Bogdan Pană este specialist neurolog, interesat de studiul migrenei şi al impactului, statistic dovedit, pe care aceasta îl are asupra calităţii vieţii pacientului şi a muncii sale. Este absolvent de medicină la Bucureşti, iar o bursă Erasmus la Palermo, în Italia, avea să-i schimbe viaţa, câtă vreme acolo avea să o cunoască pe soţia sa şi să descopere domeniul medical în care avea să profeseze mai departe: neurologia.

De ce ai ales să devii neurolog?

Bogdan Pană: Am făcut anul V de facultate la Palermo, cu o bursă Erasmus, iar acolo am descoperit un sistem puţin diferit de ce ştiam eu din ţară, în sensul că, dacă la noi există o durată stabilită pentru fiecare stagiu în timpul facultăţii, în Italia vorbeşti despre o durată fixă doar pentru cursuri. În ceea ce priveşte partea practică, mergi unde vrei şi stai cât vrei tu.

Aşa încât, eu am ajuns la secţia de neurologie, unde mi-a plăcut  foarte mult şi unde am rămas 4 luni, din cele 9 luni. Acolo am realizat că tot ce vedeam aş putea face şi în România.

În plus, ştiam de când m-am înscris la facultate că voi alege o specializare medicală, fiindcă îmi place să vorbesc cu oamenii, mă pricep la asta şi nu m-aş fi dus către o zonă paraclinică sau chirurgicală.

De ce ai ales să faci medicină?

Bogdan Pană: De mic am ştiut că voi face medicină. Ar trebui să spun aici, totuşi, că a existat o scurtă perioadă, pe la vârsta de 6 ani, când voiam să devin arheolog sau ambasador (râde). Sunau bine amândouă. Doar că au apărut nişte probleme de sănătate, am avut norocul să nimeresc pe mâna unor medici excepţionali şi m-am gândit atunci că aceea va fi meseria pe care mi-ar plăcea şi mie să o fac.

Mă aşteptam ca medicii să fie nişte sperietori, dar nu erau aşa. Iar ei, atunci, au făcut ceva ce fac şi eu acum: mi-au explicat de la început paşii care urmează în acest proces, în timpul consultului, dar şi după, iar asta a fost o opţiune excelentă, fiindcă cea mai mare frică a pacientului este în faţa necunoscutului.

Ce-mi spui despre mentorii tăi?

Bogdan Pană: Uite, în facultate sunt anumite materii cu un impact special. Una dintre ele este anatomia, iar aici am avut un profesor foarte special, profesorul Alexandru Ispas, care a fost mentor pentru foarte mulţi studenţi.

Apoi, în anul III, un impact serios îl are semiologia. Atunci ai primul contact cu spitalul şi începi să vezi primii pacienţi, să vorbeşti cu ei, să-i consulţi, să observi simptomele bolilor. Începi să faci medicină cu adevărat. Iar eu am avut norocul să fac semiologia la Spitalul Sf. Ioan.

Apoi am fost plecat cu bursa Erasmus, în Italia, iar asta a fost o decizie foarte bună, şi personal, şi profesional.

De  ce spui asta?

Bogdan Pană: Acolo am cunoscut-o pe actuala mea soţie. În România eram colegi, am plecat împreună, dar abia acolo am reuşit să ne descoperim unul pe celălalt.

Dincolo de asta, în afara faptului că înveţi o limbă nouă, descoperi alte maniere de a aborda profesia.

Ce te pasionează cel mai mult din specialitatea pe care o faci?

Bogdan Pană: Mă preocupă foarte mult studiul migrenelor, al durerilor de cap. Anul trecut am terminat un masterat la Roma, în această zonă. Iar în urmă cu câteva zile am absolvit Şcoala de studii avansate în cefalee.

E un subiect care îmi place foarte mult şi mă luminez la faţă de fiecare dacă când vine un pacient şi îmi spune că-l doare capul (râde).

De unde această fascinaţie pentru durerea de cap?

