SUPLIMENT DERMATOLOGIE

Abordări terapeutice în acneea vulgară

 Therapeutic approach in acne vulgaris

Cristina Vâjâitu, Cristiana Mihaela Dumitrescu, Iulia Solomon, Vlad Mihai Voiculescu, Călin Giurcăneanu

First published: 26 martie 2018

Editorial Group: MEDICHUB MEDIA

DOI: 10.26416/MED.121.1.2018.1530

Abstract

Acne vulgaris is one of the most common skin disorders encountered by the dermatologist, having a complex pathophysiology and with a potential negative psychosocial impact on the patients. Even though acne affects mostly adolescents, it can be also seen in adults or children. Prevention of acne vulgaris relies on the successful management of its modifiable risk factors. Nowadays, a large variety of therapeutic options (topical, systemic or phototherapy) are available, thus the treatment decision depends on the severity of the lesions. New therapeutic options for acne vulgaris are available, being able to target early steps in the pathogenesis of the disease.

Keywords
acne vulgaris, topical retinoids, isotretinoin, antiandrogens, antibiotics, benzoyl peroxide, systemic therapy, photodynamic therapy

Rezumat

Acneea vulgară este una dintre cele mai frecvente patologii tratate în practica dermatologică, cu etiopatogenie complexă şi cu potenţiale efecte psihosociale negative asupra pacienţilor. Deşi afectează preponderent adolescenţii, se poate dezvolta şi la adulţi sau la copii. Prevenţia afecţiunii se bazează pe managementul cu succes al factorilor de risc pentru acneea vulgară. La momentul actual există o pleiadă de tratamente disponibile (topice, sistemice sau fototerapie), astfel că alegerea terapiei depinde de forma şi gravitatea afecţiunii. Noile opţiuni terapeutice au capacitatea de a ţinti etape precoce din producerea leziunilor acneice.

Acneea vulgară este o afecţiune cronică dermatologică, ce este caracterizată prin blocarea foliculilor piloşi, urmată îndeaproape şi de inflamaţia acestora, şi se defineşte prin formarea de leziuni non-inflamatorii (comedoane închise sau deschise), leziuni inflamatorii (papule sau pustule eritematoase), iar în cazuri severe, de noduli sau chisturi.

Acneea este asociată frecvent cu seboree, astfel că sunt afectate în special zonele unde glandele sebacee sunt mai abundente: faţă, gât, partea superioară (torace şi braţe). Nu există acnee la nivelul palmelor şi plantelor.

Acneea afectează la nivel global 80-90% din ado­les­cenţi(1), dintre care 20% sunt reprezentate de cazuri mo­de­rate şi severe(2). Vârsta de debut este între 10 şi 17 ani la persoanele de sex feminin şi între 14 şi 19 ani pentru persoanele de sex masculin, mai rar debutul acneei are loc după vârsta de 25 de ani. Incidenţa acneei se reduce odată cu înaintarea în vârstă.

Factorii asociaţi cel mai frecvent cu acneea vulgară şi care, totodată, predispun la apariţia acesteia se regăsesc în tabelul 1.
 

Tabelul 1. Factori asociaţi cu apariţia acneei vulgare
Tabelul 1. Factori asociaţi cu apariţia acneei vulgare

Acneea se dezvoltă din cauza prezenţei a cel puţin unuia dintre următorii factori:

  1. Producţie crescută de sebum (cauzată de hi­per­androgenism).
  2. Hiperkeratinizare infundibulară. Dopurile de keratină şi sebum duc la blocarea foliculilor piloşi şi a glandelor sebacee, cu formare de comedoane.
  3. Propionibacterium acnes (denumirea actuală: Cutibacterium acnes) proliferează la nivelul foliculilor piloşi şi eliberează enzime ce stimulează eliberarea de citokine proinflamatorii.
  4. Inflamaţia foliculară.

Cum recunoaştem acneea vulgară?

Acneea vulgară este o boală inflamatorie cu manifestări polimorfe, care în peste 99% din cazuri asociază leziuni la nivelul feţei şi mai rar la nivelul toracelui posterior (66%) sau al toracelui antero-superior (15%). Acneea vulgară afectează predominant zonele cu cea mai mare densitate de foliculi sebacei (faţă, parte superioară, torace anterior, spate).
 

