SRPed National Conference “Updates in Pediatrics”, 3rd Edition
26 Octombrie 2026SRPed National Conference
“Updates in Pediatrics”,
3rd Edition
Poiana Brașov Conference Center
16-19 September 2026
Clinical and therapeutic aspects of infectious mononucleosis in children
Aspecte clinice și terapeutice în mononucleoza infecțioasă la copil
Simona Coșoveanu, Cristina Singer, Jaqueline Popescu, Loredana Dîră, Ileana Petrescu
University of Medicine and Pharmacy of Craiova; Second Pediatric Clinic, Emergency County Clinical Hospital Craiova, Romania
Introduction. Infectious mononucleosis is a viral condition, most commonly caused by the Epstein-Barr virus. Materials and method. The study group included 35 children with infectious mononucleosis, admitted to the Second Pediatric Clinic of the Emergency County Hospital Craiova, between 2021 and 2025. Results. Most cases were recorded in the 3-6 years old age group (49%), in infants and toddlers (31%), followed by schoolchildren (11%) and adolescents (9%), in girls (86%) and those from urban areas (62%). The clinical picture was dominated by fever, acute erythematous angina, painful bilateral lateral cervical adenopathies and fatigue; in infants and young children, the symptomatology was atypical. Hepatomegaly and/or splenomegaly were present in 80% of cases, and in 45% of cases, skin rashes and digestive disorders were associated. The associated conditions were acute otitis media (2%), acute bronchiolitis (1%), interstitial pneumonia (5%), bacterial pneumonia (1%) and neurological disorders (1%). Iron deficiency anemia was present in 41% of cases and rickets in 9% of cases. The treatment was mainly symptomatic and supportive, the antibiotics being used in cases with suspected bacterial superinfection. The average length of hospitalization was 3.15±4.28 days. Conclusions. The diagnosis was based on clinical data and laboratory investigations that revealed lymphocytosis, elevated serum transaminases and moderate inflammatory syndrome, the etiological confirmation being achieved by specific serological tests for Epstein-Barr virus (VCA IgM/IgG antibodies) or by heterophile tests. The evolution of the cases was favorable, without severe complications.
*
Introducere. Mononucleoza infecțioasă este o afecțiune virală determinată cel mai frecvent de virusul Epstein-Barr. Materiale și metodă. Lotul de studiu a cuprins 35 de copii diagnosticați cu mononucleoză infecțioasă, internați în Clinica II Pediatrie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova, în perioada 2021-2025. Rezultate. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate la grupa de vârstă 3-6 ani (49%), la sugar și copilul mic (31%), urmate de școlar (11%) și adolescent (9%), la fete (86%) și la cei proveniți din mediul urban (62%). Tabloul clinic a fost dominat de febră, angină acută eritematoasă, adenopatii laterocervicale bilaterale dureroase, fatigabilitate; la sugar și copilul mic, simptomatologia a fost atipică. Hepatomegalia și/sau splenomegalia au fost prezente la 80% din cazuri, iar în 45% din cazuri s-au asociat erupții cutanate și tulburări digestive. Afecțiunile asociate au fost reprezentate de otită medie acută (2%), bronșiolită acută (1%), pneumonie interstițială (5%), pneumonie bacteriană (1%) și afecțiuni neurologice (1%). Anemia carențială/feriprivă a fost prezentă în 41% din cazuri, iar rahitismul carențial la 9% din cazuri. Tratamentul a fost în principal simptomatic și suportiv, antibioterapia fiind utilizată la cazurile cu suspiciune de suprainfecție bacteriană. Durata medie de spitalizare a fost de 3,15±4,28 zile. Concluzii. Diagnosticul s-a bazat pe date clinice și investigații de laborator care au evidențiat limfocitoză, valori crescute ale transaminazelor serice și sindrom inflamator moderat, confirmarea etiologică fiind realizată prin teste serologice specifice pentru virusul Epstein-Barr (anticorpi VCA IgM/IgG) sau prin teste heterofile. Evoluția cazurilor a fost favorabilă, fără complicații severe.
Influenza complications in children: the experience of a children’s hospital in Romania and a comparative literature review of Western and Eastern studies
Complicațiile gripei la copii: experiența unui spital de pediatrie din România și o analiză comparativă a studiilor din literatura occidentală și est-europeană
Ioana Luca1,2, Laura Bleotu2, Oana-Gabriela Falup-Pecurariu1,2
1. Faculty of Medicine, Transylvania University of Brașov, Romania
2. Department of Pediatrics, Clinical Hospital for Children Brașov, Romania
Introduction. Influenza afflicts approximately one billion individuals worldwide each year. Hospitalization due to influenza is associated with considerable morbidity, and a significant proportion of pediatric patients require admission to the intensive care unit (ICU). In the United States of America, approximately 20% of children hospitalized with influenza are transferred to the ICU. Despite its global impact, the true burden of influenza, particularly among children, remains incompletely understood. Objective. The aim of this study was to characterize influenza-associated complications in pediatric patients hospitalized in a tertiary care children’s hospital in Brașov, Romania. Materials and method. We conducted a retrospective observational study, including 258 children, aged 0-18 years old, with laboratory-confirmed influenza who were hospitalized between 1 January 2020 and 31 December 2025 at the Clinical Hospital for Children Brașov, Romania, a tertiary referral center. Influenza-related complications were classified into respiratory, hematological, musculoskeletal, renal, ENT, cutaneous, rheumatological, neurological and bacterial superinfections. Results. The patients were stratified according to influenza type (A or B) and the duration of hospitalization, categorized as 0-4 days, 5-10 days or more than 10 days. No significant association was found between influenza type and length of hospital stay (²=2.185; df=2; p=0.3354). Respiratory complications, primarily bronchiolitis and pneumonia, were the most frequent (22.8%), followed by hematological complications (13.5%). Conclusions. No significant difference in hospital stay was observed between children with influenza A and those with influenza B. Respiratory complications were the most common, followed by hematological, ENT and neurological manifestations, highlighting the diverse clinical burden of pediatric influenza requiring hospitalization.
*
Introducere. Gripa afectează anual aproximativ un miliard de persoane la nivel mondial. Spitalizarea din cauza infecției gripale este asociată cu o morbiditate considerabilă, iar o proporție importantă dintre pacienții pediatrici necesită internare în unitatea de terapie intensivă (ATI). În Statele Unite ale Americii, aproximativ 20% dintre copiii spitalizați cu gripă sunt transferați în ATI. În ciuda impactului său global, povara reală a gripei, în special în rândul copiilor, rămâne insuficient cunoscută. Obiectiv. Scopul acestui studiu a fost caracterizarea complicațiilor asociate gripei la pacienții pediatrici internați într-un spital terțiar de pediatrie din Brașov, România. Materiale și metodă. Am realizat un studiu observațional retrospectiv care a inclus 258 de copii cu vârste cuprinse între 0 și 18 ani, diagnosticați cu gripă confirmată de laborator și internați în perioada 1 ianuarie 2020 – 31 decembrie 2025 în Spitalul Clinic de Copii Brașov, un centru terțiar. Complicațiile asociate gripei au fost clasificate în respiratorii, hematologice, musculoscheletale, renale, ORL, cutanate, reumatologice, neurologice și suprainfecții bacteriene. Rezultate. Pacienții au fost stratificați în funcție de tipul de virus gripal (A sau B) și de durata spitalizării, clasificată în 0-4 zile, 5-10 zile sau mai mult de 10 zile. Nu s-a identificat o asociere semnificativă între tipul de gripă și durata internării (²=2,185; df=2; p=0,3354). Complicațiile respiratorii, în principal bronșiolita și pneumonia, au fost cele mai frecvente (22,8%), urmate de complicațiile hematologice (13,5%). Concluzii. Nu s-au observat diferențe semnificative în ceea ce privește durata spitalizării între copiii cu gripă A și cei cu gripă B. Complicațiile respiratorii au fost cele mai frecvente, urmate de cele hematologice, ORL și neurologice, subliniind spectrul larg al manifestărilor clinice ale gripei pediatrice care necesită spitalizare.
From risk factors to reality: biomarkers-guided diagnosis in early-onset neonatal sepsis
De la factori de risc la realitate: diagnosticul ghidat de biomarkeri al infecțiilor neonatale cu debut precoce
Maria-Livia Ognean, Dumitru-Alin Teacoe, Ioana-Andrada Radu
Faculty of Medicine, “Lucian Blaga” University of Sibiu; Neonatology Department I,
County Emergency Clinical Hospital Sibiu, Romania
Introduction. The diagnosis of early-onset neonatal infections (maternal-fetal infections) remains a major challenge due to nonspecific symptoms and to the absence of accurate diagnostic tools, which leads to excessive and unnecessary antibiotic therapy in newborns. The authors evaluated recent data regarding the accuracy of biomarkers for maternal-fetal infections prediction. Materials and method. The authors reviewed studies from the past five years on the early predictive accuracy of biomarkers for maternal-fetal infections. Results. Maternal and perinatal risk factors – prolonged rupture of amniotic membranes, chorioamnionitis, maternal vaginal colonization with group B Streptococcus, prematurity and perinatal asphyxia – along with clinical signs do not consistently identify a significant proportion of newborns with maternal-fetal infections. Blood culture, although the gold standard for infection diagnosis, is positive in very few cases. Biomarkers are superior to clinical signs and risk factors for maternal-fetal infections prediction. From umbilical cord blood, procalcitonin (PCT) has a sensitivity of 79% and a specificity of 91%, while interleukin 6 (IL-6) has a sensitivity of 83% and a specificity of 87%. In neonatal serum, presepsin has a sensitivity between 82% and 93% and a specificity of 86-91%, whereas C-reactive protein (CRP) has limited and variable sensitivity and specificity. Procalcitonin rises faster than CRP and correlates with infection severity, but CRP remains the most widely used biomarker because of its low cost, despite its values being highly influenced by noninfectious neonatal conditions; CRP is valuable if assessed dynamically for its strong negative predictive value in the first 36 hours. However, combining early markers (IL-6, PCT) with late ones (CRP) can assist diagnosis, allowing antibiotic therapy to be discontinued within 24-48 hours. Various combinations of PCT, CRP and IL-6 with complete blood count parameters (platelets, neutrophils, white blood cells) can increase the predictive accuracy for maternal-fetal infections. Advanced molecular techniques – PCR, 16S rRNA sequencing, microRNAs and transcriptomic analysis – are expected to yield better results. Conclusions. No single biomarker is specific enough on its own to guide early antibiotic therapy in symptomatic newborns at risk of maternal-fetal infections. Currently, biomarker combinations integrated into algorithms that include risk factors and serial clinical assessments represent the best direction for the early diagnosis of maternal-fetal infections and for reducing antibiotic administration in newborns.
*
Introducere. Diagnosticul infecțiilor neonatale cu debut precoce (infecții materno-fetale) rămâne o provocare majoră, din cauza simptomelor nespecifice și a absenței instrumentelor precise de diagnostic, conducând la o terapie excesivă și nenecesară cu antibiotice a nou-născuților. Autorii au evaluat informațiile recente privind acuratețea biomarkerilor pentru predicția infecțiilor materno-fetale. Materiale și metodă. Revizuirea informațiilor recente (ultimii cinci ani) legate de acuratețea predictivă precoce a biomarkerilor pentru infecția neonatală cu debut precoce. Rezultate. Factorii de risc materni și perinatali – ruptura prelungită a membranelor amniotice, corioamnionita, colonizarea vaginală maternă cu streptococ de grup B, prematuritatea și asfixia perinatală – și semnele clinice nu identifică constant proporții semnificative de nou-născuți cu infecții materno-fetale. Hemocultura, deși standard de aur pentru diagnosticul infecțiilor, este pozitivă într-un număr foarte mic de cazuri. Biomarkerii sunt superiori semnelor clinice și factorilor de risc pentru predicția infecțiilor materno-fetale. Din sângele cordonului ombilical, procalcitonina (PCT) are sensibilitate de 79% și specificitate de 91%, iar interleukina 6 (IL-6) are sensibilitate de 83% și specificitate de 87%. În serul neonatal, presepsina are sensibilitate între 82% și 93% și specificitate de 86-91%, în timp ce proteina C reactivă (CRP) are sensibilitate și specificitate limitate, variabile. Procalcitonina crește mai repede decât CRP și se corelează cu severitatea infecției, dar CRP este în continuare cel mai utilizat biomarker, din cauza costului redus, deși valorile sale sunt mult influențate de afecțiuni neonatale neinfecțioase; CRP este valoros în dinamică pentru valoarea sa puternic predictivă negativă în primele 36 de ore. Combinarea markerilor precoce (IL-6, PCT) cu cei tardivi (CRP) poate însă ajuta la stabilirea diagnosticului, permițând întreruperea antibioterapiei în 24-48 de ore. Variate combinații ale PCRT, CRP și Il-6 cu parametrii hemoleucogramei (trombocite, neutrofile, leucocite) pot crește acuratețea predictivă pentru infecțiile materno-fetale. Se așteaptă rezultate mai bune de la tehnicile moleculare avansate – PCR, secvențierea 16S rRNA, microRNA-urile și analiza transcriptomică. Concluzii. Niciun biomarker nu este suficient de specific singur pentru a ghida precoce antibioterapia la nou-născutul simptomatic cu risc de infecții materno-fetale. În prezent, combinațiile de biomarkeri, integrate în algoritmi care includ factori de risc și evaluări clinice seriate, reprezintă direcția cea mai bună pentru un diagnostic precoce al infecțiilor materno-fetale și pentru reducerea administrării de antibiotice la nou-născut.
Intramural cardiac fibroma of the left ventricle in a pediatric patient – case report
Fibrom cardiac intramural al ventriculului stâng la un pacient pediatric – prezentare de caz clinic
Nelea Mătrăgună, Felicia Gheorghiță, Ana Atcaci, Dorina Titei
“Nicolae Testemițanu” State University of Medicine and Pharmacy, Chișinău, Republic of Moldova;
“Valentin Ignatenco” Municipal Clinical Hospital for Children, Chișinău, Republic of Moldova
Introduction. Cardiac fibroma is a rare benign primary cardiac tumor in the pediatric population, being associated with an increased risk of ventricular arrhythmias and hemodynamic complications. Owing to its low incidence, the optimal therapeutic approach remains undefined, with reported management strategies including surgical resection, conservative treatment and cardiac transplantation. Objective. To present the clinical, imaging and therapeutic features of an intramural left ventricular cardiac fibroma in a pediatric patient. Materials and method. A retrospective analysis of the clinical, paraclinical and imaging findings was performed in a 7-year-old girl diagnosed with a primary cardiac fibroma. Diagnostic evaluation included electrocardiography, transthoracic Doppler echocardiography and cardiac magnetic resonance imaging (CMR). Results. The patient presented with recurrent palpitations and fatigue. Multimodality imaging revealed an intramural mass located within the anterior wall of the left ventricle, measuring 33×41×52 mm, with CMR characteristics consistent with cardiac fibroma. Left ventricular systolic function was preserved, with no significant left ventricular outflow tract obstruction. Genetic evaluation showed no evidence of Gorlin-Goltz syndrome. Following multidisciplinary Heart Team discussion, the surgical resection of the tumor was recommended because of its size and the potential risk of life-threatening ventricular arrhythmias. Conclusions. Pediatric cardiac fibroma requires early imaging diagnosis, multidisciplinary evaluation and an individualized therapeutic approach. Surgical management should be considered in patients with large tumors and an increased risk of arrhythmic or hemodynamic complications, even in the presence of preserved ventricular function.
*
Introducere. Fibromul cardiac reprezintă o tumoră cardiacă primară benignă rară în populația pediatrică, fiind asociat cu un risc crescut de aritmii ventriculare și complicații hemodinamice. Datorită incidenței reduse, managementul terapeutic nu este standardizat, fiind descrise atât abordări chirurgicale, cât și tratament conservator sau transplant cardiac. Obiectiv. Prezentarea particularităților clinice, imagistice și terapeutice ale unui caz de fibrom cardiac intramural al ventriculului stâng la un copil. Materiale și metodă. A fost realizată o analiză retrospectivă a datelor clinice, paraclinice și imagistice (electrocardiografie, ecocardiografie Doppler și rezonanță magnetică cardiacă) ale unei paciente în vârstă de 7 ani, diagnosticată cu fibrom cardiac primar. Rezultate. Pacienta s-a prezentat pentru palpitații recurente și fatigabilitate. Investigațiile imagistice au evidențiat o formațiune intramurală localizată în peretele anterior al ventriculului stâng, cu dimensiuni de 33×41×52 mm și caracteristici RMN sugestive pentru fibrom cardiac. Funcția sistolică a ventriculului stâng a fost conservată, fără obstrucție semnificativă a tractului de ejecție. Evaluarea genetică nu a evidențiat elemente sugestive pentru sindromul Gorlin-Goltz. Cazul a fost analizat în cadrul unui consiliu medical multidisciplinar, care a stabilit indicația de rezecție chirurgicală a formațiunii tumorale, având în vedere dimensiunile și riscul potențial de evenimente aritmice periculoase. Concluzii. Fibromul cardiac pediatric necesită diagnostic imagistic precoce, evaluare multidisciplinară și individualizarea conduitei terapeutice. Managementul chirurgical trebuie luat în considerare la pacienții cu tumori voluminoase și risc crescut de complicații, chiar și în prezența unei funcții ventriculare conservate.
Akkermansia muciniphila and developmental disorders in early childhood
Akkermansia muciniphila și tulburările de dezvoltare în copilăria timpurie
Victoria Cepraga1,2, Livia Bogonovschi1, Olesea Grin1,2, Ninel Revenco1,2
1. Department of Pediatrics, “Nicolae Testemițanu” State University of Medicine and Pharmacy, Chișinău, Republic of Moldova
2. IMSP Mother and Child Institute, Chișinău, Republic of Moldova
Introduction. During the first years of life, intestinal microbiota colonization contributes to the maturation of the immune system and the central nervous system. Akkermansia muciniphila progressively increases in abundance during microbiota development and plays an important role in maintaining intestinal barrier integrity and the gut-brain axis. Objective. To characterize the profile of Akkermansia muciniphila in early childhood and to evaluate the children’s physical and neuropsychological development. Materials and method. We conducted a prospective, observational, analytical study in the primary healthcare setting, including 122 children, aged up to 36 months. Intestinal microbiome composition was analyzed using real-time polymerase chain reaction (RT-PCR) with the ENTEROFLOR kit. Neuropsychological development was assessed using the Guide for Monitoring Child Development (GMCD). The statistical analysis was performed using GraphPad Prism software. Results. The study included 65 girls and 57 boys, with a mean age of 17.03±8.52 months old. The majority of participants were 12-18 months old (30.3%), followed by 24-36 months old (28.7%) and 6-12 months old (27.9%). Akkermansia muciniphila was detected in approximately 60% of the 122 children. Among them, 6.9% had absolute values above the upper reference limit, while 13.9% had absolute values at the upper limit of the reference interval. The distribution of A. muciniphila varied according to age: the bacterium was not detected in children aged 0-6 months old, whereas it was present in 18 of 34 children aged 6-12 months old, 22 of 37 children aged 12-18 months old, in six of 10 children aged 18-24 months old and in 26 of 35 children aged 24-36 months. According to the nutritional status, similar median abundances of A. muciniphila, expressed as log₁₀ genomic copies/g of feces, were observed: 6.95 in undernourished children (n=9), 6.80 in normal-weight children (n=47) and 6.90 in overweight and obese children (n=16). Neuropsychological assessment using the GMCD demonstrated age-appropriate development in 66.7% of children in the expressive language domain, in 91.7% in the social interaction domain, and in 90.3% in the play domain. Conclusions. Descriptive analysis demonstrated a progressive colonization with Akkermansia muciniphila according to age, accompanied by a relatively stable median abundance across age groups and nutritional status categories.
*
Introducere. În primii ani de viață, colonizarea microbiotei intestinale contribuie la maturarea sistemului imunitar și a sistemului nervos central. Akkermansia muciniphila își crește progresiv abundența odată cu dezvoltarea microbiotei și are un rol important în menținerea barierei intestinale și în funcționarea axei intestin-creier. Obiectiv. Caracterizarea profilului Akkermansia muciniphila în copilăria timpurie și evaluarea dezvoltării fizice și neuropsihice a copiilor. Materiale și metodă. Am realizat un studiu observațional, analitic, prospectiv, desfășurat în cadrul asistenței medicale primare, care a inclus 122 de copii, cu vârste de până la 36 de luni. Analiza compoziției microbiomului intestinal a fost efectuată prin PCR în timp real, utilizând kitul ENTEROFLOR. Dezvoltarea neuropsihică a fost evaluată utilizând Ghidul de Monitorizare a Dezvoltării Copilului (GMDC). Prelucrarea statistică a datelor a fost realizată utilizând programul GraphPad Prism. Rezultate. În lotul de studiu au fost incluși 57 de băieți și 65 de fete, cu o vârstă medie de 17,03±8,52 luni. Majoritatea participanților au fost încadrați în grupele de vârstă 12-18 luni (30,3%), 24-36 de luni (28,7%) și 6-12 luni (27,9%). Akkermansia muciniphila a fost detectată la aproximativ 60% dintre cei 122 de copii, iar dintre aceștia, 6,9% au avut valori absolute peste limita superioară a normei, iar 13,9% au avut valori absolute situate la limita superioară a intervalului de referință. Distribuția A. muciniphila a variat în funcție de vârstă. Astfel, bacteria nu a fost detectată la copiii cu vârsta de 0-6 luni, fiind prezentă la 18 din cei 34 de copiii cu vârsta de 6-12 luni, la 22 din cei 37 de copii cu vârsta de 12-18 luni, la șase din 10 copii cu vârsta de 18-24 de luni și la 26 din 35 de copii cu vârsta de 24-36 luni. Analiza în funcție de statusul nutrițional a evidențiat valori mediane similare ale abundenței Akkermansia muciniphila, exprimate în log₁₀ copii genomice/g de materii fecale: 6,95 la copiii subnutriți (n=9), 6,80 la normoponderali (n=47) și 6,90 la copiii supraponderali și obezi (n=16). Evaluarea dezvoltării neuropsihice prin GMDC a evidențiat o dezvoltare corespunzătoare vârstei la 66,7% dintre copii în domeniul limbajului expresiv, la 91,7% în domeniul interacțiunii sociale și la 90,3% în domeniul jocului. Concluzii. Analiza descriptivă a evidențiat o colonizare progresivă cu Akkermansia muciniphila în funcție de vârstă, concomitent cu menținerea unei abundențe mediane relativ constante între grupele de vârstă și categoriile de statut nutrițional.
Iron stores and developmental disorders in children
Rezervele de fier și tulburările de dezvoltare la copii
Victoria Cepraga1,2, Dina Bujor1, Olesea Grin1,2, Elena Dolapciu1,2, Olga Cîrstea1,2, Elena Golubenco2, Adela Horodișteanu-Banuh2, Ninel Revenco1,2
1. Department of Pediatrics, “Nicolae Testemițanu” State University of Medicine and Pharmacy, Chișinău, Republic of Moldova
2. IMSP Mother and Child Institute, Chișinău, Republic of Moldova
Introduction. Early childhood is characterized by rapid maturation of the central nervous system and the acquisition of key cognitive, motor and socioemotional functions. Worldwide, approximately one third of children do not reach their optimal developmental potential by preschool age, and developmental delays are significantly more common in low- and middle-income countries. Iron deficiency is the most common micronutrient deficiency worldwide, and its development begins with the depletion of iron stores. Materials and method. We conducted an observational, analytical, prospective study conducted in primary health care. Children’s neuropsychological development was assessed using the Child Development Monitoring Guide (GMCD). Iron stores were assessed by determining serum ferritin concentration. Statistical data processing was performed using the GraphPad Prism program. Results. The study included 260 children, of whom 46.9% were boys and 53.1% were girls, with a mean age of 19.88±9.50 months old. The mean serum ferritin value in the study group was 33.77±23.40 ng/mL. Iron deficiency (ferritin ≤10 ng/mL) was identified in 11.5%. The mean serum ferritin value was 34.94±25.17 ng/mL in boys and 33.38±22.41 ng/mL in girls, with no statistically significant differences between the two groups (t=0.523; p=0.601). Approximately 25% of the children had a serum ferritin level ≤20 ng/mL, and of these, 34.1% presented disorders in the expressive language domain, 14.3% in fine motor skills and play, receptive language (12.1%), gross motor skills and social interaction (7.7% each). Compared with children who presented developmental disorders, those with age-appropriate development recorded higher mean ferritin values in all domains assessed by GMDC. Thus, in the receptive language domain, the mean ferritin value was 34.50±23.87 ng/mL in children with normal development, compared to 26.50±16.54 ng/mL in those with disorders. Similar trends were observed for social interaction (34.26±23.72 versus 25.18±14.89 ng/mL) and for the play domain (34.59±23.90 versus 27.02±17.68 ng/mL). Conclusions. Low iron status was frequently identified in early childhood, with no gender differences. Children with age-appropriate developmental levels had higher ferritin levels, and expressive language disorders were the most common.
*
Introducere. Copilăria timpurie se caracterizează printr-o maturizare rapidă a sistemului nervos central și prin achiziția principalelor funcții cognitive, motorii și socioemoționale. La nivel mondial, aproximativ o treime dintre copii nu își ating potențialul optim de dezvoltare până la vârsta preșcolară, iar întârzierile de dezvoltare sunt semnificativ mai frecvente în țările cu venituri mici și medii. Deficitul de fier reprezintă cea mai frecventă carență de micronutrienți la nivel mondial, iar evoluția acestuia începe prin epuizarea rezervelor de fier. Materiale și metodă. Am realizat un studiu observațional, analitic, prospectiv, desfășurat în cadrul asistenței medicale primare. Dezvoltarea neuropsihică a copiilor fost evaluată utilizând Ghidul de Monitorizare a Dezvoltării Copilului (GMDC). Rezervele de fier au fost evaluate prin determinarea concentrației serice a feritinei. Prelucrarea statistică a datelor a fost realizată utilizând programul GraphPad Prism. Rezultate. Studiul a inclus 260 de copii, dintre care 46,9% băieți și 53,1% fete, cu o vârstă medie de 19,88±9,50 luni. Valoarea medie a feritinei serice în grupul studiat a fost de 33,77±23,40 ng/mL. Deficitul rezervelor de fier (feritină ≤10 ng/mL) a fost identificat la 11,5%. Valoarea medie a feritinei serice a fost de 34,94±25,17 ng/mL la băieți și 33,38±22,41 ng/mL la fete, fără diferențe semnificative statistic între cele două grupuri (t=0,523; p=0,601). Aproximativ un sfert dintre copii au avut un nivel seric al feritinei ≤20 ng/mL, iar dintre aceștia, 34,1% au prezentat tulburări în domeniul limbajului expresiv, 14,3% au prezentat tulburări legate de motricitatea fină și joc, de limbajul receptiv (12,1%), de motricitatea grosieră și interacțiunea socială (câte 7,7%). Comparativ cu copiii care au prezentat tulburări de dezvoltare, cei cu dezvoltare adecvată vârstei au înregistrat valori medii mai mari ale feritinei în toate domeniile evaluate prin GMDC. Astfel, în domeniul limbajului receptiv, valoarea medie a feritinei a fost de 34,50±23,87 ng/mL la copiii cu dezvoltare normală, comparativ cu 26,50±16,54 ng/mL la cei cu tulburări. Tendințe similare au fost observate pentru interacțiunea socială (34,26±23,72 versus 25,18±14,89 ng/mL) și pentru domeniul jocului (34,59±23,90 versus 27,02±17,68 ng/mL). Concluzii. Statusul redus al rezervelor de fier a fost frecvent identificat în copilăria timpurie, fără variații în funcție de sex. Copiii cu nivel de dezvoltare corespunzător vârstei au avut niveluri mai ridicate ale feritinei, iar tulburările de limbaj expresiv au fost cel mai frecvent întâlnite.
