GEMOTERAPIE

Fabricaţia extractului gemoterapic de la Pol Henry până în zilele noastre

 Manufacture of gemmotherapy extract from Pol Henry to today

First published: 16 martie 2020

Editorial Group: MEDICHUB MEDIA

DOI: 10.26416/FARM.192.1.2020.2903

Abstract

The pharmaceutical form and preparation method, initially proposed by Dr. Pol Henry, was adopted and improved. The improved method was officialized in 1965 in the French Pharmacopoeia, under the denomination of glycerol macerates. This denomination means an extract obtained with glycerol and ethanol, by cold extraction – maceration. The improvement of the Dr. Pol Henry’s initial method regards the cut of the vegetal raw material before the extraction. In initial method the buds were not cut, the extraction being conducted on entire buds. The pharmaceutical technology practice demonstrated and it is part of official pharmacopoeia method, that the extraction is more efficient on the cut vegetal raw material. Neither today exist a unitary method used by all producers for obtaining glycerol macerates, some of them uses also purified water at extraction. The method from French Pharmacopoeia was later adopted also by the the European Pharmacopoeia. Today are used also the concentrated glycerol macerates, due to the fact that the ethanol content of one administration is much more less than in diluted glycerol macerates and appears also complex formula, containing more unitary glycerol macerates, in that the individual components act synergically and enhancer one to the other.
 

Keywords
gemmotherapy, meristemotherapy, phytembriotherapy, diluted and concentrated glycerol macerates, complex formula

Rezumat

Forma farmaceutică şi modul de preparare a extractelor gemoterapice a pornit de la metoda propusă de dr. Pol Henry, care a fost îmbunătăţită şi apoi oficializată din 1965 în Farmacopeea Franceză, sub denumirea de macerat glicerinic, adică un extract obţinut cu glicerină şi alcool etilic, prin extracţie la rece (macerare). Dacă la început dr. Pol Henry a propus ca mugurii să nu fie mărunţiţi înainte de extracţie, tehnica farmaceutică a demonstrat, iar metoda oficializată prevede ca materialul vegetal să fie mărunţit pentru o extracţie mai eficientă. Nici în zilele noastre nu toţi producătorii folosesc exclusiv metoda standardizată, unii folosind la extracţie şi apă purificată. Metoda oficializată în 1965 de Farmacopeea Franceză a fost ulterior preluată şi de Farmacopeea Europeană.
În zilele noastre se folosesc şi extractele gemoterapice în formă concentrată, cu avantajul de a avea la o administrare o cantitate mult mai redusă de alcool etilic şi au apărut şi extractele complexe, în care componentele individuale acţionează sinergic şi potenţator unul faţă de celălalt.

Introducere

Gemoterapia aduce în atenţia farmacistului studierea părţilor tinere de plantă, prea puţin luate în considerare până în urmă cu 6070 de ani, când genialul dr. Pol Henry a demarat o muncă pe cât de originală, pe atât de surprinzătoare în rezultatele obţinute. De atunci, gemoterapia a parcurs mai multe etape, iar acestea sau reflectat şi prin schimbări/modificări ale unor aspecte legate de preparatul gemoterapic.

Denumirea metodei

Dr. Pol Henry, „părintele” metodei, propunea termenul „PHYTEMBRYOTHERAPIE” – aşa cum îşi intitula prima lucrare pe care o publica în 1959 în „Analele homeopatiei din Normandia”. Totuşi ediţia următoare a studiilor sale, din 1970, includea şi denumirea de „GEMOTERAPIE”, introdusă de medicul homeopat francez Max Tetau şi care sa impus ulterior. Termenul gemoterapie a fost şi este în continuare, comentat şi contestat, din cel puţin două motive: face referire la o terapie cu muguri, excluzând din denumirea generică a terapiei celelalte ţesuturi meristematice şi se poate confunda uşor cu o terapie cu pietre preţioase (gemme – piatră preţioasă versus gemmae – mugure).

Denumirea iniţială, „PHYTEMBRYOTHERAPIE”, este încă în uz, fiind folosită de un producător belgian de gemoterapie (La Royale), adept al păstrării denumirii date de Pol Henry, precum şi al metodei de preparare, propusă iniţial de acesta.