Figura 1. Principalele mecanisme etiopatogenice ale acneei
Figura 1. Principalele mecanisme etiopatogenice ale acneei

Tabloul clinic este caracterizat de prezenţa leziunilor non-inflamatorii: comedoane deschise (numite şi puncte negre) şi comedoane închise (numite şi puncte albe) sau/şi a leziunilor inflamatorii: papule, pustule şi noduli (figura 2).
 

Figura 2. Tabloul clinic
Figura 2. Tabloul clinic

Simptomele locale date de acnee pot include durere, eritem sau duritate. Durata leziunilor poate fi de la săptămâni până la luni. În urma leziunilor acneice pot să rămână leziuni cicatriciale ‒ atrofice, hipertrofice sau cheloide (figura 3).
 

Figura 3. Cicatrice cheloide post-acnee
Figura 3. Cicatrice cheloide post-acnee

Simptomele sistemice sunt, de cele mai multe ori, absente în acneea vulgară. Rar, în cazuri severe, acneea vulgară poate conduce la acnee conglobată, cu formaţiuni nodulo-chistice de tip inflamator şi abcese interconectate. Acneea fulminans este mai severă decât cea conglobată, prezentând simptome precum febră, artralgii şi stare generală alterată. Acneea nu este o boală ameninţătoare de viaţă, însă poate avea un impact psihologic asupra pacienţilor, indiferent de gradul de severitate al bolii. Impactul psihologic se manifestă prin stimă redusă de sine şi, rareori, prin depresie sau chiar suicid.

Anumiţi factori au fost asociaţi cu o evoluţie mai gravă a acneei, cum ar fi istoricul familial de acnee, debutul acneei la o vârstă precoce, producţie crescută de sebum, dispoziţia leziunilor la nivelul trunchiului, prezenţa cicatricelor post-acneice şi persistenţa leziunilor acneice.

Clasificarea acneei vulgareîn funcţie de severitate:

1. Acnee uşoară (grad I) - leziunile predominante sunt comedoanele (sub 30 de comedoane, sub 10 papule, fără cicatrice post-lezionale).

2. Acnee moderată (grad II) - leziunile predominante sunt papulele (orice număr de comedoane, peste 10 papule, sub 3 noduli, poate să apară cicatrice post-lezionale).

3. Acnee severă (grad III) - leziunile predominante sunt nodulii (orice număr de comedoane, orice număr de papule, peste 3 noduli/chisturi, apar cicatrice post-lezionale).

Diagnosticul de acnee vulgară se pune pe baza examenului clinic, aspectul seboreic al pielii, topografia şi polimorfismul lezional fiind înalt sugestive pentru diagnostic. Examenele paraclinice au rolul de a identifica etiopatogenia acneei, mai ales în cazurile în care se suspicionează acnee hormonală.

 

Tabelul 2. Metode de tratament în acneea vulgară
Tabelul 2. Metode de tratament în acneea vulgară

Testare microbiologică

Propionibacterium acnes, o bacterie anaerobă Gram-pozitivă, este principala bacterie implicată în apariţia acneei. Testarea microbiologică de rutină a leziunilor acneice nu este recomandată, deoarece nu va conduce la modificarea conduitei terapeutice. De cele mai multe ori, efectul post-antibioterapie poate să nu apară în acnee, în ciuda diminuării numărului de bacterii. Tetraciclinele, antibioticele folosite în mod uzual în tratamentul acneei, au atât activitate antimicrobiană, cât şi acţiune antiinflamatorie.

Se recomandă testarea microbiologică în cazul pacienţilor care prezintă leziuni sugestive pentru foliculită cu germeni Gram-negativi.

Testarea endocrinologică

În ciuda faptului că există un rol bine definit al hormonilor androgeni în patogeneza acneei, evaluarea endocrinologică este necesară doar într-un număr restrâns de cazuri. Testarea endocrinologică le este recomandată, în principal, pacienţilor cu aspect clinic sau istoric personal de hiperandrogenism.

