Dr. Laura Ene, medic primar Diabet, Nutriţie şi Boli metabolice, a dezvoltat o carieră robustă în medicina publică şi privată de la noi. Absolventă a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, cu specializare în Fiziokinetoterapie, şi ulterior a Universităţii „Ovidius” din Constanţa, cu o specializare în Medicină generală, a terminat mai multe formări în psihoterapie. Mai târziu, avea să-şi construiască drumul spre antreprenoriat, iar şi mai târziu, avea să deschidă clinica proprie de nutriţie, după o perioadă în care a dat atenţie educaţiei legate de alimentaţia sănătoasă.

Cum şi de ce aţi decis să deveniţi medic?

Dr. Laura Ene: Îmi aduc aminte că unul dintre jocurile mele preferate, când eram mică, era să fac operaţii imaginare, să consult, să fac injecţii şi să pansez răni închipuite ale celor de-acasă. Tata, în special, era pacientul meu preferat de duminică. Nu ştiu dacă vă amintiţi, dar existau adevărate truse medicale de jucărie (ţin minte şi acum foarfeca roşie, seringa de plastic, stetoscopul şi ciocănelul de reflexe pe care le găseam înăuntru) şi care, pe lângă păpuşi şi cărţi, mi-au stat aproape toată copilăria.

Desigur, ideea de a fi medic răsărise în mintea mea de mică. Bunicii mei lucrau în domeniul medical (bunicul meu era asistent medical, iar una dintre bunicile mele era medic pediatru). Mai întâi, însă, mi-am dorit să devin psiholog, dar în 1994-1995, când am terminat liceul şi era momentul de dat examenul la facultate, psihologia era un domeniu considerat fără viitor.

Medicina era singura alternativă, mai ales că nu am fost niciodată bună la ştiinţele exacte, deşi am terminat un liceu cu profil de mate-fizică. Şi totuşi, nu am început prin a studia medicina clasică, deoarece primisem încă de mică recomandarea să aleg orice profesie, cu excepţia medicinei. Să o citez pe bunica: „Cum te ştiu eu pe tine, o să stai toată viaţa în spital şi nu vei reuşi să-ţi întemeiezi o familie!” Adevărul este că aşa suna povestea ei, o femeie care şi-a dedicat întreaga viaţă micilor pacienţi.

Bunica şi-a dorit foarte mult să devin profesoară, iar într-o oarecare măsură visul i s-a îndeplinit. Încercând să-i ascult sfatul, am ales Fiziokinetoterapie, o specialitate nou apărută în cadrul Facultăţii de Medicină „Carol Davila” din Bucureşti. Însă, la terminarea facultăţii, care a durat cinci ani, mi-am dat seama că îmi doresc să fac mai mult, să fiu, de fapt, medic, aşa încât am continuat studiile medicale, pentru încă trei ani, la Constanţa, unde am avut posibilitatea să mă înscriu în anul 4 pe sistemul de credite recent introdus în facultăţile din România.

Au fost ani foarte grei, cu foarte multe examene pentru a recupera diferenţele de materie, dar iată că au trecut, a venit şi anul de stagiatură, în care am făcut şi un masterat şi în care m-am pregătit pentru rezidenţiat. Dacă aş aduna vreodată câte examene am dat în toată viaţa, cred că au fost peste 100 în toţi anii de Medicină.

Adevărul este că mie chiar mi-a plăcut să învăţ, am fost un elev silitor, chiar tocilar aş putea spune, îmi place şi acum să deschid un tratat nou sau să fiu la curent cu ultimele descoperiri. Chiar şi acum am rezervată o dimineaţă pe săptămână (în principiu duminica) în care, la cafea, răsfoiesc noutăţile medicale din newsletter-ele primite în cursul săptămânii.

Cum aţi ales specialitatea?

Dr. Laura Ene: Din liceu am căzut în capcana dietelor, ca multe alte adolescente, pesemne. M-am luptat cu kilogramele în plus mulţi ani (privind acum în urmă, nu erau chiar atât de multe, însă standardele de frumuseţe pe atunci, desprinse din revistele de modă, mă situau undeva la 10+). Am ţinut toate dietele posibile şi mai ales imposibile, în primii ani de facultate, desigur fără rezultate durabile. Iar, când mi-am ales specialitatea Diabet şi nutriţie, m-am gândit că, în sfârşit, voi înţelege tainele celor slabi, care pot mânca orice, oricât, oricum fără să se îngraşe.

