SINTEZE

Rolul colonizării bacteriene în fiziopatologia hidradenitei supurative

 The role of bacterial colonization in the pathophysiology of hidradenitis suppurativa

First published: 24 aprilie 2018

Editorial Group: MEDICHUB MEDIA

DOI: 10.26416/Inf.53.1.2018.1605

Abstract

Hidradenitis suppurativa represents a chronic, recurrent inflammatory disease, characterized by the formation of painful abscesses, sinuous tracts, foul smelling secretions, vicious scaring, with a severe reduction of the patients’ quality of life. The pathophysiology of hidradenitis suppurativa is complex, follicular hyperkeratosis being regarded as the main pathogenetic mechanism. Bacterial colonization and follicular dysbiosis are of secondary importance in the pathogenesis of the disease, by triggering immune-mediated inflammation. The formation of bacterial biofilms in sinuous tracts inhibits the efficacy of antibiotics, thus inducing chronic lesions. This article aims to highlight the role of bacterial colonization in the pathophysiology of hidradenitis suppurativa, as well as therapeutic options that act by regulating follicular dysbiosis.

Keywords
hidradenitis suppurativa, follicular hyperkeratosis, bacterial colonization, bacterial biofilms, follicular dysbiosis

Rezumat

Hidradenita supurativă reprezintă o patologie inflamatorie cronică, recurentă, caracterizată prin formarea de abcese dureroase, traiecte sinuoase, secreţii fetide, cicatrice vicioase, cu o scădere marcată a calităţii vieţii pacienţilor. Fiziopatologia hidradenitei supurative este complexă, fiind acceptată ca mecanism primar hiperkeratoza foliculară. Colonizarea bacteriană şi disbioza foliculară reprezintă mecanisme secundare în patogeneza bolii, determinând perpetuarea inflamaţiei mediate imunologic. Formarea biofilmelor bacteriene la nivelul traiectelor sinuoase împiedică acţiunea antibioticelor şi intervine în cronicizarea leziunilor. Scopul acestui articol este de a evidenţia rolul colonizării bacteriene în fiziopatologia hidradenitei supurative, precum şi opţiunile terapeutice disponibile cu efect reglator al disbiozei foliculare.

Introducere

Hidradenita supurativă reprezintă o patologie inflamatorie, cronică, recurentă, ce determină o scădere marcată a calităţii vieţii pacienţilor, din cauza formării de: noduli eritematoşi, fără necroză centrală, care evoluează spre abcedare; traiecte sinuoase şi fistule cutanate prin care se exprimă o secreţie mucopurulentă, uneori fetidă; cicatrice vicioase, cu limitarea mobilităţii. Regiunile anatomice implicate frecvent sunt: inghinală, axilară, perianală, genito-perineală, gluteală, inframamară, pubiană. Localizări descrise mai rar sunt reprezentate de scalp, regiunea nucală, toracele anterior şi flancurile abdominale(1). Cu toate că nu există date epidemiologice certe, deoarece hidradenita supurativă este subdiagnosticată şi subraportată, prevalenţa citată este cuprinsă între 1% şi 4%, afecţiunea fiind mai frecventă la afro-americani(2). Deşi există o predominanţă feminină (:=3:1), bărbaţii dezvoltă forme mai severe(2). Vârsta medie de debut este situată în decadele a doua şi a treia de viaţă, mai precoce la pacienţii cu istoric familial pozitiv de hidradenită supurativă(2). Afecţiunea debutează rar în perioada prepubertară sau post-menopauză, fiind asociată cu afecţiuni endocrine, precum adrenarha precoce sau sindromul ovarelor polichistice(2).

Pentru a stadializa evoluţia clinică a leziunilor, este utilizată clasificarea Hurley a hidradenitei supurative: stadiul Hurley I (unul sau mai multe abcese, fără formarea de traiecte sinuoase sau cicatrice), stadiul Hurley II (multiple abcese recurente, cu traiecte sinuoase şi cicatrice, separate de arii tegumentare clinic indemne); stadiul Hurley III (multiple traiecte şi abcese interconectate, fără zone aparent sănătoase interpuse)(3).

