Una din cele mai mari realizări ale profesorului Radu Vlădăreanu este Clinica de Obstetrică Ginecologie a Spitalului Universitar de Urgenţă Elias din Bucureşti, pe care o conduce de 16 ani. Recunoaşte că în 2002, când a venit în această instituţie, se realizau sub 300 de naşteri pe an, iar în prezent zeci de bebeluşi se nasc în fiecare zi.

În acest an, prof. dr. Vlădăreanu trece încă o realizare notabilă pe listă: primul studiu despre infertilitate din ţara noastră, realizat de Asociaţia pentru Reproducere Umană din România (ARUR), al cărei preşedinte este.

„Doar 38% din cuplurile infertile au fost la un specialist în tratamentul infertilităţii sau la o clinică specializată – majoritatea au fost doar la un ginecolog –  şi aici reînnoiesc apelul pentru colegii ginecologi să accelereze accesul cuplurilor infertile la tratament specializat...pentru că oricum cuplu, la un moment dat, va realiza că a pierdut timpul într-un serviciu nespecializat şi credeţi că va fi mulţumit?”, explică prof. dr. Radu Vlădăreanu.

Cadru universitar al UMF „Carol Davila” Bucureşti de mai bine de 27 de ani şi autor al 7 cărţi de specialitate, prof. Vlădăreanu ne prezintă şi veştile bune. În urma tratamentului, 60% din cupluri reuşesc să obţină o sarcină în mai puţin de 2 ani.

MedicHub: 1 din 4 cupluri se confruntă cu probleme în obţinerea unei sarcini. Care sunt principalele cauze pe care le-aţi identificat?

Prof. dr. Radu Vlădăreanu: Infertilitatea are cauze strict medicale foarte clare. Dar din punct de vedere socio-demografic, cauza pentru care foarte multe cupluri sunt considerate infertile – în România şi peste tot în lume – este evident legată de schimbările din ultimii 30 de ani. Femeia este mult mai implicată social, îşi doreşte o carieră, mai ales în mediile urbane şi în ţările dezvoltate. Şi, de aceea, tendinţa este ca femeia să rămână gravidă tot mai târziu.

Or, din păcate, specia umană nu este adaptată pentru această dorinţă a femeii. Drept urmare femeia este maxim fertilă în altă perioadă decât cea în care îşi doreşte ea. Cu alte cuvinte, atunci când îşi face timp, de cele mai multe ori înspre 40 de ani, deja lucrurile sunt foarte complicate.

Cred că aceasta este principala problemă, faptul că se amână obţinerea unei sarcini, iar în momentul în care se doreşte, lucrurile sunt biologic dificile.

În plus, există clar o componentă majoră a infertilităţii masculine, însă această problemă este mult mai clar conştientizată acum, deja se vorbeşte de infertilitate ca şi boală. Este bine ca un cuplu să îşi pună un semn de întrebare dacă nu reuşeşte să aibă o sarcină timp de unul-doi ani, chiar dacă se întâmplă la 24 de ani.

21% din cuplurile care întâmpină probleme în obţinerea unei sarcini spun că „aşa a vrut Dumnezeu”. Cât de bine informaţi sunt pacienţii care vin la dvs. în cabinet?

În mare parte informaţia este mult mai accesibilă, circulă mult mai repede şi mai bine. Sigur că în 2018 cuplurile sunt mult mai bine informate decât în 2008 sau în 1998. E clar, informaţia este peste tot.

Cu toate acestea, este greu pentru un cuplu să îşi discearnă cauzele şi să înţeleagă ce ar fi de făcut. Este evident că citind atât de mult, le este greu să se regăsească exact într-un anumit loc al acestei poveşti. Şi, de aceea, au încă nevoie de ghidajul unui medic, din fericire.

Cât de mult poate pacientul controla factorii care duc la infertilitate?

S-a dovedit clar că dintre toţi factorii – oricâţi am lua în considerare, poluare, stres, mâncare, politică – vârsta femeii este de departe cel mai important. Deci, am putea rezolva o mare parte din problemele infertilităţii atâta timp cât femeia înţelege că vârsta este importantă şi că orice an după 35-37 de ani, orice lună amânată este o pierdere pentru ea. Deci, o mare parte din probleme s-ar rezolva de la sine, dacă dorinţa de sarcină este materializată mai devreme. 

Studiul realizat de ARUR ne arată că femeile au încredere în medici şi, după ce accesează medicina specializată, şansele de fertilitate şi rezultatele sunt foarte mari. Ne arată, de asemenea, că clinicile din România s-au dezvoltat puternic în ultimii ani şi know-how-ul lor este exact la nivelul din Europa. Sigur că sunt mai puţine, dar rezolvă tot mai multe cazuri. Ne dorim ca femeile să conştientizeze problemele cât mai devreme şi să meargă către medicii specializaţi în infertilitate.

Pe de altă parte, ne dorim ca medici care nu se ocupă specific de infertilitate – indiferent că sunt medici de familie sau ginecologi – să îndrume femeia către medicii specializaţi cât mai devreme, nu la 45 de ani.

