Conf. dr. Gabriela Muşat este medic primar ORL, iar, în urmă cu doi ani, a dus una dintre cele mai grele lupte din viaţa sa: leucemie acută mieloidă. Cu tărie, încredere în colegii specialişti şi cu simţul umorului, doctoriţa Muşat a ieşit învingătoare.

De ce aţi devenit medic?

Conf. dr. Gabriela Muşat: De fapt, eu aş fi vrut să dau la Politehnică, pentru că îmi plăcea mai mult matematica. Mama mea a spus nu, că ar fi mai bine să mă îndrept către Farmacie, dacă tot îmi plac ştiinţele exacte. Am zis sigur că da şi m-am apucat de învăţat la Chimie.

O prietenă de-ale mamei, între timp, a venit cu o altă idee: dacă tot înveţi Chimie, nu mai bine înveţi repede nişte Biologie şi dai la Medicină?

Şi aşa m-am lăsat îndrumată de x, de y, iar eu, care am vrut să ajung inginer,  am ajuns medic. Că aşa mi-a spus mama! (râde)

Dar nu regret nicio clipă. Îmi place foarte mult.

Ce a ajuns să vă placă? E totuşi o facultate grea...

Conf. dr. Gabriela Muşat: Mie nu mi s-a părut grea. Din toată evoluţia mea academică, facultatea mi s-a părut cea mai uşoară. A fost foarte uşor de învăţat, îmi venea totul natural, îmi plăcea tot ceea ce făceam.

Mie îmi place foarte mult să învăţ. Îmi place să descopăr lucruri noi şi mi se livrau foarte multe cunoştinţe, ceea ce îmi plăcea teribil. Cel mai mult mi-a plăcut facultatea de Medicină din tot ce am învăţat.

Apoi, am devenit medic şi mi-a plăcut foarte mult partea de lucru cu oamenii. Asta e partea frumoasă. Partea frumoasă e că ajungi să cunoşti foarte mulţi oameni, să vorbeşti cu ei, să îi ajuţi. Şi asta e extraordinar. Nu mi-aş dori niciodată să fac altceva.

Şi partea mai puţin frumoasă?

Conf. dr. Gabriela Muşat:  Nu ştiu. Cred că medicina e frumoasă oricum. Poate sistemul medical în care evoluez ar putea fi mai bun, dar, în rest, îmi place tot ce fac.

Cum aţi ales specialitatea?

Conf. dr. Gabriela Muşat:  Tot întâmplător. Eu cred că te ghidează viaţa şi nu trebuie să te opui. Mi-aş fi dorit să fiu ginecolog, iar, la Rezidenţiat, am avut o medie bună, dar nu atât de bună, încât să iau Ginecologia, care se lua foarte repede pe vremea aia. Acum, nu mai e atât de căutată. Cred că şi ăsta a fost un semn.

Nu mi-am închipuit niciodată că nu o să prind. Îmi făcusem socoteala şi eram în prima parte a celor care au promovat examenul. Şi, pentru că nu am prins, am luat o specialitate chirurgicală – pentru că îmi plăcea facultatea mai mult decât alte domenii ale medicinei – şi am ales specialitatea care mi s-a părut mie adecvată. După aceea am îmbrăţişat această specialitate.

Şi, prin comparaţie, ORL-ul cum a început să vă placă?

Conf. dr. Gabriela Muşat: Cred că acel colectiv de oameni în care am ajuns, când am învăţat pentru specializare, m-a făcut să mă simt apreciată şi că pot să fac chestia asta, că este ceva ce mi se potriveşte.

Îmi place specialitatea, pentru că este extrem de complexă, îţi oferă multe satisfacţii, deoarece ai de-a face cu pacienţi diferiţi. Avem şi patologie mai serioasă, patologia oncologică, putem să facem şi otoneurologie, care se îngemănează cu neurologia, putem face foniatrie pentru antrenarea vocii, chirurgie endoscopică, chirurgia laringelui. Este asemănătoare cu chirurgia mare.

Fiind atât de vastă, mi-a plăcut mult. Este o specialitate foarte complexă, care îţi oferă multe posibilităţi de a te dezvolta: dacă vrei să faci chirurgie faci, dacă nu vrei, nu faci. Dacă vrei să activezi într-un spital, se poate şi asta, dacă nu, în policlinică.

Şi ce aţi ales?

Conf. dr. Gabriela Muşat: Eu fac ORL general. Fac de toate. În ultimul timp, am fost îndrumată să fac otoneurologie, deci mă ocup de pacienţii cu vertij şi hipoacuzii. Dar fac şi chirurgie endoscopică şi chirurgia clasică de deviaţii de sept, amigdalectomii, care sunt „pâinea orelistului”. Dar otoneurologia e un fel de supraspecializare în ORL şi este unul din domeniile mai puţin cunoscute de ceilalţi orelişti, deci asta mă face oarecum specială.

