Monitorizarea cabalinelor sălbăticite din Delta Dunării în timpul imobilizării chimice

Introducere

Calul domestic modern (Equus caballus) este rezultatul unei îndelungate istorii evolutive de adaptare (Ransom și Kaczensky, 2016). Cu mult înaintea domesticirii, populaţiile ancestrale au acumulat trăsături morfofuncţionale distincte, modelate de condiţiile bioclimatice și de particularităţile terenului unde trăiește (Siegal și Barlough, 1996). În consecinţă, orice populaţie de cabaline aflate în libertate trebuie analizată în strânsă relaţie cu habitatul pe care îl ocupă.

Termenul „cal sălbatic” a fost folosit pentru a descrie caii care trăiau liber în Europa și care s-au adaptat unui habitat forestier. De asemenea, este asociat cu mustangii din America de Nord, dar și cu tarpanul din Rusia și Mongolia, acum dispărut (Siegal și Barlough, 1996). Datele genetice au demonstrat că singura specie veritabilă de cal sălbatic, care a supravieţuit până în prezent, este Przewalski, originară din Mongolia (Ransom și Kaczensky, 2016). Cailor care trăiesc în libertate înîntreaga lume, fără o origine confirmată genetic, li se poate atribui denumirea de cai sălbăticiţi.

În arealul Deltei Dunării (judeţul Tulcea) sunt prezente populaţii de cabaline sălbăticite. Potrivit survolului aerian realizat în februarie 2023 (raport ARBDD), au fost identificaţi 1926 de cai la scara întregii delte, cu o agregare preponderentă în Grindul Letea (n = 915), situat în sectorul nord-estic al Deltei Dunării (45°20'N, 29°30'E).

Gestionarea cabalinelor sălbăticite rămâne un subiect intens discutat și frecvent controversat. În absenţa unor intervenţii adecvate, aceste populaţii pot atinge rate de creștere care suprasolicită mediul, cu efecte negative asupra structurii și funcţionării ecosistemelor sau asupra integrităţii habitatelor (Scasta, 2020). În mod particular în Statele Unite ale Americii, dezbaterea este direcţionată de rapoartele privind efectivele libere, de evaluarea metodelor și strategiilor de control, dar și de poziţia autorităţilor (BLM, 2022). Astfel, Bureau of Land Management (BLM) consideră că suprapopularea într-o populaţie de cai liberi poate compromite echilibrul ecologic al arealelor pe care le ocupă.

Una dintre cele mai eficiente metode de gestionare este reprezentată de metoda imunocontraceptivă, cu rol în controlul fertilităţii, respectiv controlul numeric al populaţiei. Implementarea unui program de reproducere și gestionare a unei populaţii de cai liberi cuprinde partea de imobilizare chimică și monitorizare a cailor anesteziaţi.

Monitorizarea parametrilor fiziologici în timpul anesteziei reprezintă o etapă esenţială în medicina cabalinelor, având rolul de a evalua funcţionalitatea principalelor aparate și de a menţine homeostazia organismului pe parcursul procedurilor medicale. În cazul cabalinelor libere considerate sălbăticite din Grindul Letea (Equus ferus caballus) (figura 1), monitorizarea necesită adaptare la condiţiile de teren, unde o echipă medicală neinstruită și neatenţia la detalii pot influenţa considerabil evoluţia în timpul anesteziei șiîn etapa de trezire, ducând la complicaţii precum fracturi, miopatii, neuropatii, hipoxie, hipotermie, dereglări metabolice, trezire prelungită (Grimm și col., 2015; Gozalo-Marcilla și Ringer, 2021), necesitând adaptarea permanentă a tehnicilor de supraveghere la resursele disponibile și la nevoile fiecărui individ.

Anestezia de la distanţă implică riscuri fiziologice care trebuie atent urmărite prin monitorizare sistematică (Kreeger și col., 2023). Parametri precum frecvenţa cardiacă, frecvenţa respiratorie, saturaţia de oxigen și temperatura corporală oferă informaţii critice asupra stabilităţii pacientului și permit detectarea timpurie a complicaţiilor (Muir și Hubbell, 2012), iar valorile trebuie înregistrateîntr-o fișă de anestezie.

Un protocol de imobilizare chimică folosit la cabalinele sălbăticite în România a presupus administrarea la distanţă, prin săgeată de 6 mL, a combinaţiei medetomidină 30 mg + ketamină 775 mg, urmată la nevoie de antagonizare cu atipamezol IV (Roșu și col., 2021).

Implementarea unor metode de monitorizare adecvate și adaptate contextului de teren constituie un element-cheie în succesul intervenţiilor asupra populaţiei de cabaline sălbăticite din Delta Dunării, asigurând atât bunăstarea animalelor, cât și eficienţa proiectelor de gestionare a populaţiei.

