Din aceeași categorie

Interviul săptămânii

„Relaţia mea cu medicii de familie este una bună, de colaborare în echipa interdisciplinară”

Interviul săptămânii

„Prevenţia primară trebuie să înceapă de la nivel de medic de familie...”

Interviul săptămânii

De la medicină la presa medicală

Când, cum şi de ce aţi decis să deveniţi medic?

Dr. Ruslan Scarabnii: Cred că totul a început când eram prin clasa a şaptea sau a opta. Am fost inspirat de verişorul meu, care intrase la Medicină. Plus că deja aveam un background din clasa a patra, când am avut un obiect de studiu ce se numea Ştiinţele Naturii şi eram atras de acest subiect.

Cum vedeaţi pe atunci această profesie? Era mai mult glamour, era mai mult responsabilitate, era fascinaţia faţă de munca verişorului dumneavoastră?

Dr. Ruslan Scarabnii: Glamour iese din discuţie. Eram fascinat de ceea ce se întâmpla, de procesele acestea biologice, de toate nuanţele şi eram fascinat de cum pot decurge lucrurile şi cu ce aş putea ajuta şi eu. Cu siguranţă nu era de glamour, că ştiam că nu prea era salarizarea corespunzătoare când am luat această decizie.

Când aţi venit în România?

Dr. Ruslan Scarabnii: În România am venit după ce am terminat Facultatea de Medicină, pe care am făcut-o în Chişinău. Asta a fost în anul 2014 sau 2015.

De ce aţi venit?

Dr. Ruslan Scarabnii: În primul rând era o durere financiară, pentru că, după ce faci şase ani de facultate, deja ai 23-24 de ani şi încă mai depinzi de părinţi. Şi, ca bărbat, doare că pentru orice necesitate trebuie să soliciţi ceva de la părinţi ca să te ajute. Pentru că gazda sau chiria atunci era cam la vreo 2.400 de lei moldoveneşti şi salariul era 1.500 de lei. Ca să înţelegeţi aşa, matematic, ce venituri aveai ca medic rezident. Şi atunci aveam prietenii care deja erau în România şi mi-au spus că încerc să dau examen aici, că sunt mai multe oportunităţi din punct de vedere al independenţei şi pentru a nu fi povara părinţilor.

Şi selecţia cum vi s-a părut?

Dr. Ruslan Scarabnii:  A fost un examen destul de dificil, dat fiind faptul că nu am avut contact cu sistemul. Adică am fost de câteva ori, pentru că era un program studenţesc care avea o colaborare între Universitatea de Medicină din Chişinău cu universităţile din România – TransMed - şi am fost în România, dar nu am intrat în esenţa obiectului de pregătire. Am început să mă interesez de examen după ce am terminat Facultatea de Medicină şi era totul nou. Asta era problema cea mai mare. Era nevoie de mai mult efort. Chiar am avut un rateu. Prima dată am dat examenul şi mi-au lipsit trei puncte să trec de bariera de punctaj. Şi eram dezamăgit atunci. Am revenit însă anul următor şi am mai susţinut o dată examenul.

Cum vă percep pacienţii?

Dr. Ruslan Scarabnii: Asta trebuie să îi întrebaţi pe ei. Eu aş fi subiectiv dacă aş răspunde la această întrebare. Eu cred că fac faţă bine. Bineînţeles că, din nou, prima sau a doua întrebare este Sunteţi din Republica Moldova? Şi eu zic da şi după aia deja continuă discuţia, dar nu văd în asta un impediment.  Ba chiar aş spune că mai degajăm un pic atmosfera şi încercăm să mai comunicăm şi pe alte teme, nu doar despre boală şi probleme.

Tipul ăsta de medicină clinică presupune foarte multă interacţiune cu pacientul, care poate să fie şi o binecuvântare, dar poate să fie şi un blestem. Cât de pregătit eraţi pentru acest tip de interacţiune?

Dr. Ruslan Scarabnii: Interacţiunea cu pacientul este baza după care îmi conduc principiile, pentru că am fost şi eu copil mic, am avut şi eu rude în familie în care era discuţia aceasta, că doctorul nu vorbeşte cu mine, că nu îmi explică, n-am înţeles, nu ştiu ce are bunica sau nu ştiu ce are prietenul nostru, că medicii nu discutau - şi atunci eu am primit educaţia asta de mic. Ca medic, mereu trebuie să fii explicit, să înţeleagă omul. Inclusiv din cauza aceasta chiar sunt mai activ pe reţelele sociale. Încerc să explic mai multe lucruri care poate sună banal, dar pe care mulţi nu le înţeleg.

Aş rămâne un pic la ideea asta, de comunitate online pe care o creaţi.

