Gemoterapia – fitoterapia cu părți tinere de plantă, numită și meristemoterapie – este practicată de tot mai mulți medici specializați în domeniul terapiilor naturale. Eficacitatea gemoterapiei a fost dovedită atât ca terapie unică, cât și asociată altor forme de terapie. Modul de prelucrare a plantelor – în stare proaspătă, imediat după recoltare și fitocomplexul existent în meristem – care include celule stem vegetale, determină o acțiune profundă de modulare a funcțiilor perturbate, de drenaj-detoxificare a organismului și de regenerare eficientă.

Rezultatele clinice ale tratamentelor gemoterapice sunt obiectivate prin analize de laborator și relevate prin analizele fitochimice complexe efectuate și în departamentul cercetare-dezvoltare al laboratoarelor Plantextrakt.

Detoxificarea reprezintă o paradigmă a gândirii medicale moderne – nevoia de reechilibrare a organismului este evidentă, iar punctul de pornire este curățarea profundă a organismului de toxine exogene și endogene.

În ultimă instanță, cauzele îmbolnăvirilor sunt reprezentate de excesele modului nostru de viață: suprastimulare și suprasolicitare exterioară (activități multiple) și interioară (emoțională), exces dat de alimentație, medicație, poluare, stres etc. Toate acestea creează reziduuri în exces, în principal acide (radicali liberi etc.). O bună parte din energia și mineralele organismului sunt folosite pentru a contracara aceste reziduuri. Dacă sunt prea multe și nu pot fi eliminate, în organism apare o stare inflamatoare/subinflamatoare cvasiconstantă care stă practic la baza tuturor patologiilor. Rezultă că vindecarea nu poate avea loc fără înlăturarea acestei stări, prin practicarea periodică a drenajului-detoxificării. Dacă drenajul se adresează în general țintit unui organ, detoxificarea este mai amplă, realizând curățarea generalizată a organismului.

Primăvara este perioada în care organismul, în mod natural, își accelerează propriile procese de detoxificare. Dintre remediile lumii vegetale cunoscut pentru rolul detoxifiant, mai ales primăvara, este mesteacănul.

Seva de mesteacăn este probabil cea mai cunoscută formă de utilizare a mesteacănului primăvara. Seva se recoltează primăvara devreme, înainte de deschiderea mugurilor și înfrunzire. Există perioade optime (lună în creștere) și tehnici specifice de recoltare și depozitare. Dacă acestea nu sunt respectate, seva se degradează, iar efectul terapeutic este compromis. De asemenea, recoltarea sevei trebuie făcută doar în anumite cantități, pentru a nu distruge arborele.

Extractul din sevă de mesteacăn – Betula linfa MG=D1, produs gemoterapic Plantextrakt, respectă toate aceste principii: recoltarea se face din zone ecologice, cu verificarea sănătății arborelui și a purității zonei din care se recoltează.

Seva de mesteacăn este bogată în betulină, în glucoză și fructoză (care îi conferă un gust ușor dulce), aminoacizi, derivați terpenici, vitamine și o serie întreagă de minerale valoroase: calciu, fosfor, magneziu, mangan, zinc, sodiu și fier.

Detoxificarea rezultată este efectul cumulat al acțiunilor: diuretică-depurativă (mesteacănul este considerat arborele nefritic al Europei), antiinflamatoare (conține doi heterozizi – betulozid și monotropidozid care, prin hidroliză enzimatică, eliberează salicilatul de metil), analgezică, hipocolesterolemiantă, antioxidantă, regenerantă, stimulantă (stimulează cea mai mare parte a organelor și metabolismelor).

Acest produs acoperă un larg spectru terapeutic, fiind recomandat în prevenție și pentru menținerea stării de sănătate, în oboseală cronică, convalescențe, în afecțiuni la nivel renal (infecții, litiază etc.), articular (artroze, reumatism etc.), cutanat (îmbunătățește elasticitatea pielii, celulită, calviție precoce, dermatoze), afectări metabolice (hipercolesterolemie, ateroscleroză – în asocieri, hiperuricemie, gută, obezitate), afecțiuni ale cavității bucale (afte, stomatite aftoase). Acest extract gemoterapic se regăsește și în complexe din gama Polygemma de la Plantextrakt: Polygemma 12 – Rinichi detoxificare, Polygemma13 – Piele detoxificare și Polygemma 14 – Articulații detoxificare.

Extractul din sevă de mesteacăn este indicat practic tuturor persoanelor: adulți sănătoși pentru cure de detoxificare, în caz de astenie de primăvară, oboseală cronică, perioade din viață solicitante, persoanelor cu patologii cronice sau aflate sub tratamente alopate cronice pentru detoxificare periodică, copiilor aflați în perioade de creștere sau în caz de suprasolicitare școlară, vârstnicilor cu sau fără patologii diagnosticate, pentru a stimula și curăța periodic emonctoriile, a căror dinamică scade cu vârsta, doamnelor care doresc să aibă o piele sănătoasă și strălucitoare și un ajutor împotriva celulitei, sportivilor care, prin „natura profesiei“, solicită organismul permanent.

Administrarea recomandată este de 2 ml de 2-3 ori pe zi, în cure de 1-2 luni, primăvara și toamna, 1 ml de 2 ori pe zi, dimineața și seara, la copii de peste 7 ani.

Procesele naturale care au loc în permanență în organism, precum cel de detoxificare, pot fi sprijinite în mod eficient prin administrarea unor preparate de origine vegetală cu astfel de proprietăți binefăcătoare, iar seva de mesteacăn s-a dovedit a fi un campion al detoxificării organismului.