Studiu privind morfologia microscopică a mucoasei nazale și a traheii la ovine

Narinele reprezintă deschiderea externă a cavităților nazale. Cavitățile nazale sunt separate între ele de septul nazal, iar de cavitatea bucală, prin palatul dur și palatul moale. Fiecare cavitate nazală conține corneți nazali acoperiți cu mucoasă nazală (Reece & Rowe, 2017).

La oaie, limita superioară a cavităților nazale este reprezentată de oasele nazale, o porțiune din oasele frontale și cartilajele parietale (porțiunea dorsolaterală a acestora). Porțiunea inferioară sau podeaua acestor cavități este formată din porțiuni ale oaselor maxilare, incisive și palatine. Pereții laterali ai cavităților nazale sunt formaţi din porțiuni ale oaselor palatine, maxilare, incisive, etmoidale și lacrimale, dar și din porțiuni de cartilaj parietal (dorsal și ventrolateral) (Bhamburkar, 2018).

Fiecare cornet în parte delimitează cavitatea în pasaje cunoscute și sub numele de meate, respectiv meatul dorsal, mijlociu și ventral. Un rol foarte important, la acest nivel, îl au încălzirea și umidificarea aerului, prin faptul că mucoasa nazală prezintă o vascularizație excelentă. Un rol care este adesea trecut cu vederea îl are răcirea sângelui arterial care alimentează encefalul, iar ca rezultat, temperatura la nivelul encefalului este adesea mai mică cu 2-3 °C față de temperatura bazală a corpului (Reece & Rowe, 2017).

Labirintul olfactiv, la oaie, este irigat de artera etmoidală internă, iar porțiunea rostrală a cavităților nazale este irigată de artera palatină mare. Vasele de sânge de la nivelul mucoasei nazale prezintă aceeași structură din punct de vedere histologic, nefiind influențate de zona de recoltare. Pereții venelor de la nivelul mucoasei nazale sunt mult mai subțiri în comparație cu pereții arterelor de la acest nivel (Șeicaru et al., 2015).

Din punct de vedere senzorial, cavitățile nazale primesc inervație prin intermediul nervului trigemen, care se divide în două ramuri principale: ramura oftalmică și ramura maxilară (Orsini et al., 2021).

Traheea reprezintă principala cale aeroforă către pulmoni, ca localizare traheea întinzându-se de la nivelul cartilajului cricoid de la nivelul laringelui până la nivelul bifurcației bronhiilor principale. Traheea este formată dintr-o serie de cartilaje hialine în forma literei „C”, conectate între ele prin intermediul unui ligament. Numărul acestor inele traheale variază în funcție de specie, respectiv, la ovine, fiind între 48 și 60 de inele traheale (König & Liebich, 2020).

Despre trahee, este demn de menționat faptul că inelele traheale sunt incomplete la nivel dorsal, ceea ce permite un diametru variabil, prin existența unui mușchi neted la acest nivel (Reece & Rowe, 2017).

Din punct de vedere structural, aparatul respirator poate fi împărțit în căi respiratorii superioare și căi respiratorii inferioare. Căile respiratorii superioare sunt reprezentate de cavități nazale, faringe, laringe, trahee și au rolul de a conduce aerul inspirat către pulmoni.

Pe lângă rolul principal de conducere a aerului către pulmoni, căile respiratorii mai prezintă și alte roluri fiziologice, precum filtrarea aerului de particule care pot pătrunde în timpul inspirației, încălzirea aerului inspirat la temperatura corpului și umidificarea acestuia prin intermediul vaporilor de apă (Codreanu, 2018; Klein, 2019). Mucoasa de la nivelul aparatului respirator este expusă constant la agresiuni antigenice și, de asemenea, aceasta joacă un rol major în răspunsul imun, prin prezența țesutului limfoid de la acest nivel (Danacu et al., 2012).

Olfacția și vocalizarea sunt considerate a fi alte funcții ale sistemului respirator, pe lângă schimbul de gaze și conducerea aerului. S-a descoperit că masculii adulți din specia ovină prezintă o eficacitate respiratorie mult mai bună față de masculii adulți din specia caprină, datorită ramificației mai pronunțate a arborelui bronșic (Yousif & Dawood, 2019).

Materiale și metodă

Pentru realizarea preparatelor histologice s-au recoltat de la oaie, post-mortem, fragmente de la nivelul cornetelor nazale și de la nivelul traheii. Aceste fragmente au fost apoi introduse în formalină (formol 10%) și în final au fost transportate către laborator, unde s-au efectuat următorii pași în realizarea preparatelor histologice permanente. Probele realizate au fost introduse în blocuri de parafină și apoi secționate cu ajutorul microtomului. Secțiunile realizate au fost așezate pe lame histologice și colorate prin două tehnici de colorare uzuale: hematoxilină și eozină și Mallory. Preparatele histologice obținute au fost examinate cu ajutorul microscopului optic echipat cu un aparat de fotografiat pentru realizarea microfotografiilor.

Rezultate și discuție

Rezultate privind structura histologică a mucoasei nazale la ovine

În preparatele histologice realizate de la nivelul cornetelor nazale (figura 1) se observă componentele majore ale mucoasei nazale: mucoasă de tip respirator și mucoasă de tip olfactiv. Se observă și componente structurale precum țesutul conjunctiv, vase de sânge și țesut cartilaginos slab dezvoltat.

