Dr. Matei Bratu este medic specializat în Chirurgie Generală, dar şi în Chirurgie Oncologică. Spune despre Medicină că este o meserie ca orice alta dacă alegi să fie aşa. Dacă te implici 100% şi eşti empatic cu pacientul, devine o meserie nobilă. Cel mai lung concediu pe care l-a avut a fost de două săptămâni şi a fost acum cinci ani. „E greu să stai departe de pacienţi, mai ales că pacienţii oncologici au nevoie de tratament şi sprijin chiar şi după operaţie”, spune medicul.

Când, cum şi de ce aţi decis să deveniţi medic?

Dr. Matei Bratu: Eram în clasa a XI-a. Toată lumea să gândea încotro să o apuce. Aveam de ales între Politehnică şi Informatică, Drept şi Medicină – pentru că erau meserii clasice. Am zis să încerc. Eram foarte bun la Informatică, îmi plăcea şi varianta de Drept, dar cred că, printr-o întâmplare, am ales Medicina, gândindu-mă că mereu va fi nevoie de medici, iar asta va fi tot timpul o meserie nobilă. Am început meditaţiile, am dat examen la Mate-Info unde am intrat, apoi la Medicină. Dar nu am putut continua cu amândouă.

De ce te-ar fi tentat Dreptul?

Dr. Matei Bratu: Pentru că întotdeauna mi-au plăcut lucrurile care sunt logice. Iar în ceea ce priveşte Dreptul – unde şi acolo te joci cu viaţa omului, trebuie să ai o logică imbatabilă şi întotdeauna trebuie să fii bazat pe argumente, nu pe intuiţie. Iar eu am fost mereu genul de persoană convinsă doar de argumente, de lucruri logice.

Chirurgia e, de multe ori, un domeniu al acţiunii, al deciziilor rapide, nu al reflecţiilor...

Dr. Matei Bratu: Aşa pare din afară, dar nu e aşa. Există un planning bazat pe experienţă şi pe cât citeşte fiecare medic, pe o precauţie prin care te aştepţi să se întâmple orice. Dacă iei în calcul orice complicaţie, atunci nu mai apar surprize şi nu mai e nimic spontan. Dacă ai mai trecut prin experienţele respective şi ştii să le repari, să le previi, e doar un algoritm cu multe variaţii şi, în funcţie de ce se întâmplă în timpul operaţiei, te duci pe drumul respectiv şi ştii ce să urmezi şi ce să faci. 

Ţi s-a întâmplat vreodată să te trezeşti în faţa unui algoritm complet necunoscut şi să nu ştii ce să faci mai departe?

Dr. Matei Bratu: Da, de multe ori se întâmplă asta. Dar eu am fost mereu tocilar, aşa că, din experienţă şi din ce citeşti, cam ştii ce să faci. Iar, dacă reuşeşti să îmbini cunoştinţele cu partea tehnică, rezultatul e unul foarte bun. Şi mai e al doilea element pozitiv pe care mi l-a oferit Dumnezeu de fiecare dată – am avut oameni care m-au ajutat când au fost momente mai dificile. Cu un sfat sau cu o îndrumare. Asta e foarte important, şi în Medicină, dar şi în Chirurgie, e lucrul de echipă. Chirurgia nu ar trebui să fie solitară niciodată. Toată Medicina ar trebui să fie o chestie de echipă, pentru că vorbim de viaţa pacientului. La un moment dat, totul e standardizat. Dar, când ieşi din standard, oricât de citit şi experimentat ai fi, e loc de completare. Medicina e ştiinţă exactă până la un anumit nivel... poate 95%. Restul e un indice de reacţie a organismului, să zicem, aşa că e mai bine să fie mai multe minţi luminate care să te ajute într-o decizie.

Şi cum accepţi? Unii chirurgi sunt somităţi...

Dr. Matei Bratu: Aşa este, dar toate sistemele care merg bine, ţin de o organizare foarte bună. Cât despre ego, cu toţii îl avem, dar e important să ştim să îl stăpânim şi înainte de acţiune, dar şi după acţiune. Pentru că laurii şi vindecarea, procesul de a face bine un pacient sunt doar parţial meritul sistemului medical, al medicului şi al medicamentelor. Contribuie şi organismul, există şi minuni – lucrurile pe care nu ni le explicăm. Deci, meritul nu e 100% al nostru, aşa că e bine să fim mai smeriţi.

Chirurgia construieşte ego-uri puternice...

