Dr. Ruxandra Cigăran este medic specialist Obstetrică-Ginecologie la clinica Nativia şi a ales această profesie şi acest domeniu de specializare graţie influenţei mamei ei, asistentă medicală, a cărei muncă a inspirat-o şi a fascinat-o întreaga copilărie. Discutăm astăzi despre alegerile care au condus-o spre profesia de medic, dar şi despre unul dintre interesele sale speciale pentru patologia asociată endometriozei.
De ce aţi ales această meserie, dintre toate posibile? De ce medicină?
Dr. Ruxandra Cigăran: Cred că mama a avut o influenţă asupra acestei decizii ale mele. Mama este asistentă medicală şi a lucrat chiar în zona Obstetrică-Ginecologie, iar graţie muncii ei am descoperit şi eu fascinaţia acestei profesii.
Mai mult decât atât, în gimnaziu am participat la un concurs foarte popular, „Sanitarii pricepuţi”, organizat de Crucea Roşie Română, unde trebuia să acordăm cât mai repede şi eficient primul ajutor. Acea experienţă, dincolo de faptul că am câştigat concursul, m-a ajutat şi mai mult când am cântărit şi am luat decizia de a mă orienta spre această carieră. Iar, peste toate acestea, a fost dorinţa de a ajuta, de a salva oamenii care au nevoie de ajutor de specialitate în situaţie de accident sau de dezastre, acolo unde este nevoie de acordarea primului ajutor.
Ce v-a ţinut mai departe pe acest drum dificil, cu multe obstacole?
Dr. Ruxandra Cigăran: Încă o dată o invoc pe mama. (râde) Ea a ştiut cum să îmi povestească despre această profesie în complexitatea ei, cu părţi bune, frumoase şi părţi mai complicate, despre nevoia de a investi multă energie, mult timp, de a dedica ani de zile studiilor, facultatea, apoi rezidenţiatul, specializarea, deci aproape 12 ani de şcoală intensă, apoi o viaţă întreagă de învăţare şi studiu. Trebuie să fim mereu la curent cu studiile cele mai recente, cu noutăţile, cu tehnicile şi aparaturile inovatoare.
Dr. Ruxandra Cigăran, alături de mama sa, Elena Apostoiu
Ce vă place?
Dr. Ruxandra Cigăran: Îmi place mult partea practică, interacţiunea cu pacientul şi realizez că nu aş fi putut vreodată să muncesc în spatele unui calculator. În primii ani de facultate, până am ajuns în clinică, îmi era teamă de această interacţiune, nu ştiam cum se va petrece, cum mă voi descurca şi aşa mai departe. Este, cum se spune, una dintre cele mai complicate slujbe, aceea a lucrului cu oamenii, dar acum ştiu sigur că este ceva ce se învaţă.
Cum se măsoară succesul unui medic?
Dr. Ruxandra Cigăran: În cazuri rezolvate cu succes, feedback pozitiv de la paciente, mai ales că noi interacţionăm şi cu femei care ajung la noi pentru controale de rutină, din scopuri de prevenţie, dar şi răspunsurile pacientelor care ajung la noi cu cazuri cronice, pe care le rezolvăm şi le tratăm. Există, desigur, şi cealaltă latură, mai dramatică, a muncii noastre de zi cu zi, cazuri şi patologii netratabile, paciente pentru care nu ne mai rămâne altceva de făcut decât să le îndrumăm spre zona de paliaţie.
Dar, din momentul în care am ales această meserie, apoi în facultate, când ni s-a povestit despre această parte inevitabilă a muncii noastre, dar şi ulterior, în drumul nostru de învăţăcei, mi-am asumat gândul că mă voi confrunta cu astfel de cazuri, ale unor paciente care ajung la noi în stare critică, pentru care este limpede că nu există şanse de tratament, dar şi cu familia, cu aparţinătorii care trebuie informaţi corect, dar şi într-un mod adecvat, cu delicateţe şi înţelegere pentru emoţiile lor.