După ce am înţeles capcanele dietelor, taina slăbitului şi menţinerii unei greutăţi, am decis să o împărtăşesc tuturor. Făceam acest lucru în paralel cu Medicina şi mi-am dat seama că am nevoie de mai multe abilităţi de comunicare, de înţelegere şi motivare a pacientului din faţa mea. Motiv pentru care m-am îndreptat către Psihoterapie, unde am făcut numeroase formări şi cursuri acreditate, în paralel cu rezidenţiatul de diabet.

Toate acestea m-au ajutat enorm să înţeleg natura umană, resorturile alegerilor alimentare şi nu numai. Aşadar, iată că am devenit şi psiholog, până la urmă (da, sunt şi psihoterapeut înregistrat la Colegiul Psihologilor din România). Şi, ca să închei parcursul devenirii mele, de la medic şi mai apoi psihoterapeut, am făcut şi formare de trainer, aşadar am ajuns şi profesor, am creat o şcoală de nutriţie şi psihonutriţie, în cadrul căreia ţin, cu o frecvenţă aproape lunară, cursuri pentru cei care îşi doresc să aprofundeze cele două arii şi să înţeleagă împletirea dintre ele, cum să le combine pentru rezultate maximale şi durabile, atât pentru ei şi familiile lor, cât şi pentru clienţii lor.

Care au fost mentorii care v-au însoţit devenirea şi cum a arătat această muncă împreună?

Dr. Laura Ene: În primii ani de viaţă, au fost, desigur, părinţii şi bunicii mei care m-au învăţat să iubesc şcoala, ştiinţa, cărţile şi oamenii în general. Ulterior, în liceu, au fost cărţile pe care le devoram şi muzica clasică. Perioada facultăţii a fost una foarte grea pentru mine. Obişnuită acasă, la Tulcea, în bula mea de linişte şi siguranţă, deodată m-am trezit singură într-o lume agitată şi mult diferită faţă de ce ştiam eu.

Pot spune că fiecare dintre oamenii pe care i-am întâlnit în acea perioadă din viaţă mi-au fost mentori într-un fel care m-a modelat aşa cum era cel mai potrivit să se întâmple pentru devenirea mea. Odată cu intrarea în specialitate, am avut mulţi profesori extraordinari, care mi-au reconfirmat dragostea faţă de oameni, de Medicină şi pe care îi port şi acum în suflet cu deosebită consideraţie. Spun, aşadar, despre prof. Voinea, de la Constanţa, alături de care am făcut masteratul şi primii paşi în Medicină, la patul bolnavului, precum şi despre prof. Guja, de la Institutul de Diabet, alături de care am învăţat despre misterele acestei afecţiuni şi la care am admirat enorm respectul faţă de pacient, de colegi şi de oameni în general. Era de un bun-simţ şi o dedicare pe care rar le întâlneşti în lumea medicală actuală. Ulterior, fiecare pacient în parte, fiecare coleg sau profesor, şef ori colaborator au fost în felul lor mentori care mi-au modelat devenirea ca om şi ca profesionist.

Care sunt primele trei legi pe care le împărtăşeşte nutriţionistul pacientului său (vorbim, desigur, despre situaţiile non-patologice grave)?

Dr. Laura Ene: Nu aş putea să vorbesc în numele tuturor nutriţioniştilor, vă voi împărtăşi regulile mele de bază. Organizarea meselor, hidratarea şi mişcarea sunt pilonii de bază pentru a putea avea un stil de viaţă sănătos şi echilibrat.

Care sunt primele trei legi de nutriţie de la care nu vă abateţi?

Dr. Laura Ene: Nu mănânc prăjeli, nu ronţăi între mese şi nu beau sucuri de niciun fel.

Care sunt bucuriile interzise pe care vi le permiteţi?

Dr. Laura Ene: Prăjiturile cu ciocolată (Amandină sau Lava-Cake), chipsurile şi pastele carbonara.

De ce a fost nevoie de paradigma interzicerilor în materie de hrană?

