Predictori cognitivi, emoţionali şi sociali ai tulburării de conduită la adolescent

Introducere

După WHO, 2004, prevalenţa tulburărilor de comportament în rândul tinerilor variază între 2% şi 10%, acest tip de tulburări fiind mai frecvent la băieţi decât la fete.

În prezent nu există statistici clare privind tulburările de conduită în România, dar sursele oficiale evidenţiază tendinţa ascendentă a numărului de acte delincvente în rândul copiilor şi adolescenţilor (Marica, 2007), ceea ce ne amplifică interesul pentru această temă.

Creşterea numărului de cazuri de tulburare de conduită în rândul copiilor şi adolescenţilor şi gravitatea acesteia motivează diversificarea eforturilor interdisciplinare de identificare a factorilor declanşatori, predispozanţi, favorizanţi şi de menţinere a manifestărilor psihopatologice din cadrul acestei tulburări. Tulburarea de conduită este foarte complexă şi are consecinţe atât imediate, cât şi pe termen lung, efectele negative ale acesteia având un impact major la nivel individual, familial, profesional şi social. Se sugerează că, în general, comportamentele antisociale sunt stabile în timp şi cresc riscul pentru dezvoltarea tulburării de personalitate antisocială.

Această patologie, considerată refractară la evaluări diagnostice şi intervenţii terapeutice, se prezintă ca şi cazuri dificile, greu modificabile (Beck şi colab., 2011/2004; Dlugos şi Friedlander, 2001). Pe de altă parte, persoanele cu probleme de conduită sunt intens criticate, judecate social, stigmatizate, în aceste cazuri văzându-se mai puţin persoana din spatele comportamentelor, aspect ce face apel psihologilor pentru a se apleca asupra acestei tematici (Tudose şi colab., 2011).

Considerăm că tulburarea de conduită la adolescenţi este o temă de interes pentru cercetarea în domeniul psihologiei şi psihiatriei, atât în încercarea de a o face comprehensibilă la nivel de mecanism, cât şi de a o aborda preventiv şi terapeutic.

Aspecte psihosociale ale tulburării de conduită la adolescent

Au fost realizate mai multe studii şi metaanalize referitoare la cei mai importanţi factori de risc pentru tulburarea de conduită în adolescenţă. Lindley ­Bassarath a realizat în 2001 o amplă analiză biopsihosocială a tulburării de conduită, o parte importantă şi inovativă a acestui studiu (metaanaliză) constituind-o sinteza privind factorii de risc, în funcţie de predictivitatea acestora.

În urma unei analize mai recente asupra studiilor longitudinale realizate cu privire la cei mai importanţi factori de risc pentru tulburarea de conduită, Murray şi Farrington (2010) sugerează existenţa unei probleme de amploare, şi anume identificarea factorilor de risc, care sunt cauze ale acestor tulburări de comportament, şi a celor care pur şi simplu sunt mărci ale altor mecanisme de risc.

Considerăm că pentru soluţionarea acestei neclarităţi sunt necesare studii care să examineze modificările de-a lungul timpului la indivizii cu tulburări de comportament în paralel cu modificările factorilor de risc identificaţi, pentru a putea extrage concluzii cauzale plauzibile.

Lochman şi colab. (1984) şi Guerra şi Slaby (1990) au insistat asupra accentuării factorilor socio-cognitivi, a necesităţii investigării strategiilor de rezolvare de probleme (care s-au dovedit a fi ajustabile) şi a efectului eficientizării acestor strategii în gestionarea relaţiilor sociale şi a comportamentului social la adolescenţi.

Aprecierea rezolvării de probleme a fost conectată cu o serie de activităţi comportamentale, cognitive şi afective, relaţionate cu abordarea personală de rezolvare a problemelor (Heppner şi Peterson, 1982; Heppner şi colab., 1988). Heppner şi Baker (1997) arătau că rezolvarea de probleme este o temă cu mare aplicabilitate pentru psihologii practicieni, care lucrează în direcţia creşterii eficienţei oamenilor (copii, adolescenţi, adulţi şi vârstnici).

Conform teoriilor cognitiv-comportamentale, tulburarea psihică este în mare măsură determinată de percepţiile, evaluările şi sistemele de valori ale persoanei, toate acestea fiind componentele filosofiei de viaţă a persoanei. Cogniţiile evaluative reprezintă cheia înţelegerii tulburărilor psihologice.

