Liliana Curea este jurnalist şi preşedintele Asociaţiei pentru Lupta împotriva Accidentului Vascular Cerebral (ALIA), o organizaţie non-profit care creează programe de prevenţie şi conştientizare a accidentului vascular cerebral (AVC). Ziua Internaţională a Conştientizării Accidentului Vascular Cerebral este celebrată la 29 octombrie, iar cu câteva zile în urmă, în cadrul unui eveniment-gală, ALIA împreună cu invitaţi din zona publică şi medicală au punctat nevoia identificării AVC drept un inamic real al stării de sănătate.

Ce înseamnă ziua de 29 octombrie pentru voi?

Liliana Curea: Vorbim despre ziua de conştientizare a Accidentului Vascular Cerebral, afecţiune extrem de gravă a creierului. Cred că este foarte important să ne dăm seama ce trebuie să facem pentru a nu ajunge să suferim un accident vascular cerebral sau, dacă o persoană din jurul nostru are această problemă, cum să reacţionăm şi ce trebuie să facem.

Cred că semantica ne joacă feste. În sine accidentul pare ceva ce greu poţi preveni şi greu poţi anticipa. Explică-mi puţin ce ai de zis la această afirmaţie şi dacă există nişte pârghii de prevenţie.

Liliana Curea: De fapt, accidentul vascular cerebral apare ca urmare a unor factori de risc din viaţa şi din comportamentul nostru. Pe de o parte, există factorii nemodificabili sau factorii genetici, dar sunt şi mulţi factori modificabili, care depind de noi şi pe care noi îi putem înlătura. Cu cât avem mai puţini factori de risc, cu atât posibiltatea apariţiei unui accident vascular cerebral este mult mai scăzută. Pot fi şi situaţii când apare un AVC în lipsa factorilor de risc, însă acestea sunt excepţii. De cele mai multe ori, accidentul vascular cerebral apare pentru că persoana respectivă are un stil de viaţă nesănătos.

Principalii factori de risc ţin de hipertensiunea arterială, diabetul, obezitatea, fumatul, consumul excesiv de alcool, consumul de droguri, sedentarismul, stresul.

Tu eşti un jurnalist de sănătate, dar şi un mare activist pentru această cauză. Spune-mi de ce o faci?

Liliana Curea: Am mai spus-o: pentru că este nevoie şi pentru că pot. Prin natura faptului că sunt jurnalist, merg foarte des prin spitale şi, în urmă cu mai mulţi ani, în urma unor discuţii cu medicii, şi în special cu neurologii, am ajuns la concluzia că nu avem în România o asociaţie dedicată pacienţilor cu AVC. Aşa a apărut ALIA, iar, de la momentul în care am creat-o şi până acum, am mers la congrese şi întâlniri cu alte asociaţii din Europa, în care mi s-a întărit convingerea că avem mare nevoie de asta.

Într-adevăr, în ceea ce priveşte tratamentul pacientului cu AVC, a fost crescută finanţarea, se pregătesc în acest moment mai mulţi specialişti decât în urmă cu un an sau doi, dar în continuare avem foarte mult de recuperat, mai ales în ceea ce priveşte reabilitarea pacientului cu AVC sau prevenţia secundară. Adică, după ce un pacient este externat, nu prea ştie în ce direcţie să o ia sau dacă are nevoie de recuperare. Uneori este nevoie să aştepte luni întregi pentru a prinde un loc într-un centru de recuperare. Este nevoie de foarte multe campanii de prevenţie, pentru că, spuneam, accidentul vascular cerebral poate fi evitat, dar trebuie să ne educăm, în aşa fel încât să avem un stil de viaţă sănătos, să eliminăm factorii de risc, pentru că putem. Sau, dacă nu reuşim să îi evităm total, măcar să întârziem apariţia acestuia.

Ce face asociaţia pentru această cauză?

Liliana Curea: Am pornit prima campanie de conştientizare care a existat în România în privinţa recunoaşterii semnelor unui AVC. Campania se numeşte Timpul înseamnă viaţă. Avem un site dedicat, avem un spot TV şi un spot radio. Pur şi simplu, ne-am propus să îi învăţăm pe oameni să recunoască semnele unui AVC, pentru că nu sunt uşor de recunoscut: asimetria facială, vorbirea incoerentă, căderea unui braţ, adică pacientul nu mai poate mişca o mână sau un picior. Atunci este timpul să sunăm la 112, pentru că doar într-un spital, în care există medici neurologi sau radiologi, intervenţionişti, aceşti pacienţi pot fi ajutaţi. Deci, nu în orice spital, ci acolo unde există serviciile adecvate de intervenţie.