Dr. Fernando Piterà di Clima, cunoscător şi continuator al operei lui Pol Henry, propune în 1991 termenul „MERISTEMOTERAPIE” (de la ţesut meristematic, meristem), care ar fi de fapt termenul cel mai potrivit, fiind incluse în denumire toate părţile tinere de plantă, nu doar mugurii. Lucrarea sa, „Compendiu de gemoterapie clinică”, purta la primele ediţii subtitlul „Meristemoterapia”.

Dr. Pol Henry PHYTEMBRYOTHERAPIE Dr. Max Tetau GEMOTERAPIE dr. Fernando Piterà di Clima MERISTEMOTERAPIE
Dr. Pol Henry PHYTEMBRYOTHERAPIE Dr. Max Tetau GEMOTERAPIE dr. Fernando Piterà di Clima MERISTEMOTERAPIE

Ulterior au apărut şi alte propuneri de denumiri, sugerate în special de producătorii industriali de extracte gemoterapice (poate în dorinţa de a se poziţiona diferit pe piaţă), precum: „EMBRIOFITOTERAPIE”, „FITOEMBRIOTERAPIE”, „BIOTERAPIE CU CELULE STEM VEGETALE” etc.

Se ştie că ţesuturile embrionare conţin toate informaţiile genetice ale viitoarei plante. Noţiunea de celulă stem este elementul «modern», atât de mult studiat de către lumea ştiinţifică la ora actuală. Dacă se ştiu tot mai multe despre celulele stem umane/animale, pornind de la clasificare, caracteristici şi aspecte privind activitatea lor, considerăm că va prinde tot mai mult contur în viitor şi caracterizarea celulelor stem de origine vegetală. Aspectul analogic este de asemenea foarte important. Spre exemplu, din punct de vedere imunologic, în organismul uman celulele dendritice prezintă receptori TLR (Toll like receptor), iar la interacţiunea dintre factorii de mediu patogeni şi TLR se induce iniţierea răspunsului imun al gazdei. Faptul că omologi ai TLR deţin funcţii imune atât la insecte, cât şi la plante, ne sugerează că anumite probleme disfuncţionale pot fi depăşite prin administrarea de preparate din plante cu caracteristici analoge.

Forma farmaceutică

Iniţial, Pol Henry a propus o anumită tehnică de preparare, folosită de el la obţinerea primelor extracte experimentale: macerarea părţilor tinere de plantă fără o prealabilă mărunţire, o anumită compoziţie a amestecului de solvenţi, diferită de prevederile ulterioare impuse prin oficializarea metodei de fabricaţie în Farmacopeea Franceză, iar extractul rezultat nu era diluat 10%, aşa cum devine ulterior forma clasică a extractelor gemoterapice. Putem spune însă că Pol Henry recunoaşte ulterior atât noua denumire dată metodei sale – gemoterapie –, cât şi forma farmaceutică de macerat glicerinic (glicerinat) care a fost oficializată în Farmacopeea Franceză în 1965, iar în 2011 a fost preluată în Farmacopeea Europeană, capitolul Produse homeopatice, în monografia 01/2011:2371, metoda 2.1.

În gemoterapie, procesarea în stare proaspătă a materialului vegetal este esenţială şi obligatorie, având rolul de a duce la extracţia întregului fitocomplex, imediat după momentul recoltării părţii de plantă, fără a permite degradarea parţială generată de procese enzimatice, alte procese chimice de degradare, sau care sar produce prin procedura clasică de uscare a plantei.

Metoda prelucrării plantei în stare proaspătă era o caracteristică specifică homeopatiei la vremea dezvoltării acestei forme farmaceutice. Ideea prelucrării plantei în stare proaspătă, precum şi aceea de a folosi plante din flora spontană (idee preluată ulterior şi în gemoterapie) îi aparţine lui Hahnemann, părintele homeopatiei, care urmărea în acest fel să se ajungă la esenţa plantei.

Meritul studierii tipului de extracţie glicero-alcoolică şi realizarea demersului oficializării formei farmaceutice şi a monografiei de macerat glicerinic în Farmacopeea Franceză îi revine medicului şi farmacistului francez Max Tetau, etapă esenţială în acceptarea şi ulterior dezvoltarea gemoterapiei. De asemenea, înregistrarea extractelor gemoterapice ca medicamente homeopatice, în prima fază (datorită prezentării în diluţie decimală, D1), a fost un alt salt important pentru recunoaşterea şi răspândirea unei noi terapii naturale.