Credinţele iraţionale tind să fie de natură absolutistă (sau dogmatică), fiind exprimate sub forma unor expresii rigide de genul „trebuie“, „ar trebui“, „sunt obligat să“ etc. Acestea determină apariţia unor emoţii negative, care constituie obstacole majore în urmărirea şi atingerea obiectivelor. Credinţele iraţionale prezintă următoarele caracteristici: inconsistenţă logică, inconsistenţă cu realitatea empirică, absolutism şi dogmatism, emoţii tulburătoare şi împiedicarea atingerii obiectivelor (Walen şi colab., 1992; Ellis, 2001).

 Caracteristicile cogniţiilor şi sentimentelor despre sine sunt un rezultat al experienţelor anterioare, în care succesul sau eşecul în atingerea scopurilor propuse are un rol important. Prin urmare, stima de sine poate fi conceptualizată ca fiind caracteristică cognitivă de autoprotecţie şi autoîntărire (Rivas Torres şi Fernández, 1995; Rosenberg, 1989).

Studiul experimental de faţă şi-a propus o analiză ştiinţifică a relaţiei dintre variabile cognitive, emoţionale şi  sociale şi tulburarea de conduită la adolescent.

Obiective

Investigăm care dintre aspectele psihosociale studiate în raport cu tulburarea de conduită reprezintă predictorii cei mai importanţi ai comportamentelor dezadaptative la adolescenţi.

Ipoteză de lucru

Percepţia generală a rezolvării problemelor (încrederea în capacitatea de rezolvare a problemelor, stilul abordare-evitare şi controlul personal), valorile iraţionale şi stima de sine sunt predictori semnificativi pentru dezvoltarea tulburării de conduită.

Participanţi

Cercetarea a cuprins 317 adolescenţi cu vârsta între 15 şi 17 ani (m=16,73; AS=,49), dintre care: 212 băieţi (66,9%) şi 105 fete (33,1%). Ca nivel de şcolarizare, adolescenţii făceau parte din clasa a IX-a (16; 5,05%), a X-a (79; 24,92%) şi a XI-a (222; 70,03%). Adolescenţii au fost recrutaţi din mai multe licee din zona de vest a României, cabinete psihologice, cabinete de psihiatrie, Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Arad.

 Caracteristicile loturilor

Prin aplicarea A.S.E.B.A.-(Y.S.R.,C.B.C.L) pentru diagnosticarea psihologică a problemelor de conduită s-au format trei eşantioane de adolescenţi, în funcţie de nivelul problemelor de conduită ale acestora, şi anume: lotul non-clinic (116; 36,60%), lotul subclinic (109; 34,38%) şi cel clinic (92; 29,02%). Au fost analizate loturile de adolescenţi care prezentau probleme de conduită la nivel clinic şi subclinic.

Participanţi cu probleme de conduită la nivel clinic - lotul  clinic a cuprins un număr de 92 de adolescenţi cu vârsta între 15 şi 17 ani (m=16,47; AS=,54), 88 (95,7%) băieţi şi 4 (4,3%) fete. Repartiţia pe clase a participanţilor cu probleme de conduită la nivel clinic a fost următoarea: clasa a IX-a 7 (7,6%), clasa a X-a 42 (45,7%) şi clasa a XI-a 43 (46,7%). Participanţii nu au fost internaţi în clinici de neuropsihiatrie şi nu au declarat simptome ale unei tulburări care să le fi afectat funcţionarea cognitivă.

Participanţi cu probleme de conduită la nivel subclinic. Demersul experimental a cuprins 109 participanţi cu vârsta între 15 şi 17 ani (m=16,78; AS=,43). Participanţii cuprinşi în studiu au fost de gen masculin 80 (73,4%) şi de gen feminin 29 (26,6%). Repartiţia pe clase a fost următoarea: clasa a IX-a 2 (1,8%), clasa a X-a 20 (18,4%) şi clasa a XI-a 87 (79,8%).

Participanţi non-clinici. Participanţii adolescenţi fără probleme de conduită (N=116) au avut vârsta cuprinsă între 15 şi 17 ani (m=16,87; AS=,37). Din punctul de vedere al genului au fost înregistraţi 44 de băieţi (37,9%) şi 72 de fete (62,1%). Adolescenţii erau elevi în clasa a IX-a 7 (6%), clasa a X-a 17 (14,7%) şi clasa a XI-a 92 (79,3%).

Participanţi adulţi-părinţi. Demersul experimental a cuprins un număr de 172 de părinţi ai adolescenţilor prezentaţi anterior care au acceptat să participe la cercetare. Părinţii (N=172) au avut vârsta între 39 şi 59 de ani (m=46,31; AS=4,63), 33 (19,2%) de gen masculin şi 139 (80,8%) de gen feminin. Menţionăm că la cercetare a participat pentru fiecare adolescent un părinte, mama sau tata, deşi a fost invitată familia. 