Dr. Ruslan Scarabnii: În primul rând, îmi face plăcere să răspund la întrebările comune care apar frecvent şi la care oamenii nu au răspunsurile necesare. Îi aduc mai aproape de medicină, să înţeleagă, pentru că nu toţi au educaţia necesară. Să vă dau exemple de întrebări care îi frământă pe oameni. Cea mai simplă şi frecventă este dacă biopsia răspândeşte cancerul. Ceea ce încerc din răsputeri să dovedesc este că o biopsie este una din etapele de diagnosticare a cancerului şi a stabilirii tratamentului corect. Şi să nu mai ia în seamă faptul că au auzit un prieten că din cauza biopsiei s-a răspândit cancerul şi a murit mai repede. Faptul că pacientul a ajuns deja târziu, era într-un stadiu avansat şi a evoluat patologia lui fulminant este din cauză că nu a fost diagnosticat mai devreme şi a lăsat lucrurile să meargă de la sine. Cancerul cu siguranţă merge prost dacă nu faci nimic. Şansele să meargă bine când nu faci nimic sunt spre zero.

Mai daţi-mi exemplu de altă întrebare care-i frământă pe oameni.

Dr. Ruslan Scarabnii: Pe mine mă deranjează că oamenii nu ştiu cu ce se ocupă medicul de chirurgie toracică. În ultima perioadă, eu am văzut că chirurgia toracică nu a fost suficient de vocală. Era o medicină aşa, de nişă, în care oamenii îşi făceau treaba şi nu prea se vorbea despre asta, nu prea se ştie. Şi atunci aş vrea să se înţeleagă ce înseamnă asta. Inclusiv cu  prietenii mei port aceste discuţii. Ce faci? Ce înseamnă chirurgie toracică? La torace, ceva acolo, sau e doar plămân? Sau cum? Cu ce operezi? Cum e? Şi atunci de aici am început aceste discuţii. Cineva mi-a scris că are o bronşită cronică şi m-a întrebat dacă pot să-i dau tratament. I-am spus Eu nu pot să vă dau tratament pentru că sunt chirurg toracic. Trebuie să vă adresaţi unui medic pneumolog.

Îmi mai spuneţi şi o altă întrebare care-i frământă pe oameni?

Dr. Ruslan Scarabnii: Da, mai cred oamenii că această chirurgie toracică este ceva foarte periculos, că doar cu incizii mari se face, că este foarte traumatizant. Dar, cu bucurie vă spun: chirurgia toracică a evoluat mult şi s-au schimbat lucrurile în ultimii  ani. Mulţi cunosc pacienţi în vârstă tăiaţi peste tot, de la coloană la stern… Acum lucrurile stau altfel. Încercăm să mai schimbăm percepţia oamenilor.  Fiecare patologie, în primul rând, are chirugia sa. Nu se face aceeaşi incizie şi acelaşi tratament chirurgical pentru toate patologiile la plămâni sau mediastin, esofag şi alte probleme din torace.

Cum le explicaţi pacienţilor că dumneavoastră, ca medic, sunteţi specializat în ceva anume şi că nu aveţi răspunsuri pentru toate patologiile?

Dr. Ruslan Scarabnii: În primul rând, încep cu viaţa de zi cu zi. Nu am încredere în oamenii care ştiu să pună glet, să facă sanitare, ştiu să facă tot. Timpurile acestea au trecut. Nu este nevoie de oameni care ştiu tot. Trebuie oameni care să fie specialişti în domeniul pe care îl fac zi de zi. Dacă faci instalaţii electrice, să fie cea mai bună instalaţie electrică. Şi am toată încrederea în omul acesta care face doar instalaţie electrică. Aşa şi la medicină. Până la urmă este o profesie şi trebuie să te dedici şi să te specializezi într-o anumită direcţie. Nu poţi să cunoşti tot corpul. Adică tu poţi să ai aceste tentaţii, dar nu este corect să abordezi aşa lucrurile. Pentru că poţi să ştii despre toate superficial, dar dacă vrei să ajungi un profesionist, cred că trebuie să aprofundezi o anumită tematică, un domeniu, şi să faci asta la un nivel cât mai înalt posibil. Cam asta tot încerc să le explic oamenilor. Nu trebuie să vă placă oamenii care ştiu tot şi pot tot.

De unde vă luaţi răbdarea de a interacţiona la nesfârşit şi a repeta aceleaşi lucruri cu răbdare şi perseverenţă către oameni care poate nu înţeleg sau nu reţin asta?

