Translocarea cabalinelor sălbăticite din Delta Dunării după imobilizare chimică

Introducere

Calul domestic (Equus caballus) este produsul unei istorii evolutive îndelungate, în care adaptările fiziologice s-au consolidat sub presiunea condiţiilor bioclimatice și a reliefului, motiv pentru care analiza oricărei populaţii libere trebuie făcută în raport direct cu habitatul ocupat (Ransom și Kaczensky, 2016; Siegal și Barlough, 1996).

Termenul „sălbăticit” este adecvat pentru caii care trăiesc în libertate fără a avea o origine sălbatică demonstrată genetic, în timp ce singura linie considerată cu adevărat „sălbatică” rămasă este calul lui Przewalski (Ransom și Kaczensky, 2016).

În Rezervaţia Biosferei Delta Dunării (judeţul Tulcea) sunt prezente populaţii de cai sălbăticiţi; conform survolului aerian din februarie 2023, au fost identificaţi 1926 de indivizi la nivelul întregului areal, cu o concentrare majoră în Grindul Letea (n = 915) (45°20'N, 29°30'E) (Măntoiu și col., 2023).

Gestionarea acestor populaţii este controversată, deoarece, în lipsa intervenţiei umane, pot atinge ritmuri de creștere care depășesc capacitatea de suport a habitatelor, cu impact documentat asupra funcţionării ecosistemelor și integrităţii vegetaţiei (Scasta, 2020).

Translocarea este o intervenţie de conservare prin care indivizi ai unei specii sunt capturaţi, transportaţi și eliberaţi într-un areal diferit.

Tehnica de translocare și discuţie

Caii au fost tranchilizaţi de la distanţă (figura 1), cu o pușcă cu aer comprimat (Pneu-Dart® X-Caliber) de la 15-40 de metri, folosind săgeţi de 5 sau 6 ml, intramuscular, în crupă sau în spată.

Un exemplu de protocol de imobilizare chimică ar fi folosirea unei săgeţi de 6 ml, încărcată cu combinaţia standard de ketamină 775 mg/cal și medetomidină 30 mg/cal (Costea și col., 2021).

Pentru transport s-a utilizat următoarea metodă de imobilizare: caii aflaţi în poziţie laterală au fost trași pe targa de salvare (targă de salvare 8’ x 4’, L.A.R.G.E Inman, Carolina de Sud, SUA), prin tehnica „backside manner”, membrele au fost strânse și legate între ele cu legături (Nylon Hobbles, L.A.R.G.E. Inman, Carolina de Sud, SUA), s-au realizat noduri în 8 la nivelul membrelor și s-au fixat de orificiile laterale ale tărgii cu o curea lungă de 2 m (Gimenez et al., 2008). Capul a fost echipat cu un căpăstru și fixat la targa de salvare (figura 2), iar partea din faţă a tărgii a fost atașată la mașină cu o curea lungă de 1 metru.

Deoarece tehnica este inspirată din medicina de urgenţă a animalelor mari, putem să introducem targa sub calul în decubit lateral, printr-o manevră de tip „log-roll”, cu menţinerea alinierii coloanei vertebrale (Gimenez și col., 2009): două persoane stabilizează capul și gâtul (prin alinierea unui căpăstru și acoperirea capului cu un material moale pentru a proteja ochii), alte persoane controlează partea scapulară și pelviană, iar restul rulează animalul ușor pe hemitoracele de la nivelul solului şi introduc targa sub hemitorace, fără torsiuni ale coloanei. Fixarea pe targă se face cu chingi late la nivelul pieptului, abdomenului cranial și al pelvisului, lăsând spaţiu pentru destinderea toracelui în timpul respiraţiilor.

Caii sunt animale de pradă. Aceștia trăiesc cu frica de necunoscut, iar primul instinct faţă de orice eveniment ieșit din comun este să fugă, dar, dacă acest lucru nu este posibil, vor lupta pentru viaţa lor. Pot fi extrem de puternici și imprevizibili, având cel mai rapid timp de reacţie dintre toate animalele domestice. Chiar și când sunt tranchilizaţi, pot lovi brusc, cu precizie și forţă. Când se lucrează în jurul unui cal legat pe o targă de salvare, este ușor să te lași pradă unui fals sentiment de siguranţă dacă acesta nu se mișcă. Animalul prins va rămâne nemișcat pentru a evita să atragă prădătorii, conservându-și energia până la următoarea încercare de a se elibera. Medicii veterinari trebuie să rămână într-o poziţie sigură în permanenţă, ceea ce include să nu se aplece peste cal dacă acesta este culcat, deoarece poate să lovească oricând.