Early identification of children at risk of developmental disorders – a rationale for implementing early intervention services in Căușeni district
Identificarea timpurie a copiilor cu risc de tulburări de dezvoltare – argument pentru implementarea serviciilor de intervenție timpurie în raionul Căușeni
Cristina Țurcan1,2,3, Oxana Onoi1,2, Ninel Revenco1,2
1. “Nicolae Testemițanu” State University of Medicine and Pharmacy, Chișinău, Republic of Moldova
2. Department of Pediatrics, Institute of Mother and Child, Chișinău, Republic of Moldova
3. “Ana și Alexandru” Căușeni District Hospital, Căușeni, Republic of Moldova
Introduction/objective. Early intervention is one of the most effective strategies for reducing the impact of developmental disorders through early identification and timely multidisciplinary interventions. In the Republic of Moldova, access to early intervention services remains uneven, and no specialized service is currently available in Căușeni District. The aim of this study was to assess the need for implementing an early intervention service based on the analysis of the local pediatric population at risk. Materials and method. A descriptive mixed-method study was conducted using a review of the literature, regulatory documents and statistical data regarding the pediatric population of Căușeni District. Demographic and social indicators relevant to children at risk of developmental disorders were analyzed. Results. Căușeni District has 13,106 children, including 69 children aged 0-3 years old identified as being at risk and 570 children from disadvantaged backgrounds. These vulnerable groups require systematic monitoring, comprehensive developmental assessment and timely access to specialized services. The absence of a local early intervention service may delay the identification of developmental disorders and access to appropriate multidisciplinary care. Conclusions. The findings support the need to establish an early intervention service in Căușeni District and to implement standardized screening, assessment and referral pathways for children at risk of developmental disorders. Strengthening collaboration between healthcare, education and social services may improve access to early intervention and the children’s developmental outcomes.
*
Introducere/obiectiv. Intervenția timpurie reprezintă una dintre cele mai eficiente strategii pentru reducerea impactului tulburărilor de dezvoltare asupra copilului, prin identificarea precoce și inițierea intervențiilor multidisciplinare. În Republica Moldova, accesul la aceste servicii este neuniform, iar în raionul Căușeni nu există un serviciu specializat de intervenție timpurie. Obiectivul studiului este evaluarea necesității implementării unui astfel de serviciu, prin analiza populației pediatrice vulnerabile și a contextului local. Materiale și metodă. A fost realizat un studiu descriptiv cu abordare mixtă, utilizând analiza literaturii de specialitate, a documentelor normative și a datelor statistice privind populația pediatrică din raionul Căușeni. Au fost analizați indicatorii demografici și sociali relevanți pentru identificarea copiilor cu risc de tulburări de dezvoltare și necesitatea dezvoltării serviciilor de intervenție timpurie. Rezultate. În raionul Căușeni sunt înregistrați 13106 copii, dintre care 69 de copii cu vârste între 0 și 3 ani aflați în situații de risc și 570 de copii proveniți din medii defavorizate. Aceste categorii reprezintă grupuri vulnerabile, cu risc crescut de întârzieri în dezvoltare și cu acces limitat la servicii specializate. Analiza contextului local evidențiază lipsa unui serviciu organizat de intervenție timpurie, ceea ce poate întârzia depistarea precoce și inițierea intervențiilor adecvate. Concluzii. Datele analizate evidențiază necesitatea implementării unui serviciu de intervenție timpurie în raionul Căușeni și a dezvoltării unor mecanisme standardizate de screening, evaluare și referire precoce a copiilor cu risc de tulburări de dezvoltare. Consolidarea colaborării dintre serviciile medicale, educaționale și sociale poate contribui la îmbunătățirea accesului la intervenții și la optimizarea dezvoltării copiilor vulnerabili.
Peripheral arthritis in children: when should inflammatory bowel disease be suspected?
Artrita periferică la copil: când suspectăm o boală inflamatorie intestinală?
Andreea-Maria Iordache1,2, Elena-Roxana Matran1,2, Irina Dijmărescu1,2, Alexandra Coroleucă1,2, Andra-Mihaela Diaconu1, Alexandru Ulici1,2, Daniela Păcurar1,2, Cristina-Adriana Becheanu1,2
1. “Grigore Alexandrescu” Emergency Clinical Hospital for Children, Bucharest, Romania
2. “Carol Davila” University of Medicine and Pharmacy, Bucharest, Romania
Introduction. Peripheral arthritis is one of the most common extraintestinal manifestations of Crohn’s disease in children and may occur before, simultaneously, or after gastrointestinal symptoms. The aim of this study was to evaluate the clinical characteristics and disease course of pediatric patients with Crohn’s disease-associated peripheral arthritis. Materials and method. We conducted a retrospective, descriptive observational study on a subgroup of patients with Crohn’s disease-associated arthritis selected from a cohort of children admitted to a tertiary pediatric center with arthritis of various etiologies over a 10-year period. Crohn’s disease characteristics, patterns of joint involvement and the temporal relationship between arthritis onset and Crohn’s disease diagnosis were analyzed. Results. Six patients were included, with a male-to-female ratio of 5:1. Joint involvement predominantly affected the large joints of the lower limbs. For five of the six patients, the onset of arthritis was associated with intestinal disease activity. Arthritis preceded the diagnosis of Crohn’s disease in two patients (33.3%), with intervals of six, respectively 58 months before the onset of gastrointestinal manifestations; it occurred concomitantly with gastrointestinal disease in three patients (50%), and developed during the evolution of Crohn’s disease in one patient (16.7%). Four patients exhibited an inflammatory phenotype (B1), while two had a penetrating phenotype (B3). Impaired nutritional status was present in two-thirds of the cases. Fecal calprotectin and serum inflammatory markers were elevated in all patients. Conclusions. In one-third of the children, peripheral arthritis preceded the diagnosis of Crohn’s disease, suggesting that it may represent an early manifestation of inflammatory bowel disease. The assessment of gastrointestinal symptoms and fecal calprotectin levels in children presenting with arthritis may contribute to earlier diagnosis and optimization of therapeutic management.
*
Introducere. Artrita periferică reprezintă una dintre cele mai frecvente manifestări extraintestinale ale bolii Crohn la copil și poate apărea înaintea, concomitent sau ulterior afectării digestive. Scopul acestui studiu a fost evaluarea caracteristicilor clinice și evolutive ale pacienților pediatrici cu artrită periferică asociată bolii Crohn. Materiale și metodă. A fost realizat un studiu observațional, descriptiv, retrospectiv, la un sublot de pacienți cu artrită asociată bolii Crohn, extras dintr-o cohortă de copii internați într-un centru terțiar pediatric cu diagnosticul de artrită cu diverse etiologii într-o perioadă de 10 ani. Au fost analizate caracteristicile bolii Crohn, tiparul afectării articulare și relația temporală dintre artrită și diagnosticul bolii Crohn. Rezultate. Au fost incluși șase pacienți, cu un raport masculin:feminin de 5:1. Afectarea articulară a interesat predominant articulațiile mari ale membrelor inferioare. La cinci din cei șase pacienți, apariția artritei a fost asociată cu activitatea digestivă a bolii Crohn. Artrita a precedat diagnosticul bolii Crohn la doi pacienți (33,3%), cu un interval de șase, respectiv 58 de luni până la apariția manifestărilor digestive, a debutat concomitent cu boala digestivă la trei pacienți (50%) și a apărut în evoluția bolii Crohn la un pacient (16,7%). Patru pacienți au prezentat fenotip inflamator (B1) și doi pacienți au prezentat fenotip penetrant (B3). Afectarea statusului nutrițional a fost prezentă la două treimi din cazuri. Calprotectina fecală și markerii inflamatori serici au fost crescuți la toți pacienții. Concluzii. La o treime dintre copii, artrita periferică a precedat diagnosticul bolii Crohn, sugerând că poate reprezenta o manifestare precoce a bolii inflamatorii intestinale. Evaluarea simptomelor digestive și a calprotectinei fecale la copilul cu artrită poate contribui la diagnosticul precoce și la optimizarea managementului terapeutic.
Early recognition of kerion celsi to prevent cicatricial alopecia: a pediatric case series
Recunoașterea precoce a kerion celsi pentru prevenirea alopeciei cicatriciale – serie de cazuri pediatrice
Iris-Iuliana Adam1,2, Raluca-Gabriela Miulescu1,3, Ruxandra Marin3
1. “Sf. Constantin” Hospital, Brașov, Romania
2. Dental Elite, Brașov, Romania
3. “Carol Davila” University of Medicine and Pharmacy, Bucharest, Romania
Introduction. Kerion celsi is the most severe inflammatory presentation of tinea capitis, and it predominantly afflicts children, most commonly following infection with zoophilic dermatophytes. The delayed diagnosis may result in significant complications, including permanent cicatricial alopecia. Early recognition and prompt initiation of therapy are essential to achieve favorable clinical outcomes. Materials and method. We present a series of pediatric patients diagnosed with kerion celsi, based on clinical findings supported by mycological and microbiological investigations. All patients received systemic antifungal therapy (fluconazole or terbinafine), combined with anti-inflammatory treatment and topical antifungal agents. The clinical evolution and the treatment-related complications were assessed throughout follow-up. Results. All patients showed the complete resolution of the inflammatory lesions following treatment. Two children developed dermatophytid reactions during the therapy course, which resolved without affecting the final outcome. Transient alopecia occurred in all cases; however, complete hair regrowth was achieved within 1-2 months with appropriate systemic therapy and supportive local management. Conclusions. Kerion celsi should be considered in every child presenting with inflammatory scalp lesions. Early diagnosis and timely systemic antifungal treatment are essential to prevent permanent alopecia and other long-term complications. A multidisciplinary approach involving dermatologists, pediatricians and microbiologists is fundamental for optimal patient care.
*
Introducere. Kerion celsi reprezintă cea mai severă formă inflamatorie de tinea capitis și apare predominant la copii, fiind determinată cel mai frecvent de dermatofiți zoofili. Diagnosticul întârziat poate conduce la complicații importante, inclusiv la alopecie cicatricială permanentă. Recunoașterea precoce și inițierea promptă a tratamentului sunt esențiale pentru un prognostic favorabil. Materiale și metodă. Prezentăm o serie de cazuri de pacienți pediatrici diagnosticați cu kerion celsi, evaluați clinic și microbiologic. Diagnosticul a fost stabilit pe baza aspectului clinic, completat cu examen micologic și investigații microbiologice. Toți pacienții au beneficiat de tratament antifungic sistemic (fluconazol sau terbinafină), asociat cu terapie antiinflamatoare și tratament topic antifungic. Evoluția clinică și complicațiile au fost monitorizate pe durata tratamentului și la controalele ulterioare. Rezultate. Toți pacienții au prezentat un răspuns clinic favorabil, cu remiterea completă a procesului inflamator. Două cazuri au dezvoltat reacții dermatofitice în cursul evoluției, fără impact asupra rezultatului terapeutic final. Alopecia tranzitorie a fost observată la toți copiii, însă regenerarea completă a părului s-a produs în decurs de 1-2 luni sub tratament sistemic și cu măsuri locale de susținere. Concluzii. Kerion celsi trebuie inclus în diagnosticul diferențial al leziunilor inflamatorii ale scalpului la copil. Diagnosticul precoce și tratamentul sistemic inițiat rapid reduc riscul complicațiilor și previn alopecia permanentă. Colaborarea dintre pediatru, dermatolog și microbiolog este esențială pentru managementul optim al acestor pacienți.
Differential diagnosis of pediatric alopecia: a case-based clinical approach
Diagnosticul diferențial al alopeciei la copil – o abordare bazată pe prezentarea unor cazuri clinice
Iris-Iuliana Adam1,2, Raluca-Gabriela Miulescu1,3, Ruxandra Marin3
1. “Sf. Constantin” Hospital, Brașov, Romania
2. Dental Elite, Brașov, Romania
3. “Carol Davila” University of Medicine and Pharmacy, Bucharest, Romania
Introduction. Hair loss in children represents a diagnostic challenge, because of its broad spectrum of congenital, inflammatory, infectious, autoimmune and behavioral causes. Early recognition of the underlying condition is essential for timely treatment and prevention of permanent hair loss. Materials and method. We retrospectively reviewed representative clinical cases of patients aged 2-17 years old diagnosed with different types of alopecia, including short anagen syndrome, aplasia cutis congenita, Netherton syndrome, alopecia areata, alopecia universalis, temporal triangular alopecia, tinea capitis, kerion celsi, bacterial scalp infections, trichotillomania, psoriasis, seborrheic dermatitis and folliculitis decalvans. Clinical examination was complemented by trichoscopy and ultraviolet light evaluation whenever indicated. Results. Trichoscopy significantly improved diagnostic accuracy by distinguishing scarring from non-scarring alopecia, facilitating the diagnosis of inflammatory and infectious scalp disorders, and guiding biopsy site selection in challenging cases. Treatment strategies were individualized according to the underlying etiology, and included observation, topical and systemic therapies and targeted treatments for severe alopecia areata. Conclusions. A structured diagnostic approach integrating clinical examination, trichoscopy and complementary investigations allows the early diagnosis and individualized management of pediatric alopecia. Multidisciplinary collaboration remains essential to improve clinical outcomes in affected children.
*
Introducere. Alopecia la copil reprezintă o provocare diagnostică, din cauza etiologiei variate, care include afecțiuni congenitale, inflamatorii, infecțioase, autoimune și comportamentale. Diagnosticul precoce este esențial pentru inițierea tratamentului adecvat și prevenirea complicațiilor permanente. Materiale și metodă. Au fost analizate retrospectiv cazuri clinice reprezentative ale unor pacienți cu vârste între 2 și 17 ani diagnosticați cu diferite forme de alopecie: sindromul anagenului scurt, aplasia cutis congenitală, sindromul Netherton, alopecia areata, alopecia universalis, alopecia triunghiulară temporală, tinea capitis, kerion celsi, infecții bacteriene ale scalpului, tricotilomanie, psoriazis, dermatită seboreică și foliculită decalvantă. Evaluarea clinică a fost completată prin tricoscopie și examinare cu lumină ultravioletă, atunci când acestea au fost indicate. Rezultate. Tricoscopia a contribuit semnificativ la diferențierea alopeciilor cicatriciale de cele necicatriciale, la diagnosticul afecțiunilor inflamatorii și infecțioase și la selectarea optimă a locului de biopsie în cazurile dificile. Conduita terapeutică a fost adaptată etiologiei și a inclus monitorizare, tratamente topice și sistemice, precum și terapii moderne pentru formele severe de alopecia areata. Concluzii. Abordarea sistematică a alopeciei pediatrice, bazată pe corelarea datelor clinice cu tricoscopia și investigațiile complementare, permite stabilirea rapidă a diagnosticului și individualizarea tratamentului. Colaborarea multidisciplinară rămâne esențială pentru optimizarea managementului acestor pacienți.
Integrated management of pediatric atopic dermatitis associated with Staphylococcus aureus colonization: a case report
Managementul integrat al dermatitei atopice pediatrice asociată cu colonizare cu Staphylococcus aureus – prezentare de caz
Iris-Iuliana Adam1,2, Raluca-Gabriela Miulescu1,3, Alina Ilici4, Ruxandra Marin3
1. “Sf. Constantin” Hospital, Brașov, Romania
2. Dental Elite, Brașov, Romania
3. “Carol Davila” University of Medicine and Pharmacy, Bucharest, Romania
4. Adeomed Clinic, Bucharest, Romania
Introduction. Atopic dermatitis is one of the most common inflammatory skin diseases in childhood, being characterized by impaired skin barrier function, microbial dysbiosis and frequent Staphylococcus aureus colonization. Effective management requires an integrated approach targeting both skin barrier restoration and microbial control. Materials and method. We report the case of a 14-month-old child with a history of recurrent upper respiratory tract infections, vitamin D deficiency and hand-foot-and-mouth disease who presented with intensely pruritic erythematous scaly plaques involving the face, trunk and extremities, associated with significant sleep disturbance. Bacterial culture from skin lesions identified methicillin-sensitive Staphylococcus aureus (MSSA), while laboratory investigations showed no evidence of systemic inflammation. Results. The treatment included skin barrier repair with appropriate emollient therapy, topical antiseptic measures, mupirocin ointment and oral probiotic supplementation. Rapid clinical improvement was observed, with complete resolution of skin lesions within eight days and sustained remission during follow-up. Conclusions. Staphylococcus aureus colonization should be actively investigated in children with moderate-to-severe or treatment-resistant atopic dermatitis. A comprehensive therapeutic strategy combining skin barrier restoration, targeted antimicrobial therapy and microbiome-supportive interventions may improve clinical outcomes.
*
Introducere. Dermatita atopică este una dintre cele mai frecvente dermatoze inflamatorii ale copilului și este caracterizată prin alterarea barierei cutanate, disbioză și colonizare frecventă cu Staphylococcus aureus. Controlul eficient al bolii presupune o abordare complexă, care vizează atât refacerea barierei cutanate, cât și reducerea încărcăturii microbiene și modularea răspunsului inflamator. Materiale și metodă. Prezentăm cazul unui copil în vârstă de 1 an și 2 luni, cu antecedente de infecții acute ale căilor respiratorii superioare recurente, hipovitaminoză D și boală mână-picior-gură, care s-a prezentat pentru plăci eritemato-scuamoase intens pruriginoase localizate la nivelul feței, trunchiului și membrelor, asociate cu tulburări importante de somn. Examenul bacteriologic al leziunilor a evidențiat colonizare cu Staphylococcus aureus meticilino-sensibil (MSSA), în absența sindromului inflamator sistemic. Rezultate. Pacientul a beneficiat de tratament complex constând în emoliente și produse pentru refacerea barierei cutanate, decontaminare locală cu clorhexidină, tratament topic cu mupirocin și administrare orală de probiotice. Evoluția clinică a fost rapid favorabilă, cu remiterea completă a leziunilor cutanate în aproximativ opt zile și menținerea remisiunii la monitorizare. Concluzii. Colonizarea cu Staphylococcus aureus trebuie luată în considerare la copiii cu dermatită atopică severă sau refractară. Asocierea măsurilor de refacere a barierei cutanate, controlul microbiologic și susținerea echilibrului microbiomului pot contribui la obținerea unui control rapid și de durată al bolii.
Microbiome modulation as an adjuvant therapy in adolescent acne: a single-center experience
Modularea microbiomului în managementul acneei vulgare la adolescent: experiența unui singur centru
Iris-Iuliana Adam1,2, Raluca-Gabriela Miulescu1,3, Daniela Motoran4, Ruxandra Marin3
1. “Sf. Constantin” Hospital, Brașov, Romania
2. Dental Elite, Brașov, Romania
3. “Carol Davila” University of Medicine and Pharmacy, Bucharest, Romania
4. CMI Daniela Motoran, Brașov, Romania
Introduction. Acne vulgaris is one of the most common chronic inflammatory skin disorders affecting adolescents. Increasing evidence regarding the gut-skin axis has highlighted the potential role of microbiome modulation as an adjunctive therapeutic strategy, particularly in patients with inadequate response to conventional treatment or contraindications to systemic therapies. Materials and method. We retrospectively evaluated five adolescents, aged 12-16 years old, presenting with moderate-to-severe acne vulgaris refractory to conventional topical treatment. Several patients had chronic autoimmune disorders limiting the use of systemic retinoids. Standard dermatological treatment was combined with oral probiotics and dietary recommendations aimed at supporting gut microbiome homeostasis. Clinical observations were interpreted in the context of current evidence regarding the interaction between intestinal and cutaneous microbiota. Results. The addition of probiotics to conventional therapy was associated with early clinical improvement, particularly in noninflammatory acne lesions, together with excellent treatment tolerability. Clinical improvement became evident within the first weeks of therapy, without significant adverse effects. Current literature supports the role of Lactobacillus and Bifidobacterium species in regulating inflammatory pathways and in promoting microbiome balance. Conclusions. Microbiome modulation appears to be a promising adjunctive approach in the treatment of adolescent acne, especially in patients with limited therapeutic options. Larger prospective studies are warranted to establish its long-term efficacy and clinical indications.
*
Introducere. Acneea vulgară este una dintre cele mai frecvente afecțiuni inflamatorii cronice ale adolescenței. În ultimii ani, interesul pentru rolul axei intestin-piele și al microbiomului în patogeneza bolii a condus la evaluarea probioticelor ca terapie adjuvantă, în special la pacienții cu răspuns insuficient la tratamentele convenționale sau care au contraindicații pentru terapia sistemică. Materiale și metodă. Am analizat retrospectiv cinci cazuri de adolescenți cu vârste între 12 și 16 ani diagnosticați cu forme moderate sau severe de acnee vulgară, cu evoluție nefavorabilă sub tratamente convenționale. O parte dintre pacienți prezentau boli autoimune cronice care limitau opțiunile terapeutice sistemice. Toți au beneficiat de tratament dermatologic standard asociat cu administrarea orală de probiotice și recomandări dietetice orientate spre susținerea microbiomului intestinal. Datele clinice au fost corelate cu informațiile din literatura de specialitate privind rolul microbiotei cutanate și intestinale în acnee. Rezultate. Asocierea probioticelor cu tratamentul convențional a fost urmată de ameliorarea precoce a leziunilor acneice, în special a celor neinflamatorii, și de o toleranță foarte bună a terapiei. Reducerea severității leziunilor a fost observată încă din primele săptămâni de tratament, fără reacții adverse semnificative. Literatura actuală susține rolul speciilor de Lactobacillus și Bifidobacterium în modularea răspunsului inflamator și în restabilirea echilibrului microbiomului. Concluzii. Modularea microbiomului reprezintă o strategie terapeutică adjuvantă promițătoare în managementul acneei la adolescent, în special la pacienții cu opțiuni terapeutice limitate. Sunt necesare studii clinice controlate pentru confirmarea eficacității pe termen lung.
Complicated scabies in infants: diagnostic and therapeutic challenges in a case series
Scabia complicată la sugar – provocări diagnostice și terapeutice într-o serie de cazuri
Iris-Iuliana Adam1,2, Raluca-Gabriela Miulescu1,3, Ruxandra Marin3
1. “Sf. Constantin” Hospital, Brașov, Romania
2. Dental Elite, Brașov, Romania
3. “Carol Davila” University of Medicine and Pharmacy, Bucharest, Romania
Introduction. Scabies is a common parasitic skin disease in childhood; however, in infants it may present with atypical clinical manifestations and become complicated by severe secondary bacterial infections. Delayed diagnosis increases the risk of systemic complications and hospitalization. The aim of this study was to highlight the importance of early recognition and multidisciplinary management of complicated infantile scabies. Materials and method. We retrospectively reviewed five infants, aged 2-10 months old, admitted with extensive pustular eruptions and impaired general condition. The clinical examination revealed erythematous plaques, pustules, hemorrhagic crusts and excoriations involving the trunk and extremities, accompanied by fever, dehydration and poor feeding. Microbiological investigations confirmed Sarcoptes scabiei infestation associated with methicillin-resistant Staphylococcus aureus (MRSA) skin infection. All patients underwent laboratory evaluation, and they received multidisciplinary care. Results. The management included fluid and electrolyte replacement, intravenous antibiotic therapy guided by antimicrobial susceptibility testing, and age-appropriate anti-scabies treatment. Bacterial infection resolved rapidly, with normalization of inflammatory markers within six days. Longer treatment and follow-up were required to achieve complete eradication of scabies. Conclusions. Complicated scabies should be considered in the differential diagnosis of extensive pustular eruptions in infants, particularly when accompanied by systemic symptoms. Early diagnosis, microbiological confirmation and close collaboration between pediatricians, dermatologists and microbiologists are essential for successful management and prevention of severe complications.
*
Introducere. Scabia reprezintă o dermatoză parazitară frecventă în copilărie, însă la sugari poate avea manifestări clinice atipice și poate fi complicată de suprainfecții bacteriene severe. Întârzierea diagnosticului crește riscul complicațiilor sistemice și al necesității spitalizării. Scopul acestei lucrări este de a evidenția importanța recunoașterii precoce și a managementului interdisciplinar al acestor cazuri. Materiale și metodă. Au fost analizate retrospectiv cinci cazuri de sugari, cu vârste între 2 și 10 luni, internați pentru erupții cutanate extensive asociate cu alterarea stării generale. Examenul clinic a evidențiat plăci eritematoase, pustule, cruste hemoragice și excoriații localizate pe trunchi și membre, însoțite de febră, deshidratare și refuzul alimentației. Examinările microbiologice au confirmat infestarea cu Sarcoptes scabiei și suprainfecția cu Staphylococcus aureus meticilino-rezistent (MRSA). Toți pacienții au beneficiat de evaluare biologică și de tratament interdisciplinar. Rezultate. Tratamentul a inclus reechilibrare hidroelectrolitică, antibioterapie intravenoasă adaptată antibiogramei și tratament specific pentru scabie, ales în funcție de vârsta pacientului. Evoluția infecției bacteriene a fost favorabilă, cu remiterea semnelor clinice și normalizarea markerilor inflamatori în aproximativ șase zile. Eradicarea infestării parazitare a necesitat tratament și monitorizare prelungite. Concluzii. La sugar, scabia trebuie inclusă în diagnosticul diferențial al erupțiilor pustuloase extensive, în special atunci când sunt prezente semne de infecție sistemică. Diagnosticul rapid și colaborarea dintre dermatolog, pediatru și microbiolog sunt esențiale pentru prevenirea complicațiilor severe.
Infantile hemangiomas: clinical features and therapeutic management
Hemangioamele infantile – caracteristici clinice și abordare terapeutică
Andra-Mihaela Diaconu1, Roxana-Elena Matran1,2, Raluca Tătar1,2, Cristina Olteanu1, Ana-Maria Hodea1, Adriana Diaconeasa1, Cristina-Adriana Becheanu1,2
1. “Carol Davila” University of Medicine and Pharmacy, Bucharest, Romania
2. “Grigore Alexandrescu” Emergency Clinical Hospital for Children, Bucharest, Romania
Introduction. Infantile hemangiomas (IHs) are benign GLUT-1-positive vascular tumors that typically develop within the first weeks of life. The diagnosis is primarily clinical, while imaging investigations are reserved for atypical presentations or diagnostic uncertainty. Although most infantile hemangiomas undergo spontaneous involution and require observation alone, selected lesions are associated with functional impairment, permanent disfigurement, ulceration, or other complications, warranting early therapeutic intervention. Materials and method. We conducted a retrospective observational study including infants aged 1-11 months old diagnosed with infantile hemangiomas and evaluated at the Department of Pediatrics of the “Grigore Alexandrescu” Emergency Clinical Hospital for Children, Bucharest, Romania, between April 2025 and June 2026. Results. Fifty-five patients were included, of whom 16 (29%) were male (p=0.002). The median age at first evaluation was 3.25 months (IQR 2.75-4.75), while the median maximum lesion diameter was 2 cm (IQR 1-3). The most common anatomical distribution involved the head and neck region (29.1%), followed by the trunk (21.8%), upper extremities (12.7%), anogenital area (7.3%) and lower extremities (3.6%); multiple-site involvement was observed in 25.5% of cases (p=0.004). Superficial infantile hemangiomas represented the predominant subtype (56.4%), followed by mixed (36.4%) and deep lesions (7.3%) (p<0.001). Most patients presented with a single lesion (67.3%), whereas multifocal and segmental infantile hemangiomas accounted for 27.3% and 5.5% of cases, respectively (p<0.001). Surgical treatment was required in two patients. Oral propranolol therapy was initiated in 26 patients (47.3%), although treatment indications were identified in 47 patients (85.5%) referred to specialist assessment. Twenty patients (42.6%) fulfilled at least two criteria defined by the National Propranolol Treatment Protocol. Rapid lesion proliferation was the leading indication for treatment and represented the sole treatment criterion in 19 patients (40.4%). Functional risk was identified in 8.5% of patients, permanent disfigurement risk in 4.3%, and ulceration and/or bleeding in 4.3% of patients (p<0.001). No life-threatening hemangiomas were observed. The median age at propranolol initiation was 4.5 months (IQR 3.5-5.75). Conclusions. Infantile hemangiomas were predominantly solitary, superficial and small vascular lesions, most frequently affecting the head and neck region. However, they were mainly characterized by a rapid growth rate, which necessitated treatment in the majority of cases, given the risks associated with lesion progression, including ulceration, bleeding, cosmetic disfigurement and functional impairment.