Fiziopatologia hidradenitei supurative

Patogeneza hidradenitei supurative a reprezentat un subiect de controversă, iniţial considerându-se că boala este determinată de un proces supurativ primar al glandelor sudoripare (hidros[gr.]=sudoraţie; aden[gr.]=glandă), fiind susţinută ipoteza conform căreia glandele apocrine reprezintă sediul central fiziopatologic (apocrinită). Această ipoteză a fost contrazisă de studiile histopatologice, care au demonstrat că elementul declanşator principal al hidradenitei supurative este reprezentat de afectarea foliculului pilos prin hiperkeratinizare(4). Astfel, la pacienţii cu predispoziţie genetică, sub influenţa factorilor mecanici, iritativi sau hormonali (inclusiv dieta şi tabagismul cronic), se dezvoltă o hiperkeratoză foliculară, cu obstrucţia şi dilatarea foliculului pilos, urmate de colonizarea bacteriană a acestuia(4). Ruperea foliculului dilatat declanşează un răspuns imun exacerbat, cu inflamaţia secundară a glandelor apocrine(4). Injuria inflamatorie tisulară declanşează activarea aberantă a celulelor stem-like de la nivel folicular, cu promovarea formării unor traiecte sinuoase subcutanate, epitelizate(4). Infecţiile cronice din hidradenita supurativă determină o inflamaţie persistentă a unităţilor pilo-sebacee(5), conducând la o hiperplazie epidermică psoriaziformă(6), cu ocluzia foliculilor piloşi şi, prin urmare, cu apariţia de noi leziuni(7).

Implicarea factorilor genetici în etiologia hidradenitei supurative a fost argumentată prin observarea istoricului familial pozitiv la 30-40% dintre pacienţi, fiind sugerată transmiterea autozomal-dominantă a unui defect localizat pe cromozomul 1(8). Mai mult, Danby şi colab. descriu în 2013 afectarea integrităţii joncţiunii pilo-sebacee, prin subţierea membranei bazale, pe baza colorării PAS-pozitive mai puţin intense a acesteia la pacienţii cu hidradenită supurativă, comparativ cu grupul de control(9). Acest deficit de material PAS-pozitiv nu a fost observat şi la nivelul traiectelor sinuoase, sugerându-se astfel rolul fiziopatologic primar al subţierii membranei bazale(9).

Aproximativ 5% din cazurile de hidradenită supurativă au fost asociate mutaţiilor genelor γ-secretazei, o protează implicată în procesul de diferenţiere keratinocitară prin intermediul căii de semnalizare Notch(10). În 2010, Wang şi colab. au descris mutaţia genelor γ-secretazei la şase familii din China cu manifestări de hidradenită supurativă(11). γ-secretaza este un complex multiproteic transmembranar ce intervine în clivarea domeniului intracelular al receptorului activat al căii de semnalizare Notch(11). În special mutaţiile genei nicastrinei, ce codifică o subunitate cofactor a γ-secretazei (~5% din cazuri), conduc la pierderea funcţiei de protează a complexului transmembranar, ceea ce induce inhibarea căii de semnalizare Notch(12). Acest defect reprezintă mecanismul patogenic molecular major al hidradenitei supurative(12). Fiziologic, calea de semnalizare Notch intervine în reglarea diferenţierii keratinocitelor şi a proliferării glandelor sebacee, explicându-se astfel caracteristicile histopatologice descrise în hidradenita supurativă, în care această cale este blocată: hiperkeratoză foliculară; transformarea foliculilor piloşi cu diferenţiere anormală în chisturi epidermale keratinice; hiperplazia epidermală psoriaziformă; reducerea numărului şi a volumului glandelor sebacee(12).

De asemenea, calea de semnalizare Notch induce proliferarea celulelor NK (imunitate înnăscută antibacteriană), justificându-se astfel reducerea celulelor NK observată în hidradenita supurativă(12). Mai mult, calea de semnalizare Notch stimulează sinteza MKP-1 (MAPK phosphatase 1), cu rol în inhibarea MAPK (mitogen activated protein kinase)(8). MAPK este strâns corelată cu expresia şi funcţia TLR (toll-like receptor) de pe suprafaţa macrofagelor şi a celulelor dendritice, explicând astfel absenţa inhibării răspunsului imun iniţiat în leziunile de hidradenită supurativă, datorată deficitului căii de semnalizare Notch(12).