Manifestările clinice ale hiperandrogenismului se caracterizează prin hirsutism (pilozitate excesivă, de tip masculin), acnee, tulburări ale ciclului menstrual (oligo- sau amenoree, menstruaţii abundente şi prelungite, sângerări intermenstruale), exces ponderal de tip androgen, infertilitate, durere pelviană.

Cea mai frecventă cauză de hiperandrogenism pentru apariţia acneei este sindromul ovarelor polichistice (SOPC). Diagnosticul de SOPC necesită prezenţa a minimum două criterii din următoarele trei: exces de hormoni androgeni (confirmat clinic sau biologic), disfuncţie ovulatorie (oligo- sau amenoree) sau evidenţierea ecografică de ovare polichistice (chisturi ovariene multiple, dispuse periferic, în coroană).

Bilanţul hormonal presupune efectuarea următoarelor testări serice paraclinice: testosteron total şi liber, dehidroepiandrosteron-sulfat (DHEA-S), hormonul luteinizant (LH) şi hormonul de stimulare foliculară (FSH).

Prevenţia acneei

Nu există metode clare de prevenţie a acneei vulgare, însă există paşi pe care îi putem urma astfel încât să prevenim apariţia de cicatrice post-acnee sau accentuarea acneei.

  • Spălarea corectă a feţei pentru a îndepărta impurităţile, celulele moarte şi excesul de sebum de pe suprafaţa pielii şi pentru a curăţa porii. Se evită spălarea agresivă sau foarte frecventă a feţei.
  • Aplicarea unei creme hidratante specifice tenului acneic.
  • Evitarea încărcării cu produse cosmetice a tenului şi folosirea unor produse de machiaj specifice pentru tenul acneic.
  • Spălarea feţei cât mai repede după activităţile care conduc la transpiraţii excesive.
  • Evitarea atingerii feţei cu mâinile nespălate sau agresarea coşurilor cu mâinile (există risc de suprainfecţie).
  • Evitarea expunerii prelungite la soare deoarece razele UV pot accentua inflamaţia şi eritemul, iar în cazul tratamentului cu retinoizi, sensibilitatea tenului la soare este crescută, deci este necesară utilizarea de creme cu factor de protecţie solară de minimum 20, care să fie aplicată cu aproximativ 30 de minute înainte de ieşirea din casă.
  • Evitarea dietelor bazate pe alimente cu indice glicemic crescut şi a consumului excesiv de lapte.
  • Stresul este considerat unul dintre factorii agravanţi ai acneei, astfel că relaxarea conduce la scăderea severităţii acneei.
  • Hidratarea adecvată a organismului prin consumul zilnic a 2 litri de apă.

Tratamentul acneei vulgare

Există o varietate mare de tratamente antiacneice disponibile în întreaga lume, oferind o pleiadă de asocieri terapeutice, astfel încât tratamentul să fie adaptat nevoilor pacientului. Alegerea tratamentului depinde de cauza etiopatogenică a acneei, istoricul personal sau familial de acnee vulgară, terapia utilizată anterior şi de răspunsul obţinut la aceste terapii, în asociere cu o examinare clinică amănunţită a pacientului.

Deşi acneea vulgară nu este asociată cu mortalitate, poate conduce la afectarea marcantă din punct de vedere psihosocial a pacienţilor şi de aceea este importantă iniţierea cât mai precoce a tratamentului. Afectarea psihosocială a indivizilor cu acnee se face atât prin aspectul leziunilor, cât şi prin cicatricele post-acneice. Există diferite chestionare ce cuantifică afectarea psihosocială, cum sunt Cardiff Acne Disability Index questionnaire sau Leeds Assessement of the Psychological and Social Effects of Acne questionnaire.

Asocierea între retinoid topic şi un agent antimicrobian este recomandată ca primă linie terapeutică pentru majoritatea pacienţilor cu acnee, deoarece această terapie ţinteşte multipii factori patologici care stau la baza apariţiei leziunilor inflamatorii şi neinflamatorii de acnee. Excepţie de la această regulă fac acneea severă şi acneea uşor comedogenică sau non-inflamatorie. În cazul acneei uşor comedogenice sau non-inflamatorii, tratamentul începe cu retinoid topic în monoterapie, în timp ce în cazurile severe de acnee ar trebui luată în considerare încă de la început administrarea de izotretinoid pe cale orală.