*
Introducere. Hemangioamele infantile reprezintă tumori vasculare benigne GLUT-1 pozitive, cu debut în primele săptămâni de viață. Diagnosticul este preponderent clinic, investigațiile paraclinice fiind rezervate cazurilor cu diagnostic incert. Deși majoritatea hemangioamelor infantile necesită doar monitorizare, anumite formațiuni prezintă un risc crescut de complicații funcționale, estetice sau vitale, motiv pentru care necesită intervenție terapeutică precoce. Materiale și metodă. În acest studiu observațional retrospectiv au fost incluși sugari cu vârste cuprinse între 1 și 11 luni, diagnosticați cu hemangioame infantile, evaluați în Secția de pediatrie a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu”, București, în perioada aprilie 2025 – iunie 2026. Rezaultate. În studiu au fost incluși 55 de pacienți, dintre care 16 (29%) au fost băieți (p=0,002). Mediana vârstei la prima evaluare medicală a fost de 3,25 luni (IQR 2,75-4,75). Diametrul maxim al formațiunii (mediana) a fost de 2 cm (IQR 1-3). Localizarea cea mai frecventă a hemangioamelor infantile a fost la nivel cefalic, respectiv 16 cazuri (29,1%), 12 cazuri (21,8%) au prezentat localizare la nivelul trunchiului, șapte cazuri (12,7%) pe membrele superioare, patru (7,3%) în regiunea anogenitală, două (3,6%) pe membrele inferioare, iar 14 (25,5%) au prezentat localizări multiple (p=0,004). Majoritatea hemangioamelor infantile au fost superficiale, fiind prezente la 31 de pacienți (56,4%), iar cele mixte și, respectiv, profunde s-au regăsit la 20 (36,4%) și, respectiv, patru (7,3%) pacienți (p<0,001). Treizeci și șapte de pacienți (67,3%) au prezentat hemangioame infantile unice, 15 pacienți (27,3%) au prezentat hemangioame infantile multifocale, iar trei pacienți (5,5%) au prezentat hemangioame infantile segmentare (în placă), p<0,001. Abordarea terapeutică a impus intervenție chirurgicală la doi pacienți, iar inițierea tratamentului cu propranolol sirop s-a efectuat la 26 de pacienți (47,3%), deși indicația s-a formulat la 47 (85,5%) dintre cei îndrumați în clinică pentru evaluarea de specialitate a formațiunii vasculare. Douăzeci dintre aceștia (42,6%) au prezentat minimum două criterii stipulate în Protocolul național de administrare a tratamentului cu propranolol. Criteriul principal de inițiere a terapiei a fost ritmul rapid de creștere a formațiunii, fiind criteriu unic de inițiere la 19 pacienți (40,4%). La patru pacienți (8,5%) s-au decelat hemangioame infantile cu risc funcțional, doi pacienți (4,3%) au prezentat risc de desfigurare permanentă, iar doi pacienți (4,3%) au prezentat ulcerație/sângerare lezională (p<0,001). Nu s-au raportat hemangioame infantile cu risc vital. Mediana vârstei la inițierea tratamentului a fost de 4,5 luni (IQR 3,5-5,75). Concluzii. Hemangioamele infantile au fost predominant leziuni vasculare unice, superficiale și de dimensiuni reduse, afectând cel mai frecvent regiunea cefalică, însă au fost caracterizate în principal de un ritm accelerat de dezvoltare, care a impus tratament în cele mai multe dintre cazuri, având în vedere riscurile asociate creșterii (ulcerație, sângerare, compromiterea aspectului estetic sau deteriorarea funcțională).
Precision pharmacotherapy in pediatric atopic dermatitis: integrating gut and skin dysbiosis into personalized therapeutic decision-making
Farmacoterapia de precizie în dermatita atopică pediatrică: integrarea disbiozei intestinale și cutanate în individualizarea deciziei terapeutice
Ruxandra Marin1, Raluca-Gabriela Miulescu2, Călin Muntean3, Ioana Roșca1, Laura Dinică4, Oana-Andreia Coman1
1. Faculty of Medicine, “Carol Davila” University of Medicine and Pharmacy, Bucharest, Romania
2. Dermatology Department, “Sf. Constantin” Hospital, Brașov, Romania
3. Department III Functional Science, Discipline of Medical Informatics and Biostatistics,
“Victor Babeș” University of Medicine and Pharmacy, Timișoara, Romania
4. Adeomed Clinic, Bucharest, Romania
Introduction. Atopic dermatitis is frequently associated with food allergy and with both gut and skin dysbiosis. This study aimed to evaluate the effectiveness of a personalized therapeutic strategy combining conventional pharmacotherapy with microbiome-targeted interventions. Materials and method. Findings from two prospective studies conducted in Romanian pediatric centers were integrated, including 85 children with atopic dermatitis and confirmed food allergy and 21 children with atopic dermatitis and laboratory-confirmed gut dysbiosis. The therapeutic management was individualized according to clinical, allergological and microbiological assessment, and included topical pharmacotherapy, elimination diets, strain-specific probiotics, prebiotics, nutritional supplementation and targeted antimicrobial therapy when indicated. The clinical outcomes were evaluated over a three-month follow-up using the SCORAD and POEM scores. Results. Disease severity decreased by more than 50%, and approximately 75% of patients achieved a clinically meaningful response. Gut and skin dysbiosis were more frequently identified in children with severe disease and multiple food allergies. Microbiological assessment supported the individualization of pharmacological and nutritional interventions, although baseline disease severity remained the strongest predictor of treatment response. Conclusions. Precision pharmacotherapy based on clinical, allergological and microbiological assessment represents a promising approach for optimizing the management of pediatric atopic dermatitis and supports the development of personalized microbiome-guided therapeutic strategies.
*
Introducere. Dermatita atopică este frecvent asociată cu alergii alimentare și disbioză intestinală și cutanată. Scopul acestui studiu a fost evaluarea eficienței unei strategii terapeutice personalizate care combină farmacoterapia convențională cu intervenții orientate către microbiom. Materiale și metodă. Au fost integrate rezultatele a două studii prospective desfășurate în centre pediatrice din România, incluzând 85 de copii cu dermatită atopică și alergie alimentară confirmată și 21 de copii cu dermatită atopică și disbioză intestinală confirmată microbiologic. Managementul terapeutic a fost individualizat pe baza evaluării clinice, alergologice și microbiologice și a inclus farmacoterapie topică, diete de excludere, probiotice specifice tulpinii, prebiotice, suplimentare nutrițională și terapie antimicrobiană țintită atunci când a fost indicată. Evoluția clinică a fost evaluată prin scorurile SCORAD și POEM pe parcursul a trei luni. Rezultate. Reducerea severității bolii a depășit 50%, iar aproximativ 75% dintre pacienți au obținut un răspuns clinic semnificativ. Disbioza intestinală și cea cutanată au fost mai frecvente la copiii cu forme severe și alergii alimentare multiple. Evaluarea microbiologică a facilitat individualizarea intervențiilor farmacologice și nutriționale, însă severitatea inițială a rămas principalul predictor al răspunsului terapeutic. Concluzii. Farmacoterapia de precizie bazată pe evaluarea clinică, alergologică și microbiologică reprezintă o abordare promițătoare în managementul dermatitei atopice pediatrice și susține dezvoltarea strategiilor terapeutice personalizate ghidate de microbiom.
Pilot study regarding translation of POEM questionnaire in Romanian language for assessing the correlation between quality of life and disease severity in children with atopic dermatitis
Studiu-pilot privind traducerea chestionarului POEM în limba română pentru evaluarea corelației dintre calitatea vieții și severitatea bolii la copiii cu dermatită atopică
Raluca-Gabriela Miulescu1,2, Ioana Roșca1,3, Alexandru-Neculai Pavel4, Ruxandra-Cristina Marin1, Andreea-Teodora Constantin1, Iris Adam2, Anca Chiriac5, Anca E. Chiriac5, Adriana Diaconeasa6, Oana-Andreia Coman1
1. “Carol Davila” University of Medicine and Pharmacy, Bucharest, Romania
2. Dermatology Department, “Sf. Constantin” Hospital, Brașov, Romania
3. “Prof. Dr. Panait Sîrbu” Clinical Hospital of Obstetrics and Gynecology, Bucharest, Romania
4. Pax Clinic, Bucharest, Romania
5. Nicolina Medical Center, Iași, Romania
6. “Grigore Alexandrescu” Clinical Hospital of Pediatry, Bucharest, Romania
Introduction. Atopic dermatitis represents an inflammatory chronic skin disease which evolves with episodes of exacerbation, associated with itchy lesions and remission. The mechanism of the disease is complex: genetic factors, as well as the dysfunction of the immune system Th2 (with production of IL-4, IL-5 and IL-13), decreased gamma interferon and increased IgE, along with skin barrier impairment. The aim of the study is the translation of POEM score in Romanian language among children with atopic dermatitis and its correlation with the SCORAD score. Materials and method. The data for this observational analytical study were obtained from pediatric patients diagnosed with atopic dermatitis, who were recruited from “Sf. Constantin” Hospital, Brașov, Romania, between September 2025 and February 2026. The study followed inclusion and exclusion criteria. The inclusion criteria were: patients under 18 years old, diagnosed with atopic dermatitis of any form, according to Hanifin and Rajka criteria. In total, 90 pediatric patients, aged 1 month old to 15 years old, who presented with typical lesions for atopic dermatitis at the beginning of the study, were selected. The impact of atopic dermatitis on pediatric patients was assessed using the POEM questionnaire. During the same visit, we completed the SCORAD score in order to quantify and classify the form of atopic dermatitis. Results. The study population comprised 90 pediatric children, with a female predominance. There were no significant statistical differences regarding the mean POEM scores among the two age groups, even though younger children developed slightly more severe forms. However, highly statistically significant was the association of atopic dermatitis with other atopic diseases (food allergies, asthma and rhinitis). Similar data were noticed when we compared children born transvaginally versus children born by caesarean section. In vitro fertilization does not seem to influence the disease evolution and severity. Breastfeeding did not seem to influence the atopic disease. Overall, there was a strong correlation between SCORAD and POEM scores.
*
Introducere. Dermatita atopică reprezintă o patologie cutanată inflamatorie cronică, ce evoluează cu episoade de exacerbare, asociate cu leziuni pruriginoase și episoade de remisiune. Etiopatogenia dermatitei atopice este complexă, fiind incriminați factori genetici, precum și disfuncția sistemului imunitar Th2 (cu producție de IL-4, IL-5 și IL-13), scăderea interferonului gama și creșterea nivelului seric al IgE, dar și afectarea barierei cutanate. Scopul acestui studiu este traducerea scorului POEM în limba română, în rândul pacienților pediatrici cu dermatită atopică și corelarea acestuia cu scorul SCORAD. Materiale și metodă. Datele pentru acest studiu analitic observațional au fost obținute de la pacienți pediatrici diagnosticați cu dermatită atopică, care au fost recrutați de la Spitalul „Sf. Constantin”, Brașov, între septembrie 2025 și februarie 2026. Studiul a respectat criterii de includere și excludere. Criteriile de includere au fost: pacienți cu vârsta sub 18 ani, diagnosticați cu dermatită atopică de orice formă, conform criteriilor Hanifin și Rajka. În total, au fost selectați 90 de pacienți pediatrici cu vârste cuprinse între 1 lună și 15 ani, care au prezentat leziuni tipice pentru dermatita atopică la începutul studiului. Impactul dermatitei atopice asupra pacienților pediatrici a fost evaluat folosind chestionarul POEM. În timpul aceleiași vizite, am completat scorul SCORAD pentru a cuantifica și clasifica forma de dermatită atopică. Rezultate. Populația studiată a cuprins 90 de pacienți pediatrici, cu predominanță feminină. Nu au existat diferențe statistice semnificative în ceea ce privește scorurile POEM medii între cele două grupe de vârstă, deși copiii mai mici au dezvoltat forme ușor mai severe. Cu toate acestea, asocierea dermatitei atopice cu alte boli atopice (alergii alimentare, astm și rinită) a fost extrem de semnificativă statistic. Date similare au fost observate atunci când am comparat copiii născuți transvaginal cu copiii născuți prin cezariană. Fertilizarea in vitro nu pare să influențeze evoluția și severitatea bolii. Alăptarea nu pare să influențeze boala atopică. În general, a existat o corelație puternică între scorurile SCORAD și POEM.
Beyond the skin: case report of a 4-month-old infant with complex pathology
Când pielea spune mai mult: prezentare de caz la un sugar de 4 luni cu patologie complexă
Aurora-Iosefina Sima1,2, Andreea-Elena Cristea1,2, Andreea-Maria Iordache1,2, Ioana Filipoi2, Adriana Diaconeasa1,2, Ioana Oprescu1, Cristina-Adriana Becheanu1,2
1. “Grigore Alexandrescu” Emergency Clinical Hospital for Children, Bucharest, Romania
2. “Carol Davila” University of Medicine and Pharmacy, Bucharest, Romania
Introduction. Eczema herpeticum is a severe complication caused by the herpes simplex virus (HSV), which most often arises when the skin barrier is compromised. Early recognition can be difficult, particularly in children with preexisting dermatological conditions, which may delay diagnosis and the initiation of appropriate treatment. Materials and method. We present a complex clinical case triggered in a suggestive familial epidemiological context. A 4-month-old female infant with atopic dermatitis was admitted for a febrile syndrome and a vesicular and pustular rash predominantly on the face. Broad-spectrum antibiotic therapy was initiated, given the likelihood of a bacterial superinfection. Forty-eight hours after admission, the dermatological evaluation led to the suspicion of eczema herpeticum. Given the rarity of the condition, the history was reviewed in detail, and recent contact with a family member presenting an active flare of herpes labialis was identified. The patient was referred to the infectious diseases department for specific treatment. Results. In the infectious diseases department, herpes simplex virus infection was confirmed serologically, and skin cultures revealed Staphylococcus aureus. The clinical course was favorable. The diagnosis was established early through multidisciplinary evaluation and careful consideration of the intrafamilial epidemiological context, allowing the prompt initiation of antiviral and antibiotic therapy. Conclusions. This case underscores the importance of a detailed history in guiding both the diagnosis and the therapeutic approach. Close contact with individuals presenting acute HSV infection represents a significant risk factor for infants. Educating caregivers about the risk of transmission is essential for preventing severe forms of the disease.
*
Introducere. Eczema herpeticum reprezintă o complicație infecțioasă severă, determinată de virusul herpes simplex (HSV), care apare cel mai frecvent pe fondul unei bariere cutanate compromise. Recunoașterea precoce poate fi dificilă, în special la copiii cu afecțiuni dermatologice preexistente, ceea ce poate întârzia diagnosticul și inițierea tratamentului adecvat. Materiale și metodă. Prezentăm un caz clinic complex, declanșat în context epidemiologic familial sugestiv. Un sugar de sex feminin, în vârstă de 4 luni, cunoscut cu dermatită atopică, a fost internat pentru sindrom febril și erupție veziculo-pustuloasă dispusă predominant la nivel facial. S-a inițiat antibioterapie cu spectru larg, având în vedere probabilitatea unei suprainfecții bacteriene. La 48 ore de la internare, s-a efectuat consult dermatologic, care a ridicat suspiciunea de eczema herpeticum. Dată fiind raritatea patologiei, s-a reluat anamneza detaliată și s-a identificat contactul recent cu un membru al familiei cu herpes labial în puseu activ. Sugarul a fost redirecționat în clinica de boli infecțioase, în vederea tratamentului specific. Rezultate. În clinica de boli infecțioase s-a confirmat serologic infecția cu HSV, iar culturile tegumentare au evidențiat prezența Staphylococcus aureus. Evoluția clinică a fost favorabilă. Evaluarea multidisciplinară, coroborată cu contextul epidemiologic intrafamilial, a orientat precoce diagnosticul și a permis inițierea promptă a terapiei antivirale și antibiotice. Concluzii. Acest caz subliniază importanța unei anamneze detaliate în orientarea diagnosticului și a conduitei terapeutice. Contactul apropiat cu persoane cu infecție acută cu HSV reprezintă un factor de risc semnificativ pentru sugari. Educarea aparținătorilor privind riscul transmiterii este esențială pentru prevenirea formelor severe de boală.
Adrenal insufficiency: insights from two clinical cases
Insuficiența corticosuprarenală la copil – discuții pe baza a două cazuri clinice
Giorgiana-Flavia Brad1,2, Mirela Manea2, Meda Bugi2, Delia-Maria Nicoară1,2,3, Alexandra-Cristina Scutca1,2, Daiana Săvui2, Almira Nacov2, Cornel Foghiș1,2, Teofana-Otilia Bizerea-Moga1,2,3, Oana Belei1,2,3, Iulius Jugănaru1,2,3, Otilia Mărginean1,2,3
1. “Victor Babeș” University of Medicine and Pharmacy, Timișoara, Romania
2. “Louis Țurcanu” Emergency Clinical Hospital for Children, Timișoara, Romania
3. Center for Research in Child Growth and Development Disorders (CREDE), “Victor Babeș” University of Medicine and Pharmacy, Timișoara, Romania
Introduction. Adrenal insufficiency is a rare condition with potentially life-threatening consequences if not promptly diagnosed and adequately treated. Early recognition of clinical signs and identification of the underlying etiology are essential for preventing adrenal crisis and initiating appropriate hormone replacement therapy. Objective. To present two clinical cases of adrenal insufficiency with distinct etiologies, highlighting the diagnostic and therapeutic challenges encountered in pediatric practice. Case presentation. Case 1. Diana, a 3-year-old girl, presented with a severe headache and recently developed divergent strabismus of the right eye. Ophthalmologic evaluation revealed amblyopia, while brain imaging demonstrated a heterogeneous suprasellar mass with calcifications, suggestive of craniopharyngioma. The patient underwent neurosurgical intervention with gross total tumor resection, including the invaded pituitary gland. Histopathological examination confirmed the diagnosis of adamantinomatous craniopharyngioma. Postoperatively, she developed multiple pituitary hormone deficiencies requiring replacement therapy for central diabetes insipidus, corticotropin deficiency and thyrotropin deficiency. One year after surgery, in the absence of radiological evidence of recurrence, growth hormone replacement therapy was initiated with neurosurgical approval. Case 2. Denis, a 6-year-old boy, was referred for fatigue, frequent falls and divergent strabismus, followed by progressive cognitive decline and deterioration of motor performance. Anthropometric evaluation showed overweight (BMI=17.6 kg/m²; the 88th percentile). The clinical examination revealed cutaneous hyperpigmentation, predominantly affecting the flexural creases and elbows. Hormonal investigations showed low cortisol levels associated with compensatory elevation of ACTH, consistent with primary adrenal insufficiency. Brain magnetic resonance imaging demonstrated findings suggestive of adrenoleukodystrophy, which was subsequently confirmed by genetic testing (X-linked form) and elevated C24:0/C22:0 and C26:0/C22:0 ratios. Hormone replacement therapy and nutritional management with a moderate-fat diet were initiated. Conclusions. 1) Adrenal insufficiency in children may represent the manifestation of complex endocrine or neurological disorders, often presenting with variable and nonspecific clinical features. 2) Accurate interpretation of hormonal profiles, integrated with clinical and imaging findings, enables the rapid etiological diagnosis and the timely initiation of appropriate treatment. 3) The multidisciplinary long-term follow-up is essential for preventing complications, optimizing hormone replacement therapy and for improving patient outcomes.
*
Introducere. Insuficiența corticosuprarenală (ICSR) este o afecțiune rară, cu potențial letal în absența diagnosticului și a tratamentului adecvat. Recunoașterea precoce a semnelor clinice și identificarea etiologiei sunt esențiale pentru prevenirea crizei adrenale și pentru inițierea terapiei substitutive. Obiectiv. Prezentarea a două cazuri clinice de ICSR cu etiologii distincte, care evidențiază particularitățile diagnostice și terapeutice întâlnite în practica pediatrică. Prezentare de caz. Cazul 1. Diana, în vârstă de 3 ani, s-a prezentat pentru cefalee intensă și strabism divergent, recent instalat, al ochiului drept. A fost evaluată oftalmologic (ambliopie), iar imagistica cerebrală a evidențiat o formațiune supraselară eterogenă, cu calcificări, sugestivă pentru craniofaringiom. Pacienta a beneficiat de intervenție neurochirurgicală cu rezecție tumorală completă macroscopică, inclusiv a glandei hipofizare invadate. Examenul histopatologic a confirmat diagnosticul de craniofaringiom adamantinomatos. Postoperatoriu, a dezvoltat insuficiență hipofizară multiplă, necesitând substituție hormonală pentru diabet insipid central, deficit corticotrop și deficit tireotrop. La un an după intervenție, în absența semnelor imagistice de recidivă, s-a inițiat tratament substitutiv cu hormon de creștere, cu acordul neurochirurgului. Cazul 2. Denis, în vârstă de 6 ani, s-a adresat pentru fatigabilitate, căderi frecvente și strabism divergent, la care s-au asociat, progresiv, regresul funcțiilor cognitive și deteriorarea performanțelor motorii. Antropometric, s-a evidențiat prezența excesului ponderal (IMC=17,6 kg/m²; percentila 88). Examenul clinic a evidențiat hiperpigmentare cutanată, predominantă la nivelul liniilor de flexie și al coatelor. Investigațiile hormonale au arătat valori scăzute ale cortizolului, asociate cu creșterea compensatorie a ACTH, sugestive pentru ICSR primară. Imagistica cerebrală a evidențiat modificări compatibile cu adrenoleucodistrofie, diagnostic confirmat prin testare genetică (forma X-linkată) și prin valori crescute ale raporturilor C24:0/C22:0 și C26:0/C22:0. S-a inițiat tratament hormonal substitutiv cu hidrocortizon, alături de management nutrițional cu aport moderat de lipide. Concluzii. 1) Insuficiența corticosuprarenală la copil poate reprezenta manifestarea unei patologii endocrine sau neurologice complexe, având prezentări clinice variate și nespecifice. 2) Interpretarea corectă a profilului hormonal, corelată cu datele clinice și imagistice, permite stabilirea rapidă a diagnosticului etiologic și instituirea tratamentului adecvat. 3) Monitorizarea multidisciplinară este esențială pentru prevenirea complicațiilor, optimizarea substituției hormonale și pentru îmbunătățirea prognosticului pacienților.
Afebrile seizures – a diagnostic pitfall in pediatrics
Convulsiile afebrile – capcană diagnostică pediatrică
Alexandra-Diana Cheleș2,3, Raluca Vasilescu2,4, Niculina Mang1,2,3,4, Andrei Păun1,2,3,4, Iulius Jugănaru1,2,4, Andra Țenț1,3,4, Andrei Munteanu1,2,4, Otilia Mărginean1,2,3,4
1. First Department of Pediatrics, “Victor Babeș” University of Medicine and Pharmacy,
Timișoara, Romania
2. Center for Research in Growth and Development Disorders in Children (CREDE),
“Victor Babeș” University of Medicine and Pharmacy, Timișoara, Romania
3. Doctoral School, “Victor Babeș” University of Medicine and Pharmacy, Timișoara, Romania
4. Department of Pediatrics III, “Louis Țurcanu” Emergency Clinical Hospital for Children,
Timișoara, Romania
Introduction. Afebrile seizures in children represent a clinical emergency, requiring prompt and comprehensive evaluation. Their etiology ranges from primary neurological disorders to severe metabolic abnormalities, which are frequently overlooked. Materials and method. We present the case of a 13-year-and-8-month-old boy admitted for a first episode of generalized tonic-clonic seizures. The diagnostic work-up included detailed medical history, physical examination, anthropometric assessment and laboratory investigations. Results. The patient experienced a generalized tonic-clonic seizure in the absence of fever, trauma or infectious symptoms, being subsequently admitted to the pediatric endocrinology department for further evaluation. Anthropometric assessment: weight 36 kg, height 147 cm (height SDS − 1.70), BMI 16.7 kg/m² (the 14th percentile), target height 161.39±8.42 cm, target weight 39.74 kg, bone age 11 years and 6 months. Physical examination revealed no signs of acute infection, emotional lability and a positive Chvostek sign. The laboratory findings showed normal blood glucose (89 mg/dL), sodium (139 mmol/L) and potassium (3.8 mmol/L), while total serum calcium was markedly decreased (1.2 mmol/L), consistent with moderate hypocalcemia. Serum 25-hydroxyvitamin D concentration was normal (56 ng/mL). The correlation between the clinical presentation and biochemical abnormalities supported the diagnosis of an afebrile seizure secondary to hypocalcemia. Conclusions. 1) Afebrile seizures in children should not be considered exclusively a manifestation of primary neurological disease. 2) Hypocalcemia must be included in the differential diagnosis of afebrile seizures, particularly in the absence of fever. 3) Early assessment of calcium-phosphate metabolism facilitates identification of the underlying etiology. 4) Metabolic seizures remain an underrecognized clinical entity.
*
Introducere. Convulsiile afebrile la copil reprezintă o situație clinică ce impune evaluare rapidă și complexă. Etiologia poate varia de la cauze neurologice primare până la dezechilibre metabolice severe, adesea ignorate. Materiale și metodă. Prezentăm cazul pacientului M.D.M., în vârstă de 13 ani și 8 luni, internat pentru convulsii tonico-clonice generalizate inaugurale. Evaluarea cazului s-a realizat prin anamneză atentă, examen clinic și investigații biologice. Rezultate. Din istoric, reținem un episod convulsiv generalizat apărut în afebrilitate, fără context infecțios sau traumatic, pentru care a fost internat în compartimentul de endocrinologie, unde s-au efectuat investigații specifice. La internare: Gr=36 kg, Tr=147 cm, Tv=161,39±8,42 cm, Gt=39,74 kg, SDSt=-1,70, Vt=11 ani și 6 luni, IMC=16,7 kg/m2 (percentila 14). Examen obiectiv: fără semne sugestive de infecție acută, labilitate psihică, semnul Chvostek pozitiv. Biologic: glicemie=89 mg/dl, sodiu=139 mmol/L, potasiu=3,8 mmol/L, calciu total=1,2 mmol/L (hipocalcemie moderată), vitamina D (25-hidroxivitamină D)=56 ng/ml. Corelarea manifestărilor clinice cu modificările biologice a susținut diagnosticul de convulsie afebrilă secundară hipocalcemiei. Concluzii. 1) Convulsia afebrilă la copil nu trebuie interpretată exclusiv ca manifestare neurologică primară. 2) Hipocalcemia trebuie inclusă în diagnosticul diferențial al convulsiilor afebrile, mai ales în absența febrei. 3) Evaluarea rapidă a metabolismului fosfocalcic permite stabilirea diagnosticului etiologic. 4) Convulsiile metabolice sunt o realitate ignorată.
When should we suspect diabetes in children? Warning signs and diagnostic pitfalls
Când să ne gândim la diabet la copil? Semne de alarmă și capcane diagnostice
Tatiana Chișnoiu, Cristina-Maria Mihai
Department of Pediatrics, Faculty of Medicine, “Ovidius” University of Constanța, Romania
Introduction/objectives. Early diagnosis of diabetes mellitus in children is essential to prevent acute complications, particularly diabetic ketoacidosis. This paper aims to highlight the main warning signs and the diagnostic pitfalls that may delay the recognition of pediatric diabetes. Materials and method. A narrative review of the current literature and international recommendations regarding the diagnosis of diabetes mellitus in children was performed, complemented by illustrative examples from pediatric clinical practice. Results and conclusions. Polyuria, polydipsia, weight loss and fatigue are the classic presenting symptoms of pediatric diabetes. However, the disease may also have an atypical onset, manifesting as secondary enuresis, recurrent infections, abdominal pain, vomiting, tachypnea or unexplained deterioration of the general condition. These manifestations may be misinterpreted as gastrointestinal, respiratory or urinary tract infections, leading to delayed diagnosis. Capillary blood glucose measurement is a rapid, inexpensive and readily available test that should be performed in any child with suggestive symptoms or an unexplained alteration in clinical status. Maintaining a high index of clinical suspicion and recognizing atypical presentations are crucial for early diagnosis and for reducing the risk of diabetic ketoacidosis.
*
Introducere/obiectiv. Diagnosticul precoce al diabetului zaharat la copil este esențial pentru prevenirea complicațiilor acute, în special a cetoacidozei diabetice. Lucrarea își propune să evidențieze semnele clinice de alarmă și principalele capcane diagnostice care pot întârzia stabilirea diagnosticului. Materiale și metodă. A fost realizată o analiză narativă a literaturii de specialitate și a recomandărilor actuale privind diagnosticul diabetului zaharat la copil, completată cu exemple din practica clinică pediatrică. Rezultate și concluzii. Poliuria, polidipsia, scăderea ponderală și fatigabilitatea reprezintă simptomele clasice, însă debutul poate fi atipic, manifestându-se prin enurezis secundar, infecții recurente, dureri abdominale, vărsături, tahipnee sau alterarea stării generale. Aceste manifestări pot fi confundate cu infecții digestive, respiratorii sau urinare, întârziind diagnosticul. Determinarea glicemiei capilare este o investigație rapidă, accesibilă și indispensabilă la orice copil cu simptomatologie sugestivă sau stare generală neexplicată. Menținerea unui grad ridicat de suspiciune clinică și recunoașterea prezentărilor atipice permit diagnosticul precoce și reduc riscul de cetoacidoză diabetică.