Epiteliul olfactiv (figura 2) este localizat în porțiunea caudală a fiecărei cavități nazale și prezintă o funcție nonrespiratorie, respectiv cea de percepere a mirosurilor realizată prin adulmecare (Reece & Rowe, 2017).

În figurile 3 și 6 se poate observa că mucoasa nazală de tip respirator prezintă un epiteliu pseudostratificat columnar ciliat. Lamina propria la acest nivel este reprezentată de țesut conjunctiv lax, glande seromucoase și de o rețea de vase de sânge foarte bine dezvoltată, deoarece la acest nivel aerul pătruns în organism este încălzit. Cilii au rolul de a capta orice fel de impuritate care a pătruns în organism odată cu aerul. Glandele seromucoase prezintă celule situate pe un singur strat cu un nucleu aplatizat și situat la baza celulelor (Danacu et al., 2013).

În figurile 4, 5 și 7 se poate observa mucoasa nazală de tip olfactiv care prezintă o structură mult mai complexă față de cea a mucoasei de tip respirator. Epiteliul mucoasei prezintă următoarea structură: la nivel apical sunt prezenți cilii olfactivi, celule-suport, celule olfactive reprezentate de neuroni bipolari responsabili de funcția olfactivă, celule bazale și canalele glandelor olfactive.

Rezultate privind structura histologică a traheii la ovine

Traheea este un organ tubular situat între laringe și bifurcația bronhiilor primare. Acest organ (figura 8) cu rolul de conducere a aerului este alcătuit din mucoasă, tunica fibrocartilaginoasă, musculoasă și adventice. Mucoasa traheii (figura 10 și figura 12) este constituită dintr-un epiteliu pseudostratificat columnar ciliat și celule caliciforme (celule Goblet). Lamina propria prezintă numeroase fibre de țesut conjunctiv lax. Tot la acest nivel se pot observa glande seromucoase și capilare. Tunica fibrocartilaginoasă (figura 9 și figura 11) este reprezentată de inelele de cartilaj hialin înconjurate de fibre de țesut conjunctiv, dintre care majoritatea sunt fibre elastice. Inelele traheale la această specie sunt incomplete și formează o creastă dorsală simplă. Traheea, la specia ovină, emite, pe lângă cele două bronhii principale, și o bronhie traheală care va pătrunde în lobul apical drept. Musculoasa (figura 8) este reprezentată de fibre musculare netede dispuse între insulele de cartilaj, dar și deasupra acestora. Aceste fibre musculare netede formează mușchiul traheal. La nivelul adventicei se observă țesut conjunctiv lax, vase de sânge, vase limfatice și filete nervoase.

Traheea (figura 8) pe secțiune transversală prezintă de la interior spre exterior mucoasă, tunica fibrocartilaginoasă, musculoasă și adventice.

Lamina propria (figura 10 și figura 12) este formată din țesut conjunctiv bogat în fibre elastice, vase de sânge, țesut limfoid și glande seromucoase (Danacu et al., 2015).

Concluzii

În urma cercetărilor efectuate, s-au putut examina în detaliu structurile microscopice de bază ale mucoasei nazale și traheii la specia ovină. La nivelul mucoasei nazale, s-au identificat o mucoasă de tip respirator și o mucoasă de tip olfactiv.

Mucoasa de tip respirator prezintă un epiteliu pseudostratificat columnar ciliat. Lamina propria la nivelul mucoasei de tip respirator prezintă o vascularizație puternică, astfel dovedind rolul de încălzire a aerului pătruns în organism. De asemenea, lamina propria este constituită din fibre de țesut conjunctiv lax și glande seromucoase. Cilii aflați la nivelul epiteliului au rolul de captare a particulelor care pătrund în organism odată cu aerul inspirat.

Mucoasa de tip olfactiv prezintă un epiteliu format din cili olfactivi, celule-suport, celule olfactive (neuroni bipolari) și celule bazale. La nivelul mucoasei nazale de tip olfactiv, s-au identificat glande olfactive (glande Bowman) și canalele acestora.

Traheea la oaie este un organ tubular care se bifurcă în două bronhii principale și o bronhie traheală care va pătrunde la nivelul lobului apical drept. La această specie, traheea este formată din mucoasă traheala, tunică fibrocartilaginoasă, musculoasă și adventice. Mucoasa traheală prezintă un epiteliu pseudostratificat columnar ciliat. Tunica fibrocartilaginoasă este reprezentată de inelele traheale (la oaie, inelele sunt incomplete și formează o creastă dorsală simplă). La nivel microscopic, tunica fibrocartilaginoasă este formată din insule de cartilaj hialin și țesut conjunctiv. Musculoasa este formată din fibre musculare netede dispuse între și peste insulele de cartilaj hialin și formează la nivel macroscopic mușchiul traheal. Adventicea la nivel traheal este formată din țesut conjuctiv lax, vase de sânge și țesut limfoid, în special la nivelul bifurcației traheale. 

Autor corespondent: Flavia‑Maria Stănciulescu E-mail: flavia.stanciulescu@gmail.com

CONFLICT OF INTEREST: none declared.

FINANCIAL SUPPORT: none declared.

This work is permanently accessible online free of charge and published under the CC-BY.