La 37 de ani, dr. farm. Răzvan-Mihai Prisada pare omul potrivit la locul potrivit în poziţia de vicepreşedinte al Colegiului Farmaciştilor din România. Are energia, experienţa şi dorinţa de a duce profesia mai departe şi de a crea schimbările legislative necesare pentru colegii de breaslă. De mai bine de 11 ani deţine propria farmacie comunitară „la limita Bărăganului”, cum îi place să spună, este doctor în ştiinţe medicale şi asistent universitar în cadrul Facultăţii de Farmacie din Bucureşti.
Aflăm din Interviul Săptămânii care este perspectiva vicepreşedintelui Colegiului Farmaciştilor din România asupra exportului de medicamente sau a felului în care sunt puse pe piaţă suplimentele alimentare.


MedicHub: Ar trebui să fie mai strict reglementată intrarea pe piaţă a suplimentelor alimentare? Cum aţi vedea o astfel de modificare legislativă?

Dr. Farm. Răzvan-Mihai Prisada: Din punctul meu de vedere, în primul rând ar trebui să treacă toate sub aceeaşi autoritate – OTC-uri, suplimente alimentare şi dispozitive medicale. Atâta timp cât ne referim la produse administrabile pacienţilor şi pe care ei le procură în scopul propriei sănătăţi, ele ar trebui să fie sub aceeaşi autoritate. Evident, cu reguli diferite.

Mai este un fenomen care trebuie avut în vedere: există o multitudine de foste produse înregistrate anterior ca medicamente OTC, care au trecut benevol în categoria suplimentelor alimentare, tocmai profitând de reglementarea mai relaxată. Este vorba de marea majoritate a complexurilor de vitamine. Îmi aduc aminte de multe suplimente de vitamine care acum 14-15 ani, când am început eu munca de farmacist, erau OTC-uri.

În România, până în 2008, medicamentele OTC se dădeau gratuit pe listele de gratuităţi ale copiilor. Decontam la momentul respectiv o grămadă către Casa de Asigurări. În momentul în care ele au fost scoase de pe listele de gratuităţi şi în momentul în care producătorul şi deţinătorul de autorizaţie nu a vrut să îşi mai asume întreaga complicaţie şi cheltuială a înregistrării ca medicament OTC, în mod benevol el le-a scos şi le-a înregistrat în categoria de suplimente. Tocmai acest procedeu ne arată că legislaţia pentru suplimente e mai relaxată…şi nu e bine. Este o portiţă de scăpare.

Eu nu zic că aceste produse sunt mai slab calitative acum. Departe de mine acest gând! Dar acest exemplu este elocvent pentru faptul că înregistrarea ca medicament implică nişte rigori care asigură calitatea, siguranţa sursei şi corespondenţa dintre compoziţia declarată şi ceea ce regăsim efectiv în produs.

Înregistrarea suplimentelor alimentare este doar pe baza unui dosar – şi ştim cu toţii că hârtia suportă orice – şi nu ştiu să existe, la acest moment, un control în masă a compoziţiei şi a corespondenţei cu ceea ce declari.

 

Consideraţi că statul ar trebui să interzică, pentru anumite perioade de timp, exportul de medicamente tocmai pentru a preveni criza şi lipsa anumitor produse din ţară?

Oricât ne-ar plăcea sau nu ne-ar plăcea, exportul în spaţiul intracomunitar este un circuit legal. Corect este să ne uităm şi la ce se întâmplă în celelalte ţări. Şi sunt ţări care au probleme absolut similare de disponibilitate a anumitor produse pe piaţă şi care au luat diferite tipuri de măsuri. În anumite părţi s-a mers pe renunţarea la politica preţului minim european. Circuitul acesta al medicamentului este clar legal, dar avem încă probleme cu moralitatea.

Eu am semnale că aceste crize de imunoglobulină şi vaccinuri puteau fi previzionate, au existat semnale. Problema cu vaccinurile este că acestea nu sunt produse de care poţi face rost mâine. Procesul lor de producţie durează foarte mult. Trebuie să ştii din timp ce vaccinuri vrei pentru anul următor. La fel, imunoglobulina are nevoie de o cantitate imensă de plasă umană pentru a fi obţinut produsul finit. Nu se poate face de pe azi pe mâine, trebuie să existe o strategie pe termen mediu şi lung. Aici este, din punctul meu de vedere, singura hibă a autorităţilor şi nu, în nici un caz nu le poţi arunca în cârcă faptul că nu pot face rost de medicamente „până mâine".

De multe ori văd atitudini de genul „Până începem, ni se termină mandatul”. Aşa nu vom mai face niciodată nimic. Trebuie început de undeva.

 

Ce părere aveţi de proiectul de lege care va diminua cu 35% preţul medicamentelor inovative rămase fără patent?

