Dr. Floarea Ciupitu are 66 de ani, iar, din 1987, lucrează ca medic de familie în comuna Gângiova, din judeţul Dolj. Îşi cunoaşte pacienţii până la a doua sau chiar a treia generaţie, locuieşte, de luni până vineri, deasupra dispensarului, într-o cameră încălzită cu sobă şi fără duş, dar şi-a prelungit contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate şi misiunea ei faţă de pacienţii, pe care îi simte familie, până la limita maximă, cât îi permite legea să lucreze, la 70 de ani. În urmă cu câţiva ani, fotoreporterul Ioana Moldovan a realizat împreună cu ea o serie de documente fotografice, pe care le-a arătat lumii întregi, atunci când le-a publicat în New York Times.
De ce aţi ales să fiţi medic?
Dr. Floarea Ciupitu: Întotdeauna mi-a plăcut să lucrez cu oamenii şi mi-a plăcut ideea de a fi medic. Este o misiune foarte frumoasă, aceea de a fi printre oameni, a lucra cu ei, dar este şi foarte dificil.
Unde v-a fost inspiraţia, în familie, în preajma dvs.?
Dr. Floarea Ciupitu: Nu aş spune asta. Mama a fost femeie de serviciu, iar tata, în vremea lui Ceauşescu, vindea bilete în autobuzele din oraş, era taxator. Am fost familie săracă, nu am fost pricopsiţi.
Cât de complicat a fost pentru dvs. să vă orientaţi către această meserie şi să îi rămâneţi loială?
Dr. Floarea Ciupitu: În 1974, am intrat la facultate cu medie mare şi am luat bursă; aveam nevoie de ea. Şi am continuat să învăţ, să iau bursă de merit cât am fost la studii. Eram săraci şi aveam nevoie de banii din bursă.
Învăţam fără oprire. Puneam picioarele în apă rece, dacă era nevoie, şi treceam la treabă. Veneam seara, pe la 7.00 sau 8.00, când terminam laboratoarele, aţipeam o oră sau două, până pe la 10.00, mă trezeam şi învăţam toată noaptea. Tata se pensionase medical, rămăsese aproape orb, fratele meu mai mic era şi el student, la Ploieşti, la Chimie, eu la Craiova, deci aveam nevoie de bani, aveam nevoie să ne ajutăm şi singuri. Din banii de bursă ne cumpăram cursurile şi haine, restul îl primeam acasă.
Cum aţi ales locul în care lucraţi acum?
Dr. Floarea Ciupitu: Când am terminat facultatea, în 1980, am primit repartiţie la Călăraşi, de Ialomiţa, unde am rămas 6 ani. Apoi, în 1987, am dat examen şi am ajuns în Dolj. Atunci, am fost trimisă la Gângiova, o comună de mai bine de 3000 de locuitori. Acum, nu mai suntem atâţia, au mai murit oamenii, iar copiii s-au născut în alte părţi.
Ce v-a plăcut acolo de aţi rămas până acum, chiar şi după pensionare?
Dr. Floarea Ciupitu: La început, mi-a fost mai greu, fiindcă nu cunoşteam oamenii, nu le ştiam patologiile. Acum, nu m-aş muta pentru tot aurul din lume în oraş, fiindcă îmi cunosc foarte bine pacienţii, le cunosc afecţiunile; oamenii aici sunt mai maleabili, mai respectuoşi. Gândiţi-vă că sunt printre ei din 1987, multora le-am tratat bunicii, le ştiu tot istoricul de familie, pe alţii i-am vaccinat la o lună, iar acum sunt mai mari decât mine. Gârgiova este sufletul meu. Aici e a doua mea familie.
Ce vă place în continuare?
Dr. Floarea Ciupitu: Îmi place încă să lucrez cu oamenii. Puteam să ies la pensie, dar nu am vrut, mai ales că ne mai lasă Casa de Asigurări de Sănătate să lucrăm până la 70 de ani.
De ce locuiţi deasupra cabinetului?
Dr. Floarea Ciupitu: Cabinetul medical de aici a fost construit de la început cu o cameră deasupra, în care să stea medicul. Acolo am patul meu, până acum câtva timp aveam chiar un pat de spital. Ne încălzim la sobă, ne spălăm în lighean, dar suntem obişnuiţi din vremea cealaltă, din timpul lui Ceauşescu.
La sfârşitul săptămânii, mă întorc acasă, la ai mei, în Craiova, la fiica, ginerele şi la soacra mea. Soţul, din păcate, s-a dus acum câţiva ani. Iar lunea revin aici, la Gângiova.
Dr. Floarea Ciupitu, în camera de deasupra dispensarului din Gângiova. Foto: Ioana Moldovan
Împărtăşeşte cineva din familie meseria dvs.?
Dr. Floarea Ciupitu: Nu. E grea meseria mea.
De ce?
Dr. Floarea Ciupitu: Dacă nu citeşti, dacă nu te pui la punct cu noile informaţii, te plafonezi. Medicamentele pe care le foloseam noi când am început nici nu mai există. Deci, trebuie să ştii tot ce e nou, altfel rămâi un medic de nota 4.
De ce aţi rămas atât de ataşată de medicina „de ţară”, de familie într-un cabinet rural?
Dr. Floarea Ciupitu: Adevărul este că nu există comună fără medic de familie, dar toţi fac naveta. Ceea ce eu nu fac.
Dumneavoastră de ce nu faceţi?
Dr. Floarea Ciupitu: Vă explic îndată: dacă recomand unui pacient un antibiotic, de pildă, eu rămân să i-l administrez, aşa cum scrie în recomandări, la 6 ore, noaptea, în zori, la prânz, când trebuie.
Dr. Floarea Ciupitu, la vizită medicală la domiciliu. Foto Ioana Moldovan
Nu e treaba asistentei medicale?
Dr. Floarea Ciupitu: Nu, fiindcă eu plătesc asistenta pentru un program de 7 ore.
Dar şi dvs. tot pentru atât sunteţi plătită, nu?
Dr. Floarea Ciupitu: Da, dar eu nu pot forţa pe nimeni să stea peste program, fiindcă vreau eu.
Pe dvs. cine vă obligă?
Dr. Floarea Ciupitu: Conştiinţa mea de medic, nimeni altcineva. Ştiţi cât costă o penicilină acum? 11.5 lei. La care se adaugă şi gentamicina. Omul îşi cumpără tratamentul, iar eu să-mi bat joc de banii lui, fără măcar să se vindece? Înseamnă că nu sunt medic.
Dr. Floarea Ciupitu, într-o vizită medicală la un nou-născut. Foto: Ioana Moldovan
Când vă veţi retrage din activitate?
Dr. Floarea Ciupitu: Am prelungit actul adiţional până în 2026. Atunci, mă voi retrage, fiindcă nu mă lasă Casa de Asigurări de Sănătate să lucrez peste această limită. Eu sunt o femeie activă şi nu vreau să ies la pensie.
Ce vă mai doriţi?
Dr. Floarea Ciupitu: Nimic altceva decât sănătate. În rest, pe toate mi le dă Dumnezeu.
