EDITORIAL

Un altfel de EDITORIAL

Simona Vlădăreanu

23 Iunie 2018

Vă propun un altfel de editorial de data aceasta, şi anume mă voi referi la „încercările” prin care trece din nou specialitatea de neonatologie. În România, spre deosebire de alte ţări ale UE, neonatologia reprezintă o specialitate de sine stătătoare, nefiind nici ramură a pediatriei şi nici a obstetricii, deşi se află la graniţa cu acestea, având astfel şi avantaje, dar şi dezavantaje. Această idee mi-a venit în contextul ultimelor modificări, complet nereuşite, ale curriculumului actual de pregătire a rezidentului în neonatologie. Cuvântul neonatologie se referă la ştiinţa de a da o nouă viaţă (neo=new; natal=birth; ology=science of), medicii neonatologi fiind cei care sunt implicaţi în asigurarea tranziţiei cât mai fiziologice de la făt la nou-născut, dar şi în managementul medical al nou-născuţilor cu risc (din mamă cu diabet, cu restricţie de creştere intrauterină, cu malformaţii congenitale, sindroame genetice etc.) şi al prematurilor. 

În unităţile de terapie neonatală intensivă, aproape jumătate din cei internaţi sunt nou-născuţi la termen sau near-term, ceilalţi fiind prematuri. De multe ori, prematurul nici nu poate fi considerat bolnav, deoarece este vorba doar de caracteristicile prematurităţii, de o imaturitate de dezvoltare şi funcţionare a organelor şi sistemelor. Totuşi, tocmai din acest motiv, ei necesită îngrijiri speciale, complexe şi extrem de costisitoare, asigurate de un personal foarte bine pregătit, dedicat, permanent antrenat şi la curent cu ultimele noutăţi din domeniu, atât tehnice, cât şi teoretice şi practice. Pe de altă parte, nou-născutul la termen care ajunge la terapie intensivă pune probleme mult mai complicate şi mai puţin predictibile. Numărul şi complexitatea cazurilor pe care ajunge să le rezolve un medic neonatolog depind de numărul de ani de experienţă câştigată în perioada rezidenţiatului, dar şi după, precum şi de gradul de ierarhizare a maternităţii în care lucrează.

Aş îndrăzni să afirm că neonatologia nu este pentru oricine, spre deosebire de pediatrie, care este mai degrabă preventivă, neonatologia fiind extrem de manuală şi intensivistă, foarte solicitantă atât fizic, cât şi emoţional; în acelaşi timp, abordează toate aspectele patologiei (respiratorii, cardiace, neurologice, nutriţionale etc.), dar şi practică o serie de proceduri (catetere centrale, puncţii lombare, intubaţie traheală, toracostomii, paracenteze etc.).

Aceasta presupune de la început o pregătire exhaustivă, temeinică a rezidentului, dar şi inteligenţă, curaj, rezistenţă fizică şi controlul emoţiilor, gândire critică şi rapidă, decizie imediată, capacitate de comunicare, lucru în echipă, dar şi cu familia nou-născutului, empatie şi principii etice. Toate aceste aspecte duc la soluţionarea cu succes a celor mai multe cazuri dificile şi readuc zâmbetul pe chipul părinţilor.

În concluzie, fără un curriculum corespunzător de pregătire a rezidentului în specialitatea neonatologie, nu vom evolua şi nu vom reuşi să asigurăm nici în prezent şi nici în viitor o îngrijire optimă, la standarde europene, a acestei categorii, absolut minunată, de mici pacienţi. Nepăsarea şi lipsa de atitudine vor naşte eşecuri.  

Articole din ediția curentă

REVIEW

Postbioticele – introducere, clasificare şi beneficii asupra sănătăţii

Simona Vlădăreanu, Mihai Cristian
Postbioticele sau paraprobioticele sunt produse bacteriene neviabile, metaboliţi care sunt secretaţi de bacteriile vii sau produşi eliberaţi după liza chimică ori mecanică a acestora, cum ar fi enzime, acizi organici sau...
REVIEW

Sarcină gemelară obţinută spontan versus sarcină gemelară obţinută prin FIV/ICSI – review al literaturii

Ana Maria Măreşescu, Simona Vlădăreanu, Silviana Mănăilă, Andreea Radu
Sarcina gemelară reprezintă o provocare pentru echipa medicală, dat fiind riscul crescut de complicaţii materno-fetale, fiind cea mai frecventă formă de sarcină multiplă....
NEONATOLOGY

Incontinentia pigmenti

Marilena Lefter, Daniela Sicoie, Carmen Ancăr, Roxana Bratu
Incontinentia pigmenti, cunoscută ca boala Bloch-Sulzberger, reprezintă o afecţiune genetică rară în lume, având o incidenţă de aproximativ 1 la 40000 de nou-născuţi. ...
Articole din edițiile anterioare

NEONATOLOGY

Role of lung ultrasound score and optimal timing in predicting the need for surfactant administration in neonates with respiratory distress syndrome

Alexandra-Elena Popa, Adriana Tecuci, Simona Popescu, Iulia Petrescu, Simona Vlădăreanu
Sindromul de detresă respiratorie reprezintă una dintre cele mai importante cauze de morbiditate şi mortalitate în rândul nou-născ...
NEONATOLOGY

Neonatal lung ultrasound: functional applications and clinical decision – review

Alexandra-Elena Popa, Adriana Tecuci, Simona Popescu, Iulia Petrescu, Simona Vlădăreanu
În ultimii ani, o serie de studii clinice au demonstrat efi­ca­ci­ta­tea utilizării ecografiei pulmonare neonatale în diagnosticarea pa­to­lo­giilor respiratorii care erau anterior diagnosticate prin in­ter­me­diul radio...
ORIGINAL ARTICLES

Tipuri actuale de naştere şi impactul lor asupra mamei şi fătului

Adriana Tecuci, Simona Vlădăreanu, Nicoleta Andreea Luca, Silvia Adela Constantinescu, Dragoş Tudorache, Radu Vlădăreanu
În urma evoluţiei modalităţii de naştere, am constatat, potrivit unui studiu observaţional efectuat în clinica noastră în perioada 2017-2021, o tendinţă ascendentă a naşterii prin cezariană. Ca urmare...