Din punct de vedere imunologic, hidradenita supurativă se caracterizează printr-un infiltrat bogat în celule dendritice şi macrofage ce sintetizează în exces citokine proinflamatorii: IL-1β, IL-12, IL-23, TNF-α (tumor necrosis factor-α)(10,13). IL-23 stimulează diferenţierea limfocitelor T helper 17, cu sinteza IL-17 – puternic chemoatractant neutrofilic(10,13). Neutrofilele migrate periferic eliberează radicali liberi de oxigen care, alături de matrix metalo-proteinaze sintetizate sub influenţa TNF-α, induc remodelarea anarhică tisulară(10,13).

Tabagismul cronic intervine în patogenia hidradenitei supurative prin mai multe mecanisme: inhibă independent calea de semnalizare Notch; stimulează diferenţierea limfocitelor Th17 şi migrarea neutrofilelor; inhibă apoptoza neutrofilelor; induce vasoconstricţie periferică, cu reducerea oxigenării tisulare(13).

Un alt factor ce influenţează patogeneza hidradenitei supurative este reprezentat de obezitate. Astfel, la persoanele cu indice de masă corporală crescut, pliurile cutaneo-adipoase reprezintă adevărate arii tegumentare ,,inversate“, la nivelul cărora apar forţe de frecare şi de forfecare ce stimulează mecanoreceptori, cu activarea de factori transcripţionali ce induc hiperkeratoză, ruptura chisturilor epidermice şi amplificarea inflamaţiei(13). Mai mult, aceşti pacienţi au o dietă hiperglucidică, ceea ce declanşează o secreţie exagerată de insulină, care, la nivelul unităţii foliculare pilo-sebacee, determină creşterea expresiei şi a sensibilităţii receptorilor androgenici, ce induc keratinizarea excesivă şi modificarea secreţiei glandulare(13).

În acest context, rolul factorului infecţios în patogenia hidradenitei supurative este unul secundar. Astfel, colonizarea bacteriană de la nivelul foliculilor piloşi dilataţi, alături de keratina eliberată din chisturile epidermice rupte stimulează PAMP (pathogen associated molecular pattern) şi DAMP (damage associated molecular pattern). Aceşti receptori sunt PRR (pattern recognition receptor), ce intervin în stimularea excesivă a imunităţii înnăscute mediate de TLR(12).

Hidradenita supurativă a fost încadrată în rândul patologiilor asociate cu formarea biofilmului bacterian, având o evoluţie cronică, acutizări repetate şi un răspuns inconstant la antibioterapia sistemică(14). Biofilmele sunt structuri biologice complexe, fiind alcătuite din comunităţi mono- sau polimicrobiene, care se dezvoltă în interiorul unei matrice extracelulare, compusă din polizaharide, proteine, ADN, ARN, lipide produse atât de gazda umană, cât şi de microorganismele colonizante(15,16). Biofilmele sunt caracterizate de toleranţă la substanţele antimicrobiene, precum şi la mecanismele de apărare imună ale gazdei(15,16).

Microbiologia hidradenitei supurative

Numeroase studii au avut ca obiectiv determinarea speciilor bacteriene ce colonizează leziunile de hidradenită supurativă, în vederea identificării unor posibili agenţi cauzatori sau predispozanţi.

În mod fiziologic, microbiota de la nivel axilar şi inghinal, regiuni cutanate bogate în glande apocrine, este reprezentată predominant de: Staphylococcus spp. (S. hominis, S. epidermidis, S. haemolyticus), Micrococcus spp. (M. luteus, M. varians), Cutiibacterium spp. (C. acnes, C. granulosum, C. avidum), Acinetobacter spp.(10). Aceste microorganisme sunt oportuniste, fiind responsabile de infecţii nosocomiale severe la persoane tarate, dar rareori determină infecţii comunitare(10).