Ovarian incidentalomas in adolescents
Incidentaloamele ovariene la adolescente
Niculina Mang1,3, Raluca-Nicoleta Vasilescu3, Iulius Jugănaru1,2,3, Andrei-Ioan Munteanu1,2,3, Andrei Păun1,2,3, Andra Țenț1,3, Delia Nicoară1,2,3, Alexandra-Diana Cheleș1,2, Otilia Mărginean1,2,3
1. “Victor Babeș” University of Medicine and Pharmacy, Timișoara, Romania
2. Center for Research in Growth and Development Disorders in Children (CREDE),
“Victor Babeș” University of Medicine and Pharmacy, Timișoara, Romania
3. “Louis Țurcanu” Emergency Clinical Hospital for Children, Timișoara, Romania
Introduction. Ovarian tumors represent a heterogeneous group of lesions arising from the ovary, and may be benign, borderline or malignant. They may present as solid, cystic or mixed masses, and they can occur at any age. Materials and method. We present the case of a 12-year-and-3-month-old girl admitted to the First Pediatric Clinic of the “Louis Țurcanu” Emergency Clinical Hospital for Children, Timișoara, Romania, for obesity and secondary amenorrhea. Routine and specific laboratory investigations, as well as imaging studies were performed. Results. A 12-year-and-3-month-old female patient presented a body weight of 63 kg, ideal body weight of 41.59 kg, BMI of 27.3 kg/m² (the 95th percentile), height of 152.5 cm, target height of 151.98 cm, and height SDS of +0.07. The diagnostic work-up revealed a right ovarian tumor and a contralateral hemorrhagic tubal cyst. Based on clinical findings and imaging investigations, surgical intervention with biopsy was performed. The histopathological examination confirmed a right ovarian sclerosing stromal tumor and a left hemorrhagic tubal cyst. Cytological examination showed no malignant atypia. Discussion. Sclerosing stromal tumor of the ovary is a rare entity, accounting for less than 5% of ovarian stromal tumors. Unlike other ovarian stromal tumors, it is a benign neoplasm. The preoperative differential diagnosis includes malignant tumors such as fibrosarcoma, granulosa cell tumor and Leydig cell tumor. The definitive diagnosis requires histopathological and immunohistochemical examination. The presence of a contralateral hemorrhagic tubal cyst highlights the importance of a thorough pelvic evaluation in adolescent patients presenting with pelvic masses. Conclusions. 1) Sclerosing stromal tumor of the ovary requires histopathological and immunohistochemical confirmation. 2) Early diagnosis enables fertility-sparing surgery and helps avoid overtreatment. 3) Regular multidisciplinary follow-up, involving pediatric, gynecologic, endocrinologic and oncologic specialists, remains mandatory.
*
Introducere. Tumorile ovariene reprezintă un grup eterogen de formațiuni care se dezvoltă la nivelul ovarului și pot avea caracter benign, borderline sau malign. Tumorile ovariene pot fi solide, chistice sau mixte și pot apărea la orice vârstă. Materiale și metodă. Prezentăm cazul pacientei F.R., în vârstă de 12 ani și 3 luni, internată în Clinica I a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu”, Timișoara, pentru obezitate și amenoree secundară. S-au efectuat investigații biologice (uzuale și specifice) și imagistice. Rezultate. Pacienta a avut următoarele date antropometrice: Gr=63 kg, Gt=41,59 kg, IMC=27,3 kg/m² (percentila 95); Tr=152,5 cm; Tv=151,98 cm; SDS=+0,07. În urma investigațiilor efectuate, s-a decelat o formațiune tumorală la nivelul ovarului drept și un chist hemoragic tubar controlateral. În urma examenului clinic și a investigațiilor efectuate, s-a decis intervenția chirurgicală cu prelevare de biopsie. Examenul histopatologic a evidențiat o tumoră stromală sclerozantă ovariană dreaptă și un chist hemoragic tubar stâng. Examenul citologic: fără atipii maligne. Discuție. Tumora stromală sclerozantă ovariană este o entitate rară (sub 5%). Spre deosebire de alte tumori stromale ovariene, aceasta are caracter benign. Diagnosticul diferențial preoperatoriu se face cu tumori maligne (fibrosarcom, tumoră de granuloasă, tumoră cu celule Leydig). Confirmarea diagnosticului necesită examen histopatologic și imunohistochimic. Prezența chistului hemoragic tubar controlateral subliniază importanța evaluării complete a pelvisului la adolescentele cu mase pelviene. Concluzii. 1) Tumora stromală sclerozantă ovariană necesită confirmare histopatologică și imunohistochimică. 2) Diagnosticul precoce permite chirurgia conservatoare și evitarea supratratamentului. 3) Urmărirea pediatrică, ginecologică, endocrinologică și oncologică periodică rămâne obligatorie.
Immunometabolism – the ignored reality of our lives
Imunometabolismul – realitatea ignorată din viața noastră
Otilia Mărginean1,2,3, Niculina Mang1,3, Raluca-Nicoleta Vasilescu3, Andrei-Ioan Munteanu1,2,3, Andrei Păun1,2,3, Delia Nicoară1,2,3, Alexandra-Diana Cheleș1,2, Iulius Jugănaru1,2,3
1. “Victor Babeș” University of Medicine and Pharmacy, Timișoara, Romania
2. Center for Research in Growth and Development Disorders in Children (CREDE),
“Victor Babeș” University of Medicine and Pharmacy, Timișoara, Romania
3. “Louis Țurcanu” Emergency Clinical Hospital for Children, Timișoara, Romania
Introduction. Immunometabolism is an emerging field that investigates the bidirectional relationship between the immune system and metabolism, demonstrating that metabolic pathways not only provide the energy required for cellular function, but also directly regulate the activation, differentiation and function of immune cells. Over the past two decades, research has revealed that many chronic diseases previously regarded as purely metabolic or inflammatory are, in fact, driven by complex immunometabolic mechanisms. The modern lifestyle, characterized by excessive caloric intake, physical inactivity, chronic stress, sleep deprivation and exposure to environmental pollutants, promotes a state of chronic low-grade inflammation that disrupts cellular metabolism and contributes to the development of obesity, type 2 diabetes mellitus, cardiovascular disease, metabolic dysfunction-associated steatotic liver disease (MASLD), autoimmune disorders and several types of cancer. Conversely, metabolic disturbances alter immune responses, increasing susceptibility to infections and reducing vaccine effectiveness. At the cellular level, the activation of lymphocytes and macrophages is accompanied by profound metabolic reprogramming, including a shift from oxidative phosphorylation to aerobic glycolysis, a phenomenon similar to the Warburg effect, originally described in cancer cells. These metabolic adaptations regulate cytokine production, inflammatory responses and the capacity of the immune system to respond to external challenges. The intestinal microbiota represents another key component of immunometabolism. Microbial metabolites influence intestinal barrier integrity, immune tolerance and metabolic homeostasis, whereas dysbiosis promotes systemic inflammation and contributes to the pathogenesis of metabolic and inflammatory diseases. A better understanding of immunometabolic mechanisms offers new therapeutic opportunities. Lifestyle interventions, anti-inflammatory dietary patterns, regular physical activity, adequate sleep and novel therapies targeting the metabolic pathways of immune cells represent promising strategies for the prevention and treatment of chronic diseases. Conclusions. Immunometabolism is no longer merely an experimental concept but a biological reality with profound implications for human health. Understanding the intimate relationship between metabolism and the immune system is transforming modern medicine by shifting the focus from disease treatment toward prevention and the maintenance of homeostasis. Despite its central role in the pathogenesis of most chronic diseases of the 21st century, immunometabolism remains underrecognized in both clinical practice and public awareness, making it truly “the ignored reality of our lives”.
*
Introducere. Imunometabolismul reprezintă domeniul care studiază interacțiunea bidirecțională dintre sistemul imunitar și metabolism, demonstrând că procesele metabolice nu doar furnizează energia necesară funcționării organismului, ci reglează în mod direct activarea, diferențierea și funcția celulelor imune. În ultimele două decenii, cercetările au evidențiat faptul că numeroase boli cronice considerate exclusiv metabolice sau inflamatorii au la bază mecanisme imunometabolice complexe. Stilul de viață modern, caracterizat prin alimentație hipercalorică, sedentarism, stres cronic, privare de somn și expunere la poluanți, determină apariția unei inflamații cronice de intensitate redusă („low-grade inflammation”), care modifică metabolismul celular și favorizează apariția obezității, a diabetului zaharat de tip 2, a bolilor cardiovasculare, steatozei hepatice, bolilor autoimune și chiar a unor forme de cancer. În același timp, dezechilibrele metabolice influențează răspunsul imun, crescând susceptibilitatea la infecții și reducând eficiența răspunsului la vaccinare. La nivel celular, activarea limfocitelor și macrofagelor este însoțită de reprogramări metabolice importante, incluzând trecerea de la fosforilarea oxidativă la glicoliza aerobă, fenomen asemănător efectului Warburg, descris în celulele tumorale. Aceste modificări metabolice controlează producția de citokine, inflamația și capacitatea organismului de a combate agresiunile externe. Microbiota intestinală reprezintă o verigă esențială în imunometabolism, metaboliții bacterieni influențând integritatea barierei intestinale, toleranța imunologică și homeostazia metabolică. Disbioza contribuie la perpetuarea inflamației sistemice și la dezvoltarea bolilor metabolice și inflamatorii. Înțelegerea mecanismelor imunometabolice deschide noi perspective terapeutice. Intervențiile asupra stilului de viață, alimentația antiinflamatoare, exercițiul fizic, optimizarea somnului și dezvoltarea terapiilor țintite asupra căilor metabolice ale celulelor imune reprezintă direcții promițătoare pentru prevenirea și tratamentul bolilor cronice. Concluzii. Imunometabolismul nu mai reprezintă doar un concept experimental, ci o realitate biologică ce are implicații majore asupra sănătății umane. Înțelegerea relației dintre metabolism și sistemul imunitar schimbă paradigma medicinei moderne, mutând accentul de la tratamentul bolii către prevenție și menținerea homeostaziei. Deși influențează aproape toate afecțiunile cronice ale secolului XXI, imunometabolismul rămâne insuficient cunoscut în practica medicală și în rândul populației generale, justificând afirmația că este „realitatea ignorată din viața noastră”.
Management of dehydration in a child with biotinidase deficiency
Managementul deshidratării la un copil cu deficit de biotinidază
Andra Romana1,4, Andra Țenț3,4, Raluca Asproniu1,2,3,4, Niculina Mang1,3,4, Raluca-Nicoleta Vasilescu3,4, Alexandra-Diana Cheleș1,2, Andrei Basaca4, Andrei Păun1,2,3,4, Delia-Maria Nicoară1,3,4, Iulius Jugănaru1,3,4, Otilia Mărginean1,2,3,4
1. Center for Research in Growth and Development Disorders in Children (CREDE),
“Victor Babeș” University of Medicine and Pharmacy, Timișoara, Romania
2. Doctoral School, “Victor Babeș” University of Medicine and Pharmacy, Timișoara, Romania
3. Pediatrics Clinic I, “Victor Babeș” University of Medicine and Pharmacy, Timișoara, Romania
4. Third Pediatrics Department, “Louis Țurcanu” Emergency Clinical Hospital for Children,
Timișoara, Romania
Introduction. Biotinidase deficiency is a rare hereditary metabolic disorder with autosomal recessive inheritance, which in the absence of treatment leads to severe neurological, cutaneous and metabolic complications. This case highlights the role of dehydration in triggering metabolic decompensation in a patient with partial biotinidase deficiency. Materials and method. We present the case of a 5-month-old infant, diagnosed in the first month of life with partial biotinidase deficiency, admitted for upper respiratory tract infection and dehydration, with subsequent development of lethargy, vomiting and hypotonia. A complete clinical evaluation was performed, along with laboratory workup (electrolytes, acid-base balance, blood glucose, lactate, ammonia), serum biotinidase activity measurement and urinary organic acid screening. Results. On admission (weigh 7 kg, height 66 cm), the clinical examination revealed signs of dehydration, mild hypotonia and irritability. Laboratory findings confirmed hydroelectrolytic and acid-base imbalances. Biotinidase activity confirmed partial deficiency. Following fluid and electrolyte rebalancing and biotin supplementation, the patient’s evolution was favorable. Conclusions. 1) Partial biotinidase deficiency may become clinically manifest under conditions of metabolic stress. Any infant presenting with a clinical picture disproportionate to the apparent cause warrants investigation for an underlying metabolic disorder. 2) Early diagnosis and prompt biotin supplementation are essential for preventing long-term complications.
*
Introducere. Deficitul de biotinidază este o boală metabolică ereditară rară, autozomal recesivă, care în absența tratamentului determină tulburări neurologice, cutanate și metabolice severe. Patologia acută intercurentă cu deshidratare poate precipita decompensarea metabolică. Obiectiv. Evidențierea rolului deshidratării în declanșarea decompensării metabolice la un pacient cu deficit parțial de biotinidază. Materiale și metodă. Prezentăm cazul unui sugar de 5 luni, diagnosticat în prima lună de viață cu deficit parțial de biotinidază, internat pentru infecție de căi respiratorii superioare și deshidratare, cu apariția ulterioară a letargiei, vărsăturilor și hipotoniei. S-au efectuat evaluare clinică completă, bilanț biologic (ionogramă, echilibru acido-bazic, glicemie, lactat, amoniacemie), determinarea activității serice a biotinidazei și screening urinar pentru acizi organici. Rezultate. La internare (greutate 7 kg, înălțime 66 cm) s-au evidențiat semne de deshidratare, hipotonie ușoară și iritabilitate. Biologic, s-au confirmat dezechilibre hidroelectrolitice și acido-bazice. Activitatea biotinidazei a confirmat deficitul parțial. Sub reechilibrare hidroelectrolitică și suplimentare cu biotină, evoluția a fost favorabilă, cu remiterea simptomelor și normalizarea parametrilor biologici. Concluzii. 1) Deficitul parțial de biotinidază poate deveni manifest în condiții de stres metabolic. Orice sugar cu tablou clinic disproporționat față de cauza aparentă impune excluderea unei tulburări metabolice subiacente. 2) Diagnosticul precoce și suplimentarea promptă cu biotină sunt esențiale pentru prevenirea complicațiilor.
Primary amenorrhea in adolescents: diagnostic and therapeutic challenges
Amenoreea primară la adolescentă: provocări diagnostice și terapeutice
Daiana Săvui1, Giorgiana-Flavia Brad1,2, Almira Nacov1, Meda Bugi1,2, Delia-Maria Nicoară1,2, Alexandra-Cristina Scutca1,2, Andrei Păun1,2, Teofana-Otilia Bizerea-Moga1,2, Iulius Jugănaru1,2,3, Otilia Mărginean1,2,3
1. “Louis Țurcanu” Emergency Clinical Hospital for Children, Timișoara, Romania
2. “Victor Babeș” University of Medicine and Pharmacy, Timișoara, Romania
3. Center for Research in Growth and Development Disorders in Children (CREDE),
“Victor Babeș” University of Medicine and Pharmacy, Timișoara, Romania
Introduction. Primary amenorrhea is a clinical manifestation with a broad etiological spectrum, including anatomical abnormalities, endocrine disorders or genetic causes. Identifying the underlying etiology requires a complex evaluation and an individualized approach aimed both at establishing the diagnosis and at detecting associated comorbidities. Objective. To present the case of an adolescent with primary amenorrhea, highlighting the diagnostic and therapeutic steps required for the early recognition of a complex pathology with multisystem involvement, which requires a multidisciplinary approach. Case presentation. Ioana, a 14-year-and-5-month-old girl, was admitted to the Endocrinology Department of the “Louis Țurcanu” Emergency Clinical Hospital for Children, Timișoara, Romania, for the evaluation of primary amenorrhea and therapeutic management. The clinical examination revealed a particular phenotype characterized by short neck, low posterior hairline with an “M-shaped” pattern, generalized hypertrichosis, shield chest with increased intermammary distance, Tanner stage I/II thelarche and Tanner stage I pubarche. Anthropometric assessment showed severe short stature (SDS=-3.13). Hormonal investigations indicated hypergonadotropic hypogonadism, autoimmune thyroiditis in the hypothyroid phase and low IGF-1 levels. Pelvic ultrasound revealed a hypoplastic uterus and small ovaries without visible follicles. Cytogenetic analysis confirmed a 45,X karyotype without mosaicism. Comorbidity screening identified sensorineural hearing loss at 4000 Hz and hyperopia associated with retinal changes, with no cardiac or renal abnormalities. Hormone replacement therapy with levothyroxine and growth hormone was initiated, followed by pubertal induction after one year. Conclusions. 1) Turner syndrome is an important cause of primary amenorrhea and should be suspected in the presence of short stature and characteristic phenotypic features. 2) The diagnosis requires a complex clinical, hormonal, imaging and genetic evaluation, complemented by systematic screening for associated comorbidities. 3) Early diagnosis and appropriate replacement therapy are essential for correcting growth deficiency, inducing pubertal development, improving quality of life and for preventing long-term complications.
*
Introducere. Amenoreea primară reprezintă o manifestare cu o etiologie variată, putând fi determinată de anomalii anatomice, afecțiuni endocrine sau de cauze genetice. Identificarea etiologiei necesită o evaluare complexă și o abordare individualizată, orientată atât către stabilirea diagnosticului, cât și către depistarea eventualelor comorbidități asociate. Obiectiv. Prezentarea cazului unei adolescente cu amenoree primară, în vederea evidențierii etapelor diagnostice și terapeutice necesare pentru recunoașterea precoce a unei patologii complexe, cu afectare multisistemică, ce impune o abordare multidisciplinară. Prezentare de caz. Ioana, în vârstă de 14 ani și 5 luni, s-a internat în Compartimentul de endocrinologie al Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu”, Timișoara, pentru evaluarea amenoreei primare și stabilirea conduitei terapeutice. Examenul clinic a evidențiat un fenotip particular, caracterizat prin gât scurt, inserție joasă a părului în formă de „M”, hipertricoză generalizată, torace „în platoșă” cu distanță intermamelonară crescută, telarhă în stadiul I/II și pubarhă în stadiul I Tanner. Evaluarea antropometrică a relevat un deficit statural sever (SDS=-3,13). Investigațiile hormonale au evidențiat hipogonadism hipergonadotrop, tiroidită autoimună în faza de hipotiroidism și valori scăzute ale IGF-1. Ecografia pelviană a descris un uter hipoplazic și ovare de dimensiuni reduse, fără foliculi vizibili. Examenul citogenetic a confirmat cariotipul 45,X fără mozaicism. Screeningul comorbidităților a identificat hipoacuzie neurosenzorială la 4000 Hz și hipermetropie asociată cu modificări retiniene, fără anomalii cardiace sau renale. S-a inițiat tratament substitutiv cu levotiroxină și hormon de creștere, urmat de inducerea pubertății după un an. Concluzii. 1) Sindromul Turner reprezintă una dintre cauzele importante de amenoree primară și trebuie suspectat în prezența deficitului statural și a semnelor fenotipice caracteristice. 2) Diagnosticul necesită o evaluare complexă, clinică, hormonală, imagistică și genetică, alături de screeningul sistematic al comorbidităților asociate. 3) Diagnosticul precoce și inițierea terapiei substitutive adecvate sunt esențiale pentru corectarea deficitului statural, inducerea dezvoltării pubertare, îmbunătățirea calității vieții și pentru prevenirea complicațiilor pe termen lung.
Holistic approach to metabolic dysfunction-associated steatotic liver disease (MASLD) in children
Abordarea holistică a disfuncției metabolice asociate cu ficatul steatozic (MASLD) la copil
Oana Mărginean1, Maria-Oana Săsăran2
1. Department of Pediatrics 1, “George Emil Palade” University of Medicine, Pharmacy, Sciences and Technology, Târgu Mureș, Romania
2. Department of Pediatrics 3, “George Emil Palade” University of Medicine, Pharmacy, Sciences and Technology, Târgu Mureș, Romania
Introduction. The incidence of obesity has risen significantly in recent decades, affecting 40 million children under the age of 5 years old. Obesity is associated with a range of complications – such as diabetes, stroke, metabolic disorders, cancer and psychological issues – that require the earliest possible diagnosis and management of the condition. Metabolic dysfunction-associated steatotic liver disease (MASLD) is not an isolated liver disease, but rather the hepatic manifestation of a multisystem metabolic disorder, closely linked to obesity and insulin resistance. Materials and method. MASLD arises from complex interactions between nutritional, genetic, hormonal and environmental factors. It can coexist with other diseases or etiologies (e.g., autoimmune hepatitis, Wilson’s disease). Affected children may be asymptomatic or present with fatigue or pain in the right upper quadrant. The diagnosis of MASLD is established by combining metabolic criteria (such as elevated ALT levels and insulin resistance), with imaging-based assessments of liver fat (e.g., ultrasound) or, in some cases, histological evaluation. Results. New noninvasive risk scores that reflect the multisystem nature of pediatric MASLD are useful for risk stratification. Elastography and bioimpedance parameters serve as valuable tools for assessing MASLD in obese children. Disease management centers on lifestyle modifications – specifically, diet and increased physical activity – aimed at improving metabolic health and reducing liver fat; early intervention is crucial to prevent disease progression. Conclusions. A decisive approach to childhood obesity involves family-centered lifestyle changes, focusing on proper nutrition, regular physical activity and social or emotional support.
*
Introducere. Incidența obezității a crescut semnificativ în ultimele decenii, atingând un prag de 40 de milioane la copiii cu vârsta mai mică de 5 ani. Obezitatea este asociată cu o serie de complicații, precum diabetul, accidentul vascular cerebral, sindromul metabolic, cancer sau tulburări psihologice, complicații ce impun diagnostic și management cât mai precoce ale bolii. Steatoza hepatică asociată cu disfuncția metabolică (MAFLD) nu este o boală hepatică izolată, ci manifestarea hepatică a unei tulburări metabolice multisistemice, strâns asociată cu obezitatea și rezistența la insulină. Materiale și metodă. La originea MAFLD stă interacțiunea multiplă a factorilor nutriționali, genetici, hormonali și de mediu. MAFLD poate coexista cu altă boală sau etiologie (hepatită autoimună, boala Wilson etc.). Copiii pot fi asimptomatici sau pot prezenta oboseală ori durere în hipocondrul drept. Asocierea criteriilor metabolice (ALT ridicat, rezistență la insulină etc.) cu evaluarea grăsimii hepatice prin imagistică (ex.: ecografia) sau chiar evaluări histologice stabilește diagnosticul de MAFLD. Rezultate. Noile scoruri de risc neinvazive, care reflectă natura multisistemică a MASLD pediatrice, sunt utile în stratificarea riscului. Elastografia și parametrii de bioimpedanță sunt instrumente utile pentru evaluarea MASLD la copiii obezi. Managementul bolii constă în modificarea stilului de viață (dietă plus creșterea activității fizice), cu îmbunătățirea sănătății metabolice și reducerea grăsimii hepatice, intervenția precoce fiind esențială în evitarea progresiei bolii. Concluzii. O abordare holistică a obezității infantile implică schimbări de stil de viață centrate pe familie, axate pe o nutriție îmbunătățită, activitate fizică regulată și sprijin social/emoțional.
Sepiapterin in phenylketonuria (PKU): a new therapeutic horizon
Sepiapterina în fenilcetonurie (PKU): un nou orizont terapeutic
Florentina Moldovanu
“Alessandrescu-Rusescu” National Institute for Maternal and Child Health, Bucharest, Romania
Introduction/objective. Classical phenylketonuria (PKU) remains the form with the highest unmet therapeutic need, particularly in patients with poor biochemical control, with only about half of patients with classical biochemical PKU responding to existing treatments. Sepiapterin represents a new pharmacological option, with a dual mechanism of action: it acts both as an efficient BH4 precursor and as an independent chaperone. This dual mechanism explains why some BH4-nonresponsive patients (sapropterin) nevertheless respond to sepiapterin. The objective of this work is to evaluate the efficacy and clinical benefits of sepiapterin in PKU patients, with emphasis on diet liberalization as the central goal for patients. Materials and method. The results of the AMPLIPHY study, which compared the reduction in phenylalanine (Phe) levels under sepiapterin versus sapropterin treatment, were analyzed. Additionally, two PKU patients treated with sepiapterin were followed, monitoring natural protein tolerance and Phe intake. Therapeutic management included gentle, individualized dose titration, with confirmation of a sustained response over a 3-6-month period. Results and conclusions. The AMPLIPHY study demonstrated a significantly greater reduction in Phe under sepiapterin compared to sapropterin. Of the two patients followed, one was able to double their dietary phenylalanine intake, while the other benefited from diet liberalization, with increased tolerance to natural proteins. The results confirm sepiapterin as, to date, the most promising pharmacological option for achieving the unifying goal of PKU patients – “freedom” from strict dietary restrictions. Access to treatment can be offered broadly, with prioritization based on clinical need, degree of metabolic control, genotype and socioeconomic factors.
*
Introducere/obiectiv. Fenilcetonuria clasică rămâne forma cu cea mai mare nevoie terapeutică nesatisfăcută, în special la pacienții cu control biochimic deficitar, doar jumătate dintre cei cu fenilcetonurie (PKU) biochimic clasică răspunzând la tratamentele existente. Sepiapterina reprezintă o opțiune farmacologică nouă, cu un mecanism dual de acțiune: pe de o parte, este un precursor eficient de BH4, iar pe de altă parte, funcționează ca șaperonă independentă. Acest mecanism dual explică de ce unii pacienți neresponsivi la BH4 (sapropterin) răspund totuși la sepiapterină. Obiectivul acestei lucrări este evaluarea eficacității și a beneficiilor clinice ale sepiapterinei la pacienți cu PKU, cu accent pe liberalizarea dietei ca obiectiv central pentru pacienți. Materiale și metodă. Au fost analizate rezultatele studiului AMPLIPHY, care a comparat reducerea nivelului de fenilalanină (Phe) sub tratament cu sepiapterină versus sapropterină. Suplimentar, au fost urmăriți doi pacienți cu PKU tratați cu sepiapterină, cu monitorizarea toleranței la proteine naturale și a aportului de Phe. Managementul terapeutic a inclus titrare individualizată și graduală a dozei, cu confirmarea unui răspuns susținut pe o perioadă de 3-6 luni. Rezultate și concluzii. Studiul AMPLIPHY a demonstrat o reducere semnificativ mai mare a Phe sub sepiapterină comparativ cu sapropterina. Dintre cei doi pacienți urmăriți, unul a putut dubla aportul de fenilalanină din dietă, iar celălalt a beneficiat de liberalizarea dietei, cu creșterea toleranței la proteine naturale. Rezultatele confirmă sepiapterina ca fiind, până în prezent, cea mai promițătoare opțiune farmacologică pentru atingerea obiectivului unificator al pacienților cu PKU – „libertatea” față de restricțiile dietetice stricte. Accesul la tratament poate fi oferit pe scară largă, cu prioritizare bazată pe nevoia clinică, gradul de control metabolic, genotip și factori socioeconomici.
