Din aceeași categorie
Cum şi de ce aţi decis dumneavoastră să deveniţi medic?
Dr. Carmen Samoilă: Mi-am dorit încă din liceu să ajut copiii, să lucrez cu ei. Îmi place inocenţa lor, joaca, sinceritatea lor. Ei spun lucrurilor pe nume, nu ca oamenii mari. Probabil că adulţii se tem să fie judecaţi, spaimă pe care cei mici nu o au. Ei sunt mult mai deschişi.
Adevărat, dar dacă revenim, medicina pediatrică este chiar mai complicată, zice lumea, decât cea pentru adulţi. Cum stau lucrurile pentru dumneavoastra?
Dr. Carmen Samoilă: Mie mi se pare mult mai complicată relaţia cu adulţii, decât cea cu copiii. Să fiu sinceră, poate că vorbesc dintr-o obişnuinţă sau experienţă, dar cred că, o dată ce te înveţi să lucrezi cu ei, să-i vezi, să-i evaluezi, lucrurile merg mai departe cu plăcere.
Povestiţi-mi puţin, cum a fost pentru dumneavoastră să răzbateţi în sistem?
Dr. Carmen Samoilă: Facultatea am terminat-o la Craiova, venind dintr-un oraş mic, din Roşiori de Vede. Profesoara de biologie m-a convins să aleg această profesie, fiindcă ea a văzut că aveam rezultate foarte bune la materiile de admitere la medicină: chimie şi biologie. În vreme ce eu eram convinsă că voi da admitere la ASE. (râde)
Facultatea de Medicină a fost destul de dificilă, cronofagă şi energofagă. Dar, atunci când faci totul cu pasiune şi ajuţi şi primeşti înapoi toată bucuria pacienţilor mici sau a părinţilor lor, treci peste aceste greutăţi.
Cum aţi ajuns la centrul din Alba Iulia?
Dr. Carmen Samoilă: După ce am terminat studiile, m-am îndrăgostit de acest oraş, de Alba. La fel şi soţul meu. Am optat să facem rezidenţiatul pentru a putea găsi posturi în Alba. Aşa că am mers la Cluj. După ce am terminat rezidenţiatul, am lăsat cv-ul la mai multe organizaţii din oraş. Iar domnul Sebastian Onac, de la Centrul „Maria Beatrice”, a fost primul care mi-a scris.
Ce ştiaţi despre acest centru?
Dr. Carmen Samoilă: Ştiam din timpul rezidenţiatului de la Cluj despre acest centru, pentru că aveam copii, pacienţi, care mergeau la clinica din Alba şi care aveau deja rezultate bune. Se vedea diferenţa la copiii care mergeau la acest centru, se vedeau progrese şi „achiziţii” mai bune.
Şi ce aţi găsit?
Dr. Carmen Samoilă: Am găsit multă căldură din partea colegilor, am fost acceptată foarte uşor de ei, am descoperit o colaborare foarte frumoasă între medici şi terapeuţi.
Am învăţat foarte multe, atât de la colegii terapeuţi, dar şi de la copiii care au venit în centru. Aici am întâlnit multe patologii neurologice, pe care în perioada rezidenţiatului nu le-am întâlnit. Vin foarte mulţi copii atât din ţară, cât şi din străinătate cu diagnostice rare, aşa încât mă văd provocată să citesc mai mult, să mă fiula curent cu toate nouătăţile din neurologie, altele decât cele uzuale.
Cum arată, practic, munca dumneavoastră, ce trebuie să faceţi într-o săptămână obişnuită?
Dr. Carmen Samoilă: De dimineaţă, avem consultaţii, atât ale copiilor care vin să facă terapii, cât şi ale celor care vin pur şi simplu pentru un consult, care poate doresc să intre în terapii sau sunt trimişi de alţi specialişti pentru evaluare neurologică.
Care sunt cele mai spectaculoase succese pe care le-aţi remarcat?
Dr. Carmen Samoilă: Să ştiţi că cele mai spectaculoase sunt la copiii prematuri şi la cei care încep foarte devreme terapia, care au venit la noi la mai puţin de 1 an. Ei au au cele mai mari şanse de reuşită. Am avut copii prematuri sau cu suferinţă mare la naştere, care, prin terapii până la vârsta de un an, la maximum 2 ani, au reuşit să ajungă la acelaşi nivel cu ceilalţi copii de vârsta lor, să achiziţioneze mersul, motricitate, să fie independenţi. Asta mi se pare cea mai mare reuşită.
Care credeţi că este cel mai mare dar pe care îl faceţi acestor copii şi acestor părinţi care vin la dumneavoastră?
Dr. Carmen Samoilă: Eu sper că le ofer căldură şi înţelegere, şi sprijin.