Din aceeași categorie
Coordonate clinice și de diagnostic în principalele afecţiuni urologice la câine
Introducere
Glanda mamară la căţea este o glandă epitelială modificată, cu activitate strict exocrină, aflată sub influenţa hormonilor sexuali. Din punct de vedere anatomic, căţeaua prezintă în mod clasic zece mamele, organizate în cinci perechi, distribuite uniform de la nivel toracic până în regiunea inghinală. Pentru fiecare glandă mamară în parte, canalele lactifere nu se unesc într-o cisternă unică, așa cum se întâmplă la rumegătoare, ci se deschid direct pe suprafaţa mamelonului prin 7-20 de orificii distincte(11).
Din punct de vedere medical, mastita reprezintă inflamaţia ţesutului mamar cu sau fără implicarea germenilor patogeni, care poate afecta o singură glandă, întregul lanţ mamar sau glandele mamare în totalitate. Cel mai frecvent sunt afectate femelele în cursul perioadei de lactaţie post-partum. De asemenea, evoluţia mastitei la căţea se poate asocia destul de frecvent și cu alte tipuri de afecţiuni, dintre care cele mai importante sunt afecţiunile neoplazice, ceea ce îngreunează într-o oarecare măsură un diagnostic corect, dat fiind caracterul infiltrativ(1).
Cei mai importanţi factori de risc identificaţi sunt condiţiile precare de igienă, traumatismele, infecţiile sistemice sau staza laptelui (galactostaza – considerată o formă de mastită aseptică). Traumatismele pot fi induse prin căi multiple, dar cel mai frecvent este incriminat suptul căţeilor în cursul perioadelor de hrănire sau mușcăturile de insecte(6). Cea mai frecventă cale de infecţie este ascendentă, de la nivelul vârfului mamelonului în parenchimul glandei mamare și, mai puţin comună, calea hematogenă (de la nivelul uterului, vaginului sau colonului descendent). Cel mai frecvent izolate microorganisme sunt Escherichia coli, Staphylococcus spp. și Streptococcus spp.(15)
În funcţie de etiopatogeneză, trei forme evolutive sunt descrise din punct de vedere clinic: acută, gangrenoasă și subclinică.
Mamita acutăeste caracterizată prin febră (40-41 °C), depresie, anorexie, deshidratare și chiar sepsis, în cazurile cele mai severe. Local, mamelele afectate sunt mărite în volum, extrem de dureroase, fierbinţi și cu secreţia de lapte modificată. Frecvent, secreţia lactată capătă culoare alb-maronie și poate conţine sânge sau flocoane de puroi(9).
Mastita gangrenoasă este de obicei rezultatul unei forme acute de evoluţie netratată sau incorect tratată. Se caracterizează prin modificări sistemice și locale severe, cu temperatură extrem de ridicată (41 °C), pielea mamelelor afectate cu culoare modificată, de regulă reci la palpare, dar extrem de dureroase. Formarea abceselor intramamare conduce destul de rapid la necroză și la un aspect ulcerat după deschiderea abceselor. Odată cu deschiderea abceselor, se identifică un miros putrid, neplăcut și posibil să se asocieze semnele caracteristice sepsisului.
Mastita subclinică este extrem de dificil de diagnosticat, constituind o provocare din punct de vedere medical, deoarece simptomatologia clinică este aproape inexistentă. Din punctul de vedere al aspectului secreţiei lactate, aceasta pare nemodificată. Singura manifestare discretă care poate constitui un semn al evoluţiei unei forme subclinice de boală este reprezentată de progresul foarte lent al puilor și creșterea lor limitată în greutate. În anumite situaţii, puii pot dezvolta sindrom inflamator sistemic și sepsis(10).
Diagnostic
Diagnosticul afecţiunilor mamare este complex și provocator, deoarece simptomatologia îmbracă un caracter oarecum asemănător în cazul multor afecţiuni total diferite. În afara examenului clinic propriu-zis, extrem de importante sunt testele de laborator (paraclinice), care au capacitatea să orienteze și să confirme datele examenului clinic. Aplicarea unui algoritm de diagnostic este absolut necesară pentru confirmarea tiparului de evoluţie și stabilirea unui tratament corespunzător.
Examenul citologic al secreţiei mamare reprezintă cea mai rapidă și mai simplă tehnică de evaluare, care presupune identificarea și stabilirea raportului dintre diferitele tipuri de celule din secreţia mamară. Pentru a facilita identificarea componentelor celulare și pentru a permite o mai bună diferenţiere între tipurile de celule, se recomandă utilizarea coloraţiilor de tip Romanovsky, Diff-Quick, Papanicolau sau May-Grunwald Giemsa(13). În mod fiziologic, secreţia mamară provenită de la căţelele sănătoase prezintă un mix celular alcătuit din celule epiteliale, resturi celulare, picături de lipide, macrofage şi foarte puţine leucocite polimorfonucleare. Ocazional, în secreţia lactată provenită de la căţelele sănătoase pot fi identificate rare celule bacteriene, de regulă ca urmare a contaminării accidentale cu bacterii de pe pielea regională. În cursul episoadelor inflamatorii, celularitatea secreţiei lactate suferă modificări caracteristice, astfel încât are loc schimbarea raportului dintre diferitele tipuri de celule. Episoadele de mastită acută se caracterizează prin creșterea dramatică a celulelor somatice cu numeroase neutrofile, resturi celulare, bacterii de regulă fagocitate, macrofage și celule spumoase (macrofage activate care au înglobată o cantitate mare de lipide, ceea ce le conferă aspectul caracteristic – de regulă, constituie indicatori ai inflamaţiei și stresului oxidativ). În mastita subclinică, numărul celulelor somatice este mediu, iar celularitatea este dominată de celule spumoase, celule bacteriene, majoritatea fagocitate, leucocite polimorfonucleare și detritusuri celulare. Întotdeauna, acurateţea examenului citologic depinde de abilitatea examinatorului de a identifica și încadra corect modificările celulare specifice(8,12).