Guet-Revillet şi colab. au recoltat transcutanat (biopsie, aspiraţie) şi direct din secreţii probe microbiologice din 102 leziuni de hidradenită supurativă (82 de pacienţi, :=3:1, stadiul Hurley I:II:III=38:45:19) şi au descris două profiluri microbiologice distincte: profilul A (predominant Staphylococcus lugdunensis, coagulazo-negativ) şi profilul B (floră combinată anaerobă/ actinomicete/ streptococi din grupul milleri/ Streptococcus anginosus, Streptococcus constellatus/ S. aureus, stafilococi coagulazo-negativi non-lugdunensis, Corynebacterium spp., Enterobacteriaceae)(17). Profilul microbiologic A caracterizează stadiul Hurley I, sugerând un posibil rol al S. lugdunensis în patogeneza timpurie a hidradenitei supurative(17). Profilul microbiologic B a fost izolat în special din leziunile cronice specifice stadiilor Hurley II şi III(17).

Pentru a evita contaminarea probelor de către microbiota comensală tegumentară, Lapins şi colab. au prelevat probe microbiologice de la 25 de pacienţi (majoritar de sex feminin, în stadiul Hurley II; 8 localizări axilare şi 17 perineale) în timpul ablaţiei cu laser CO2 a leziunilor(18). Mostrele au fost recoltate de la trei niveluri (0-4 mm, 6-10 mm, 12-16 mm) pentru a include atât leziunile superficiale, cât şi pe cele profunde(18). Cel mai frecvent au fost izolaţi stafilococi coagulazo-negativi (21 de pacienţi, 16 probe pozitive din profunzime, iar în 9 cazuri au fost singurele specii izolate) şi S. aureus (14 cazuri, 6 localizări profunde)(18). Au mai fost descrise Peptostreptococcus şi C. acnes(18).

Izolarea S. aureus predominant din straturile superficiale este în concordanţă cu ipoteza lansată de Jemec şi colab. în 1996, conform căreia S. aureus ar putea fi implicat în fazele timpurii ale patogenezei hidradenitei supurative prin inducerea unor modificări ale anatomiei unităţii foliculo-pilo-sebacee, care predispun la apariţia hiperkeratozei foliculare şi la cronicizarea leziunilor mediată imunologic(19). Mai mult, nicotina favorizează colonizarea tegumentară cu S. aureus, aceasta corelându-se cu observaţia că până la 90% dintre pacienţii cu hidradenită supurativă sunt fumători cronici(20).

Stafilococii coagulazo-negativi sunt bacterii comensale muco-tegumentare care pot cauza infecţii severe la pacienţii imunosupresaţi(21). Patogenicitatea stafilococilor coagulazo-negativi este influenţată şi de proprietatea acestora de a dezvolta biofilme bacteriene la nivelul dispozitivelor medicale implantate sau în cadrul diferitelor patologii cronice(21). Această observaţie se poate aplica şi în cazul leziunilor cronice de hidradenită supurativă. Prin reacţia inflamatorie de tip granulom de corp străin, generată în principal de fibrele de keratină eliberate din foliculii piloşi dilataţi care s-au rupt şi de formarea traiectelor sinuoase epitelizate se asigură un bun substrat pentru dezvoltarea infecţiilor cronice cu biofilme microbiene(18). În plus, formarea biofilmelor este favorizată şi de fumat, prin creşterea adeziunii celulare bacteriene şi alterarea sintezei peptidelor antimicrobiene (β-defensina-2 umană)(13).

