Din aceeași categorie

Interviul săptămânii

„Relaţia mea cu medicii de familie este una bună, de colaborare în echipa interdisciplinară”

Interviul săptămânii

„Prevenţia primară trebuie să înceapă de la nivel de medic de familie...”

Interviul săptămânii

De la medicină la presa medicală

Prof. dr. Elvira Brătilă este medic primar Obstetrică-Ginecologie și profesor la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București. Este recunoscută pentru introducerea chirurgiei robotice în ginecologia din România, utilizând platforma da Vinci. De-a lungul carierei, Prof. Dr. Brătilă s-a impus în chirurgia minim invazivă, incluzând tehnici laparoscopice și vaginale. A realizat în premieră națională trachelectomia radicală pe cale laparoscopică totală, o intervenție conservatoare pentru cancerul de col uterin.

În domeniul endometriozei, a fondat Endomedicare Academy, primul centru de excelență din România, dedicat diagnosticului și tratamentului acestei afecțiuni, având cel mai înalt nivel de certificare europeană.

Prof. dr. Brătilă este, de asemenea, președintele Societății de Obstetrică și Ginecologie din România, președintele Societății Române de Uroginecologie și membru fondator al Societății de Endometrioză și Fertilitate Est-Europeană. A organizat mai multe ediții ale Congresului Național de Uroginecologie și a inițiat programe de studiu privind patogenia, diagnosticul și tratamentul endometriozei.

Prin activitatea sa, prof. dr. Elvira Brătilă a adus contribuții semnificative în domeniul chirurgiei ginecologice, promovând tehnici inovatoare și îmbunătățind standardele de îngrijire pentru pacientele din România.

Cum ați decis să deveniți medic și de ce ați ales această profesie?

Prof. dr. Elvira Brătilă: Decizia să devin medic a fost, până la urmă, o decizie a destinului, pentru că formarea mea în liceu a fost spre profil real, matematică și fizică. De altfel, îmi și doream să merg mai departe la o facultate de fizică atomică. A fost o decizie pe ultima sută de metri să virez de la o facultate cu intens profil științific și real către Facultatea de Medicină.

Unul din motivele pentru care am făcut această schimbare a fost dorința de a ajuta oamenii. Merita să fac fizică atomică doar dacă aș fi putut aduce o contribuție științifică semnificativă, dacă aș fi descoperit ceva. Altfel, care este „rostul vieții noastre, dacă nu acela de a ajuta pe cei din jurul nostru”?

Atunci de ce fizică atomică?

Prof. dr. Elvira Brătilă: Mi-au plăcut matematica și fizica, chiar și acum îmi place să revin și sa studiez teorii ale fizicii.

M-au atras aceste științe, biologia, fizica și chimia. Mi se par modalități simple și eficiente de a explica oamenilor ce se întâmplă în natură. În continuare, sunt fascinată de modul în care lucrurile se desfășoară în natură și de modul în care lumea a fost făcută. Însă, în același timp, am vrut să schimb ceva și simțeam că n-aș fi putut-o face în domeniul acesta, al științelor exacte.

Rețin această idee: fiecare dintre noi trebuie să aducă ceva, o contribuție într-un domeniu. Dedicăm timp, energie, trebuie să creștem cumva acea zonă de acțiune. De unde vine acest crez al dvs?

Prof. dr. Elvira Brătilă: Cred că aceasta este o datorie pe care o are fiecare dintre noi, indiferent ce ar face.

Puțini își îndeplinesc această datorie. Dacă s-ar întâmpla așa, cred că lumea ar fi mult mai bună.

În primul rând, să faci cât mai bine ceea ce faci, tinzând către perfecțiune. Dacă tot timpul vrei să faci mai bine, la un moment dat, începi să creezi și atunci vii cu ceva nou în meseria pe care o faci. Niciodată să nu gândești lucrurile doar pentru tine. Dacă ție ți-e bine, trebuie să le fie bine și celor din jur. Ca să le fie bine celor din jur, trebuie să faci toate lucrurile necesare.

