regimen consists of platinum-based chemotherapy (cisplatin or carboplatin), combined with paclitaxel for squamous NSCLC and pemetrexed for non-squamous histology. Case presentation. A 72-year-old male patient, diagnosed in January 2026 with squamous NSCLC PD-L1>1% (cT2aN1M0, stage IIB), was discussed at the MDT meeting, with a decision was made to proceed with neoadjuvant treatment followed by surgical resection. Neoadjuvant treatment consisted of three cycles of nivolumab plus chemotherapy with carboplatin and paclitaxel. In June, the patient underwent a right bilobectomy, with the final histopathological examination demonstrating pCR. Conclusions. Advances in systemic therapy that have improved survival in reseactable NSCLC have now been translated into the curative setting. The evidence is still emerging, with ongoing uncertainties and challenges regarding optimal patient selection and the choice of the most appropriate ICI based on tumor biology. Nevertheless, immune blockade has unveiled new opportunities to help reshape early-stage NSCLC management.

*

Introducere. Cancerul pulmonar nonmicrocelular (NSCLC) reprezintă aproximativ 85% din toate cazurile de cancer pulmonar, iar aproximativ 20-25% dintre pacienți sunt diagnosticați cu boală rezecabilă în stadiu incipient (stadiul I-IIIA). Chimioimunoterapia combină chimioterapia cu inhibitori ai punctelor de control imun (ICI). Aceasta strategie a demonstrat îmbunătățirea răspunsului patologic complet (pCR) și supraviețuirea fără evenimente (EFS) comparativ cu chimioterapia singură. Management. Strategia optimă de tratament este cea multimodală și se recomandă ca aceste cazuri să fie discutate în comisia multidisciplinară (MDT), pentru a ajunge la un consens privind planul de tratament. Stadiul IIIB este în general considerat nerezecabil, cu excepții ocazionale evaluate de echipa multidisciplinară. Statusul PD-L1 prezice rata pCR și ne ajută să selectăm regimul de tratament neoadjuvant potrivit. Principalii agenți imunoterapici aprobați în țara noastră pentru tratamentul neoadjuvant al cancerului pulmonar nonmicrocelular sunt pembrolizumab (KEYNOTE 671), nivolumab (CheckMate 816/ CheckMate 77T) și durvalumab (AEGEAN). Regimul recomandat de chimioterapie constă în chimioterapie pe bază de platină (cisplatin sau carboplatin), combinată cu paclitaxel pentru NSCLC scuamos și pemetrexed pentru histologia nonscuamoasă. Caz clinic. Un pacient de sex masculin, de 72 de ani, diagnosticat în ianuarie 2026 cu NSCLC cu histologie scuamoasă, PD-L1>1% (cT2aN1M0, std IIB), a fost discutat la întâlnirea MDT, cu decizia de inițiere a tratamentului neoadjuvant, urmat de rezecție chirurgicală. Tratamentul neoadjuvant a constat în trei cicluri de nivolumab plus chimioterapie cu carboplatin și paclitaxel. În iunie, pacientul a suferit o bilobectomie dreaptă, examenul histopatologic final demonstrând pCR. Concluzii. Progresele în terapia sistemică care au îmbunătățit supraviețuirea în NSCLC rezecabil au fost acum transpuse în context curativ. Datele sunt încă la început, cu incertitudini și provocări continue privind selecția optimă a pacienților și alegerea celui mai potrivit ICI pe baza biologiei tumorale. Cu toate acestea, blocada imună a dezvăluit noi oportunități de a ajuta la remodelarea managementului cancerului de plămâni în stadiu incipient.

Pulmonary large cell neuroendocrine cancer: a diagnostic identity crisis?

Cancerul pulmonar neuroendocrin cu celulă mare: o criză de identitate diagnostică?

A.C. Banu¹, Cristina-Georgiana Bratu²

1. “Carol Davila” University of Medicine and Pharmacy, Bucharest, Romania

2. “Dr. Carol Davila” Central Military Emergency University Hospital, Bucharest, Romania

Objectives. The purpose of this paper is to highlight the therapeutic heterogeneity of pulmonary large cell neuroendocrine cancer (LCNEC) regarding histopathological diagnosis and molecular profile and to support the fact that LCNEC can be considered a distinct pathological entity, and not necessarily a subtype of small cell lung cancer (SCLC) or non-small cell lung cancer (NSCLC). Materials and method. A targeted literature review was conducted across PubMed and other oncology databases focusing on molecular profiling and treatment strategies for LCNEC in accordance with the histopathological and molecular results. Additionally, two case reports from our institution depicting cases of LCNEC are presented to outline several therapeutic strategies based on tumor biology. Results. Although LCNEC is categorized alongside high-grade pulmonary neuroendocrine tumors in modern classifications, its clinical and molecular characteristics overlap with both SCLC and NSCLC. The first case illustrates the approach to resectable LCNEC: following complete resection, the patient received four cycles of carboplatin-etoposide, a strategy supported by retrospective data and the SCLC-like approach frequently employed for LCNEC. Available studies suggest a benefit from adjuvant chemotherapy after resection, although the level of evidence remains lower than that available for NSCLC. The second case highlights a different therapeutic perspective: metastatic LCNEC with a Ki-67 of 80% and negative programmed death-ligand 1 (PD-L1) status, but with an anaplastic lymphoma kinase (ALK) rearrangement, where the identification of the molecular alteration enabled the use of targeted therapy with alectinib. This case underscores the importance of molecular profiling in metastatic LCNEC, as – although actionable driver alterations are rare – their identification can fundamentally alter the therapeutic strategy. Discussion. Pulmonary LCNEC is a rare, aggressive and biologically heterogeneous entity for which the therapeutic standard remains incompletely defined. In the absence of dedicated randomized studies, current recommendations allow for or extrapolate the use of SCLC-type regimens (platinum-etoposide) or, in certain contexts, regimens used for NSCLC.

Beyond BRCA1/2: the double value of NGS in ovarian cancer

Dincolo de BRCA1/2: valoarea dublă a NGS tumoral în cancerul ovarian

Anca-Mirela Bărdan, Miruna Triță, Monica Stoian,
Liliana Grigore, Bianca Fologea

Personal Genetics, Bucharest, Romania

Introducere. Testarea tumorală BRCA1/2 oferă informații cu relevanță clinică pentru strategiile terapeutice cu inhibitori PARP în cancerul ovarian. NGS tumoral poate evidenția și variante în gene de predispoziție oncologică, dincolo de ținta terapeutică primară. Unele variante detectate tumoral pot avea origine germinală, cu implicații pentru pacientă și rudele biologice. VAF poate ajuta la trierea cazurilor, dar nu stabilește singur originea germinală. Obiectiv. Evaluarea utilității clinice a testării NGS tumorale în cancerul ovarian, cu accent pe variantele BRCA1/2 relevante terapeutic și pe variantele suplimentare care pot necesita confirmare germinală și consiliere genetică. NGS tumoral terapie + traseu ereditar. Rezultate. Dintre cele 65 de paciente unice, 11 au fost BRCA1+ (16,9%) și cinci BRCA2+ (7,7%). Tumori BRCA1/2 pozitive: 16/65 (24,6%). BRCA1/2 pozitiv: 24,6%. BRCA1/2 negativ: 75,4%. Variante suplimentare dincolo de BRCA1/2 au fost următoarele: TP53 – 57, PIK3CA – 2, RAD51C – 1, PTEN – 1. VAF TP53: mediana – 60,5%; interval 5,9-94,2%; ≥50% la 35/57 de cazuri. VAF crescut ≠ germinal. Metodologie. Cohortă retrospectivă, din perioada ianuarie-august 2026, cu 65 de cazuri tumorale unice de cancer ovarian. Vârsta disponibilă pentru 64 de paciente: media – 61,9 ani; mediana – 61,5; interval 30-88 de ani. NGS tumoral țintit pe ADN din țesut FFPE, utilizând SOPHiA DDM™ Homologous Recombination Solutions, cu analiza BRCA1/2 și a variantelor suplimentare raportabile. Cadru de interpretare. NGS tumoral: originea germinală potențială se evaluează în funcție de genă, clasa variantei și contextul tumoral. Genă și clasă: VAF a fost utilizat pentru prioritizare, nu ca dovadă a originii constituționale. Confirmarea germinală necesită ADN nontumoral și consiliere genetică pre-/post-test. Concluzii. 1) Randament terapeutic: variante tumorale BRCA1/2 pozitive au fost identificate la 24,6% dintre paciente, susținând valoarea testării moleculare pentru stratificarea terapeutică. 2) Semnal de risc ereditar: NGS tumoral poate evidenția variante care justifică evaluare germinală; varianta RAD51C cu VAF 66,7% exemplifică acest traseu suplimentar. 3) VAF se interpretează în context: VAF crescut nu = origine germinală. TP53 este frecvent alterată somatic în cancerul ovarian. O variantă TP53 tumorală cu VAF mare poate ridica suspiciunea de origine constituțională/Li-Fraumeni, dar diagnosticul necesită corelare variantă-țesut și confirmare în ADN nontumoral. Concluzii. Profilarea tumorală conectează oncologia cu genetica și nu înlocuiește testarea germinală.

Multimodal management of clear cell carcinoma arising from an abdominal wall endometriotic nodule: a case report

Managementul multimodal al unui carcinom
cu celule clare dezvoltat pe un nodul
de endometrioză parietală abdominală:
prezentare de caz

Maria-Diana Bejan¹, Adina-Emilia Croitoru^1,2,
Irina-Mihaela Croitoru-Cazacu^1,2

1. Department of Oncology, Fundeni Clinical Institute, Bucharest, Romania

2. “Carol Davila” University of Medicine and Pharmacy, Bucharest, Romania

Malignant transformation of an abdominal wall endometriotic nodule into clear cell carcinoma is an exceptionally rare clinicopathological entity, with approximately 50 cases reported in the literature. It is characterized by an aggressive biological behavior, while evidence regarding its optimal therapeutic management remains limited. We present the case of a 45-year-old woman diagnosed in 2024 with clear cell carcinoma arising from an infraumbilical abdominal wall endometriotic lesion. She underwent complete surgical resection consisting of tumor excision, total hysterectomy with bilateral salpingo-oophorectomy, pelvic and para-aortic lymphadenectomy, achieving an R0 resection. Adjuvant radiotherapy was subsequently delivered to the bilateral inguinal locoregional lymphatic drainage areas and the tumor bed. In February 2025, ten months after surgery, the disease recurred with peritoneal metastases, and first-line palliative chemotherapy with paclitaxel and carboplatin was initiated for six cycles, followed by paclitaxel monotherapy. After six months of systemic treatment, exploratory laparoscopy revealed a Peritoneal Cancer Index (PCI) of 21, and the first cycle of pressurized intraperitoneal aerosol chemotherapy (PIPAC) with cisplatin and doxorubicin was performed. Three additional PIPAC procedures with cisplatin were administered after every two cycles of three-weekly paclitaxel. In January 2026, the disease progressed with the development of pleural metastases and increased number and size of the peritoneal metastases. Paraneoplastic hypercalcemia was documented, and second-line treatment with liposomal doxorubicin and zoledronic acid was initiated. The patient continues this treatment, with stable disease documented on imaging assessment in June 2026. In April 2026, she received the first cycle of LANEX-DC dendritic cell therapy (CD86+) in Germany. Subsequent clinical evaluations demonstrated an improvement in performance status from ECOG 2-3 to ECOG 0. This case expands the clinical experience with this rare entity and highlights the need for an individualized multidisciplinary therapeutic approach and systematic reporting of similar cases to optimize future treatment strategies.

*

Transformarea malignă a unui nodul endometriozic localizat la nivel parietal abdominal în carcinom cu celule clare reprezintă o entitate clinicopatologică excepțional de rară, cu aproximativ 50 de cazuri raportate în literatura de specialitate, caracterizată prin comportament biologic agresiv, pentru care dovezile privind managementul terapeutic rămân limitate. Prezentăm cazul unei paciente în vârstă de 45 de ani, diagnosticată în 2024 cu carcinom cu celule clare dezvoltat pe o leziune endometriozică de la nivelul peretelui abdominal, infraombilical, pentru care s-a intervenit chirurgical și s-a practicat excizia formațiunii tumorale, histerectomie totală cu anexectomie bilaterală și limfadenectomie pelviană și lomboaortică, rezecție R0. S-a efectuat radioterapie adjuvantă la nivelul ariilor ganglionare locoregionale inghinale bilateral și al patului tumoral. În februarie 2025, la 10 luni postoperatoriu, boala a recidivat prin apariția metastazelor peritoneale și s-a inițiat tratament paliativ de linia I cu paclitaxel și carboplatin pentru șase serii urmate de paclitaxel în monoterapie. După șase luni de tratament sistemic, s-a practicat laparoscopie exploratorie; indicele de carcinomatoză peritoneală (PCI) fiind 21, s-a efectuat prima ședința de chimioterapie intraperitoneală presurizată (PIPAC) cu cisplatin și doxorubicină. Următoarele trei ședințe de PIPAC cu cisplatin s-au efectuat la fiecare două cicluri de paclitaxel, administrat la trei săptămâni. În ianuarie 2026, boala a progresat prin apariția metastazelor pleurale și prin progresia numerică și dimensională a metastazelor peritoneale. S-a obiectivat biologic hipercalcemia paraneoplazică și s-a inițiat tratament cu acid zoledronic și de linia a doua cu doxorubicină lipozomală, pe care pacienta îl continuă în prezent, cu boală staționară la evaluarea imagistică din iunie 2026. În aprilie 2026, pacienta a urmat ciclul întâi de tratament LANEX-DC cu celule dendritice (CD86+) în Germania. Ulterior administrării, la evaluări clinice succesive, statusul de performanță al pacientei a devenit ECOG 0 de la ECOG 2-3. Prezentarea cazului contribuie la extinderea experienței clinice privind această entitate rară și evidențiază necesitatea unei abordări terapeutice multidisciplinare individualizate și a raportării sistematice a cazurilor pentru optimizarea strategiilor terapeutice.

Active surveillance in recurrent sacroiliac desmoid-type fibromatosis: a case report

Supravegherea activă în fibromatoza desmoidă recidivantă sacroiliacă: prezentarea unui caz

M.A. Bobolocu¹, C. Nițipir^1,2

1. Department of Medical Oncology, “Prof. Dr. Agrippa Ionescu” Emergency Clinical Hospital, Bucharest, Romania

2. Department of Oncology, “Carol Davila” University of Medicine and Pharmacy, Bucharest, Romania

Objective. Desmoid-type fibromatosis is a rare, locally aggressive fibroblastic neoplasm with no metastatic potential and an unpredictable natural history. Because stabilization and spontaneous regression may occur, current management has shifted from routine upfront surgery to active surveillance for selected patients without an imminent threat to life, function or quality of life. We present the decision-making process in a young patient with a second local recurrence after two surgical procedures. Materials and method. A 32-year-old woman with no significant personal or family history had undergone surgery for a gluteal desmoid tumor in 2021 and resection of a local recurrence in 2024. In September 2025, she presented with right sacroiliac pain and a palpable mass. Magnetic resonance imaging showed a right sacroiliac lesion measuring approximately 15×45×40 mm, without definite thoracolumbar fascial infiltration. In January 2026, MRI described a deep subcutaneous, irregular, multiloculated lesion posterior to the right posterior superior iliac spine, measuring approximately 61×16×17 mm, with heterogeneous signal and no bone invasion. Histologic findings and immunohistochemistry supported desmoid-type fibromatosis: nuclear -catenin expression was present in a relatively high proportion of tumor cells; MSA was weakly and focally positive, desmin stained rare tumor cells, and SOX10, MUC4, and PAX8 were negative. Results. The case was reviewed in a multidisciplinary setting. Because the two MRI reports used different dimensions and potentially different measurement planes, the numerical values alone were not considered sufficient to establish standardized radiologic progression. In the absence of bone invasion or a documented threat to critical structures and considering the morbidity of repeated surgery, active surveillance with clinical and serial MRI assessment was supported as the initial strategy. Surgical reassessment was retained to define future options, while genetic counseling and evaluation for familial adenomatous polyposis were recommended. Discussion. Prospective cohorts show that most patients initially managed with active surveillance remain free of active treatment, and that regression may occur even after an early increase in tumor size. Surveillance therefore requires predefined reassessment intervals and simultaneous evaluation of pain, function and quality of life. The treatment should be reconsidered in the presence of persistent growth confirmed on successive examinations, worsening symptoms, functional impairment, or risk to important anatomical structures. The evidence is strongest for primary extraabdominal tumors; its application to recurrent disease must remain individualized. Conclusions. Local recurrence does not automatically constitute an indication for immediate reoperation. In carefully selected patients, active surveillance is a deliberate therapeutic strategy that can avoid additional morbidity without delaying treatment when clinically relevant progression occurs.