Evaluation of the efficacy of an oral rehydration solution in the clinical recovery of children with mild-to-moderate dehydration
Evaluarea eficacității soluției de rehidratare orală în recuperarea clinică a copiilor cu deshidratare ușoară și moderată
Ion Mihu1,2, Tatiana Ivas2, Ionuț Mihu2
1. Department of Pediatric Gastroenterology and Hepatology, Mother and Child Institute, Chișinău, Republic of Moldova
2. “Nicolae Testemițanu” State University of Medicine and Pharmacy, Chișinău, Republic of Moldova
Introduction. Dehydration is one of the most common pediatric emergencies and the leading complication of conditions associated with acute fluid and electrolyte losses, particularly in children under 5 years of age. Oral rehydration therapy is the first-line treatment for mild to moderate dehydration, and the World Health Organization (WHO) and ESPGHAN/ESPID guidelines recommend the use of low-osmolarity oral rehydration solutions (approximately 245 mOsm/L) because of their proven efficacy in enhancing intestinal fluid absorption, reducing the need for intravenous rehydration and accelerating clinical recovery. In routine clinical practice, most oral rehydration solutions require reconstitution before administration, which may affect treatment adherence and increase the risk of preparation errors. In contrast, ready-to-use formulations eliminate these limitations and allow immediate administration. However, comparative evidence regarding the impact of pharmaceutical formulation on adherence and clinical outcomes remains limited. Therefore, this study aimed to evaluate the efficacy of a ready-to-use low-osmolarity oral rehydration solution compared with a conventional oral rehydration solution requiring reconstitution in children with mild to moderate dehydration. Objective. To compare the efficacy and safety of a low-osmolarity oral rehydration solution in children with mild to moderate dehydration by evaluating symptom resolution, correction of dehydration, need for intravenous rehydration, treatment tolerability and adherence. Materials and method. A prospective, randomized, comparative clinical study was conducted between May and October 2025 at the Department of Pediatric Gastroenterology and Hepatology, Mother and Child Institute, Chișinău, Republic of Moldova. Sixty children, aged 3-17 years old, with mild-to-moderate dehydration associated with acute gastrointestinal illnesses, were randomly assigned (1:1) to two groups. The intervention group received the ready-to-use oral rehydration solution Sun-lyte® (osmolarity 232 mOsm/L), while the control group received a standard oral rehydration solution requiring reconstitution, administered according to WHO and ESPGHAN recommendations. Outcomes included symptom resolution, correction of dehydration, need for intravenous rehydration, treatment tolerability, adherence and overall clinical recovery. Statistical analyses were performed using parametric and non-parametric tests, with pResults. Sixty children, aged 3-17 years old, were enrolled and randomly allocated to two equal groups. All participants completed the study protocol. Baseline demographic and clinical characteristics were comparable between groups, with no statistically significant differences (p>0.05). Viral gastroenteritis was the predominant cause of dehydration (60%), while 46.7% of children presented with mild dehydration and 16.7% with moderate dehydration. Progressive clinical improvement was observed in both groups, including resolution of vomiting, reduction in stool frequency and correction of clinical signs of dehydration. Compared with the control group, children treated with Sun-lyte® showed a trend toward faster clinical recovery. Resolution of vomiting within the first 48 hours was achieved in 93.3% versus 80% of patients, while stool frequency decreased to ≤2 stools/day by day 2 in 90% versus 76.7%, respectively. Correction of clinical signs of dehydration within the first 24 hours was achieved in 96.7% of the Sun-lyte® group compared with 86.7% of the control group. The need for intravenous rehydration remained low in both groups (6.7% versus 13.3%). Complete clinical recovery by hospital discharge was achieved in 100% of children receiving Sun-lyte® and in 96.7% of controls. Treatment adherence was higher in the Sun-lyte® group (96.7% versus 83.3%). The only statistically significant difference between groups was the shorter mean length of hospital stay in the Sun-lyte® group (2.3±0.7 versus 2.8±0.9 days; p=0.04). No adverse events, treatment discontinuations or hospital readmissions within 7 or 30 days were recorded in either group. Although most clinical outcomes favored the investigational solution, not all differences reached statistical significance, likely because of the relatively small sample size. Conclusions. Low-osmolarity oral rehydration therapy was safe and effective for the treatment of mild-to-moderate dehydration in children. Compared with the standard oral rehydration solution, Sun-lyte® was associated with a trend toward faster clinical recovery, with better treatment adherence and with a significantly shorter hospital stay, while maintaining an excellent safety profile. These findings support the use of the investigated ready-to-use oral rehydration solution as an effective alternative for the management of mild-to-moderate pediatric dehydration in routine clinical practice.
*
Introducere. Deshidratarea reprezintă una dintre cele mai frecvente urgențe pediatrice, fiind principala complicație a afecțiunilor asociate cu pierderi acute de apă și electroliți, în special la copiii cu vârsta sub 5 ani. Rehidratarea orală constituie tratamentul de primă intenție în deshidratarea ușoară și moderată, iar ghidurile OMS și ESPGHAN/ESPID recomandă utilizarea soluțiilor de rehidratare orală cu osmolaritate redusă (aproximativ 245 mOsm/L), datorită eficacității lor în optimizarea absorbției intestinale, reducerea necesității rehidratării intravenoase și în accelerarea recuperării clinice. În practica curentă, majoritatea soluțiilor necesită reconstituire înainte de administrare, ceea ce poate influența complianța și poate favoriza erorile de preparare, în timp ce soluțiile gata preparate elimină aceste limitări și permit administrarea imediată. Cu toate acestea, datele comparative privind impactul formei farmaceutice asupra complianței și rezultatelor clinice sunt încă limitate. În acest context, studiul a avut ca scop evaluarea eficacității unei soluții de rehidratare orală cu osmolaritate redusă, gata preparată pentru administrare, comparativ cu o soluție care necesită reconstituire, la copiii cu deshidratare ușoară și moderată. Obiectiv. Evaluarea comparativă a eficacității și siguranței unei soluții de rehidratare orală cu osmolaritate redusă în recuperarea clinică a copiilor cu deshidratare ușoară și moderată, prin analiza timpului de remitere a simptomelor, a corectării deshidratării, a necesității rehidratării intravenoase, a tolerabilității și a complianței la tratament. Materiale și metodă. A fost realizat un studiu clinic prospectiv, randomizat, comparativ, desfășurat în perioada mai-octombrie 2025, în cadrul Secției de gastroenterologie și hepatologie pediatrică a Institutului Mamei și Copilului, Chișinău. Au fost incluși 60 de copii, cu vârste între 3 și 17 ani, cu deshidratare ușoară sau moderată asociată afecțiunilor digestive acute, repartizați aleatoriu (1:1) în două grupuri. Grupul de intervenție a primit soluția de rehidratare orală gata preparată Sun-lyte® (osmolaritate 232 mOsm/L), iar grupul comparator a primit o soluție standard de rehidratare orală care necesită reconstituire, administrată conform recomandărilor OMS/ESPGHAN. Au fost evaluate remiterea simptomelor, corectarea deshidratării, necesitatea rehidratării intravenoase, tolerabilitatea, complianța și recuperarea clinică. Analiza statistică a utilizat teste parametrice și neparametrice, considerând semnificativă valoarea p<0,05. Studiul a fost aprobat de Comitetul de etică, iar consimțământul informat a fost obținut de la părinții tuturor participanților. Rezultate. În studiu au fost incluși 60 de copii, cu vârste între 3 și 17 ani, repartizați aleatoriu în două grupuri egale. Toți participanții au finalizat protocolul de studiu. La momentul inițial, cele două grupuri au fost comparabile din punct de vedere al caracteristicilor demografice și clinice, fără diferențe semnificative statistic (p>0,05). Etiologia virală a reprezentat principala cauză a deshidratării (60%), iar majoritatea copiilor au prezentat deshidratare ușoară (46,7%) sau moderată (16,7%). Sub tratamentul cu soluțiile de rehidratare orală, s-a observat o ameliorare clinică progresivă în ambele grupuri, cu remiterea vărsăturilor, reducerea frecvenței scaunelor și corectarea semnelor clinice de deshidratare. Spre deosebire de grupul comparator, copiii tratați cu Sun-lyte® au prezentat o tendință spre o recuperare clinică mai rapidă: remiterea vărsăturilor în primele 48 de ore a fost obținută la 93,3% față de 80% dintre pacienți, iar reducerea frecvenței scaunelor la ≤2/zi până în ziua a doua la 90% comparativ cu 76,7%. Corectarea semnelor clinice de deshidratare în primele 24 de ore a fost obținută la 96,7% dintre copiii din grupul Sun-lyte® și la 86,7% dintre cei din grupul comparator. Necesitatea rehidratării intravenoase a fost redusă în ambele grupuri (6,7% versus 13,3%), iar recuperarea clinică completă până la externare a fost obținută la 100% dintre copiii tratați cu Sun-lyte® și la 96,7% dintre cei din grupul comparator. Complianța la tratament a fost mai bună în grupul Sun-lyte® (96,7% versus 83,3%). Singura diferență cu semnificație statistică a fost durata medie a spitalizării, care a fost mai scurtă în grupul Sun-lyte® față de grupul comparator (2,3±0,7 versus 2,8±0,9 zile; p=0,04). Nu au fost înregistrate reacții adverse, întreruperi ale tratamentului sau reinternări la 7 și 30 de zile în niciunul dintre grupuri. Deși majoritatea parametrilor clinici au favorizat soluția investigată, diferențele nu au atins semnificația statistică pentru toate variabilele evaluate, probabil din cauza dimensiunii reduse a eșantionului. Concluzii. Terapia de rehidratare orală cu soluții cu osmolaritate redusă a fost eficientă și sigură în tratamentul deshidratării ușoare sau moderate la copil. Comparativ cu soluția standard, Sun-lyte® a fost asociată cu o tendință spre recuperare clinică mai rapidă, cu o complianță mai bună și cu o reducere semnificativă a duratei spitalizării, menținând un profil excelent de siguranță. Aceste rezultate susțin utilizarea soluției investigate ca o alternativă eficientă în practica pediatrică curentă.
When diagnostic uncertainty reaches adult care: what can a structured transition prevent?
Când incertitudinea diagnosticului ajunge la adult: ce poate preveni o tranziție structurată?
Ion Tecuci1, Iulia Tincu2,4, Ana Stemate3,4, Lucian Negreanu3,4
1. County Clinical Hospital Târgu Mureș, Romania
2. “Victor Gomoiu” Clinical Hospital for Children, Bucharest, Romania
3. University Emergency Hospital Bucharest, Romania
4. “Carol Davila” University of Medicine and Pharmacy, Bucharest, Romania
Introduction. The transition of adolescents with inflammatory bowel disease (IBD) requires the structured transfer of diagnostic information, treatment history and clinical and psychosocial data. Fragmented information may lead to repeated investigations and diagnostic reassessment. Case presentation. We present the case of a 19-year-old male diagnosed during adolescence with extensive ulcerative colitis (pancolitis) and temporarily treated with mesalazine. Successive reassessments revealed variable endoscopic findings without clear histological evidence of chronicity. At transfer to adult care, the patient reported abdominal pain and repeated sensations of urgency, associated with social isolation and school dropout, but without diarrhea, rectal bleeding, weight loss, systemic inflammation, or elevated fecal calprotectin. The previous pediatric recommendation for psychological assessment was identified only later in the medical records. Discussion. This case highlights the risk of repeatedly reassessing the diagnosis when longitudinal medical history is incomplete. In the absence of objective inflammation, disability was driven by functional symptoms and insufficiently developed autonomy. Transition assessment should include autonomy, adherence, school functioning and mental health. Conclusions. Structured transition is necessary both for patients with confirmed inflammatory bowel disease and for those with an uncertain diagnosis or a historical IBD label. The transfer should include the original diagnostic evidence, objective disease course, medication reconciliation, assessment of adherence and autonomy, along with psychological, educational and social screening. Transition success cannot be assessed exclusively through biomarkers or endoscopy, but should also encompass daily functioning and educational continuity. We propose implementing a pilot structured pediatric-to-adult transition pathway.
*
Introducere. Tranziția adolescentului cu boală inflamatorie intestinală (BII) necesită transferul structurat al diagnosticului, istoricului terapeutic și datelor clinice și psihosociale. Fragmentarea informațiilor favorizează repetarea investigațiilor și reevaluarea diagnosticului. Prezentarea cazului. Prezentăm cazul unui pacient de 19 ani, diagnosticat în adolescență cu colită ulcerativă de tip pancolită, tratat temporar cu mesalazină. Reevaluările succesive au evidențiat modificări endoscopice variabile, fără elemente histologice clare de cronicitate. La transferul în serviciul de adult, pacientul prezenta dureri abdominale și senzații repetate de defecație, cu izolare socială și abandon școlar, dar fără diaree, rectoragii, scădere ponderală, sindrom inflamator sau calprotectină crescută. Recomandarea pediatrică de evaluare psihologică a fost identificată tardiv în documentele medicale. Discuție. Cazul evidențiază riscul revalidării repetate a diagnosticului atunci când istoricul longitudinal este incomplet. În absența inflamației obiective, dizabilitatea era determinată de simptomatologia funcțională și de autonomia insuficient consolidată. Evaluarea tranziției trebuie să includă autonomia, aderența, funcționarea școlară și sănătatea mintală. Concluzii. Tranziția structurată este necesară atât pacienților cu BII confirmată, cât și celor cu diagnostic incert sau cu o etichetă istorică de boală inflamatorie intestinală. Transferul trebuie să includă dovezile diagnostice originale, evoluția obiectivă, reconcilierea tratamentului, evaluarea aderenței și autonomiei, precum și screeningul psihologic, educațional și social. Succesul tranziției nu poate fi evaluat exclusiv prin biomarkeri sau prin endoscopie, ci trebuie să includă funcționarea cotidiană și continuitatea educațională. Propunem implementarea unui proiect-pilot cu traseu structurat pediatric-adult.
Lactic acidosis and left ventricular noncompaction cardiomyopathy in an infant: from clinical suspicion to the genetic diagnosis of TMEM70
Acidoză lactică și cardiomiopatie noncompactantă la sugar: de la suspiciunea clinică la diagnosticul genetic TMEM70
Andrei Păun1,2,3,4, Anca Popoiu4, Alexandra Cheleș2,3, Iulius Jugănaru1,2,3,4, Niculina Mang1,2,3,4, Raluca Asproniu1,2,3,4, Otilia Mărginean1,2,3,4
1. First Department of Pediatrics, “Victor Babeș” University of Medicine and Pharmacy, Timișoara, Romania
2. Doctoral School, “Victor Babeș” University of Medicine and Pharmacy, Timișoara, Romania
3. Center for Research in Growth and Development Disorders in Children (CREDE), “Victor Babeș” University of Medicine and Pharmacy, Timișoara, Romania
4. “Louis Țurcanu” Emergency Clinical Hospital for Children, Timișoara, Romania
Introduction/objectives. Mitochondrial complex V deficiency caused by pathogenic TMEM70 variants is a rare mitochondrial disease, with fewer than 100 cases reported to date, with early onset and variable clinical expression. Materials and method. We present the case of a 3-month-old female patient admitted for episodes of marked psychomotor agitation and fatigability during feeding. The patient’s clinical, biological, cardiological and genetic data were analyzed. Results. Physical examination revealed weight of 3.5 kg and length of 36 cm, along with fatigability during feeding. Perinatal history: pregnancy complicated by severe oligohydramnios, delivery by caesarean section at 37 weeks of gestation, birth weight 1980 g, difficult neonatal adaptation with severe respiratory failure and hypoxic-ischemic injury. The clinical course was marked by severe failure to thrive, hypotonia, feeding difficulties, recurrent metabolic and lactic acidosis, hyperammonemia (223 µg/dL) and left ventricular noncompaction hypertrophic cardiomyopathy with Ross III heart failure. Genetic testing identified the homozygous pathogenic TMEM70 c.317-2A>G variant, confirmed by trio WES, both parents being heterozygous, confirming autosomal recessive inheritance. The case management was multidisciplinary, involving metabolic, cardiological, nutritional and nephrological care. Conclusions. 1) Lactic acidosis is common but underdiagnosed and may conceal complex pathologies. 2) A multidisciplinary, integrative approach is necessary for establishing the diagnosis and management.
*
Introducere/obiectiv. Deficitul de complex V mitocondrial determinat de variante patogene TMEM70 este o boală mitocondrială rară, fiind raportate până în prezent mai puțin de 100 de cazuri, cu debut precoce și expresie clinică variabilă. Materiale și metodă. Prezentăm cazul unei paciente în vârstă de 3 luni, internată pentru episoade de agitație psihomotorie marcantă și fatigabilitate la supt. Au fost analizate datele clinice, biologice, cardiologice și genetice ale pacientei. Rezultate. La examenul clinic s-au evidențiat greutate de 3,5 kg și talie de 36 cm, alături de fatigabilitate la supt. Antecedentele perinatale: sarcină cu oligoamnios sever, naștere prin operație cezariană la 37 de săptămâni, greutate la naștere 1980 g, adaptare neonatală dificilă, cu insuficiență respiratorie severă și injurie hipoxic-ischemică. Evoluția a fost marcată de hipotrofie ponderală severă, hipotonie, dificultăți de alimentație, acidoză metabolică și lactică recurentă, hiperamoniemie (223 µg/dL) și cardiomiopatie hipertrofică noncompactantă de ventricul stâng cu insuficiență cardiacă Ross III. Testarea genetică a identificat varianta homozigotă patogenă TMEM70 c.317-2A>G, confirmată prin WES trio, ambii părinți fiind heterozigoți, confirmând transmiterea autozomal recesivă. Managementului cazului a fost multidisciplinar, metabolic, cardiologic, nutrițional și nefrologic. Concluzii. 1) Acidoza lactică este frecventă, dar subdiagnosticată și poate ascunde patologii complexe. 2) Este necesară o abordare multidisciplinară, integrativă, pentru stabilirea diagnosticului și a managementului.
Diagnostic challenges of prolonged fever syndrome
Provocările diagnostice ale sindromului febril prelungit
Alina-Georgiana Chirică1, Tania Cotor1, Ioana-Maria Otilia Lică1, Lucica-Luminița Galeș2, Luiza-Elena Bordei1,2, Iulia-Florentina Țincu1,2
1. “Dr. Victor Gomoiu” Clinical Hospital for Children, Bucharest, Romania
2. “Carol Davila” University of Medicine and Pharmacy, Bucharest, Romania
Introduction. Fever is one of the most common reasons for pediatric medical consultation and, in most cases, represents a physiological response to an infectious process. However, prolonged fever poses a diagnostic challenge and requires a systematic evaluation to identify its underlying etiology. Materials and method. We present the case of a 5-year-and-6-month-old girl admitted with prolonged fever, recurrent abdominal pain and weight loss, with a clinical course of approximately three weeks. The illness had begun with severe abdominal pain, followed by diarrhea, vomiting, a transient skin rash and arthralgia, without improvement despite previous symptomatic treatment and antibiotic therapy. Results. The clinical examination revealed multiple small laterocervical lymph nodes, petechiae, an oral aphthous ulcer and pain on mobilization of the large joints, without local signs of inflammation. In the setting of prolonged fever, a multidisciplinary evaluation (including pediatric infectious diseases, pediatric rheumatology, cardiology, ophthalmology, neurology and orthopedics) was performed to exclude the main differential diagnoses. Computed tomography of the chest, abdomen and pelvis demonstrated hepatosplenomegaly and supra- and infradiaphragmatic lymphadenopathy, while laboratory investigations showed persistent inflammatory syndrome and elevated lactate dehydrogenase (LDH) levels. Serial hematological reassessment, including peripheral blood smear examination, revealed the appearance of peripheral blood blasts (2%), associated with progressive cytopenias. Conclusions. The diagnosis of malignant hematologic disorders requires a high index of clinical suspicion.
*
Introducere. Febra reprezintă unul dintre cele mai frecvente motive de prezentare la medic în pediatrie, fiind de cele mai multe ori un răspuns fiziologic la un proces infecțios. Totuși, febra prelungită constituie o provocare diagnostică, necesitând o evaluare sistematică pentru identificarea etiologiei. Materiale și metodă. Prezentăm cazul unei paciente în vârstă de 5 ani și 6 luni, internată pentru febră prelungită, dureri abdominale recurente și scădere ponderală, cu evoluție de aproximativ trei săptămâni. Debutul bolii a fost caracterizat prin dureri abdominale intense, ulterior asociate cu diaree, vărsături, erupție cutanată fugace și artralgii, fără răspuns la tratamentul simptomatic și antibiotic administrat anterior. Rezultate. Examenul clinic a evidențiat micropoliadenopatii laterocervicale, peteșii, aftă orală și durere la mobilizarea articulațiilor mari, în absența semnelor locale de inflamație. În contextul unui sindrom febril prelungit, s-a efectuat o evaluare multidisciplinară (boli infecțioase, reumatologie pediatrică, cardiologie, oftalmologie, neurologie și ortopedie), având ca scop excluderea principalelor diagnostice diferențiale. Tomografia computerizată toraco-abdomino-pelviană a evidențiat hepatosplenomegalie și adenopatii supra- și infradiafragmatice, iar investigațiile biologice au demonstrat persistența sindromului inflamator și valori crescute ale LDH. Reevaluarea hematologică în dinamică a frotiului sangvin a evidențiat apariția blaștilor în sângele periferic (2%), asociată cu scăderea seriilor celulare. Concluzii. Diagnosticul hemopatiilor maligne necesită un grad ridicat de suspiciune clinică.
Beyond the classical phenotype: atypical hepatic involvement in Takenouchi-Kosaki syndrome and the impact of multidisciplinary collaboration
Dincolo de fenotipul clasic: afectare hepatică atipică în sindromul Takenouchi-Kosaki și impactul colaborării multidisciplinare
Ștefana-Maria Greavu1, Luiza-Elena Bordei1,2, Bianca-Teodora Chenescu1, Gabriel-Cristian Drăgan3, Ioana-Otilia Lică1,2, Iulia-Florentina Țincu1,2
1. Pediatric Gastroenterology Unit, Department of Pediatrics II, “Dr. Victor Gomoiu” Clinical Hospital for Children, Bucharest, Romania
2. Department of Pediatrics, “Carol Davila” University of Medicine and Pharmacy, Bucharest, Romania
3. Department of Pediatric Surgery, “Dr. Victor Gomoiu” Clinical Hospital for Children, Bucharest, Romania
Introduction. Takenouchi-Kosaki syndrome (TKS) is a rare genetic disorder caused by mutations in the CDC42 gene, commonly characterized by macrothrombocytopenia, intellectual disability and sensorineural hearing loss. The phenotype is variable and may include immunodeficiency, hypothyroidism, lymphedema, facial dysmorphism and motor impairment. Materials and method. We report the case of a 1-year-and-10-month-old male patient with surgically corrected congenital heart defects, diagnosed with TKS at 3 months of age by whole-exome sequencing. Clinical manifestations included delayed motor and social development, sensorineural hearing loss, language impairment, thrombocytopenia, facial dysmorphism, immunodeficiency, hyperopia and hypothyroidism, with a history of severe anemia and spontaneously regressed hepatic hemangioma. The identified CDC42 variant c.203G>A is rare, and it has not been associated with severe phenotypes. Incidental hepatocytolysis detected at 1 year and 4 months (ALT 174 U/L, AST 123 U/L) prompted liver biopsy. Results. Alpha-1 antitrypsin and parathyroid hormone levels were normal despite persistent hepatocytolysis. Upper gastrointestinal endoscopy revealed two umbilicated orifices in the second portion of the duodenum, suggestive of supernumerary ampullae of Vater. Magnetic resonance cholangiopancreatography suggested an accessory bile duct draining through the minor papilla and incomplete pancreas divisum. Imaging also revealed homogeneous hepatomegaly with small perihepatic and pleural effusions. Transaminase levels remained elevated, with no identified etiology. Conclusions. This case suggests a possible expansion of the hepatic phenotypic spectrum of TKS. Despite an evolving phenotype, deficits have been mitigated through multidisciplinary management, while family adherence has contributed to favorable clinical evolution and good overall status.
*
Introducere. Sindromul Takenouchi-Kosaki (STK) este o afecțiune genetică rară rezultată din mutația genei CDC42. Acest sindrom se caracterizează frecvent prin macrotrombocitopenie, dizabilitate intelectuală și hipoacuzie neurosenzorială. Fenotipul este variabil, putând include imunodeficiență, hipotiroidism, limfedem, dismorfism facial și deficit motor. Materiale și metodă. Un pacient de sex masculin, în vârstă de 1 an și 10 luni, cu malformații cardiace corectate chirurgical, diagnosticat la 3 luni prin whole exom sequencing cu STK, prezintă, din perspectivă neurologică, întârziere în dezvoltarea motorie și socială (mers cu sprijin, interes redus pentru jucării, lipsa zâmbetului social), pentru care urmează program de recuperare, inclusiv la domiciliu. Copilul asociază hipoacuzie neurosenzorială, ameliorată prin protezare auditivă, cu tulburare de limbaj (vocalizare limitată semantic). De asemenea, prezintă trombocitopenie, dismorfism facial, deficit imunologic, hipermetropie și hipotiroidism, cu antecedente de anemie severă și hemangiom hepatic remis spontan, toate aflate sub control terapeutic. Mutația la nivelul genei CDC42 c203G>A este rară și neasociată formelor severe. Se evidențiază incidental, la 1 an și 4 luni, hepatocitoliză (ALT=174 U/L, AST=123 U/L), considerată o manifestare atipică în STK, recomandându-se puncție-biopsie hepatică (PBH). Rezultate. Alfa-1-antitripsina și PTH sunt în limite normale, cu persistența hepatocitolizei. Se efectuează PBH fără incidente și endoscopie digestivă superioară, care evidențiază două orificii ombilicate la nivelul duodenului II, sugestive pentru ampule Vater supranumerare. Colangio-RMN-ul sugerează duct biliar accesoriu cu drenaj prin papila minoră și pancreas divisum incomplet. Se constată hepatomegalie omogenă și mici colecții lichidiene perihepatice și pleurale. Transaminazele persistă crescute, fără identificarea etiologiei. Concluzii. Cazul ilustrează posibila extindere a spectrului fenotipic hepatic în STK. Deși fenotipul este în evoluție, deficitele sunt compensate prin abordare multidisciplinară. Complianța familială contribuie esențial la evoluția favorabilă, pacientul prezentând recuperare motorie și stare generală bună, în contextul complexității cazului.
The mouth-breathing child: mouth breathing as an early marker of a vulnerable respiratory, craniofacial and functional trajectory
Copilul care respiră pe gură: respirația orală ca marker precoce al unei traiectorii respiratorii, craniofaciale și funcționale vulnerabile
Ela Bănică
Ortho Institute, Bucharest, Romania
Introduction/objective. Mouth breathing in children is frequently observed in pediatric practice, yet it may be underestimated when interpreted only as a habit, behavioral feature or transient finding. In the context of chronic nasal obstruction, allergic rhinitis, adenotonsillar hypertrophy, snoring, restless sleep or recurrent respiratory infections, the mouth-breathing child may signal a broader vulnerability of respiratory, craniofacial and functional development. The objective of this work is to propose an interdisciplinary clinical framework for the early recognition of mouth breathing as a pediatric risk marker, with implications for nasal breathing, sleep, maxillofacial growth and quality of life. Materials and method. This work represents an interdisciplinary clinical synthesis based on observations from pediatric orthodontic practice and the integration of pediatric, respiratory, ENT, myofunctional and sleep-related assessment criteria. Clinically accessible signs for pediatricians are analyzed: daytime or nighttime mouth breathing, open-lip posture at rest, lip incompetence, snoring, restless sleep, compensatory sleep positions, morning tiredness, daytime fatigue, attention difficulties, inefficient chewing, atypical swallowing, narrow palate, dental crowding, anterior open bite or crossbite and compensatory craniocervical posture. Results and conclusions. Persistent mouth breathing may reflect a complex interaction between nasal patency, upper airway inflammation, sleep quality, maxillofacial development, oral posture and neuromuscular balance. These children may present associations with nasal obstruction, sleep-disordered breathing, insufficient transverse maxillary development, malocclusions, daytime fatigue, attention difficulties and craniocervical postural adaptations. The relationship is multifactorial and should not be interpreted in a simplistic causal manner; however, early recognition of these signs may contribute to changing the child’s developmental trajectory. The pediatrician has an essential role in the early identification of the mouth-breathing child, as this sign is often visible before sleep disorders, dentofacial changes or oral dysfunctions are formally diagnosed. Optimal management requires collaboration between the pediatrician, ENT specialist, allergist, sleep medicine clinician, orthodontist, speech-language pathologist, myofunctional therapist and, in selected cases, physiotherapist. Recognizing mouth breathing as an early clinical marker, not merely a habit, may support early intervention, prevention and improved quality of life.