Dar, să faci cât mai bine ceea ce faci presupune: să știi ce înseamnă mai bine în acel domeniu, astfel încât să te ridici la niște standarde, să vezi la alții mai buni decât tine. Așadar, în primul rând, e nevoie de educație, apoi de mentorship. Vă întreb așadar: cum a arătat la dumneavoastră această educație spre perfecțiune? Cum au arătat relațiile cu mentorii dumneavoastră?

Prof. dr. Elvira Brătilă: După ce am terminat facultatea, a fost un alt pas în care nu știam ce specialitate să aleg. Din nou a fost o întâmplare care mi-a întors drumul către Obstetrică și Ginecologie. De ce spun asta? Pe vremea mea, se dădea rezidențiatul pentru specialitățile chirurgicale separat de cele medicale. Mi-aș fi dorit să fac Chirurgie pediatrică dar, din motive pragmatice, am ales Ginecologia.

S-ar fi putut întâmpla să nu vă placă?

Prof. dr. Elvira Brătilă: Sigur că se putea să nu-mi placă. Din fericire, specialitatea noastră are mai multe supraspecializări, unde poți să îți desăvârșești abilitățile chirurgicale. Ceea ce am și făcut. M-am dezvoltat în așa fel, încât să pot să ofer pacienților tratament chirurgical la cel mai înalt standard international, folosind cele mai evoluate tehnologii de chirurgie minim invazivă.

Și spun acest lucru, pentru că, uitându-mă la cei 20 de ani în care am practicat această specialitate, am văzut cât de mult a avansat medicina, cât de mult au avansat mijloacele tehnologice, astfel încât operații extrem de complicate altădată, acum se pot face prin trei-patru găurele de sub 1cm, iar pacientul își bea cafeaua de a doua zi și se plimbă, fără dureri. Este un lucru extraordinar pentru pacient, dar nu-i ușor pentru specialist.

Tehnologia trebuie întâi învățată, înțeleasă, trebuie să știi chirurgie și, după aceea, poți să culegi roadele pe care ți le aduce ea. De aceea, din păcate, nu oriunde scrie chirurgie minim invazivă sau chirurgie robotică înseamnă întotdeauna calitate.

Alegând această specialitate, tot destinul m-a dus în preajma unor oameni extrem de talentați, de la care am învățat și care au avut bunăvoința să mă învețe.

Coordonatorul de rezidențiat m-a învățat chirurgia minim invazivă- chirurgia vaginală, chirurgia laparoscopică. După aceea, am mers să văd ce fac și alții în Europa, în America. Și am reușit să întâlnesc profesioniști din diverse colțuri ale lumii, care, deși ne cunoșteam de câteva ore, erau doritori să te învețe ceea ce știau mai bine, să te ajute să faci un pas înainte. E un lucru foarte important. Așa s-a întâmplat, spre exemplu, cu profesorul Charles Koch, din America, de la care am învățat laparoscopie.

Așa au decurs lucrurile de-a lungul anilor și am putut să operez patologii din ce în ce mai complicate, minim invaziv. Rezultatele nu s-au lăsat așteptate și, astfel progresul, într-un fel, vine de la sine.

Mai zăbovesc un pic pe ideea pomenită de dvs mai devreme, feminism și gender balance în această profesie. Medicina este o profesie ce implică glorie, iar unde e glorie, vine și dorința de putere. Așadar, dacă ne uităm la echilibrul de gen, Obstetrica, așa cum ziceți, pare mai degrabă o profesie a doamnelor, în vreme ce Chirurgia pare alocată mai degrabă domnilor. Cum a fost să vă impuneți într-o lume a bărbaților?

Prof. dr. Elvira Brătilă: Sigur nu e ușor, deși eu n-am făcut niciodată diferența între feminin și masculin. Deși e într-un fel natural să fac această diferență, pentru că, de obicei, și asta văd și în fiecare an la tinerii specialiști, femeia se dedică familiei, chiar dacă la început încearcă, muncește, își dezvoltă abilitățile chirurgicale. Același lucru se întâmplă în toată lumea. Uneori este greu de ținut un echilibru, în așa fel încât să se dedice o perioadă lungă și continuă activității chirurgicale. Însă, în Chirurgie, dacă stai pe loc, e ca și cum ai da un pas în spate. Este o muncă continuă, o muncă asiduă.