Dr. Ruslan Scarabnii: Dacă văd că omul chiar nu înţelege, dar vrea să înţeleagă, atunci este o abordare. La oamenii care nu doresc să înţeleagă şi atitudinea lor este doar din perspectiva pe care o cunosc ei şi cred ceea ce ştiu ei, limitele pe care le cunosc ei este adevărul pur, atunci încerc să evit. Nu încerc să lupt cu morile de vânt, pentru că nu văd sensul. Oameni sunt mulţi. Fiecare are părerea lui şi educaţia lui acumulată de ani de zile şi, de obicei se spune aşa: omul care ştie multe crede că nu ştie nimic şi omul care nu ştie nimic crede că ştie multe. Aşa încerc să clasific lucrurile: dacă omul are o părere a sa, de care ţine morţiş şi nu vrea să înţeleagă că mai este şi alt punct de vedere, atunci îmi pare rău, trebuie să ne despărţim. Nu voi continua comunicarea în zadar. Nici nu am tendinţa, nici dorinţa să-i fac pe toţi să fie de acord cu mine. Eu încerc să le sădesc o sămânţă de adevăr şi ei, de acolo, să încerce mai departe să studieze acest subiect şi să se dezvolte, dacă chiar cu adevărat îi interesează acest subiect. Dacă nu îi interesează şi nu au timp, nu cred că e cazul să mai continui sau să pierd timpul lor şi timpul meu.

De ce credeţi că chirurgia toracică a intrat aşa, într-un con de umbră, de dezinteres sau de necunoaştere?

Dr. Ruslan Scarabnii:  Chirurgie toracică a început mai mult cu pacienţi cu probleme pulmonare infecţioase, cum ar fi tuberculoza, care cu siguranţă era frecvent întâlnită, dar aceşti oameni erau marginalizaţi. Inclusiv la noi sunt instituţii care erau construite undeva la marginea oraşelor, undeva cât mai departe. Nu prea se discuta despre asta. Şi atunci chirurgia toracică s-a dezvoltat dintr-o necesitate de a-i ajuta pe oamenii aceştia. Însă percepţia că chirurgia toracică este chirurgia tuberculozei s-a schimbat de mult. Ea persistă în continuare la oamenii mai în vârstă. Tehnologiile au avansat, dar cei care nu sunt în domeniu nu ştiu asta şi cred că lucrurile au rămas aşa cum le-au văzut ei sau când erau ei studenţi. Mă refer la colegi, doctori, medici, care au avut şi ei cândva modulul de chirurgie toracică. Lucrurile s-au schimbat însă foarte mult, în ultima perioadă, ceea ce poate nu toţi ştiu. Dar asta e şi din cauză că poate colegii de breaslă nu vorbesc atât de mult despre asta. Şi atunci este nevoie de o comunicare mai eficientă, să ştie oamenii ce facem, cum facem, ce s-a mai schimbat, care sunt noutăţile.

Şi cum faceţi asta? Prin promovarea neobosită a propriei specialităţi sau cum altfel?

Dr. Ruslan Scarabnii: Eu am văzut aşa o soluţie, dar dacă o să vină un coleg şi o să facă altfel, eu o să îl felicit. Eu am văzut în social media o cale de a spune şi de a încerca să fiu mai aproape, să răspund la câteva întrebări care persistă.  Poate în timp o să-mi schimb părerea şi o să spun uite, n-a mers, n-a funcţionat această idee, poate are careva altă abordare.

Dumneavoastră de ce aţi ales această specialitate?

Dr. Ruslan Scarabnii: Pentru că mi s-a părut ceva foarte nişat şi pentru că nu prea se ştie de ea, mi s-a părut că este interesant, că este în umbră şi că poate umbra aceasta  este o oportunitate. Câteodată sunt dezamăgit. Lupta cu această umbră este o luptă grea, inclusiv în spitalele din România, pentru că nu toţi au dotările pentru chirurgie toracică: începând de la instrumentar la personalul medical care nu este instruit. Sunt impedimente, dar eu văd asta ca nişte etape care trebuie trecute. Dacă am învăţat azi pe cineva sau va afla cineva de la mine ce înseamnă un drenaj pleural deja e bine.  Înseamnă că am făcut astăzi ceva mai mult decât ieri.

Unde vă pot găsi oamenii?

Dr. Ruslan Scarabnii: La spitalul GRAL mă găsesc. În principiu, sunt aproape în fiecare zi acolo sau pe social media. Îmi pot scrie un mesaj, dacă este o problemă de distanţă sau de timp. Iniţial putem să discutăm la telefon şi apoi ne vedem. Eu sunt adeptul consultaţiei fizice. Nu pot să consult online, doar pot să direcţionez online, să dau un sfat, să zic dacă este sau nu o problemă de chirurgie toracică, pentru că mulţi nu ştiu să delimiteze dacă e o problemă de chirurgie toracică, de chirurgie cardiovasculară sau este de chirurgie generală. Şi atunci, ca omul să nu facă drumuri în zadar sau să nu piardă timpul, încerc să-l ghidez iniţial la telefon sau pe internet.