Toate manoperele directe trebuie efectuate într-o zonă de siguranţă, caudal faţă de coloana vertebrală a calului, pentru a preveni orice posibilă accidentare (figura 3).

Caii imobilizaţi pe targa de salvare atașată la mașină au fost scoși în afara gardului pădurii Letea, unul câte unul, folosind drumurile forestiere, încercând să protejăm vegetaţia din jur. Condiţiile de teren (zona în care calul anesteziat, unde a căzut și dificultatea de a-l găsi, garduri, copaci, vremea nefavorabilă: ploaie torenţială, ceaţă) au făcut ca extragerea animalului să fie dificilă în unele situaţii, prelungind astfel durata transportului.

Caii au fost monitorizaţi în timpul transportului din spatele mașinii prin geamul din sticlă, iar frecvenţa respiratorie a fost evaluată la fiecare zece minute prin numărarea mișcărilor toracice sau a aerului cald care ieșea din narine cu fiecare respiraţie. Monitorizarea cailor a fost continuă, de la distanţă sau de aproape, din momentul împușcării, după ce a adoptat decubitul lateral (figura 4), pe durata transportului și până la momentul trezirii și adoptării poziţiei patrupodale. Trezirea a fost asistată (calul a fost ajutat) sau neasistată (s-a ridicat singur), în funcţie de individ.

Concluzii și recomandări

Cabalinele sălbăticite din Delta Dunării, Grindul Letea, au fost translocate în condiţii de siguranţă în afara pădurii Letea și monitorizate de la distanţă până la trezire completă.

Prin supravegherea atentă a animalului în timpul transportului, se reduc riscurile asociate cu translocarea și trezirea.

Translocarea presupune personal instruit, un protocol de imobilizare chimică prestabilit, tehnică adaptată condiţiilor de teren și echipament de specialitate. Intervenţiile fără aceste atribute presupun un risc mare de rănire atât pentru medicul veterinar, cât și pentru animalul transportat.

Condiţiile de teren și vremea pot impune dificultăţi în gestionarea transportului.

Este esenţială existenţa unui plan alternativ, deoarece apar evenimente imprevizibile care pot invalida planul iniţial.

Personalul trebuie să rămână în afara zonelor cu pericol de accidentare (în zona de siguranţă) și să fie atent la riscul de accidentare pe tot parcursul manoperelor efectuate. Nu s-au înregistrat reacţii adverse locale sau generale pe întreaga durată a studiului. Niciun caz nu a prezentat edem, durere locală persistentă sau infecţie postinjectare. De asemenea, parametrii hematologici și biochimici evaluaţi la controalele de 30 și 90 de zile au rămas în limite fiziologice, confirmând profilul excelent de tolerabilitate al terapiei AH-triamcinolon.

Examinările radiologice efectuate la şase şi la 12 luni posttratament au arătat o reducere vizibilă a reacţiilor periarticulare, o ameliorare a densităţii osoase subcondrale și, în unele cazuri, o netezire a conturului cortical articular. Aceste modificări au fost corelate cu îmbunătăţirea semnelor clinice, susţinând ipoteza unei regenerări tisulare parţiale sub acţiunea acidului hialuronic.

Analiza comparativă între loturi evidenţiază faptul că viteza de recuperare și durabilitatea efectului depind de tipul de solicitare biomecanică, dar nu și de rasă sau vârstă, ceea ce demonstrează aplicabilitatea universală a tratamentului.

În concluzie, tratamentul combinat cu acid hialuronic și triamcinolon s-a dovedit a fi o opţiune terapeutică sigură, eficientă și reproductibilă, capabilă să restabilească funcţia articulară și să prelungească durata de activitate sportivă la cabalinele de performanţă.

Discuţie

Interpretarea datelor prezentate în tabelul 1 și tabelul 2 evidenţiază tendinţe clare în ceea ce privește eficienţa tratamentului intraarticular cu acid hialuronic (AH) asociat cu triamcinolon la cabalinele de sport. Observaţiile obţinute susţin valoarea terapeutică a combinaţiei AH-corticosteroid atât prin prisma ameliorării simptomatologiei clinice, cât și a restabilirii funcţionalităţii articulare pe termen mediu.