Practic, trebuie să te educi să faci față efortului, solicitărilor fizice, intelectuale. Trebuie tot timpul să te antrenezi, pentru că ține foarte mult de abilități, nu numai de ceea ce citești. E ca într-un sport de performanță: nu te mai antrenezi, nu mai dai aceleași rezultate. Dacă îți întrerupi cariera din diverse motive, maternitate sau altele naturale în viața unei femei, lucrurile se vor desfășura mai greu apoi. Apar goluri pe care, în primul rând, colegii nu ți le iartă. Iar societatea chirurgicală nu le acceptă așa ușor. Iată motivul pentru care Chirurgia încă este văzută ca o specialitate cu apartenență preponderent masculină.

Dar, dacă vreți părerea mea sinceră, poți să fii bun și ca femeie, și ca bărbat. Dacă e să fii slab, poți să fii slab și ca bărbat, și ca femeie. Nu ține de gen, ci de abilitatea chirurgicală.

Când ești făcut pentru o anumită meserie, lucrurile vin natural, par atât de simple. Dacă vezi că progresul vine ușor, este clar că e ceva ce ți se potrivește. Lucrurile curg de la sine după aceea. Înveți ușor, abordezi intervenții și patologii complexe, fără să fie extenuant pentru tine, iar rezultatul este un act chirurgical care se desfășoară în condiții bune, iar evoluția pacientului este foarte bună.

Drumul către perfecțiune e ceva ce aduce progresul și salturi profesionale spectaculoase, dar sacrifică familie și prieteni.

Prof. dr. Elvira Brătilă: Indiscutabil. Nu poți să faci nimic în viață fără sacrificii. Un lucru, cu cât e mai prețios, cu atât se obține mai greu și cere mai multe sacrificii. Efortul pe care îl depui e mai mare, ceea ce investești e mai mult și mai de preț.

Dar ceea ce contează este să fii mulțumit cu ceea ce faci. Contează să vezi că ceea ce faci este bine pentru oamenii din jurul tău. Adică, nu ai operat un caz, o boală, tu ai operat un om. Atunci când înțelegi patologia pe care o abordezi, când reflectezi și analizezi ceea ce faci în sala de operații, vine și creația.

Aceasta este o altă etapă a evoluției chirurgicale, pentru că întâi înveți tainele chirurgiei, apoi începi să ți le desăvârșești și după aceea vine și etapa de creație. Dacă vine. Și apropo, e o glumă: se spune că un chirurg are trei neveste (vedeți, tot la masculin discutăm), iar de la a 3-a începi să creezi. (râde)

Creația vine mai târziu, cu cât operezi mai mult, cu atât înțelegi și începi să contribui și tu la îmbunătățirea actului chirurgical, prin diverse tehnici pe care poți să le dezvolți, prin îmbunătățirea unor tehnici deja existente. Fiecare are un aport în patologiile pe care le abordează și asta este foarte important.

Dar, dacă etapa de învățare și de obținere a abilităților este lungă, grea, evident că n-o să mai ajungi la creație, o să obosești și n-o să mai abordezi patologii complexe. Partea de învățare și dezvoltare se petrece undeva până pe la în 40 - 45 de ani. Atunci ai și curajul, și vigoarea tinereții, să abordezi patologii complexe.

Adevărul este că fizic, avem nevoie de niște abilități. Noi stăm în niște poziții, până la urmă, extrem de nefiziologice, care obosesc corpul fizic, obosesc articulațiile, necesită o concentrare îndelungată și, dacă nu ai exercițiu, te vor obosi. Experiența chirurgicală își pune amprenta pe modul în care se desfășoară actul chirurgical: acesta trebuie să fie precis, astfel încât să se desfășoare în cel mai optim timp operator. E foarte important timpul pe care pacientul îl petrece sub anestezie, cât stă pe masa de operație. Recuperarea lui depinde foarte mult de acest timp.

Chiar dacă faci o intervenție minim invazivă, dacă aceasta durează 10-12 ore, pacientul se resimte în evoluția lui postoperatorie.

