Din aceeași categorie
„Relaţia mea cu medicii de familie este una bună, de colaborare în echipa interdisciplinară”
Prof. dr. Vlad Brașoveanu este unul dintre cei mai apreciați chirurgi români din aria medicinei hepato-bilio-pancreatice și a transplantului hepatic. Devenirea sa profesională nu a fost deloc întâmplătoare și depinde profund de moartea mamei sale. Un moment tulburător i-a schimbat destinul și i-a definit misiunea de a salva vieți. Cu o carieră de peste trei decenii, intervenții de pionierat și o viziune modernă asupra medicinei, prof. dr. Brașoveanu vorbește cu sinceritate despre începuturi, maeștri, provocări și visul de a duce chirurgia românească la nivel de excelență internațională.
La 35 de ani, mama dumneavoastră suferă un infarct. Cum v-a influențat acest moment în alegerea carierei?
Prof. dr. Vlad Brașoveanu: Aveam 15 ani când mama s-a prăbușit în fața mea. Avea 35 de ani. Un atac de cord nimicitor nu i-a mai lăsat nicio șansă de supraviețuire.
Mama era profesoară de biologie și își dorea foarte mult pentru copiii ei o carieră la catedră. Atunci însă mie mi-a fost limpede că drumul meu avea să fie altul: medicina. Voiam să aflu mai multe despre ce s-a întâmplat atunci și de ce s-a întâmplat ca ea să dispară dintre noi atât de devreme.
Au urmat anii de liceu, apoi admiterea la facultate, în ’85, cu succes. Facultatea, pe vremea aceea, se numea Institutul de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Chișinău. Prin anul cinci, am decis că e momentul să mă îndrept către cardiologie, ca să îmi găsesc niște răspunsuri. Așa am ajuns într-un laborator, unde făceam experimente pe șoareci: dezvoltam cardiomiopatie dilatativă prin injectarea unui pesticid, apoi urmăream modificările la nivelul inimii. Aveam să înțeleg repede că nu-mi plăcea ce făceam acolo, totul era prea static pentru mine.
Așa încât am decis să fac, totuși, ceva mai apropiat de cardiologie. Am ajuns la terapie intensivă. În anul VI de facultate, am început să merg în sălile de operație și să mă apropii de anesteziști, care îmi dădeau voie să fac diverse manevre: intubații, catetere centrale, până când mi-am dat seama că nici această specialitate nu este pentru mine.
Un prieten foarte bun, dr. Vancov, mi-a zis atunci că locul meu este la chirurgie. Am început să facem împreună chirurgie, am participat și la o olimpiadă internațională a studenților, unde am ocupat locul 7 din 15 echipe, un rezultat care nu m-a mulțumit, dar m-a motivat să merg mai departe și să aleg chirurgia generală.
Ce ați luat din experiențele din cardiologie și anestezie?
Prof. dr. Vlad Brașoveanu: Că nu sunt pentru mine. (râde) Bolile interne nu mi se potrivesc. Eu, ca temperament, ca semn astral, sunt Scorpion, trebuie să fac ceva practic, manual, să văd rezultatul rapid. Deci, alegerea era firească.
Care sunt abilitățile esențiale fără de care un medic, oricât și-ar dori, nu poate fi chirurg?
Prof. dr. Vlad Brașoveanu: Sunt câteva elemente. În primul rând, ca în orice meserie medicală sau în sport, există ceva divin, dat de la Dumnezeu: talentul. Apoi, foarte, foarte multă muncă. Evident, se poate și fără talent, dar cred că nu vei putea atinge performanța maximă.
Aș face o paralelă cu David Popovici: sunt mulți înotători care înoată foarte bine, dar unul singur ajunge cel mai bun din lume. La fel și în tenis: deși toți din primele 100 de locuri lovesc mingea la fel, tenisul a fost dominat mult timp de trei sau patru jucători de elită. Așa e și în chirurgie: ai nevoie de talent și muncă titanică. Asta înseamnă multe gărzi, implicare, învățare de la maeștri.
Am avut noroc ca, în primul an după facultate, pe vremea internatului, să am un șef excepțional care mi-a arătat ce înseamnă dragostea față de chirurgie. El mi-a repetat că chirurgia este o artă, iar pentru a o practica la un nivel înalt trebuie să i te dedici întru totul.