*
Introducere/obiectiv. Respirația orală la copil este un semn clinic frecvent observat în practica pediatrică, dar poate fi subestimat atunci când este interpretat exclusiv ca obicei, particularitate comportamentală sau manifestare tranzitorie. În contextul obstrucției nazale cronice, al rinitei alergice, hipertrofiei adenoamigdaliene, al sforăitului, somnului agitat sau infecțiilor respiratorii recurente, copilul care respiră pe gură poate semnala o vulnerabilitate mai amplă a dezvoltării respiratorii, craniofaciale și funcționale. Obiectivul acestei lucrări este de a propune un cadru clinic interdisciplinar pentru recunoașterea precoce a respirației orale ca marker pediatric de risc, cu implicații asupra respirației nazale, somnului, creșterii maxilofaciale și a calității vieții. Materiale și metodă. Lucrarea reprezintă o sinteză clinică interdisciplinară bazată pe observații din practica ortodontică pediatrică și pe integrarea criteriilor de evaluare pediatrică, respiratorie, ORL, miofuncțională și somnologică. Sunt analizate semne clinice ușor accesibile medicului pediatru: respirație orală diurnă sau nocturnă, buze întredeschise în repaus, incompetență labială, sforăit, somn neliniștit, poziții compensatorii în somn, oboseală matinală, fatigabilitate diurnă, dificultăți de atenție, masticație ineficientă, deglutiție atipică, palat îngust, înghesuire dentară, mușcătură deschisă sau inversă și postură craniocervicală compensatorie. Rezultate și concluzii. Respirația orală persistentă poate reflecta o interacțiune complexă între permeabilitatea nazală, inflamația căilor aeriene superioare, calitatea somnului, dezvoltarea maxilofacială, postura orală și echilibrul neuromuscular. Acești copii pot prezenta asocieri cu obstrucție nazală, tulburări respiratorii în somn, dezvoltare transversală maxilară insuficientă, malocluzii, fatigabilitate diurnă, dificultăți de concentrare și adaptări posturale craniocervicale. Relația este multifactorială și nu trebuie interpretată cauzal simplist; totuși, recunoașterea precoce a acestor semne poate contribui la schimbarea traiectoriei de dezvoltare a copilului. Pediatrul are un rol esențial în identificarea timpurie a copilului respirator oral, deoarece acest semn este adesea vizibil înainte ca tulburările de somn, modificările dentomaxilare sau disfuncțiile orale să fie diagnosticate formal. Abordarea optimă presupune colaborare între pediatru, medic ORL, alergolog, medic cu competență în somnologie, ortodont, logoped, terapeut miofuncțional și, în cazuri selectate, fizioterapeut. Recunoașterea respirației orale ca marker clinic precoce, nu doar ca obicei, poate susține intervenția timpurie, prevenția și îmbunătățirea calității vieții copilului.
Community-acquired pneumonia – an unpredictable clinical course
Pneumonia comunitară – o evoluție clinică imprevizibilă
Rodica-Iulia Chirilă1, Andreea-Maria Toma2, Alexandru Ulmeanu1,3
1. “Grigore Alexandrescu” Emergency Clinical Hospital for Children, Bucharest, Romania
2. “Alessandrescu-Rusescu” National Institute for Mother and Child Health, Bucharest, Romania
3. “Carol Davila” University of Medicine and Pharmacy, Bucharest, Romania
Introduction. Community-acquired pneumonia is a common disease among the pediatric population, generally associated with a favorable clinical evolution. However, it has the potential to progress to a severe disease, particularly in cases of inadequate therapeutic approach or underlying immunocompromised organisms. The most common bacterial pathogen responsible for pneumonia in children younger than 5 years of age is Streptococcus pneumoniae. The nasopharynx represents the primary site of the Streptococcus pneumoniae colonization, and its pathogenicity is influenced by the interaction between bacterial virulence and the host immune system response. Objective. We report the unpredictable clinical course of community-acquired pneumonia in two siblings admitted to the “Grigore Alexandrescu” Emergency Clinical Hospital for Children, Bucharest, Romania, who exhibited identical symptoms at the beginning of the disease, but with very different clinical course afterwards. Results. The two patients – aged 1 year and 7 months, respectively 4 years and 8 months – simultaneously developed productive cough, nasal obstruction and rhinorrhea, for which oral antibiotic therapy with azithromycin was initiated. After three days, rapid respiratory syncytial virus (RSV) tests came out positive, leading to the cessation of the antibiotic therapy and the initiation of a corticosteroid and an antihistamine treatment. At first, the older sibling had a poor clinical response, prompting the reinitiation of the oral antibiotic. His condition deteriorated, with the development of fever, chills, worsening cough and vomiting. He was urgently readmitted to the regional hospital, where a chest radiograph was performed. Based on the suspicion of a pulmonary abscess, a non-contrast chest computed tomography scan was performed, and the patient was transferred to our institution for further evaluation and specialized treatment. Meanwhile, at the beginning, the younger sibling presented a favorable clinical course and received two more doses of oral antibiotic at home, due to the familial context. However, he later presented with high-grade fever and dyspnea, and he was hospitalized two days after his brother. It should be noted that the rapid RSV testing was negative in both patients at the time of the admission, and the younger sibling had a positive nasopharyngeal culture for Haemophilus influenzae and Streptococcus pneumoniae. In the case of the older sibling, given the high suspicion of pulmonary abscesses, the markedly elevated inflammatory markers and the declining condition, a treatment combining meropenem and linezolid was initiated and continued for 17 days, with rapid clinical improvement. After one week, a follow-up chest radiograph was performed, and the image was suggestive of round pneumonia. Subsequently, contrast-enhanced chest CT ruled out the pulmonary abscesses diagnostic and confirmed the favorable imaging evolution. At the same time, the younger sibling presented a poor response to intravenous ceftriaxone, with multiple episodes of fever and a progressive elevation of inflammatory markers for which the antibiotic therapy was escalated to meropenem (21 days) and linezolid (15 days), and intravenous immunoglobulin (three days) was administered for three days due to the suspicion of necrotizing pneumonia. On the fifth day of hospitalization, he developed significant respiratory dysfunction, a right pleural effusion with progressive increase and suspected pleural empyema for which exploratory thoracoscopy with right pleural decortication and a drainage chest tube placement were performed. His overall condition remained poor, with persistent fever and inflammatory syndrome, thereby, based on antimicrobial susceptibility testing, ciprofloxacin was added to the treatment regimen for 13 days. After 48 hours from the initiation of the new antibiotic, he showed clinical improvement which led to the removal of the chest tube. The patients were discharged after 19 and, respectively, 23 days of hospitalization, and the periodic checkups remained within normal limits. Conclusions. The evolution of these cases highlights the importance of a competent immune system and the unpredictable clinical course of the same disease.
*
Introducere. Pneumonia comunitară reprezintă o afecțiune frecvent întâlnită în rândul populației pediatrice, în general cu evoluție favorabilă, însă cu potențial de agravare în cazuri precum abordări terapeutice deficitare sau un organism imunodeprimat. Streptococcus pneumoniae reprezintă cea mai frecventă bacterie implicată în producerea pneumoniilor la copiii cu vârsta mai mică de 5 ani. Nazofaringele este principalul loc de colonizare pentru Streptococcus pneumoniae, iar patogenitatea sa este determinată de relația dintre virulența bacteriană și sistemul imunitar al gazdei. Obiectiv. Vom detalia evoluția imprevizibilă a pneumoniei comunitare în cazul a doi frați internați la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu”, București, care au prezentat simptomatologie identică la debutul bolii, dar cu evoluții distincte. Rezultate. Cei doi pacienți – în vârstă de 1 an și 7 luni, respectiv 4 ani și 8 luni – au început să prezinte simultan tuse productivă, obstrucție nazală și rinoree, pentru care au primit tratament medicamentos per os cu azitromicină. La distanță de trei zile au efectuat teste rapide pentru detectarea infecției cu virusul sincițial respirator, care s-au pozitivat, astfel încât s-a decis oprirea tratamentului antibiotic și adăugarea unui corticosteroid și a un antihistaminic. Inițial, fratele mare a prezentat o evoluție nefavorabilă, motiv pentru care s-a reintrodus antibioticul per os. Starea lui s-a agravat, a început să prezinte febră cu frison, cu accentuarea tusei și vărsături alimentare și a revenit în regim de urgență la spitalul regional, unde a efectuat radiografie pulmonară, iar în contextul suspiciunii de abces pulmonar s-a efectuat examen computer-tomografic de torace nativ și a fost redirecționat în clinica noastră în vederea continuării investigațiilor și a instituirii tratamentului de specialitate. În paralel, evoluția fratelui mai mic a fost inițial favorabilă, primind în context familial încă două doze de antibiotic, însă ulterior a prezentat febră înaltă și dispnee, pentru care s-a internat, la distanță de două zile, alături de fratele său. De precizat faptul că ambii pacienți au prezentat test rapid negativ pentru detectarea virusului sincițial respirator la internare, iar fratele mai mic a avut exsudat nazal pozitiv pentru Haemophilus influenzae și Streptococcus pneumoniae. În cazul fratelui mare, având în vedere suspiciunea înaltă de abcese pulmonare, sindromul biologic inflamator important și starea generală alterată, s-a instituit dubla antibioterapie cu meropenem și linezolid timp de 17 zile, cu evoluție clinică rapid favorabilă. La distanță de o săptămână de la internare, s-a efectuat radiografie pulmonară de control, care a decelat un aspect sugestiv de pneumonie rotundă, iar ulterior examinarea computer-tomografică de torace cu substanță de contrast a infirmat suspiciunea de abcese pulmonare, susținând evoluția favorabilă din punct de vedere imagistic. Pe de altă parte, mezinul a prezentat, sub tratament antibiotic intravenos cu ceftriaxonă, o evoluție nefavorabilă, cu multiple croșete febrile și sindrom biologic inflamator în creștere, pentru care s-a escaladat schema de tratament cu meropenem (21 de zile) și linezolid (15 zile) și s-a adăugat imunoglobulină intravenoasă (trei zile) în contextul suspiciunii de pneumonie necrotizantă. În a cincea zi de la internare, a asociat sindrom funcțional respirator important, revărsat pleural drept cu creștere în dinamică și suspiciune de empiem pleural, pentru care s-a efectuat toracoscopie exploratorie și decorticare pleuro-pulmonară dreaptă, cu montare de drenaj pleural. Starea generală s-a menținut alterată, iar febra și sindromul biologic inflamator au persistat. S-a decis adăugarea ciprofloxacinei (13 zile), conform antibiogramei, la schema de tratament, iar la 48 de ore evoluția a fost favorabilă, ceea ce a permis suprimarea ulterioară a tuburilor de dren. Cei doi s-au externat din clinica noastră după 19, respectiv 23 de zile, iar reevaluările periodice au fost în limite normale. Concluzii. Parcursul acestor cazuri subliniază importanța unui sistem imunitar competent și evoluția imprevizibilă a aceleiași patologii.
Respiratory allergy in children: can sublingual immunotherapy change the course of the disease?
Alergia respiratorie la copil: poate imunoterapia sublinguală schimba evoluția bolii?
Sorin-Claudiu Man
Department 8 – Mother and Child, “Iuliu Hațieganu” University of Medicine and Pharmacy, Cluj-Napoca, Romania
Introduction/objective. IgE-mediated respiratory allergies, particularly allergic rhinitis and allergic asthma, are a major cause of morbidity in children, affecting sleep, school performance, quality of life and the long-term persistence of allergic disease. Symptomatic treatment improves clinical control, but it does not directly address the underlying immunological mechanisms. The objective of this presentation is to review the role of sublingual immunotherapy in pediatric respiratory allergy and its potential to influence the natural course of allergic disease. Materials and method. A narrative review was performed, focusing on current evidence regarding the indications, efficacy, safety and limitations of sublingual immunotherapy in children, together with international guideline recommendations and practical aspects relevant to clinical practice. Results and conclusions. Sublingual immunotherapy is an etiological treatment option for children with allergic rhinitis/rhinoconjunctivitis, with or without controlled allergic asthma, when clinically relevant IgE-mediated sensitization is documented. Available evidence supports symptom reduction, decreased need for rescue medication, and the persistence of clinical benefit after treatment discontinuation. By inducing allergen-specific immune tolerance, allergen immunotherapy may modify the course of allergic disease, including a potential impact on the progression from allergic rhinitis to asthma. Appropriate patient selection, use of standardized allergen extracts, family education, adherence monitoring and regular assessment of disease control are essential for treatment success. Sublingual immunotherapy does not replace standard controller therapy for asthma or allergic rhinitis, but it adds a disease-modifying approach to modern pediatric allergy management.
*
Introducere/obiectiv. Alergiile respiratorii IgE-mediate, în special rinita alergică și astmul alergic, reprezintă o cauză importantă de morbiditate la copil, cu impact asupra somnului, activității școlare, calității vieții și a riscului de persistență a bolii. Tratamentul simptomatic controlează manifestările clinice, dar nu modifică mecanismele imunologice ale bolii. Obiectivul lucrării este de a analiza rolul imunoterapiei sublinguale în managementul alergiilor respiratorii pediatrice și potențialul acesteia de a influența evoluția naturală a bolii alergice. Materiale și metodă. A fost realizată o revizuire narativă a datelor actuale privind indicațiile, eficacitatea, siguranța și limitele imunoterapiei sublinguale la copil, cu integrarea recomandărilor ghidurilor internaționale și a aspectelor practice relevante pentru clinician. Rezultate și concluzii. Imunoterapia sublinguală reprezintă o opțiune terapeutică etiologică la copiii cu rinită/rinoconjunctivită alergică, cu sau fără astm alergic controlat, atunci când există sensibilizare IgE-mediată relevantă clinic. Dovezile susțin reducerea simptomelor, scăderea necesarului de medicație și menținerea beneficiului după finalizarea curei terapeutice. Prin inducerea toleranței imunologice, imunoterapia alergen-specifică poate modifica evoluția bolii alergice, inclusiv prin posibilul impact asupra progresiei de la rinită alergică la astm. Selecția corectă a pacientului, alegerea extractului standardizat, educarea familiei, monitorizarea aderenței și evaluarea periodică a controlului bolii sunt esențiale pentru succesul terapiei. Imunoterapia sublinguală nu înlocuiește tratamentul de control al astmului sau rinitei, ci completează abordarea terapeutică modernă printr-o intervenție cu potențial modificator de boală.
Hemoptysis in adolescents: a challenge for clinicians?
Hemoptizia la adolescent: o provocare pentru clinician?
Nicoleta Ujică1, Cătălina Suciu1, Laura-Larisa Dracea1,2
1. Emergency Clinical Hospital for Children Brașov, Romania
2. Faculty of Medicine, Transylvania University of Brașov, Romania
Hemoptysis in adolescents is uncommon and should be carefully evaluated. Determining its origin and severity is important for prognosis. Respiratory infections, bronchiectasis and tuberculosis are the most common causes. Rare causes (pulmonary embolism, autoimmune disease, vascular malformations) must be excluded. Two patients, aged 16 and 17 years old, were admitted for repetitive hemoptysis, with acute onset. Both presented with cough and mild blood loss, without respiratory failure. Investigations were made for infectious diseases, autoimmune conditions and coagulation anomalies. Both patients reported a history of vaping for more than one year. CT imaging revealed diffuse alveolar hemorrhage consistent with a diagnosis of EVALI (E-cigarette or Vaping Product Use-Associated Lung Injury). Systemic corticosteroids, antibiotic and inhaled antifibrinolytic agents (tranexamic acid) led to resolution of symptoms within 72 hours. One patient experienced a relapse several weeks later, following exposure to tobacco smoke. Bronchoscopy was negative, and symptoms resolved after treatment with inhaled tranexamic acid. The second patient associated microscopic hematuria; Good Pasture syndrome was ruled out. E-cigarette or Vaping Product Use-Associated Lung Injury is an increasingly recognized condition among adolescents. Early identification, prompt diagnosis and timely management are essential to prevent progression to severe lung injury and to improve the clinical outcomes.
Urinary levels of advanced protein oxidation products and protein carbonyl products in children with chronic kidney disease
Nivelurile urinare ale produșilor proteici de oxidare avansată și produșii carbonilici ai proteinelor la copiii cu boală cronică de rinichi
Tatiana Băluțel1,2, Ludmila Bocearova1,3, Angela Ciuntu1
1. Department of Pediatrics, “Nicolae Testemițanu” State University of Medicine and Pharmacy, Chișinău, Republic of Moldova
2. IMSP Mother and Child Institute, Chișinău, Republic of Moldova
3. “Valentin Ignatenco” Municipal Clinical Hospital for Children, Chișinău, Republic of Moldova
Introduction. Inflammation and oxidative stress in chronic kidney disease (CKD) cause damage to cellular structures, particularly proteins, leading to the formation of advanced protein oxidation products (APOPs) and protein carbonyls (PCs). Studies have shown that APOPs levels are a strong predictor of prognosis for chronic kidney disease and PCs accurately reflect podocyte damage. Objective. The determination of urinary levels of APOPs and PCs in children with chronic kidney disease and their association with disease severity. Materials and method. Urinary levels of APOPs and PCs were determined spectrophotometrically in a group of 72 children with stage II-V CKD and compared with a control group. Results. The statistical analysis revealed that urinary PCS levels were significantly higher in children with CKD compared with the control group (21.12 versus 12.73, p=0.013), whereas APOPs showed a less significant upward trend (p=0.08). Spearman’s correlation analysis revealed that APOPs levels correlated positively with albuminuria (=0.73; p<0.001) and total proteinuria (=0.74; p<0.001), while PCs showed positive correlations with albuminuria (=0.61; p<0.001). Both compounds revealed a moderate negative correlation with serum creatinine (APOPs: =−0.38; p=0.008; PCs: =−0.40; p=0.005). Conclusions. The study results support the importance of measuring urinary levels of APOPs and PCs for assessing oxidative damage and the risk of chronic kidney disease progression in children.
*
Introducere. Inflamația și stresul oxidativ în boala cronică de rinichi (BCR) determină lezarea structurilor celulare, în special a proteinelor, cu formarea produșilor proteici de oxidare avansată (PPOA) și a produșilor carbonilici ai proteinelor (PC). Studiile au demonstrat că nivelul de PPOA este un factor predictiv puternic pentru prognosticul leziunilor renale cronice, iar PC reflectă fidel distrugerea podocitelor. Obiectiv. Determinarea nivelurilor urinare ale PPOA și PC la copiii cu boală cronică de rinichi și asocierea acestora cu severitatea bolii. Materiale și metodă. Au fost determinate spectrofotometric nivelurile urinare al PPOA și PC la un lot de 72 de copii cu boală cronică de rinichi în stadiul II-V, fiind comparate cu lotul de control. Rezultate. Analiza statistică a evidențiat că nivelurile urinare ale PC au fost semnificativ mai crescute la copiii cu boală cronică de rinichi comparativ cu lotul de control (21,12 versus 12,73; p=0,013), pe când PPOA a prezentat o tendință de creștere mai puțin semnificativă (p=0,08). Analiza de corelație Spearman a demonstrat că nivelurile PPOA s-au corelat pozitiv cu albuminuria (=0,73; p<0,001) și cu proteinuria totală (=0,74; p<0,001), iar PC au prezentat corelații pozitive cu albuminuria (=0,61; p<0,001). Ambii compuși s-au corelat moderat negativ cu creatinina serică (PPOA: =−0,38; p=0,008; PC: =−0,40; p=0,005). Concluzii. Rezultatele studiului justifică relevanța determinării nivelurilor urinare ale PPOA și PC pentru evaluarea leziunilor oxidative și a riscului de progresie a bolii cronice de rinichi la copii.
Changes in inflammatory and renal fibrosis biomarkers in urinary tract infections in young children
Modificări ale biomarkerilor inflamatori și de fibroză renală în infecțiile tractului urinar la copiii de vârstă mică
Ludmila Bocearova1,2, Angela Ciuntu1
1. Department of Pediatrics, “Nicolae Testemițanu” State University of Medicine and Pharmacy, Chișinău, Republic of Moldova
2. “Valentin Ignatenco” Municipal Clinical Hospital for Children, Chișinău, Republic of Moldova
Introduction. Urinary tract infections (UTIs) represent a significant cause of pediatric morbidity, being associated with activation of inflammatory processes, tissue remodeling and with an increased risk of renal fibrosis. The identification of molecular biomarkers involved in these mechanisms may contribute to early diagnosis and the assessment of renal injury progression. Objective. To evaluate age-dependent alterations in serum IL-6, TNF- and TGF-1 levels in children with febrile UTIs. Materials and method. The study included 183 children with UTIs, stratified by age into two groups (3 months old – 1 year old and 1-3 years old; n=61 each) and a control group (n=61). Serum concentrations of IL-6, TNF- and TGF-1 were determined using the ELISA. Results. Children with febrile UTIs demonstrated significantly increased serum levels of IL-6, TNF- and TGF-1 compared with the control group. IL-6 levels increased by up to 154% (p<0.01), TNF- showed a significant elevation in the 1-3-years-old age group (118%; p<0.001), while TGF-1 exhibited a progressive age-dependent increase, reaching 193% (p<0.001). Conclusions. Elevated serum IL-6, TNF- and TGF-1 levels indicate the activation of inflammatory and profibrotic pathways associated with renal injury progression. TGF-1 may serve as a potential biomarker for early fibrosis risk assessment and disease monitoring in children with febrile urinary tract infections.
*
Introducere. Infecțiile tractului urinar (ITU) constituie o cauză importantă de morbiditate pediatrică, fiind asociate cu activarea proceselor inflamatorii, remodelare tisulară și cu un risc crescut de fibroză renală. Identificarea biomarkerilor moleculari implicați în aceste mecanisme poate contribui la diagnosticul precoce și la evaluarea progresiei afectării renale. Obiectiv. Evaluarea nivelurilor serice ale interleukinei 6 (IL-6), ale factorului de necroză tumorală alfa (TNF-) și ale factorului de creștere transformant beta 1 (TGF-1) la copiii cu ITU febrile, în funcție de vârstă. Materiale și metodă. Studiul a inclus 183 de copii cu infecții ale tractului urinar, distribuiți în trei loturi: copii cu vârsta de 3 luni – 1 an (n=61), cu vârsta de 1-3 ani (n=61) și grupul de control (n=61). Determinarea concentrațiilor serice ale IL-6, TNF- și TGF-1 s-a realizat prin metoda ELISA. Rezultate. Copiii cu ITU febrile au prezentat creșteri semnificative ale IL-6, TNF- și TGF-1 serice comparativ cu lotul de control. IL-6 a crescut până la 154% (p<0,01), TNF- a înregistrat o majorare semnificativă la grupa 1-3 ani (118%; p<0,001), iar TGF-1 a avut o creștere progresivă dependentă de vârstă, atingând 193% (p<0,001). Concluzii. Creșterea nivelurilor serice ale IL-6, TNF- și TGF-1 reflectă activarea mecanismelor inflamatorii și profibrotice implicate în progresia afectării renale. TGF-1 poate reprezenta un biomarker promițător pentru identificarea precoce a riscului de fibroză și pentru monitorizarea evoluției copiilor cu ITU febrile.
From prophylaxis to intensive care – the importance of vitamin K in the neonatal period
De la profilaxie la terapie intensivă – importanța vitaminei K în perioada neonatală
Ioana Oprescu1, Elena-Ruxandra Bercea1, Mihnea-Călin-Mihu Dragostin1, Norica Crăciunescu1, Alexandra Coroleucă1,2, Alexandra Sprînceană1, Aurora-Iosefina Sima1,2, Andreea-Maria Iordache1,2, Cristina-Adriana Becheanu1,2
1. “Grigore Alexandrescu” Emergency Clinical Hospital for Children, Bucharest, Romania
2. “Carol Davila” University of Medicine and Pharmacy, Bucharest, Romania
Introduction. Hemorrhagic disease of the newborn is a potentially life-threatening condition associated with vitamin K deficiency. Neonatal prophylaxis prevents complications related to this deficiency. Its absence may lead to severe forms of disease, associated with prolonged hospitalization and increased healthcare costs. We present a complex clinical case of late-onset neonatal hemorrhagic disease. Materials and method. A 6-week-old female infant, who did not receive postnatal vitamin K prophylaxis due to parental refusal, presented with multiple ecchymoses and hematomas located on the anterior and posterior thorax, abdomen, hypogastric region and lower limbs. Blood tests revealed an uninterpretable coagulation profile, decreased vitamin K-dependent coagulation factors (II, V, VII, IX, X) and severe post-hemorrhagic anemia. In order to exclude potentially life-threatening bleeding, abdominal and transfontanelle ultrasound examinations were performed, with normal results. The diagnosis of severe late-onset neonatal hemorrhagic disease was established. Results. The infant was transferred to the intensive care unit, where intravenous treatment was initiated with two doses of vitamin K, coagulation factor complex, as well as iso-group iso-Rh packed red blood cell transfusion. The post-treatment response was satisfactory, with normalization of coagulation parameters, coagulation factors and hemoglobin levels. Conclusions. This case highlights the effectiveness of neonatal vitamin K prophylaxis in preventing severe forms of hemorrhagic disease, with reduced associated healthcare costs. In its absence, life-threatening complications may occur. Hospitalization and complex treatment are associated with significantly increased costs. Parental education regarding the physiological vitamin K deficiency at birth, neonatal prophylaxis and the severe consequences of its omission are essential.
*
Introducere. Boala hemoragică a nou-născutului reprezintă o afecțiune potențial amenințătoare de viață, asociată deficitului de vitamina K. Profilaxia neonatală previne complicațiile asociate acestui deficit. Absența ei poate favoriza apariția unor forme severe de boală, asociate cu spitalizare prelungită și costuri medicale crescute. Prezentăm un caz clinic complex de boală hemoragică neonatală tardivă. Materiale și metodă. Un sugar de sex feminin, în vârstă de 6 săptămâni, care nu a primit profilaxia postnatală cu vitamina K, în urma refuzului părinților, s-a prezentat pentru multiple echimoze și hematoame localizate la nivelul toracelui anterior și posterior, abdomenului, hipogastrului și la nivelul membrelor inferioare. Analizele de laborator au evidențiat coagulogramă neinterpretabilă, factori dependenți de vitamina K (II, V, VII, IX, X) cu valori scăzute și anemie severă posthemoragică. În vederea excluderii hemoragiei potențial amenințătoare de viață, s-a efectuat ecografie abdominală și transfontanelară, care au fost în limite normale. S-a stabilit diagnosticul de boală hemoragică severă neonatală tardivă. Rezultate. Sugarul a fost transferat în secția de ATI, unde s-a inițiat tratamentul intravenos cu două doze de vitamina K, respectiv complex de factori de coagulare, precum și transfuzie de masă eritrocitară izo-grup izo-Rh. Răspunsul postterapeutic a fost satisfăcător, cu normalizarea coagulogramei, a factorilor de coagulare și a hemoglobinei. Concluzii. Cazul evidențiază eficiența profilaxiei neonatale cu vitamina K în prevenirea formelor severe de boală hemoragică, costurile fiind reduse. În absența acesteia, pot apărea complicații amenințătoare de viață. Spitalizarea și tratamentul complex asociază costuri semnificativ crescute. Este necesară informarea părinților privind deficitul de vitamina K prezent de la naștere, profilaxia neonatală și despre complicațiile severe asociate în absența acesteia.