Da, s-a modificat Ordinul 368/2017, iar data de început a recalculărilor a fost împinsă la 1 octombrie 2018. Ne-am confruntat cu o situaţie similară în 2015, când s-a făcut prima recalculare de acest gen. Ea trebuia făcută anual, de fapt, iar impact negativ a fost foarte mare atunci.

În momentul în care timp de 6 ani nu aplici o reglementare şi apoi vii şi implementezi totul o dată, dezechilibrul este foarte mare. Şi de atunci au început marile probleme de aprovizionare. Sper eu să nu se mai întâmple acest lucru. Noi acum, farmaciştii, suntem în etapa în care ne pregătim ca la 1 octombrie 2018 să existe o reducere a preţurilor medicamentelor inovative, care nu mai au patent.

Modul în care s-a ajuns la această formă finală a legii este, credem noi, mai bine ca în 2015. Ce ne interesează în continuare? Predictibilitatea. Nu e firesc să faci un lucru de pe azi pe mâine, când vorbim de un impact atât de mare într-o piaţă atât de mare. Am obţinut promisiunea ministerului că noile preţurile vor fi publicate cu cel puţin 30 de zile înainte.

În iulie 2015, cea mai mare problemă nu a fost aplicarea legii – nu discut asta, legea trebuie aplicată – ci modul în care a fost făcut. Atunci, între 15 aprilie şi 1 iulie – când s-a produs efectiv reducere de preţuri  – ministerul a ieşit din 15 în 15 zile spunând „De mâine, întâi ale lunii, reducem preţurile”. Apoi, „Ba nu, pe data de 15 le reducem”. Nu e normal aşa ceva. Lucrurile trebuie asumate, fără a crea dezechilibre majore şi anunţate din timp. Altfel, farmaciile nu se mai aprovizionează cu nimic.

În mod fals, se consideră că doar producătorul poate delista medicamente din piaţă. Nu, şi distribuitorii, şi farmaciile pot face acest lucru. Dacă din 15 în 15 zile eşti anunţat că preţul unor anumite medicamente va scădea, atunci farmaciile se aprovizionează doar pe avarie, cu ceea ce ştiu că vor vinde.

Deci, este nevoie de predictibilitate. Doi, actului normativ trebuie să fie clar: ce se întâmplă, cu ce, de ce etc. Trei, trebuie calculat impactul larg asupra pieţei.

În 2015, farmaciile au pierdut per medie de piaţă între 15-17% din valoarea stocului, care este echivalentul adaosului. Iar această pierdere putea fi evitată.

 

Simţiţi că autorităţile vă „ascultă” şi iau în considerare sugestiile dvs. şi ale Colegiului Farmaciştilor?

Vă rog să mă credeţi că simt destulă deschidere din partea autorităţilor, adică a Ministerului Sănătăţii, partea care se ocupă de politica medicamentului, Agenţia Naţională a Medicamentului şi Comisiile de Sănătate ale Parlamentului. Am observat, eu pe pielea mea, disponibilitatea autorităţilor de a te asculta, de a te lăsa să îţi expui problemele şi punctul de vedere şi, de cele mai multe ori, s-a ţinut cont real de părerea celor din piaţă. Şi asta pe mine mă bucură.

Există o mare problemă, pe care o avem în orice domeniu, cu anvelopa bugetară. Adică discutăm lucruri care se pot face fără a implica cheltuieli suplimentare. Şi, din păcate, acest lucru este foarte greu către imposibil. Am senzaţia că uneori discutăm degeaba pentru că lucrurile nu se mai pot face fără alocări suplimentare. Gândiţi-vă doar că vorbim despre un buget trimestrial stabilit în 2012. Au trecut 6 ani şi vorbim despre creşterea economică a României, despre inflaţie, despre creşterea puterii de cumpărare la modul general – nu poţi să rămâi cu un buget calibrat acum 6 ani, moment când încercai să ieşi din criza economică.

Nu poţi să îţi doreşti mult, dar să nu cheltuieşti absolut nimic.

 

Din 2007 aveţi farmacia proprie în judeţul Buzău. Cum supravieţuiţi ca farmacie comunitară în contextul tuturor schimbărilor legislative imprevizibile?

Când am început activitatea, plecând din Bucureşti şi venind de pe un trend ascendent – atunci farmacistul câştiga bine, era bine poziţionat, îşi găsea uşor un job – atunci lumea ne-a zis că aveam noi o problemă ducându-ne în mediul rural, undeva la limita Bărăganului.

Între timp, lucrurile s-au schimbat foarte mult. Acum, şi farmaciile urbane au probleme foarte mari.