*

Obiectiv. Fibromatoza desmoidă este o neoplazie fibroblastică rară, local agresivă, fără potențial metastatic, cu evoluție imprevizibilă. Deoarece pot apărea stabilizarea și regresia spontană, conduita actuală s-a deplasat de la chirurgia sistematică inițială către supravegherea activă la pacienții atent selectați, în absența unui risc iminent pentru viață, funcție sau calitatea vieții. Prezentăm raționamentul clinic într-un caz de a doua recidivă locală după două intervenții chirurgicale. Materiale și metodă. O pacientă în vârstă de 32 de ani, fără antecedente personale sau familiale semnificative, a fost operată în 2021 pentru o tumoră desmoidă în regiunea fesieră și reoperată în 2024 pentru recidivă locală. În septembrie 2025 s-a prezentat pentru durere sacroiliacă dreaptă și formațiune palpabilă. Examinarea RMN a evidențiat o leziune sacroiliacă dreaptă de aproximativ 15×45×40 mm, fără semne certe de infiltrare a fasciei toraco-lombare. În ianuarie 2026, RMN-ul a descris o formațiune subcutanată profundă, neregulată și multiloculată, posterior de spina iliacă posterosuperioară dreaptă, de aproximativ 61×16×17 mm, cu semnal eterogen și fără invazie osoasă. Aspectul histologic și profilul imunohistochimic au susținut diagnosticul de fibromatoză desmoidă: expresie nucleară a -cateninei în nuclei tumorali relativ frecvenți, MSA slab și focal pozitivă, desmin-pozitiv în rare celule tumorale și expresie negativă pentru SOX10, MUC4 și PAX8. Rezultate. Cazul a fost analizat multidisciplinar. Deoarece cele două rapoarte RMN au utilizat dimensiuni și, posibil, planuri de măsurare diferite, valorile numerice nu au fost considerate suficiente, izolat, pentru a demonstra o progresie radiologică standardizată. În absența invaziei osoase sau a unui risc documentat pentru structuri critice și având în vedere morbiditatea potențială a unei noi intervenții, supravegherea activă clinică și prin RMN seriat a fost susținută ca strategie inițială. Reevaluarea chirurgicală a fost menținută pentru definirea opțiunilor ulterioare, iar consilierea genetică și evaluarea pentru polipoză adenomatoasă familială au fost recomandate. Discuție. Cohortele prospective arată că majoritatea pacienților incluși inițial într-un program de supraveghere activă nu ajung să necesite tratament activ și că regresia poate surveni inclusiv după o creștere tumorală inițială. Supravegherea presupune intervale prestabilite de reevaluare și aprecierea concomitentă a durerii, funcției și calității vieții. Tratamentul trebuie reconsiderat în cazul unei creșteri persistente confirmate la evaluări succesive, al agravării simptomelor, al afectării funcționale sau al riscului pentru structuri anatomice importante. Dovezile cele mai solide provin din tumorile primare extraabdominale, iar extrapolarea la boala recidivată trebuie individualizată. Concluzii. Recidiva locală nu reprezintă automat o indicație de reintervenție imediată. La pacienții atent selectați, supravegherea activă este o strategie terapeutică deliberată, care poate evita morbiditatea suplimentară fără a întârzia tratamentul atunci când apare o progresie relevantă clinic.

De novo small cell neuroendocrine carcinoma of the prostate, stage IV –
a prolonged therapeutic course despite
an initially poor prognosis

Carcinom neuroendocrin prostatic de novo
cu celulă mică, stadiul IV – o evoluție terapeutică îndelungată în ciuda unui prognostic inițial rezervat

Lucian-Alexandru Căciulă, Elena Șerban, Laurenția Galeș

Department of Medical Oncology, “Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu” Institute of Oncology, Bucharest, Romania

Small cell neuroendocrine carcinoma of the prostate is a rare and aggressive entity, most commonly described as a treatment-emergent phenomenon, arising through clonal selection and tumor plasticity following treatment for prostate adenocarcinoma. We present the case of a 52-year-old patient, with no significant medical history, diagnosed by biopsy in 2023 with poorly differentiated prostate carcinoma, Gleason score 5+5=10. immunohistochemistry examination revealed a poorly differentiated, G3, small cell neuroendocrine carcinoma, de novo, with no previously documented oncological treatment. On presentation to the emergency department, the patient had an ECOG performance status of 3-4, malnutrition, and locally advanced, metastatic disease. Imaging revealed a large pelvic mass of prostatic origin, invading the rectum, bladder and ureters, with tumor venous thrombosis, pelvic and lombo-aortic lymphadenopathy, and pulmonary and hepatic metastases. A notable particularity was the normal-range PSA level, disproportionate to the extent of tumor burden, which contributed to the diagnostic challenge. Bilateral ureteral obstruction required nephrostomy placement, subsequently complicated by mechanical dysfunction, hydronephrosis, infectious episodes with inflammatory syndrome and renal failure, necessitating antibiotic therapy, transfusions, hospitalizations and repeated repositioning. Treatment with carboplatin and etoposide was initiated, with good tolerance and a significant imaging response. Follow-up CT scans showed regression of pulmonary, hepatic, lymph node and bone lesions, as well as reduction of the prostatic mass. In 2025, brain metastases developed, treated with whole-brain radiotherapy, with subsequent cerebral imaging control. This case highlights the particular features of de novo NEPC, the limited value of PSA in this entity, and the possibility of achieving a prolonged therapeutic response to platinum-based chemotherapy, despite an extremely unfavorable initial presentation.

*

Carcinomul neuroendocrin prostatic cu celulă mică este o entitate rară și agresivă, cel mai frecvent descrisă ca fenomen treatment-emergent, prin selecție clonală și plasticitate tumorală după tratamentul adenocarcinomului prostatic. Prezentăm cazul unui pacient de 52 de ani, fără antecedente patologice semnificative, diagnosticat prin biopsie în 2023 cu carcinom prostatic slab diferențiat, Gleason 5+5=10. Examinarea imunohistochimică a evidențiat carcinom neuroendocrin slab diferențiat, G3, cu celulă mică, de novo, fără tratament oncologic anterior documentat. La prezentarea în camera de gardă, pacientul avea ECOG 3-4, malnutriție și boală local avansată și metastatică. S-a evidențiat o formațiune pelviană voluminoasă, cu origine prostatică, invazivă rectal, vezical și ureteral, cu tromboză tumorală venoasă, adenopatii pelviene și lomboaortice și metastaze pulmonare și hepatice. Un element particular l-a reprezentat PSA-ul în limite normale, disproporționat față de extensia tumorală, contribuind la dificultatea orientării diagnostice. Obstrucția ureterală bilaterală a impus nefrostomii, ulterior complicate prin disfuncții mecanice, hidronefroză, episoade infecțioase cu sindrom inflamator și insuficiență renală, necesitând antibioterapie, transfuzii, spitalizări și repoziționări repetate. S-a inițiat tratament cu carboplatin și etoposid, cu toleranță bună și răspuns terapeutic imagistic semnificativ. Reevaluările CT au evidențiat regresia determinărilor pulmonare, hepatice, ganglionare și osoase și reducerea formațiunii prostatice. În 2025 au apărut determinări cerebrale, tratate prin radioterapie whole-brain, cu control imagistic cerebral ulterior. Cazul evidențiază particularitățile NEPC de novo, valoarea limitată a PSA în această entitate și posibilitatea obținerii unui răspuns terapeutic îndelungat la chimioterapia pe bază de platină, în ciuda prezentării inițiale extrem de nefavorabile.

Maximizing first-line efficacy in metastatic breast cancer: ADC sequencing
and the impact of overlapping payloads

Maximizarea eficacității primei linii în cancerul mamar metastatic: secvențierea ADC și impactul payloadurilor suprapuse

F.C. Călina

“Carol Davila” University of Medicine and Pharmacy, Bucharest; Department of Medical Oncology, “Elias” Emergency University Hospital, Bucharest, Romania

Objective. Antibody-drug conjugates (ADCs), including trastuzumab deruxtecan (T-DXd) and sacituzumab govitecan (SG), have transformed metastatic breast cancer (mBC) treatment, while optimal sequencing remains undefined. Most approved ADCs share topoisomerase I (Topo-I) inhibitor payloads, raising concerns regarding cross-resistance. This review aimed to evaluate outcomes of sequential ADC use and the impact of overlapping payloads. Materials and method. A structured narrative review using PubMed identified studies published between 2022 and 2025, including phase II-III trials and multicenter real-world cohorts reporting outcomes of T-DXd and SG, particularly in sequential settings. Extracted outcomes included time to treatment failure (TTF), progression-free survival (PFS), overall survival (OS), objective response rate (ORR) and toxicity. Results. Median TTF for the first ADC was 8.4-10.2 months. Subsequent ADC treatment was associated with significantly shorter TTF (p<0.001): 3.3 months for SG after T-DXd and 4.2 months for T-DXd after SG. ORR decreased from 45% with ADC1 to 14-18% with ADC2 (p<0.01). Results were consistent across HER2-low and HER2-ultralow subtypes. Interstitial lung disease incidence reached 9.2%. Conclusions. Sequential ADCs with overlapping Topo-I payloads are associated with reduced clinical benefit, suggesting an important role for shared resistance mechanisms. These findings emphasize the importance of optimal initial ADC selection and support future strategies based on non-overlapping payloads and biomarker-driven sequencing.

The delicate balance between clinical success and the toxicity profile in a patient with stage IV bronchopulmonary neoplasm

Echilibrul delicat între succesul clinic și profilul de toxicitate la un pacient cu neoplasm bronhopulmonar în stadiul IV

Maria-Victoria Cojocaru, Andreea Belu, F. Bejinaru, M. Schenker

“Sf. Nectarie” Oncology Center, Craiova, Romania

A patient with a history of surgically treated bronchopulmonary neoplasm (initial stage IIB, 2023) experienced a stage IV relapse in June 2024, with the appearance of adrenal and cervical secondary lesions. Systemic treatment based on immunotherapy (nivolumab and ipilimumab) generated an extraordinary tumor response over approximately two years, although it required careful management of several specific toxicities. Following the confirmation of metastatic progression, treatment with platinum salts and dual immunotherapy was initiated (July 2024). Successive imaging scans showed continuous dimensional regression of the left adrenal metastasis, shrinking from 11.4/8 mm (October 2024) to just 6.8/4.5 mm (August 2025). The major success of this course was validated by the PET-CT scan on August 2026, which confirmed the disappearance of all tumor metabolic activity, marking a complete remission of the lesions. Amidst this excellent antitumor response, the activation of the immune system triggered a series of side effects during treatment, specifically a hyperglycemic episode in May 2025, a shingles outbreak in January 2026 and autoimmune-induced active chronic gastritis in March 2026. The onset of gastric toxicity required an adaptation of the oncological strategy. Ipilimumab was discontinued, and the patient safely continued the treatment with nivolumab monotherapy, successfully keeping the disease under complete control. The evolution of this case demonstrates the profound impact of immunotherapy in advanced stages of lung cancer, transforming a metastatic disease into one with no PET-CT detectable lesions, showing that the balance between major efficacy and autoimmune toxicities can be successfully managed by adjusting the treatment regimen.

*

Un pacient cu istoric de neoplasm bronhopulmonar operat (stadiul inițial IIB, 2023) a înregistrat o recidivă în stadiul IV în iunie 2024, prin apariția unor determinări secundare suprarenaliene și cervicale. Tratamentul sistemic bazat pe imunoterapie (nivolumab și ipilimumab) a generat un răspuns tumoral extraordinar pe parcursul a aproximativ doi ani, deși a necesitat gestionarea atentă a mai multor toxicități specifice. După confirmarea progresiei metastatice, s-a inițiat tratamentul cu săruri de platină și dublă imunoterapie (iulie 2024). Monitorizările imagistice succesive au arătat o regresie dimensională continuă a metastazei suprarenaliene stângi, aceasta reducându-se de la 11,4/8 mm (octombrie 2024) la doar 6,8/4,5 mm (august 2025). Succesul major al acestui parcurs este validat de examinarea PET-CT din 28 august 2026, care atestă dispariția oricărei activități metabolice tumorale, marcând o remisiune completă a leziunilor. Pe fondul acestui răspuns antitumoral excelent, activarea sistemului imunitar a declanșat o serie de efecte secundare pe parcursul tratamentului, mai exact un episod hiperglicemic în mai 2025, un episod de zona zoster în ianuarie 2026 și o gastrită cronică activă indusă autoimun în martie 2026. Apariția toxicității gastrice a impus adaptarea strategiei oncologice, motiv pentru care ipilimumabul a fost sistat, iar pacientul a continuat tratamentul în condiții de siguranță cu nivolumab în monoterapie, reușind să mențină boala sub control complet. Evoluția acestui caz demonstrează impactul profund al imunoterapiei în stadiile avansate ale cancerului pulmonar, transformând o boală metastatică într-una fără leziuni decelabile PET-CT, și arată că balanța dintre eficacitatea majoră și toxicitățile autoimune poate fi gestionată cu succes prin ajustarea schemei de tratament.

Long-term multimodal management of recurrent high-grade serous ovarian carcinoma with brain metastasis:
a biomarker-guided treatment approach

Managementul multimodal pe termen lung al carcinomului ovarian seros de grad înalt recidivat cu metastază cerebrală: o abordare terapeutică ghidată de biomarkeri

Ioana-Maria Dochinoiu¹, Radu Matei^1,2, Anca Stolojanu¹,
Ioana Geală¹, Sânziana Prundianu¹, Dana-Lucia Stănculeanu^1,2

1. “Prof Dr. Alexandru Trestioreanu” Institute of Oncology, Bucharest, Romania

2. “Carol Davila” University of Medicine and Pharmacy, Bucharest, Romania

Introduction. Advanced ovarian cancer requires a multimodal and sequential treatment approach to achieve durable disease control and prolong survival. In recurrent high-grade serous ovarian carcinoma, treatment decisions increasingly integrate systemic therapies, local treatment of selected metastatic sites and biomarker-guided strategies. Case presentation. We report a 60-year-old woman diagnosed in 2021 with stage IIIC high-grade serous ovarian carcinoma, treated with complete cytoreductive surgery, six cycles of paclitaxel-carboplatin and maintenance olaparib, repeatedly interrupted due to recurrent surgeries for enterocutaneous fistulas. Disease relapsed with a solitary left frontal brain metastasis (M1BRA), histologically confirmed as ovarian serous carcinoma (Ki-67 80%, HER2-negative), and a cutaneous lumbar metastasis (M1SKY); both were treated locally, with surgical resection and whole-brain radiotherapy for the brain lesion and concurrent radiotherapy to the skin lesion. Following platinum rechallenge, which achieved a response for approximately three months before disease progression, folate receptor-alpha (FR-alpha) testing was performed on the brain tumor tissue (58%) and repeated on the ovarian tissue (55%), both below the threshold defining the biomarker-selected population studied in MIRASOL/SORAYA; liposomal doxorubicin was subsequently initiated, with a maintained response for over fourteen months. Upon progression, gemcitabine was initiated, with poor disease control (CA 125 706 U/mL). In this context, PD-L1 CPS testing was performed and was positive; enrollment in a clinical trial was attempted, but the patient remains on a waiting list, and pembrolizumab plus paclitaxel were initiated shortly after, omitting bevacizumab given bleeding risk from recurrent enterocutaneous fistulas. The treatment is ongoing and well tolerated. Throughout this five-year disease course, the patient has maintained a good performance status (ECOG 1). Conclusions. This case illustrates the value of combining local control of brain disease with sequential, biomarker-informed systemic therapies in heavily pretreated recurrent ovarian cancer, supporting individualized, multidisciplinary management to prolong survival despite repeated disease progression.

*

Introducere. Cancerul ovarian avansat necesită o abordare terapeutică multimodală și secvențială pentru obținerea unui control durabil al bolii și prelungirea supraviețuirii. În carcinomul ovarian seros de grad înalt recidivat, deciziile terapeutice integrează din ce în ce mai mult terapiile sistemice, tratamentul local al unor sedii metastatice selectate și strategiile ghidate de biomarkeri. Prezentare de caz. Prezentăm cazul unei paciente în vârstă de 60 de ani, diagnosticată în 2021 cu carcinom ovarian seros de grad înalt, în stadiul IIIC, tratată prin chirurgie citoreductivă completă, șase serii de paclitaxel-carboplatin și terapie de întreținere cu olaparib, întreruptă repetat din cauza reintervențiilor pentru fistule enterocutanate. Boala a recidivat cu o metastază cerebrală frontală stângă solitară (M1BRA) (carcinom ovarian seros, Ki-67 80%, HER2-negativ) și o metastază cutanată lombară (M1SKY), tratate local prin rezecție chirurgicală și radioterapie encefalică totală (leziunea cerebrală), respectiv radioterapie (leziunea cutanată). În urma rechallenge-ului cu platină, care a obținut un răspuns de aproximativ trei luni înainte de progresia bolii, s-a testat receptorul alfa pentru folat (FR-alfa) pe țesutul tumoral cerebral (58%) și, repetat, pe cel ovarian (55%), ambele sub pragul populației biomarker-selectate din studiile MIRASOL/SORAYA; ulterior s-a inițiat doxorubicină liposomală, cu răspuns menținut peste paisprezece luni. La progresie, s-a inițiat gemcitabină, cu un control slab al bolii (CA 125 706 U/mL). În acest context s-a testat și PD-L1 CPS, pozitiv; s-a încercat înrolarea într-un studiu clinic, dar pacienta a rămas pe lista de așteptare, iar tratamentul cu pembrolizumab și paclitaxel a fost inițiat la scurt timp, fără bevacizumab, din cauza riscului hemoragic asociat fistulelor enterocutanate. Tratamentul este în desfășurare și bine tolerat. Pe parcursul acestei evoluții de cinci ani, pacienta și-a menținut un status de performanță bun (ECOG 1). Concluzii. Acest caz ilustrează valoarea asocierii controlului local al bolii cerebrale cu terapii sistemice secvențiale, ghidate de biomarkeri, susținând un management individualizat și multidisciplinar pentru prelungirea supraviețuirii.