Beyond seizures: parental stress and family coping strategies after a recent diagnosis of self-limited epilepsy in children
Dincolo de crize: stresul parental și strategiile de coping ale familiei după diagnosticul recent de epilepsie autolimitantă la copil
Antonia Toncu1,2, Dana Craiu1,3
1. “Carol Davila” University of Medicine and Pharmacy, Bucharest, Romania
2. “Dr. Victor Gomoiu” Clinical Hospital for Children, Bucharest, Romania
3. “Prof. Dr. Alexandru Obregia” Clinical Hospital of Psychiatry, Bucharest, Romania
Introduction/objective. Self-limited epilepsies of childhood carry a favorable prognosis, yet the psychosocial impact of the diagnosis on the family remains insufficiently explored. This study compared parental stress and coping strategies between parents of children recently diagnosed with self-limited epilepsy and parents of healthy children, and it identified these families’ support needs. Materials and method. We conducted an observational, cross-sectional, comparative study in the Pediatric Neurology Department of the “Prof. Dr. Alexandru Obregia” Clinical Psychiatry Hospital, Bucharest, Romania (May-June 2025). Sixty-two parents participated (82.3% mothers; mean age: 38.1±8.5 years old), of which 26 parents of children diagnosed with self-limited epilepsy within the previous six months (Group E) and 36 parents of healthy children (Group C). The validated PSI-SF (Parenting Stress Index – Short Form, 36 items) and F-COPES (30 items) questionnaires were administered online, and the statistical analysis (SPSS) included descriptive statistics and Pearson correlations. Results. Mean parental stress was higher in Group E (2.66±0.75 versus 2.19±0.69). Also, in Group E, the correlations of parental stress with dysfunctional parent-child interaction (r=0.688 versus r=0.543) and with the perception of the child as “difficult” (r=0.675 versus r=0.515) were stronger than in Group C, and the association between dysfunctional interaction and perceived child difficulty reached r=0.858 (all p<0.01). Positive reframing was the dominant coping strategy in both groups (4.10 versus 3.99), while active resources (social support, spiritual support and family mobilization) correlated inversely with passive appraisal (r=−0.42 to −0.51; p<0.05). Although 96.6% of respondents belonged to no support group, 69% expressed interest in a dedicated support program. Conclusions. Even in epilepsies with a favorable prognosis, a recent diagnosis is associated with an increased parental stress and with a tighter link between stress and a negative perception of the child. Early strengthening of active coping and structured family support programs should be integrated into the care of these patients, as part of a holistic approach in pediatric neurology.
*
Introducere/obiectiv. Epilepsiile autolimitante ale copilăriei au prognostic favorabil, însă impactul psihosocial al diagnosticului asupra familiei rămâne insuficient explorat. Studiul a evaluat comparativ stresul parental și strategiile de coping la părinții copiilor recent diagnosticați cu epilepsie autolimitantă față de părinții copiilor sănătoși și a identificat nevoile de suport ale acestor familii. Materiale și metodă. A fost efectuat un studiu observațional, transversal, comparativ, desfășurat în Secția de neurologie pediatrică a Spitalului Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia”, București (mai-iunie 2025). Au participat 62 de părinți (82,3% mame; vârstă medie: 38,1±8,5 ani), dintre care 26 cu copii diagnosticați cu epilepsie autolimitantă în ultimele șase luni (lotul E) și 36 cu copii sănătoși (lotul C). S-au administrat online chestionarele validate PSI-SF (Indicele de Stres Parental – forma scurtă, cu 36 de itemi) și F-COPES (30 de itemi), iar analiza statistică (SPSS) a inclus statistici descriptive și corelații Pearson. Rezultate. Stresul parental mediu a fost mai ridicat în lotul E (2,66±0,75 versus 2,19±0,69). Tot în lotul E, corelațiile stresului parental cu interacțiunea disfuncțională părinte-copil (r=0,688 versus r=0,543) și cu percepția copilului ca „dificil” (r=0,675 versus r=0,515) au fost mai puternice decât în lotul C, iar asocierea dintre interacțiunea disfuncțională și copilul perceput „dificil” a atins r=0,858 (toate p<0,01). Reinterpretarea pozitivă a fost strategia de coping dominantă în ambele loturi (4,10 versus 3,99), iar resursele active (sprijinul social, cel spiritual și mobilizarea familială) s-au asociat invers cu copingul pasiv (r = de la −0,4 la −0,51; p<0,05). Dintre respondenți, 96,6% nu aparțineau niciunui grup de sprijin, însă 69% și-au exprimat interesul pentru un program dedicat de suport. Concluzii. Chiar și în epilepsiile cu prognostic favorabil, diagnosticul recent se asociază cu stres parental crescut și cu o legătură mai strânsă între stres și percepția negativă asupra copilului. Consolidarea precoce a copingului activ și programele structurate de sprijin familial ar trebui integrate în îngrijirea acestor pacienți, ca parte a abordării holistice din neurologia pediatrică.
At the intersection of pediatrics, neurology and rheumatology – systemic lupus erythematosus
La intersecția pediatriei, neurologiei și reumatologiei – lupusul eritematos sistemic
Andrei-Ioan Munteanu1,2,3, Iulius Jugănaru1,2,3, Delia Nicoară1,2,3, Niculina Mang1,2,3, Raluca Vasilescu2,3, Andrei Păun1,2,3, Otilia Mărginean1,2,3
1. Department XI Pediatrics, Discipline 1 Pediatrics, “Victor Babeș” University of Medicine and Pharmacy, Timișoara, Romania
2. First Department of Pediatrics, “Louis Țurcanu” Emergency Clinical Hospital for Children, Timișoara, Romania
3. Center for Research in Child Growth and Development Disorders (CREDE), “Victor Babeș” University of Medicine and Pharmacy, Timișoara, Romania
Introduction. Positive antinuclear antibodies, hypocomplementemia and persistent cytopenias are common abnormalities encountered in pediatric rheumatology. However, their interpretation becomes particularly challenging when associated with a history of severe cutaneous adverse reactions (Stevens-Johnson syndrome/drug reaction with eosinophilia and systemic symptoms [DRESS]) and chronic antiepileptic treatment. In such situations, several overlapping mechanisms may coexist, including systemic lupus erythematosus, drug-induced lupus, autoimmune phenomena secondary to severe cutaneous reactions, or direct drug-related hematologic toxicity. The aim of this study is to present a case of an atypical immunological profile in an adolescent with epilepsy, highlighting the complexity of the differential diagnosis among these entities. Materials and method. We report the case of a 16-year-old female patient with a history of epilepsy, chronically treated with levetiracetam, valproic acid and topiramate, with a prior history of Stevens-Johnson Syndrome (possible overlap with DRESS) approximately two months before the onset of immunological abnormalities. The patient underwent rheumatologic follow-up for six months, including serial clinical and laboratory assessments: complete blood count with differential, acute-phase reactants (CRP, ESR), serum complement levels (C3, C4), antinuclear antibodies (screening, titration, extended panel) and antiphospholipid antibodies. Results. Serial evaluations demonstrated persistently positive ANA with a homogeneous pattern and progressively increasing titers, in the absence of disease-specific antibodies on the extended immunological panel (anti-dsDNA, anti-Sm, anti-histone, anti-nucleosome antibodies), chronic hypocomplementemia and persistent thrombocytopenia, without evidence of systemic inflammation. Antiphospholipid antibodies remained negative. Clinically, the patient did not develop arthralgia, active cutaneous involvement, serositis or renal impairment, and the classification score for systemic lupus erythematosus remained below the diagnostic threshold. The absence of anti-histone antibodies decreases the likelihood of classical drug-induced lupus, while the clinical history also supports the hypothesis of immune dysregulation secondary to the previous severe cutaneous reaction. The differential diagnosis should not be limited either to established lupus or to a simple drug-related adverse event. Serial clinical and biological monitoring, without initiating immunosuppressive therapy in the absence of active disease criteria, remains the most prudent management strategy in such complex cases. Conclusions. This case illustrates the genuine complexity of differential diagnosis resulting from the overlap of several potential entities: systemic lupus erythematosus, drug-induced lupus, autoimmune phenomena secondary to prior Stevens-Johnson syndrome/DRESS and direct hematologic toxicity related to valproic acid.
*
Introducere. Anticorpii antinucleari pozitivi, hipocomplementemia și citopeniile persistente sunt anomalii frecvente în reumatologia pediatrică, dar interpretarea lor devine complexă atunci când se asociază unui antecedent de reacție cutanată severă (sindrom Stevens-Johnson/DRESS) și unui tratament cronic antiepileptic, situație în care se pot suprapune mai multe mecanisme posibile: lupus eritematos sistemic, lupus indus medicamentos, fenomen autoimun secundar reacției cutanate severe sau efect hematologic direct medicamentos. Obiectivul lucrării este prezentarea unui caz de profil imunologic atipic la o adolescentă cu epilepsie, ilustrând complexitatea diagnosticului diferențial dintre aceste entități. Materiale și metodă. Prezentăm cazul unei paciente în vârstă de 16 ani, cunoscută cu epilepsie, tratată cronic cu levetiracetam, acid valproic și topiramat, cu antecedent de sindrom Stevens-Johnson (posibil overlap DRESS) cu aproximativ două luni înaintea debutului anomaliilor imunologice. Pacienta a fost monitorizată reumatologic timp de șase luni, prin evaluări clinice și paraclinice seriate: hemoleucogramă cu formulă leucocitară, reactanți de fază acută (PCR, VSH), complement seric (C3, C4), anticorpi antinucleari (depistaj, titrare, panel extins) și anticorpi antifosfolipidici. Rezultate. Evaluările seriate au evidențiat ANA persistent pozitiv cu aspect omogen, titru în creștere, fără anticorpi specifici în panelul extins (anti-dsDNA, anti-Sm, anti-histone, anti-nucleozom), hipocomplementemie cronică și trombocitopenie persistentă, fără sindrom inflamator. Anticorpii antifosfolipidici au fost negativi. Clinic, pacienta nu a prezentat artralgii, afectare cutanată activă, serozită sau afectare renală, scorul de clasificare pentru lupus rămânând sub limita de diagnostic. Absența anticorpilor antihistonă reduce probabilitatea unui lupus indus medicamentos clasic, în timp ce istoricul bolii susține și ipoteza unei disfuncții imune secundare reacției cutanate. Diagnosticul diferențial nu trebuie redus nici la lupus definit, nici la o simplă reacție medicamentoasă. Monitorizarea clinico-biologică seriată, fără imunosupresie în absența criteriilor de boală activă, rămâne abordarea prudentă în astfel de cazuri. Concluzii. Cazul ilustrează o reală complexitate a diagnosticului diferențial, prin suprapunerea mai multor entități posibile: lupus eritematos sistemic, lupus indus medicamentos, fenomen autoimun secundar reacției Stevens-Johnson/DRESS din antecedente și efect hematologic direct al acidului valproic.
Low back pain in children – a diagnostic challenge
Durerea lombară la copil – o provocare diagnostică
Delia-Maria Nicoară1,2,3, Andrei-Ioan Munteanu1,2,3, Iulius Jugănaru1,2,3, Giorgiana-Flavia Brad1,2, Alexandra-Cristina Scutca1,2, Niculina Mang1,2, Cornel Foghiș1,2,3, Raluca Asproniu1,2,3, Diana-Georgiana Basaca1,2,3, Andrei Păun1,2,3, Raluca Vasilescu3, Otilia Mărginean1,2,3
1. Pediatrics Clinic I, “Victor Babeș” University of Medicine and Pharmacy, Timișoara, Romania
2. First Pediatrics Discipline, Center for Research in Child Growth and Development Disorders (CREDE), “Victor Babeș” University of Medicine and Pharmacy, Timișoara, Romania
3. “Louis Țurcanu” Emergency Clinical Hospital for Children, Timișoara, Romania
Introduction/objective. Low back and hip pain in children frequently suggests a rheumatological or mechanical etiology. We present a case in which an apparently posttraumatic onset required extensive imaging workup, ultimately revealing a deep paravertebral lesion with an initial presentation mimicking benign musculoskeletal pathology. Materials and method. This is a retrospective case report. Clinical and laboratory data were collected from the patient’s medical records. Results. A 13-year-old boy, with no significant medical history, was admitted for low back and left hip pain with posterolateral radiation to the thigh and leg, predominantly nocturnal, of sudden onset two weeks prior, following a pool jump. The clinical examination revealed thoracolumbar scoliosis, atypical gait with pelvic tilt, and a painless right paravertebral mass, initially interpreted as muscle contracture. Laboratory findings: CRP 12 mg/L, ESR 16 mm/h. Abdominal ultrasound identified a right retroperitoneal mass. Computed tomography scan revealed a large lesion (146×82×77 mm), extending from T9-T10 to L2-L3, infiltrating the right psoas muscle, with intraspinal extension and spinal cord compression. Surgical resection confirmed the Ewing sarcoma. Conclusions. 1) Nocturnal low back pain and gait disturbances are red flags, warranting early imaging evaluation. 2) Malignant pathology must be included in the differential diagnosis of atypical pediatric low back pain.
*
Introducere/obiectiv. Durerea lombară și de șold la copil sugerează frecvent o cauză reumatologică sau mecanică. Prezentăm un caz în care debutul aparent posttraumatic a impus ulterior investigații imagistice extensive pentru o leziune paravertebrală profundă, cu prezentare sugestivă pentru patologie benignă musculoscheletală. Materiale și metodă. Aceasta este o prezentare retrospectivă de caz, datele clinice și paraclinice fiind colectate din foaia de observație a pacientului. Rezultate. Un băiat în vârstă de 13 ani, fără antecedente semnificative, a fost internat pentru dureri lombare și de șold stâng cu iradiere posterolaterală pe coapsă și gambă, predominant nocturne, instalate brusc cu două săptămâni anterior, după o săritură în piscină. Examenul clinic a evidențiat scolioză toraco-lombară, mers atipic cu basculare pelviană și o formațiune paravertebrală dreaptă nedureroasă, interpretată inițial ca o contractură musculară. Biologic: CRP 12 mg/L, VSH 16 mm/h. Ecografia abdominală a evidențiat o masă retroperitoneală dreaptă. Tomografia computerizată a relevat o leziune voluminoasă (146×82×77 mm), extinsă de la T9-T10 la L2-L3, infiltrând psoasul drept, cu extensie intraspinală și compresie medulară. Rezecția chirurgicală a confirmat sarcomul Ewing. Concluzii. 1) Durerea lombară nocturnă și tulburările de mers reprezintă semne de alarmă care impun evaluare imagistică precoce. 2) Patologia malignă trebuie inclusă în diagnosticul diferențial al durerii lombare pediatrice atipice.
Evolution of pneumococcal serotype distribution and vaccination status following PCV13 introduction in Romania: experience from a tertiary pediatric center (2017-2025)
Evoluția distribuției serotipurilor pneumococice și a statusului vaccinal după introducerea PCV13 în România: experiența unui centru pediatric (2017-2025)
Mariana-Alexandra Grecu1,2, Oana-Gabriela Falup-Pecurariu1,2, Laura Bleotu1, Denisa Răcureanu1, Alexandra-Antonela Obaciu1,2, Raluca-Ileana Lixandru1, Ada Gordea1, David Greenberg3, Ron Dagan4
1. Emergency Clinical Hospital for Children Brașov, Romania
2. Faculty of Medicine, Transylvania University of Brașov, Romania
3. Soroka University Medical Center, Faculty of Health Sciences, Ben-Gurion University, Beer Sheva
4. The Shraga Segal Department of Microbiology, Immunology and Genetics, Faculty of Health Sciences of the Ben-Gurion University of the Negev, Beer-Sheva, Israel
Introduction. The introduction of pneumococcal conjugate vaccines has continuously reshaped pneumococcal epidemiology by reducing vaccine serotypes and promoting serotype replacement. Monitoring serotype distribution is essential for evaluating the impact of vaccination programs and guiding future prevention strategies. This study aimed to assess changes in pneumococcal serotype distribution, theoretical vaccine coverage and vaccination status in a pediatric cohort from Romania. Materials and method. A total of 629 Streptococcus pneumoniae isolates obtained from hospitalized children between 2017 and 2025 were analyzed. Isolates were grouped into three study periods: 2017-2019 (n=151), 2020-2021 (n=113) and 2022-2025 (n=365). Serotype distribution, theoretical coverage by PCV13, PCV15 and PCV20, along with age-appropriate vaccination status were compared across the three periods. Results. The most frequent serotypes were 19F, 23F, 3, 6B, 11A, 14 and 19A. Significant changes in serotype distribution were observed over time, involving serotypes 3, 6B, 9V, 19A, 19F, 23B, 23F and 35B, suggesting ongoing serotype replacement. The proportion of isolates covered by PCV13 decreased from 71.5% to 60.2% and 52.9%, while theoretical coverage by PCV20 decreased from 80.1% to 76.1% and 62.5%. Nevertheless, the most frequent circulating serotypes remained preventable by PCV13. During the same period, the proportion of vaccine-eligible children who had received no pneumococcal vaccine increased from 4% to 35.3%. In the 2022-2025 period, PCV13 serotype distribution was significantly associated with vaccination status (p=0.003). Conclusions. Although serotype distribution has changed and serotype replacement is evident, the most frequent serotypes remain preventable by PCV13. The findings suggest that improving vaccine uptake remains the main opportunity to reduce the circulation of vaccine serotypes, alongside evaluating the benefits of higher-valency pneumococcal conjugate vaccines.
*
Introducere. Introducerea vaccinurilor pneumococice conjugate a modificat continuu epidemiologia pneumococului, prin reducerea serotipurilor vaccinale și apariția fenomenului de serotype replacement. Monitorizarea distribuției serotipurilor este esențială pentru evaluarea impactului programelor de vaccinare și orientarea strategiilor viitoare de prevenție. Studiul a urmărit dinamica distribuției serotipurilor pneumococice, modificările acoperirii teoretice oferite de vaccinurile conjugate și evoluția statusului vaccinal într-o cohortă pediatrică din România. Materiale și metodă. Au fost analizate 629 de izolate de Streptococcus pneumoniae provenite de la copii spitalizați în perioada 2017-2025, împărțite în trei intervale: 2017-2019 (n=151), 2020-2021 (n=113) și 2022-2025 (n=365). Au fost comparate distribuția serotipurilor, proporția izolatelor acoperite de PCV13, PCV15 și PCV20 și statusul vaccinal adecvat vârstei. Rezultate. Cele mai frecvente serotipuri au fost 19F, 23F, 3, 6B, 11A, 14 și 19A. Distribuția serotipurilor s-a modificat semnificativ în perioada de studiu, cu modificări pentru serotipurile 3, 6B, 9V, 19A, 19F, 23B, 23F și 35B, sugerând un proces continuu de serotype replacement. Proporția izolatelor acoperite de PCV13 a scăzut de la 71,5% la 60,2% și 52,9%, iar pentru PCV20, de la 80,1% la 76,1% și 62,5%. Cu toate acestea, cele mai frecvente serotipuri au rămas predominant serotipuri incluse în PCV13. În aceeași perioadă, proporția copiilor eligibili care nu au primit nicio doză de vaccin pneumococic a crescut de la 4% la 35,3%, iar în perioada 2022-2025 distribuția serotipurilor PCV13 s-a asociat semnificativ cu statusul vaccinal (p=0,003). Concluzii. Deși distribuția serotipurilor s-a modificat și fenomenul de serotype replacement este prezent, cele mai frecvente serotipuri rămân prevenibile prin PCV13. Rezultatele sugerează că principala oportunitate de reducere a circulației serotipurilor vaccinale rămâne creșterea acoperirii vaccinale, alături de evaluarea beneficiilor aduse de vaccinurile cu valență extinsă.
Developmental regression and recurrent pneumonias – a diagnostic challenge
Regres neuromotor și pneumopatii recurente – o provocare diagnostică
Raluca Asproniu1,2,3,4, Andrei Păun1,2,3,4, Andrei-Ioan Munteanu1,2, Diana Basaca1,2,3,4, Delia Nicoară1,2, Iulius Jugănaru1,2,3, Otilia Mărginean1,2,3
1. First Department of Pediatrics, “Victor Babeș” University of Medicine and Pharmacy, Timișoara, Romania
2. Third Department of Pediatrics, “Louis Țurcanu” Emergency Clinical Hospital for Children, Timișoara, Romania
3. Center for Research in Growth and Development Disorders in Children (CREDE), “Victor Babeș” University of Medicine and Pharmacy, Timișoara, Romania
4. PhD School, “Victor Babeș” University of Medicine and Pharmacy, Timișoara, Romania
Introduction. GM1 gangliosidosis is a rare, autosomal-recessive lysosomal storage disorder caused by biallelic GLB1 variants and -galactosidase deficiency, with progressive accumulation of GM1 ganglioside in the central nervous system. The phenotype spans a continuum from the severe infantile form (type I) to the intermediate late-infantile and juvenile forms (type II) and the milder adult/chronic form (type III). The late-infantile form is a diagnostic challenge owing to nonspecific early manifestations that overlap with other neurodegenerative disorders. Objective. Using a genetically confirmed case, this presentation underscores the importance of early clinical recognition, multidisciplinary collaboration and early genetic diagnosis in late-infantile GM1 gangliosidosis, as well as the need to expand newborn screening in the context of emerging therapies. Materials and method. This is an observational case report. We reviewed the clinical, laboratory, imaging and genetic data of a 1-year-and-3-month-old girl admitted for aspiration pneumonia with respiratory failure and developmental regression. The diagnosis was established through multidisciplinary evaluation (pediatrics, pediatric neuropsychiatry, cardiology, medical genetics, otorhinolaryngology, ophthalmology, nutrition) and confirmed by next-generation sequencing (panel). Results. The clinical picture combined developmental regression, axial hypotonia, ataxia, subtle facial dysmorphism, hepatosplenomegaly and extensive Mongolian spots, together with hypertrophic cardiomyopathy and failure to thrive. Sequencing revealed a homozygous missense variant in GLB1 (locus 3p22.3), confirming late-infantile GM1 gangliosidosis. With no curative treatment available, the management was supportive and palliative, with an unfavorable course and death approximately three months after admission. Conclusions. 1) This case shows that the triad of developmental regression, recurrent/aspiration pneumonia and dysmorphism with multisystem involvement (organomegaly, hypertrophic cardiomyopathy) should be a red flag for inborn-errors-of-metabolism screening. 2) Multidisciplinary collaboration shortens the diagnostic pathway, and early genetic diagnosis confirms the disease, enables genetic counseling, and establishes prognosis. Therapeutically, the first human results of AAV9 gene therapy encoding -galactosidase (2026) suggest biochemical, neuroimaging and developmental-stabilization benefits, with efficacy dependent on early intervention. 3) Because validated dried-blood-spot newborn-screening assays for GM1 already exist and the therapeutic window is narrow, the expansion of newborn screening is warranted, so that diagnosis precedes irreversible neurodegeneration.
*
Introducere. Gangliozidoza GM1 este o boală lizozomală rară, cu transmitere autozomal recesivă, determinată de variante bialelice ale genei GLB1 și de deficitul de -galactozidază, cu acumularea progresivă a gangliozidului GM1 la nivelul sistemului nervos central. Spectrul clinic se întinde de la forma infantilă severă (tip I) la formele intermediare – forma tardiv-infantilă și forma juvenilă (tip II) – și la forma adultă/cronică (tip III). Forma cu debut tardiv infantil reprezintă o provocare diagnostică, prin manifestările inițiale nespecifice și suprapunerea cu alte afecțiuni neurodegenerative. Obiectiv. Pornind de la un caz confirmat genetic, prezentarea își propune să sublinieze importanța recunoașterii clinice precoce, a abordării multidisciplinare și a diagnosticului genetic precoce în gangliozidoza GM1 cu debut infantil tardiv, precum și necesitatea extinderii screeningului neonatal în contextul terapiilor emergente. Materiale și metodă. Aceasta este o prezentare de caz. Au fost analizate datele clinice, biologice, imagistice și genetice ale unei paciente de sex feminin, în vârstă de 1 an și 3 luni, internată pentru pneumonie de aspirație, cu insuficiență respiratorie și regres neuromotor. Diagnosticul a fost stabilit în cadrul unei evaluări multidisciplinare (pediatrie, neuropsihiatrie infantilă, cardiologie, genetică medicală, ORL, oftalmologie, nutriție) și confirmat prin secvențiere de tip panel (NGS). Rezultate. Tabloul clinic a asociat regres neuromotor, hipotonie axială, ataxie, dismorfism facial discret, hepatosplenomegalie și pete mongoliene extinse, precum și cardiomiopatie hipertrofică și deficit ponderal. Secvențierea a evidențiat o variantă missense, în stare homozigotă, în gena GLB1 (locus 3p22.3), confirmând gangliozidoza GM1 cu debut tardiv infantil. În absența unui tratament curativ, conduita a fost suportivă și paliativă, cu evoluție nefavorabilă și deces la aproximativ trei luni de la internare. Concluzii. 1) Cazul evidențiază că triada regres neuromotor – pneumopatii recurente/de aspirație – dismorfism cu afectare multisistemică (organomegalie, cardiomiopatie hipertrofică) trebuie să constituie un semnal de alarmă pentru screeningul erorilor înnăscute de metabolism. 2) Colaborarea multidisciplinară scurtează parcursul diagnostic, iar diagnosticul genetic precoce confirmă boala, permite consilierea genetică și stabilește prognosticul. În context terapeutic, primele rezultate la om ale terapiei genice cu AAV9 care codifică -galactozidaza (2026) sugerează beneficii biochimice, imagistice și de stabilizare a progresiei, cu eficacitate dependentă de intervenția cât mai timpurie. 3) Întrucât există deja teste validate de screening neonatal din picătură uscată de sânge pentru GM1, iar fereastra terapeutică este îngustă, se impune extinderea screeningului neonatal, astfel încât diagnosticul să preceadă neurodegenerarea ireversibilă.
Clinical and biological profile of COVID-19 versus influenza in pediatric patients – the experience of the First Pediatric Clinic in Timișoara
Tabloul clinico-biologic al COVID-19 versus gripă la pacientul pediatric – experiența Clinicii 1 Pediatrie Timișoara
Diana-Georgiana Basaca1,2,3,4, Raluca Asproniu1,2,3,4, Andra Țenț1,2,4, Mihaela Sîrbu1,2,4, Lucian-Ioan Cristun2, Otilia Mărginean1,3,4
1. Center for Research in Growth and Development Disorders in Children (CREDE), “Victor Babeș” University of Medicine and Pharmacy, Timișoara, Romania
2. Doctoral School, “Victor Babeș” University of Medicine and Pharmacy, Timișoara, Romania
3. First Department of Pediatrics, “Victor Babeș” University of Medicine and Pharmacy, Timișoara, Romania
4. Third Department of Pediatrics, “Louis Țurcanu” Emergency Children’s Hospital, Timișoara, Romania
Introduction. COVID-19 and influenza are viral respiratory infections with overlapping clinical presentations in children, making differential diagnosis based solely on symptoms difficult. Identifying distinct clinical and biological characteristics is essential for the early and individualized management of pediatric patients. Objective. To compare the clinical manifestations and laboratory biomarkers in children with COVID-19 versus those with influenza A/B and to identify predictors of hospital stay duration. Materials and method. This retrospective cohort study included 112 children hospitalized with confirmed COVID-19 or influenza A/B infection (56 in each group) between February 2025 and March 2026, at the “Louis Țurcanu” Emergency Clinical Hospital for Children in Timișoara, Romania. Demographic data, clinical symptoms, radiological parameters and biological markers were analyzed. Comparative analyses as well as univariate and multivariate linear regression were performed to identify predictors of hospitalization length. Results and discussion. Patients with COVID-19 presented a broader spectrum of systemic symptoms, higher rates of lymphopenia and monocytosis, along with significantly higher monocyte and platelet values. Patients with influenza more frequently presented upper respiratory symptoms and had higher levels of CRP, procalcitonin and ESR. NLR increased with disease severity in COVID-19, without a similar trend in influenza. In the multivariate analysis, lymphocyte count and ESR were significant predictors of hospital stay duration in COVID-19, while ESR was the only significant predictor in influenza. Conclusions. 1) NLR is a promising marker for assessing the severity of pediatric COVID-19, with limited diagnostic utility in influenza. 2) ESR shows consistent predictive value for the duration of hospitalization in both infections. 3) These data may support clinicians in the early identification of pediatric patients at increased risk and in optimizing individualized management.
*
Introducere. COVID-19 și gripa sunt infecții respiratorii virale cu prezentare clinică superpozabilă la copii, complicând diagnosticul diferențial bazat exclusiv pe simptome. Identificarea unor caracteristici distincte – clinice și biologice – este esențială pentru managementul precoce și individualizat al pacientului pediatric. Obiectiv. Compararea manifestărilor clinice și a biomarkerilor de laborator la copiii cu COVID-19 față de cei cu gripă A/B și identificarea predictorilor duratei de spitalizare. Materiale și metodă. Acest studiu retrospectiv, de cohortă, a inclus 112 copii spitalizați cu diagnostic confirmat de COVID-19 sau gripă A/B (câte 56 per grup), în perioada februarie 2025 – martie 2026, în Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara. Au fost analizate date demografice, simptome clinice, parametri radiologici și biologici. S-au efectuat analize comparative, alături de regresie liniară univariată și multivariată pentru identificarea predictorilor duratei spitalizării. Rezultate și discuție. Pacienții cu COVID-19 au prezentat un spectru mai larg de simptome sistemice, rate mai mari de limfopenie și monocitoză, precum și valori semnificativ mai mari ale monocitelor și trombocitelor. Pacienții cu gripă au prezentat mai frecvent simptome respiratorii superioare, cu niveluri mai ridicate de CRP, procalcitonină și VSH. NLR a crescut în funcție de severitatea bolii în COVID-19, fără o tendință similară la gripă. La analiza multivariată, limfocitele și VSH au fost predictori semnificativi ai duratei spitalizării în COVID-19, iar VSH a fost unicul predictor semnificativ în gripă. Concluzii. 1) NLR reprezintă un marker promițător pentru evaluarea severității COVID-19 pediatric, cu utilitate diagnostică limitată în gripă. 2) VSH demonstrează o valoare predictivă consistentă pentru durata spitalizării în ambele infecții. 3) Aceste date pot sprijini clinicienii în identificarea precoce a pacienților pediatrici cu risc crescut și în optimizarea managementului individualizat.