Metode de monitorizare și potenţiale complicaţii

În contextul terenului și al anesteziei generale, supravegherea se realizează printr-o combinaţie de observaţii clinice directe, dar și prin utilizarea mijloacelor de monitorizare, precum folosirea unui pulsoximetru, termometru, lactatmetru sau tensiometru. O monitorizare de bază include supravegherea clinică a parametrilor fiziologici și monitorizarea saturaţiei de oxigen cu ajutorul unui pulsoximetru (Costea, 2017). Frecvenţa cardiacă și respiratorie poate fi evaluată prin auscultaţie cu ajutorul unui stetoscop (figura 2) sau prin numărarea mișcărilor toracice de la distanţă în cazul frecvenţei respiratorii. Pulsul poate fi evaluat pe artera facială, artera facială transversă sau pe artera metatarsiană dorsală (Muir și Hubbell, 2012). Evaluarea timpului de reumplere capilară și palparea pulsului periferic furnizează informaţii clinice rapide privind perfuzia tisulară.

Determinarea temperaturii rectale oferă date utile asupra statusului termoreglării. În timpul anesteziei generale la cabaline, temperatura corporală centrală tinde să scadă până la praguri hipotermice, intervalul de referinţă la adulţi clinci sănătoși fiind de 37,5-38,3 °C (Tomasic, 1999). Evaluarea seriată a unei temperaturi poate preveni hipotermia (figura 4). Hipotermia poate fi o complicaţie majoră în teren, favorizată de pierderile rapide de căldură corporală în timpul imobilizării, în special în condiţiile climatice din Delta Dunării. Scăderea temperaturii centrale are consecinţe directe asupra metabolismului substanţelor, prelungind perioada de trezire. Măsurile profilactice, precum izolarea animalului de solul rece și acoperirea cu pături, sunt recomandate chiar șiîn cele mai restrictive condiţii de teren (Kreeger și col., 2023).

Pulsoximetria are o contribuţie importantă, prin evaluarea unei saturaţii în oxigen și a valorii pulsului (Costea, 2017). Aceste metode reprezintă un suport esenţial pentru aprecierea stabilităţii pacientului și pentru asumarea responsabilă a deciziilor din timpul anesteziei (Muir și Hubbell, 2012).

O parte vitală în prevenirea complicaţiilor o presupune colectarea continuă de date pe o fișă de anestezie (figura 2), la un interval prestabilit, pentru corecţiași anticiparea potenţialelor complicaţii înainte de a se produce.

Hipoxia este una dintre complicaţiile cel mai frecvent întâlnite (figura 3), determinată de hipoventilaţie, de alterarea raportului ventilaţie/perfuzie sau de atelectazia pulmonară apărută în urma poziţionării prelungite în decubit. În absenţa posibilităţii de administrare a oxigenului suplimentar, ceea ce reprezintă adesea o limitare în teren, monitorizarea saturaţiei în oxigen prin pulsoximetrie devine esenţială (Roșu și col., 2021). Hipoxia ușoară la cabaline este definită prin scăderea saturaţiei arteriale a oxigenului (SpO₂) sub 95%, ceea ce indică o oxigenare deficitară a hemoglobinei (Muir și Hubbell, 2012).

În timpul anesteziei la cabaline, tensiunea arterială se monitorizează ideal prin măsurare directă invazivă (cateter arterial), iar managementul urmărește menţinerea perfuziei cu o tensiune arterială medie (MAP) ≥ 70 mmHg, valorile orientative folosite intraoperatoriu fiind 90-120 mmHg pentru tensiunea arterială sistolică (SAP), 60-80 mmHg pentru tensiunea arterială diastolică (DAP) și 70-90 mmHg pentru MAP (Dagnall și col., 2022).

Hipotensiunea reprezintă o altă complicaţie majoră, cu impact semnificativ asupra perfuziei tisulare și cu risc de miopatie postanestezică (Grimm și col., 2015). Monitorizarea tensiunii arteriale prin metode oscilometrice sau cu tensiometrul Doppler (figura 5) poate preveni o decompensare iniţială a SAP, iar intervenţiile terapeutice, de la ajustarea profunzimii anesteziei până la administrarea de fluide sau agenţi vasopresori, trebuie adaptate fiecărui caz (Muir și Hubbell, 2012).

Concluzii

Cabalinele sălbăticite din Delta Dunării, Grindul Letea, au beneficiat de monitorizarea funcţiilor vitale, la fiecare zece minute. Verificarea parametrilor fiziologici într-un mod repetat și continuu a condus la o trezire mai ușoară din anestezie, fără complicaţii postanestezice.

Prin supravegherea atentă a funcţiilor vitale și prin identificarea timpurie a complicaţiilor precum hipoxia, hipotermia și hipotensiunea, se asigură nu doar supravieţuirea pacientului, ci și o recuperare de calitate, caracterizată printr-o trezire rapidă și lipsită de accidente. Pentru a preveni hipoxia cabalinelor anesteziate în teren, se recomandă suplimentarea cu oxigen.

Monitorizarea cabalinelor în teren are un rol preventiv și corectiv. Importanţa adaptării protocoalelor de monitorizare la particularităţile de specie și la circumstanţele practice ale imobilizării și manipulării în teren optimizează siguranţa actului medical veterinar și influenţează direct calitatea recuperării anestezice, reducând riscul de accidente, traumatisme sau mortalitate în faza de trezire.

Autor corespondent Ioana Ene (Roșu) E-mail: ene.m.ioana@gmail.com

CONFLICT OF INTEREST: none declared.

FINANCIAL SUPPORT: none declared.

This work is permanently accessible online free of charge and published under the CC-BY.