45% din respondenţii chestionarului pun infertilitatea pe seama stresului. Cât de mare este, de fapt, rolul pe care îl joacă stresul?

Aşa conştietizează ei. Nu înseamnă că realitatea este chiar aceasta. Trăim o viaţă agitată, mai ales în oraşele mari şi sigur că acest factor îşi pune amprenta şi asupra vieţii de acasă. Partenerii cuplului sunt obosiţi şi încărcaţi de problemele de serviciu sau de familie.

Din păcate, românii nu trăiesc idilic. Nici măcar la ţară, la oraş nici atât.

În opinia dvs., ar trebui medicii specialişti să încurajeze pacientele să nască vaginal?

Da, ar trebui. Este un subiect în România şi s-a ajuns aici prin perpetuarea unor obiceiuri, a unor comodităţi din partea ambilor parteneri ai acestei ecuaţii.

Cu siguranţă nu va putea continua la nesfârşit aşa. La un moment dat, când o să aibă timp şi statul, şi corpul profesional, vor trebui să se aşeze la aceeaşi masă şi să se decidă asupra unui set de măsuri care să ajute la promovarea naşterii vaginale.

O metodă logică, ce funcţionează dintotdeauna în ţările civilizate, este aceea de a elimina dependenţa pacientului de medicul X sau Y, care a urmărit sarcina, iar asistenţa naşterii să fie făcută de către echipa de gardă. Cel puţin în spitalele de stat, în privat va fi mai greu de implementat. Dar asta presupune înţelegere din partea Casei de Asigurări, care nu ar mai trebui să deconteze astfel de naşteri, înţelegere din partea corpului profesional care să accepte unitar acest lucru şi înţelegere din partea pacienţilor.

Cine nu doreşte să nască vaginal, la momentul actual, oricum nu va naşte vaginal pentru că dacă cineva îi refuză această dorinţă, va găsi acceptul la medicul vecin.

Să reiterăm avantajele naşterii vaginale...

Naşterea vaginală este naşterea fiziologică pentru specia umană. Sigur că sunt multe situaţii la risc unde este necesară cezariana, însă naşterea vaginală permite o reintegrare mai rapidă în viaţa normală, o atenţie mai rapidă către copil ş.a.m.d.

Pe de altă partea, având 2 sau 3 sarcini toate născute prin cezariană, apare această patologie destul de înfricoşătoare a unei placente inserată pe vechile cicatrici de cezariană şi pot apărea sângerări mari, aderenţă anormală, imposibilitatea de a scoate placenta etc. Complicaţii care pot chiar pune în pericol viaţa femeii.

Deci, sunt situaţii şi situaţii, nici o naştere nu este perfectă, dar cea vaginală rămâne naşterea fiziologică.

Să nu uităm că la noi în ţară se naşte prin cezariană doar după revoluţie. Mulţi ani, în timpul comunismului, s-a născut doar prin naştere vaginală, cu complicaţii, cu mortalităţi materne înfiorătoare – cele mai mari din Europa – a fost un experiment al comunismului pe femeia gravidă, care a eşuat.

Acum nu mai apar foarte multe complicaţii cu gravida, dar se pot întâmpla cu bebeluşul şi acest lucru nu este acceptat aşa uşor de familie. Situaţie în care medicul nu este apărat de sistemul judiciar. Automat este ucidere din culpă pentru orice deces la naştere, chiar şi când cauzele medicale sunt evidente.

Nu este normal ca activitatea medicală să fie cuantificată în ucideri. Medicina lucrează cu viaţă şi lucrează şi cu moarte. Or acest sistem nu ne ajută. Plus mediatizarea imediată a oricărui caz medical.

În acest context, este normal că medicii au o atitudine mai mult defensivă. Cezariana este, de multe ori, o atitudine defensivă pentru ei. Şi acest trend va continua. De aceea, trebuie să se adune la aceeaşi masă şi statul – cu toate componenetele lui, guvern, Casa de Asigurări etc.  – şi corpul medical. Or acest lucru nu este prioritar, după cum vedeţi.

Sunteţi cadru universitar de 27 de ani. Cum ar putea fi îmbunătăţită maniera în care sunt formaţi medicii rezidenţi?

Sunt multe aspecte ce pot fi îmbunătăţite pentru rezidenţi. Ei văd şi fac oricum multe proceduri, cel puţin în cadrul secţiei noastre.

Sigur că rezidenţii ar putea învăţa mai multe prin simularea unor situaţii cu care nu se întâlnesc neapărat. Or învăţarea prin simulare, care este foarte folosită în Occident, cred că ar avea un rol util în UMF „Carol Davila” Bucureşti. Mă refer la simulatoare, la roboţi de simulare, care sunt din păcate foarte scumpi. Nu există în UMF-ul nostru nici un astfel de centru de simulare, aşa cum au toate celealte universităţi de medicină din ţară.