În primul rând, se remarcă o diferenţă notabilă între disciplinele sportive, care reflectă particularităţile biomecanice și tipul de solicitare articulară implicate în fiecare activitate. Caii de anduranţă au prezentat cea mai mare rată de recuperare completă (75%) și un timp mediu de vindecare de aproximativ șase luni, ceea ce poate fi explicat prin solicitarea predominant liniară și ritmică a articulaţiilor în timpul antrenamentului, comparativ cu solicitările bruște, de tip compresiv și torsiune, întâlnite la caii de obstacole. În schimb, la caii de atelaje, unde sarcina articulară este distribuită simetric, dar cu presiune constantă asupra articulaţiilor distale, recuperarea a fost mai lentă (șase-opt luni), sugerând o influenţă directă a tipului de activitate asupra răspunsului terapeutic.

Analiza comparativă arată o rată globală de eficienţă clinică de 83,3%, ceea ce confirmă efectul sinergic al acidului hialuronic și triamcinolonului. Acest procentaj se aliniază valorilor raportate în literatura de specialitate (McIlwraith et al., 2014; Frisbie, 2016), unde terapiile combinate AH-corticosteroizi au demonstrat o ameliorare a simptomelor articulare între 75% și 90%. În plus, faptul că nu s-au înregistrat recidive pe parcursul a 12 luni posttratament confirmă stabilitatea și durabilitatea efectului terapeutic.

Rezultatele radiologice (tabelul 2) completează aceste date, demonstrând o îmbunătăţire structurală a articulaţiilor tratate. Reducerea reacţiilor periarticulare și refacerea parţială a densităţii osoase subcondrale indică o diminuare a inflamaţiei cronice și o reluare a proceselor regenerative la nivelul osului și cartilajului articular. În același timp, absenţa reacţiilor adverse locale sau generale validează profilul de siguranţă al tratamentului, un aspect deosebit de important în medicina sportivă ecvină, unde perioadele de repaus trebuie minimizate.

Un alt aspect demn de menţionat este uniformitatea răspunsului terapeutic între rase și grupe de vârstă, ceea ce sugerează că eficienţa acidului hialuronic nu este condiţionată semnificativ de factorii genetici sau de gradul de maturitate al cartilajului articular. Acest lucru este susţinut și de alte cercetări (Smith et al., 2013; Takizawa et al., 2008), care arată că proprietăţile biochimice ale AH – de a reduce activitatea enzimelor proteolitice și de a inhiba citokinele proinflamatorii – sunt eficiente indiferent de vârstă, sex sau rasă.

Din perspectivă fiziologică, eficienţa observată poate fi explicată prin acţiunea multiplă a acidului hialuronic:

refacerea vâscozităţii lichidului sinovial, ceea ce reduce fricţiunea și presiunea mecanică asupra cartilajului;

stimularea condrocitelor la sinteza de proteoglicani și colagen de tip II;

efect antioxidant și antiinflamator local, care limitează stresul oxidativ intraarticular;

protejarea sinoviocitelor de degradarea indusă de citokine.

Combinaţia cu triamcinolon adaugă un efect antiinflamator imediat, care scade infiltratul celular și permite reluarea mobilităţii într-un timp mai scurt, fără compromiterea pe termen lung a cartilajului, spre deosebire de corticosteroidul administrat singur.

De asemenea, analiza statistică a datelor sugerează că timpul mediu de recuperare (5,6 luni) este semnificativ redus comparativ cu perioada de șapte-nouă luni raportată în terapiile convenţionale bazate exclusiv pe antiinflamatoare nesteroidiene. Aceasta susţine ipoteza că acidul hialuronic acţionează nu doar simptomatic, ci și structural, restabilind parţial integritatea articulară.

Concluzii

• Administrarea intraarticulară de acid hialuronic asociat cu triamcinolon reprezintă o metodă terapeutică eficientă și sigură în tratamentul osteoartritei la cabalinele de sport.
• Recuperarea completă a fost obţinută la majoritatea cazurilor în patru-șase luni, fără complicaţii locale sau sistemice.
• Combinaţia AH-corticosteroid are un efect sinergic, reducând inflamaţia și îmbunătăţind proprietăţile vâscoelastice ale lichidului sinovial.
• Vârsta și tipul activităţii sportive nu influenţează semnificativ eficienţa tratamentului.
• Protocolul terapeutic propus poate fi integrat în practica clinică de rutină a medicilor veterinari specializaţi în medicina ecvină.

Autor corespondent Ioana Ene (Roșu) E-mail: ene.m.ioana@gmail.com

CONFLICT OF INTEREST: none declared.

FINANCIAL SUPPORT: none declared.

This work is permanently accessible online free of charge and published under the CC-BY.