Terapia topică în acnee

Terapia topică în acneea vulgară include multiple opţiuni: retinoizi, antibiotice, antibacteriene, acid salicilic, acid azelaic. Alegerea terapiei topice este influenţată de vârsta pacientului, localizarea leziunilor, extinderea şi severitatea acestora şi, totodată, de preferinţa pacientului.

Terapiile topice pot fi utilizate în monoterapie, în asociere cu alţi agenţi topici sau în combinaţie cu tratamente orale, atât în perioada de iniţiere, cât şi în cea de întreţinere. De cele mai multe ori se optează pentru combinaţii terapeutice, din cauza faptului că acneea este considerată o afectare multifactorială.

Terapia topică trebuie aplicată atât la nivelul leziunilor vizibile macroscopic, cât şi pe zonele aparent neafectate, ce pot conţine microcomedoane, cu evoluţie ulterioară către comedoane vizibile.

1. Retinoizi topici

Retinoizii topici sunt derivaţi de vitamina A. Legarea acestora de receptorii specifici pentru retinoid de la nivel keratinocitar reduce keratinizarea şi adeziunea foliculară, conducând la inhibarea comedogenezei şi la creşterea penetranţei tegumentare pentru alte tratamente topice(3). Din cauza efectelor anticomedogenice şi antiinflamatorii, retinoizii topici sunt recomandaţi atât în tratamentul acneei comedogenice, cât şi în cel al acneei inflamatorii, ca terapie de iniţiere sau de menţinere şi, totodată, pentru prevenirea recăderilor(1).

Din cauza faptului că iniţial comedoanele nu sunt vizibile macroscopic, ci doar microscopic, este necesară aplicarea retinoidului topic pe întreaga zonă afectată, nu doar pe leziunile aparente clinic(4). Uneori pot apărea efecte secundare de tip uscăciune sau iritaţie. Utilizarea de retinoizi topici este contraindicată în sarcină.

Există trei generaţii de retinoizi:

I. Tretinoin

Tretinoinul este cea mai veche variantă de retinoid, de primă generaţie. Deşi are efecte benefice în prevenirea apariţiei leziunilor acneice prin inhibarea hiperkeratozei în folicul, se asociază cu cele mai numeroase efecte adverse dintre toţi retinoizii. 

II. Isotretinoin şi acitretin

Isotretinoinul este un retinoid de generaţia a II-a. Se poate folosi atât topic (în monoterapie sau în asociere cu antibiotic), cât şi sistemic. Efectele secundare asociate sunt mai reduse decât în cazul tretinoinului.

Acitretinul este un analog de sinteză al acidului retinoic. Fiind intens liposolubil, poate pătrunde eficient în ţesuturi şi de aceea proprietăţile teratogene sunt exprimate intens în cazul utilizării acestuia, fiind necesară folosirea terapiei anticoncepţionale în timpul tratamentului şi pentru o perioadă de doi ani de la oprirea lui.

III. Adapalene şi tarazotene

Adapalenul este un retinoid de generaţia a III-a. Este unul dintre cele mai bine tolerate forme de retinoid şi, totodată, prezintă o acţiune antiinflamatorie şi de inhibare a keratinizării mai pregnantă faţă de generaţiile precedente. Tarazotenul este retinoidul apărut cel mai recent şi prezintă efecte asemănătoare cu ale adapalenului(5).

2. Peroxidul de benzoil

Peroxidul de benzoil utilizat în monoterapie duce la ameliorarea acneei inflamatorii(6), având acţiune antibacteriană, antiinflamatorie şi keratolitică(7). Se recomandă începerea tratamentului cu doze reduse de peroxid de benzoil (2,5% sau 5%), deoarece au un efect iritant mai redus în comparaţie cu preparatele de concentraţie mai înaltă(8).

3. Antibiotice topice

Eritromicina şi clindamicina sunt antibioticele topice cel mai frecvent folosite în tratamentul acneei. Antibioterapia (sub formă topică sau orală) nu este indicată în monoterapie, deoarece poate conduce la apariţia rezistenţei bacteriene. Există variate combinaţii terapeutice topice între un antibiotic şi peroxidul de benzoil sau antibacterienele topice. Gelul cu dapsonă reprezintă o altă variantă de terapie antibiotică topică(9).