Dr. Laura Ene: Habar nu am, probabil pentru că avem nevoie de reguli în dietă, ca în viaţă. Mi se pare însă o abordare teribil de neinspirată, aceea de a introduce alimente permise şi interzise. Eu nu lucrez cu restricţii, pentru că ştiu că vor crea, în timp, frustrări şi pofte incontrolabile. Din păcate, au fost interzise de-a lungul timpului în diete exact alimentele de bază, hrănitoare şi care trebuie să existe pe masă şi în alimentaţia noastră: pâinea, cartoful, orezul, pastele, combinaţia carne + cartof care este cea mai săţioasă şi îndestulătoare. Desigur, este important să ţinem cont de cantitatea, calitatea, momentul şi combinaţiile ulterioare pe care le facem, dar nu să ne refuzăm alimente de bază, asta e o crimă nutriţională!

Toată lumea fuge de pâine, dar când se întâlneşte cu biscuiţi, covrigi, merdenele sau sărăţele uită cu totul de dietă, de calorii, de nutrienţi. Ţinem dietă ziua, mâncăm te miri ce, o salată un fruct, un iaurt, ajungem seara acasă obosiţi, flămânzi, epuizaţi fizic şi mental şi desigur că sfârşim prin a mânca în exces. Avem o mulţime de informaţii contradictorii şi ne dorim pilula magică, formula minune, dieta rapidă.

În diete nu există lift către succes, trebuie să o iei încet, pe scări. La baza unei diete şi a unui stil de viaţă corect şi echilibrat nu stau restricţiile, ci alegerile inteligente şi informate, rutinele sănătoase, grija şi atenţia faţă de propriul corp. Din păcate, nutriţia nu se învaţă la şcoală, la fel cum nu se vorbeşte nici despre educaţia financiară şi nici despre dezvoltarea emoţională, adică trei aspecte total neglijate, dar esenţiale în acest moment. E important să ştim să ne hrănim corect atât pentru corpul nostru cât şi pentru psihicul nostru, la fel cum este important să ştim să avem grijă de emoţiile noastre şi să nu le mai tratăm cu mâncare sau alte substanţe cu care obişnuim să ne recompensăm oboseala, stresul, frustrarea, durerea etc.

Ce avem a face pentru a ne pune în acord cu mediul în care trăim, cu stilul de viaţă complicat şi stresant pe care îl ducem, dar şi cu modul în care am transformat mâncarea în plăcere şi recompensă?

Dr. Laura Ene: Eu cred că este vorba despre multă organizare şi un pic de disciplină, plus o permanentă şlefuire şi dezvoltare personală. Trebuie să învăţăm să ne organizăm un pic mai bine timpul personal (să aplicăm mai des conceptul de egoism iluminat), să învăţăm să zicem nu altora pentru a obţine un mare da pentru noi înşine (să învăţăm să punem limite sănătoase şi să fim asertivi), să deprindem rutine sănătoase pentru corpul, mintea şi emoţiile noastre şi să învăţăm să gestionăm momentele dificile emoţional altfel decât prin mâncare, să ne pansăm rănile şi emoţiile altfel decât cu ciocolată, să ne relaxăm altfel decât pe canapea, la film, ronţăind chipsuri (deşi, recunosc, şi eu mai fac asta din când în când).

Cred că schimbarea stilului de viaţă nu se face doar în farfurie, este vorba şi de modul în care gândim şi ne raportăm la emoţiile noastre şi, până nu găsim echilibrul suflet-minte-emoţii, nici corpul nu se va putea echilibra cu adevărat pe cântar. De aici şi conceptul pe care l-am introdus în clinica de nutriţie pe care o conduc, conceptul integrat care tratează şi priveşte omul pe trei axe: medical, nutriţional, dar şi emoţional. Combinaţia eficientă dintre medicină, nutriţie şi psihoterapie este metoda mea, aplicată cu succes pe mii de pacienţi până acum, şi pe care am reuşit, după 20 ani de experienţă, să o pun în practică într-o clinică integrată, în care am adunat împreună medici specialişti în domeniile lor, nutriţionişti şi dieteticieni dedicaţi, psihologi şi coach antrenaţi în abordarea şi tratarea completă a pacienţilor care au nevoie de o schimbare nutriţională în viaţa lor.