Așadar, educație continuă, naturalețe, sacrificii asumate, mentori puternici. Ce mai lipsește din profilul de succes al medicului?

Prof. dr. Elvira Brătilă: Trebuie să înveți să înțelegi omul din fața ta. Oamenii se schimbă, trec prin tot felul de lucruri neplăcute, de la pandemie sau războaie, la drame de familie. Acestea lasă urme adânci în psihicul lor, iar mentalitatea lor se schimbă. Și atunci, e de datoria medicului să înțeleagă oamenii, pacientul din fața lui.

Nu trebuie să tratezi doar boala, trebuie să tratezi omul în sine, pentru că oricât de bine ai face o intervenție, boala se vindecă doar în momentul în care îl ajuți pe om din toate punctele de vedere. Procesul de vindecare e un proces complex, în care mentalul își pune clar amprenta.

E drept, nu poți să rezonezi cu toată lumea. Este foarte important ca pacientul să aibă încredere în tine, încrederea anulează toate fricile, toată anxietatea.

Cum vă măsurați succesul?

Prof. dr. Elvira Brătilă: Eu nu m-am gândit la succes. Ce mi-am dorit întotdeauna a fost să fac ceea ce îmi place. Făcând ceea ce îmi place, munca devine o plăcere, încât nici în așa-zisul concediu sau timp liber nu mă pot desprinde complet. Nu mă las stresată de timp, eu nu port ceas, decât uneori, ca pe o bijuterie, și dau atât timp cât este nevoie lucrurilor pe care le fac. Pot să îmi împart timpul între o bogată activitate științifică și chirurgicală, deoarece mă ajută foarte mult experiența chirurgicală, astfel că pot să efectuez 4-5 intervenții complexe de endometrioză pe zi, dar, în aceeași zi, sa realizez și alte activități care țin de partea academică.

Dacă e să răspund la întrebare, succesul e să faci ceea ce-ți place. Fiindcă, dacă în 85% din timpul tău, faci ceea ce nu-ți place, chiar dacă ești afișat pe toate străzile și panourile ca un celebru om de succes, nu cred că ești așa într-adevăr.

Dacă faci ceea ce îți place, o faci din ce în ce mai bine. Și sunt sigură că ajungi să îmbunătățești, în scurta viață prin care trecem, meseria pe care o faci.

Dar toate aceste lucruri trebuie făcute cu discernământ pentru a nu fi o capcană în care pică chirurgul. Oamenii, la un moment dat, încep să uite ce este aceea smerenie, au impresia că ceea ce fac vine din talentul lor exclusiv, ceea ce îi transformă în mici zei. Istoria chirurgiei ne poate arăta câteva astfel de exemple care chiar au imaginat niște tehnici chirurgicale care acum par un non-sens, o absurditate.

Pe de altă parte, chirurgii lucrează atât de mult cu viața și cu moartea, iar actul medical face adesea diferența între viață și moarte, încât pare îndreptățit să credeți că sunteți mici zei.

Prof. dr. Elvira Brătilă: Smerenia despre care vorbesc este foarte importantă, fiindcă asta face diferența între adevărata creație și ideea care îți vine în minte și crezi că este adevărul absolut. Creația despre care spun nu este o idee de moment, ci un proces continuu.

De fapt, creația pe care o poate aduce specialistul, chirurgul este această abilitate de a produce și de a alege întotdeauna ideea cea mai bună din multitudinea de idei care îi pot veni la îndemână.

Eu n-am văzut chirurg bun în lumea asta care să fie un om plin de el. Aroganți sunt, de obicei, impostorii, mediocrii. În schimb, toți chirurgii, de la care era o plăcere să înveți, sunt modești.

Chirurgia în sine te învață să fii smerit. Asta dacă înțelegi ceea ce trebuie din meseria aceasta.

Părerea mea e că nu toată lumea e făcută pentru Chirurgie și cred că ar trebui să o facă doar cei care simt că le place, că se pot înhăma la o muncă de ani de zile. Dacă ești dispus să faci toate sacrificiile acestea și te mai ajută puțin și natura, poate ajungi să faci ceva bun pentru omenire, pentru cei de lângă tine.