4. Acidul salicilic

Acidul salicilic este o medicaţie topică şi se găseşte într-o multitudine de produse antiacneice. Are efect comedolitic, dar cu eficienţă mai redusă decât a retinoizilor topici.

5. Acidul azelaic

Acidul azelaic are proprietăţi antibacteriene, comedolitice şi antiinflamatorii. Este considerat o variantă eficientă de tratament topic în cazul pacientelor adulte afectate de acnee şi pentru terapia de menţinere. Un potenţial efect advers al acidului azelaic este apariţia de leziuni hipopigmentare, de aceea poate fi utilizat în tratamentul hiperpigmentărilor postinflamatorii(10).

Tratamentul sistemic în acnee

1. Antibiotice orale

Doxiciclina şi minociclina au înlocuit tetraciclina şi eritromicina în tratamentul majorităţii cazurilor de acnee vulgară. Tetraciclina, doxiciclina şi minociclina sunt contraindicate în sarcină sau la copiii sub 9 ani, eritromicina fiind singura variantă disponibilă în aceste situaţii. Mai multe studii au comparat eficienţa diferitelor tratamente antibiotice în terapia antiacneică, dar niciunul dintre antibiotice nu a demonstrat superioritate terapeutică(11).

Pentru a reduce riscul de apariţie a rezistenţei la antibiotice, terapia sistemică trebuie întotdeauna asociată cu retinoid topic sau peroxid de benzoil şi limitată administrarea ei la o perioadă de trei luni(12). La 4-6 săptămâni de la iniţierea tratamentului este momentul potrivit pentru evaluarea răspunsului la tratament(13). Ar trebui evitată administrarea concomitentă a antibioterapiei orale cu antibioterapia topică(1).

2. Terapia hormonală

Terapia hormonală are rolul de a scădea secreţia de sebum, prin reducerea activităţii androgenilor. Contraceptivele orale sau spironolactona sunt cel mai des prescrise terapii hormonale.

Terapia hormonală nu este limitată doar pentru tratamentul antiacneic la femeile cu hiperandrogenism, ci este utilizată şi pentru femeile cu nivel seric normal al hormonilor androgeni(6). Durează aproximativ 6-12 luni înainte de a putea evalua răspunsul terapeutic. Există dovezi în literatura de specialitate care arată că terapia orală cu antibiotice are rezultate superioare la trei luni, însă terapia hormonală are rezultate similare în reducerea leziunilor acneice la şase luni, putând fi o alternativă la antibioterapia sistemică pentru managementul acneei pe termen lung(14).

Spironolactona este o variantă de terapie hormonală, folosită în tratamentul femeilor cu acnee şi hirsutism(15). La momentul actual, spironolactona ar putea fi utilizată în cazul femeilor cu acnee moderat-severă la care tratamentul cu asocieri terapeutice eşuează, înainte de a lua în calcul administrarea de isotretinoin.

Deşi timp îndelungat terapia hormonală a fost utilizată doar sub formă sistemică, la momentul actual au apărut variante de terapie hormonală topică, cum sunt gelul cu spironolactonă 5% sau crema cu 17 alfa-propionat de cortexolonă.

3. Isotretinoin oral

Isotretinoinul oral acţionează pe toate cele patru căi fiziopatologice care conduc la apariţia acneei şi poate avea acţiune permanentă asupra evoluţiei bolii, şi anume stoparea acesteia prin ratatinarea glandei sebacee. Studii din literatura de specialitate arată ca isotretinoinul oral reduce cu 90% producţia de sebum(16) şi are o rată de vindecare de 85%(17). Isotretinoinul oral este tratamentul de elecţie pentru acneea nodulară, severă şi neresponsivă la tratamentele anterioare.

Isotretinoinul poate cauza numeroase efecte adverse, dar foarte rar se ajunge la forme severe(18). Deşi s-au constatat asocieri ale tratamentului sistemic cu depresia, până în prezent nu s-a putut stabili o relaţie cauzală între ele. Cu toate acestea, este bine ca pacientul să fie monitorizat atent pe parcursul terapiei(19). Totodată, este interzisă utilizarea acestuia în sarcină, deoarece este teratogen şi poate conduce la defecte congenitale.

