Știri

Dr. Rodica Tănăsescu: Ne dorim să putem recomanda mai multe investigații decât în prezent

În medicina de familie, prevenția este parte din fiecare consultație. Însă pentru a-și putea ajuta și mai mult pacienții, medicii de familie ar avea nevoie să poată recomanda mai multe investigații decât cele permise de cadrul legislativ actual, spune dr. Rodica Tănăsescu, vicepreședinta Asociației Medicilor de Familie București.


Cristina Ghioca
30 Septembrie 2026
Știri
30 Septembrie 2026

Dr. Rodica Tănăsescu: Ne dorim să putem recomanda mai multe investigații decât în prezent

În medicina de familie, prevenția este parte din fiecare consultație. Însă pentru a-și putea ajuta și mai mult pacienții, medicii de familie ar avea nevoie să poată recomanda mai multe investigații decât cele permise de cadrul legislativ actual, spune dr. Rodica Tănăsescu, vicepreședinta Asociației Medicilor de Familie București.


Cristina Ghioca

Recent a avut loc o nouă ediție a conferinței Medic.ro. Care au fost noutățile aduse în discuție în cadrul acesteia?

Dr. Rodica Tănăsescu: Există numeroase noutăți în practica medicală. Suntem în plină toamnă, se apropie sezonul rece și, odată cu acesta, crește incidența infecțiilor de tract respirator superior și a infecțiilor urinare. De asemenea, începe sezonul vaccinării, atât împotriva pneumococului, cât și împotriva gripei. Aveam nevoie să discutăm despre noile recomandări, precum și despre ghidul actualizat al Societății Europene de Cardiologie privind insuficiența cardiacă. Totodată, au fost abordate teme multidisciplinare, deoarece aceasta este specificitatea medicinei de familie. În activitatea noastră de zi cu zi avem grijă de pacientul cu durere, cu febră, cu diabet, cu boli cardiovasculare sau cu bronhopneumopatie obstructivă cronică. Aceasta este profesia noastră și, în consecință, aceasta este și structura evenimentelor pe care le organizăm.

Care sunt câteva dintre noile recomandări în ceea ce privește gestionarea infecțiilor bacteriene și virale?

Dr. Rodica Tănăsescu: Există strategii terapeutice care urmăresc utilizarea judicioasă a anumitor antibiotice, pentru a preveni apariția rezistenței bacteriene. Acest lucru presupune o abordare corectă și diferențiată a infecțiilor bacteriene și virale. Discuțiile despre vaccinare sunt și ele necesare în această perioadă. Este important ca persoanele eligibile să se vaccineze atât împotriva gripei, cât și împotriva pneumococului, dacă nu au făcut-o deja. Noi suntem cei care le explicăm pacienților beneficiile vaccinării, îi vaccinăm și înregistrăm aceste activități în sistemele informatice. Din acest punct de vedere, sunt teme vechi, dar mereu actuale.

Comunicarea eficientă, cheia succesului terapeutic

Pornind de la tema conferinței, „Prevenție, abordare terapeutică și comunicare în medicina de familie”, care sunt principalele provocări în medicina de familie în ceea ce privește comunicarea cu pacienții?

Dr. Rodica Tănăsescu: Comunicarea cu pacienții reprezintă un element esențial al activității medicale. Fără o comunicare eficientă nu putem obține succes terapeutic. Este o provocare permanentă, deoarece trebuie să îi informăm corect, să îi ajutăm să adere la tratament și să îi încurajăm să adopte un stil de viață sănătos.Pe de altă parte, comunicarea este uneori îngreunată de cadrul legislativ în care ne desfășurăm activitatea. Fiind în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, trebuie să respectăm o serie de reguli care nu sunt întotdeauna benefice nici pentru medici, nici pentru pacienți.

Dar în ceea ce privește prevenția?

Dr. Rodica Tănăsescu: Prevenția face parte din fiecare consultație. Pe de o parte, prevenim apariția bolii prin identificarea și tratarea factorilor de risc și prin consilierea pacienților. Pe de altă parte, realizăm prevenție secundară, pentru a evita agravarea bolilor și apariția altor comorbidități. Ne preocupă permanent comunicarea și prevenția, dar și actualizarea abordărilor terapeutice. În insuficiența cardiacă, în infecțiile respiratorii sau urinare apar constant recomandări noi și actualizări ale ghidurilor clinice. Sunt informații pe care trebuie să le cunoaștem și să le aplicăm zilnic în cabinetele noastre.

Ce nevoi au medicii de familie

Revenind la cadrul legislativ pe care l-ați menționat anterior, ce modificări ar fi necesare pentru a vă ușura activitatea?

Dr. Rodica Tănăsescu: În primul rând, am avea nevoie de un sistem informatic corect, funcțional 24 de ore din 24, 7 zile din 7. Din păcate, acest lucru nu s-a întâmplat niciodată în mod constant. În al doilea rând, unele protocoale terapeutice ar trebui adaptate astfel încât să faciliteze accesul pacienților la tratament, nu să îl limiteze. Protocoalele sunt binevenite, dar îngrădirea prescrierii nu mai este binevenită, pentru că din păcate, scade accesul pacienților la tratament. Nu mă refer doar la pacienții din București, ci mai ales la cei din mediul rural, pentru care accesul la serviciile medicale de specialitate este mult mai dificil. De asemenea, ne-am dori să putem recomanda o serie de investigații medicale de bază, pe care în prezent nu le putem indica direct.

Care ar fi acestea?

Dr. Rodica Tănăsescu: Mă refer la investigații necesare în bolile cardiovasculare, afecțiunile respiratorii cronice și alte patologii care necesită un diagnostic corect și precoce. Pentru aceasta sunt necesare investigații specifice, iar lista lor trebuie actualizată constant, pe măsură ce știința medicală evoluează. Sunt mai multe investigații pe care ne-am dori să le putem recomanda mai ușor. De exemplu, ne dorim să putem recomanda cu adevărat hemoglobina glicolzilată pentru pacienții cu diabet zaharat. În prezent putem face acest lucru doar prin intermediul unor „ocolișuri”. De asemenea, ne-ar fi utile determinările NT-proBNP, pentru diagnosticul și monitorizarea pacienților cu insuficiență cardiacă. Totodată, am dori să putem recomanda mai simplu și testarea anticorpilor anti-TPO pentru pacienții cu tiroidită autoimună, precum și alte investigații imagistice, cum ar fi ecografiile Doppler.

 

Medic

investigatiirecomandari investigatiimedicina de familiemedic.ro
Te-ar mai putea interesa
Știri

Dr. Rodica Tănăsescu: „Ne străduim ca fiecare ediție să fie mai bună decât cea precedentă”

Noutățile din practica medicală sunt discutate la București, în perioada 23-24 septembrie, în cadrul conferinței Medic.ro.

...

Știri

Atelier de lucru pentru medicii de familie, privind vaccinarea antipneumococică și antigripală

Acest atelier este un cadru de informare și dialog între profesioniștii din domeniul sănătății.

...

Știri

Ce evenimente organizează MedicHub în luna septembrie

Luna aceasta cadrele medicale pot participa gratuit la conferințele Medic.ro, Farmacist.ro și Pediatru.ro din Cluj-Napoca, Timișoara și București.

...