Sartorius şi colab., într-un studiu pe 10 pacienţi (:=4:1, majoritatea în stadiul Hurley II, 5 localizări axilare şi 5 inghinale), au recoltat probe bacteriologice de la două niveluri în timpul ablaţiei cu laser CO2 a unor leziuni nodulare, acute (evoluţie de 5 zile), apărute în cursul exacerbărilor de hidradenită supurativă(21). Cel mai frecvent au fost izolaţi stafilococi coagulazo-negativi, Corynebacterium spp. şi coci Gram-pozitivi anaerobi, cu predominanţa bacteriilor aerobe în straturile superficiale(21). S. aureus nu a fost izolat în nicio cultură, acesta nefiind probabil implicat în patogeneza exacerbărilor de hidradenită supurativă(21). Distribuţia stafilococilor coagulazo-negativi în straturile profunde este similară celei regăsite în cazul leziunilor cronice de hidradenită supurativă(21). Patogenicitatea redusă a acestor specii se asociază cu formarea abceselor cronice, lent‑evolutive(17).

Pentru a spori acurateţea identificării speciilor bacteriene implicate, Ring şi colab. au utilizat secvenţierea ARN ribozomală 16S pe două loturi de pacienţi: 30 de pacienţi cu hidradenită supurativă (:=19:11; 15 localizări axilare şi 15 inghinale) şi 24 de subiecţi sănătoşi (:=13:11)(22). De la pacienţii cu hidradenită supurativă au fost recoltate două biopsii de tip „punch“, una de la nivelul tegumentului afectat şi una la cel puţin 5 cm distanţă de leziunile nodulare, în zonă clinic indemnă(22). De la grupul de control au fost recoltate biopsii „punch“ doar de la nivel axilar(22). În urma analizei statistice a datelor obţinute, au fost descrise 5 tipuri de microbiom: I. Corynebacterium; II. Acinetobacter şi Moraxella; III. S. epidermidis; IV. Porphyromonas şi Peptoniphilus; V. P. acnes(22). La nivelul tegumentului lezional au predominat tipurile I şi IV, în timp ce de la nivelul ariilor cutanate clinic sănătoase a fost izolat în principal tipul II(22). La grupul de control, tipurile I, II, III şi V au fost descrise în mod egal(22). Secvenţierea ARN ribozomală 18S a identificat genul Malasezzia, dar fără a putea stabili o diferenţă a distribuţiei şi a densităţii între cele două grupuri de pacienţi(22).

Localizarea leziunilor se asociază cu distribuţia tipurilor de microbiotă descrise de Ring şi colab. în 2017, astfel: la nivel inghinal predomină microbiota de tip IV (specifică abceselor cronice – Porphyromonas şi Peptoniphilus), în timp ce de la nivel axilar a fost izolată majoritar microbiota de tip II (Acinetobacter şi Moraxella)(22).

Mai mult, prin intermediul tehnicilor combinate de hibridizare fluorescentă in situ a acizilor nucleici şi de microscopie confocală laser, Ring şi colab. descriu, în mod paradoxal, reducerea microbiotei cutanate şi a formării biofilmelor bacteriene la nivelul ariilor tegumentare clinic indemne ale pacienţilor cu hidradenită supurativă, comparativ cu indivizii sănătoşi(23). Este cunoscută implicarea microbiomului cutanat în menţinerea integrităţii barierei tegumentare, fiind posibil ca o diminuare a comensalilor în zone clinic sănătoase să favorizeze proliferarea secundară a speciilor patogene. Un exemplu este C. acnes, care, deşi are un rol dovedit în patogeneza acneei vulgare, este o specie comensală benefică, datorită proprietăţilor bactericide, inhibând proliferarea patogenilor. Astfel, densitatea redusă a microbiomului de tip V (C. acnes), descrisă la nivelul tegumentului lezional, poate constitui un factor de risc în patogenia hidradenitei supurative(22).

De asemenea, s-a observat că maturarea pubertară a glandelor sebacee coincide cu modificarea microbiomului cutanat, prin creşterea diversităţii de specii comensale(24). Astfel, reducerea numărului şi a volumului glandelor sebacee descris în hidradenita supurativă s-ar putea asocia cu apariţia disbiozei cutanate.

Tratament

Hidradenita supurativă se caracterizează prin absenţa unei opţiuni terapeutice de elecţie, majoritatea pacienţilor necesitând asocieri adaptate stadiului Hurley şi comorbidităţilor, precum: măsuri igieno-dietetice, antibioterapie topică şi sistemică, imunomodulatoare, retinoizi, antagonişti hormonali, terapii biologice, tratament chirurgical.