Se supravieţuieşte foarte greu pentru că o farmacie este o societate comercială, care este supusă multor alte lucruri decât reglementările de la Ministerul Sănătăţii. Am devenit aproape un birocrat – şi urăsc acest lucru – pentru că sunt şi administratorul propriei farmacii. De la PSI, poliţie, protecţia consumatorului etc., fiecare vrea ceva de la tine în fiecare zi. Şi aceasta cred că este problema tuturor antreprenorilor din România. Din păcate este unul din motivele, mai puţin vizibile, pentru care mulţi dintre colegii noştri care au ajuns la o anumită vârstă au preferat să-şi vândă farmaciile. Ai o anumită energie la 20 şi ceva de ani, dar înţeleg cum poate nu mai eşti dispus să duci această presiune de zi cu zi când te apropii de vârsta de pensionare. Spre exemplu, la farmacie, petrec una din trei ore căutând medicamente pentru pacienţii noştri. La început, în 2007, nu aveam această problemă.

Ştiu că în judeţele mici, cum este şi Buzăul, este în continuare nevoie de farmacişti pentru a acoperi turele. Eu am dificultăţi mari în a găsi farmacişti dispuşi să vină şi să lucreze într-o farmacie foarte cochetă, dar care este situată la ţară.

 

Sunteţi la mijlocul mandatului de vicepreşedinte al Colegiului Farmaciştilor din România. Ce obiective şi proiecte aveţi pentru cei doi ani rămaşi în această funcţie?

Pe termen scurt, cea mai mare dorinţă este să reuşim să avem parte de modificările legate de Legea Farmaciei şi de Legea Sănătăţii – pe care le-am dezbătut luni de zile – nişte modificări menite să aducă o schimbare în bine şi pentru farmacişti. Şi am avut parte de multă înţelegere din partea Comisiilor de Sănătate.

Pe termen mediu, ţin foarte mult la partea de instituţionalizare a Colegiului Farmaciştilor şi asta trebuie să înţeleagă toată lumea, inclusiv noi. Colegiul Farmaciştilor nu este asociaţia unor farmacişti, nu este nici sindicatul farmaciştilor, nici patronatul. Este organizaţia profesională şi o instituţie cu atribuţii delegate de stat, prin lege. Aşa cum sunt şi Ordinul Arhitecţilor, şi Baroul Avocaţilor etc.

Dacă noi ne vom lua în serios şi vom înţelege că acesta este rolul Colegiului Farmaciştilor şi vom impune nişte reguli, în primul rând interne, atunci vom obţine şi mai mult credit şi din partea autorităţilor. Pentru că nu poţi să te duci doar să vrei, să ceri, în condiţiile în care în mod evident nu îţi îndeplineşti toate atribuţiile.

Menţionez şi funcţia de control a Colegiului pentru că rolul unei organizaţii profesionale nu este de a-i mângâia pe umăr pe colegi, ci de a asigura nişte standarde de calitate, un mediu corect legislativ şi social în care farmaciştii să îşi desfăşoare activitatea. Să se asigure că atunci când există cazuri de derapaj, le corectează. Pentru că dacă nu le corectăm noi, le vor corecta alte autorităţi.

Pe partea de proiecte majore este conştientizarea nevoii de evoluţie a profesiei. Farmacistul de demult era farmacistul de receptură, aceea este imaginea pe care încă o au bunicii noştri. Lumea a evoluat şi farmacia, în ultimii 20-30 de ani, a devenit mult mai comercială. Ea evoluează în continuare, nu trebuie să ne legăm nici de etapa prezentă. Farmacistul trebuie să devină un furnizor de servicii farmaceutice, el trebuie să separe activitate comercială a unităţii numită „farmacie” de activitatea profesională a farmacistului, care trebuie să devină un furnizor de servicii bine definite de către stat şi remunerate.

De ce să nu foloseşti farmaciştii în campaniile publice naţionale, cum ar fi cele de vaccinare? Pentru că farmaciştii sunt mulţi, iar pacientul găseşte deschis la farmacie până la 8-9 seara. Beneficiul farmaciştilor nu ar fi unul imediat financiar, ci unul de repoziţionare corectă a farmacistului în ochii pacientului şi a generaţiilor tinere.
 

În încheiere, de ce aţi ales această profesie?

(Râde). Am văzut foarte multe răspunsuri la această întrebare.

Eu nu am nici un istoric în familie. În liceu, am fost în lotul naţional de olimpici la chimie, din Piatra Neamţ fiind, şi am intrat la facultate fără examen. M-am trezit cu un dosar în mână şi aveam de ales între Facultatea de Medicină, cea de Farmacie şi Chimie. Cred că nu e mereu cel mai bun lucru să laşi un copil, practic, de 18 ani să îşi aleagă singur drumul.

Dar a fost unul din momentele în care m-a ghidat Dumnezeu, mi-a dat minte şi inspiraţie să fac o alegere corectă. Apoi, lucrurile s-au aşezat foarte bine.