Instrumente de lucru

Instrumentele utilizate în acest studiu sunt:

• Sistemul Achenbach al Evaluării Bazate Empiric (ASEBA)-Achenbach şi Rescorla, 2001.

• Inventarul Rezolvării de Probleme (The Problem Solving Inventory - P.S.I.), Heppner şi Peterson, 1982.

• Scala Valorilor Iraţionale (Irrational Values Scale -S.V.I.), MacDonald şi Games 1972.

• Scala de Evaluare a Stimei de Sine (S.E.S.S.), Rosenberg, 1965.

Procedura de lucru

Pentru configurarea loturilor experimentale ale adolescenţilor am realizat evaluarea participanţilor cu A.S.E.B.A. (Sistemul Achenbach al Evaluării Bazate Empiric). Astfel, în urma aplicării A.S.E.B.A-(Y.S.R., C.B.C.L) s-a realizat o grupare a participanţilor adolescenţi pe trei niveluri în ceea ce priveşte problemele de conduită ale acestora, şi anume: non-clinic (scoruri sub 10 puncte), subclinic (scoruri între 11 şi 15 puncte) şi clinic (scoruri peste 16 puncte). Bateria de scale a fost aplicată individual sau în grupuri (maximum 15 participanţi).

Ordinea de completare a chestionarelor de către adolescenţi a fost următoarea: Sistemul Achenbach al Evaluării Bazate Empiric (A.S.E.B.A. – chestionarul Y.S.R.), Inventarul Rezolvării de Probleme (P.S.I.), Scala de Evaluare a Stimei de Sine (S.E.S.S.), Scala Valorilor Iraţionale (S.V.I.).

Părinţii adolescenţilor au completat A.S.E.B.A. – C.B.C.L., în scopul realizării diagnosticului psihologic clinic al adolescenţilor incluşi în studiu.

Participanţii au primit instrucţiunile necesare, astfel încât scalele să fie completate în mod adecvat.

Design experimental

Pentru verificarea ipotezei acestui studiu, designul experimental este unul multifactorial, în care Predictorii sunt percepţia generală a rezolvării problemelor (încrederea în capacitatea de rezolvare a problemelor, stilul abordare-evitare şi controlul personal), valorile iraţionale şi stima de sine, iar Criteriul este tulburarea de conduită. Având în vedere că predictorii sunt variabile numerice şi continue, utilizăm Regresia Multiliniară în scop predictiv.

Prezentarea şi interpretarea rezultatelor

Testul Kolmogorov-Smirnov pentru variabilele cuprinse în studiu, calculat pentru identificarea diferenţelor dintre distribuţia observată şi cea teoretică, arată că rezultatele participanţilor (loturile: non-clinic, subclinic şi clinic) nu sunt semnificative statistic (testul Z indicând o distribuţie normală, care impune utilizarea tehnicilor de comparare parametrice).

Având în vedere „profilul psihosocial“ al adolescentului cu probleme de conduită, creat, ne-am propus să identificăm predictorii care ne ajută să estimăm eficient evoluţia tulburării de conduită în cazul participanţilor cu scoruri relevante la nivel subclinic şi clinic, dar şi care dintre aceşti predictori sunt importanţi atât experimental (statistic), cât şi practic (aplicativ).

Analizele preliminare confirmă că asumpţia de omogenitate a regresiei liniare a fost susţinută. Diagnosticarea multicoliniarităţii arată că predictorii aleşi nu corelează puternic între ei, VIF (variance inflation factor) fiind sub 10 şi toleranţa peste 10. Multicoliniaritatea (condiţia de evitare a multicoliniarităţii) nu a fost constatată în cazul modelelor de regresie (predictivă) care vor fi prezentate.

Considerăm că stima de sine, valorile iraţionale şi controlul personal în ceea ce priveşte rezolvarea de probleme sunt predictori importanţi în estimarea evoluţiei problemelor de conduită la adolescenţi. În acest scop am recurs la Analiză de Regresie Multiliniară în Scop Predictiv.

În tabelul 1 observăm că există diferenţe statistice între estimările oferite pe baza ecuaţiei de regresie (prin intermediul celor trei predictori) comparativ cu rezultatele medii în cazul adolescenţilor cu probleme de conduită la nivel subclinic. Coeficientul de determinare multiplă (care reprezintă în studiul nostru procentul din dispersia problemelor de conduită explicată prin acţiunea comună a predictorilor amintiţi anterior) este egal cu R² = .243, ceea ce indică faptul că variabilele contribuie în proporţie de 24,3% la dispersia tulburării de conduită la nivel subclinic.