From high-risk localized melanoma
to metastatic disease: therapeutic challenges after adjuvant anti-PD-1 therapy

De la melanom localizat cu risc înalt
la boală metastatică: provocări terapeutice
după terapia adjuvantă anti-PD-1

Raluca-Bianca-Elena Dospinescu, Diana Olaru, B. Gafton

Department of Medical Oncology, Regional Institute of Oncology Iași, Romania

Introduction. Malignant melanoma has a significant metastatic potential, while immunotherapy has substantially improved outcomes in patients with advanced disease and a high risk of recurrence. Assessment of disease progression may be challenging in the presence of multiple lesions with discordant imaging and histopathological findings. The present case illustrates the diagnostic and therapeutic challenges encountered in a patient with malignant melanoma who developed lesions suspicious for systemic dissemination following adjuvant immunotherapy. Case report. A 47-year-old patient was diagnosed in June 2025 with malignant melanoma of the left scapular region. Surgical excision was performed in August 2025, histopathology showed a Breslow thickness of 3.2 mm, Clark level IV, pT3b Nx L0 V0 Pn0. The patient received four cycles of adjuvant immunotherapy until November 2025. Subsequent CT, followed by PET-CT, revealed supra- and subdiaphragmatic lymphadenopathy, as well as bilateral cutaneous and subcutaneous lesions at the level of the forearms, raising suspicion of metastatic dissemination. Pulmonary lesions could not be biopsied, while biopsy of the cutaneous lesions revealed lentigo simplex. The case was discussed within the multidisciplinary tumor board, and treatment with four cycles of ipilimumab was administered between January and April 2026. Subsequent PET-CT demonstrated progressive lymph node involvement, including a newly identified inguinal lymph node. Histopathological assessment of this lesion confirmed malignant involvement, establishing metastatic progression of melanoma and providing a definitive diagnosis despite the previously inconclusive biopsy of the cutaneous lesions. Conclusions. This case highlights the diagnostic challenges in assessing melanoma progression in the setting of immunotherapy. Integration of clinical, imaging and histopathological findings, together with multidisciplinary reassessment, is essential for accurate disease evaluation and individualized therapeutic decision-making.

From a changing tumor to a changing strategy: the complex journey
of metastatic breast cancer

De la o tumoră în schimbare la o strategie
în continuă adaptare: parcursul complex
al cancerului mamar metastatic

Andreea-Ioana Geală¹, R. Matei¹, Anca Stolojanu¹,
Sânziana Prundianu¹, Ioana Dochinoiu¹,
Dana-Lucia Stănculeanu^1,2

1. “Prof Dr. Alexandru Trestioreanu” Institute of Oncology, Bucharest, Romania

2. “Carol Davila” University of Medicine and Pharmacy, Bucharest, Romania

Introduction. Breast cancer is the most common malignancy among women worldwide. Managing advanced disease requires a multidisciplinary approach and individualized treatment strategies adapted to tumor biology and disease evolution. Case presentation. We present the case of a 36-year-old woman with a history of Hodgkin lymphoma stage IIB, nodular sclerosis subtype, who was diagnosed in April 2020 with left breast cancer. Mammography showed a 30×35 mm cluster of suspicious microcalcifications, while MRI was BI-RADS 5. PET-CT revealed a left breast tumor with liver metastasis in segment VI. Biopsy confirmed invasive ductal carcinoma G2; IHC showed ER 80%, PR 10-15%, HER2-positive and Ki-67 20%. Treatment with epirubicin + docetaxel + trastuzumab and pertuzumab was administered for six cycles. In November 2020, the patient underwent left Madden mastectomy, axillary lymph node dissection and hepatic metastasectomy of segment VI. Pathology showed pT1b pN1c pM1, R0 invasive ductal carcinoma G2, ER 90%, PR 70%, HER2 3+ and Ki-67 15-18%. The postoperative treatment included trastuzumab and pertuzumab, endocrine therapy and radiotherapy. In July 2022, imaging revealed a new left frontal brain metastasis. After 25 cycles of trastuzumab plus pertuzumab, stereotactic Gamma Knife radiosurgery was performed, followed by a switch to T-DM1. The patient received 23 cycles of T-DM1 from August 2022 to January 2024. In February 2024, new hepatic metastases, bone metastases at L2 and the acetabulum, and rising tumor markers led to initiation of trastuzumab deruxtecan + denosumab. Due to further hepatic progression, treatment with trastuzumab, tucatinib and capecitabine was initiated in February 2025. Liver biopsy revealed metastatic breast carcinoma with ER 90%, PR 30%, HER2 1+, Ki-67 3-5%, AR-positive, demonstrating HER2 conversion from positive to negative. The treatment was changed to palbociclib, fulvestrant and goserelin in June 2025. BRCA1/2 and PIK3CA testing was negative. The CT imaging in 2026 confirmed progressive hepatic disease, while bone lesions remained stable. FoundationOne liquid biopsy identified ESR1 Y537D and D538V mutations and CCND1 amplification. Everolimus plus exemestane were initiated in May 2026, but after three months of fulminant biological progression, the treatment was changed to elacestrant plus abemaciclib, with good tolerability and biological response. Conclusions. This case highlights the dynamic evolution of metastatic breast cancer and the importance of repeated tumor profiling at progression. The conversion from HER2 3+ to HER2 1+ and the emergence of ESR1 mutations supported successive changes in systemic therapy, emphasizing the role of personalized treatment strategies.

Beyond PD-L1: malnutrition, cachexia
and sarcopenia as host modifiers
of immunotherapy outcomes
in non-small cell lung cancer

Dincolo de PD-L1: malnutriția, cașexia
și sarcopenia ca factori ai statusului gazdei
care influențează rezultatele imunoterapiei
în cancerul pulmonar nonmicrocelular

Bogdan Georgescu, Corina Vieru, Andra-Cătălina Zincenco,
Dan-Corneliu Jinga

Neolife Băneasa, Bucharest; “Carol Davila” University of Medicine and Pharmacy, Bucharest, Romania

Introduction. Despite the advances achieved with immune checkpoint inhibitors (ICIs), treatment response remains heterogeneous in non-small cell lung cancer (NSCLC). Evidence suggests that host-related factors such as malnutrition, cachexia, sarcopenia and systemic inflammation may influence the efficacy of immunotherapy. Objective. To synthesize the evidence regarding the association between nutritional status, body composition, systemic inflammation and immunotherapy outcomes in NSCLC, as well as the mechanisms involved. Materials and method. A narrative review was conducted of the literature indexed in PubMed, Embase and Scopus concerning malnutrition, cachexia, sarcopenia and nutritional or inflammatory biomarkers in patients with NSCLC treated with ICIs, up to 2026. Results. Among the studies identified, a prospective study (n=74) reported that cachexia severity and elevated IL-6 levels were independently associated with poorer treatment response and with reduced progression-free survival and overall survival. DXA assessments showed shorter progression-free survival in patients with sarcopenia. A 2025 systematic review (21 studies) found that cachexia and sarcopenia were associated with poorer oncological outcomes, whereas BMI alone had limited prognostic value. Body composition analyses indicate that sarcopenic obesity represents an independent adverse prognostic factor, and that longitudinal loss of muscle mass and subcutaneous adipose tissue during immunotherapy is associated with increased mortality. Systemic inflammation biomarkers, particularly the NLR and the mGPS, provide additional prognostic information. Proposed mechanisms include IL-6/STAT3 signaling promoting T-cell exhaustion, increased GDF-15 and competition for amino acids within the tumor microenvironment. Conclusions. Malnutrition, cachexia and sarcopenia should not be regarded merely as consequences of advanced NSCLC, but as relevant components of host vulnerability during immunotherapy. Quantification of skeletal muscle mass on staging CT examinations, together with the NLR and the mGPS, may provide useful risk stratification. Whether nutritional interventions modify the response to ICIs remains unclear, warranting prospective evaluation.

*

Introducere. În pofida progreselor obținute prin inhibitorii punctelor de control imun (ICI), răspunsul la tratament rămâne eterogen în cancerul bronhopulmonar nonmicrocelular (NSCLC). Datele sugerează că factori legați de gazdă, precum malnutriția, cașexia, sarcopenia și inflamația sistemică, pot influența eficacitatea imunoterapiei. Obiectiv. Sintetizarea dovezilor privind asocierea dintre statusul nutrițional, compoziția corporală, inflamația sistemică și rezultatele imunoterapiei în NSCLC, precum și mecanismele implicate. Materiale și metodă. A fost realizată o revizuire narativă a literaturii indexate în PubMed, Embase și Scopus privind malnutriția, cașexia, sarcopenia și biomarkerii nutriționali sau inflamatori la pacienții cu NSCLC tratați cu ICI, până în 2026. Rezultate. Printre studiile identificate, un studiu prospectiv (n=74) a raportat că severitatea cașexiei și nivelurile crescute de IL-6 s-au asociat independent cu un răspuns terapeutic mai slab și cu reducerea supraviețuirii fără progresie și a supraviețuirii globale. Evaluările DXA au evidențiat o supraviețuire fără progresie mai redusă la pacienții cu sarcopenie. O revizuire sistematică din 2025 (21 de studii) a arătat că sarcopenia și cașexia s-au asociat cu rezultate oncologice mai slabe, iar IMC-ul singur a avut o valoare prognostică limitată. Analizele de compoziție corporală arată că obezitatea sarcopenică reprezintă un factor prognostic nefavorabil independent, iar scăderea longitudinală a masei musculare și a țesutului adipos subcutanat în timpul imunoterapiei se asociază cu o mortalitate crescută. Biomarkerii inflamației sistemice, în special NLR și mGPS, oferă informații prognostice suplimentare. Mecanismele propuse includ semnalizarea IL-6/STAT3 cu favorizarea epuizării limfocitelor T, creșterea GDF-15 și competiția pentru aminoacizi în microambientul tumoral. Concluzii. Malnutriția, cașexia și sarcopenia nu ar trebui considerate doar consecințe ale NSCLC avansat, ci componente relevante ale vulnerabilității gazdei în timpul imunoterapiei. Cuantificarea masei musculare pe examinările CT de stadializare, împreună cu NLR și mGPS, poate oferi o stratificare a riscului. Rămâne neclar dacă intervențiile nutriționale modifică răspunsul la ICI, justificând evaluarea prospectivă.

Back to the target: navigating multiple lines of therapy in a case of RAS/BRAF-wild type metastatic rectal cancer

Înapoi la țintă: secvențierea terapeutică
într-un caz de cancer rectal metastatic
RAS/BRAF-wild type

Maria-Alexandra Gheorghiade, Niculina-Ioana Luca

Department of Oncology, Fundeni Clinical Institute, Bucharest, Romania

Introduction. The management of metastatic colorectal cancer (mCRC) requires continuous adaptation according to tumor biology, treatment response and patient fitness. In RAS wild-type, left-sided tumors, anti-EGFR therapy represents an important treatment option, while the role of anti-EGFR rechallenge has gained increasing interest with the incorporation of circulating tumor DNA (ctDNA) into molecular selection. Case description. This paper presents the case of a 61-year-old male patient diagnosed in 2021 with locally advanced inferior rectal adenocarcinoma and liver metastases (pT4N2M1), with a RAS/BRAF wild-type molecular profile. After diverting colostomy and long-course chemoradiotherapy with concurrent capecitabine, the patient received systemic treatment with FOLFOX and panitumumab, achieving sufficient disease control to allow multidisciplinary surgical management, including liver metastasectomy and total pelvic exenteration. Following subsequent metastatic progression involving the liver, lungs and adrenal gland, several lines of systemic therapy were administered, including irinotecan-based chemotherapy, anti-VEGF therapy and trifluridine/tipiracil. Despite prolonged treatment, progressive thoracic and hepatic disease was documented in 2026. Given the patient’s preserved performance status and the RAS/BRAF wild-type status, anti-EGFR rechallenge with cetuximab was initiated, achieving clinical tolerability with only grade I cutaneous toxicity at the time of reporting. Discussion and conclusions. This case illustrates the therapeutic complexity of mCRC after multiple lines of treatment and highlights the evolving concept of anti-EGFR rechallenge. While historical rechallenge strategies were largely empirical, emerging evidence supports molecular selection using ctDNA to identify patients without detectable acquired RAS/BRAF or EGFR extracellular-domain resistance alterations. In this context, reassessment of tumor biology at the time of rechallenge may help optimize treatment selection and prolong the therapeutic management in selected patients.

*

Introducere. Managementul cancerului colorectal metastatic (mCRC) necesită o adaptare continuă în funcție de biologia tumorală, răspunsul la tratament și statusul funcțional al pacientului. În cazul tumorilor RAS wild-type, localizate la nivelul colonului stâng, terapia anti-EGFR reprezintă o opțiune terapeutică importantă, în timp ce rechallenge-ul cu anti-EGFR a căpătat un interes tot mai mare odată cu integrarea ADN-ului tumoral circulant (ctDNA) în selecția moleculară a pacienților. Descrierea cazului. Prezentăm cazul unui pacient în vârstă de 61 de ani, diagnosticat în 2021 cu adenocarcinom rectal inferior local avansat și metastaze hepatice (pT4N2M1), cu profil molecular RAS/BRAF wild-type. După colostomie de continuitate și radiochimioterapie cu durată lungă, concomitentă cu capecitabină, pacientul a primit tratament sistemic cu FOLFOX și panitumumab, obținând un control suficient al bolii pentru a permite managementul chirurgical multidisciplinar, incluzând metastazectomie hepatică și exenterație pelviană totală. Ulterior, în contextul progresiei metastatice cu afectare hepatică, pulmonară și suprarenaliană, au fost administrate mai multe linii de tratament sistemic, inclusiv chimioterapie pe bază de irinotecan, terapie anti-VEGF și trifluridin/tipiracil. În pofida tratamentului prelungit, în 2026 a fost documentată progresia bolii la nivel toracic și hepatic. Având în vedere statusul funcțional păstrat al pacientului și profilul molecular RAS/BRAF wild-type, s-a inițiat rechallenge cu cetuximab, cu tolerabilitate clinică bună și toxicitate cutanată de gradul I la momentul raportării. Discuție și concluzii. Acest caz ilustrează complexitatea terapeutică a cancerului colorectal metastatic după multiple linii de tratament și evidențiază conceptul în continuă evoluție al rechallenge-ului cu anti-EGFR. În timp ce strategiile istorice de rechallenge se bazau în mare parte pe criterii empirice, dovezile recente susțin selecția moleculară prin intermediul ctDNA, în vederea identificării pacienților fără alterări de rezistență dobândită detectabile la nivelul domeniului extracelular al RAS/BRAF sau EGFR. În acest context, reevaluarea biologiei tumorale la momentul rechallenge-ului poate contribui la optimizarea selecției tratamentului și la prelungirea gestionării terapeutice la pacienții atent selecționați.

Late recurrence of triple-negative breast cancer: diagnostic and therapeutic challenges – a case report

Recidivă tardivă a cancerului mamar triplu negativ: provocări diagnostice și terapeutice – prezentare de caz

Luiza-Florentina Gherghe, Nelly Cherciu, Diana-Ana-Maria Zorilă, Maria-Victoria Cojocaru, M. Schenker

“Sf. Nectarie” Oncology Clinic, Craiova, Romania

Introduction. Triple-negative breast cancer (TNBC) carries a significant risk of recurrence, while late relapse may pose diagnostic and therapeutic challenges, particularly when histological and immunohistochemical characteristics change. Case presentation. A 65-year-old woman was diagnosed in 2013 with poorly differentiated left breast carcinoma, cT3N2M0, ER-negative, PR-negative, HER2-negative, Ki-67 60%. She received neoadjuvant epirubicin and cyclophosphamide (four cycles), modified radical Madden mastectomy, followed by adjuvant epirubicin and cyclophosphamide (four cycles). After a prolonged period without evident progression, in 2022 she developed locoregional recurrence involving the sternal/manubrial region, with mediastinal lymphadenopathy and pulmonary metastasis. BRCA was negative, and PD-L1 was positive (5%). First-line systemic treatment with atezolizumab plus nab-paclitaxel achieved an initial radiological response, including regression of the pulmonary lesion and lymphadenopathy. In February 2025, imaging reassessment showed progression of the left internal mammary lesion, with necrosis and loss of cleavage planes from the pleura, pericardium and costosternal joint, prompting re-biopsy in March 2025. Histopathology revealed a poorly differentiated carcinoma with squamous features, most likely of mammary origin. The tumor retained its triple-negative phenotype (ER-negative, PR-negative, HER2 0), with a Ki-67 of 90%; however, PD-L1 became negative compared with the 5% positivity documented in 2022. The morphological findings raised suspicion of metaplastic differentiation, although metaplastic breast carcinoma could not be definitively confirmed. Second-line treatment with eribulin failed to provide sufficient tumor control, with continued enlargement of the left internal mammary lesion. Third-line treatment with sacituzumab govitecan was administered for approximately 12 months, until August 2026, before locoregional progression was documented. Progression led to fourth-line treatment with docetaxel plus carboplatin. Conclusions. This case highlights that, despite retaining a triple-negative phenotype, late recurrence may show changes in immunohistochemical profile and morphology, raising suspicion of metaplastic differentiation. Re-biopsy at progression was essential for disease reassessment and therapeutic adaptation. Nevertheless, this patient has experienced 13 years of disease evolution and numerous treatment lines, despite the inherently severe prognosis of TNBC, with limited variations in the molecular profile or new information provided by evolving testing methods and changes in therapeutic guidelines over time. Multidisciplinary management and periodic reassessment remain essential.