Conform ghidurilor terapeutice în vigoare, terapia topică antibiotică recomandată este cea cu soluţie sau gel de clindamicină 1%, două aplicaţii/zi timp de 12 săptămâni sau, în forme mai severe, tetraciclină 500 mg, administrată oral, de două ori/zi, pentru 4 luni(10). Dacă pacientul nu prezintă un răspuns favorabil la aceste terapii, se va administra oral clindamicină 300 mg, de două ori/zi, în asociere cu rifampicină 600 mg oral, în doză unică zilnică, timp de 10 săptămâni(10). Eficienţa antibioterapiei sistemice în tratamentul hidradenitei supurative este moderată, din cauza penetrabilităţii reduse la nivelul biofilmelor bacteriene. Din acest motiv, schema clasică este reprezentată de asocierea clindamicină (300-600 mg/zi) cu rifampicină (300-600 mg/zi) pe o perioadă de cel puţin 10 săptămâni. Rifampicina are un dublu rol, aceasta favorizând penetrabilitatea antibioticelor la nivelul biofilmului bacterian, însă trebuie prescrisă cu precauţie în ţara noastră pentru a preveni selecţia speciilor de Mycobacterium tuberculosis rezistente la acest chimioterapic de linia I, România fiind endemică pentru tuberculoză.

Matusiak şi colab. au studiat rezistenţa bacteriilor izolate din secreţiile prelevate de la 27 de pacienţi (majoritatea în stadiul Hurley II)(20). Astfel, antibiogramele au evidenţiat rezistenţă la monobactami (74,6%), tetracicline (64,4%), macrolide (57,6%) şi lincosamide (50,8%), sugerând iniţierea terapiei cu carbapeneme sau fluorochinolone(20).

Clindamicina poate fi substituită cu fluorochinolone, precum moxifloxacină 400 mg sau levofloxacină 500 mg, foarte eficiente în tratarea leziunilor supurative, însă trebuie avute în vedere complicaţiile ce pot apărea în cursul administrărilor mai lungi de o lună – rupturi tendinoase(25). Dintre carbapeneme, ertapenemul 1 g/zi i.v., timp de 6 săptămâni, poate substitui clindamicina(25). Alte opţiuni sunt reprezentate de minociclină 100 mg/zi şi metronidazol 500 mg/zi, în special în localizările inghino-perineale şi perianale, unde poate exista contaminare cu specii anaerobe(25).

Din punctul de vedere al tratamentului topic, Jemec şi colab. nu au identificat nicio diferenţă între eficienţa tratamentului topic cu clindamicină 1%, două aplicaţii/zi, şi a administrării sistemice de tetraciclină 500 mg x 2/zi, timp de 3 luni, la pacienţi cu hidradenită supurativă, în stadiile Hurley I şi II(26). Cu toate acestea, tetraciclina şi clindamicina au şi acţiune imunomodulatoare, reducând inflamaţia specifică hidradenitei supurative(19). De asemenea, se poate prescrie dapsonă 25-150 mg/zi, timp de 4-12 săptămâni, fiind cunoscut rolul ei de inhibare a chemotactismului neutrofilic(19).

Următoarea opţiune în caz de eşec terapeutic este reprezentată de terapia biologică anti-TNF-α cu adalimumab, administrat subcutanat, cu o primă doză de 160 mg, urmată de scădere progresivă la 80 mg în săptămâna a doua şi apoi 40 mg săptămânal(10,27). Terapia de linia a doua include următoarele medicaţii: gluconat de zinc, rezorcinol, corticosteroizi intralezionali, infliximab, acitretin şi etretinat, iar linia a treia include: colchicină, toxină botulinică, isotretinoin, dapsonă, ciclosporină, terapie hormonală(10,27).

Important, terapiei medicamentoase i se asociază frecvent terapia cu laser sau chirurgicală, cu rezecţia largă a traiectelor sinuoase şi a abceselor, până în margini subcutanate indemne, fiind cunoscută importanţa debridării în infecţiile cronice cu biofilme bacteriene(10,27).