Din punct de vedere farmaceutic, chiar denumirea de macerat glicerinic ne oferă informaţia de bază despre formulare, adică metoda de extracţie, care este macerarea, precum şi solventul specific de extracţie în cazul părţilor tinere de plantă, glicerina.

Important de reţinut şi faptul că ţesuturile meristematice au un conţinut mare de apă (minimum 40%, uneori peste 80%), apă din planta proaspătă, care este de mare puritate (apă vie), suficientă pentru realizarea procesului de extracţie (împreună cu alcoolul etilic şi glicerina de calitate farmaceutică), aşa cum a fost el experimentat în forma farmaceutică de macerat glicerinic.

Macerarea este o metodă de extracţie la rece şi pentru eficientizare se realizează prin agitări repetate. Avantajul acestei metode este, pe lângă simplitate şi faptul că nu se realizează prin încălzire, care ar creşte probabilitatea degradării compuşilor bioactivi.

Procesul de fabricaţie începe cu mărunţirea produsului vegetal, care are rolul de a asigura, pe cât posibil, o extracţie a întregului fitocomplex.

Extracţia se realizează în raport 1:20 (o parte de material vegetal cu 20 de părţi solvent). Cantitatea de solvent se calculează în funcţie de umiditatea plantei, fiindcă în cazul plantelor prelucrate în stare proaspătă şi apa internă din plantă contribuie la extracţie. Raportul de extracţie 1:20 asigură o cantitate de solvent suficientă pentru extracţia atât a compuşilor existenţi în cantitate mică, cât şi a celor în cantitate mai mare, cu o epuizare cât mai bună a materialului vegetal şi o concentrare bună în extract, fără a se limita procesul de extracţie din cauza suprasaturării soluţiei extractive. Amestecul de extracţie format din glicerină, alcool etilic şi apa din plantă asigură obţinerea unui extract echilibrat în compuşi activi şi în concentraţia maximă posibilă.

Alcoolul etilic este un solvent cu o foarte mare putere de extracţie (de la compuşi lipofili, de tip componente de ulei volatil sau ulei gras, la compuşi hidrofili, de tip taninuri, polifenoli), la care se adaugă glicerina, care extrage la rândul său atât compuşi lipofili, cât şi hidrofili, având şi rolul de emulgator al răşinilor, care acoperă anumite ţesuturi vegetale tinere. Adăugarea de alcool etilic, şi în general de alcooli, duce la inhibarea proceselor enzimatice şi de degradare şi de altă natură.

Peretele celular şi membrana celulară a ţesuturilor proaspete sunt încă în stare funcţională la începerea procesului de prelucrare, adică sunt capabile de schimburi, transport transmembranar, nu sunt lignificate. Ca urmare, glicerina, care este un solvent mai vâscos şi care poate solubiliza bine şi compuşii lipofili, va participa la solubilizarea parţială a membranei dublulipidice, deschizând calea extracţiei compuşilor intracelulari, respectiv un transport mai uşor al alcoolului şi al compuşilor prin membrana şi peretele celular. Glicerina va avea un fel de rol umectant sau hidratant al membranei celulare. Un alt rol al glicerinei este cel de solubilizare a unor compuşi lipofili în cantitate mai mare decât ar putea realiza singur alcoolul etilic. De asemenea, va împiedica, cel puţin parţial, precipitarea unor compuşi care astfel se extrag mai bine (polizaharide, compuşi proteici, compuşi triterpenici). Fiind un polialcool, glicerina are şi rol conservant (pe lângă alcoolul etilic). Împreună cu apa din plante aduce concentraţia alcoolică la o valoare optimă pentru extracţia tuturor compuşilor bioactivi specifici acestor ţesuturi meristematice.

Presarea materialului vegetal după etapa de macerare şi agitare are rolul de a finaliza etapa de extracţie şi de a creşte randamentul de extracţie.