Terapia adjuvantă în acnee

Extracţia comedoanelor poate să ajute la eliberarea comedoanelor rezistente, fiind, de cele mai multe ori, utilizată în asociere cu terapia medicamentoasă convenţională(6).

Microdermoabraziunea, o tehnică ce utilizează microcristale pentru a exfolia pielea, nu prezintă studii suficiente pentru a putea fi considerată eficientă în tratamentul acneei şi necesită studii ulterioare(1). Se mai pot utiliza peelinguri chimice cu acid glicolic sau acid salicilic(6). În cazul acneei nodulare se pot folosi uneori injecţii intralezionale cu steroizi. Această modalitate de tratament se bazează pe experienţa clinică a practicianului, fiind necesare studii pentru determinarea şi standardizarea dozajului corespunzător(20). Uneori, în cazul acneei fulminante este necesară administrarea de corticosteroizi sistemici, în asociere cu isotretinoinul(14).

Terapia cu lumină constă într-o pleiadă de opţiuni: foloseşte o sursă de lumină continuă şi cu spectru larg (lumină albastră sau roşie), lumină intens pulsatilă, terapie laser sau terapie fotodinamică. Mecanismul de acţiune al acestor tehnici are la bază inhibarea P. acnes şi/sau distrugerea termică a glandei sebacee(21).

Terapia fotodinamică presupune aplicarea unui agent fotosensibilizant, cel mai adesea aplicare de acid aminolevulinic sau acid metil-aminolevulinic, urmată de expunerea la lumină roşie sau albastră, lasere, surse de lumină pulsatile sau surse de lumină non-pulsatilă cu spectru larg.

La momentul actual, terapiile care folosesc lumina sunt considerate metode adjuvante de terapie în acnee.

Alte modalităţi de tratament în acnee

1. Talarozol

Talarozolul este un agent care blochează metabolismul acidului retinoic prin inhibarea citocromului P450. Există sub două forme: topic sau oral(22).

2. Agenţi care controlează excesul de androgeni

Ciproteron-acetatul topic s-a dovedit a fi un agent activ şi reprezintă o opţiune de tratament în acneea vulgară şi în alte boli asociate glandei sebacee. Ciproteron-acetatul este ataşat de nanoparticule lipidice pentru a putea creşte gradul de penetrare al tegumentului, asociind astfel o activitate terapeutică crescută(23).

Alfa-propionatul de cortexolon este un agent antiandrogenic, cu proprietăţi antiinflamatorii, care se administrează topic, având o eficienţă terapeutică mai bună decât a tretinoinului cremă(24).

ASC-J9 (analog de curcumin) este un agent care creşte rata de degradare a receptorului androgenic şi astfel poate reduce leziunile inflamatorii/non-inflamatorii la pacienţii cu acnee moderată/severă fără efecte adverse(25).

O variantă nouă de tratament în acneea vulgară este reprezentată de gelul care eliberează oxid de azot la locul de aplicaţie. Gelul prezintă acţiune antiinflamatorie şi antibacteriană, scăzând nivelul de androgeni de la nivel tegumentar(26).

Epigalocatechina-3-galatul este un antioxidant care se găseşte în ceaiului verde. Acesta acţionează ca agent antiacneic prin reducerea producţiei de sebum, reducerea inflamaţiei şi a viabilităţii P. acnes(27).

3. Antagonişti ai neuropeptidelor reglatorii

Antagoniştii neuropeptidelor reglatorii acţionează prin antagonizarea receptorilor pentru melanocortină-1 şi melanocortină-5, receptori care au rol în modularea diferenţierii sebacee. Astfel, conduc la scăderea dimensiunilor glandei sebacee şi la reducerea producţiei de lipide(28).

4. Inhibitori de 5-lipoxigenază

Zileutonul, inhibitor de 5-lipoxigenază, reduce numărul de leziuni inflamatorii în acneea moderată şi inhibă sinteza lipidelor de la nivelul glandelor sebacee. Rezultatul terapeutic a fost similar cu cel al izotreinoinului în doză mică(29).