Cine au fost maeștrii dumneavoastră?
Prof. dr. Vlad Brașoveanu: Eu vin din Basarabia și acolo am terminat facultatea. Primul meu șef a fost un bulgar, unul dintre cei mai buni chirurgi din Basarabia, de la care am învățat primii pași în chirurgie.
În 1992, am venit în România, o dată cu primul val de apropiere între românii din Basarabia și cei din țară. Momentul decisiv a fost în 1996, când s-a întors în țară profesorul Irinel Popescu, de la care am învățat aproape tot ce știu acum.
A urmat o perioadă cu multe specializări în străinătate, iar, astăzi, practic chirurgie de performanță în domeniul hepato-bilio-pancreatic și al transplantului hepatic.
De ce ați ales România și nu Chișinău sau Occidentul?
Prof. dr. Vlad Brașoveanu: A fost acea deschidere către România, pentru mulți dintre noi, o punte spre Occident. Dar am întâlnit un om care se întorsese cu o viziune nouă asupra chirurgiei moderne și a transplantului hepatic. Nu avea sens să plec, pentru că am început să practicăm aici chirurgie de performanță.
Nu e mult de când ați efectuat un transplant hepatic pediatric de la donator viu. Cum vedeți evoluția acestui tip de intervenții?
Prof. dr. Vlad Brașoveanu: Fiecare intervenție are particularitățile ei. În pediatrie, începem de la vârsta de un an. Din păcate, România nu este încă pregătită pentru transplanturi sub un an, pentru că este nevoie de o terapie intensivă specializată, disponibilă doar în câteva centre europene. Dar, în afară de acest neajuns, de la un an până la 18 ani, facem toate tipurile de transplant hepatic pediatric: de la donator viu, cadaveric, „split liver”, cu rezultate foarte bune.
Cu ce rămâneți din aceste experiențe?
Prof. dr. Vlad Brașoveanu: Cu ideea de a continua școala de transplant începută de prof. Irinel Popescu, ducând-o la un nivel superior. În ultimii ani, toate intervențiile la donatorul viu sunt realizate minim invaziv, laparoscopic, ceea ce reduce complicațiile și mortalitatea postoperatorie. Creșterea numărului de proceduri duce automat la scăderea mortalității pe lista de așteptare.
Care este următorul obiectiv important pentru dumneavoastră?
Prof. dr. Vlad Brașoveanu: Trecerea transplantului hepatic de la donator viu la chirurgie minim invazivă robotică. Vreau să public aceste proceduri în reviste de prestigiu și să creștem vizibilitatea României la nivel internațional.
Suntem lideri regionali în tipurile de intervenții practicate, dar avem încă puțini donatori: aproximativ 5 – 6 la milionul de locuitori, față de peste 20 în Croația sau Spania.
Există un caz pe care nu-l veți uita niciodată?
Prof. dr. Vlad Brașoveanu: Da, fetița Anca Ștefan, care a primit ficat de la mama sa. A făcut o complicație severă, dar a avut o evoluție bună. Mama ei a spus atunci „Da pentru viață”, un motto care ar putea deveni simbolul unei fundații dedicate copiilor în nevoie. Anca este acum asistentă medicală și are un băiețel pe care îl cheamă Vlad.
Dacă ați putea vorbi cu Vlad de 15 ani, ce i-ați spune?
Prof. dr. Vlad Brașoveanu: Mama își dorea să fiu profesor, deci nu știu dacă aș mai fi ales medicina dacă ea mai era cu noi.
Adevărul este că simt că viața a ales pentru mine. Și sunt foarte fericit că, anul acesta, gimnaziul din satul meu natal, Bălănești, raionul Nisporeni, a luat numele mamei mele, Elvira Brașoveanu. În toamnă, vom realiza o înfrățire între o comună din Dâmbovița și Bălănești și tot atunci vom dezveli un monument în memoria mamei.
Vlad Brasoveanuchirurgie generalachirurgie hepaticatransplant hepaticinterviu medichub
Primul transplant hepatic din 2025 de la Spitalul Clinic Sfânta Maria
...