Cumva trebuie să găsim calea să transmitem mesajul corect, că nu putem face miracole, dar că putem aduce o îmbunătăţire a situaţiei medicale, adică îngrijire paliativă. Noi trebuie să fim la mijloc, aşa încât să nu dăm speranţe deşarte nimănui.
Pe dumneavoastră cine vă ajută? Unde descărcaţi toată această tensiune?
Dr. Ruxandra Cigăran: Cred că în familie. (râde)
Dincolo de asta, ne bucurăm de multitudinea de cazuri care ajung la noi cu patologii vindecabile sau care pot fi ţinute sub control medical. În plus, avem pacientele care ajung la noi cu sarcini incipiente sau în evoluţie. Deci, ne bucurăm cu fiecare pacientă care aduce pe lume o nouă viaţă.
De ce endometrioza este în continuare o boală cu multe secrete?
Dr. Ruxandra Cigăran: Pentru că nu s-au clarificat cauzele acesteia, deşi această boală devine din ce în ce mai frecventă. Nu este cunoscută etiologia clară a acesteia. Există mai multe teorii, dar nu sunt pe deplin elucidate, prin urmare, nu există nici tratamente după administrarea cărora putem spune că da, am putut rezolva definitiv problema medicală.
Spuneţi-mi mai multe despre aceste teorii!
Dr. Ruxandra Cigăran: De pildă, avem teoria menstruaţiei retrograde, în care se presupune că, din motive anatomice, fiziopatologice, ţesutul endometrial care ar trebui să se elimine la menstruaţie refluează pe trompele uterine, spre cavitatea abdominală, aşa încât celulele endometriale ajung să se implanteze în cavitatea pelvină, abdominală şi ulterior pe organele din jur: intestin, vezică urinară, ureter.
Endometrioza este o boală cronică ce poate să se extindă la nivelul abdomenului dacă nu este tratată corespunzător.
Apoi, avem teoria care pune dezvoltarea bolii pe un fond genetic sau care spune că anumite ţesuturi pelvine prezintă celule primitive care se pot dezvolta de-a lungul vieţii sub formă de celule endometriale.
Cum se manifestă?
Dr. Ruxandra Cigăran: Prin durere cronică, durere la menstruaţie. În plus, în funcţie de localizarea ţesutului endometrial, de pildă la nivelul ovarelor, se poate manifesta prin formarea unor chisturi care să provoace ulterior durere la nivelul zonei anexiale. Dacă ţesutul endometrial se localizează la nivelul intestinului, atunci pot apărea tulburări digestive, constipaţie sau diaree. Pe scurt, manifestarea bolii depinde de localizarea şi de extinderea acesteia.
Cum se detectează boala?
Dr. Ruxandra Cigăran: Primele semne sunt descrise de pacientă, atunci când vine la medic, ca fiind durere persistentă. Dar de cele mai multe ori pacientele rămân nediagnosticate. Dar, dacă apar suspiciuni de endometrioză, acestea pot fi explorate cu ecografie abdominală, mai departe prin investigaţii mai de detaliu, dar şi mai costisitoare, RMN-ul. Dar în primă fază, o anamneză corespunzătoare a pacientei, iar ulterior o ecografie, iar dacă aceasta nu dezvăluie nimic, însă durerile sunt din ce în ce mai intense şi afectează calitatea vieţii, atunci se poate face RMN-ul abdominal şi pelvin. Mai departe, laparoscopia este o metodă de diagnostic, fiindcă diagnosticul se bazează pe analiza anatomo-patologică.
Ce poate face tratamentul?
Dr. Ruxandra Cigăran: Există două variante disponibile acum: cel medicamentos sau hormonal şi cel chirurgical. Primul este de recomandat atunci când leziunile sunt superficiale, dar totul depinde şi de starea generală a pacientei, de gradul de afectare, de dorinţa de a concepe un copil, de toleranţa ei la tratament. Dacă acesta nu dă rezultate sau dacă leziunile sunt importante, atunci putem apela la intervenţia chirurgicală.
