Dr. Ana Maria Vayna este specialist în Obstetrică-Ginecologie şi în Medicină fetală, s-a specializat în Regatul Unit, iar acum lucrează la Spitalul Filantropia din Bucureşti, dar şi la câteva clinici private.

De ce ai vrut tu să te faci medic?

Dr. Ana Maria Vayna: Asta mi-am dorit dintotdeauna: să-i ajut pe oameni. Îmi place să ajut atunci când pot.

Cum ai ales specialitatea?

Dr. Ana Maria Vayna:  În general, cu toate că îmi place să ajut, nu-mi place să văd suferinţă. De aceea m-am gândit că Obstetrica-Ginecologia e o specialitate a medicinei în care vezi mai multă bucurie: ajuţi mămicile să dea viaţă. Este o muncă asociată cu mai multă bucurie decât celelalte specialităţi.

Cine te-a ghidat? Cine ţi-a fost mentor?

Dr. Ana Maria Vayna: În timpul rezidenţiatului, domnul profesor Peltecu. Am lucrat sub îndrumarea dumnealui şi îi sunt recunoscătoare pentru tot ce sunt acum; am lucrat foarte mult împreună pe partea de chirurgie ginecologică, chirurgie oncologică, îmi plăcea la nebunie să operez, însă, la sfârşitul rezidenţiatului, a trebuit să iau o decizie. Mi-ar fi plăcut să fac chirurgie, însă nu puteam să încerc toate ramurile chirurgicale, aşa încât am decis să fac o altă parte a obstetricii, şi anume Medicina fetală. Era o specialitate nouă, nu erau şi nici acum nu sunt mulţi specialişti. Aşa că am decis să plec din ţară şi să învăţ de la cel care a fondat această specialitate – profesorul Nicolaide, care este în Londra.

Cum a mers acest proces de mentoring, că presupun că şi tu ghidezi acum nişte oameni. Cum  arată şi cum te ajută el?

Dr. Ana Maria Vayna: Atât în ţară, cât şi în străinătate învăţam făcând. Practic, a fost o perioadă de acomodare, în care noi îi urmăream pe profesori, apoi am fost lăsaţi să facem şi noi. Aşa procedez şi eu acum. Sunt medici care îşi doresc să înveţe Medicină fetală, vin la noi în departament şi, practic, îi învăţăm şi fac şi ei după ce ne urmăresc pe noi.

Cum te-a schimbat pe tine prima interacţiune cu pacientul, atunci când ai constatat că meseria ta e mai mult decât cunoaştere şi ştiinţă de carte, adică presupune şi interacţiune, stăpânire de sine, empatie şi tot ceea ce compune o relaţie interumană?

Dr. Ana Maria Vayna: Întotdeauna încerc să fiu acolo, să le arăt pacienţilor că sunt acolo şi că fac tot ce pot eu să fac pentru ei. Uneori, este dificil, pentru că sunt cazuri grele, pentru că, oricât ai fi de puternic, te afectează, te afectează emoţional, sunt poveşti de viaţă pe care le trăieşti alături de pacienţi. Atât reuşitele, cât şi eşecurile le trăieşti alături de ei. E imposibil să nu faci asta. Revenind la întrebare, te schimbă lucrând cu anumite tipologii. Îţi schimbă viaţa, dar e plăcut în ambele sensuri. E o schimbare în bine.

Spune-mi un caz sau două pe care nu o să le uiţi niciodată...

Dr. Ana Maria Vayna: Uite un caz recent: o doamnă cu o sarcină gemelară – acestea sunt sarcini cu risc crescut de complicaţii, mai ales dacă cei doi feţi împart aceeaşi placentă – o doamnă care a venit la mine la 18-20 de săptămâni, a necesitat o intervenţie intrauterină, care am crezut că a reuşit. La 25 de săptămâni, au apărut alte complicaţii, am reintervenit intrauterin, iar, de la 25 de săptămâni, până spre 31 de săptămâni, pacienta a stat internată în spital. Eram, nu doar eu, ci întreaga echipă, alături de ea. Din păcate, cazul nu s-a terminat într-un mod fericit. Cei doi bebeluşi s-au născut, dar nu au supravieţuit, însă pacienta a conştientizat că noi am făcut totul pentru ea. A fost deprimant pentru ea, că a luptat foarte mult, dar noi am luptat pentru ea. La final, ne-a spus că îşi doreşte o altă sarcină şi că îşi doreşte să vină tot la noi, pentru că suntem o echipă specială.

Un alt caz, tot la gemeni, de data asta, unul dintre gemeni a necesitat multiple transfuzii intrauterine – vreo 5 sau 6, pe durata sarcinii, din cauza unei incompatibilităţi de RH. La ultima transfuzie, frecvenţa cardiacă a celor doi bebeluşi a scăzut semnificativ, astfel încât am crezut că trebuie să-i „naştem”, deşi aveau 32 de săptămâni. Am pus mama pe masa de operaţie şi am mai verificat o dată, să văd dacă într-adevăr trebuie să intervin. Bătăile inimii reveniseră la normal şi atunci am decis să nu o operez şi a născut spre termen. A fost un caz fericit.

Mamă fiind, şi medic, şi specialist, şi empatică, îmi dau seama că ajungi să creezi o relaţie cu pacienţii. Dar mă întreb cum ai fost tu în rolul de mamă sau viitoare mamă?

Dr. Ana Maria Vayna: Nu am fost foarte stresată. Cred că am fost o gravidă relaxată. Îmi făceam ecografii singură şi poate de-asta. (râde) Cum aveam un dubiu, mă examinam. Când am început să simt mişcările, am fost super-relaxată. Nu mai simţeam nevoia să verific dacă le bate inima. Am fost o gravidă relaxată.

Care sunt planurile tale de intervenţie faţă de pacientele tale?

Dr. Ana Maria Vayna: Îmi doresc să deschid o clinică pentru că, deşi aparent sunt multe clinici care fac Medicină materno-fetală, de fapt, nu există o informaţie coerentă legat de acest domeniu. Niciuna dintre clinici nu oferă o informare sistematizată, mai ales despre sarcinile cu anumite riscuri. Şi, atunci, eu mi-am propus asta. Am acest proiect pe care îl încep în curând. Îmi doresc nu numai să deschid o clinică în care să vină pacientele. Îmi doresc să fac şi partea de cursuri, să organizez traininguri. Asta am mai făcut în trecut: cursuri hands on, cursuri teoretice, de conştientizare, de existenţă a anumitor complicaţii în unele cazuri, cum ar fi sarcina gemelară. Să cresc awarness-ul atât pentru pacienţi, cât şi pentru cadrele medicale.