Pe baza testului de semnificaţie t, constatăm că, excluzând interceptorul (constant), cei trei predictori contribuie semnificativ statistic la estimarea tulburării de conduită. Predictorul control personal are coeficientul de corelaţie nestandardizat pozitiv şi implicit o relaţie directă cu tulburarea de conduită, iar predictorul valori iraţionale are o relaţie indirectă cu tulburarea de conduită.

În cazul tulburării de conduită la nivel subclinic, predictorii control personal (b = .485; t = 5,621; p < .001) şi valorile iraţionale (b = -.184; t = -2,121; p < .03) au cea mai mare pondere.

Pe baza ecuaţiei de regresie în scop predictiv putem estima rezultatele altor adolescenţi, având la bază predictorii găsiţi ca fiind relevanţi pentru tulburarea de conduită (criteriu).

Mărimea efectului a fiecărui factor inclus în ecuaţia de regresie asupra tulburării de conduită la nivel subclinic susţine importanţa asocierii variabilelor cu criteriul stabilit, astfel corelaţia semiparţială (r_sp) a controlului personal, de exemplu, este r_sp=.47, iar coeficientul de determinare a relaţiei dintre acestea este de 22,09% (r_sp²), ceea ce indică un efect puternic.
 

În cazul adolescenţilor cu scoruri la nivel clinic, analizele preliminare confirmă asumpţia de omogenitate pentru toate analizele raportate în tabelul 2. Diagnosticarea multicoliniarităţii arată că predictorii nu corelează puternic între ei.

Analizăm în ce măsură stima de sine, valorile iraţionale şi controlul personal în ceea ce priveşte rezolvarea de probleme sunt predictori importanţi în estimarea evoluţiei problemelor de conduită la adolescenţii cu probleme de conduită înregistrate cu A.S.E.B.A.

În tabelul 2 observăm diferenţe statistice relevante între estimările oferite pe baza ecuaţiei de regresie (prin intermediul celor trei predictori) comparativ cu rezultatele medii în cazul adolescenţilor cu probleme de conduită la nivel clinic. Coeficientul de determinare multiplă este egal cu R²=.753, ceea ce indică faptul că predictorii contribuie în proporţie de 75,3% la dispersia tulburării de conduită la nivel clinic.

Pe baza testului de semnificaţie t constatăm că cei trei predictori contribuie semnificativ statistic la estimarea tulburării de conduită. Predictorii stima de sine şi control personal au coeficienţii de corelaţie nestandardizaţi negativi şi implicit o relaţie indirectă cu tulburarea de conduită, iar predictorul valori iraţionale are o relaţie directă cu tulburarea de conduită. În ordine ierarhică, în cazul tulburării de conduită la nivel clinic, predictorii stima de sine (b=-.77; t=-13,159; p <.001) şi valorile iraţionale (b=.17; t=2,961; p <.004) au cea mai mare pondere, urmaţi de controlul personal (b=-.10; t=-2,045; p <.04).

Pe baza ecuaţiei de regresie în scop predictiv estimăm că deprecierea stimei de sine (b=-.77) asociată cu creşterea în frecvenţă a cogniţiilor disfuncţionale sau a credinţelor iraţionale (b=.17) şi scăderea controlului personal (b=-.10) sporesc drastic şansele ca un adolescent să manifeste la nivel clinic tulburarea de conduită şi ulterior tulburarea de personalitate de tip antisocial. Rezultatele obţinute (predictorii) prezentate explicit în tabelele 1 şi 2 pot fi un sprijin real în diagnosticarea adolescenţilor cu tulburare de conduită.

Mărimea efectului pentru fiecare factor inclus în ecuaţia de regresie asupra tulburării de conduită la nivel clinic susţine importanţa asocierii predictorilor cu criteriul stabilit, astfel corelaţia semiparţială (r_sp) a Stimei de sine este r_sp=-.69, iar coeficientul de determinare a relaţiei dintre acestea este de 47,61% (r_sp²), ceea ce indică un efect puternic. În cazul valorilor iraţionale unde r_sp=.15 arată că 2,25% (r_sp²) din dispersia tulburării de conduită la nivel subclinic poate fi pusă pe seama acestui factor.