Early interdisciplinary screening in pediatrics: breathing, sleep, craniofacial development and oral function
Evaluarea interdisciplinară timpurie în pediatrie: respirație, somn, dezvoltare craniofacială și funcție orală
Ela Bănică
Ortho Institute, Bucharest, Romania
Introduction/objective. In pediatric practice, signs such as mouth breathing, open-lip posture at rest, snoring, restless sleep, morning tiredness, attention difficulties, inefficient chewing, atypical swallowing, narrow palate or early malocclusions may be interpreted as isolated findings. However, they may reflect a broader vulnerability of respiratory, craniofacial and functional development. The objective of this work is to propose an early interdisciplinary screening framework, applicable in pediatrics, for recognizing children who may be on a vulnerable functional trajectory. Materials and method. This work represents an interdisciplinary clinical synthesis based on observations from pediatric orthodontic practice and the integration of pediatric, respiratory, ENT, allergy-related, myofunctional, speech-language, sleep-related and postural assessment criteria. Clinically accessible signs for pediatricians are analyzed: daytime and nighttime breathing patterns, sleep quality, lip and tongue posture, palatal morphology, transverse maxillary development, occlusion, chewing, swallowing, cranio-cervical posture and signs of fatigue or behavioral regulation difficulties. Results and conclusions. Early interdisciplinary assessment may help identify subtle compensatory patterns that precede or accompany evident structural changes. Mouth breathing, persistent nasal obstruction, fragmented sleep, lip incompetence, altered oral posture, insufficient transverse maxillary development, atypical swallowing and cranio-cervical adaptations may be understood as elements of an integrated functional system, rather than independent signs. The relationship between these manifestations is multifactorial and requires individualized assessment; however, early recognition may guide the child toward more appropriately sequenced interventions. The pediatrician has an essential role in early screening, as many of these signs are visible before sleep-disordered breathing, dentofacial changes or oral dysfunctions are formally diagnosed. Optimal management requires collaboration between the pediatrician, ENT specialist, allergist, sleep medicine clinician, orthodontist, speech-language pathologist, myofunctional therapist and, in selected cases, physiotherapist. Integrating respiratory and orofacial function into pediatric observation may support prevention, early referral and improved quality of life.
*
Introducere/obiectiv. În practica pediatrică, semne precum respirația orală, buzele întredeschise în repaus, sforăitul, somnul agitat, oboseala matinală, dificultățile de atenție, masticația ineficientă, deglutiția atipică, palatul îngust sau malocluziile incipiente pot fi interpretate ca manifestări izolate. Totuși, ele pot reflecta o vulnerabilitate mai amplă a dezvoltării respiratorii, craniofaciale și funcționale. Obiectivul acestei lucrări este de a propune un cadru clinic de screening interdisciplinar timpuriu, aplicabil în pediatrie, pentru recunoașterea copiilor aflați pe o traiectorie funcțională vulnerabilă. Materiale și metodă. Lucrarea reprezintă o sinteză clinică interdisciplinară bazată pe observații din practica ortodontică pediatrică și pe integrarea criteriilor de evaluare pediatrică, respiratorie, ORL, alergologică, miofuncțională, logopedică, somnologică și posturală. Sunt analizate semne clinice accesibile medicului pediatru: tiparul respirator diurn și nocturn, calitatea somnului, postura buzelor și a limbii, forma palatului, dezvoltarea transversală maxilară, ocluzia, masticația, deglutiția, postura craniocervicală și semnele de fatigabilitate sau dificultăți de reglare comportamentală. Rezultate și concluzii. Evaluarea interdisciplinară timpurie poate ajuta la identificarea unor tipare compensatorii subtile care preced sau însoțesc modificările structurale evidente. Respirația orală, obstrucția nazală persistentă, somnul fragmentat, incompetența labială, postura orală modificată, dezvoltarea transversală maxilară insuficientă, deglutiția atipică și adaptările craniocervicale pot fi privite ca elemente ale unui sistem funcțional integrat, nu ca semne independente. Relația dintre aceste manifestări este multifactorială și necesită evaluare individualizată, însă recunoașterea lor precoce poate orienta copilul către intervenții mai bine secvențiate. Pediatrul are un rol esențial în screeningul timpuriu, deoarece multe dintre aceste semne sunt vizibile înainte ca tulburările respiratorii în somn, modificările dentomaxilare sau disfuncțiile orale să fie diagnosticate formal. Abordarea optimă presupune colaborare între pediatru, medic ORL, alergolog, medic cu competență în somnologie, ortodont, logoped, terapeut miofuncțional și, în cazuri selectate, fizioterapeut. Integrarea funcției respiratorii și orofaciale în observația pediatrică poate susține prevenția, trimiterea precoce și îmbunătățirea calității vieții copilului.
Febrile syndrome in children – diagnostic and therapeutic challenges
Sindromul febril la copil – provocări diagnostice și terapeutice
Teodora Dumitra1,3, Andra Țenț1,3, Maria Mătieș3, Mădălina Bîgiu1,3, Iulius Jugănaru1,2,3,4, Niculina Mang2,3,4, Andrei Munteanu1,2,3, Otilia Mărginean1,2,3,4
1. Masters Studies, “Victor Babeș” University of Medicine and Pharmacy, Timișoara, Romania
2. Pediatric Clinic I, “Victor Babeș” University of Medicine and Pharmacy, Timișoara, Romania
3. Third Department of Pediatrics, “Louis Țurcanu” Emergency Clinical Hospital for Children, Timișoara, Romania
4. Center for Research in Growth and Development Disorders in Children (CREDE), “Victor Babeș” University of Medicine and Pharmacy, Timișoara, Romania
Introduction. Distal 11q trisomy is a rare chromosomal abnormality associated with a broad spectrum of clinical manifestations, including craniofacial dysmorphism, neuropsychological developmental delay, hypotonia, neurological impairment, frequent seizures and increased susceptibility to infections. Objective. To present the clinical, biological and therapeutic features of an episode of febrile syndrome in a child with 11q trisomy and associated immunodeficiency, and to highlight the importance of a multidisciplinary approach. Materials and method. Case report and retrospective analysis of the clinical and paraclinical data of a 1-year-and-5-month-old female patient, known to have 11q trisomy, psychomotor delay, hypotonia, congenital strabismus and selective IgA and IgG immunoglobulin deficiency. Clinical data and laboratory investigations were analyzed. Results. The patient presented with febrile syndrome associated with a generalized tonic-clonic seizure, representing her second febrile seizure episode. The clinical course was marked by inflammatory syndrome, severe transient thrombocytopenia (93,000/mm3), hypoproteinemia (50.7 g/L), hydroelectrolyte imbalances and a maculoerythematous rash. Immunological evaluation revealed selective IgA deficiency and IgG hypogammaglobulinemia. Therapeutic management focused on hydroelectrolyte and volemic rebalancing, antipyretic and anticonvulsant support and anti-inflammatory, antibiotic and antihistamine treatment, with a favorable outcome, normalization of platelet count and the improvement of symptoms. Conclusions. Febrile syndrome is common in children. In patients with 11q trisomy, it represents a diagnostic challenge due to the complexity of the clinical and biological manifestations. Reporting these cases contributes to a better understanding of a rare and insufficiently described genetic condition. Early identification of neurological, hematological and immunological complications allows for individualized management and improved prognosis.
*
Introducere. Trisomia distală 11q reprezintă o anomalie cromozomială rară, asociată cu un spectru larg de manifestări clinice, incluzând dismorfism craniofacial, retard de dezvoltare neuropsihică, hipotonie, afectare neurologică, frecvent convulsii și susceptibilitate crescută la infecții. Obiectiv. Prezentarea particularităților clinice, biologice și terapeutice ale unui episod de sindrom febril la un copil cu trisomie 11q și imunodeficiență asociată, precum și evidențierea importanței abordării multidisciplinare. Materiale și metodă. Prezentare de caz și analiză retrospectivă a datelor clinice și paraclinice ale unei paciente în vârstă de 1 an și 5 luni, cunoscută cu trisomie 11q, retard psihomotor, hipotonie, strabism congenital și deficit selectiv de imunoglobuline (IgA și IgG). Au fost analizate datele clinice și investigațiile biologice. Rezultate. Pacienta s-a prezentat pentru sindrom febril asociat cu convulsie tonico-clonică generalizată, reprezentând al doilea episod de convulsie febrilă. Evoluția clinică a fost marcată de sindrom inflamator, trombocitopenie tranzitorie severă (93000/mm3), hipoproteinemie (50,7 g/L), dezechilibre hidroelectrolitice și exantem maculoeritematos. Evaluarea imunologică a evidențiat deficit selectiv de IgA și hipogamaglobulinemie IgG. Managementul terapeutic a fost orientat către reechilibrare hidroelectrolitică și volemică, susținere antitermică și anticonvulsivantă, tratament antiinflamator, antibiotic și antihistaminic, evoluția fiind favorabilă, cu normalizarea trombocitelor și ameliorarea simptomatologiei. Concluzii. Sindromul febril este frecvent la copil, iar la pacienții cu trisomie 11q reprezintă o provocare diagnostică, prin complexitatea manifestărilor clinice și biologice. Raportarea acestor cazuri contribuie la îmbunătățirea cunoașterii unei patologii genetice rare și insuficient descrise. Identificarea precoce a complicațiilor neurologice, hematologice și imunologice permite instituirea unui management individualizat și optimizarea prognosticului.
Pericarditis associated with cytomegalovirus infection in an infant – diagnostic challenges between congenital and acquired infection
Pericardită asociată infecției cu citomegalovirus la sugar – provocări diagnostice între infecția congenitală și cea dobândită
Cornel-Flavius Foghiș1,2,3, Teofana Bizerea-Moga1,2,3, Iulius Jugănaru1,2,3, Georgiana Brad1,2, Andrei Păun1,2,3, Delia Nicoară1,2, Otilia Mărginean1,2,3
1. First Department of Pediatrics, “Victor Babeș” University of Medicine and Pharmacy, Timișoara, Romania
2. Third Department of Pediatrics, “Louis Țurcanu” Emergency Clinical Hospital for Children, Timișoara, Romania
3. Center for Research in Growth and Development Disorders in Children (CREDE), “Victor Babeș” University of Medicine and Pharmacy, Timișoara, Romania
Introduction/objective. Cytomegalovirus (CMV) is the most common congenital viral infection; in immunocompetent infants, cardiac involvement is rarely encountered. The objective of this paper is to present a case of pericarditis associated with CMV infection, highlighting the diagnostic challenges in differentiating between congenital and acquired infection. Materials and method. A 7-month-old male infant with weight stagnation was evaluated clinically, serologically (CMV IgM, CMV IgG), molecularly (CMV viremia) and by imaging methods (echocardiography). Cardiac biomarkers were monitored, and systemic antiviral and anti-inflammatory treatment was initiated. Results. The infant was admitted for an acute lower respiratory tract infection, and it was incidentally found during investigations to have pericarditis. Active CMV infection was confirmed (IgM=1.30 S/CO, IgG >250 AU/mL, viremia 8989 IU/mL). Echocardiography revealed persistent pericardial effusion, without hemodynamic impact, associated with a marked increase in troponin levels (hs Troponin I 4368 ng/L), suggesting myopericarditis. Neurological, ophthalmological and audiological examinations were normal, orienting the diagnosis toward an acquired infection, although the lack of testing within the first 21 days of life maintained the uncertainty. Treatment with valganciclovir and anti-inflammatory agents reduced viremia to 131 IU/mL, normalized hs Troponin I to Conclusions. Cytomegalovirus infection should be included in the diagnosis of pericarditis in infants. Long-term cardiac monitoring is essential.
*
Introducere/obiectiv. Citomegalovirusul (CMV) este cea mai frecventă infecție virală congenitală. La sugarii imunocompetenți, afectarea cardiacă este rar întâlnită. Obiectivul lucrării este prezentarea unui caz de pericardită asociată infecției cu CMV, evidențiind provocările diagnostice în diferențierea dintre infecția congenitală și cea dobândită. Materiale și metodă. Prezentăm cazul unui sugar de sex masculin, în vârstă de 7 luni, cu stagnare ponderală, evaluat clinic, serologic (CMV IgM, CMV IgG), molecular (viremie CMV) și imagistic (ecocardiografie). S-au monitorizat biomarkerii cardiaci și s-a inițiat tratament antiviral și antiinflamator sistemic. Rezultate. Un sugar a fost internat pentru infecție acută de căi respiratorii inferioare, fiind descoperită în urma investigațiilor, incidental, pericardită. S-a confirmat infecția cu CMV activă (IgM=1,30 S/CO, IgG >250 AU/mL, viremie 8989 UI/mL). Ecocardiografia a relevat revărsat pericardic persistent, fără impact hemodinamic, asociat cu creșterea marcantă a troponinei (Troponina I hs 4368 ng/L), sugerând o miopericardită. Examenele neurologic, oftalmologic și audiologic au fost normale, orientând diagnosticul spre o infecție dobândită, deși lipsa testării în primele 21 de zile de viață a menținut incertitudinea. Tratamentul cu valganciclovir și cu antiinflamatoare a redus viremia la 131 UI/mL, a normalizat troponina I hs<3,2 ng/L și a condus la remiterea progresivă a revărsatului pericardic. Concluzii. Infecția cu CMV trebuie inclusă în cazul pericarditei sugarului. Monitorizarea cardiacă pe termen lung este esențială.
Pulmonary involvement in the critically ill patient
Afectarea pulmonară la pacientul critic
Iulius Jugănaru1,2,3, Andrei-Ioan Munteanu1,2,3, Adriana Cojocaru1,2, Niculina Mang1,2,3, Raluca-Nicoleta Vasilescu2,3, Diana-Giorgiana Basaca1,3, Delia-Maria Nicoară1,3, Giorgiana-Flavia Brad1,2, Andreea Grigoriță2, Otilia Mărginean1,2,3
1. First Department of Pediatrics, “Victor Babeș” University of Medicine and Pharmacy, Timișoara, Romania
2. “Louis Țurcanu” Emergency Clinical Hospital for Children, Timișoara, Romania
3. Center for Research in Growth and Development Disorders in Children (CREDE), “Victor Babeș” University of Medicine and Pharmacy, Timișoara, Romania
Introduction/objective. Pulmonary involvement is one of the leading causes of morbidity and mortality in critically ill pediatric patients, occurring both as a primary disease and as a secondary manifestation of multiple organ dysfunction syndrome. The diversity of pathophysiological mechanisms, the anatomical and functional particularities of the pediatric respiratory system and the need for prompt respiratory support require an evidence-based multidisciplinary approach. The aim of this paper is to present current concepts regarding pulmonary involvement in critically ill children, integrated with the clinical experience of our university center through the analysis of representative clinical cases. Materials and method. This paper provides a narrative review of recent literature on pulmonary involvement in critically ill pediatric patients, including current international recommendations regarding the diagnosis and management of acute respiratory failure, pediatric acute respiratory distress syndrome and pulmonary complications associated with sepsis and mechanical ventilation. Clinical cases treated at the First Department of Pediatrics, “Louis Țurcanu” Emergency Clinical Hospital for Children, Timișoara, Romania, are presented, illustrating different pathophysiological mechanisms, modern diagnostic approaches and therapeutic strategies tailored to each patient’s characteristics. Results and conclusions. The analysis of the cases highlights the importance of early recognition of respiratory failure, continuous monitoring and individualized respiratory support according to the etiology and severity of pulmonary involvement. Correlating clinical, imaging and laboratory findings allows optimization of therapeutic decisions and may improve patient outcomes. Integrating current evidence from the medical literature with the experience of a tertiary pediatric center emphasizes the role of multidisciplinary management and the implementation of modern protocols in the care of critically ill pediatric patients with pulmonary involvement.
*
Introducere/obiectiv. Afectarea pulmonară reprezintă una dintre principalele cauze de morbiditate și mortalitate la pacientul pediatric critic, fiind întâlnită atât ca patologie primară, cât și ca manifestare secundară în cadrul insuficienței multiorganice. Diversitatea mecanismelor fiziopatologice, particularitățile anatomice și funcționale ale aparatului respirator pediatric și necesitatea instituirii rapide a suportului respirator impun o abordare multidisciplinară bazată pe dovezi. Obiectivul lucrării este prezentarea principalelor concepte actuale privind afectarea pulmonară la copilul critic, integrate cu experiența clinică a centrului nostru universitar, prin analiza unor cazuri reprezentative. Materiale și metodă. Lucrarea realizează o sinteză narativă a literaturii recente privind afectarea pulmonară la pacientul pediatric critic, incluzând recomandările internaționale actuale referitoare la diagnosticul și managementul insuficienței respiratorii acute, ale sindromului de detresă respiratorie acută pediatrică și ale complicațiilor pulmonare asociate sepsisului și ventilației mecanice. Sunt prezentate cazuri clinice tratate în Clinica Universitară Pediatrie I din cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu”, Timișoara, ilustrând mecanisme fiziopatologice diferite, metode moderne de evaluare și strategii terapeutice adaptate particularităților fiecărui pacient. Rezultate și concluzii. Analiza cazurilor evidențiază importanța recunoașterii precoce a insuficienței respiratorii, a monitorizării continue și a individualizării suportului respirator în funcție de etiologie și severitatea afectării pulmonare. Corelarea datelor clinice, imagistice și biologice permite optimizarea deciziilor terapeutice și poate influența favorabil prognosticul. Integrarea dovezilor actuale din literatura de specialitate cu experiența unui centru terțiar de pediatrie subliniază rolul abordării multidisciplinare și al implementării protocoalelor moderne în managementul pacientului pediatric critic cu afectare pulmonară.
The central role of the pediatrician in recurrent aspiration pneumonia associated with esophageal atresia
Rolul central al pediatrului în pneumoniile de aspirație recurente asociate atreziei esofagiene
Maria Mătieș1, Teodora Dumitra1, Mădălina Bîgiu1, Andra Țenț1, Raluca Asproniu1,2, Iulius Jugănaru1,2,3, Otilia Mărginean1,2,3
1. Third Department of Pediatrics, “Louis Țurcanu” Emergency Clinical Hospital for Children, Timișoara, Romania
2. First Department of Pediatrics, “Victor Babeș” University of Medicine and Pharmacy, Timișoara, Romania
3. Center for Research in Growth and Development Disorders in Children (CREDE), “Victor Babeș” University of Medicine and Pharmacy, Timișoara, Romania
Introduction. Esophageal atresia is one of the most common congenital malformations of the upper gastrointestinal tract and requires careful long-term follow-up after surgical repair. Gastroesophageal reflux disease (GERD) is highly prevalent in these patients and may predispose them to recurrent microaspiration, leading to respiratory complications, including aspiration pneumonia. Objective. To highlight the pivotal role of the pediatrician in the early recognition of gastrointestinal and respiratory complications, coordination of multidisciplinary management, and monitoring of the growth and development of an infant with type III B esophageal atresia complicated by GERD and recurrent aspiration pneumonia. Materials and method. We present the case of a female infant born at 37 weeks of gestation who was diagnosed neonatally with type III B esophageal atresia and underwent surgical repair. Her clinical course was complicated by two hospital admissions for aspiration pneumonia at 1 and 4 months of age. Comprehensive clinical assessment, detailed medical history and close interdisciplinary collaboration were essential in establishing the appropriate diagnostic and therapeutic approach. Results. The initial respiratory manifestations required differentiation between primary pulmonary disease and respiratory complications secondary to GERD. The management included consultation with a pediatric gastroenterologist, replacement of the standard infant formula with an anti-reflux formula, implementation of postural measures and treatment with a proton pump inhibitor. The pediatrician played a central role in coordinating diagnostic investigations, monitoring nutritional status and in facilitating collaboration between the pediatric gastroenterologist and pediatric surgeon. Conclusions. Children with esophageal atresia require long-term multidisciplinary follow-up, even after successful surgical repair. A thorough medical history is essential for identifying gastrointestinal causes of recurrent respiratory symptoms. The pediatrician plays a central role in the early recognition of complications, coordination of multidisciplinary care and in longitudinal monitoring of the child’s growth and development.
*
Introducere. Atrezia esofagiană reprezintă una dintre cele mai frecvente malformații congenitale ale tubului digestiv superior și necesită monitorizare atentă după corecția chirurgicală. Boala de reflux gastroesofagian (BRGE) este frecvent întâlnită la acești pacienți și poate favoriza microaspirațiile repetate, cu apariția complicațiilor respiratorii, inclusiv a pneumoniilor de aspirație. Obiectiv. Evidențierea rolului pediatrului în identificarea precoce a complicațiilor digestive și respiratorii, coordonarea managementului multidisciplinar și monitorizarea dezvoltării unui sugar cu atrezie esofagiană de tip III B complicată cu BRGE și pneumonii de aspirație recurente. Materiale și metodă. Prezentăm cazul unei paciente născută la 37 de săptămâni de gestație, diagnosticată neonatal cu atrezie esofagiană de tip III B și tratată chirurgical. Evoluția a fost marcată de două internări pentru pneumonie de aspirație la vârstele de 1 și 4 luni. Evaluarea clinică, anamneza detaliată și colaborarea interdisciplinară au contribuit la stabilirea conduitei terapeutice. Rezultate. Simptomatologia respiratorie inițială a impus diferențierea dintre o patologie pulmonară primară și complicațiile digestive secundare BRGE. Managementul a inclus consult de gastroenterologie pediatrică, schimbarea formulei de lapte cu o formulă antireflux, măsuri de poziționare și tratament cu inhibitori de pompă de protoni. Rolul pediatrului a fost esențial în coordonarea investigațiilor, monitorizarea statusului nutrițional și în colaborarea cu gastroenterologul și chirurgul pediatru. Concluzii. Copiii cu atrezie esofagiană necesită monitorizare multidisciplinară pe termen lung, chiar și după corecția chirurgicală. Anamneza detaliată este esențială pentru identificarea cauzelor digestive ale manifestărilor respiratorii recurente. Pediatrul are un rol central în recunoașterea precoce a complicațiilor, în coordonarea colaborării multidisciplinare și în monitorizarea dezvoltării copilului.
Diagnostic challenges in an infant with growth failure and delayed neuropsychomotor development
Provocări diagnostice într-un caz de deficit staturo-ponderal și întârziere a dezvoltării neuropsihomotorii la sugar
Almira-Bianca Nacov1, Giorgiana-Flavia Brad1,2,4, Daiana Săvui1,
Meda Bugi1, Delia-Maria Nicoară1,2,4, Alexandra-Cristina Scutca2,4,
Andrei Munteanu1,2,4, Otilia Mărginean1,2,3,4
1. “Louis Țurcanu” Emergency Clinical Hospital for Children, Timișoara, Romania
2. “Victor Babeș” University of Medicine and Pharmacy, Timișoara, Romania
3. Masters Studies, “Victor Babeș” University of Medicine and Pharmacy, Timișoara, Romania
4. Center for Research in Growth and Development Disorders in Children (CREDE), “Victor Babeș” University of Medicine and Pharmacy, Timișoara, Romania
Introduction. The association of growth failure and delayed neuropsychomotor development represents a diagnostic challenge in pediatric practice, particularly when accompanied by persistent metabolic abnormalities suggestive of an underlying systemic disorder. In such cases, a multidisciplinary approach and genetic investigations may play a pivotal role in establishing the etiological diagnosis. Objective. To present the case of an infant with a distinctive phenotype and early neurological manifestations, in whom the association of auxological, neurological and metabolic abnormalities led to the identification of a rare genetic disorder. Case presentation. Darco, a 1-year-old boy, was admitted to the Pediatric Endocrinology Department of the “Louis Țurcanu” Emergency Clinical Hospital for Children, Timișoara, Romania, for the evaluation of growth and developmental delay. Anthropometric assessment revealed growth failure (weight-for-height index = 0.8; height SDS = -1.2). His medical history was notable for global developmental delay, hypotonic syndrome and recurrent afebrile seizures. Clinical examination revealed a distinctive phenotype characterized by plagiocephaly, hypotelorism and bilateral fifth-finger clinodactyly. Laboratory investigations demonstrated subclinical hypothyroidism, metabolic acidosis and persistent hyperlactatemia. Given the association of neurological manifestations and metabolic abnormalities, a mitochondrial disorder was initially suspected, prompting further genetic investigations. Genetic testing ultimately confirmed the diagnosis of Angelman syndrome, providing a unifying explanation for the neurological, metabolic and auxological abnormalities observed throughout the patient’s clinical course. Levothyroxine replacement therapy was initiated, with favorable clinical evolution under multidisciplinary follow-up. Conclusions. 1) The association of growth failure, delayed neuropsychomotor development, hypotonia and afebrile seizures requires a comprehensive multidisciplinary diagnostic approach. 2) Persistent hyperlactatemia may represent an important clue in the diagnostic workup of genetic and metabolic disorders, initially suggesting mitochondrial involvement. 3) Genetic testing was essential for establishing the diagnosis of Angelman syndrome, providing a unifying explanation for the complex clinical presentation and facilitating appropriate patient management.
*
Introducere. Asocierea deficitului staturo-ponderal cu întârzierea dezvoltării neuropsihomotorii reprezintă o provocare diagnostică în pediatrie, în special atunci când este însoțită de modificări metabolice persistente sugestive pentru o afecțiune sistemică subiacentă. În aceste situații, abordarea multidisciplinară și utilizarea investigațiilor genetice pot avea un rol esențial în stabilirea diagnosticului etiologic. Obiectiv. Prezentarea cazului unui sugar cu fenotip particular și manifestări neurologice precoce, la care asocierea modificărilor auxologice, neurologice și metabolice a condus la identificarea unei etiologii genetice rare. Prezentare de caz. Darco, în vârstă de 1 an, s-a prezentat în Compartimentul de endocrinologie al Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu”, Timișoara, pentru evaluarea creșterii și dezvoltării. Examenul antropometric a evidențiat deficit ponderal (IP = 0,8) și statural (SDS = -1.2). Din antecedente s-au remarcat întârzierea globală a dezvoltării neuropsihomotorii, sindrom hipoton și episoade recurente de convulsii afebrile. Examenul clinic a evidențiat un fenotip particular caracterizat prin plagiocefalie, hipotelorism și clinodactilie bilaterală a degetului V. Investigațiile biologice au relevat hipotiroidism subclinic, acidoză metabolică și hiperlactacidemie persistentă. În contextul asocierii dintre manifestările neurologice și modificările metabolice, s-a ridicat suspiciunea unei afecțiuni mitocondriale, motiv pentru care s-au efectuat investigații genetice suplimentare. Testarea genetică a confirmat diagnosticul de sindrom Angelman, permițând integrarea într-un context etiopatogenic unic a manifestărilor neurologice, metabolice și auxologice observate pe parcursul evoluției. S-a inițiat tratament substitutiv cu levotiroxină, cu evoluție clinică favorabilă sub monitorizare multidisciplinară. Concluzii. 1) Asocierea deficitului staturo-ponderal cu întârzierea dezvoltării neuropsihomotorii, hipotonia și convulsiile afebrile necesită o evaluare etiologică exhaustivă și multidisciplinară. 2) Hiperlactacidemia persistentă poate constitui un element orientativ important în algoritmul diagnostic al bolilor genetice și metabolice, sugerând inițial o posibilă afectare mitocondrială. 3) Testarea genetică a fost esențială pentru stabilirea diagnosticului de sindrom Angelman, oferind o explicație unificatoare pentru tabloul clinic complex și facilitând managementul adecvat al pacientului.