Ce se schimbă în mintea şi în sufletul unui medic în momentul în care devine pacient?

Conf. dr. Gabriela Muşat: Am încercat să fiu un pacient disciplinat. Poate am fost şi eu dificilă, pentru că se ştie că medicii sunt nişte pacienţi dificili, deoarece au senzaţia că înţeleg mai bine boala lor. Atunci când tratezi un medic, ai impresia că el poate să fie mai critic faţă de prestaţia ta decât ceilalţi pacienţi. Eu mi-am înţeles colegii şi am fost un pacient foarte disciplinat.

Ce diagnostic aţi avut şi cum aţi fost un pacient disciplinat?

Conf. dr. Gabriela Muşat: Am fost diagnosticată cu leucemie acută mieloidă şi am urmat toate indicaţiile pe care le-am primit de la colegii mei. Am făcut conştiincios tot ce trebuia ca să mă vindec. Am încredere în colegii mei, am încredere în ştiinţă, am încredere în medicină. E mai greu să fii pacient, pentru că eşti speriat, nu ştii ce se întâmplă, nu înţelegi foarte bine. Asta m-a făcut să-i înţeleg mai bine pe pacienţii mei şi m-am gândit: oare când mă voi întoarce, pentru că am ştiut că o să mă întorc, cum o să fie? Oare o să mai pot fi empatică cu ei? Mă temeam că nu o să mai cred că durerea lor e foarte mare, eu trecând prin nişte dureri mai mari ca ale multora dintre ei. Sau, o să fiu, dimpotrivă, mai protectivă, mai atentă, pentru că o să-i înţeleg mai bine? Cred că s-a întâmplat câte puţin din fiecare, în final. Mi-am dat seama că pacienţii sunt un pic răsfăţaţi. Vin la Camera de Gardă pentru dureri uşoare, pentru rinită sau o faringită uşoară şi utilizează din resursele sistemului medical mai mult decât ar trebui. În alte state nu ar ajunge la Camera de Gardă cu simptomatologia aceea. Pe de altă parte, empatizez mult mai tare cu ei decât înainte. Mi se pare că trebuie înţeleşi şi protejaţi mai mult cei care au într-adevăr nevoie de asta.

Ca medic-pacient te consumi şi te macini mai tare. Un pacient fără pregătire medicală nu conştientizează neapărat ce i se poate întâmpla, ce reacţii pot avea loc, unde poate ajunge, la ce complicaţii. Un medic pacient, da. Şi se sperie mai tare. Chiar dacă te protejează colegii mai mult, că e imposibil să fie altfel. Pentru că se identifică cumva cu tine.

Cum a fost momentul în care v-aţi dat seama că totul e bine?

Conf. dr. Gabriela Muşat: Nu ştiu. Pentru că nu ştiu dacă totul e bine. Acum e bine, dar nu ştiu dacă TOTUL e bine. Sper din tot sufletul că totul este bine. Prima oară când mi s-a spus că e bine m-am bucurat, dar mi-e frică să mă bucur prea tare. Pentru că sunt medic şi ştiu că orice e posibil. Sper că nu, dar ştiu că e posibil. Nici nu vreau să mă bucur prea tare. Sunt fericită, mă bucur de fiecare clipă, dar cu măsură.

Şi cum a fost când v-aţi întors la pacienţi? Sunteţi mai empatică cu ei?

Conf. dr. Gabriela Muşat:  Da, categoric. Încerc să vorbesc cu ei mai mult, să le explic, să înţeleagă ce li se întâmplă.

Ce provoacă frica într-un diagnostic de acest tip?

Conf. dr. Gabriela Muşat: Părerea mea e că frica este o frână în vindecare, pentru că scade capacitatea ta de a lupta cu afecţiunea. Psihicul contează foarte mult. Dacă eşti optimist şi hotărât, o să fie bine. Pacienţii care sunt optimişti în general merg bine. Asta ştim toţi. Cei care sunt depresivi, se pierd. Sunt unii care au toate cărţile în mână şi, din cauza unei depresii, nu merg bine. Iar alţii, care par că sunt lipsiţi de orice şansă, printr-o atitudine de luptător, reuşesc să învingă boala. Este foarte important. E foarte importantă şi încrederea pe care o ai în medic, încrederea în tratament.

Cum lupţi împotriva fricii? Cum o potoleşti?

Conf. dr. Gabriela Muşat: Încerci să nu te gândeşti. Nu ştiu dacă e o reţetă universală, dar aşa am făcut eu. Şi e vorba şi de curaj. Un curaj al meu intrinsec. Curajul înseamnă să-ţi învingi frica, nu să nu o simţi. Am zis că trebuie să o fac şi trebuie să merg înainte. Am avut diverse momente de slăbiciune, dar, per total, a fost bine. Eu cred că suntem programaţi să luptăm pentru viaţa noastră. Şi tot ce am făcut am făcut natural, potrivit felului meu de a fi.