5. Peptide antimicrobiene

Omigananul este o peptidă antimicrobiană ce reduce semnificativ numărul de leziuni inflamatorii şi non-inflamatorii în acneea vulgară(30).

6. Anticorpi neutralizanţi care inhibă activarea citokinelor

Inhibitorii de dipeptidil-peptidază 4 şi cei de aminopeptidază N au rol în reducerea hiperplaziei sebacee, hiperkeratozei foliculare şi inflamaţiei(31).

7. Vaccin care inhibă producerea de P. acnes(32).

8. Modulatori PPAR

Metforminul este un modulator PPAR care are rolul de a creşte sensibilizarea la acţiunea insulinei. Astfel, se poate utiliza în acneea care apare în cadrul sindromului de ovare polichistice, conducând la reducerea numărului de leziuni acneice(33).

9. Inhibitori ai lipidelor proinflamatorii de la nivel tegumentar

Acizii graşi liberi prezintă activitate antibacteriană directă asupra P. acnes şi cresc apărarea antibacteriană tegumentară înnăscută. Se asociază cu reducerea dimensiunii comedoanelor şi a inflamaţiei associate(34-35).  

Conflict of interests: The authors declare no conflict of interests.

 

Bibliografie

  1. Burton JL, Cunliffe WJ, Stafford I, Shuster S. The prevalence of acne vulgaris in adolescence. Br J Dermatol. 1971;85:119-126.
  2. Thiboutot D et al. New insights into the management of acne: an update from the Global Alliance to Improve Outcomes in Acne Group. J Am Acad Dermatol. 2009;60:S1-S50.
  3. Chien AL, Voorhees JJ, Kang S. Fitzpatrick’s Dermatology in Medicine. McGraw-Hill, 2008.
  4. Nast A et al. European evidence-based guidelines for the treatment of acne. J Eur Acad Dermatol Venereol. 2012;26:S1-S29.
  5. Parsier D, Colon LE, Johnson LA, Gottschalk RW. Adapalene 0.1% gel compared to tazarotene 0.1% cream in the treatment of acne vulgaris. J Drugs Dermatol. 2008;7(6):s18-23.
  6. Gollnick H et al. Management of acne: a report from a Global Alliance to Improve Outcomes in Acne. J Am Acad Dermatol. 2003;49:S1-S37.
  7. Tanghetti EA, Popp KF. A current review of topical benzoyl peroxide: new perspectives on formulation and utilization. Dermatol Clin. 2009;27:17-24.
  8. Fakhouri T, Yentzer BA, Feldman SR. Advancement in benzoyl peroxide-based acne treatment: methods to increase both efficacy and tolerability. J Drugs Dermatol. 2009;8:657-661.
  9. Aslam I, Fleischer A, Feldman S. Emerging drugs for the treatment of acne. Expert Opin Emerg Drugs. 2015;20:91-101.
  10. Dreno B et al. Adult female acne: a new paradigm. J Eur Acad Dermatol Venereol. 2013;27:1063-1070.
  11. Garner SE et al. Minocycline for acne vulgaris: efficacy and safety. Cochrane Database Syst Rev. 2012;8:CD002086.
  12. Dreno B et al. Antibiotic stewardship in dermatology: limiting antibiotic use in acne. Eur J Dermatol. 2014;24:330-334.
  13. Dreno B et al. European recommendation on the use of oral antibiotics for acne. Eur J Dermatol. 2004;14:391-399.
  14. Zouboulis CC, Bettoli V. Management of severe acne. Br J Dermatol. 2015;172:S27-S36.
  15. Brown J, Farquhar C, Lee O, Toomath R, Jepson RG. Spironolactone versus placebo or in combination with steroids for hirsutism and/or acne. Cochrane Database Syst Rev. 2009;2:CD000194.
  16. Leyden JJ, McGinley KJ, Foglia AN. Qualitative and quantitative changes in cutaneous bacteria associated with systemic isotretinoin therapy for acne conglobate. J Invest Dermatol. 1986;86:390-393.
  17. Wessels F, Anderson AN, Kropman K. The cost-effectiveness of isotretinoin in the treatment of acne. Part 1. A meta-analysis of effectiveness literature. S Afr Med J. 1999;89:780-784.