Măsurarea pH-ului secreţiei lactatepermite încadrarea rapidă a secreţiei lactate într-o anumită categorie de risc. În mod normal, pentru majoritatea femelelor sănătoase, pH-ul secreţiei lactate este ușor acid și se situează în jurul valorii de 6,3-6,5. În cazul infecţiilor mamare, valoarea pH-ului secreţiei lactate tinde să crească (pH ≥ 7), pe de o parte ca urmare a activităţii metabolice bacteriene, iar pe de altă parte, ca urmare a modificărilor compoziţiei laptelui determinate de procesul inflamator (scăderea concentraţiei de lactoză, modificarea compoziţiei ionilor, infiltratul inflamator care poate invada canalele lactifere).
Determinarea proteinelor de fază acută,ale căror concentraţii se modifică ca urmare a răspunsului sistemic de apărare(4).Cele mai importante proteine de fază acută evaluate sunt proteina C reactivă și amiloidul seric (proteine de fază acută pozitive), în timp ce albumina este principala proteină de fază acută negativă(2,4). Producţia proteinelor de fază acută este rapidă, intensă, dar și nespecifică, din acest motiv utilizarea acestora în activitatea practică fiind oarecum limitată la evaluarea formelor subclinice de boală sau în monitorizarea recuperării femelelor din etapele acute cu evoluţie clinică severă. Proteina C reactivă (CRP) are avantajul că modificarea valorii începe aproape imediat după debutul patologiei inflamatorii și scade odată cu recuperarea. Studii relativ recente au evidenţiat o corelaţie pozitivă între nivelurile de CRP din ser și lapte(14), astfel încât nivelul CRP în laptele mamitic poate depăși de până la opt ori valoarea normală (0,1-4,9 µg/ml la căţelele sănătoase). Ciclooxigenazele sunt biomarkeri inflamatori importanţi, având rolul de a cataliza biosinteza prostaglandinelor din acidul arahidonic. Două izoforme sunt importante: COX 1 și COX 2. COX 1 este exprimat în ţesuturile sănătoase, în care îndeplinește funcţii importante, în timp ce COX 2 se menţine la niveluri nedetectabile în ţesuturile normale, având un rol important în dezvoltarea proceselor inflamatorii, dar mai ales a celor asociate modificărilor neoplazice, constituind un factor important de malignitate și prognostic(7). Amiloidul seric A (SAA) este o altă proteină de fază acută, aparent mult mai sensibilă decât CRP(3,5). Numeroase studii au evaluat eficacitatea dozării SAA ca marker inflamator în bolile reproductive la animale, dar, din cunoștinţele autorului, nu există până în prezent studii ale variaţiei SAA în cazul modificărilor mamare de natură infecţioasă la câine.
Tratament
Toate formele de prezentare ale mamitei, descrise anterior, necesită atenţie medicală și terapie specifică în concordanţă cu severitatea exprimării clinice. Factorii cei mai importanţi în alegerea antibioticului sunt reprezentaţi de solubilitatea lipidică, pH-ul secreţiei lactate şi de integritatea barierei hematomamare (acut versus cronic). Dacă pH-ul secreţiei mamare este mai mic decât pH-ul seric (< 7,3), antibioticele recomandate, cu o distribuţie corespunzătoare în ţesutul mamar afectat, includ trimetoprim/sulfatiazină (15-30 mg/kg), eritromicină (10 mg/kg) şi lincomicină (15 mg/kg). Când pH-ul secreţiei mamare depășește valoarea de 7,4, se recomandă utilizarea ampicilinei (20 mg/kg), cefalexinei (30 mg/kg), ciprofloxacinei (25-30 mg/kg), marbofloxacinei (5,5 mg/kg) sau a cefalosporinelor.
Adiţional, se recomandă iniţierea unui tratament antiprolactinic (cabergolină 2,5-5 µg/kg). De asemenea, asigurarea drenajului ţesuturilor necrotice sau debridarea ţesuturilor gangrenoase sunt extrem de importante. De cele mai multe ori, această etapă a terapiei este realizată treptat, în funcţie de evoluţia și aspectul ultrasonografic al parenchimului mamar. Întotdeauna, evoluţia rapidă (supraacută) este recomandabil să fie manageriată prin realizarea mastectomiei locale sau regionale.
Autor corespondent Dorin‑Iulian Ţogoe E-mail: dtogoe@yahoo.com
CONFLICT OF INTEREST: none declared.
FINANCIAL SUPPORT: none declared.
This work is permanently accessible online free of charge and published under the CC-BY.