Scăderea în greutate şi sistarea fumatului sunt măsurile igieno-dietetice cele mai importante(10,27).

Concluzii

Hidradenita supurativă induce o afectare marcată a calităţii vieţii pacienţilor, având o evoluţie cronică, trenantă, cu episoade de acutizare. Mecanismul fiziopatologic central este reprezentat de hiperkeratoza foliculară, în timp ce factorul infecţios deţine un rol secundar în patogeneza bolii. S-a observat modificarea microbiomului cutanat în arii tegumentare clinic indemne la pacienţii cu hidradenită supurativă. Stafilococii coagulazo-negativi au fost izolaţi frecvent atât din leziuni cronice, cât şi în cursul exacerbărilor. Patogenicitatea stafilococilor coagulazo-negativi este dependentă de proprietatea acestora de a dezvolta biofilme bacteriene care favorizează cronicizarea leziunilor şi îngreunează acţiunea antibioticelor. Tratamentul în hidradenita supurativă trebuie adaptat severităţii bolii şi comorbidităţilor pacientului, adesea fiind necesare asocieri terapeutice. Schema clasică de tratament constă în administrarea sistemică de antibiotice, iar în formele avansate de boală, terapia biologică, asociată cu excizie chirurgicală largă, care poate asigura remisiunea pe termen îndelungat. Deşi a fost studiată eficienţa altor opţiuni terapeutice, având în vedere colonizarea predominant stafilococică a foliculilor piloşi, considerăm de utilitate cercetarea eficienţei tratamentelor ce ţintesc distrugerea biofilmelor bacteriene, cu restabilirea homeostaziei foliculare – de exemplu, autovaccinul stafilococic.  

Conflict of interests: The authors declare no conflict of interests.