*

Introducere. Cancerul mamar triplu negativ prezintă un risc crescut de recidivă, iar reapariția tardivă poate ridica probleme diagnostice și terapeutice, prin modificarea caracteristicilor histologice și imunohistochimice. Prezentare de caz. O pacientă de 65 de ani a fost diagnosticată în 2013 cu carcinom mamar stâng slab diferențiat, cT3N2M0, ER negativ, PR negativ, HER2 negativ, Ki-67 60%. A urmat chimioterapie neoadjuvantă cu epirubicină și ciclofosfamidă (patru cicluri), mastectomie radicală modificată Madden și chimioterapie adjuvantă cu epirubicină și ciclofosfamidă (patru cicluri). După un interval îndelungat, în 2022 a dezvoltat recidivă locoregională la nivelul regiunii sternale/manubriale, cu adenopatii mediastinale și metastază pulmonară. BRCA a fost negativ, iar PD-L1 a fost pozitiv (5%). În 2022 s-a inițiat linia întâi de tratament sistemic cu atezolizumab și nab-paclitaxel, cu răspuns imagistic inițial și regresia leziunii pulmonare și a adenopatiilor. În februarie 2025, reevaluarea imagistică a evidențiat progresia leziunii din lanțul mamar intern stâng, cu necroză și pierderea planurilor de clivaj față de pleură, pericard și articulația costo-sternală, motiv pentru care s-a efectuat rebiopsiere în martie 2025. Histopatologia a evidențiat carcinom slab diferențiat cu aspect scuamos, cel mai probabil de origine mamară; ER negativ, PR negativ, HER2 0, Ki-67 90%, PD-L1 negativ. Aspectul a ridicat suspiciunea unei diferențieri metaplazice, fără confirmarea certă a carcinomului mamar metaplazic. În contextul progresiei, s-a inițiat linia a doua, cu eribulină, fără obținerea unui control tumoral suficient, leziunea mamară internă stângă continuând să crească. Ulterior, progresia a impus trecerea la linia a treia, cu sacituzumab govitecan, administrat timp de aproximativ 12 luni, până în august 2026, cu menținerea unui control al bolii înaintea progresiei locoregionale documentate imagistic. În 2026, progresia locoregională persistentă a determinat inițierea liniei a patra de tratament, cu docetaxel și carboplatină. Concluzii. Acest caz evidențiază faptul că, deși își păstrează fenotipul triplu negativ, recidiva tardivă poate prezenta modificări ale profilului imunohistochimic și ale morfologiei, ridicând suspiciunea unei diferențieri metaplazice. Rebiopsia efectuată la progresia bolii a fost esențială pentru reevaluarea și adaptarea conduitei terapeutice. Pacienta a prezentat o evoluție a bolii de-a lungul a 13 ani și a beneficiat de numeroase linii de tratament, în ciuda prognosticului inerent nefavorabil al cancerului mamar triplu negativ, cu un profil molecular care a prezentat variații limitate, iar metodele de testare, în continuă evoluție, și modificările succesive ale ghidurilor terapeutice au adus informații noi. Managementul multidisciplinar și reevaluarea periodică rămân esențiale.

BRCA2-mutant, HRD-positive pancreatic adenosquamous carcinoma: from surgical diagnosis to personalized oncology

Carcinom adenoscuamos pancreatic cu mutație BRCA2 și HRD-pozitiv: de la diagnostic chirurgical la oncologie personalizată

Dragoş-Florin Iamandi, Ioana Luca

Department of Medical Oncology, Fundeni Clinical Institute, Bucharest, Romania

Introduction. Pancreatic adenosquamous carcinoma (ASC) accounts for 1-4% of pancreatic cancers and carries a poorer prognosis than ductal adenocarcinoma. Data on its molecular profile and treatment response remain limited, given the rarity of the entity. Identifying BRCA1/2 alterations and the HRD phenotype provides a biological rationale for platinum-based chemotherapy and opens perspectives for targeted therapy in advanced disease. Preoperative diagnosis is difficult: imaging may mimic pseudotumoral chronic pancreatitis and routine serum markers can be inconclusive. Case timeline. January 2026: EUS + FNB, 30-mm head lesion. March 2026: Jaundice, ERCP + biliary stent. 19 March 2026: pancreaticoduodenectomy, R0. May-August 2026: 6 x mFOLFIRINOX adjuvant. August 2026: FoundationOne CDx – BRCA2, HRD+. Objective. To present the diagnostic, histopathological and molecular features of a rare case of resected pancreatic ASC. To assess the implications of comprehensive genomic profiling for the adjuvant strategy and for potential subsequent treatment options. To keep a clear distinction between the biological relevance of a molecular target and the clinically validated indication at the time of the decision. The case in three figures. 1-4%: share of ASC among pancreatic cancers. 1-2%: frequency of BRCA1/2 alterations in pancreatic cancer 0.94: the patient’s HRDsig score (positive). Methodology. This is a retrospective descriptive study of a 66-year-old patient assessed and treated between March and August 2026: clinical and imaging data at diagnosis, histopathological features, course and tolerance under adjuvant treatment, and tumor genomic profiling by FoundationOne CDx. Clinical presentation and diagnosis. A 66-year-old male, smoker (40 packs-year), with a history of appendectomy, tonsillectomy, hip osteoarthritis and known pseudotumoral chronic pancreatitis. EUS (26.01.2026): inhomogeneous approximately 30 mm head lesion, hard on elastography (SR 23), associated cysts up to 15 mm; FNB performed. ERCP: tight stricture of the distal common bile duct, irregular appearance, biopsies; fully covered metallic biliary stent, 6 cm. 19.03.2026: pylorus-resecting pancreaticoduodenectomy, duct-to-mucosa pancreaticojejunostomy (Buhler), end-to-side hepaticojejunostomy, laparoscopy-assisted approach. Preoperative imaging. Pancreatic head lesion of approximately 30 mm with stricture of the Wirsung duct and of the proximal bile duct in the same area.

Histopathology. Specimen: pancreas 8x4.5x4.5 cm; firm, whitish tumor area of approximately 3.8x3.5x3.5 cm. Moderately differentiated adenosquamous carcinoma, G2; pT2 pNO, RO, LV1, Pn1 – invasion of the bile duct and duodenum, focal peripancreatic extension. Sixteen regional lymph nodes free of metastases; one node invaded by contiguity; resection margins clear. IHC: PD-L1 and CK7 diffusely positive (glandular); CK5/6 and p63 focally positive (squamous): alpha-1-antichymotrypsin focally positive; chromogranin negative. The biphasic nature of the tumor was confirmed morphologically and immunohistochemically; genomic profiling was performed on the resection specimen.

Results

Molecular profile – FoundationOne CDx

HRDSIG MICROSATELLITE TMB

Positive 0.94 MS-stable 4 mut/Mb

The BRCA2 variant is reported in ClinVar as likely pathogenic/pathogenic germline; tumor testing does not distinguish somatic versus germline origin – confirmatory germline testing is recommended.

Associated therapies and trials

In the patient’s tumor type In other tumor types

Olaparib – NCCN 2A Niraparib

Rucaparib – NCCN 2A Talazoparib

POLO (phase 3, maintenance olaparib, metastatic disease, germline BRCA1/2): mPFS 7.4 versud 3.8 months (HR 0.53). APOLLO – NCT04858334 (phase 2): olaparib versus placebo after resection in BRCA1/2 or PALB2 carriers, randomisation, 12 months, primary endpoint RFS. NCT05797168: AZD5335 (PARPI inhibitor) in solid tumours with BRCA2 alterations.

Why mFOLFlRlNOX is continued and olaparib is not introduced: the approved EU indication covers maintenance in metastatic disease, in patients with confirmed germline BRCA1/2 mutation and platinum sensitivity (POLO) – not postoperative adjuvant therapy. The germline versus somatic status of the BRCA2 variant is not yet confirmed, and the efficacy of adjuvant olaparib after R0 resection is not established outside a clinical trial. The current standard remains completion of the six mFOLFlRlNOX cycles, with a proven survival benefit in resected pancreatic cancer (PRODIGE 24/ACCORD). Strategy: complete adjuvant chemotherapy germline BRCA2 testing assess eligibility for APOLLO. Discussion. Preoperative diagnosis was difficult – the lesion was initially interpreted as pseudotumoral chronic pancreatitis, and the inconclusive CA 19-9 (2 IU/mL) illustrates the limits of this marker in the adenosquamous subtype. In a real-world analysis, HRDsig positivity was identified in 6.7% of pancreatic ASC (versus 0.3% in ductal adenocarcinoma), with a benefit of FOLFIRINOX over gemcitabine/paclitaxel in metastatic disease (14.8 versus 5.8 months) – a biological argument for the adjuvant regimen chosen. HRD testing adds information but should not be used as a stand-alone biomarker for treatment decisions. Conclusions. The case illustrates the complexity of diagnosing and managing pancreatic adenosquamous carcinoma, a rare entity with limited entity-specific treatment data. Comprehensive genomic profiling revealed a BRCA2-inactivated/HRD-positive phenotype (HRDsig 0.94), relevant for platinum-based chemotherapy and for future PARP inhibitor options (olaparib – NCCN 2A). Integrating clinical, histopathological and molecular data allows an individualised approach while preserving the distinction between the biological relevance of a target and the clinically validated indication. Clarifying the germline or somatic nature of the BRCA2 variant remains essential both for the patient’s treatment and for family genetic counselling. The ongoing APOLLO trial (NCT04858334) could redefine the standard of care for patients with resected pancreatic cancer and BRCA1/2 or PALB2 mutations.

Real-world experience with adjuvant abemaciclib in high-risk HR+/HER2− early breast cancer: a single-center study

Experiența din practica clinică reală privind utilizarea abemaciclibului în tratamentul adjuvant al cancerului mamar precoce
HR+/HER2− cu risc înalt: un studiu unicentric

Andreea-Iuliana Ionescu, Maria Iordache, Ileana-Raluca Pătru

Colțea Clinical Hospital, Bucharest; “Carol Davila” University of Medicine and Pharmacy, Bucharest, Romania

Introduction. The monarchE trial demonstrated the benefit of adding abemaciclib to endocrine therapy (ET) as adjuvant treatment for patients with hormone receptor-positive (HR+)/HER2-negative (HER2−), node-positive early breast cancer at high risk of recurrence. This study aimed to evaluate the real-world use of adjuvant abemaciclib, focusing on its safety profile, treatment modifications and early oncological outcomes. Materials and method. We conducted a retrospective observational study including 53 patients with HR+/HER2− early breast cancer at high risk of recurrence who initiated adjuvant abemaciclib at the Colțea Clinical Hospital, Bucharest, between March 2023 and July 2026. Clinicopathological characteristics, previous treatments, duration of abemaciclib exposure, dose modifications, temporary or permanent treatment interruptions and adverse events were analyzed. Toxicities were graded according to CTCAE criteria. Results. The median age was 54 years old (range: 32-73), 64.2% (34/53) of patients had stage III disease, and 56.6% (30/53) had ≥4 positive axillary lymph nodes. The most frequent treatment-related adverse events were diarrhea (81.1%; 43/53), neutropenia (45.3%; 24/53), fatigue (39.6%; 21/53), nausea (28.3%; 15/53), and elevated transaminases (15.1%; 8/53). Grade ≥3 adverse events occurred in 49.1% (26/53) of patients. Abemaciclib dose reductions were required in 43.4% (23/53), while 60.4% (32/53) required at least one temporary treatment interruption. Toxicities were manageable with supportive care and dose modifications, with no permanent treatment discontinuations due to adverse events. At data cut-off, 18 patients (34%) had completed the planned two-year treatment period, while 35 (66%) remained on treatment. After a median follow-up of 12 months, no disease recurrences were observed, and all 53 patients remained recurrence-free at their latest available assessment. Conclusions. In this real-world cohort, adjuvant abemaciclib combined with endocrine therapy demonstrated a manageable safety profile. These findings support the feasibility of implementing the monarchE treatment strategy in routine clinical practice.

*

Introducere. Studiul monarchE a demonstrat beneficiul asocierii abemaciclibului la terapia endocrină (TE) în tratamentul adjuvant al pacienților cu cancer mamar precoce HR-pozitiv/HER2-negativ, ganglionar pozitiv, cu risc înalt de recidivă. Obiectivul acestui studiu a fost evaluarea utilizării abemaciclibului în practica clinică curentă, cu accent asupra profilului de siguranță, ajustărilor terapeutice și rezultatelor oncologice precoce. Materiale și metodă. Am realizat un studiu retrospectiv, observațional, care a inclus 53 de pacienți cu cancer mamar HR+/HER2− cu risc înalt de recidivă, care au inițiat tratament adjuvant cu abemaciclib în cadrul Spitalului Clinic Colțea, București, în perioada martie 2023 – iulie 2026. Au fost analizate caracteristicile clinico-patologice, tratamentele anterioare, durata expunerii la abemaciclib, modificările de doză, întreruperile temporare sau definitive și evenimentele adverse. Toxicitățile au fost evaluate conform criteriilor CTCAE. Rezultate. Vârsta mediană a pacienților a fost de 54 de ani (interval: 32-73 de ani). 64,2% (34/53) dintre pacienți prezentau boală în stadiul III, iar 56,6% (30/53) aveau ≥4 ganglioni axilari pozitivi. Cele mai frecvente toxicități asociate tratamentului au fost diareea (81,1%; 43/53), neutropenia (45,3%; 24/53), fatigabilitatea (39,6%; 21/53), greața (28,3%; 15/53) și creșterea transaminazelor (15,1%; 8/53). Evenimente adverse de grad ≥3 au fost înregistrate la 49,1% (26/53) dintre pacienți. Reducerea dozei de abemaciclib a fost necesară la 43,4% (23/53) dintre pacienți, iar 60,4% (32/53) au necesitat cel puțin o întrerupere temporară. Toxicitatea a fost gestionabilă prin tratament suportiv și ajustarea dozelor, fără întreruperi definitive ale abemaciclibului determinate de evenimente adverse. La data de cut-off a analizei, 18 pacienți (34%) finalizaseră perioada planificată de doi ani de tratament, iar 35 (66%) se aflau încă sub tratament. După o perioadă mediană de urmărire de 12 luni, nu a fost înregistrată nicio recidivă, toți cei 53 de pacienți fiind fără semne de recurență a bolii la ultima evaluare disponibilă. Concluzii. În această cohortă real-world, asocierea abemaciclibului cu TE a prezentat un profil de siguranță gestionabil. Rezultatele susțin fezabilitatea implementării strategiei terapeutice monarchE în practica oncologică curentă.

Early real-world experience with adjuvant ribociclib in HR+/HER2− early breast cancer: translating the NATALEE strategy into clinical practice

Experiența precoce din practica clinică reală
cu ribociclib adjuvant în cancerul mamar precoce HR+/HER2−: implementarea strategiei NATALEE în practica clinică

Maria Iordache, Ileana-Raluca Pătru, Alexandra Anghel,
Sarah Bahaa-Eddin, Andreea-Iuliana Ionescu

Colțea Clinical Hospital, Bucharest; “Carol Davila” University of Medicine and Pharmacy, Bucharest, Romania

Introduction. The NATALEE trial demonstrated the benefit of adding ribociclib to endocrine therapy (ET) in the adjuvant treatment of patients with HR+/HER2− early breast cancer, expanding the population eligible for CDK4/6 inhibition to patients with stage II-III disease at an increased risk of recurrence. This study aimed to evaluate the early real-world experience with adjuvant ribociclib, focusing on patient selection, treatment tolerability and toxicity management. Materials and method. We conducted a retrospective, observational, single-center study including 24 patients with HR+/HER2− early breast cancer who initiated adjuvant ribociclib in combination with ET at the Colțea Clinical Hospital, Bucharest, between April 2025 and July 2026. Clinicopathological characteristics, nodal status, previous treatments, ribociclib exposure, dose modifications, temporary treatment interruptions and adverse events were analyzed. Toxicities were graded according to CTCAE criteria. Results. Of the 24 patients, 58.3% (14/24) had stage II disease, while 41.7% (10/24) had stage III disease. Among them, 16.7% (4/24) had N0 disease with additional high-risk features. The most frequently observed treatment-related toxicities were neutropenia (58.3%; 14/24), fatigue (25%; 6/24), nausea (25%; 6/24) and elevated transaminases (16.7%; 4/24). Grade ≥3 neutropenia occurred in 45.8% (11/24) of patients. Asymptomatic QTc prolongation was observed in 12.5% (3/24) of patients, with no symptomatic cardiac events. Ribociclib dose reduction to 200 mg/day was required in 25% (6/24) of patients, while 33.3% (8/24) required at least one temporary treatment interruption. Adverse events were managed through appropriate monitoring, supportive care and dose adjustments. At the time of evaluation, no patient had permanently discontinued treatment, and no disease recurrence had been observed during therapy. Conclusions. Our early real-world experience suggests that implementation of the NATALEE strategy is feasible in routine clinical practice, with a predictable and manageable safety profile through appropriate monitoring and individualized dose adjustments.

*

Introducere. Studiul NATALEE a demonstrat beneficiul asocierii ribociclibului cu terapia endocrină (TE) în tratamentul adjuvant al pacienților cu cancer mamar precoce HR+/HER2−, extinzând populația eligibilă pentru inhibarea CDK4/6 la pacienți cu stadii II-III și cu risc crescut de recurență. Obiectivul studiului a fost evaluarea experienței precoce privind utilizarea ribociclibului adjuvant în practica clinică reală, cu accent asupra selecției pacienților, tolerabilității și managementului toxicităților. Materiale și metodă. Am realizat un studiu retrospectiv, observațional, unicentric, care a inclus 24 de pacienți cu cancer mamar precoce HR+/HER2− care au inițiat tratament adjuvant cu ribociclib în asociere cu TE în cadrul Spitalului Clinic Colțea, București, în perioada aprilie 2025 – iulie 2026. Au fost analizate caracteristicile clinico-patologice, statusul ganglionar, tratamentele anterioare, expunerea la ribociclib, modificările dozei, întreruperile temporare și evenimentele adverse, evaluate conform CTCAE. Rezultate. Din totalul de 24 de pacienți, 58,3% (14/24) prezentau boală în stadiul II, iar 41,7% (10/24) în stadiul III. Dintre aceștia, 16,7% (4/24) prezentau boală N0 asociată cu factori suplimentari de risc. Cele mai frecvente toxicități asociate tratamentului au fost neutropenia (58,3%; 14/24), fatigabilitatea (25%; 6/24), greața (25,0%; 6/24) și creșterea transaminazelor (16,7%; 4/24). Neutropenia de grad ≥3 a fost observată la 45,8% (11/24) dintre pacienți. Prelungirea asimptomatică a intervalului QTc a fost identificată la 12,5% (3/24) dintre pacienți, fără evenimente cardiace simptomatice. Reducerea dozei de ribociclib la 200 mg/zi a fost necesară la 25% (6/24) dintre pacienți, iar 33,3% (8/24) au necesitat cel puțin o întrerupere temporară a tratamentului. Evenimentele adverse au fost gestionate prin monitorizare, tratament suportiv și ajustarea dozelor. La momentul evaluării, niciun pacient nu întrerupsese definitiv tratamentul și nu fusese înregistrată nicio recidivă în timpul terapiei. Concluzii. Experiența noastră precoce din practica reală sugerează că implementarea strategiei NATALEE este fezabilă, cu un profil de toxicitate predictibil și gestionabil prin monitorizare și ajustarea individualizată a tratamentului.