Dr. Matei Bratu: Cei cu experienţă sunt un pic mai smeriţi. Văd atât de multe cazuri – iar, când ai multe cazuri, apar şi cazuri nefericite. Nu ai cum să faci bine toţi oamenii – iar cazurile nefericite te marchează şi îţi arată că te depăşeşte orice şi că organismul, care este un univers în sine, nu poate fi cuprins niciodată. Mai avem foarte multe lucruri de învăţat. Nu cred că există medic sau chirurg cu rată de succes 100%.

Tu ţi-ai câştigat smerenia sau te-ai născut cu ea?

Dr. Matei Bratu: Nu m-am născut cu ea. Eu am fost o persoană destul de orgolioasă, de arogantă, dar viaţa te învaţă că e bine să fii smerit. Şi am învăţat the hard way. Sunt pacienţi pe care îi faci bine şi a doua zi mor, fără ca tu să ai vreo explicaţie. Sau fac complicaţii pe care nu ţi le explici, dar ştii că e ceva, ceva ce poate chiar tu ai făcut greşit. Nu suntem perfecţi. Nici noi, nici pacienţii. Smerenia vine de la sine când suntem realişti.

Cum l-aţi strecurat pe Dumnezeu în povestea asta?

Dr. Matei Bratu: Nu l-am strecurat eu, s-a strecurat El. Nu pot să spun că mi-a fost străin. La un moment dat, a murit bunicul meu, care era destul de credincios, şi atunci am realizat mai mult ca oricând că avem nevoie de ajutorul lui Dumnezeu pentru a face ceva bine. Şi e un lucru bun şi pentru pacienţi. Când îl implici pe Dumnezeu în actul medical, pacientul se luminează. Şi, la final de tratament, mulţi întreabă cum pot mulţumi medicului. Le spun uneori să-i mulţumească lui Dumnezeu, să pună un acatist... unii acceptă, alţii nu acceptă. Dar relaţia cu Dumnezeu este strict individuală şi aşa cred că ar trebui să rămână.

Cum împărţiţi lucrul la privat cu cel la stat, cu predatul, cu practica?

Dr. Matei Bratu: Muncesc foarte mult. Programul e dimineaţa la spital, apoi merg la facultate şi apoi, după facultate, consultaţii la privat. Operaţii la privat, în weekend sau seara, după facultate.

Care a fost cel mai lung concediu şi când l-aţi avut?

Dr. Matei Bratu: În ultimii câţi ani? În ultimii 10 ani, cel mai lung concediu a fost de 2 săptămâni. Mai exact, a fost acum 5 ani. De atunci, nu am mai plecat mai mult de o săptămână, pentru că e programul încărcat, dar şi pentru că eu sunt adeptul unei monitorizări mai stricte a pacienţilor. Tot timpul le spun să comunice cu mine, să mă sune la orice oră. Complicaţii pot apărea oricând şi e mai bine să le rezolvi din timp. Sigur că lucrul ăsta te încarcă foarte mult: tot timpul mesaje, telefoane, consultaţii peste consultaţii. Mai sunt şi problemele emoţionale ale pacienţilor, care nu sunt de neglijat. Iar ca medic, cu cât eşti mai empatic, cu atât descoperi mai multe trăiri şi trebuie să păstrezi un echilibru. Majoritatea medicilor, mai ales chirurgii, avem tendinţa să ne detaşăm de pacient pentru a nu ne încărca cu problemele şi cu emoţiile lui. Dar a te detaşa şi, în acelaşi timp, a fi empatic cu pacientul, mi se pare lucrul cel mai greu de obţinut într-o relaţie medic-pacient.  Plus că empatia diferă de la caz la caz.

Şi cum faci să te adaptezi?

Dr. Matei Bratu: Când pacientul iese pe uşă, trebuie să închizi acele trăiri în sertăraşul pacientului respectiv. E un lucru pe care îl înveţi, nu e uşor, nu e perfect, dar trebuie să o faci. De multe ori, pacienţii au nevoie de încurajări, uneori trebuie convinşi să facă ceea ce trebuie să facă, pentru că decizia pacientului este suverană şi se face pe baza unor informaţii. Iar tu trebuie să îi dai pacientului toate aceste informaţii, şi bune, şi rele. De multe ori, el nu înţelege riscurile sau poate nici beneficiile. Pacienţii se sperie uşor, iar unii nici nu înţeleg complicaţiile care pot apărea. Iar sarcina e foarte dificilă, pentru că tu nu ai voie să convingi pacientul să meargă într-o direcţie sau în alta. Trebuie să îi prezinţi informaţiile cât mai obiectiv. Dar obiectivitatea din cărţi e foarte dificil de înţeles de pacient. Iar decizia e greu de luat şi pentru pacient, şi pentru rude, dar şi pentru medic.