Bogdan Pană: Cefaleea este ignorată în general de ceilalţi medici, fiindcă nu sună a ceva foarte grav. Medicii neurologi sunt obişnuiţi să trateze patologii „serioase”, cum sunt accidentele vasculare sau bolile neurovasculare, scleroza multiplă sau patologia nervilor periferici.

În privinţa migrenei, ea este o boală foarte greu de înţeles, şi de medici, şi de pacienţi pentru că nu se vede nimic în neregulă. Oamenii sunt obişnuiţi ca, atunci când ceva este în neregulă, să facă nişte investigaţii şi să descopere problema.

În migrenă nici măcar nu se recomandă efectuarea RMN-ului cerebral, căci creierul celor afectaţi arată la fel ca al tuturor celorlalţi oameni. În plus, toate analizele sunt normale, atât cele imagistice, cât şi cele de laborator şi, de obicei, răspunsul este că totul e în regulă, iar ceea ce e supărător este, probabil, o migrenă. Adică o boală despre care nu ştim foarte multe şi care nu se poate vindeca. Nimic mai mult şi nimic greşit aici.

Migrena nu este o boală gravă, nu face să i se întâmple nimic rău pacientului, doar că este invalidantă. Migrena este prima cauză de dizabilitate la persoanele până în 50 de ani. Vorbim aici despre „ani trăiţi cu dizabilitatea”. Statistic vorbind, 2 din 3 oameni care suferă de migrenă au lipsit de la şcoală sau de la muncă în ultimul an, iar şi mai interesant decât absenteismul este prezenteismul, adică prezenţa fizică la muncă, dar lipsa productivităţii din pricina acestei boli.

Migrena este o boală cu un impact socio-economic foarte important.

De ce este ignorată?

Bogdan Pană: Fiindcă nu mori sau nu ţi se întâmplă nimic rău din pricina ei. Una este să spui că te doare un genunchi, faci o investigaţie, descoperi că ai un ligament rupt şi toată lumea te înţelege.

În migrenă spui că te doare capul, iar ceilalţi ajung să te întrebe: „Dar te-a durut şi ieri, şi săptămâna trecută; dar pe tine cât timp te doare capul?”. Este o boală greu de suportat de pacient şi greu de înţeles de cei din jurul său.

Din fericire, de curând au apărut mai multe metode de neuromodulare, adică un proces de stimulare a anumitor nervi cranieni şi în acest fel, fără efecte adverse, medicul reuşeşte să tratezi atât manifestările acute, când pacientul vine cu durere de cap, dar şi cele pentru prevenţie.

Am pacienţi care sunt în remisie de cel puţin un an şi sper să rămână aşa cât mai mult timp, mai ales că este greu de vorbit de o vindecare a migrenei, dar se poate spune despre remisie vreme de ani la rând.

Tot pentru prevenţie, au apărut tratamente ce presupun injecţii cu anticorpi, care se fac la 25 de zile, care acţionează împotriva substanţei care se descarcă şi produce inflamaţia, durerea de cap, greaţa şi vărsăturile ori faptul că te supără lumina sau zgomotul, iar la unii pacienţi aceste manifestări pot fi mai deranjante decât durerea în sine.

Care este cel mai îndrăzneţ vis legat de această preocupare a ta?

Bogdan Pană: Ce mi-ar plăcea mie ar fi să existe un registru naţional al durerilor de cap, aşa cum au făcut şi colegii noştri din Italia, fiindcă, dacă avem o imagine destul de realistă a numărului de pacienţi cu migrenă care există în România şi care este impactul socio-economic al acestuia, putem avansa aceste statistici autorităţilor şi pacienţii să poată beneficia mai uşor de tratamente.

Iţi povesteam mai devreme despre injecţiile cu anticorpi care fac mai uşoară viaţa pacienţilor cu migrene. Ei bine, marea problemă a acestora este costul, care ajunge undeva la 500 de euro lunar. Dacă poate fi vorba de o reducere, tratamentul poate ajunge în jurul a 1.500-1.600 de lei lunar. În Italia statul decontează până într-atât încât pacientul plăteşte 1 euro lunar.