Bibliografie

  1. Parks RW, Parks TG. Pathogenesis, clinical features and management of hidradenitis suppurativa. Ann R Coll Surg Engl. 1997;79:83-9.
  2. Smith MK, Nicholson CL, Parks-Miller A, Hamzavi IH. Hidradenitis suppurativa: an update on connecting the tracts. F1000Res. 2017;6:1272.
  3. McMichael A, Curtis AR, Guzman-Sanchez D, Kelly PA. Hidradenitis suppurativa. In: Bolognia JL, Jorizzo JL, Schaffer JV, editors. Dermatology 3rd edition. Ed. Elsevier Saunders, Philadelphia. 2012;pp. 583-5.
  4. Alikhan A, Lynch PJ, Eisen DB. Hidradenitis suppurativa: a comprehensive review. J Am Acad Dermatol. 2009;60:539-61; quiz 562-3.
  5. Nazary M, van der Zee HH, Prens EP, et al. Pathogenesis and pharmacotherapy of hidradenitis suppurativa. Eur J Pharmacol. 2011;672:1-8.
  6. von Laffert M, Helmbold P, Wohlrab J, et al. Hidradenitis suppurativa (acne inversa): early inflammatory events at terminal follicles and at interfollicular epidermis. Exp Dermatol. 2010;19:533-7.
  7. Solomon I, Giurcăneanu C, Popa LG, Mihai MM. The bacteriology of hidradenitis suppurativa and the utility of antibiotic treatment. A review of present knowledge. Infecţio.ro. 2016;46(2):28-32.
  8. van der Zee HH, Laman JD, Boer J, Prens EP. Hidradenitis suppurativa: viewpoint on clinical phenotyping, pathogenesis and novel treatments. Exp Dermatol. 2012;21:735-9.
  9. Danby FW, Jemec GB, Marsch W, von Laffert M. Preliminary findings suggest hidradenitis suppurativa may be due to defective follicular support. Br J Dermatol. 2013;168:1034-9.
  10. Zouboulis CC, Desai N, Emtestam L, et al. European S1 guideline for the treatment of hidradenitis suppurativa/acne inversa. J Eur Acad Dermatol Venereol. 2015;29:619-44.
  11. Wang B, Yang W, Wen W, et al. Gamma-secretase gene mutations in familial acne inversa. Science. 2010;330:1065.
  12. Melnik BC, Plewig G. Impaired Notch-MKP-1 signalling in hidradenitis suppurativa: an approach to pathogenesis by evidence from translational biology. Exp Dermatol. 2013;22:172-7.
  13. Prens E, Deckers I. Pathophysiology of hidradenitis suppurativa: An update. J Am Acad Dermatol. 2015;73:S8-11.
  14. Kathju S, Lasko LA, Stoodley P. Considering hidradenitis suppurativa as a bacterial biofilm disease. FEMS Immunol Med Microbiol. 2012;65:385-9.
  15. Bjarnsholt T. The role of bacterial biofilms in chronic infections. APMIS Suppl. 2013:1-51.
  16. Mihai MM, Holban AM, Giurcaneanu C, et al. Microbial biofilms: impact on the pathogenesis of periodontitis, cystic fibrosis, chronic wounds and medical device-related infections. Curr Top Med Chem. 2015;15:1552-76.
  17. Guet-Revillet H, Coignard-Biehler H, Jais JP, et al. Bacterial pathogens associated with hidradenitis suppurativa, France. Emerg Infect Dis. 2014;20:1990-8.
  18. Lapins J, Jarstrand C, Emtestam L. Coagulase-negative staphylococci are the most common bacteria found in cultures from the deep portions of hidradenitis suppurativa lesions, as obtained by carbon dioxide laser surgery. Br J Dermatol. 1999;140:90-5.
  19. Jemec GB. Clinical practice. Hidradenitis suppurativa. N Engl J Med. 2012;366:158-64.
  20. Matusiak L, Bieniek A, Szepietowski JC. Bacteriology of hidradenitis suppurativa - which antibiotics are the treatment of choice? Acta Derm Venereol. 2014;94:699-702.
  21. Sartorius K, Killasli H, Oprica C, et al. Bacteriology of hidradenitis suppurativa exacerbations and deep tissue cultures obtained during carbon dioxide laser treatment. Br J Dermatol. 2012;166:879-83.
  22. Ring HC, Thorsen J, Saunte DM, et al. The Follicular Skin Microbiome in Patients With Hidradenitis Suppurativa and Healthy Controls. JAMA Dermatol. 2017;153:897-905.
  23. Ring HC, Bay L, Kallenbach K, et al. Normal Skin Microbiota is Altered in Pre-clinical Hidradenitis Suppurativa. Acta Derm Venereol. 2017;97:208-213.
  24. Ring HC, Riis Mikkelsen P, Miller IM, et al. The bacteriology of hidradenitis suppurativa: a systematic review. Exp Dermatol. 2015;24:727-31.
  25. Scheinfeld N. Oral, Intralesional and Topical Agents in the Control of Hidradenitis Suppurativa. AAD meeting 2017.
  26. Jemec GB, Wendelboe P. Topical clindamycin versus systemic tetracycline in the treatment of hidradenitis suppurativa. J Am Acad Dermatol. 1998;39:971-4.
  27. Gulliver W, Zouboulis CC, Prens E, et al. Evidence-based approach to the treatment of hidradenitis suppurativa/acne inversa, based on the European guidelines for hidradenitis suppurativa. Rev Endocr Metab Disord. 2016;17:343-351.

Articole din ediţiile anterioare

PREZENTARE DE CAZ | Ediţia 2 50 / 2017

Rezistenţa la tratament în infecţia cu Clostridium difficile

Nicoleta Iftode, Cătălin Apostolescu

Infecția cu Clostridium difficile este una dintre cele mai severe perturbări ale florei intestinale, care apare de regulă la pacienți polispitaliza...

11 iulie 2017
SINTEZE | Ediţia 2 / 2016

Patogeneza infecţioasă și antibioterapia hidradenitei supurative

Iulia Solomon, Călin Giurcăneanu, Gabriela-Loredana Popa, Mara Mădălina Mihai

Hidradenita supurativă (HS), cunoscută și sub denumirile de hidrosadenită, acnee inversă, maladia Verneuilh, sindrom de obstrucție foliculară sau a...

16 aprilie 2016