Ai fost vreodată pacient?

Dr. Matei Bratu: Da, dar mulţumesc lui Dumnezeu, până acum doar pentru lucruri minore. Am avut în familie câteva persoane cu lucruri mai serioase, dar e dificil. Şi acolo simţi încărcătura mai mult, emoţia. Eu sunt un caracter care crede în studii, dar nu întotdeauna. Pentru că au nişte statistici. Experienţele personale ale medicului îl maturizează şi îl fac să ia decizii mai bune pentru pacienţi.

De ce ai ales şi oncologia?

Dr. Matei Bratu: Chirurgia oncologică are câteva particularităţi, spre deosebire de celelalte. Pacienţii sunt foarte speriaţi şi eu cred că m-am născut să fiu o persoană empatică. Mi-am dat seama că, discutând cu ei, pot lua o decizie mai bună din punct de vedere chirurgical. Mai mult, chirurgia oncologică este o chirurgie de planificare. Mie îmi place să stau să analizez imagistica – CT-urile, RMN-urile, să văd pacientul, conformaţia lui. E o chestie meticuloasă. Mie nu îmi place să mă grăbesc. Apoi, e o chirurgie anatomică, bazată pe toate detaliile anatomice, ceea ce se îmbină foarte bine cu ce fac la facultate. Din păcate, însă, pacienţii oncologici au multe complicaţii, au multe nevoi după, trebuie incluşi în programe, în special Tumor Board şi comisii multidisciplinare. Nevoile lor sunt, în primul rând, de timp – pentru că nu poţi lăsa un pacient oncologic să aştepte câteva luni – trebuie îndrumat foarte bine, după un algoritm precis... sunt multe detalii care contează, inclusiv genetice sau alimentare. Sunt multe lucruri care se îmbină şi îmi place să jonglez cu toate astea, spre deosebire de alte chirurgii care poate sunt la fel de importante din punct de vedere al integrităţii şi al vieţii pacientului, dar, în momentul în care ai terminat operaţia, poate nu mai trebuie să ai o legătură atât de strânsă cu pacientul. Poate nu mai contează – îi scoţi colecistul, îl mai vezi de câteva ori şi asta e.

Spuneţi-mi un caz pe care nu îl veţi uita niciodată...

Dr. Matei Bratu: Sunt mai multe şi, din păcate, ţin minte cazurile nefericite, care sunt două sau trei tumori. Sunt şi câteva cazuri fericite în care pacienţii au dorit să ţină legătura cu mine, ca medic, care îmi trimit anual mesaje de mulţumire, de felicitări, care îţi trimit prieteni ca pacienţi, pe care să îi ajuţi.

Ce-ţi provoacă aceste cazuri pe care nu le uiţi?

Dr. Matei Bratu: Cel puţin cazurile acestea au fost cazuri pentru care am luptat foarte mult şi, în ciuda faptului că am făcut tot ce era posibil – operaţii imposibile, management impecabil, ca la carte, adaptat pacientului, cu comisii şi tot ce trebuie – rezultatul nu a fost unul favorabil, doar prin prisma geneticii foarte agresive a cancerului.

Cum te-a schimbat pe tine această meserie?

Dr. Matei Bratu: M-a învăţat să fiu organizat, din punct de vedere al minţii şi al gândirii, să am un algoritm. Sigur că şi informatica a avut un cuvânt de spus, dar, pe parcursul facultăţii, am avut nevoie de organizare ca să pot evolua. Fiecare student, rezident, apoi medic îşi face propriul algoritm. De asemenea, m-a făcut să înţeleg că, dacă citeşti şi înveţi, vei ajunge unde trebuie. Sigur, asta implică multă muncă, multe emoţii, multe nereuşite, dar şi multe reuşite. Meseria asta cred că îţi dă şi o siguranţă de sine. La început, aveam o foarte mare mândrie care nu se baza pe nimic. Doar pe faptul că eram medic. Ulterior, mi-am dat seama că nu e chiar aşa. Medicina, la un moment dat, e doar o meserie, dar pe care te mulezi tu foarte bine, şi atunci eşti un medic bun, sau pe care o păstrezi la nivel de meserie, şi atunci eşti un medic de la 8 a.m. la 2 p.m. sau cât e programul şi atât. Iar, când ieşi din cabinet sau din spital, nu te mai interesează nimic.