Oncological outcomes of definitive chemoradiotherapy with bladder-sparing intent in muscle-invasive bladder cancer:
a systematic review and meta-analysis

Rezultatele oncologice ale radiochimioterapiei definitive cu intenție de prezervare vezicală în cancerul vezical musculoinvaziv: revizuire sistematică și metaanaliză

Marina Leontescu, Marius Poroschianu

Amethyst Radiotherapy, Bucharest, Romania

Introduction. Trimodality therapy, based on maximal transurethral resection of the bladder tumor, definitive radiotherapy and concurrent radiosensitizing chemotherapy, represents a curative bladder-preserving strategy for selected patients with muscle-invasive bladder cancer (MIBC). However, the magnitude of reported oncological outcomes remains variable across studies. Objective. To evaluate the oncological outcomes and safety profile of definitive chemoradiotherapy with bladder-sparing intent in patients with non-metastatic MIBC. Materials and method. Randomized and prospective studies published between 2016 and 2026, including at least 20 patients and evaluating definitive radiotherapy with concurrent cytotoxic chemotherapy, were analyzed if they reported at least one outcome of interest. Seven studies were included (three randomized and four prospective). A random-effects model was used for sufficiently comparable proportions; heterogeneity was assessed using I², Cochran’s Q and ². The protocol was not registered in PROSPERO. Results. The primary complete-response analysis, based on four studies and 183 evaluable patients, yielded a pooled complete response rate of 82.6% (95% CI; 76.3-87.5%), with minimal heterogeneity (I²=2.7%; Q=3.08; p=0.379). Five-year overall survival was estimated exploratorily at 59.2% (95% CI; 43.9-72.9%), with substantial heterogeneity (I²=74%; ²=0.222; Q=7.71; p=0.021). Five-year bladder-intact metastasis-free survival was estimated exploratorily at 69.9% (95% CI; 59.6-78.6%; I²=0%), based on two studies. Salvage cystectomy, locoregional control, toxicity and quality-of-life outcomes were synthesized narratively, because definitions and assessment time points were not uniform. Conclusions. Definitive chemoradiotherapy with bladder-sparing intent provides high complete-response rates and may allow long-term oncological control with bladder preservation in a clinically meaningful proportion of carefully selected patients. Survival estimates should be interpreted in light of the small number of studies and the clinical and methodological heterogeneity. Salvage cystectomy and rigorous cystoscopic surveillance remain indispensable components of the strategy.

*

Introducere. Tratamentul trimodal, bazat pe rezecția transuretrală maximală a tumorii, radioterapie definitivă și chimioterapie radiosensibilizantă concomitentă, reprezintă o strategie curativă de prezervare a vezicii la pacienții selectați cu cancer vezical musculoinvaziv (MIBC). Magnitudinea rezultatelor oncologice raportate rămâne însă variabilă între studii. Obiectiv. Evaluarea rezultatelor oncologice și a profilului de siguranță ale radiochimioterapiei definitive cu intenție de prezervare vezicală la pacienții cu MIBC nemetastatic. Materiale și metodă. Au fost analizate studii randomizate și prospective publicate în perioada 2016-2026, cu minimum 20 de pacienți, care au evaluat radioterapia definitivă asociată concomitent cu chimioterapie citotoxică și au raportat cel puțin un rezultat de interes. Au fost incluse șapte studii (trei randomizate și patru prospective). Pentru proporțiile suficient de comparabile s-a utilizat un model cu efecte aleatorii; eterogenitatea a fost evaluată prin I², Cochran Q și ². Protocolul nu a fost înregistrat în PROSPERO. Rezultate. Analiza principală a răspunsului complet, bazată pe patru studii și 183 de pacienți evaluabili, a evidențiat o rată cumulată de 82,6% (IC 95%; 76,3-87,5%), cu eterogenitate minimă (I²=2,7%; Q=3,08; p=0,379). Supraviețuirea globală la cinci ani a fost estimată exploratoriu la 59,2% (IC 95%; 43,9-72,9%), cu eterogenitate substanțială (I²=74%; ²=0,222; Q=7,71; p=0,021). Supraviețuirea cu vezica intactă și fără metastaze la cinci ani a fost estimată exploratoriu la 69,9% dintre pacienți (IC 95%; 59,6-78,6%; I²=0%), pe baza a două studii. Datele privind cistectomia de salvare, controlul locoregional, toxicitatea și calitatea vieții au fost sintetizate narativ, din cauza definițiilor și momentelor de evaluare neuniforme. Concluzii. Radiochimioterapia definitivă cu intenție de prezervare vezicală oferă rate ridicate de răspuns complet și poate permite controlul oncologic pe termen lung, cu menținerea vezicii la o proporție relevantă dintre pacienții atent selectați. Interpretarea rezultatelor de supraviețuire trebuie să țină cont de numărul mic de studii și de eterogenitatea clinică și metodologică. Cistectomia de salvare și supravegherea cistoscopică riguroasă rămân componente indispensabile ale strategiei.

When “It’s never lupus” fails: CDK4/6 inhibition and the autoimmune paradox

Când ,,It’s never lupus” eșuează:
inhibiția CDK4/6 și reacțiile adverse

Măriuță Ivona, Raluca Pătru

Colțea Clinical Hospital, Bucharest, Romania

Cyclin-dependent kinase 4 and 6 (CDK4/6) inhibitors have revolutionized the treatment landscape for luminal breast cancer. Abemaciclib, one of the main representatives, exhibits a distinct safety profile characterized primarily by gastrointestinal toxicity – most notably diarrhea. Dermatologic adverse events are also well-documented, including nonspecific rash (15%) and alopecia (11%). Conversely, autoimmune dermatologic toxicities remain exceedingly rare (<0.1%), documented in phase III trials, where discontinuation rates due to skin events were below 1%. In real-world practice, drug-induced subacute cutaneous lupus erythematosus (DI-SCLE) has emerged as an exceptionally rare, immune-mediated reaction, typically developing between two months and eight months of therapy. We report the case of a 55-year-old female with stage IV (cT2 N2 M1 OSS, M1LYM) Luminal B invasive lobular breast carcinoma, for whom the first-line therapy started with ribociclib, endocrine therapy and RANKL inhibitor. The treatment with ribociclib was discontinued during the first cycle because of grade IV hepatic cytolysis. Following recovery, therapy was switched to abemaciclib. The patient experienced recurrent afebrile grade IV neutropenia, requiring dose reduction to the minimum allowed 50 mg BID. After six cycles, she developed grade II dermatological toxicity: annular, focally polycyclic erythematous plaques in a photodistributed pattern and a facial malar rash. A punch skin biopsy confirmed classic DI-SCLE features, showing interface dermatitis with basal dyskeratosis and dermal mucin deposition, along with serology that revealed high-positive ANA (ratio 6.8) and anti-Ro/SS-A (>200 U/mL). Because her metastatic lesions remained stable on abemaciclib and fulvestrant, the therapy was resumed while cutaneous symptoms were successfully managed with high-potency topical and oral corticosteroids, achieving clinical improvement. In conclusion, this case highlights the complexity of sequential CDK4/6 inhibitor toxicities. Although switching from ribociclib resolved severe hepatotoxicity, abemaciclib induced both dose-limiting neutropenia and DI-SCLE. Early recognition, serological and histological confirmation along with correct management are essential to ensure cutaneous recovery while maintaining oncologic efficacy.

*

Abemaciclib, un inhibitor selectiv de tirozin-kinază 4/6 (CDK4/6), a revoluționat peisajul terapeutic pentru neoplasmul mamar luminal. Deși prezintă un profil de siguranță distinct, evenimentele adverse dermatologice sunt bine documentate, incluzând erupții cutanate nespecifice (15%) și alopecie (11%). Cu toate acestea, toxicitățile dermatologice autoimune rămân extrem de rare (<0,1%), fiind surprinse în studiile de fază III, unde ratele de întrerupere a tratamentului din cauza evenimentelor cutanate au fost sub 1%. În practica medicală, lupusul eritematos subacut cutanat indus medicamentos (DI-SCLE) a apărut ca o reacție imunomediată excepțional de rară, dezvoltându-se de obicei între lunile 2 și 8 de terapie. Prezentăm cazul unei paciente în vârstă de 55 de ani, diagnosticată cu carcinom mamar lobular invaziv, luminal B, stadiul IV (cT2 N2 M1 OSS, M1LYM), la care s-a inițiat prima linie de tratament cu ribociclib, terapie endocrină și inhibitor de RANKL. Tratamentul cu ribociclib a fost întrerupt în timpul primului ciclu din cauza apariției citolizei hepatice de gradul IV. După recuperare, terapia a fost schimbată pe abemaciclib, sub care pacienta a prezentat episoade recurente de neutropenie afebrilă de grad IV, necesitând reducerea dozei până la doza minimă permisă. După șase cicluri, pacienta a dezvoltat toxicitate cutanată de grad IV: plăci eritematoase inelare, focal policiclice, pe zonele fotoexpuse, precum și erupție malară la nivelul feței. O biopsie cutanată de tip punch a confirmat caracteristicile clasice de DI-SCLE, evidențiind dermatită de interfață cu diskeratoză bazală și depunere de mucină în derm, alături de serologia ce a indicat titruri înalt pozitive pentru ANA (raport 6,8) și anti-Ro/SS-A (>200 U/mL). Deoarece leziunile metastatice au rămas stabile sub tratamentul actual, terapia a fost reluată, în timp ce simptomele cutanate au fost gestionate cu succes cu corticoterapie orală și topică, obținându-se remisiunea leziunilor. În concluzie, acest caz subliniază complexitatea toxicităților terapiei cu inhibitori CDK4/6, reliefând faptul că recunoașterea precoce, confirmarea serologică și histologică, alături de managementul rapid și corect, sunt esențiale pentru recuperare, fără a compromite eficacitatea oncologică.

Nivolumab-induced hypophysitis
in advanced gastric cancer: a therapeutic dilemma

Hipofizita indusă de nivolumab în cancerul gastric avansat: o dilemă terapeutică

Andreea Movileanu-Divisievici, Alexandra Rusu,
Silvia Poamăneagră, Raluca-Bianca-Elena Dospinescu,
V.A. Afrăsânie

Department of Medical Oncology, Regional Institute of Oncology Iași, Romania

Introduction. Chemo-immunotherapy represents the standard therapy for PD-L1-positive advanced gastric cancer. However, nivolumab could lead to immune-related hypophysitis, a rare endocrine adverse event within anti-PD-1 monotherapy (reported in 0-2.9% of patients, versus up to 8% with CTLA-4 blockade), which may become life-threatening, through acute secondary adrenal insufficiency. Case presentation. We present the case of a 77-year-old woman diagnosed in December 2023 with locally advanced gastric adenocarcinoma, sequentially treated with neoadjuvant therapy, total gastrectomy with D2 lymhpadenectomy, which revealed ypT1bN3a disease, for which adjuvant chemotherapy was administered. After six months, the disease relapsed with lateroaortic lymphadenopathy, prompting further immunohistochemical analysis, which confirmed HER2-negative status and a PD-L1 combined positive score of 45. CAPEOX and nivolumab were initiated in April 2025, resulting in complete response after three cycles of CAPEOX, followed by maintenance nivolumab monotherapy. After eight months of immunotherapy, the patient developed adrenal insufficiency, associated with temporary central hypothyroidism. Following endocrinological assessment, autoimmune hypophysitis with secondary corticotropic insufficiency was diagnosed. Replacement therapy with prednisone and, temporarily, levothyroxine was started. Nivolumab was withheld for three months, then a thorough discussion of the potential risks and benefits of immunotherapy was resumed. Nivolumab was subsequently administered for six months ongoing without the occurrence of further immune-related adverse events, with a stable oncological response on serial imaging. Discussion. In CheckMate 649 trial, the coexistence of a complete response and hypophysitis from nivolumab treatment is extremely rare. Reintroducing immunotherapy after clinical stabilization requires careful endocrinological assessment due to the uncertain risk of recurrent toxicity. This case highlights the therapeutic challenge of balancing sustained antitumor benefit with endocrine toxicity, as nivolumab was successfully rechallenged without further immune-related adverse events. Conclusions. Autoimmune hypophysitis following nivolumab does not automatically require permanent discontinuation of immunotherapy; early recognition and adequate hormone replacement allow the continuation of antineoplastic treatment, with sustained clinical benefit.

Health-related quality of life in patients with colorectal cancer: a cross-sectional study based on the EORTC QLQ-C30
and QLQ-CR29 questionnaires,
with a focus on stoma-related burden

Calitatea vieții asociată stării de sănătate
la pacienții cu cancer colorectal: studiu transversal bazat pe EORTC QLQ-C30 și QLQ-CR29, cu accent pe povara asociată stomei

E.C. Nuță^1,2, M. Schenker^1,2, A.M. Ciurea^1,2, R.A. Schenker¹,
A.M. Mehedințeanu^1,2, T.C. Berisha^1,2, I.C. Mihai¹

1. Department of Medical Oncology, “Sf. Nectarie” Oncology Center, Craiova, Romania

2. University of Medicine and Pharmacy of Craiova, Romania

Introduction. Health-related quality of life is an important clinical outcome in assessing the impact of colorectal cancer. The presence of a stoma may affect functional status, symptom burden, and body image. This study aimed to assess quality of life and characterize the psychological and functional impact associated with a stoma. Materials and method. An observational, cross-sectional study was conducted in 150 patients with colorectal cancer, including 23 with a stoma and 127 without a stoma. Quality of life was assessed using the EORTC QLQ-C30 and QLQ-CR29 questionnaires, in accordance with official EORTC scoring procedures. The scores were transformed to a 0-100 scale. Global health status, functional domains, general and disease-specific symptoms, body image, bowel function and stoma-related problems were evaluated. Results. The study included 150 respondents, of whom 15.3% had a stoma. Descriptive and comparative findings for the assessed domains will be reported based on the statistical analysis of the collected data. Conclusions. This study aims to identify functional and symptomatic domains relevant to quality of life in patients with colorectal cancer and to characterize the psychological and functional impact associated with a stoma, potentially supporting the individualization of oncological care. Findings will be interpreted in the context of the cross-sectional study design.

*

Introducere. Calitatea vieții asociată stării de sănătate reprezintă un indicator clinic important în evaluarea impactului cancerului colorectal. Prezența unei stome poate influența statusul funcțional, simptomatologia și imaginea corporală. Scopul acestui studiu a fost de a evalua calitatea vieții și de a caracteriza impactul psihologic și funcțional asociat stomei. Materiale și metodă. A fost realizat un studiu observațional, transversal, la 150 de pacienți cu cancer colorectal, dintre care 23 cu stomă și 127 fără stomă. Evaluarea s-a efectuat utilizând chestionarele EORTC QLQ-C30 și QLQ-CR29, conform metodologiei oficiale EORTC. Scorurile au fost transformate pe o scală de la 0 la 100. Au fost analizate statusul global de sănătate, domeniile funcționale, simptomele generale și specifice bolii, imaginea corporală, funcția intestinală și problemele asociate stomei. Rezultate. Lotul a inclus 150 de respondenți, dintre care 15,3% prezentau stomă. Rezultatele descriptive și comparative ale domeniilor evaluate vor fi prezentate pe baza analizei statistice a datelor. Concluzii. Studiul urmărește identificarea domeniilor funcționale și simptomatice relevante pentru calitatea vieții pacienților cu cancer colorectal și caracterizarea impactului asociat stomei, cu o potențială utilitate în individualizarea îngrijirii oncologice. Interpretarea va ține cont de caracterul transversal al studiului.

Severe steroid-refractory immune-related hepatitis following nivolumab-ipilimumab in acral amelanotic melanoma

Hepatită imunomediată severă, refractară
la corticoterapie, după nivolumab-ipilimumab
în melanomul acral amelanotic

Denisa Oprean, Alexander Paula, A. Buruiană,
Antonia Camuescu, M.P. Kubelac

Departament of Medical Oncology, “Prof. Dr. Ion Chiricuță” Institute of Oncology, Cluj-Napoca, Romania

Introduction. Acral amelanotic melanoma is a rare and aggressive melanoma subtype, frequently diagnosed at advanced stages, because of its atypical presentation. Combined PD-1/CTLA-4 immune checkpoint inhibition improves outcomes but increases the risk of severe immune-related adverse events, including grade-4 hepatotoxicity, requiring prompt immunosuppressive management. Materials and method. We present the clinical course of a 54-year-old man diagnosed with BRAF wild-type acral amelanotic melanoma with regional lymph node involvement and in-transit metastases. Following surgical excision, staging PET-CT confirmed metabolically active disease. First-line treatment with nivolumab (1 mg/kg) plus ipilimumab (3 mg/kg) was initiated. Clinical, laboratory, imaging and therapeutic data were retrospectively reviewed. Results. After a single treatment cycle, the patient developed grade-4 CTCAE hepatotoxicity, with ALT 1256 U/L and AST 556 U/L, while bilirubin and coagulation parameters remained normal. Viral hepatitis was excluded, and abdominal ultrasound showed hepatomegaly with steatosis. Immunotherapy was discontinued, and high-dose corticosteroids were started. Because of steroid-refractory toxicity, sequential immunosuppression with mycophenolate mofetil followed by tacrolimus achieved progressive normalization of liver enzymes. During immunosuppression, cytomegalovirus reactivation was successfully treated with valganciclovir, and pulmonary co-infection with Candida glabrata and Pseudomonas aeruginosa resolved after targeted antimicrobial therapy. Follow-up PET-CT demonstrated complete metabolic response, and the patient remained under active surveillance. Conclusions. This case highlights the importance of early recognition and prompt escalation of immunosuppressive therapy in steroid-refractory immune-related hepatitis. Sequential mycophenolate mofetil and tacrolimus may represent an effective strategy for severe checkpoint inhibitor-induced hepatotoxicity, while maintaining favorable oncological outcomes.

BRAF V600E-mutated lung cancer
in a mother-son pair: familial aggregation or coincidence?

