Iulian Pope, vicepreşedintele Federaţiei Sanitas, vorbeşte într-un interviu pentru MedicHub despre problemele cu care se confruntă medicii şi asistenţii medicali. Profesioniştii din domeniul sănătăţii fac tot posibilul să salveze vieţi, în spitale, de multe ori, cu circuite vechi. „Circuitele sunt din anii în care au fost construite spitalele. Şi aici, echipa medicală şi-a dat mâna şi a încercat să separe pacienţii suspecţi de ceilalţi pacienţi care aveau nevoie de îngrijiri medicale în această perioadă. N-au reuşit întotdeauna, întrucât condiţiile materiale nu sunt cele mai bune”, spune Iulian Pope.


MedicHub: Cum a fost, până acum, perioada pandemiei de coronavirus pentru medici şi asistenţii medicali?

Iulian Pope: A fost o perioadă foarte grea şi grea a rămas în continuare. Am început cu starea de urgenţă şi cu lupta cu un virus necunoscut. S-a dovedit că nu eram pregătiţi pentru asta, nu aveam materiale de protecţie, iar sistemul de sănătate a încercat să acopere aceste lipsuri aşa cum s-a priceput. Am continuat la fel de prost şi în perioada asta.


MedicHub: În această situaţie, cum i-aţi simţit pe medici şi asistenţi? Ce v-au solicitat aceştia?

Iulian Pope: Am avut foarte multe solicitări. Iniţial, principala solicitare a fost cea legată de materialele de protecţie şi a regulilor clare pe care autorităţile centrale nu le-au asigurat. Zilele trecute, chiar am făcut o recapitulare pentru toată această perioadă, din care a reieşit că Federaţia Sanitas a cheltuit 6 milioane de lei pe materiale de protecţie sau pe ajutoare materiale pentru membrii noştri de sindicat care au avut de suferit din cauza bolii. Am avut şi decese, din păcate. Din cei 3000 de salariaţi infectaţi cu coronavirus, aproape 2000, medici şi asistente, fac parte din Sanitas. A fost o perioadă grea şi rămâne în continuare o perioadă grea.


MedicHub:  Există acea prevedere, potrivit căreia cei din linia întâi în lupta cu SARS-CoV-2 să primească o recompensă. Medicii ar fi trebuit să primească acel stimulent de risc. Au fost multe discuţii pe tema aceasta.

Iulian Pope: Aici e mult de discutat despre cum a fost făcută acea lege. Sunt spitale mari din Bucureşti care pentru a acorda acest stimulent au obligat salariaţii, sub acţiunea legii penale, să declare că au făcut anumite activităţi, ceea ce nu este legal. A fost un stres în plus pentru situaţia salariaţilor. Or, ei sunt acolo să lucreze, angajatorul trebuie să aibă pontajele, graficele de muncă şi toate activităţile lor trebuie să reiasă din documente, şi nu din declaraţii sub sancţiunea legii penale. Au fost spitale care au apelat la această metodă, neserioasă din perspectiva noastră, şi au încercat să îşi ascundă mai degrabă impotenţa managerială, pentru că, din păcate, legiutorul a stabilit că acest conducător al instituţiei va întocmi lista celor care primesc stimulentul fără nicio consultare cu reprezentanţii salariaţilor. E prima dată când se dă un drept bănesc şi reprezentanţii salariaţilor sunt ignoraţi. Primim zilnic telefoane de la colegi care se simt nedreptăţiţi. Să nu uităm că el a fost adus în spaţiul public de la cel mai înalt nivel, de preşedintele României, în contextul în care toţi angajaţii doreau materiale de protecţie, şi nu bani.

MedicHub:  În aceste condiţii, se simt profesioniştii din domeniul sănătăţii protejaţi?