Maceratele glicerinice există şi sub formă de extract concentrat (obţinut prin metoda descrisă), dar forma clasică iniţială de macerat glicerinic este cea obţinută prin diluarea extractului concentrat primar în scala decimală sau centezimală (D1 – pentru majoritatea plantelor, respectiv C1 – numai în cazul mlădiţelor de vâsc – Viscum album, care au un potenţial toxic datorită conţinutului de lectine). Este recomandabil ca solventul folosit la diluare (un amestec de alcool etilic, glicerină şi apă) să ţină cont de profilul fitochimic al fiecărui extract în parte. În acest fel concentraţia alcoolică finală ar putea să ajungă la aproximativ 18% vol. alcool, la majoritatea extractelor gemoterapice, sau 30% vol. alcool, în cazul în care o concentraţie alcoolică mai mică duce la obţinerea unor extracte instabile (din care pot precipita anumiţi compuşi).

Ambalarea extractelor gemoterapice se realizează în flacoane de calitate farmaceutică. Ambalajele primare trebuie alese astfel încât să nu interacţioneze cu componentele produsului. Cel mai bun material, inert faţă de majoritatea compuşilor, este sticla. Pentru ambalarea extractelor gemoterapice trebuie folosite flacoane din sticlă, de calitate farmaceutică, brune, pentru a păstra stabili compuşii bioactivi în condiţii ferite de lumină. Materialul plastic ar avea un risc considerabil de a interacţiona cu glicerina din extractele gemoterapice. Trebuie ales şi un dispozitiv de dozare corespunzător – capac dozator, seringă, picurător, pipetă etc.

Prin urmare, fabricaţia extractelor gemoterapice este un proces studiat, standardizat, pentru a asigura obţinerea de produse având calitate, eficienţă şi siguranţă reproductibile. Procesarea standardizată a materialului vegetal în gemoterapie, încă de la apariţia acestei noi terapii naturale, a avut o importanţă deosebită pentru dezvoltarea metodei, toate studiile ulterioare (preclinice, clinice) realizânduse pe acest tip de extract.

Există pe piaţă şi producători care practică extracţia cu un amestec de solvenţi, care, pe lângă alcool etilic şi glicerină, conţine şi apă purificată. Din observaţiile noastre, apa adăugată în plus împiedică extracţia din ţesuturile meristematice a unor compuşi cu caracter mai lipofil, privând astfel extractul obţinut de prezenţa fitocomplexului total.

Modalităţile de prezentare (extracte gemoterapice concentrate şi diluate – D1/C1 –, extracte gemoterapice unitare şi complexe)

Preparatele gemoterapice se găsesc la ora actuală pe piaţă sub două forme: forma clasică, oficializată de Farmacopeea Franceză – ca macerat glicerinic diluat MG=D1/MG=C1 –, şi forma concentrată, în care extractul obţinut nu mai este supus etapei de diluare 10% sau 1%.

Aceste extracte gemoterapice concentrate au o serie de avantaje în administrare, pornind de la cantitatea mult mai mică de alcool/doză (de aproximativ 4 ori mai mică) şi terminând cu aspectul financiar (produsul concentrat, la calculul pe doza de administrat este mult mai ieftin).

Există de asemenea şi susţinători ai metodei iniţiale de preparare a lui Pol Henry, folosită de acesta în primele experimente. Aceasta presupune ca extracţia să se realizeze cu un amestec de solvenţi – apă distilată – alcool etilic – glicerină (spre deosebire de forma oficializată în farmacopee, care consideră suficientă apa plantei în procesul extracţiei, care se realizează cu alcool etilic şi glicerină).

Numărul plantelor şi părţilor tinere de plantă experimentate şi introduse în gemoterapie a crescut de la an la an, iar cercetările se desfăşoară în continuare. În lucrarea dr. Fernando Piterà, „Compendiu de gemoterapie clinică”, sunt prezentate 52 de monografii de plante, multe cu referire la mai multe părţi tinere de plantă. La ora actuală, Laboratoarele Plantextrakt au în portofoliu 67 de extracte gemoterapice (dintre care zece preparate se găsesc atât în forma diluată, cât şi în cea concentrată).