  18. Layton AM, Dreno B, Gollnick HP, Zouboulis CC. A review of the European Directive for prescribing systemic isotretinoin for acne vulgaris. J Eur Acad Dermatol Venereol. 2006;20:773-776.
  19. Rohrback JM, Fleischer AB, Krowchuk DP, Feldman SR. Depression is not common in isotretinoin-treated acne patients. J Dermatolog Treat. 2004;15:252.
  20. Strauss JS et al. Guidelines of care for acne vulgaris management. J Am Acad Dermatol. 2007;56:651-663.
  21. Kosaka S, Kawana S, Zouboulis CC, Hasan T, Ortel B. Targeting of sebocytes by aminolevulinic acid-dependent photosensitization. Photochem Photobiol. 2006;82:453-457.
  22. Geria AN, Scheinfeld NS. Talarozole, a selective inhibitor of P450 mediated all-trans retinoic acid for the treatment of psoriasis and acne. Curr Opin Investig Drugs. 2008;9:1228-1237.
  23. Stecova J et al. Cyproterone acetate loading to lipid nanoparticles for topical acne treatment: particle characterization and skin update. Pharm Res. 2007;24:991-1000.
  24. Trifu V et al. Cortexolone 17 alfa propionate 1% cream, a new potent antiandrogen for topical treatment of acne vulgaris. A pilot randomized, double-blind comparative study versus placebo and tretinoin 0.05% cream. Br J Dermatol. 2011;165:177-183.
  25. Soh SF et al. Determination of androgen receptor degradation enhancer ASC J9 in mouse sera and organs with liquid chromatography tandem mass spectrometry. J Pharm Biomed Anal. 2014;88:117-122.
  26. Baldwin H, Blanco D, McKeever C, et al. Results of a Phase 2 Efficacy and Safety Study with SB204, an Investigational Topical Nitric Oxide-releasing Drug for the Treatment of Acne Vulgaris. J Invest Dermatol. 2014;134:LB838
  27. Yoon JY, Kwon HH, Min SU, Thiboutot DM, Suh SH. Epigallocatechin-3 gallate improves acne in humans by modulating intracellular molecular targets and inhibiting P acnes. J Invest Dermatol. 2013;133:429-440.
  28. Eisinger M et al. A melanocortin receptor 1 and 5 antagonist inhibits sebaceous gland differentiation and the production of sebum-specific lipids. J Dermatol Sci. 2011;63:23-32.
  29. Zouboulis CC, Saborowski A, Boschanokow A. Zileuton, an oral 5-lipoxygenase inhibitor, directly reduces sebum production. Dermatology. 2005;210:36-38.
  30. Melo MN, Dugourd D, Castanho MA. Omiganan pentahydrochloride in the front line of clinical applications of antimicrobial peptides. Recent Pat Antiinfect Drug Discov. 2006;1:201-207.
  31. Thielitz A et al. Inhibitors of dipeptidyl peptidase IV and aminopeptidase N target major pathogenetic steps in acne initiation. J Invest Dermatol. 2007;127:1042-1051.
  32. Nakatsuji T et al. Vaccination targeting a surface sialidase of P. acnes: implication for new treatment of acne vulgaris. PLoS ONE. 2008;3:e1551.
  33. Mitkov M, Pehlivanov B, Terzieva D. Metformin versus rosiglitazone in the treatment of polycystic ovary syndrome. Eur J Obstet Gynecol Reprod Biol. 2006;126:93-98.
  34. Huang WC et al. Anti-bacterial and anti-inflammatory proprieties of capric acid against Propionibacterium acnes: a comparative study with lauric acid. J Dermatol Sci. 2014;73:232-240.
  35. Morganti P et al. Topical clindamycin 1% versus linoleic acid-rich phosphatidylcoline and nicotinamide 4% in the treatment of acne: a multicenter-randomized trial. Int J Cosmet Sci. 2011;33:467-476.

Articole din ediţiile anterioare

SUPLIMENT DERMATOLOGIE | Ediţia 5 / 2016

Dermatita atopică la copil

Paraschiva Cherecheș-Panța

Dermatita atopică (DA), sau eczema copilului, este o afecțiune cronică dermatologică asociată frecvent cu rinita alergică și cu astmul (triada atop...

08 octombrie 2016