Cancer pulmonar cu mutație BRAF V600E
la mamă și fiu: agregare familială
sau coincidență?

Mădălina-Raluca Ostafe^1,2, F.C. Amurăriți-Proca¹,
Diana-Ioana Panaite^1,2, C. Volovăț^1,2

1. Medical Oncology, Victoria Hospital, Iași, Romania

2. Department of Medical Oncology and Radiotherapy, “Grigore T. Popa” University
of Medicine and Pharmacy, Iași, Romania

Objective. Familial aggregation of lung cancer is well established, and rare hereditary predisposition syndromes involving EGFR, ERBB2, TP53 and DNA-repair genes have been described. However, BRAF V600E is predominantly considered a somatic oncogenic driver, and familial concordance of BRAF V600E-mutated lung cancer remains poorly characterized. We report metastatic BRAF V600E-positive lung adenocarcinoma in a woman whose son had previously developed lung cancer harboring the same molecular alteration. Materials and method. Clinical, imaging, histopathological and molecular data were retrospectively reviewed, together with the patient’s oncological family history. Relevant literature on familial lung cancer, germline susceptibility and reported molecularly defined familial cases was reviewed for contextual comparison. Results. A 42-mm right lower-lobe pulmonary lesion was first identified in December 2025. In May 2026, the patient developed a massive pericardial effusion requiring surgical drainage of 1200 mL. Histopathological examination of the pericardial specimen demonstrated moderately differentiated pulmonary adenocarcinoma. Molecular testing subsequently identified BRAF V600E, with PD-L1 expression below 1%. PET/CT in July 2026 showed the pulmonary primary and multiple hypermetabolic bone lesions suggestive of metastatic disease. First-line dabrafenib plus trametinib was initiated, with pyrexia and grade-2 hepatotoxicity, but with no treatment discontinuation. Her son had previously been diagnosed with BRAF V600E-positive lung cancer. Discussion and conclusions. Familial lung cancer can arise through diverse inherited susceptibility mechanisms, with germline EGFR and ERBB2 alterations representing established molecular examples. In contrast, BRAF V600E is not recognized as a typical hereditary lung cancer alteration. Its occurrence in two first-degree relatives may represent coincidental acquisition of a recurrent somatic driver, but it also raises the hypothesis of an unidentified germline background predisposing to molecularly defined lung carcinogenesis. Detailed pedigree assessment, confirmation of tumor molecular findings in affected relatives and genetic counselling with germline testing may therefore be warranted in selected familial NSCLC clusters.

Beyond tumor control: immune-mediated gastritis induced by pembrolizumab
in a patient with melanoma – case report

Dincolo de controlul tumorii: gastrită imunomediată indusă de pembrolizumab
la un pacient cu melanom – prezentare de caz

Maria-Alexandra Pahonțu¹, Cornelia Nițipir^1,2

1. Department of Medical Oncology, “Prof. Dr. Agrippa Ionescu” Emergency Clinical Hospital, Bucharest, Romania

2. Faculty of Medicine, “Carol Davila” University of Medicine and Pharmacy, Bucharest, Romania

Introduction. Immune checkpoint inhibitors (ICIs) have transformed modern oncology, significantly improving therapeutic outcomes across multiple malignancies. However, their widespread use has introduced a distinct spectrum of immune-related adverse events (irAEs), which can be challenging to recognize and potentially life-threatening. Although gastrointestinal toxicities predominantly affect the lower gastrointestinal tract, rare cases of upper gastrointestinal involvement, such as severe gastritis, have also been reported. Case report. We present the case of a 65-year-old woman with resected stage III melanoma receiving adjuvant pembrolizumab 200 mg every three weeks. After 11 cycles, with the last dose administered on 18 June 2026, she developed persistent nausea, recurrent vomiting, epigastric pain, loss of appetite, with a 15-pound weight loss within one month. Her family history was notable for melanoma in her paternal aunt, who reportedly developed similar symptoms following initiation of immunotherapy. Esophagogastroduodenoscopy performed on July 9 revealed severe diffuse erythematous-exudative gastritis with mucosal edema, fibrinous exudate and desquamation. Histopathology showed ulcerated gastric mucosa with reactive epithelial changes, granulation tissue and severe active chronic inflammation. Immunohistochemistry demonstrated CD45-positive inflammatory cells and excluded neoplastic infiltration, while Helicobacter pylori was absent. Results. Pembrolizumab was withheld, and the treatment with methylprednisolone 1 mg/kg daily and proton-pump inhibitors was initiated. Follow-up endoscopy on August 4 demonstrated significant mucosal recovery, consistent with remission. Given grade-3 ICI-related gastritis and the absence of detectable disease on imaging after eight months of pembrolizumab, the treatment was permanently discontinued, with clinical surveillance and follow-up positron emission tomography/computed tomography scheduled. Conclusions. Pembrolizumab-induced gastritis is a rare but potentially severe irAE requiring prompt recognition and multidisciplinary management. This represents the first documented case managed at our institution, highlighting the importance of recognizing uncommon gastrointestinal toxicities during immunotherapy. In this case, therapeutic decision-making was guided by current National Comprehensive Cancer Network (NCCN) and UpToDate recommendations.

*

Introducere. Inhibitorii punctelor de control imun au transformat oncologia modernă, îmbunătățind rezultatele terapeutice în multiple neoplazii. Utilizarea lor a introdus însă un spectru de reacții adverse mediate imunologic, uneori dificil de recunoscut și amenințătoare de viață. Deși toxicitățile gastrointestinale afectează predominant tractul inferior, au fost raportate și cazuri rare de afectare a tractului superior, precum gastrita severă. Prezentarea cazului. Prezentăm cazul unei paciente în vârstă de 65 de ani, cu melanom în stadiul III rezecat, aflată în tratament adjuvant cu pembrolizumab 200 mg la trei săptămâni. După 11 cicluri, ultima doză fiind pe 18 iunie 2026, pacienta a dezvoltat greață, vărsături, epigastralgii, inapetență și scădere ponderală de 7 kilograme într-o lună. Antecedentele heredocolaterale au evidențiat melanom la mătușa paternă, care ar fi prezentat simptome similare cu ale pacientei după inițierea imunoterapiei. Endoscopia din 9 iulie a evidențiat gastrită eritematoexudativă difuză severă, edem, exsudat fibrinos și descuamare. Histopatologic s-a evidențiat mucoasă gastrică ulcerată, modificări epiteliale reactive, țesut de granulație și inflamație cronică activă severă. Imunohistochimia a evidențiat celule inflamatorii CD45-pozitive, fără infiltrarea neoplazică. Helicobacter pylori nu a fost identificat. Rezultate. Pembrolizumabul a fost întrerupt și s-a inițiat metilprednisolon 1 mg/kg/zi și inhibitori ai pompei de protoni. Endoscopia de control efectuată pe 4 august a demonstrat recuperarea semnificativă a mucoasei, compatibilă cu remisiunea. Având în vedere gastrita de grad 3 asociată imunoterapiei și absența bolii detectabile imagistic după opt luni de tratament cu pembrolizumab, tratamentul a fost întrerupt definitiv, fiind stabilită supravegherea clinică și imagistică. Concluzii. Gastrita indusă de pembrolizumab este o reacție adversă mediată imunologic rară, dar potențial severă, care necesită recunoaștere promptă și management multidisciplinar. Acesta reprezintă primul caz documentat și gestionat în cadrul clinicii noastre, subliniind importanța recunoașterii toxicităților gastrointestinale mai puțin frecvente asociate imunoterapiei. În acest caz, deciziile terapeutice au fost ghidate de recomandările actuale ale NCCN și UpToDate.

The multimodal approach
to oligometastatic prostate cancer: integration of systemic therapy, definitive external beam radiotherapy and stereotactic radiotherapy – systemic, locoregional and focal control

Abordarea multimodală în cancerul de prostată oligometastatic: integrarea terapiei sistemice, radioterapiei externe definitive și radioterapiei stereotactice – control sistemic, locoregional
și focal

Călin Pasere¹, Măriuca Anghel¹, Bianca-Maria Pricop¹, Elena Manea^1,2

1. Radiotherapy Department, Regional Institute of Oncology Iași, Romania

2. “Grigore T. Popa” University of Medicine and Pharmacy, Iași, Romania

Introducere. Managementul cancerului de prostată oligometastatic necesită o abordare integrată, combinând controlul sistemic al bolii, tratamentul locoregional al tumorii primare și tratamentul direcționat al leziunilor metastatice. Asocierea ADT+ARPI, a radioterapiei externe definitive și a radioterapiei stereotactice ablative (SBRT), poate intensifica atât controlul locoregional, cât și pe cel al bolii oligometastatice. Prezentăm un caz de cancer de prostată local avansat, cu determinare osoasă unică suspectă, pentru a ilustra rolul acestei abordări. Materiale și metodă. Un pacient în vârstă de 80 de ani, cu antecedente cardiovasculare și osteoarticulare, a fost diagnosticat în ianuarie 2026 cu adenocarcinom acinar prostatic, cu PSA inițial de 74,9 ng/mL, scor Gleason 6 (3+3), grup de gradare prognostică I, cu infiltrare tumorală bilaterală și invazie perineurală bilaterală. Clinic: disurie, polakiurie, nicturie. RMN pelvian: extensie extracapsulară cu invazia bazei veziculelor seminale (cT3b), fără adenopatii patologice. Scintigrafia osoasă a ridicat suspiciunea a două determinări secundare – iliac drept și tibie stângă. Comisia oncologică multidisciplinară a confirmat caracterul sugestiv al leziunii iliace; leziunea tibială, caracterizată ulterior prin RMN de genunchi, s-a dovedit degenerativă. S-a inițiat tratament multimodal: ADT+ARPI, radioterapie externă definitivă asupra prostatei (78 Gy/39 fracții) și SBRT asupra metastazei iliace drepte (35 Gy/cinci fracții). La prima evaluare posttratament, PSA a scăzut de la 74,9 la 3 ng/mL, cu toleranță bună, fără toxicitate genitourinară sau digestivă acută; imagistica de control a arătat răspuns parțial al leziunii osoase. Concluzii. Particularitatea cazului constă în asocierea unei extensii locale importante (cT3b), a unui PSA inițial mult crescut și a unei determinări osoase unice, în contrast cu un profil histologic favorabil (Gleason 6) – discordanță ce subliniază limitele scorului Gleason izolat în estimarea agresivității bolii. Abordarea multimodală (ADT+ARPI pentru control sistemic, radioterapie externă definitivă pentru control locoregional, SBRT pentru control focal) demonstrează fezabilitatea unei strategii intensificate chiar la un pacient vârstnic, cu comorbidități semnificative.

Real-world analysis of current pathology practice of HER2 testing in breast cancer
in Romania (SPECTRUM): challenges
and implications

Analiza practicii curente din lumea reală privind testarea HER2 în cancerul mamar în România (SPECTRUM): provocări și implicații

Ovidiu Pop^1,2, Alis-Liliana-Carmen Dema³, Dan Ferariu⁴,
Mihai Stoicea⁵, Corina Voinea⁶, Maria Olinca^7,8

1. University of Oradea, Romania

2. Resident Laboratory, Oradea, Romania

3. “Victor Babeș” University of Medicine and Pharmacy, Timișoara, Romania

4. Regional Institute of Oncology Iași, Romania

5. Unirea Medical Center – Regina Maria, Bucharest, Romania

6. Medical Department, AstraZeneca, Bucharest, Romania

7. Oncoteam Diagnostic, Bucharest, Romania

8. “Carola Davila” University of Medicine and Pharmacy, Bucharest, Romania

Introduction and objective. The current practice of human epidermal growth factor receptor 2 (HER2) testing by immunohistochemistry (IHC) in patients with breast carcinoma (BC) across Romanian pathology laboratories is scarcely documented. The real-world study SPECTRUM explored national patterns in HER2 IHC practices over two phases (2023 and 2024) to identify progress and challenges. Materials and method. This retrospective chart review was conducted by pathologists from public and private pathology laboratories. Information on each laboratory practice and the results of the HER2 IHC testing on formalin-fixed paraffin-embedded tissue over same three-month predefined periods in 2023 and 2024 were extracted. Statistics were descriptive. Results. IHC testing practice 2023 versus 2024: 22 versus 23 laboratories participated, 320 versus 350 median number of BC cases/year, 20 versus 25 median number of IHC HER2 tests/month, 77% versus 83% reflex HER2 IHC, 68% versus 70% reflex in situ hybridization (ISH), only on cases with IHC=2+ score. The mostly used clone was pre-diluted VENTANA anti-HER2/new (4B5): 64% versus 57%. Standardized pathology reporting format were implemented in 68% of laboratories in 2023 versus 56% in 2024. Detection kit was explored only in 2024 (52% ultraView). Participation in quality assurance programs was reported by 68% laboratories in 2023 and by 78% in 2024. HER2 testing included 151 patients in the 2023 cohort and 161 in the 2024 cohort, with no differences between cohorts. Sensitivity analyses showed that the probability for accurately classifying as HER2-low increased in 2024 (p=0.074 by Fisher’s exact test, confirmed by multilevel logit models; OR=2.28; p<0.10). Conclusions. Modest improvements over one-year period were noted in HER2 testing practice. The external control is in place in most sites, yet variability in reporting and methodology remains a challenge. Expanding standardization efforts is crucial, as accurate HER2 assessment underpins the identification of patients eligible for emerging targeted therapies in breast cancer.

Funding: AstraZeneca

Correlation between the metataxonomic profile and clinicopathological characteristics in colorectal cancer patients

Corelația dintre profilul metataxonomic
și caracteristicile clinicopatologice la pacienții
cu cancer colorectal

Cristina Popa¹, Valentina Stratan¹, V. Țuțuianu¹, M. Novac¹,
M. Ciobanu², Veronica Balan¹, O. Patrașcu², S. Roșca²

1. Scientific Laboratory of Cancer Biology, Institute of Oncology, Chișinău, Republic of Moldova

2. Proctology Department, Institute of Oncology, Chișinău, Republic of Moldova

Introduction and objective. Colorectal cancer (CRC) remains one of the most frequent causes of oncological mortality worldwide, and the incidence of earlyonset forms is increasing. In parallel, the intestinal microbiome has been recognized as an active factor in carcinogenesis, influencing chronic inflammation, tissue invasion and tumor dissemination. However, the relationship between microbial composition and the clinicopathological parameters of CRC is not fully elucidated. The aim of this study was to evaluate the impact of intratumoral microbiome remodeling on CRC progression. Materials and method. Tumor samples were collected from 15 patients with primary nonmetastatic colorectal cancer (M0 stage; nine men, six women; mean age: 61.5±11.8 years old; predominantly T3 stage; n=12) undergoing surgical resection and processed under aseptic conditions. Microbiome profiling was performed using 16S rRNA sequencing. Bioinformatic and statistical analyses were conducted in R (adonis2, BrayCurtis). Results. In younger patients, the proinflammatory oral biofilm was dominant, with strong negative correlations: Parvimonas (=−0.74), Clostridium (=−0.70), suggesting an aggressive oncogenic phenotype. Advanced histological grades (G3) correlated positively with strict anaerobes: Dialister (=0.74), Oribacterium (=0.73), Collinsella (=0.67). Nodal extension (N+) was associated with Coprococcus (=0.55), Sutterella (=0.54) and Desulfovibrio (=0.53), the latter producing cytotoxic H₂S. Advanced clinical stages (III-IV) showed expansion of Ruminococcus (=0.67) and Parabacteroides (=0.58). Deep tumor invasion (T3-T4) correlated with Enterococcus (=0.68), Parabacteroides (=0.58) and Desulfovibrio (=0.56). Sexrelated differences were minor, with moderate negative correlations (≈−0.55 to −0.60). Discussion and conclusions. Qualitative remodeling of the intratumoral microbiome, marked by the selection of strict anaerobes and cytotoxic pathogens (Dialister, Enterococcus, Desulfovibrio) in G3 tumors and those with deep or metastatic invasion (N+, T3–T4), suggests that anaplasia and tissue hypoxia significantly restructure microbiome -diversity (p=0.011). Thus, intratumoral metataxonomic profiling may provide valuable information for assessing clinical aggressiveness and progression risk in colorectal cancer.

Metastatic pelvic rhabdomyosarcoma revealed after four years of neglect
in an adolescent girl

Rabdomiosarcom pelvian metastatic diagnosticat la o adolescentă după patru ani
de neglijare

Ștefani-Eliza Popa, Radu-Valeriu Toma

“Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu” Institute of Oncology, Bucharest, Romania

Introduction. Rhabdomyosarcoma arising from the clitoris/vulva is an exceedingly rare presentation of this pediatric mesenchymal malignancy, and prolonged delay in seeking care can allow local progression and distant spread before diagnosis is established. Case presentation. A 15-year-old girl presented with a clitoridean mass that had grown progressively over four years, medical care having been refused until this admission. Pelvic MRI revealed a voluminous pelvic lesional complex (approximately 22/17/20 cm), apparently arising from the clitoris and the left internal obturator muscle, with bilateral inguinal and obturator lymphadenopathy. Tumor biopsy confirmed rhabdomyosarcoma, most probably embryonal subtype. Staging chest CT identified multiple pulmonary micronodules, establishing stage IV disease (T2aN1M1pulmonary), very-high-risk group (subgroup H). Polychemotherapy was initiated according to the SIOPE very-high-risk rhabdomyosarcoma protocol (IVADO, then I2VA regimens), complicated by MRSA and ESBL-producing Klebsiella pneumoniae infections managed with targeted antibiotics. After six chemotherapy cycles, with substantial tumor shrinkage, surgical excision of the pelvic mass with labioplasty was performed; histopathology of the resection specimen showed incomplete response to treatment (35-40% viable tumor), multifocal positive margins and focal anaplasia. Chemotherapy was resumed postoperatively, and adjuvant local and whole-lung radiotherapy was indicated by the multidisciplinary tumor board. The clinical course was further marked by secondary anemia with iron deficiency, managed with transfusion support and iron supplementation, and required a central venous catheter with implantable port for treatment delivery. Conclusions. This case underscores how prolonged patient delay can transform a potentially localized genital rhabdomyosarcoma into an advanced, metastatic, very-high-risk malignancy, highlighting the need for coordinated multidisciplinary management – chemotherapy, surgery and radiotherapy – together with proactive supportive care to address the infectious and hematologic complications encountered throughout treatment.