Mult timp sa considerat că extractele gemoterapice nu trebuie amestecate (la administrare), ci trebuie administrate la distanţă unele de altele. Totuşi chiar şi dr. Pol Henry a propus scheme terapeutice în care asocia mai multe extracte gemoterapice. Având în vedere inconvenientele atât pentru pacient, cât şi pentru unii profesionişti din domeniul sănătăţii în ceea ce priveşte folosirea a mai multor macerate glicerinice, precum şi faptul că gemoterapia se îmbogăţeşte în timp cu noi extracte gemoterapice, a dus la apariţia unor formulări complexe, în care sa realizat asocierea unor gemoterapice care au acţiune sinergică şi/sau complementară, cu eficienţă în anumite afecţiuni. Cunoaşterea compoziţiei acestor formule complexe este esenţială în demersul terapeutic. Astfel, medicul sau farmacistul va opta pentru o formulă complexă sau pentru alte gemoterapice, în cunoştinţă de cauză. Iar cunoscând foarte bine organotropismul fiecărui extract gemoterapic, recomandarea va putea fi, de multe ori, mult mai largă, faţă de cea trecută în prospectele preparatelor, unde se evidenţiază doar efectul urmărit prin formula realizată.

Concluzii

Gemoterapia sa dezvoltat mult în aceşti 60 de ani de „viaţă”, prin efortul unor pionieri ai acestei metode terapeutice: dr. Pol Henry, dr. Max Tetau (plecaţi dintre noi), dr. Fernando Piterà di Clima – acestea fiind câteva nume care şiau adus o contribuţie importantă. Dintre aceştia, dr. Piterà continuă să studieze, să scrie şi să formeze medici în domeniul gemoterapiei.

Pentru ca gemoterapia să se dezvolte în continuare şi să fie cunoscută în forma farmaceutică standardizată şi cu profilul fitochimic obligatoriu, este nevoie de implicarea pe mai departe a specialiştilor din domeniile farmaceutic, medical, alături de cei din domenii precum biologie, chimie.   n

Bibliografie

  1. Piterà F. Compendiu de gemoterapie clinică. Fundaţia Creştină de Homeopatie Simile. Constanţa, 2003.
  2. Tetau M. Gemmotherapy. A clinical guide. Ed. Du Detail inc., Canada, 1998.
  3. Surcel D. Acta gemmotherapeutica vol. I, Editura Napoca Star, 2012.
  4. ***Farmacopeea Europeană, ed. 8, EDQM, 2015.
  5. Farmacopeea Franceză, ed. X, L`Adrapharm, Paris, 1989.
  6. Legea nr. 95 din 14 aprilie 2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.
  7. Ord. 244/401/2005 privind prelucrarea, procesarea şi comercializarea plantelor medicinale şi aromatice utilizate ca atare, parţial procesate sau procesate sub formă de suplimente alimentare predozate.
  8. Regulamentul (CE) nr. 1924/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 decembrie 2006 privind menţiunile nutriţionale şi de sănătate înscrise pe produsele alimentare.
  9. Ledoux F, Gueniot G. La phytembriotherapie. Ed. Amyris, Bruxelles, 2014.

Articole din ediţiile anterioare

GEMOTERAPIE | Ediţia 2 / 2017

Creșterea armonioasă a copilului cu ajutorul gemoterapiei și fitoterapiei (III)

Monica Spînu

În articolele anterioare am abordat aparatul osteoarticular și tractul respirator și am subliniat importanța profilaxiei în sănătatea copilului, da...

26 aprilie 2017
GEMOTERAPIE | Ediţia 187 (2) / 2019

Vedere mai limpede, ficat mai sănătos

Sorina Soescu

În multe dintre articolele pe care le-am scris despre organismul omenesc am amintit legăturile care există între diferitele sale părţi componente. ...

25 aprilie 2019
GEMOTERAPIE | Ediţia 182 (3) / 2018

Un caz simplu pentru homeopatie

Simona Nițu

Arborele de China – Cinchona succirubra – este o plantă originară din America de Sud, din Anzii peruvieni. Proprietăţile curative ale scoarţei erau...

28 mai 2018
GEMOTERAPIE | Ediţia 4 / 2016

Recomandări la intrarea în sezonul rece

Carmen Ponoran

Toamna este anotimpul în care ne gândim în mod deosebit să preîntâmpinăm îmbolnăvirile prin întărirea imunității, iar acest lucru se face simțit po...

01 iunie 2016