Iulian Pope: Suntem la patru luni de la epidemie şi ar trebui adoptate nişte măsuri pentru protecţia muncii salariaţilor care lucrează în prima linie şi aici vorbesc, în primul rând, de cei care la peste 30 de grade Celsius lucrează în combinezon, cu viziere, mănuşi. E inuman să-i laşi să lucreze 8 ore sau 12 ore în această situaţie. Ei aveau nevoie de o reducere a programului de lucru, aveau nevoie de zile libere, de condiţii clare de recuperare a capacităţii de muncă. Noi am cerut în scris aceste lucruri, am trimis peste 100 de adrese la Ministerul Sănătăţii şi n-am primit niciun răspuns. Lipsa dialogului social este o altă situaţie care ne deranjează. Nu există un dialog social real cu Ministerul Sănătăţii, care refuză inclusiv să emită ordinul de stabilire a pandemiei de coronavirus la nivel naţional, ceea ce este un non-sens. Acest lucru ar da dreptul cadrelor medicale la reducerea programului de lucru, ar da posibilitatea adoptării unui act normativ pentru secţiile ATI care tratează COVID-19, un act normativ pentru spitalele care tratează numai coronavirus. Noi am chemat în instanţă Ministerul Sănătăţii pentru a emite acest ordin.


MedicHub: Ce aţi cerut concret?

Iulian Pope: Am cerut obligarea Ministerului Sănătăţii la emiterea ordinului de confirmare a pandemiei pe teritoriul României. Inclusiv Organizaţia Mondială a Sănătăţii a declarat pandemia.


MedicHub:  Dar, totuşi, medicii primesc stimulentul de risc. În ce bază a fost dat?

Iulian Pope: Stimulentul de risc e o joacă de-a legiferarea. Stimulentul de risc a fost stabilit prin ordonanţă de urgenţă de către Guvernul României, Parlamentul a extins aria lui de acordare, de la medicii care îngrijesc pacienţi confirmaţi COVID-19 la cei care sunt suspecţi. Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate refuză să finanţeze acest stimulent şi pentru îngrijirea pacienţilor suspecţi. E o poveste complicată aici, suntem în aşteptarea legii care nu a fost promulgată. Din păcate, acţiunile făcute în cheie politică şi cu iz electoral ne pun în această situaţie complicată. Noi am devenit paratrăznetul în această situaţie, pentru că mulţi medici şi asistenţi sunt nemulţumiţi.


MedicHub: În aceste condiţii, de lipsuri materiale şi în lipsa unei legislaţii clare, cum evaluaţi că s-a descurcat corpul medical?

Iulian Pope: În general, s-au descurcat cel puţin onorabil. Sunt colegi care nu şi-au văzut familiile de luni bune, stau în combinezon 8-12 ore pe zi. Dar în continuare îngrijesc pacienţii. Spitalele s-au descurcat destul de greu, pentru că în România nu prea s-au construit spitale în ultimii 30 de ani. Circuitele sunt din anii în care au fost construite unităţile spitaliceşti. Şi aici, echipa medicală şi-a dat mâna şi a încercat să separe pacienţii suspecţi de ceilalţi pacienţi care aveau nevoie de îngrijiri medicale în această perioadă. N-au reuşit întotdeauna, întrucât condiţiile materiale nu sunt cele mai bune.


MedicHub: Asistenţii medicali ce rol au avut?

Iulian Pope: Vorbim despre o categorie care acordă îngrijiri, administrează tratamentul, ei sunt cei care sunt în contact permanet cu pacienţii, fie că vorbim despre cei confirmaţi COVID-19, fie despre ceilalţi. Dincolo de asta e o profesie, e nevoie de empatie pentru pacienţi. A fost destul de greu pentru ei, pentru că, dincolo de efortul fizic, este un efort psihic extraordinar să stai în fiecare zi la capul pacientului şi să-i răspunzi şi nevoilor afective.


MedicHub: Cum vedeţi perioada următoare?

Iulian Pope: Din păcate, se dovedeşte că autorităţile ne lasă singuri să ne descurcăm. Lucrurile nu se vor îmbunătăţi, din cauza acestei transmiteri comunitare. Şi faptul că în spaţiul public apar tot felul de oameni care văd numai teorii ale conspiraţiei, asta nu face decât să accelereze transmiterea comunitară a virusului. Pe de altă parte, populaţia a obosit să stea izolată. Pentru noi, pentru sistemul sanitar şi pentru cel de asistenţă socială, va urma o perioadă grea. Ne îngrijorează lipsa de reacţie a autorităţilor. Angajaţii din sistemul sanitar au nevoie de reglementări legislative, au nevoie să vadă că cineva că e preocupat de soarta lor. Altfel, oamenii au tendinţa să-i critice pe medici şi asistenţi.