AI-generated treatment recommendations in newly diagnosed lung cancer:
a single-center feasibility study

Recomandări terapeutice generate de inteligența artificială în cancerul pulmonar nou diagnosticat: studiu de fezabilitate într-un singur centru

Andrei Popescu^1,2, Mara Jidveian-Popescu³, Beatrice Mahler^4,5, Rodica Olteanu^2,6, Emanuel Clem²

1. Colentina Clinical Hospital, Bucharest, Romania

2. “Titu Maiorescu” University, Bucharest, Romania

3. CF2 Clinical Hospital, Bucharest, Romania

4. “Marius Nasta” Institute of Pneumology, Bucharest, Romania

5. “Carol Davila” University of Medicine and Pharmacy, Bucharest, Romania

6. Dermatology Department, Colentina Clinical Hospital, Bucharest, Romania

Introduction. Large language models (LLMs) are increasingly studied as decisionsupport tools in oncology. Lung cancer is a demanding test case – the treatment depends on stage, histology and molecular profile. Prior lung cancer work used curated systems (e.g. Watson for Oncology); generative LLMs remain less studied, and most studies treat the human decision as the reference standard rather than scoring it. Methodology. The were included 27 consecutive newly diagnosed lung cancer cases (single center, June 2024 – May 2026). A standardized prompt was submitted to four LLMs (ChatGPT, Claude, Gemini, Grok) via consumer interfaces, asking each model to issue current, guideline-concordant treatment recommendations; the real-world decision was formatted identically 135 recommendations. Two reviewers, blinded to source, scored each 1-5 for appropriateness and flagged guideline concordance, safety and omission of local/supportive treatment. Friedman test across sources; inter-rater reliability by weighted Cohen’s . Results. Baseline characteristics (N=27). Age (years): median 67. Males: 20 (74%). NSCLC/SCLC: 21/6. Adenocarcinoma: 15 (56%). Advanced (stage IV NSCLC + ES-SCLC): 19 (70%). ECOG 1-2: 23 (85%). PD-L1 ≥50%: 3 (11%). No molecular result (NSCLC): 8/21 (38%).

Conclusions. AI-generated recommendations were rated similarly to real-world decisions; scores were high across all sources. The absence of a detected difference is not evidence of equivalence – a strong ceiling effect and small sample leave the study underpowered. The method proved feasible; the findings are hypothesis-generating and warrant larger, multicenter, prospective studies.

Therapeutic challenges in the coexistence of synchronous primary neoplasms:
breast and stomach with divergent evolution and phenotypic transformation toward a triple-negative profile

Provocări terapeutice în coexistența neoplaziilor primare sincrone: sân și stomac cu evoluție divergentă și transformare fenotipică
spre un profil triplu negativ

Adina Croitoru, Nicoleta-Roxana Prezeret

Department of Oncology, Fundeni Clinical Institute, Bucharest, Romania

Objective. The coexistence of synchronous primary neoplasms represents a clinical challenge due to the need for therapeutic prioritization and the potential for divergent biological evolution. We present the case of a 56-year-old female patient diagnosed synchronously with metastatic gastric adenocarcinoma and breast carcinoma. Materials and method. In August 2024, the patient presented severe anemia (hemoglobin 6 g/dL). For the stenosing and hemorrhagic antral gastric tumor, a palliative subtotal gastrectomy en bloc with resection of the transverse mesocolon was performed. Histopathology examination confirmed stage IV gastric adenocarcinoma with liver metastases and microsatellite instability. Concurrently, a stage IIA left breast carcinoma, Luminal B-like subtype, was diagnosed. First-line immunochemotherapy (mFOLFOX6 + nivolumab), followed by second-line therapy (ramucirumab + paclitaxel), maintained control of the gastric neoplasm for 24 months (August 2024 – August 2026). In contrast, the breast neoplasm showed disease progression under letrozole (first-line) and fulvestrant + ribociclib (second line – CDK4/6 inhibitor), evolving to a tumor size of 63×52 mm with chest wall invasion, necrotic axillary lymphadenopathy and secondary pulmonary lesions. Results. Re-biopsy of the breast tumor in August 2026 demonstrated a marked reduction in estrogen receptor expression (ER=5%), suggesting a phenotypic shift under therapeutic pressure. This evolution may reflect the selection of resistant ER-negative subclones and acquired tumor plasticity during treatment. Conclusions. This case illustrates the divergent evolution of two synchronous primary neoplasms: the metastatic gastric adenocarcinoma, initially considered the primary prognostic factor, remained controlled under systemic therapy, whereas the breast neoplasm exhibited rapid progression associated with a marked reduction in ER expression. These findings highlight the importance of dynamic re-biopsy at the time of discordant progression to adapt the therapeutic strategy.

*

Obiectiv. Coexistența neoplaziilor primare sincrone reprezintă o provocare clinică, prin necesitatea prioritizării terapeutice și prin potențialul unei evoluții biologice divergente. Prezentăm cazul unei paciente în vârstă de 56 de ani, diagnosticată sincron cu un adenocarcinom gastric metastatic și carcinom mamar. Materiale și metodă. În august 2024, pacienta s-a prezentat cu anemie severă (hemoglobină 6 g/dL). Pentru tumora gastrică antrală stenozantă și hemoragică s-a practicat gastrectomie subtotală paliativă en bloc cu rezecția mezocolonului transvers. Histopatologia a confirmat adenocarcinom gastric în stadiul IV, cu metastaze hepatice și instabilitate microsatelitară. Concomitent, a fost diagnosticat un carcinom mamar stâng în stadiul IIA, subtip Luminal B-like. Imunochimioterapia de linia I (mFOLFOX6 + nivolumab), urmată de linia a II-a (ramucirumab + paclitaxel), a asigurat controlul neoplasmului gastric timp de 24 de luni (august 2024 – august 2026). În contrast, neoplasmul mamar a prezentat progresie sub letrozol (linia I) și fulvestrant + ribociclib (linia a II-a – inhibitor CDK4/6), evoluând spre o dimensiune tumorală de 63X52 mm, cu invazie parietală, adenopatii axilare necrozate și determinări secundare pulmonare. Rezultate. Rebiopsierea tumorii mamare în august 2026 a evidențiat reducerea marcantă a expresiei receptorilor estrogenici (ER=5%), sugerând o modificare fenotipică sub presiunea terapeutică. Această evoluție poate reflecta selecția subclonelor rezistente ER-negative și plasticitatea tumorală dobândită în cursul tratamentului. Concluzii. Cazul ilustrează evoluția divergentă a două neoplazii primare sincrone: adenocarcinomul gastric metastatic, considerat inițial principalul determinant prognostic, a rămas controlat sub terapie sistemică, în timp ce neoplasmul mamar a prezentat o progresie rapidă, asociată cu reducerea marcantă a expresiei ER. Aceste constatări atestă importanța rebiopsierii dinamice la momentul progresiei discordante pentru adaptarea conduitei terapeutice.

Beyond metastasis: the diagnosis
of synchronous hepatocellular carcinoma in a patient with rectal adenocarcinoma with liver metastases

Dincolo de metastază: diagnosticul
unui carcinom hepatocelular sincron
la un pacient cu adenocarcinom rectal metastazat hepatic

Bianca-Maria Pricop¹, Măriuca-Raluca Anghel¹,
Paula-Iuliana Cristei¹, Călin Pasere¹, Elena Manea^1,2,
Bogdan Gafton^1,2

1. Radiotherapy Department, Regional Institute of Oncology Iași, Romania

2. “Grigore T. Popa” University of Medicine and Pharmacy, Iași, Romania

Introduction. The occurrence of liver lesions in a patient with colorectal adenocarcinoma is usually interpreted in the context of the known malignancy and its disease course. The coexistence of a second primary hepatic malignancy in this setting represents an exceptional clinical situation, with important implications for both diagnosis and therapeutic management. Materials and method. A 65-year-old patient was diagnosed in February 2024 with middle rectal adenocarcinoma, cT3cN1aM0, and underwent surgical treatment consisting of low anterior resection of the rectum with total mesorectal excision and mechanical end-to-end colorectal anastomosis. Histopathological examination revealed rectal adenocarcinoma NOS pT4aN1aL1V1Pn1. Adjuvant chemotherapy with oxaliplatin and capecitabine was administered from April to December 2024. In December 2024, imaging revealed newly developed nodular liver lesions, considered suspicious for metastases. In the context of systemic disease progression, palliative chemotherapy with FOLFIRI combined with biological therapy with bevacizumab was initiated. After five cycles, a reduction in the size of the liver lesions was observed, and the treatment was continued through cycle 17, with stable disease on imaging. In April 2026, hepatic metastasectomy was performed. Histopathological examination unexpectedly revealed poorly differentiated hepatocellular carcinoma synchronous with hepatic metastases from colorectal adenocarcinoma. In June 2026, imaging reassessment demonstrated newly developed nodular liver lesions. In this context, the systemic treatment strategy was modified, and the combination of atezolizumab and bevacizumab was initiated; the patient is currently receiving cycle 2. In parallel, stereotactic radiotherapy was administered to eligible hepatic lesions. Conclusions. This case highlights the diagnostic challenge posed by liver lesions arising in a patient with colorectal malignancy and the importance of integrating clinical, imaging and histopathological findings before establishing a therapeutic strategy. The coexistence of hepatocellular carcinoma and hepatic metastases from colorectal adenocarcinoma represents a rare clinical situation, with direct implications for oncological management. In this case, individualized treatment was required, transitioning from management focused on metastatic colorectal disease to an approach tailored to both malignancies.

*

Introducere. Apariția leziunilor hepatice la un pacient cu adenocarcinom colorectal este, în mod obișnuit, interpretată în contextul evolutiv al bolii oncologice cunoscute. Coexistența, în acest context, a unui al doilea cancer primar hepatic constituie o situație clinică excepțională, cu implicații importante atât pentru diagnostic, cât și pentru conduita terapeutică. Materiale și metodă. Un pacient în vârstă de 65 de ani a fost diagnosticat în februarie 2024 cu adenocarcinom rectal mijlociu cT3cN1aM0, pentru care s-a intervenit chirurgical, practicându-se rezecție anterioară joasă de rect, cu excizie totală de mezorect și anastomoză colorectală termino-terminală mecanică, cu rezultat anatomopatologic de adenocarcinom rectal NOS pT4aN1aL1V1Pn1. S-a inițiat chimioterapie adjuvantă cu oxaliplatin și capecitabină, în perioada aprilie-decembrie 2024. În decembrie 2024, s-a decelat imagistic apariția unor leziuni nodulare hepatice, suspecte pentru determinări secundare. În contextul progresiei sistemice, s-a inițiat chimioterapie paliativă cu protocol FOLFIRI asociată cu terapie biologică (bevacizumab). După cinci cicluri, s-a obiectivat reducerea dimensională a leziunilor hepatice, iar tratamentul a fost continuat până la ciclul 17, boala fiind staționară imagistic. În aprilie 2026 s-a efectuat metastazectomie hepatică, cu rezultat anatomopatologic de carcinom hepatocelular slab diferențiat, sincron cu metastaze hepatice de adenocarcinom colorectal. În iunie 2026, reevaluarea imagistică a evidențiat noi leziuni nodulare hepatice. În acest context, s-a modificat strategia sistemică, fiind instituită asocierea atezolizumab-bevacizumab, pacientul aflându-se în prezent la ciclul 2. În paralel, s-a efectuat tratament prin radioterapie stereotactică al leziunilor hepatice eligibile. Concluzii. Cazul evidențiază dificultatea diagnosticului diferențial al leziunilor hepatice apărute la un pacient cu neoplazie colorectală și necesitatea corelării datelor clinice, imagistice și histopatologice înaintea stabilirii strategiei terapeutice. Coexistența unui carcinom hepatocelular cu metastaze hepatice de adenocarcinom colorectal reprezintă o situație rară, cu implicații directe asupra managementului oncologic. În acest caz, s-a impus individualizarea tratamentului, de la managementul bolii colorectale metastatice către o abordare adaptată ambelor malignități.

When low back pain tells a different story: incidental diagnosis of metastatic renal cell carcinoma and a multidisciplinary approach

Când durerea lombară spune o altă poveste: diagnostic incidental al unui carcinom renal metastatic și abordare multidisciplinară

Cristina-Nicoleta Severin, Laura-Roxana Popovici

“Prof. Dr. Al Trestioreanu” Institute of Oncology, Bucharest, Romania

Introduction. Incidental findings during diagnostic work-up and radiotherapy (RT) planning may significantly influence staging and therapeutic management in metastatic cancer. Case presentation. A 58-year-old man with a history of lumbar disc surgery presented with progressive cervicobrachialgia, lumbosciatica, and weight loss. Spinal MRI revealed multiple secondary bone lesions involving C4, L5, S1-S3 and the left iliac bone, while incidentally detecting a large left renal mass suspicious for a primary malignancy. During RT evaluation, a planning CT of the brain, chest, abdomen and pelvis provided comprehensive staging, demonstrating a 77×76 mm left renal tumor with renal vein invasion, extensive lymphadenopathy, multiple osteolytic metastases and, importantly, two previously unsuspected brain metastases. Biopsy of the iliac lesion followed by immunohistochemistry confirmed metastatic clear cell renal cell carcinoma. The patient received palliative 3D-conformal RT to symptomatic cervical, lumbar, sacral and iliac metastases (30 Gy/10 fractions), with a good tolerance. The incidental detection of brain metastases during RT work-up enabled prompt further MRI assessment and targeted stereotactic radiosurgery (24 Gy/single fraction), also well tolerated, without complications. Systemic treatment with ipilimumab plus nivolumab was subsequently initiated. Conclusions. This case highlights the dual value of radiotherapy in metastatic renal cell carcinoma: effective local palliation and control of metastatic disease, while the comprehensive imaging required for RT planning may reveal clinically silent metastatic sites. Incidental detection of brain metastases enabled timely stereotactic treatment, potentially preventing neurological complications and optimizing the multidisciplinary therapeutic strategy.

Navigating biological heterogeneity
in metastatic prostate cancer:
from neuroendocrine differentiation to PSMA-targeted therapy and PARP inhibition

Abordarea eterogenității biologice în cancerul de prostată metastatic: de la diferențierea neuroendocrină la terapia țintită PSMA
și inhibiția PARP

Anca Stolojanu^1,2, Elena Iovănescu^1,2, Radu Matei^1,2,
Adelina Gheorghe^1,2, Sânziana Prundianu¹, Ioana Geală¹,
Ioana Dochinoiu¹, Dana-Lucia Stănculeanu^1,2

1. “Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu” Institute of Oncology, Bucharest, Romania

2. “Carol Davila” University of Medicine and Pharmacy, Bucharest, Romania

Introduction. Metastatic prostate cancer can evolve through biologically distinct phenotypes that challenge conventional treatment sequencing. Neuroendocrine differentiation, PSMA expression and homologous recombination repair alterations may coexist or become therapeutically relevant at different stages of disease evolution, creating distinct windows for treatment selection. Case presentation. Our patient was diagnosed in 2019 with poorly differentiated acinar adenocarcinoma of the prostate (Gleason score 4+5=9; pT3bN1), with focal neuroendocrine differentiation on histopathology, and he subsequently underwent radical prostatectomy. Androgen deprivation therapy (ADT) was continued until November 2021. Bone metastatic relapse occurred in 2023, prompting radiotherapy and six cycles of cisplatin-etoposide, in the context of focal neuroendocrine differentiation and aggressive disease behavior, together with resumed ADT and denosumab. Enzalutamide was subsequently introduced in the metastatic hormone-sensitive setting. Following progression to castration-resistant disease, ⁶⁸Ga-PSMA PET/CT demonstrated PSMA-avid pelvic nodal and bone metastases, supporting treatment with ¹⁷⁷Lu-PSMA radioligand therapy. Four cycles were administered between May and October 2025, resulting in a marked biochemical response, with PSA declining from 1.76 to 0.04 ng/mL. Biochemical progression subsequently occurred, with PSA rising to 0.8 ng/mL by March 2026. Germline testing identified a pathogenic BRCA2 variant, providing a molecular rationale for PARP inhibition. Olaparib was initiated in combination with abiraterone, while ADT and denosumab were maintained. At first follow-up, biochemical response and radiological disease stability were documented. Conclusions. This case illustrates the therapeutic implications of biological heterogeneity in advanced prostate cancer. Sequential recognition of neuroendocrine differentiation, retained PSMA expression and BRCA2-associated DNA-repair vulnerability enabled successive treatment strategies targeting distinct disease features. The case supports integrating histopathological, functional imaging and molecular information throughout disease evolution rather than relying on a fixed treatment sequence.