Coeficientul de determinare multiplă (R²=.753) în cazul problemelor de conduită la nivel clinic surprinde un efect unic al predictorilor propuşi şi de mare amploare (75,3%) comparativ cu coeficientul de determinare multiplă (R²=.243) identificat în cazul problemelor de conduită la nivel subclinic (24,3%).

Coeficienţii prezentaţi susţin validitatea şi acurateţea cercetării implementate atât din punct de vedere ştiinţific, cât şi din punct de vedere ecologic (validitatea ecologică a cercetării).

Discuţii

Constatăm că întâlnim manifestări psihopatologice specifice la adolescenţii din lotul subclinic comparativ cu cei din lotul non-clinic şi subliniem necesitatea de a acorda interes nivelului subclinic, chiar dacă potrivit cotării testului (ASEBA -YSR) acest nivel nu întruneşte criteriile pentru diagnosticul de tulburare de conduită.

Kuhn (1989) şi Moshman (2011), Adler (1966/1996) au arătat că percepţia propriei capacităţi rezolutive este strâns legată de prerechizitele comportamentale şi cognitive ale adolescentului, precum şi de manifestarea distresului la nivel psihosocial. Astfel, în studiul nostru, adolescenţii cu probleme de conduită la nivel subclinic şi clinic prezintă o încredere scăzută în capacitatea rezolutivă, evitarea problemelor şi deciziilor şi probabil îşi vor forma un stil personal defectuos sau disfuncţional.

Conform datelor obţinute, considerăm că adolescenţii cu probleme de conduită acuză mai frecvent pierderea suportului social în general, care determină formarea unui stil personal şi/ sau explicativ disfuncţional. Altfel spus, adolescenţii cu probleme de conduită la nivel subclinic şi la nivel clinic pierd o bună parte din sursele de întărire a comportamentului adaptativ.

Aşa cum a arătat Ellis (1994), credinţele iraţionale centrale se află la cel mai profund nivel al psihicului, constituind reguli după care persoana se ghidează în viaţă. Adolescenţii cu probleme de conduită la nivel subclinic şi clinic prezintă un înalt grad de iraţionalitate sau, mai precis, se conduc în viaţă după un set de valori iraţionale care pot cristaliza credinţele iraţionale ca fundament al tulburării de personalitate antisocială.

Stima de sine, componentă esenţială a schemei cognitive, care reprezintă o apreciere generală a propriei persoane, prezintă o depreciere globală în cazul adolescenţilor cu probleme de conduită la nivel subclinic şi la nivel clinic. Rezultatele obţinute de noi confirmă din punct de vedere experimental (în cazul adolescenţilor cu probleme de conduită) teza generală susţinută de Băban (1998), conform căreia stima de sine este determinată de combinaţia dintre evaluarea propriei valori şi abilităţile personale necesare pentru a atinge scopurile vizate, în asociere cu sentimentele rezultate din procesele de evaluare.

În urma testării ipotezei de lucru, pe baza ecuaţiei de regresie în scop predictiv, estimăm că deprecierea stimei de sine asociată cu creşterea în frecvenţă a cogniţiilor disfuncţionale sau a credinţelor iraţionale şi scăderea controlului personal sporesc drastic şansele ca un adolescent să manifeste la nivel clinic tulburarea de conduită şi ulterior tulburarea de personalitate de tip antisocial. Rezultatele obţinute (predictorii) pot fi un sprijin real în identificarea adolescenţilor cu tulburare de conduită. Coeficientul de determinare multiplă în cazul problemelor de conduită la nivel clinic surprinde un efect unic al predictorilor şi de mare amploare (75,3%).

Concluzii

Ipoteza acestui studiu a fost susţinută de rezultatele obţinute. Percepţia generală a rezolvării problemelor (încrederea în capacitatea de rezolvare a problemelor, stilul abordare-evitare şi controlul personal), valorile iraţionale şi stima de sine sunt predictori semnificativi pentru dezvoltarea tulburării de conduită. În cazul lotului subclinic, factorii predictivi pentru tulburarea de conduită sunt controlul personal şi valorile iraţionale. În cazul grupului clinic, acestor predictori semnificativi li se mai adaugă şi stima de sine. Deprecierea stimei de sine asociată cu creşterea cogniţiilor disfuncţionale sau a credinţelor iraţionale şi scăderea controlului personal cresc şansele ca un adolescent să dezvolte tulburarea de conduită. Predictorii contribuie în proporţie de 75,3% la dispersia tulburării de conduită la nivel clinic.

Rezultatele obţinute (predictorii) pot fi un sprijin real atât în identificarea adolescenţilor cu tulburare de conduită, cât şi în studii aplicative de intervenţie psihologică.   n