Suntem partenerii din România ai unei campanii educaţionale care se numeşte Eroii FAST, prin care îi învăţăm pe copii cu vârste între 5 şi 9 ani să recunoască semnele unui AVC. Am cumpărat aparatură, pentru secţii de recuperare, de neurologie şi radiologie intervenţională din Bucureşti şi din alte spitale din ţară. Am pregătit acum şi vom lansa în curând un proiect care se numeşte: Stop AVC! Învaţă! Acţionează! Salvează! şi este o continuare cumva a proiectului Eroii FAST. Practic, este un nou proiect, dedicat elevilor de gimnaziu, liceu şi chiar studenţilor şi este un proiect inovativ, realizat în realitatea virtuală.

Este un instrument de realitate augmentată, prin care îi invăţăm pe elevi ce este un AVC, le arătăm factorii principali de risc, ce se întâmplă cu pacientul cu AVC, când ajunge într-un spital, care sunt părţile din creier afectate şi care sunt consecinţele mai departe.

Am vrut să fie un proiect care să aibă puterea de a-i atrage pe tineri şi de a le capta atenţia. Şi atunci ce poate fi mai potrivit decât VR-ul pentru a ajunge la tineri şi a le capta şi păstra atenţia?

Foarte multe proiecte în foarte multe direcţii, cu mai multe profiluri de audienţă. Am totuşi sentimentul că AVC-ul este mai degrabă o boală a senectuţii, nu neapărat a tineretului. Pare că tinerii nu fac parte din audienţa unui astfel de proiect. Şi totuşi voi aţi avut această îndrăznelă şi aţi mers către ei. Care a fost impactul, ce aţi obţinut?

Liliana Curea: Pentru proiectul Eroii FAST copiii sunt ţinta, mai ales că este făcut cu personaje şi este gândit, în aşa fel încât să le atragă atenţia, să îi ţină acolo. Avem tot felul de jocuri, personajele sunt distractive: Fred Făţosul, Bruno Braţ-de-Fier şi Clara Cântăreaţa sau Tibi la Timp, iar fiecare personaj reprezintă un semn de AVC.

De fapt, Fred Făţosul ne vorbeşte despre asimetria facială, Clara Cântăreaţa ne arată semnele vorbirii, iar Tibi la Timp este nepotul celor trei, care recunoaşte semnele şi ştie că trebuie să sune să sune la 112, pentru a le salva viaţa bunicilor care suferă un AVC.

Dincolo de asta, impactul este şi asupra adulţilor, pentru că cei mici merg acasă de la grădiniţele lor, de la şcoală şi le povestesc părinţilor sau bunicilor ce au făcut. Au fost situaţii în care adulţii ne-au spus că în acest fel au aflat şi ei despre AVC, ce este şi cum se recunoaşte.

Este greşită ideea că AVC apare doar la vârste înaintate. Statisticile se schimbă şi vedem efectele. Sigur, nu există mulţi copii afectaţi de AVC, în urmă cu doar o lună am discutat despre o pacientă cu AVC, la 17 ani, iar statisticile arată apariţii ale acestei afecţiuni la 20, 25 sau la 30 de ani.

Sunt din ce în ce mai mulţi tineri afectaţi de AVC. Din păcate.

Cum vă finanţaţi şi care este efortul de strângere de fonduri?

Liliana Curea: Noi suntem o asociaţie mică, dar am reuşit totuşi să strângem banii necesari şi să realizăm nişte lucruri importante: aparatura din spitale, am tipărit pentru prima dată în România kituri cu broşuri informative, scrise într-un limbaj accesibil pentru pacienţii cu AVC şi rudele lor. Am scris şi am câştigat proiecte, iar toate informaţiile se găsesc pe site-ul nostru.

Evident că orice sumă este binevenită şi cu siguranţă va ajuta, într-un fel sau altul, un pacient afectat de AVC.