*

Introducere. Cancerul de prostată metastatic poate evolua prin fenotipuri biologice distincte, care pot complica secvențierea terapeutică convențională. Diferențierea neuroendocrină, expresia PSMA și alterările mecanismelor de reparare prin recombinare omoloagă pot coexista sau pot deveni relevante terapeutic în etape diferite ale evoluției bolii, definind ferestre terapeutice distincte. Prezentarea cazului. Pacientul nostru a fost diagnosticat în 2019 cu adenocarcinom acinar prostatic slab diferențiat (scor Gleason 4+5=9; pT3bN1), cu diferențiere neuroendocrină focală evidențiată histopatologic, fiind ulterior supus prostatectomiei radicale. Terapia de deprivare androgenică (ADT) a fost continuată până în noiembrie 2021. În 2023 au apărut metastaze osoase, fiind efectuate radioterapie și șase cicluri de cisplatin-etoposid, în contextul diferențierii neuroendocrine focale și al fenotipului tumoral agresiv, concomitent cu reluarea ADT și administrarea denosumabului. Ulterior, în stadiul metastatic hormonosensibil, a fost introdusă enzalutamida. După progresia către boala rezistentă la castrare, PET/CT cu ⁶⁸Ga-PSMA a evidențiat metastaze ganglionare pelviene și osoase PSMA-avide, susținând indicația terapiei radioligand cu ¹⁷⁷Lu-PSMA. Între mai și octombrie 2025 au fost administrate patru cicluri, cu obținerea unui răspuns biochimic marcant, PSA scăzând de la 1,76 la 0,04 ng/mL. Ulterior a survenit progresia biochimică, PSA crescând la 0,8 ng/mL în martie 2026. Testarea germinală a identificat o variantă patogenă BRCA2, oferind o justificare moleculară pentru inhibiția PARP. A fost inițiat tratamentul cu olaparib în asociere cu abirateronă, cu menținerea ADT și a denosumabului. La prima reevaluare s-au documentat răspuns biochimic și stabilizare imagistică a bolii. Concluzii. Cazul ilustrează implicațiile terapeutice ale eterogenității biologice în cancerul de prostată avansat. Prezența diferențierii neuroendocrine focale, menținerea expresiei PSMA și vulnerabilitatea reparării ADN asociată BRCA2 au permis utilizarea succesivă a unor strategii terapeutice țintind caracteristici distincte ale bolii. Cazul susține integrarea informațiilor histopatologice, imagistice funcționale și moleculare pe parcursul evoluției bolii, în locul aplicării unei secvențe terapeutice rigide.

The price of response: immune checkpoint inhibitor-induced hypophysitis
in metastatic colorectal cancer with high microsatellite instability

Prețul răspunsului: hipofizită indusă
de inhibitorii punctelor de control imun
în cancerul colorectal metastatic cu instabilitate microsatelitară înaltă

Amalia-Andreea Subțirelu, Iulia-Magdalena Gramaticu,
Adina-Emilia Croitoru

Medical Oncology Department, Fundeni Clinical Institute, Bucharest, Romania

Objective. To describe the clinical recognition and management of immune checkpoint inhibitor (ICI)-induced hypophysitis and its impact on the continuation of effective immunotherapy in microsatellite instability-high (MSI-H) metastatic colorectal cancer. Materials and method. We retrospectively reviewed the clinical records of a single patient treated between April 2024 and September 2026. Tumor biology, systemic therapy, toxicity onset and manifestations, endocrine, cardiac and neurologic assessments, hormone replacement, immunotherapy rechallenge and serial computed tomography (CT) findings were analyzed. Results. A 47-year-old patient with RAS-mutated, MSI-H stage IVA sigmoid adenocarcinoma and synchronous bilobar liver metastases developed progressive disease, including new pulmonary nodules, during first-line therapy. Nivolumab plus ipilimumab were initiated in February 2025. After the third induction cycle, severe headache was followed by profound asthenia, anorexia, recurrent vomiting, persistent hiccups, hypotension and hyponatremia. Cardiac assessment excluded myocarditis. Brain CT showed no acute intracranial abnormalities. Endocrine evaluation demonstrated secondary adrenal insufficiency and central hypothyroidism, supporting a clinical and biochemical diagnosis of ICI-induced hypophysitis. Immunotherapy was temporarily withheld. Prompt multidisciplinary assessment and hormone replacement resulted in rapid clinical recovery. Follow-up CT demonstrated regression of liver and lung lesions, and nivolumab monotherapy was subsequently resumed. Conclusions. In patients receiving ICIs, the combination of headache, gastrointestinal symptoms, hypotension and hyponatremia should prompt urgent pituitary-adrenal and thyroid-axis evaluation. Normal cranial CT findings do not exclude ICI-induced hypophysitis. Early recognition and hormone replacement may reverse potentially life-threatening clinical deterioration and enable continuation of oncologically effective treatment.

*

Obiectiv. Prezentarea recunoașterii clinice și a managementului hipofizitei induse de inhibitorii punctelor de control imun (ICI), precum și a impactului acesteia asupra continuării imunoterapiei eficace în cancerul colorectal metastatic cu instabilitate microsatelitară înaltă (MSI-H). Materiale și metodă. Am analizat retrospectiv datele clinice ale unui singur pacient tratat în perioada aprilie 2024 – septembrie 2026. Au fost evaluate biologia tumorală, tratamentul sistemic, momentul apariției și manifestările toxicității, evaluările endocrinologice, cardiologice și neurologice, substituția hormonală, reluarea imunoterapiei și evaluările tomografice computerizate (CT) seriate. Rezultate. Un pacient în vârstă de 47 de ani, diagnosticat cu adenocarcinom sigmoidian în stadiul IVA, RAS mutant și cu MSI-H, cu metastaze hepatice bilobare sincrone, a prezentat progresia bolii, inclusiv apariția unor noi noduli pulmonari, sub tratamentul de primă linie. Tratamentul cu nivolumab și ipilimumab a fost inițiat în februarie 2025. După al treilea ciclu de inducție, cefaleea severă a fost urmată de astenie profundă, anorexie, vărsături recurente, sughiț persistent, hipotensiune arterială și hiponatremie. Evaluarea cardiologică a exclus miocardita. Examinarea CT cerebrală nu a evidențiat modificări intracraniene acute. Evaluarea endocrinologică a evidențiat insuficiență suprarenaliană secundară și hipotiroidism central, susținând diagnosticul clinic și biochimic de hipofizită indusă de ICI. Imunoterapia a fost întreruptă temporar. Evaluarea multidisciplinară promptă și substituția hormonală au determinat recuperarea clinică rapidă. Examinarea CT de reevaluare a demonstrat regresia leziunilor hepatice și pulmonare, iar monoterapia cu nivolumab a fost ulterior reluată. Concluzii. La pacienții tratați cu ICI, asocierea dintre cefalee, simptome gastrointestinale, hipotensiune arterială și hiponatremie trebuie să determine evaluarea urgentă a axelor hipofizo-suprarenaliană și tiroidiană. Un examen CT cerebral fără modificări nu exclude hipofizita indusă de ICI. Recunoașterea precoce și substituția hormonală pot corecta deteriorarea clinică potențial letală și permit continuarea unui tratament oncologic eficace.

The influence of physical exercise
on patients with lymphedema:
a narrative review

Influența exercițiului fizic asupra pacientului
cu limfedem: o analiză narativă a literaturii

Ana-Maria-Gabriela Țăranu^1,2, Ioan-Bogdan Goga²,
Maria-Alexandra Chivu², Cristina-Alexandra Gogoreanu², Natalia-Ioana Duță²

1. National University of Physical Education and Sports, Bucharest, Romania

2. Therapy for Movement (Terapie pentru Mișcare), Bucharest, Romania

Objective. Lymphedema is a frequent, chronic complication of cancer treatment, most commonly occurring after breast cancer surgery combined with axillary lymph node dissection and radiotherapy, with a major impact on limb function and quality of life. Although physical exercise was traditionally restricted in these patients for fear of aggravating swelling, current evidence increasingly supports its safety and clinical benefit. This narrative review aims to synthesize existing scientific evidence on the effects of physical exercise in patients with cancer-related lymphedema and to outline its implications for clinical practice. Materials and method. A narrative review of the literature was performed using PubMed and related databases, focusing on systematic reviews, meta-analyses and randomized controlled trials published mainly between 2019 and 2025, addressing resistance training, aerobic exercise and combined exercise protocols in patients with upper- or lower-limb lymphedema. Results. The reviewed evidence indicates that supervised resistance and aerobic exercise, performed individually or in combination, do not increase the risk of lymphedema onset or worsening, despite the widely held opposing views among specialists. Exercises are associated with improvements in limb volume, symptom burden, functional capacity and quality of life. Combined strength and aerobic protocols appear particularly effective, while objective assessment tools such as circumferential/volumetric measurement provide reliable means of monitoring progress. Findings regarding the preventive effect of exercise after cancer surgery remain inconsistent across trials, although most report no added risk. Individualized programming, gradual progression and proper use of compression garments are recurrent themes across studies. Conclusions. Physical exercise, when appropriately dosed and individualized, is a safe and beneficial component of lymphedema management in oncology patients, supporting both prevention and treatment. Physiotherapy specialists should integrate structured exercise protocols into multidisciplinary lymphedema care, while further high-quality research is needed to standardize intervention parameters.

*

Obiectiv. Limfedemul reprezintă o complicație frecventă și cronică a tratamentului oncologic, întâlnită cel mai frecvent după chirurgia cancerului de sân asociată cu evidare ganglionară axilară, cu un impact important asupra funcției membrului afectat și asupra calității vieții. Deși exercițiul fizic a fost evitat în mod tradițional la acești pacienți din teama de a agrava edemul, dovezile actuale susțin tot mai mult siguranța și beneficiul său clinic. Această analiză narativă își propune sintetizarea dovezilor științifice existente privind efectele exercițiului fizic la pacienții cu limfedem asociat cancerului și conturarea implicațiilor pentru practica clinică. Materiale și metodă. A fost realizată o analiză narativă a literaturii, utilizând PubMed și baze de date conexe, cu accent pe recenzii sistematice, metaanalize și studii clinice randomizate publicate în principal între anii 2019 și 2025, referitoare la antrenamentul de rezistență, exercițiul aerobic și protocoalele combinate la pacienții cu limfedem al membrului superior sau inferior. Rezultate. Dovezile analizate arată că exercițiile de rezistență și aerobice supravegheate, efectuate individual sau combinat, nu cresc riscul de apariție sau agravare a limfedemului și se asociază cu îmbunătățirea volumului membrului afectat, a simptomatologiei, a capacității funcționale și a calității vieții. Protocoalele combinate de forță și exercițiu aerobic par deosebit de eficiente, iar instrumente precum măsurătorile circumferențiale/volumetrice oferă mijloace obiective de monitorizare a evoluției. Efectul preventiv al exercițiului după chirurgia oncologică rămâne neconcludent, deși majoritatea studiilor nu raportează un risc suplimentar. Individualizarea programului, progresia graduală și utilizarea corectă a mijloacelor compresive sunt teme recurente în literatură. Concluzii. Exercițiul fizic, dozat corespunzător și individualizat, reprezintă o componentă sigură și benefică în managementul limfedemului la pacientul oncologic, susținând atât prevenția, cât și tratamentul. Specialiștii în fizioterapie ar trebui să integreze protocoale structurate de exercițiu fizic în îngrijirea multidisciplinară a limfedemului, fiind necesare în continuare studii de calitate ridicată pentru standardizarea parametrilor de intervenție.

Sequential oligoprogression in locally advanced lung adenocarcinoma: the role of local ablative therapies in long-term disease control

Evidențierea rolului terapiilor ablative locale
în controlul oligoprogresiei secvențiale
la un pacient cu adenocarcinom pulmonar local-avansat

Ioana-Larisa Tiron, Roxana Costache

Amethyst Clinic, Bucharest, Romania

Introduction. The management of sequential oligoprogression in locally advanced non-small cell lung cancer (NSCLC) remains challenging, particularly when systemic therapy continues to provide effective disease control. In this setting, local ablative therapies may offer a means of controlling isolated progressive lesions while preserving an otherwise effective systemic treatment strategy. Case presentation. We present the case of a male former smoker diagnosed in September 2022 with right lower lobe lung adenocarcinoma, stage IIIB (cT4N2M0), with cardiac invasion and mediastinal lymphadenopathies. Histological diagnosis was established after three consecutive biopsy procedures, the first two being false-negative in the setting of extensive tumor necrosis and associated atelectasis. The patient received concurrent chemoradiotherapy with carboplatin/paclitaxel, achieving a major partial response and resolution of left atrial invasion. During follow-up, sequential oligoprogressive lesions developed in the brain, kidney and adrenal gland. The brain lesions were treated with stereotactic radiosurgery (SRS 24 Gy in one fraction each), while the renal metastasis was managed by partial nephrectomy. From May 2024, systemic treatment with pembrolizumab and pemetrexed was initiated, with sustained systemic disease control. In October 2025, renal and adrenal oligoprogression was treated with stereotactic body radiotherapy (SBRT 40 Gy in five fractions and 35 Gy in five fractions, respectively), with a favorable radiological response. Subsequent changes in the brain lesions were evaluated by perfusion MRI and MR spectroscopy, with findings supporting radiation necrosis following SRS and allowing conservative management. Conclusions. This case highlights the potential of a multimodal approach in NSCLC with sequential oligoprogression. The integration of SRS/SBRT and surgical treatment with systemic therapy enabled local control of oligoprogressive lesions and continuation of effective systemic treatment, resulting in survival exceeding four years from the initial diagnosis.

*

Introducere. Managementul oligoprogresiei secvențiale la pacienții cu cancer pulmonar nonmicrocelular (NSCLC) local-avansat poate fi dificil, în special atunci când tratamentul sistemic asigură în continuare un control eficient al bolii. În acest context, terapiile ablative locale pot permite controlul leziunilor progresive izolate și continuarea unei terapii sistemice eficiente, evitând modificarea prematură a acesteia. Prezentarea cazului. Prezentăm cazul unui pacient de sex masculin, fost fumător, diagnosticat în septembrie 2022 cu adenocarcinom pulmonar al lobului inferior drept, stadiul IIIB (cT4N2M0), cu invazie cardiacă și adenopatii mediastinale. Diagnosticul histologic a fost stabilit după trei proceduri consecutive de biopsie, primele două fiind fals negative în contextul necrozei tumorale extinse și al atelectaziei asociate. Pacientul a beneficiat de chimioradioterapie concomitentă cu carboplatin/paclitaxel, cu răspuns parțial major și rezoluția invaziei atriului stâng. Ulterior, pe parcursul evoluției, au apărut oligoprogresii cerebrale, renale și suprarenaliene. Leziunile cerebrale au fost tratate prin SRS (24 Gy/o fracție), iar metastaza renală prin nefrectomie parțială. Din mai 2024 s-a inițiat tratament cu pembrolizumab și pemetrexed, cu menținerea controlului sistemic. În octombrie 2025, oligoprogresia renală și suprarenaliană a fost tratată prin SBRT (40 Gy/cinci fracții, respectiv 35 Gy/cinci fracții), cu răspuns imagistic favorabil. Modificările ulterioare ale leziunilor cerebrale au fost evaluate prin RMN cu perfuzie și spectroscopie, aspectele susținând radionecroza post-SRS și permițând o atitudine conservatoare. Concluzii. Cazul evidențiază potențialul unei abordări multimodale în NSCLC cu oligoprogresii secvențiale. Integrarea SRS/SBRT și a tratamentului chirurgical cu terapia sistemică a permis controlul focarelor oligoprogresive și continuarea terapiei sistemice eficiente, cu o supraviețuire de peste patru ani de la diagnosticul inițial.

Reirradiation of liver metastases: dosimetric challenges and clinical decisions

Reiradierea metastazelor hepatice: provocări dozimetrice și decizii clinice

T. Zah

Radiotherapy Department, Medisprof Cancer Center, Cluj-Napoca, Romania

2019: neoadjuvant chemotherapy and chemoradiotherapy.

01.2020: abdominoperineal resection – ypT3N1aM0L0V0Pn0R0.

CT: liver disease progression.

08.2020: thermal ablation of the hepatic lesion in segment VII.

01.2021: contrast-enhanced CT – partial response of the hepatic metastases in segment VII.

10.02.2021: percutaneous ablation not feasible.

22.02.2021: surgical ablation of the liver metastasis in segment V and metastasectomy of the segment VII hepatic metastasis.

First-line palliative chemotherapy: panitumumab + FOLFIRI.

03.06.2021: contrast-enhanced CT – 27/22 mm liver metastasis; 19/16 mm segment V lesion without contrast enhancement.

29.03.2021: contrast-enhanced ultrasound – no active lesions.

03.06.2021: contrast-enhanced ultrasound – perinodal recurrence of the segment VII liver metastasis, treated with intraoperative radiofrequency.

04.10.2021: contrast-enhanced CT – reduced size of the segment VII liver lesion.

11.02.2022: contrast-enhanced CT – enlarging segment VIII lesion in contact with the abdominal wall.

17.03.2022-30.07.2025: 17 cycles of XELIRI + bevacizumab.

13.05.2022: PET-CT – external subcapsular hepatic metastasis at the V/VIII border, 32.6/14/4 mm, FDG-avid.

27.05.2022: contrast-enhanced abdominal MRI – suspected peritoneal lesion.

24.10.2022-09.11.2022: stereotactic radiotherapy.

29.12.2022: contrast-enhanced abdominal MRI – decreased prehepatic peritoneal metastasis; suspected intrahepatic lesion in segments VII/VIII, 19/11 mm.

16.03.2023: PET-CT – new FDG-avid lesion in segment VI.

30.03.2023: contrast-enhanced abdominal MRI – suspected intrahepatic lesion in segments VI/VII; new lesion in segment VI.

10.05.2023-16.05.2023 – stereotactic radiotherapy.

14.05.2024: segment VI lesion, 14 mm, SUV 5.09; prehepatic peritoneal plaque, 20 mm, SUV 3.80.

05.06.2024: contrast-enhanced abdominal MRI – segment VI metastasis slightly increased in size; stable prehepatic peritoneal nodule.

17.06.2024-02.07.2024: stereotactic radiotherapy.

21.03.2025: contrast-enhanced CT – left upper and right lower lobe nodules increasing in size.

14.04.2025-02.05.2025: stereotactic radiotherapy.

10.07.2025: contrast-enhanced CT – two suspicious hepatic lesions in segment VI.

18.09.2025-30.04.2026: 16 cycles of bevacizumab + Lonsurf®.

13.05.2026: contrast-enhanced CT – segment VI metastasis in progression.

14.05.2026: contrast-enhanced abdominal MRI – hepatic metastasis in progression.

25.05.2026-29.05.2026: stereotactic radiotherapy.

Plan Sum for all stereotactic radiotherapy courses performed.

DVH: Plan Sum (V21 Liver).

Keywords: SBRT, liver, metastases, oligoprogression